Sublimele

Sublimele Viața noastră este ca săgeata lui Zenon – se mișcă și nu înaintează. Nimic nu seamănă cu o sferă, este închipuirea noastră. NEFIINȚA ESTE ? Doar un poet putea inventa așa ceva. Pasiunea este pornită din idei neadecvate, ar spune filosoful, dar el nu este om? O elegie pentru dogmă, pentru canon? Niciodată… Între identitate și schimbare, prefer schimbarea. Substanța este anterioară schimbării sale. Banal. Tainica măreție a speranței, drumul spre o nouă dezrădăcinare, tulburător. O vorbă rea dărâmă un zid de fapte bune. A vorbi despre viață, la general, este la fel de ridicol cum ai vorbi despre femei. Obișnuința se confundă cu binele, dar ce este binele? Dacă un scriitor își varsă tot sângele într-o singură carte, mai bine se oprește. Frica de necunoscut, fuga din fața suferinței, ce înjositor! Don Juan , ca și Don Quijote, Olandezul zburător sunt invenții poetice mai reale decât realul. Cu morala în dreapta ta poți ucide pe oricine. Cea mai mare erezie este arderea pe rug a ereticului. Punct de plecare – să nu știi ce vrei. Ca să bei cucută trebuie să fii Socrate Nici frunzele nu seamănă între ele, dar oamenii? Armonia este o stare ideală la care nu ajung decât înțelepții și idioții. Noi, ceilalți, suntem în dizarmonie. Tot ce este materie mă dezgustă. Moartea este o schimbare, de ce să ne temem de o schimbare? Am putut fi orice și plantă și animal, numai stoic NU. Sf. Augustin are două descoperiri, azi cunoscute – nu există Timp, totul este absurd. Dar poezia? Dumnezeu vrea ceea ce vreau și eu, altfel de ce este Dumnezeu? Există nefericiți care cred că orice dar este otrăvit. Cu cât un text este mai mare, cu atât ideile sunt mai puține. Nici invers. Trăim exact după cum gândim. Cu riscul izolării, independența este cea mai de preț. Eroii neagă necesitatea, nu este bine să fii erou. Cunoașterea se bazează pe sensibilitate și intelect. Cu sensibilitatea se stă mai prost. Ce este rău, știm, ce este bine, nu prea, deci dincolo de bine poate fi orice. Cândva visele vor fi studiate ca și structura atomului. Ah, nervii, superbii, grețuri și grații, mândru întâmpin imnul final, Inima dezvăluită, femeie preaiubită, spiritul crează materia, Dumnezeu există pentru El însuși, nimeni nu te obligă să crezi. Beția de cifre și de litere, gustul pierzaniei și al regăsirii din Nimic. BMM

Sub frunte Sub frunte am un continent de vise, Spumoase valuri bat neîntrerupt, Pictez tablouri în culori închise, Sub frunte, azi, iar mâine dedesubt. Cu inima o ducem greu, se pare, Cu creierul noi ne luptăm absurd, Un chip se întrevede, nu e oare Adevăratul nostru chip de kurd? Loviți de neadevăr și ură, Dar mângâiați de dragoste , eu cred Că viața asta n-are numai zgură, Și nu oricare om e patruped. Pe piept purtăm diverse decorații, Noi fără laude nu putem trăi, Urechile și inima în spații Ascultă-ndemnul – fii, orice ar fi. Un ochi ne urmărește, Domnul este, Cu El vom trece dincolo de creste. BORIS MARIAN Chip străin E chipul meu? Nu - chip străin, Vine discret, fără venin, Umbra, tăcerea, nebunul din turn, Aud suspine, zbor de colun. Noapte albastră, ca o cămașă, Tremură toată, patimă lașă, Ating tufișul, spinii sunt lungi, Roză sălbatică, tu mă alungi, Ba lăcrimezi, ba te revolți, Mor la tensiunea de o mie de volți. Prea mari orașele, prea mici pietonii, banalizată-i istoria Sodomei, fug precum Lot, larg e deșertul, n-am apucat din postume nici sfertul. Prinde-mi cu palmele tale, iubito, Chipul și spune-mi, poate murit-am? Poate că nu știu și umblu stingher, Precum stafia sau sfântul din cer. BORIS MARIAN - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Ability Set Europe ablaze, Dar sunt blazat, iubito, deși m-am ras, subito, deși-s accidentat din dragoste, trecut-am pentru tine across the river, am adoptat un tigru pentru tine, iar codul lasă o mie de icre, iar boschetarii știu latină, cine nu este cu mine, doarme cu altcineva, unul pentru toți, toți pentru nebunul, alternativele ducă-se-n urzici, toate animalele sunt egale, dar omul, slavă Domnului, NU! O, NU, O, DA, am un EU și vreu să-l beu. Queen Anne is Jane, who is not in Spain. Doamne, dacă eram Charlot. Sunt fericit Sunt fericit că am curăţat cu grijă Grajdurile lui Augias, Fiecare are propriile grajduri, Să nu spuneţi că nu este aşa, Sunt fericit că aleasa inimii mele Mă acceptă aşa cum sunt De circa jumătate de secol, Sunt fericit că durerile nu mă ucid, Sunt fericit că nu ascult glasul mieros la urii, Sunt fericit şi atunci când nimeni sau aproape nimeni Nu-mi dă dreptate, doar nu este o gaură în cer, Nici Dumnezeu, iar eu nu sunt Acela, Nici El nu are mereu dreptate, Dacă dreptatea s-ar înstăpâni în lume, Ar rămâne în picioare numai iarba, Nu ar avea cine s-o pască, A rupe un fir de iarbă este începutul Nedreptăţii.

Stam de vorbă

Stam de vorbă Stam de vorbă cu Agheu, Vecinul de la parteu, Anton Pavlîci se numea, și comedii tot scria. Unul mai viclean, și totuși Nevasta-i fugea în lotuși, noaptea-n lotuși , măi fârtate, Devine mascul-jum”ate. Capucin rătăcitor, umbli-n case, ajutor nu vei mai primi, îți jur te trimit la Betencourt. Ia cafeaua , o percepe Ca pe gheata lui Otrepe, Dacă voia lui așteaptă, s-o culca cu o nepoată. Ah, ce bun, ce dulce e, Ne oftează fetele. BMM

Amore, more, ore, re Ace pe apă, capere, cape, Con digital, iubite, scandal, Este, proteste, fusul lui Huss, Hău, hău, hău, bum! The rum the rumdum. To left the church of Rome. Hai, emoționează-mă, spune un glas curat De cititoare însetată, ce nu a sărutat niciodată. Eu știu că nu voi primi aprobare De nicăieri, dar nu eu am să cad, Nu alerg după glorie, doar pentru iubire Merită să-mi dau și viața. Eu intru-n sala tribunalului intim și simt că-mi cresc aripi aprinse- flăcări. BMM

Sinagoga

Că s-au făcut din lemn, din piatră, din cuvinte, Sunt sinagogile, mereu ne-aduc în minte Cine suntem, am fost, mereu vom fi, Să ne-ntâlnim, să-ncepem a citi. Bunicii mei acolo mă duceau, Bunicii lor cândva la fel mergeau, Moshe ne-aduse Tora-n Tabernacol, Avem un Dumnezeu, n-avem oracoli, Tăria noastră stă-n credință, în unire, E sinagoga loc de nemurire, De-nvățătură și de pomenire, Se vor întoarce dragii noștri morți, Viitorul va intra pe nalte porți, Căzură Templele, dar noi nu am pierit, Se-alină sufletul în sinagogă, liniștit, Să nu uităm trecutul, Doamne, spune, Cum s-a făcut lumină iar în lume, Din lumânare, din durere, din credință, În Aron Kodesh e izvor de biruință. De-aceea eu sărut iubind-o Cartea Sfântă, Iubirea-n sinagogă ne cuvântă. Aproapele citește, aud șoaptă, Copiii mei, e sinagoga ce v-așteaptă. BORIS M. MEHR 28 DEC. 2016

A vedea întunericul

A vedea întunericul În inima mea este un ac de cusut, Inima mea este un ac de cusut, Nu mă credeți, încercați să coaseți ceva, Vor veni morții dragi să-ntrebe ce coaseți, Ciocârlia va cânta imnul pădurii de inimi, Nu încerca să dormi, spuse somnul, Nu încerca să mori, spuse mortul. Închide drumul, nu lăsa să zboare inimile. Nu încerca să te vezi pe tine prin ochii tăi. Dar să nu uităm, copiii sunt stăpânii lumii, Cartea mea este o inimă. Sunt cel ce m-am întors din Rai, Nu mă credeți, era un vis. Mergi cu mine alături, prietene, Avem un drum comun, o soartă comună, Putem face schimb de inimi? E posibil. Eu cred că suntem poeți, altfel de ce am trăi? BMM

Suntem într-un cerc de foc Suntem într-un cerc de foc și alertăm centrul, Cine-l atinge este poet, dar poeții sunt inutili ca anvelopele rupte, Compasiune, ce termen mămos, dă cu biciul în Diavol, asta da, Ador mass-media ca pe o biată prostituată la pensie, Adevărații vestitori sunt tot poeții, Nu suci gâtul cocorului, În fața lui Che a murit Tanya, cel mai inteligent pește Este omul biplan. Sâni cu sâni să ne-ntâlnim, înternaționala Prin noi s-o aurim. Bebelușul sfâșie măruntaiele mamei, Experiențele vieții se fac paralele cu testele nucleare, Cu lansarea unor ridicole rachete în cosmos. Unde? În lapte. Noi suntem micele, cocoși de luptă, Rufe lăsate la uscat și mai ce vreți Dvs. Domnișoara Huss a trecut parfumată ca o viagră. ************************************************ Sfidează-ți soarta, zise consoarta, deschide poarta, Veselă-i hoarda, irezistibil, incompatibil, spleen, Bill, Randy, Popey, viața este o pierdere, vine unul, Trage cu tunul, împarte sfaturi, castel fără laturi, Din codrul Vlăsiei scoate o mie de cărți, bărci, luicruri fine, Caline, strugurii s-a smochinit, ei și? Unde-i metafora, Mastodontul metaforic, fălci de artist cu un dinte trist? Din fire te scot, din trup eu mă scot, rușine, scotina. Dragostea e bunăm dar o clinică, ehei, o clinică merge mai bine. Calmează nervul bibază, calmarul adună coșmarul, Femeia pictează cu sânii, bărbatul cu oasele mâinii, Ei, aș, am spus o chestie ce nu …….. BMM

Start-up

Start-up Mi-am adunat puterile și trăiesc, Da, respir mai greu, dar respir, Respirăm cu toții și Dumnezeu respiră, Trec magii-regi, ardoarea se stinge în neant, Iar timpul s-a redus la zero absolut, Îmi spune cineva că simte cum țărâna Crește-n el, dar nu-i adevărat, Noi creștem în țărână, E prea târziu, e prea devreme, Dar perlele adâncului nu pier, Totu-i simetric precum sânii de femeie, La fel de imperfecți, dar simți dulceața laptelui de mamă, Atolii ne-nconjoară, ce corali, ce sânge roșu-alb Ne vine din adâncuri. BMM

Aseară la ora zero și un sfert

STARE DE FAPT Aseară la ora zero și un sfert s-a stins din moarte prietenul meu. El avea un avantaj/dezavantaj – era infantil. Se refugiase în infantilism planificat. Spre deosebire de adulții obișnuiți, artiștii sunt exact niște copii buni/răi, inteligenți/or not, au imaginație debordantă, le place frumosul, mint din joacă, nu-și asumă pervers responsabilități de nici un fel, nu cunosc jocurile politice, știu că nu știu nimic, uneori știu totul la nivelul absolut, cred fără a se gândi, la ceva Superior, fără tangență directă cu ei, deși nu sunt întotdeauna doriți, fără ei omenirea ar dispărea. Mă refer la copii și la artiști. Seriozitatea este un viciu neplăcut, dar nici glumele proaste nu plac celor ce beau vin rar și gustos. Vinul artei. Punct. Acum întreb – tu , cititor/cititoare, de ce mă lași singur? Copiilor nu le place singurătatea. Ei există datorită adulților. Este o dependență greu de ignorat. Descompunerea obiectului Deci, descompunerea obiectului cu pricina, Din obcina Moldovei, ca și metaforizarea Din comuna Mazărea, nu au fost niciodată, Nici ciudate, dorințe împlinite în plină splină, Un camion se oprește brusc și geamurile din el Cad pe asfalt, cioburi multicolore, fluturi reci, Doamne, vitraliile, zise habotnicul, cu barba Lui Lev Tolstoi, carele era mare șmecher, Îngeri cu aripi uzate cădeau pe chelia profesorului, Cineva îl prinse pe unul de picior, credea că e Dumnezeu, Nici vorbă, un cerșetor puțin afumat se instală pe umerii Profesorului, ca în povestea lui Sindbad, Eu am fugit de la locul dezastrului, Am pierdut lecția de descompunere a obiectului Carele ar fi chiar viața însăși, draga de ea. ************************************************ Eu îmi petrec sărbătorile Alergând la capătul lumii și dincolo de el, acolo îmi regăsesc copilăria, prietenii, globurile de aur, minunile, fata Mimi, pe care o iubeam, îmi amintesc mirosul de coacăze negre, de căpșuni, uneori mi se pare că simt laptele mamei, Doamne, de aș putea trece dincolo de naștere, în lumea celor ce nu au venit încă, părul lung al ielelor ce mă țin prizonier, aurora boreală coborâtă în trifoi, pietrele prețioase picurând peste case, iar tu, iubita mea, ce ai putea aștepta de la mine? Nu, n-am să mă plâng, voi reveni într-o noapte. Printre regii-magi , poate, voi și eu, tu așteaptă. BMM

Sinagogile, locasurile de cult ale evreilor Mareste imaginea. Sinagogile sunt locasurile de cult ale evreilor. Cand iudaismul a fost constituit in toate comunitatile iudaice din Tara Sfanta (Israel), din diaspora si chiar din Ierusalim, unde exista Templul Sfant, pe alocuri au aparut anumite cladiri in care, desi nu se savarsea nici un cult sacrificial, se adunau evreii, pentru rugaciune si pentru citirea/explicarea Legii. Aceste locasuri de rugaciune se numesc "sinagogi". Momentul exact al aparitiei acestor cladiri (sinagogi) ramane insa neclar. Opinia majoritara este aceea ca sinagogile au aparut pentru prima data in Babilon, in timpul celor 70 de ani de robie (608-539 i.Hr), ca un substitut al cultului de la Templul din Ierusalim. In regiunile din Tara Sfanta, acestea au fost introduse de catre Ezdra. In legatura cu aparitia sinagogilor, exista insa si varianta potrivit careia acestea au aparut in Iudeea, dupa Ezdra si Neemia, adica in perioada elenistica. Altii, mai putini la numar insa, considera ca sinagogile sunt o creatie palestiniana, dar anterioara daramarii Templului, din anul 586. Sinagogile sunt vazute deci, de catre majoritatea, ca o consecinta a reformei lui Iosia, regele lui Iuda, pe la sfarsitul secolului al VII i.Hr, in vremea profetului Ieremia. Datorita renasterii spirituale din aceasta perioada, evreii din mediul rural, care nu puteau ajunge la Templul din Ierusalim decat cu ocazia marilor sarbatori, cand aduceau jertfe, au deprins obiceiul de a se aduna in anumite zile de peste saptamana, pentru un cult axat in special pe rugaciune si cinstire a lui Dumnezeu. Incertitudinea care planeaza asupra aparitiei sinagogilor este sustinuta si de lipsa unor marturii scrise vechi, care sa ateste momentul si imprejurarile exacte in care au aparut aceste cladiri. Abia incepand cu secolul al III-lea i.Hr apar primele marturii scrise (papirusuri), despre existenta unor sinagogi in Egipt, numite "locuri de rugaciune". Iosif Flavius, in cartea "Razboiul iudaic" (VII, III, 3) afirma ca, in Antiohia Siriei, sub succesorii lui Antioh al IV-lea Epifanes, ar fi existat de asemenea o sinagoga. O alta sinagoga iudaica, datand de la inceputul secolului I i.Hr, a fost descoperita la Delos. Acestea ar fi cele mai vechi marturii, in legatura cu sinagogile iudaice. Cat despre aparitia in Babilon a primelor sinagogi iudaice, nici unul dintre textele biblice invocate (in special, cele doua pasajele din Ezdra: 8, 15-20; 11, 16) nu probeaza existenta unor locasuri iudaice de rugaciune in comun, in timpul exilului. Psalmul 136, din contra, exclude aceasta posibilitate: "La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion. In salcii, in mijlocul lor, am atarnat harpele noastre. Ca acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut noua cantare, zicand: "Cantati-ne noua din cantarile Sionului!" Cum sa cantam cantarea Domnului in pamant strain?" (Psalmul 136, 1-5). Pentru aparitia in Palestina a primelor sinagogi ar putea fi adusa, ca si marturie, Cartea lui Enoh (apocrifa), care vorbeste despre "case de adunari" ale credinciosilor. Acestea insa puteau exista cel mai devreme in perioada Macabeilor. Imparatul David, in Psalmul 73, ne spune despre daramarea Templului din Ierusalim, in vremea babilonienilor: "Ca in codru, cu topoarele au taiat usile locasului Tau, cu topoare si ciocane l-au sfaramat. Ars-au cu foc locasul cel sfant al Tau, pana la pamant; spurcat-au locul numelui Tau. Zis-au in inima lor impreuna cu neamul lor: "Veniti sa ardem toate locurile de praznuire ale lui Dumnezeu de pe pamant." (Psalm 37, 7-9). Ceea ce David numeste "locuri de rugaciune" sunt, se pare, sinagogile sau niste forme primare ale acestora. Dupa cum se vede, nu se poate vorbi de un moment exact si de un loc unic, in care sa fi aparut sinagogile. Acestea au aparut progresiv, putin cate putin, simultan, in diferite locuri, sub presiunea a doi factori caracteristici ai iudaismului de dupa exil: impunerea unitatii sanctuarului, importanta din ce in ce mai mare acordata Legii. A fost necesara intemeierea unor cladiri speciale, in locuri aflate la mare distanta de Ierusalim, pentru rugaciunea zilnica. Cat despre studierea Legii lui Moise, sinagogile au aparut, la inceput, mai mult ca locuri de invatamant religios si de studiu, decat de rugaciune. In perioada Mantuitorului Iisus Hristos, sinagogile erau deja o realitate, in toate comunitatile de evrei cunoscute. In sinagogile iudaice si-au inceput predica si multi dintre Apostoli, urmand Mantuitorului, care a venit sa cheme la mantuire mai intai pe oile cele ratacite ale casei lui Israel, iar mai apoi pe tot omul (toate popoarele). Sinagoga – Beit Hamidrash- Beit Hamikdash- Beit Haknesset Că s-au făcut din lemn, din piatră, din cuvinte, Sunt sinagogile, mereu ne-aduc în minte Cine suntem, am fost, mereu vom fi, Să ne-ntâlnim, să-ncepem a citi. Bunicii mei acolo mă duceau, Bunicii lor cândva la fel mergeau, Moshe ne-aduse Tora-n Tabernacol, Avem un Dumnezeu, n-avem oracoli, Tăria noastră stă-n credință, în unire, E sinagoga loc de nemurire, De-nvățătură și de pomenire, Se vor întoarce dragii noștri morți, Viitorul va intra pe nalte porți, Căzură Templele, dar noi nu am pierit, Se-alină sufletul în sinagogă, liniștit, Să nu uităm trecutul, Doamne, spune, Cum s-a făcut lumină iar în lume, Din lumânare, din durere, din credință, În Aron Kodesh e izvor de biruință. De-aceea eu sărut iubind-o Cartea Sfântă, Iubirea-n sinagogă ne cuvântă. Aproapele citește, aud șoaptă, Copiii mei, e sinagoga ce v-așteaptă. BORIS M. MEHR 28 DEC. 2016 BROCELIANA Când pluteam pe Aragon, o pădure de poltroni Ne-nsoțea, strigau, râdeau, ce frumos trăiau, mureau, Vântul traversa puțin o căsuță într-un pin, Dar iubirea nu e ea reversibilă, au ba? Văd și degetele cui? Un copil de om, un pui, Alfabete, punct secrete, zbor de vrabie, erete, Văd sub pălărie doar fumul de țigară-n dar, Scânteind se vede sus un incendiu dinspre-apus, noapte legendară, cred, te-aș iubi în mod discret, ce mai fac licornii negri , nici pădure, nici allegri, pardonez et chardoney, ce palpită în Hawey, de velur e trupul ud, te pătrund din nord spre sud, bere, vin din viorele, ca și sânii dragei mele, în memorie un cânt mi-amintește că mai sunt, un Arthur, un Robin Hood, timpul e prea scurt și crud. Broceliana, Bellenton, murmur vag un semiton. BMM

Botezat întru cuvânt nu e fiecare,

Botezat întru cuvânt nu e fiecare, Dumnezeu , însă, ne-a dat suflet și suflare, Eu respir cuvinte vii, tu ești lemn și piatră, În natură ciocârlii, uneori, mai latră. Când adorm, simt un cuvânt cum mă însoțește, Ceasul bate, ac de crom, rece ca un pește. Unele cuvinte sunt doar stafii, sunt bune, Ești alături, când și când, goală ca o lună. Geometrii abstracte au uneori căutare, fără suflet au rămas pietre pe cărare, eu iubesc misterul, yes, haosul și jocul, botezat întru cuvânt mi-am găsit norocul. Nu sunt vise de om mort, eu trăiesc din vise mult mai vii , au pașaport înspre Paradise.

Shrivastava

Shrivastava Shri, a striga, va stava, va sta, Movila mortului, Mohenjo Daro, Fusei, fuseși, fuse, axe și necazuri, Cu Vedele vedea-vei mai departe, Surendranth, mă cutremur, am un foto Cu unul solid ca micuțul Goliath, Fiind un manechin îi voi tăia capul, Mantra, zise Zița, o injecție cu Ramayana Îl face mare, nu l-am găsit între Alpha și Omega, Era afară, la nevoi, vino după mine i-a spus El, Atunci se petrecu o minune, carnea omului deveni străvezie, Sada-Shiva, murmura mulțimea, în două s-a desfăcut lumea, Zadarnic cercetez Cabala, litera aceea lipsește. ******************************************* Își încleștează degetele în blana jaguarului, un sunet straniu străbătu laringele mavrului, spre binele amândurora totul se petrecu în liniște, pe lac lișițele au zburat ca niște șnițele. Apoi începu pomelnicul umilințelor, mirmidonii veneau, ne otrăveau mințile, se iubeau biciuindu-se și nu se jeleau, jeleul aștepta pentru cacao. Zurgălăii repetau poeziile de o mie de ani, Doamne pe toți ne faci narcomani. bmm

Prințul nefericit

Prințul nefericit Prințul împlinise 25 de ani. Era academician, profesor, doctor, deținător al unui Nobel, se ocupa de arheologie modernă ( sic!). La sărbătorirea lui veniră strămoșii. El era viitorul. O broscuță pe nume Elena țopăia pe coridor, împărțind bârfe de tot felul. O urmărea Valens încercând să o strivească, dar broscuța era șireată, avea darul să se transforme în frunză, în foaie de hârtie. La ușă stăteau mândri pretorienii. Aveau limbile tăiate , să nu poată comenta. Uneori le curgea sânge din gură, ei îl ștergeau cu batiste înflorate. Un urangutan făcea poze pentru istorie. Am revăzut pozele, apăreau,ici, acolo, Faust, Mefisto. Fotografiile aveau și sonor. Se auzeau sfaturi diverse – să nu faci răul care îți trece prin minte, să nu minți când îți vine. Vorbitorii în sală nu se mai opreau, se părea că serbarea va dura multe ore. Unii dormeau, cineva leșinase, având diabet. Prințul privea, gândea. Degete – cinci, ca niște bastoane, umblă-n mine oameni fără picioare, diafani, angelici,diabolici, profani, mă trezesc, lângă mine doarme prințesa, este palidă, trăiește-ntre ore,galbene ore, glorii circulatorii. Sunt chemat peste tot, nu merg nicăieri, cineva-i Behemoth, cineva e palmier. Nu mai știu cine sunt, unii spun – Napoleon, dar pământu-i rotund, am să urc în amvon, de acolo rostesc numai vorbe duh, din vitralii roșesc Maleah, Habakukh, iar Domnul mă mustră, eu mereu fug de timp, unii cumpără lustre, alții mor , nici nu simt. Neavând ce face însăilă două scurte poeme. Arcașul lăcrimând? Primesc o cărticică din partea arcașului, El nu are timp, el este arcașul , El este amintirea, trece ca vântul, Undeva, lasă o dârâ de sânge, Or fi florile vișinului? Bietul Rilke, poetul fără globule roșii. Ce gândește o adolescentă? Nu uită să mulțumească mamei, apoi, ștrengară privește prin gaura cheii, la viața din alte părți, Intervine și ZBURĂTORUL, hormonul Atotputernic, Totul rămâne în urmă, Iar la sfârșit, un chiot de copil Întrerupe idila și readuce Pomul Cunoașterii pe pământ. BORIS MARIAN

Muri artistul, l-au dus la groapă,

Muri artistul, l-au dus la groapă, dar bietul de el nu avea monument, păi, treabă e asta? Cine să-l facă, în ce timp? S-a oferit defunctul să stea pe soclu, așa, un timp, a trecut timpul, au murit și cei care l-au duis la groapă, iiar artistul aștepta, vara asuda. iarna tremura, a început să înjure ca un birjar, apoi a cerut hârtie, creion și a scris o serie de poeme, le-au publicat sub alt nume , nu erau rele, s-a plictisit, fraților, monumentul, unde este? Au luat un bust de alături, l-au suit pe un postament, defunctul de alături era plecat, a venit a făcut scandal, degeaba, se schimbase directorul cimitirului. Arsese arhiva, asta era situația. Artistul s-a dus la odihnă veșnică. Acu povestea se termină. Veniți voi și rezolvați. ___________ Avem o natură fosiliferă, Nu recunoaștem nici argumente, Ia-te în gură cu-o diblă, o sferă, Precum strănepoții vorbesc și sug mentă. Urcă păianjeni în munții cei vestici, Noi vom dansa un Tetanos-vals vesel, Cinste specială celor alergici, Perlamutarii joacă la mese. Am un picior pândit de căpușe, Bate pendula, ficatul se sparge, Cine mai cântă glorioase Katiușe? Noi ne iubim printre oase și alge. Că la final ajungem în Hades, Asta o știe și mama lui Doris, Ea ne-a adus romanul QUO VADIS, Împrumutat de unchiul Sartorius. Cred că era zece jum”ate, Nebunul visa, dormea pe spate, Soarele îl scălda ca o mamă, Ce bine-i să nu fii nimic, doar o scamă. Să nu primești reproșuri aiurea, Să nu ai partea de-acreală și ură, Cerul e fără nori, e profund, prea profund, Doamne, ajută-mă să mă ascund. Poate-n bulion, să fiu un fruct, Din pacea lumii să mă înfrupt, Să fiu ciupercă adormitoare, O ,moarte dulce, o naltă floare. BMM

Sertarul fermecat

Sertarul fermecat Pantofarul era deranjat în reveria sa De ciocănelele altora, chestie serioasă și cu urmări, o veche dorință îl bântuia, o siluetă apăru din zăpadă, era ultima sa nevastă, nu-și mai amintea numele, memoria devenise un sertar ciudat, nu se deschidea oricum, oricând, el mersese la un liceu care nu mai exista, profesorii plecaseră de mult în alte sfere, ultima clasă, prima iubire, prima înfrângere, dar ce tumult, acum zăcea în pat, patul se clătina în vânt, îngerii plecau și veneau pentru verificare. De ce citești atât de mult? Întrebă un înger. Nu mai este vreme. Ei și? Bocitoarele se pregăteau. Degeaba, sertarul se deschise, în fine. O frumoasă fată Se aplecă să-l sărute. Apoi am plecat la un film. ****************************************************** Mă rog de prea-nduratul fin Pe care sufletul în cheamă Ca-n fuga mea de hăis-destin De pietre-n bilă să se teamă. Îl smulg din ghearele de Sfinx Cu cap cu tot, cu multe rude, Spre-a reveni în dragul Fix Ce ne-a născut în toamne ude. Ca Iaacov fi-va fericit, Ca Suleiman la poarta Vienei, De ce să nu-l primesc candid, Să-i smulg o parte dintre pene? Oroare, ore de suplis, Prunci doisprezece cântă-basuri, Noi am venit , din PARADIS Vor mai veni trei lăzi cu ceasuri. Dar ce ne-ajută, vremea-i doar Iluzie fără de praguri, Iubește-te cu dor și har, Doar moartea îți va spune – dragă. BMM.

Seros și serios

Seros și serios Popice vom juca la tine-n curte, Dar unde este curtea? Un gigant De sticlă se înalță, mister Burke, Euridice a ales bogat amant. Cu gramofon s-a îngropat și veacul, Firidele ascund doar asasini, Pisicile și câinii iau conacul, Fii blând ca arpacașul, domnu prim. Mai anonimi decât dovlecii Trăim și ne îmbogățim, Nimic nu este rău, scriu numai blegii, Fug clasicii din cărți, din țintirim. Mulg ploile orașul, curge sânge, Aruncă bebelușii cu atomi, Unde-i Maria? Nu mai poate plânge. Cad stele, se ridică gnomi. BMM

Sensul vieții

Sensul vieții Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a pus condeiul în mână, o inimă în piept și un dram de minte, mă vizitează păsări de departe, limba lor nu mai este a mea, viața – un joc de cuburi reci și fierbinți, viața cea mică a borfașului Villon a căpătat o mare însemnătate, how? Cel ce cânta umerii mici și dragi, Acele brațelungi și mâni frumoase, De sâni să nu vorbim, Selen și Pan, Iubita și amanta, cu desfânări de șarpe, Cu unduiri deprinse chiar la mănăstire, Noi ce frumos ne sărutam la margine de codru des. Ne sărutam, cu ce ne-am dres? BMM

Hello, Pylori 1. Într-o noapte am visat o bacterie uriașă, m-a salutat, i-am răspuns, Hello , Pylori, s-a supărat, mă cheamă Vânturica, nu sunt bacterie, ci amoebă, planctonii din jur au aplaudat ca la o adunare electorală, pleșcoienii stăteau deoparte, care-i fitilul? Întreabă un salam burduhănos de pe un raft ascuns. În ziare nu s-a scris nimic desp-re noua formațiune, PPA, partidul pyloro-amoebic, chefirul nici nu a paricipat, lornionul s-a lăsat cu greu convins, dar a întrebat - te poți spăla pwe dinți cu o mătură? A sărit Mustardul - este primul punct din program. Aveți răbdare. ****************************************** Semnal, semnale, seminarii, Ce semeni tu aduni pe arii, De pildă iei o știucă slabă, O umpli și obții o roabă. De turtă dulce nu ai grijă, Se face cu un rest de schijă, Asta știu marii cărturari Veniți cu saci plini de homari, . Aruncă zarurile, frate, Un singur număr e de moarte, Gândește-te la mieluț, Are un nume – Miel-steluț, Pe el nu-l latră nici un câine, De ce? Am să vă spun eu mâine. BORIS MARIAN

S-a strâns și drumul ca o funie

S-a strâns și drumul ca o funie În jurul gâtului meu, peste tot văd Falși sinucigași zbenguindu-se, În hambar se adună capete pierdute, Noaptea se încuie porțile, hoții rămân afară. Ehei, afară e trai , nenică, fură cine poate, nepoate, Unii zac legați de rădăcini, alții sunt delegați pentru mărăcini. Pribeagă umblă o candelă, un suflet de parafină, Zadarnic lovești pământul cu călcâiul drept, Visele ne viclenesc, ne jupoaie, Să-nceapă al lumii vechi, ce? A pus cine trebuie mâna. Un giuvaer de fată se-nclină spre tine. Trăiești, ai murit, nu contează. Visezi. **************************** Trăiești ori nu trăiești - e tainică povestea, De multe ori căutată nu ți-am zărit nici pașii, Mai lași un semn, ici, acolo, tu nu știi ce-i eresul, Spectacolul se-amână, la joc pierdurăm așii. Eu te zăream pe-o stâncă, erai Calypso poate, Îți simt căldura, oare? Mirosul Mării Moarte. Cică există-n mintea nebunului speranță, Actorul pierde-n urmă trompetele – emoții, Se umple marea toată doar de tăceri cernite, Dacă exiști, revino, dacă mai dormi trezește Din nou acele clipe când mai credeam în tine, Cum mai trăiești? Să nu-mi spui că este foarte bine. BMM

Să ne închipuim cuvintele

Să ne închipuim cuvintele Să ne închipuim cuvintele ca locuri de naștere ale poetului și să le aducem flori în orice propoziție ne-am afla. Așteaptă, dacă este nevoie, încrede-te în timp, nu te-a purtat el, oare, peste tot până astăzi? În deșert se reculeg cei asupriți de propriile gânduri, dar ceilalți unde se vor duce? Există uși tainice prin care mai degrabă ajungi la capăt, dar, oare, cine și-l dorește? Întrebările- trei ochi de bufniță. Orgoliul are colții cei mai însângerați din lume, fugi, Prometeu, din calea orgoliului. Din iarbă, lut și sânge ne naștem strigând după ajutor. Cuvintele așteaptă cuminți să le culegem. Le vom găsi vreodată? ******************************* M-am aplecat și mi-au căzut ochelarii, n-am mai văzut nimic, n-aveam ce face, m-am culcat, am apărut o nimfă pieptoasă și cu toate cele. Poftim. Nu e rău să nu ai ochelari.. De aici s-a născut o dinastie care a făcut istorie. M-am trezit. Ochelarii erau alături. Râdeau Privindu-mă în ochi. Am deschis televizorul. Iar nu am văzut nimic. Ciudat. Ochelarii Nu erau nicăieri. Vecinul nu era acasă, Plecase în Chicago. Cum putea să-mi ia ochelarii? De atunci am decis să plec în |India. Un înțelept m-a învățat ce înseamnă să fii și să nu fii orb. Un adevăr ce nu se contestă. Chiar două adevăruri. ******************************************** Un alt vis și închei. Înainte vreau să spun Că pe ce se citește mai puțin poezie, Pe atât apar mai mulți poeți, unii ultrageniali. Caii alergau pe gheață, se-ntreceau în altă viață, Soarele din sanie pare o gânganie. Țin în brațe o iubită, vizitiul mi-o alintă, Unde alergăm? În iad? Banii sunt la Baden-bad. Și ce jocuri, cazinou, cai de aur, tu-erou. Vom reveni. Probabil. BMM

Poeții nebuni

Poeții nebuni Poeții se împart în trei categorii- Buni, foarte buni și nebuni, Eu mă plasez benevol la grupa a treia, De aceea laudele mă întristează, Ignorarea mă face fericit, Să nu spuneți că nu v-am prevenit. @@@@@@@@@@@@@@@@@, Am toată viața înainte, Îmi spune fostul diriginte, E un centaur, creier mare, Cum nu posedă orișicare. Pe lângă el un clovn subțire Aleargă și îi dă de știre, Ilustru este el, dar n-are lustru, Are în schimb o soacră și un cuscru, Pacienți cu toții la o clinică în Vest, Aici un cerșetor îmi cere rest, Trăim într-o cutie neagră, Din care vom ieși cu o podagră. @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ E noapte și sunt absolut singur, Numai un om poate ști chestia asta, Nu este viața un șir de întemnițări? Deschid fereastra și descopăr o circulație dublă. Lumea vine spre mine, Eu mă lupt să ies înainte de catastrofă, Trăiesc într-o cameră în care permanent este cineva, Se pare că nu există spațiu virgin. @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ E vremea unor teme grave, Când râsul se măsoară-n grame, Când vorbăria are sens, E vremea unui plâns imens, Văzut-ați stea pierind plângând Sau pasăre fără cuvânt? Căutam un suflet care să-mi semene, Dară semințele nu prea sunt gemene, Cântam amândoi la o singură vioatră, Vioara e pasăre, uite că zboară. Femeia nu este precum bărbatul, Asta o știu orașul și satul, Femeia e aspră și blândă și dulce, Ea te gonește și te aduce, Tăcerea femeii e bombă atomică, Poate produce o hipertonică, Femeia te naște și te ucide, Bărbații par niște omide. E timpul să facem o revoluție, Dictator-femeia, apoi execuție. Nimic nu este real în viață, Poate, doar moartea, iubirea ne-nvață. ********************************* Că eu, că tu, că tu, că eu, Care poet e mai mare? Dar dom profesor asta e O altă întrebare. Eu iubeam o profesoară, Unde este ea acum? Ne-nvăța ce-i bunul simț, Iubeam în neștire. Fără de rușine, mă pândea-nchisoarea. Ah, iubirea diafană, aeriană, cosmică, spirituală, Tantrică, zen-avesta, goală. Îm șoptea subtil din trestii Crocodilul ALTECHESTII, Trenul meu ajuns la Pol A strigat – te duci în gol. BMM

Reguli și nereguli

Reguli și nereguli Nu fă altuia, ce să nu-i faci? Placi, nu placi. Pitpalaci. Nu judeca pe aproapele tău, nu judeca nemic. Chipul tău cu al cui seamănă. Ești hun? Ia de aici tutun. Să nu omori, oricum mori. Cine fură un om să pună un pom. Sapă o groapă, o să te-ncapă. Nu minți, deși ai minte. Mai bine puține, decât multe bube. Cui i se cuvine cinstea? Celui ce nu o are. Supărarea din cuvinte este mai rea decât jocul la bursă. Nici un cuvânt nu întrece o faptă, atunci de ce vorbim? Darul nerăsplătit este sublim. Limba vicleană departe ajunge. Unde? Privește ochii și nu mâinile femeii. Să nu crezi că ești sfânt, nu ești. Ș.a.m.d. Spune și tu ceva. BMM Tristele one Tristețea mea, țitera mea, îmi aparțin, Prea mult privit-am în oglinda vieții, Nu m-am gândit că noi ne oglindim În ochii largi ai cerului-destin. Eram centaur, Chiron mă chema Rănit de o săgeată –catifea, De veacuri duc durerea ca pe-un ochi În gleznă, ce durere, ce deochi, bătrânul gringo doar să moară a venit, dar moartea avea altceva de împlinit. La Tiffany te-nvit, iubito, nu te miri? Am bani, că-n altă viață fui vampir, Trecurăm tropicele, Doamne, voluptăți n-avură parte cei mai răi băieți, veni o fată, două portocale doar să le mângâi cu sfioase-lungi vocale, înjură lupii că-s bătrâni și lacomi, dar ce inimă îi îndemna la lupanar. Der fapt suntem aceiași măscărici, Fie moderni, avangardiști antici. BMM

Quarelin

Quarelin În mine a intrat o bilă roșie, O simt în fiecare poem, nu murim, nu, Poemul a fost trecut pe raftul doi, Pe ici, colo, pâlpâie o lumină roșie, O metaforă atotvindecătoare, Cadențe trezind suspiciuni și dureri, Călimări înalte sunt date la topit, Colile albe au fost îngropate de mult, Autodevorator trece șarpele boa-ban, În chisoarea datornicilor este acum muzeu pentru elevii preșcolari, zeloșii informatori nu au descoperit încă poemul valabil, kolodbaleav, așa se numește speranța, din robia Aegiptului am ieșit fără să mă ud, la Babii Iar totul e liniștit, morții nu țipă, nu mai țipă, că tot degeaba, bem o cafea cu moartea, o, Marele Templu al tuturor religiilor, cât o fi costând? Oamenii de cenușă nu pot plăti. Versurile mele le citesc orbii cu degetele, Cei vii, cu inima, pe unde este ea, Dar bila roșie se plimbă prin trupul meu, Nu o căurtați, nu are legătură cu textul. BMM

Curcubeu

Curcubeu Schwarze Milch der Fruehe, Laptele negru al copilului, Amurgul sângeriu ce curge din venele Domnului, Totul îngheață. Totul? Aici mă opresc o clipă, totul îngheață? Nevermore. Viorile negre cântă de sute de ani, Ele nu-ngheață. DAR NUMELE? Care nume îngheață? Nici lupii nu îngheață, nici ei. Noi nu moștenim numai binele. Dar povara este mereu aceeași. Speranța trece-n noi lumi, deci speră. Amintește-ți pădurile arse, acum au miros de jasmin. Gândul îmi ține condeiul, poți născoxi adevărul? Nu și-au ținut cuvântul părinții uciși. Mistrețul nu are colți de argint. Doar poetul crede altceva, cine-l aude? BORIS M.MARIAN

Pur și simplu

Pur și simplu Pur și simplu trăim, gândurile merg Spre marginea paginii, ca spre un abis, Cât timp nu simți muzica, nu scrii, Să vezi doar cu bastonul, Pentru a mă cunoaște, trebuie să cânt, spune priculiciul, poezia este o specie de animal exotic, Din prea multă dragoste, te-am pierdut, umbră albastră, Am uitat de ce scriu, dar tu? Să nu iei în serios cuvintele poetului Tăcerea face parte din poezie. O energie care ne depășește ne face să scriem. Totul este un joc al memoriei. Unele tablouri nu sunt în catalog. ”Să leșini, să uiți de tine, să fii asemenea fructului”, mi-a spus o poetă cu pieptul mare, frumoasă de altfel. O chema Bella. „ Organism al meu, mică bestie a naturii, Să nu-ți fie dat să cunoști muțenia glasului”. @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ Tentacule, tentații se desfășoară-n spațiu, Se împreună vise cu geamăt și nesațiu, Întrevăzute glorii uitate în unghere, Spre altă lume caut, sosește o părere. Neînfrățite sfere, ca sânii unui nud, O clipă, te ascunde un întuneric crud, Zâmbești, culori, palete sub ochiul tremurat, Iar vălul cade liber, trăiești neîmpăcat. Din umbre crește cercul, ne înconjoară strâns, Același țărm așteaptă, același râs și plâns, Iar fulgerele toate se-adună la final, Îmbrățișați rămânem în gerul sideral. Punct și copii mulți. ****************************** Se spune că vitele nu râd, nu este adevărat, Am auzit clinchete de vițel, sonatine de purcei, umblă în pantaloni scurți, fumează Lucky, De multe ori vitele nu-și merită stăpânul, De multe ori stăpânul nu-și merită vitele, Purcelul nu este vită, în fine, unii ajung judecători La Înalta Curte de Injustiție și Capsație, Motanii profani le sunt mult superiori, Dar nu au studii, plagiază, șmecherii, Plagiază operele leilor, au golit bibliotecile, Au pus borcane cu castraveți murați, Ce buni sunt, spune poporul muncitor Care fumează și bea în pauzele conferite De statul degeaba. BMM

Dacă poeții…

Dacă poeții… Dacă poeții , mulți , foarte mulți, azi, s-ar aduna într-un singur Poet, dacă toți cititorii, inclusiv nebunii, l-ar socoti un profet, atunci critica ar tăcea mâlc, criticii s-ar aduna-n pâlc, ah, ce bine-ar fi. Nu ne-ncurcați, dragi critici savanți, Eu v-aș lega de un singur lanț și bâldâbâc în Bosfor, ca-n vremea sultanilor. Ah, ce bine-ar fi. Poetry – ce soartă obscură, nedreaptă și crudă, Prostească, mai bine SIDA, INFARCT, GLONȚ a la Kennedy, Totuși regele Solomon o duse mai bine, Vom plagia Cântarea Cântărilor, apoi Comedia Divină dantescă, Apoi pe Shakespeare, că și așa nu a existat, Na, dați îm njudecată poeții, îi faceți celebri, Na, sâc, degeaba mori la Veneția, nu te ia nimeni în seamă, Ia-l pe Nevermore și dă cu el de pământ, Stângaci ești domnu” Ieremia, ține oiștea și du-o, Poetul Kiki s-a bătut cu Miki, tot poet, După trei pumni, unul a murit. Comisia Va stabili – merită cei doi o statuie? Când poeții se vor omorî între ei, proza Va țâșni ca o săgeată și se va pierde și ea în neant. BMM Romanță foarte târzie Pe umărul stâng O lacrimă plâng, Pe umărul drept Tot lacrimi deșert, Dar tu spui numai nu Sau răspunzi în doi peri, Pentru tine eu vreau Să urc azi în cer, De acolo privind Să-nțeleg de ce tu Poți să spui mereu nu, De ce nu te conving, De ce-n viață omătul și frigul domină, de ce timpul ne mătură cu-ntuneric, lumină sau lumina e numai în sufletul meu, dacă eu nu am suflet, mai avem Dumnezeu? Ruga mea e-ndreptată Spre cine, spre ce? Ruginite cuvinte, Le temps est passe! Boris Marian

Precum Tristan

Precum Tristan Îndrăgostit precum Tristan ori Bergerac, Fără speranță, fără nici un franc, Aud o violină de departe, De dincolo de viață și de moarte. De-acolo vin acele duhuri rele Ce ne dezbină și aruncă din nacele Smoală și foc, în timp ce-n pacea codrului Madona Își lăcrimează ochii . Templul din Altona Era pustiu, totul era normal, Copiii se făceau, creșteau, Doar violina-și continua cântarea, O tânguire care tulbură și marea, Ea era blondă, ochii verzi-albaștri, Bijuterie pentru călătoru-n aștri, Pluteam cu ea, cer și pământ, totuna, Era lumina, eu eram furtuna. BMM Domnul Smithson Trezit la miezul nopții, domnul Smithson Își căută ciorapii, mâna sa dădu peste altă mână Care răspunse cu o strângere caldă, Se miră oarecum, vecinul nu obișnuia să vină noapte În vizită, auzi o voce, vino cu mine, Am să-ți spun o poveste, stai jos, aici, Sub pat și ascultă. Călătoream de trei zile În derivă prin Golful Persic, de teamă, Unul din tigri se prefăcuse în vioară, Cânta și ne sfâșia, unul câte unul, Părea ceva real, eram tot mai puțini, Sufletele celor dispăruți se adunau în mine, Am început să mă rog Dumnezeului Vers, Guzganii alergau în jurul meu, eram deja singurul om, Pe corabie, iată Legea, spuse Dumnezeu În mijlocul furtunii, în fața ei stau Kafka și Kupka, Sunt îngerii mei, ascultă-i. Se luminase de ziuă. Domnul Smithson își notă repede cele întâmplate, Avea o invitație la Academie, chiar nu știa ce va spune, Acum, iată, textul era gata. ********************************* Un corăbier în larguri de tristeți Scoase pistolul și-mpușcă o muscă, Era regina muștelor de aur, Ieși Columb din bietul său cavou și-l înjură pe corăbier ca pe-un tâlhar, cum îndrăznești, măi, Jerry, să mă tulburi, că Ieremia dă cu oiștea-n gard, nu mă mai mir, dar tu, un amărât de corăbier, ce naiba faci în insulele mele? Eu sunt Ulise, spuse Jerry, mai timid, iar tată-meu e Joyce, vecinul Dumneavoastră, Ulise, ne-Ulise, du-te-n larg, apoi, de unde ai pistol, Eu n-am niciunul, de mult voiam să-i cer regelui Juan socoteală. S-au luat la harță, dar, ciudat, ciudat porniră insulele În derivă spre Alaska. Acolo, aurul curgea în văi ca apa, Iar muște de niciunde nu vorbeau. BMM

Să mori pentru o idee? Nu, hotărât nu. Vremea jertfelor de dragul unor idoli, unor dogme, unor cutume , sper , a trecut. Va veni patriotul – va spune –mori pentru patrie? Trebuie să pornim de la conceptul de patrie. Patria poate fi un stat, o regiune, un sat, o familie. Deci , de dragul oamenilor dragi , ca să-i salvezi, se poate muri, cu condiția să-i salvezi. Când patria este un stat totalitar, să spunem comunist, fascist, teocrat – NU! Zeci de milioane au murit pe altarul unor idoli de lut. De la idee la ideologie și apoi la idiotism este o cărare însângerată. Giordano Bruno a fost ars pentru că nega geocentrismul, implicit, rolul universal al papalității. Galileu a fost mai diplomat – a șoptit – epur si muove. Mulți bolșevici au fost împușcați strigând – Da zdrastvuiet Stalin. La fel , în 1945, mulți adolescenți care abia țineau pușca în mână au murit de dragul unii Hitler care abia se mai ținea pe picioare. Viața este un dar divin, nu ți-o iei, nu o dărui nici de dragul Creatorului. Dacă nici Creatorul nu-și respectă legământul cu Omul, El se autoreneagă. Unii admiră curajul teroriștilor islamici, al altor teroriști. Nu este nimic de admirat. Ei nu se respectă ca ființe vii, nu respectă VIAȚA. Dau o mie de idei pentru un nou născut, pentru milioane de noi născuți. Copilul Moise, copilul Iisus, ce poate fi mai înălțător. Crucificarea lui Iisus a fost urmată de Reînviere, altfel nu exista creștinismul. Teroriștilor li se vorbește de viața de apoi. Who knows? Nu neg această posibilitate, dar merită un ucigaș să fie bine tratat „dincolo”? Eu l-aș pune la stâlp și l-aș biciui o mie de ani. Filosofia este o ocupație intelectuală demnă de respect, dar nu orice idee filosofică duce la ceva, multe idei se înfundă în nimic. ”Să mori din dragoste?”. Da, dar mai bine este să iubești dragostea. Cine poate face dragoste cu un mort? Necrofilii. Doamne, iartă-mă. Pentru o idee nu merită nici să umilești un om, nici să torturezi un om. De aceea avem cuvântul, nu numai Biblia, cuvântul simplu. Dialogăm. Deși oamenii au darul vorbirii de peste 10.000 de ani, unii încă nu au deprins obiceiul dialogului. Preferă pumnul, pumnalul, îți taie firul, îți blochează mesajul, te înjură de toți sfinții. Orgoliul este ca și gripa, unii sunt gripați toată viața. Adică încremeniți în orgoliu. Se apropie sărbătorile, hai să mai vorbim. In vino veritas. BORIS MARIAN

Precum Chiron

Precum Chiron Precum Chiron lovit de săgeata otrăvită, astfel mă simt după doar câteva cuvinte, iubirea ucide, cuvintele ucid, tăcerea ucide, dar ce nu ucide? La limita cunoașterii se află Potopul Universal, așa cum orice dragoste Se împlinește prin contopire trupească, Eu te-am iubit și nu te-am cunoscut, Nu te-am văzut, nu te-am auzit, Loviți nebunii peste gură cu un mănunchi de viorele, Cu tine voi ajunge la capătul Pământului, Hei, tu, liniște, cine este acolo? Exiști, deși nu ai existat, ne poartă învolburat Marele Fluviu al Iluziei. ****************************** Pajul căzu lovit de pumnale, Sângele sub formă de crin, pe dale, Ducele se miră puțin, Ducesa plânse-n hohote, chin, Era un complot, poate amor? Dar ce tablou minunat pe covor. L-a cumpărat pe-un milion de dolari Fostul nostru vice-primar. ************************** Știați că stelele nu au țurțuri, nici inimi, Rotunde erau ca sânii tăi, Mimi. Luna se dezbrăca pentru tine, Eu cu cine eram, cu Puccini? Pun ochelarii văd sus, în dud Un formidabil preafrumos nud, Scot ochelarii, nu văd nimic, Ochiule, ochiule, nu-mi ești amic. Viața pe mine mult m-a rănit Cu sentimente, dar m-a hrănit Precum o mamă , ca Dumnezeu, Unde te-ascunzi, sufletul meu? BMM

Precum . Rugi de iertare se lasă pe iarba cerului. Iar mormântul meu așteaptă la margine, aproape de gard, de mersul tramvaielor. Într-o noapte cimitirul dispăru, se spune Că ar fi zburat la cer. Mormântul meu – ioc. Iar eu mă plimb liber, fără baston, barbă, Carte de rugăciuni, deși nu am deschis-o Până acum. Parcă nimeni nu mai crede în moarte. Toți vor să ajungă în cer vii și nevătămați. Cică un sfârșit tot există, cam ascuns, Bătrânii ne spun ceea ce-i dor, dar Nu ne anunță la timp despre moarte, De n-am fi atât de autonomi, eu cred Că nimeni nu ar muri, din solidaritate. O bătrână în cârje, alaltăieri s-a prefăcut într-un înger cu aripi, acum zboară pe sus, unii chiar au zărit-o. ************************************************** Cu zări, epitalami, de-a valma, Pe umeri vâsle, unde mergem? Destrăbălate iele caută Noi disperați în codrul verde. Însingurarea nu mai e la modă, Te înfrățești oricând, oriunde, Colericii au drept la tumbe, Holera veșnic se preumblă. O mână ici, acolo-i scrisul, Racul revine cu volumul, Dar la un semn deschisă-i calea și recădem în somn ca plumbul. ******************************** Trăia un om, vecin din curte, n-avea urechi, nici ochi, doar frunte, ne judeca pe alte unde, el exista, noi, ba, niciunde. Să mori din dragoste e-o glumă, Dar se mai moare cu arsenic, A câștigat unul la LOTO, DAR a murit neuroastenic. Pe geam cad sute de oameni, Unii mai buni, alții cu scame. **************************************** Lumina zăpezii, soarele-i mort, Precum iubirile stinse ne sorb, Precum iubirile în interior, străluminează ca un cocor, ah, nu mai spune mereu nevermore, fug în Canare, Thailanda, în nori, zăpadă, somnul veciei, mă dor visul, trezia, sparte viori. Crăiasa zăpezii m-a vizitat, Sânii ei albi, hipnotizanți, Pare pământul mai scund, mai timid, Poemul reptilă, din ou s-a ivit. ……………………………………………………….. S-a-ntâlnit pușcăriașul cu profa de pian, Petele roșii pe neaua de-un an, Nu scriu nici rime, nu scriu nimic, Caută poliția un recidivist. Vechiul oraș s-a scufundat, Imperial, generos luminat, Fulgii n-au sex, se așează pe –orice, La Atheneu e concertul în re. Corul nebunilor repetă de zor, O fi major sau minor, știe-l BOR, Secta egocentriștilor moare, Este An Nou și sărbătoare. BORIS MARIAN 8 BMM

Fermecătoare

Fermecătoare La Cinque Terre băui o bere, Iar la Siena veni și Gena, și ne iubiră, și ne iubirăm, ah, ce vampiră, cum ne vampirăm, Împerechere, Pisa nu piere, Vino la fix, la Chamonix, Iubită Flore din Baltimore, Se deflorase la cinșpce case De casa mea, draga de ea, Nu sta în stradă, vino la gară, La gât cu sfoară, la sâni cu floare Amețitoare, plâng și te mușc, Încă sunt puști, nu mi-este teamă, Farmec, golană. BMM

Alături Să fii Mandelștam într-un lagăr mizer, Mandelștam cel diafan, ce mister, Cum a ajuns el să-l tragă de mustăți Pe tătucul popoarelor, fost mistreț. Tandrețe veselă, tinerețe de om, Discursuri, o, nu, nu vrem poltroni, Lacrimi ce se-nrudesc cu Divinul, Ce lumânare, lumina, străinul, Plânge o fată, aici, lângă mine, Cum să trăiești într-o lume străină? Solie O solie solitară am trimis la cap de țară, Nu s-a-ntors, trimesei alta, apoi mii de soli , Groenlanda E aproape, eu visez la tărâmurile verzi dincolo de galaxii, Unde morții sunt tot vii, Apoi vom ataca noi doi celebrul, marele convoi, Vom coborî în iureș șapte munți, De-acolo s-au întors eroi cărunți, Care-n manta, în scânduri ori în cuie, Balaurul de ceață , uite-l, suie, Vești false vom primi de la falși veri, Doar balivernele se nasc în primăveri, Atâtea suflete și toate moarte, Vânzarea merge strună, după carte, Raiul găinilor coboară pe pământ, Nemângâiat albastru , roșu vânt. ************************************* Toate căile se oglindesc undeva, Constelațiile alfa-omega, Ne luăm toiagul de pelerin și o pornim și nu murim. Ne-ngroapă șoaptele ușor, Ne suntem ante-post-mergători, Pare înalt Paradisul, o fi Preum într-o gamă, doar nota si. Auzi ticăitul, clip-cip-cirip, Cum se destramă un om în nisip, Doi oameni, iar dragostea urcă mereu, Căile toate spre Dumnezeu. @@@@@@@@@@@@@@@@@@@ Iubito, MAI AM DE TRĂIT Câteva clipe, subit, Voi dispărea în gol, Nu voi mai fi, a fi? Citit-ai pe A. de Vigny? Să mori, să dormi, Hamlet, Ce demn sună, om complet, Mai dă-mi o clipă și tu, Aria lui Duridu. Aud râsul tău, aici, De mult sunt un priculici. BORIS M. MARIAN

Fructe și lupte

Fructe și lupte Fructe și lupte, e soare, eroare, Ce-mi pasă de-i grasă cucoana frumoasă? Pe față cu var, pe nas cu nectar, Ai sufletul moale ca laptele-n oale, Regină, tulpină, veniși din Tighină, O cacialma e-n floarea ta. Ferită de-austru, veniși cu un cuscru, Paltoane de blană, cu părul dat coamă, Pictată pe bust, o, Leberwurst. Păianjenul știe ce-i dulce, Mărie, Peștele fiert nu cântă, inert, Dar prin parbriz se simte un iz Nu de Paris, de zeiță Isis. BMM

Plictisul este începutul morții,

Plictisul este începutul morții, Dar cum e moartea, cum o fi? ACEASTA ESTE CHESTIUNEA, Zise piticul Humlet, fără a mai adăugi. Ieter che natul damei, adăugă Rashi, Un surplus devine lipsă, asta toți o știm. There was no hope for me, eu îmi tot repet, Unde este acel izvor de otravă gri? Old man looked at me for a while, Eu încerc să ocolesc privitorii, zi, Zi mămucă , zi mereu că noi vom trăi, Veșnicia e în noi , mânzule, di-dii. Tu citește Ievamot, n-ai să pierzi nimic, Riști să nu mai mori deloc, scrie într-un plic. Alb de vezi în ochi, e sigur că sunt nori pe cer, Cerul se preface-n piatră scumpă, e un giuvaer. Dormești ori nu dormești, vezi bine, cetatea-i tot mai sus, Ce greu sentimentul morții, dar al iubirii – Hus. BMM

Ce face un om când e singur? Simplu – un glonț, un somn, un poem, Vede un film, se uită la ceas, înfiază un leu, Dar tot singur este. De ce este singur? A fost jignit. A jignit. A ucis. Nu a ucis. Eu nu cred în singurătate, cum nu există vid absolut. Dar o tragedie este. Undeva o lacrimă își fa ce drum. Doamne, ce aș hohoti, de nu aș fi bărbat. Amintirile mă asediază asurzitor. Anii se perindă cu viteza unui tren nebun. Lumea trăiește, undeva e iarnă, undeva e o plajă, Alcoolul? Drogul?Boala? Nimic nu seamănă cu singurătatea. Nici plantele, nici animalele nu suportă singurătatea. Nici Dumnezeu, că altfel de ce ar fi fost Creația? Strada este pustie, casa este pustie, cimitir fără gard. Singurătate, tu ești un bolid care mă ucide. Brusc apare un cititor timid. Îmi întinde mâna, Sunt salvat. Mulțumesc, fratele meu, mulțumesc. BORIS MARIAN

Panoramă

Panoramă Trăim între buline, droguri și smoguri. ( panoramă) Trăim între buline, droguri, smoguri. Clopot robust. Victimă și efect. Numărul zece latră. Mulți oameni au reverii. Dar nu-l știu pe psi. Ne stingem încet ca-n vechiul Tibet. Cuiva i-a dispărut iubita. S-a evaporat. A simțit libertatea de care se bucură nebunii . Ca un sinucigaș. Nu înțeleg pe cei care își sapă groapa sub amenințarea pistolului. Oricum , ei știu că mor. Atunci, de ce? Te aperi cu lopata de pistol. Aceasta este demnitatea condamnatului. Trebuie să înfățișez și acest aspect. Nu sunt o pildă, nici de pildă. Urma în care timpul se-ndepărtează. Voi, descendenți, sânge în cleștar. Noi, lacomi și acum. Gust de cenușă? Spune, te rog. Mulțumesc. Hohot de râs, homeric și himeric. Ecou monstruos.Nimic nu mai urmează. Să-l văd eu pe William Shakespeare încolonat. Treceam peste o râpă adâncă, mă întrebam, ce caut eu pe această bârnă mâncată de umezeală, gata să se rupă? O, biruință amoroasă. . Nicăieri, niciunde. Norocul existenței mele. Selbsterfahrung, cercetarea de sine. Voi mai dormi vreodată? Ce este liniștea? Un procent din moarte .Lagune, lacune. Normalitate. Provocări. Viață scurtă. Durerea fizică ne umilește, cea sufletească ne înalță. Nu mă las nemărturisit. Spune undeva Nietzsche. Nu mă luați drept altul. Nu sunt nici virtuos, nici monstruos. Nici înger, nici satir. Nu încerc să îndrept omenirea. Îl iubesc pe Dionis, îl admir pe Apolo. Oricare idol are picioare de lut. Din fericire, nimic nu este ideal. Adevărul este mereu interzis. Realitatea și-a pierdut sensul. Aici nu se cere credință. Singurătatea nu este un noroc pentru nimeni. Să-ți pierzi vocea, abia atunci începi să gândești .O lumină aurie îmi pătrunde printre pleoape. Cineva îmi smulge corzile vocale. Nu putem lăsa mizeria să ne pătrundă în suflet. Adică - frica de moarte, ura față de semeni, minciuna. Am și eu multe chipuri, unele nu le cunosc nici eu. Mila nu mi s-a părut o virtute, deși multe fapte bune se nasc din milă. Dar ea umilește, chiar cuvântul conține milă. Țin mai mult la dreptate și la independență. NU am resentimente. Lupta nu te poate lăsa cu resentimente, câștigi prin faptul că lupți. Resentimentul este un semn al înfrângerii. Mă risipesc, spun cam ca Rilke, timpul și moartea mă cheltuiesc. BORIS MARIAN | Mor toți copacii, Câinii umblă triști, Boschetarii părăsesc parcule, Gândurile mele se ascund Prin cotloanele creierului, precum cârtițele, ce va scoate la iveală primăvara? Ne așteaptă o iarnă Tulburător de albă, De disperare , un mort Va întinde o mână, Eu știu să strâng Mâna unui mort. Am o mare înțelegere. Numai cu drasgostea Nu-l pot salva din adâncuri. Pe reverul hainei se așează toamna, Ciudată îmbinare de omidă cu o scamă, Xilofon tăcut, Xilofon sângerând. „Niciodată toamna”, ascultam Vinul bolborosește amenințător, O demență mov, proliferând gălbenele. Agată ascunsă în suflet, Feerie la vedere, Ne sărutăm parcă pentru ultima oară, Două lipitori ambigene, Nici o fantezie, O vânătoare deznădăjduită, Cum cade timpul - vertical, Rochia ta se despică, ești goală. Boris Marian În cimitirul sobru, demn Mă preumblam cu un picior de lemn, Scriam poeme funerare Pentru motani duși la castrare, mi-a spus un clasic – fii atent, poemul tău are ghivent, numai șurubul este strâmb, apoi tăcu , era-n mormânt. Ce greață îmi era de tot, Doream să mor, doream să scot Din mine oricare-amintiri Altfel nu pot să mă mai mir, Le știu pe toate, ce mai vreau? O ceașcă mică de cacau, Pe care spuma descria Numele tău, iubita mea. Am hotărât să nu mănânc, Să nu mai dorm, să tac mormânt, Din mine crește un copac Lăudat de-un cuc și-un pitpalac. B.M.M |

Am avut ceva Am avut ceva, un vis, Bucurersțiul Era în refacere, am luat trenul spre Marea de Azov, Acolo se vorbea românește de vreo cincizeci de ani, Un cetpățean m-a dus la Operă, am iubit o femeie ciudată. Se numea scorpion și nu vorbea. Erau mulți anofeli, Călcam pe malarie, un fel de clei, din canale ieșeau capete Tari și moi, poete, nu fi mopete, borsete, ah, Ninette, Niță a găsit o bufniță, se scufundase-n magiun, Iar din bulion ieși Ion, nevasta fiind sefardă, Mai era o gâscă, avea niște sâni, băi frate, Uitai și de sănătate, balamuc mare la balul mămicilor, Splendoarea cipicilor, prietenul meu tremura De parcă nori de păsări ….mda, Se ușurau la Brunnau, mafioții furau chiloții, Adică Barbu și Bela, celebrități Din cartierul nebunilor. La Cetăți. Spage nuci tăntălăule, nu vine Șahrazada, Nu vine, copilăria ea nu și-o vinde. BMM

Incendii

Incendii Incendiile actuale sunt creațiile noastre, Declinul începe la stânga, sub coastă, Zboară avioanele ca muștele la ecologice, Ștefan cel Mare nu ar fi permis așa ceva, Eudoxiu are mereu altă părere, În Times Square am zărit o celebritate în pielea goală, Ziarele scriau apoi că era drogată, Fostul dictator a murit salutând steagul, Cineva a plâns, bucuriile vieții sunt simple, Nu le complica, bucură-te că nu ești perfect, Am întâlnit oameni ca niște garduri. Alții erau ca niște piane dezacordate, Nu aveau complexe. Să facem acordarea Stelei Norocului. BMM

Nu lipsesc Nu lipsesc nici poduri și nici fluvii, Nu lipsesc nici străzile-n oraș, Pentru călătorii și heruvii Ce își lasă sufletul drept gaj. Vântul bate-n borul pălăriei Profesorului, îl ține aplecat, O poveste din copilărie Pentru toată viața l-a marcat. Fără țintă merge înainte, Timpul e un codru vechi, virgin, Pânza de păianjen de cuvinte, Crește din înalt în rădăcini. Numai vântul trece pe sub tâmple, Ce ar mai putea să se întâmple? ********************************** Dimineața arată ca un balon, poc, nimic, totul pare rotund și enervant, nu vă faceți iluzii, azi nu mă sinucid, MI-AM AMINTIT DE UN CRIN PE CARE NU L-AM CUMPĂRAT, deci mai am o zi, tragediile elenilor mă las rece, fac pneumonie de la ele, prefer știuca , ea știe că nu știe nimic, învăț demnitatea de la pomangii- artiști de pe stradă, marii eroi ai chiștoacelor culese din coșuri, să le ridicăm un templu, oare Buddha ar fi de acord? Am un palton cu o gaură făcută de un golan cu țigara, gaura s-a făcut de aur, mulțumesc acelui netrebnic, oița Domnului, cu vipera și cu familia Borgia suntem în bune relații, țapul Tache a venit cu o jalbă la proțap, i-am pus un cârnat, trei surori -furnici mi-au cântat concertul lui Mendelssohn, Florine, tu de ce te-ai sinucis? Ba ai și ascuns subiectul. te iubeau cel puțin o mie de persoane agreabile. Unii au pendule, CAUTĂ DRAGOSTEA UNEI REGINE, unii au pălării, dar fetele s-au terminat. Frunză verde dintr-un roșu. Auziți - e crăciunica. BMM

Nastasia

Nastasia Domnișoara Nastasia, domnișoara Nastasia Ne trezea pasiunile, pe maidanul dragei mele Sfârâia cărbunele, Un copil cânta în soare, un destin și zâmbete, Închid ochii, duh bătrân, lasă-mi clipa, strâmbă-te. Trăiam ca o pasăre, ca un mormoloc, Ale mele maida-nele au luat-o din loc, Înconjoară, azi, planeta Vagabonzi și hoți, Îmbrăcați în salopete, baronii-iloți. Vă sculați, nu-i mântuire, rob cu rob, uniți, Nu strigăm, nu-i stalinire, Marxiști liniștiți. Unul scrie cântecul, altul umflă pântecul, Un fir din fus se duse, din biznes- parnuse. Degeaba cânți, viețaș milog, Ucis-ai tu un biet olog, Dar ai și tu un cord deschis, Care vorbește chiar și-n vis. Sub plopii rari merg doi acari, Unu-i Păun, altu-i șperțar, O, stinge soarele, te rog, Se milogește Nedaibog. Unul moare, îi crește sub frunte o floare, Eu nu mai aud șoapta frasinului, Numai pașii asin-asasinului. ********************************* Cuțitul se răsucește adânc, ai răbdare Mai ai un oblânc, ora și datoria, Privești oglinda, șterge imaginea, poți? Infernal negoț. Muți ochii pe acoperiș, Creierul se ascunde-n subsol,autodenunț, Ce curajos? Feroce doar întrfe foce. Ce gândește piciorul de scaun? Down. Sitdaun. Mi s-a lipit un câine de ochi, scheaun. Să fii două ore imbecil, Este o datorie. ************************************ Călătorid cu un trigru, îl prefaci în vioară, El cântă și te mănâncă, nu te teme, Este o poveste, mai veche. Ferește vorbele de guzgani. Mai clătinați ștergarul. Vă voi privi fix, străveziu, Ca o uitare pe Vezuviu. ******************************** Lasă ceasul să meargă, zice Richard, Urechile îi ard, dar lasă ceasul să meargă, Poeții scriu de zor poeme, ... Niciun ceas nu se oprește la vreme, Toate ceasurile merg, chiar și pentru morți, Că moartea-i numai umbra unei porți. Dacă iubești, iubește mai departe, Dacă exiști, încrede-te în soartă, Totul e scris și socotit și judecat, Întru sfințenie sau chiar în plin păcat, Eu cred în avataruri, cred c-am fost Un fulg căzut din ceruri, fără rost, Acum mă nalț precum un prunc umblând prin timp, Iubito, scrie-mi, până nu mă schimb. BORIS MARIAN

Nastasia

Nastasia Domnișoara Nastasia, domnișoara Nastasia Ne trezea pasiunile, pe maidanul dragei mele Sfârâia cărbunele, Un copil cânta în soare, un destin și zâmbete, Închid ochii, duh bătrân, lasă-mi clipa, strâmbă-te. Trăiam ca o pasăre, ca un mormoloc, Ale mele maida-nele au luat-o din loc, Înconjoară, azi, planeta Vagabonzi și hoți, Îmbrăcați în salopete, baronii-iloți. Vă sculați, nu-i mântuire, rob cu rob, uniți, Nu strigăm, nu-i stalinire, Marxiști liniștiți. Unul scrie cântecul, altul umflă pântecul, Un fir din fus se duse, din biznes- parnuse. Degeaba cânți, viețaș milog, Ucis-ai tu un biet olog, Dar ai și tu un cord deschis, Care vorbește chiar și-n vis. Sub plopii rari merg doi acari, Unu-i Păun, altu-i șperțar, O, stinge soarele, te rog, Se milogește Nedaibog. Unul moare, îi crește sub frunte o floare, Eu nu mai aud șoapta frasinului, Numai pașii asin-asasinului. ********************************* Cuțitul se răsucește adânc, ai răbdare Mai ai un oblânc, ora și datoria, Privești oglinda, șterge imaginea, poți? Infernal negoț. Muți ochii pe acoperiș, Creierul se ascunde-n subsol,autodenunț, Ce curajos? Feroce doar întrfe foce. Ce gândește piciorul de scaun? Down. Sitdaun. Mi s-a lipit un câine de ochi, scheaun. Să fii două ore imbecil, Este o datorie. ************************************ Călătorid cu un trigru, îl prefaci în vioară, El cântă și te mănâncă, nu te teme, Este o poveste, mai veche. Ferește vorbele de guzgani. Mai clătinați ștergarul. Vă voi privi fix, străveziu, Ca o uitare pe Vezuviu. BMM

Minciuna

Minciuna Adevărul este ca diamantul, dur și transparent, poate tăia orice, numai legăturile dragoste – niciodată, sora vitregă a adevărului este minciuna, ea are milioane de fețe. Are milioane de nume, unele par cinstite. Alina. Bulina. Călina. Dulina. Eulalia. Frusina. Guylia. Hienina. Irina. Julimea. Kala. Lucinda. Malina. Nulina. Oina. Prunina. Rutina. Simina. Tetina. Uricina. Vanina. Xanina. Yigiena. Zurlina. Ea spune – te înțeleg. Ea spune – tu ești frumos. Ea spune – sunt mândră, nu mă tem de nimic. Ea spune – dragule, niciodată , dragul meu. Ea spune – mai du-te dracului, atunci ea vorbește adevărul. ********************************************* Ți-ai dat pământul, ce ai dat Pământului? O fărâmă de humus, un greier de minte, un munte de iluzii, așa clădim viitorul, cu multe fărâme, cu neliniști , dragă doamnă, nu te crede înger, sperii îngerii. În fiecare seară ne intră un străin în cap, O fi avatarul, se pregătește de mutare? Nu , el nu va încheia ciclul, mzai este mult, La Thule nu a venit vara. Nici la Tombuctu, Cu tine lumii tu adaugi, ce? Durerea nu este o prelungire, Roagă-te la acest Zid, treci neliniştea ta asupra lui. Înoată, oricum te îneci. Nemişcarea nu latră, Vrea o stea să te muşte de inimă, las-o. Din oboseală nu vei face castele. Cuvântul –bărbat, fapta e fata. Nimic nu revine la locul iniţial, Nu te auto-nşela. BMM

Mă cert cu haosul Mă cert cu haosul mai vechi din mine, Iubirea pune stavili, înflorind, Mă ocolesc incendii, temeri, crime, Chiar de nu ești, pe buze eu te simt. Te văd în oricare femeie zveltă, suplă, Fără iubire nopțile sunt reci, Aș prefera să mor în orice luptă, Aș încălca pentru iubire orice legi. Eu nu te mint, cuvintele-s viclene, Citindu-mă, tu poți zâmbi ușor, Trăiesc în alte ere, altă vreme, Vorbesc prin mine toți amanții care mor. x x x x x Te scriu, rescriu și iar mă-ntorc, Tu mi-ai pătruns adânc în sânge, Pe nevăzute căi te văd, nu-s orb, M-am regăsit, doar ochiul plânge. Splendoarea viselor de mai, De nopți pe plaje liniștite, Când valul bate-ncet în mal, Ca două trupuri flămânzite. Tu spui, rămâi, eu spun, rămân, Ne repetăm de mii de ori, Îmi ești stăpână, sunt stăpân, Mereu iubind, nemuritor. ********************* Și totuși cine lapte negru Bău în pacea fără nori? A fi poet, poet integru, Fragilitatea unei flori. Covor concentric, suflet. Rugă. Secolul vechi, din scrum și gropi, Nici lupul nu avea un număr, Poeții văd cu ochii orbi. Un Nevermore e-n fiecare, Bătrânii merg tot mai încet, Se-nsămânțează cu cadavre Câmpiile de sub brădet. Nu și-au ținut cuvântul tații, s-au dus și ei în alte văi, nimic nu spun nici învățații, un miel de jertfă, zurgălăi. BMM

Încă o tură

Încă o tură Încă o tură , serotonina, Vino, iubito, ia-mi scopolamina, Plantații cu brațe și grații de acții, Un tenegar a trecut pe la bar. Ce scriu aici, cetățeni, luați aminte, Nu-i nici jumătate din oligominte, Lancea lui Don și Quijote și chiot O s-o refolosim și la Rio. Încă o tură, încă o tură, Ah, iubițica mea, din Welthure. Sunt arlechinul ce te iubește Ca un nebun ce n-a prins niciun pește. ************************************ Tristețea în artă Stătea nemișcat ca un câine în fața magazinului, așteptându-și stăpânul. De fapt nu avea stăpân , iar magazinul apărea lunar. Cât o clipire astrală. O scurtă silabă în fraza Divinului. Avea un chip palid, înconjurat de barbă. Un păianjen trecea tacticos strada, cu un ușor dispreț pentru strălucitorii bolizi ai feciorilor de bani-gata. Ca un ac în ochi îmi stăruie întrebarea – dacă tot suntem sortiți morții, de ce nu suntem mai uniți, mai apropiați? Se despart soți de soții, copii de părinți, frați de surori, prieteni, vecini. Se dușmănesc. De ce? De unde atâta vrajbă? Tocuri, tălpi groase, scandal, sânge. O istorie. Tristețea vine încet ca un amurg. De neocolit este amurgul. Dar tristețea personală nu este o stare artistică. Nici veselia. Capodoperele nu se nasc din veselie, nici din pesimism maladiv. Iliada, Odiseea nu scrieri umoristice, iar TRISTELE lui Ovidiu inspiră, totuși, vitalitate. ROMEA ȘI JULIETTA este o tragedie totală, Don Quijote este Cavalerul tristei Figuri, nu am râs defel citind aventurile sale. Cum poți să râzi de un suflet nobil supus batjocurii celor din jur, deși ridicolul există? Sau de Rigoletto? Desigur, există mari umoriști, în fond oameni triști, Gogol, Kafka ( sic!), absurdul este frate cu umorul. Eugen Ionescu. Cehov își numea piesele „comedii”. Din păcate circulă umoriștii de duzină. Cineva îmi spunea - ai văzut poeți veseli? Da. La băutură. În restul timpului suntem niște câini în așteptarea stăpânului. Iar stăpânul este chiar Dumnezeu. BORIS MARIAN

Greață

Greață Mi-e greață de o altă viață, Cum să fac față? Cum? Sunt nebun? Sunt profet? Secolul trezeci, plus trei zevzeci. Înțelepciune – greață. Frumosul înalt? Greaţă. Dumnezeule, fă lumină în mine, Mă scufund, labirintul se întinde ca o tenie. Curcubeul este o greaţă. Ascultaţi-mă. Povestea e lungă. Opt ani într-o speluncă, Pe o dungă, nu-i de joacă, te culci, Te scoli la Tecuci şi mănânci o bătaie Soră cu o mamaie. Aur trecut prin foc eşti , prietene, Bucureşti. Cine, naiba, stă la fereastra sfârşitului, Fâşâie ceva, un şarpe de Caracas, ba, nu, hei. Îmi aud paşii sub pământ, este gemenul meu flămând. Eumene, ai gene, Eunor, ai părul negru la subţiori, Asena, lasă-mă să-ţi mângâi trena. Am căzut din stele, de dracul dragei mele. BMM

CHATEAUROUX Acolo, la Chateauroux mi-am găsit un guru-gru, El citea doar noaptea, eu îl căutam pe Dumnezeu, Noaptea strigă pruncul – MAMĂ, noaptea dragostea te cheamă, Largul mării, vuiet surd, în abisuri mă cufund, m-am desprins de plac-placenta, urmăresc doar emergenta care-nalță viața , versul, cine știe care-i mersul? Veșnic orizont , pământul, iau cuvântul frământându-l, Sânii tău iau forma stelei dintr-un cosmos de mistere. Noaptea apei, trandafirii dau și ei bir amăgirii, Noaptea sângelui, cernuții, carusel nebun, căluții. *************************************************diavolul Destinul nebunului – să fie luat în serios, O, libertatea nebunului, nemurire curată, mi-a înghețat diavolul în computer, ce se poate compara cu omul? Taurii de ceață știu ei ce știu. Abbadon trece obosit de atâta iubire, Extenuat de atâta iubire, A adormit pe scara unui tren, La un viraj a căzut între fragi. Guri de femei flămânde. Greierii i-au cântat prohodul, Brancardieri –castori cuminți, fumurii, În schimb i se oferă o scorbură adâncă. Stai, strigă viteazul Abbadon, unde e regele Balthasar? Cu fiece moarte , pământul devine mai greu, Iar sarcina Domnului mai ușoară, Unealta bătrânilor orbi tot sapă și sapă. Măscărici se rostogolesc de-a valma pe scări, Iar jos este Raiul. ***************************** Cetățile albe, cetățile negre, Pegra de neguri, cine coboară, Cine nu fierbe? Azi avocații au jubileuri, intru în mine, În tine , în toate, cine mai bea Să fie, să hie, ați înțeles, cutii cartonate? Moare doar omul fin, din hârtie, Numai durerea contează, nu moartea, Lasă departe munții și teama, Flacăra arde puțin într-o parte, Dacă atârni, nu plătești vama, Prea e târziu, ne sfințim pe parcurs, Cea mai adâncă-i privirea de urs. BMM

Încercare

Încercare Încercarea de a crea ceva, Un creier ca un cinema, Un turn Vavel lat, înalt, Gewalt. Halt, Haende hoch, Baldur von Schirrach. Frumos,naiv început, Turnul are picere de lut, gutt. Uriaș ce va să cază-n zori, luminător. Privesc la teancul de hârtii, poeme, Bieții mei copii, prea devreme. Volume, cutume, eu muream pe cal, Un cal mereu atemporal. Bal. Baal. Mă întreb de ce nu mă căutai. Uitași, uitai, jubilai. Gutta cavat lapidem, Nu mă tem și nu te temi, Sceptrul prelungește mâna, Inima nu e stăpâna, Stând în umbră te dezvălui. Binele vrăjește găuri. Pe pământ și sub pământ, Te iubesc sub sânul stâng, Vom deschide balul azi, Poezie, simt cum arzi. Ai să vezi, Amazon și amazoane, Peruan printre peroane, Unul i-a tăiat un braț, Altul i-a cusut un maț. Haț. Rezoluții și poluții printre multe revoluții, Izmenitu-s-au din pizmă, între îngeri e o schismă, În comuna din Paris, oamenii s-au circumscis, Dau elipsă pe-o eclipsă, a venit marșalul Gibson, Se sui Domnul pe boltă, nici de lucru, nici recoltă, Doar ascunși în niște paie, o frumoasă cu domn Nae. BMM

A crede

A crede A crede, a verde, a roșu, a mov, Paradoxală Nikonoff, Criterii naive, molipsire, Capul pe tavă și opintire, Ne turmentăm fără soluții, severitatea constituții, melancolie, molie slabă, plimbă-mă , diavole, în roabă, more geometrico, un, doi, vi l-am adus pe Baraboi, ce hormonală-i poezia, dar asta nu simte scrumbia, Noe și Lot se iau de mână, Plouă cu broaște de la stână, Vai ce tristețe, vai ce–cum este, Mai spune Brico o poveste, De când sunt sincer , nu mă crede Nici tata moșului din LD, Cu Origene fac echipă, Risipă-i moartea, ce risipă. BMM Mă sfâșie o vioară la subțiori, străpunge Durerea de la creștet ajunsă la genunche, De nu scriu azi versetul, poemul, voi ucide Pe omul ce se cheamă ciudat, ăst Tucidide. Privește lacrimi, sânge, viol și abandon, Trombonul nu e glumă, că e și el un om. Potop, incendii groase, Sodome și Gomorre, Mă simt și eu un arbor cu sânge și horore, Nimic nu stinge marea lumină din vecie, Nu mor nebunii, zeii, e doar închipuire, Groparii sapă veseli la groapa mea, groparii, Le dau un șip de whiskey și chem la joc ursarii, Din Bronx, din bronz, din criță puterea tot se sfarmă, Grăbește endul cărții cel ce învață karma, Democrația-i boală curată ca o troacă, Ne fură-n libertate și-n lanțuri mintea seacă, La Frankfurt nu se fură, în Peru nu cad perii, Eu te-am văzut , iubito, cum te dedai la jderii Cu chip de om, planoare cad în picaj pe frișcă, De la un timp pe mine și Dumnezeu mă pișcă. BMM

M-a trezit un coșmar. Am visat că m-am implicat într-un jaf cu jertfe

M-a trezit un coșmar. Am visat că m-am implicat într-un jaf cu jertfe umane, mă ascundeam într-un cămin sordid de borfași, mă așteptau ani grei de pușcărie, trăiam teroarea unei sentințe, m-am trezit bucuros că sunt acasă, mi-am luat tensiunea - 16 cu 8, uite ce chestie, uitasem să iau Fevarin, nu știi ce-i aia, probabil, ai avut , ai medici în familie? În 2004 am fost la nebunatici, la Sp. Obregia- secția recuperări, numnai cinci zile, după o tentativă de a trece Styxul, a fost palpitant, nu inventez nimic, că nu este de laudă, mă descarc, se plimbau gândacii pe noi, un țigan îmi făcea inventarul zilnic, nu reacționam, eram aproape paralizat de carbamazepam și alte otrăvuri care nu fac nici un bine, nu doresc altora să încerce, după cinci zile doctorița, o rusoaică, m-a eliberat, altfel simțeam că voi muri. Spuneai ceva de suferință, da am suferit și bucurii și necazuri, vorba unui nebun. Nu oamenii mi-au adus suferințe, sunt imun la meschinării, ci eu însumi, mama era gravidă când a izbucnit războiul, s-a evacuat din Herța de pe graniță, până în nordul Caucazului să-i găsească , probabil pe hazari-cazaci ( știi că au origine hazară? ) . Altă poveste. Eu vorbesc mult, tu nu? La școală eram eliminat ăn fiecare an pe trei zile, că vorbeam, dar mai și bombăneam la profesori. Unii chiar nu mă iubeau, doar cei deștepți vedeau ceva la neisprăvitul din banca întâia. Am fost coleg cu Bolcaș, demagogul de la TV, băiat deștept , dar rău ca dracul. Termin iute și mă culc„ cu tine-n gând ca să visez de tine”( cine a scris asta? )Chiar te gândești la mine când scrii unele versuri? Eu scriu despre tine de circa șapte zile. Nu o spun să te lingușesc. Mă obsedezi nițel mai mult. Nu trece. E bine așa. Am citit ieri, în Cișmigiu „Urcarea muntelui” de Mălăncioiu, este o poetă specială, mai bună decât ăăăăă-ita de Blandiana ( are un tic, spune ăăăăăăă). Dacă poți , procur-o neapărat. Are o poezie , spuneam, specială. Eu sunt un instabil, adică pot scrie orice, oricum, ea scrie absolut

Execuția Încolonați, disciplinați, soldații mergeau către viață. Comandantul fără sex strigă – STAI. Soldatul X să iasă din coloană. A făcut bancuri porcoase în timpul marșului. Va fi executat. Cine se oferă? Unii zâmbeau, alții tăceau. Ieși o mogâldeață, ridică arma și trase. Coloana își continuă drumul. Pe zăpadă rămase o pată kaki și o dâră subțire de sânge. Nici un comentariu. Mergeau spre viață. Care? Nimeni nu întreba nimic. Invitație la noblețe? Taci, flețe. Nici un cuvânt nu precede Cuvântului. Iar Cuvântul este la comandant, în buzunarul lui. Rațiuni inefabile. Aristeas tăcea, Philokrates la fel. Cui meniul n-a plăcut, apoi mama lui să-i facă alt meniu care să-i placă. Cita unul dintre camarazi. Apoi gazda mai fudulă puse mâna pe o cupă și sculându-se-n picioare spuse-n gura mare. Ssst! Liniște în front. Frigul era pătrunzător, ca și frica. Paralipomene în slujba balenelor. Cu masoreticele ne sfărâmăm măselele. Nu tot ce-i uriaș este și unic. Sst, taci, măi ceapă. La început Domnul a făcut banca și contul. Duhul era-n altă parte, l-am găsit într-o carte. Învață, băiete, să taci. Te întreabă cineva ceva. Taci. Taci, taci, taci. Drumul spre viață? Care viață? De la A la Zet. Morminte goale, ca buzunarele tale. Pulbere pe câmpie sunt eroii – o mie. Nu-i aritmetică, nici geometrie, o pălărie. Alb flutură drapelul păcii. Pacea care ne place, cu orice mijloace. Denunțul este frate cu struțul. Taci. Mii de draci. Cenușiul dovedește putere. Purpura o mănâncă zgura. Ah, bunii noștri timizi. Omizi. Din ele –efemeridele. Jivinele dorm în scorburi, mai înșfacă din mulțimea de orbi. Pleoapa refuză să cadă, lasă ochiul să vadă. Soldatul împușcat se ridică – nu mi-e frică. Cine-l aude? Coloana-i departe, unde. Spre viață, spre viață. Cumplită dimineață.Mai târziu vom fi cercuri, ne vom rostogoli în jeguri. Vom povesti baliverne, nu le crede nici cel ce le-așterne. BORIS MARIAN

Cărări întunecate Cărări întunecate pe care le-om străbate, Noi nu suntem făpturi obișnuite, frate, Suntem nebunii veseli născuți în iad , durere, De-aceea scriem versuri, un sfat sau o părere, Să râdă vesel bunul amic și critic, tată, Că el le știe toate, împușcă rața moartă, Noi , însetați de viață , sorbim din iazul morții, Iubim fantome, nimfe, jucăm de-a ostrogoții. Cunoaștem norii, zorii și-am inventat tiparul, Computerul ascultă ce șuieră țiparul, În ochi avem lumină, în piept un fel de inimi, Așa cum le cunoaște vraciul din Capetown , Jimmy, Spre seară mai venim să tamburim o leacă, Iubito, vino iară, să vezi cât o să-ți placă. BMM

E transparent

E transparent E transparentul soare în ochii obosiți, Balastul zilei noastre îl presărăm cu zimți, Cad fructele în poala iubitei, le culeg, Iubita mă dezmiardă un an, un ceas întreg. Mă simt ca ursul alb învăluit în nori, De parcă m-am născut de zeci de mii de ori, Cu Dumnezeu alături, cu Paradisu-n minți, Sărut în neștiință sfârcurii tari, fierbinți. Visasem , oare, iarna cum cobora-n câmpii? Mă sărutai o dată, de două ori pe zi, Cum lunecam pe alba făptură, încântat, O clipă tot orașul cu noi s-a scufundat. BMM

Mereu, cum mereu?

Mereu, cum mereu? Mergeam pe-o margine de puf, Melancolie , Ruf și Koof, Blând sufletul pleca iha, Spre țara mea, spre țara ta, Ce cauți tu în viața mea Când viața e o bidinea, Greu umilit, ucis de ger, Cinci lei îmi ceri, cinci ani oferi, Demență fragedă, frăguță, Electric scaunul mă cruță, Doi muribunzi cu doi pudeli Dădeau năvală la bordel, Plini de fiori, copii din flori, Am fost găsiți uciși, în zori. Îți amintești? Ce chin și vai, Good bye, my love, vers ai, vers n-ai. BMM

Azieri

Azieri Azi risipit e aurul zilei, Seara albastră se face brună, Suavul flaut cu muget răsună, Hainele milei cad peste mine. Nu este vorba doar despre mine? Montmirail, ce mult mă mirai. Ia-l în car și pe Rene Char, Spada cântării păzește patul. Șuvoiul sclavilor curge alene, Ikkemotubbe se așează pe gene, Mâine vor fi doar ghilotine. Așteaptă flămânde, făcând cu binoclul. A pune osul nu este util, Nici nu e nobil, Zeița cu cocul scrie de zor Codul Civil. Codul Fudul, dragoste, stresul. Ce disperare, oroare, eroare, Vin în valurile noi formulare, ai un furuncul, faci un compres. Vine în grabă un pâlc de poliție. Ai tu un foc interior, de nestins, Tace ori sfârâie ca muribundul, eu am văzut cordul deschis, Bulgări și flori de cenușă, parade, Lipsește doar endorphina din rai, O măslină-ți trimite domn Nae, faci un flash-back, nu știi ce ai. Tu ai să-l vezi pe naiba-n poveste. Vine Mefisto , văr cu Stalhit, Ei te învață figuri, îți pun trese, Noaptea visezi un gigant parazit. ****************************** .Opusă și valului, Aleanul aleanului, Trimite-un texticul, Plimbare cu pixul, Toți îngâmfații Speriați de gealații, De urlă Galații, Ce cheltuie wații, Că fecioria Visa preeria, Frumosă femeie Din vremuri ahee, Capela Sixtină o ține-n lumină, nevinovată și dezbrăcată. Eu o pictez, Eu o mulez, Eu o sculptez Până la miez. Lumea de-Apoi Ne prinde tot goi, Eva, Adam In-vocați în van, Îndoiți din spate De multe păcate, Vor scrie și ei, Acum prichindei, Mult erau frumoși, Ai noi bieți strămoși, Noi v-am îndrăgit, Voi ne-ați amăgit Că fără iubire Totul e pieire. Versuri –viața mea, Cine cuvânta? Inima curată, Mult nevinovată, Umblu tot desculț, Ca Rabi Yeshua Am să fac Teshuva. BORIS MARIAN MEHR nov.2016

Înainte de a muri mă duc la teatru. Eu mor zilnic şi chiar mai des.

Înainte de a muri mă duc la teatru. Eu mor zilnic şi chiar mai des. Pe scenă intră Guță, cel fără scuză, Aureliu pornit pe rele, Păunul Socu, lasă-i norocul, Cel fără frunte, picioare scurte, Locotenescu urmat de Escu, ca Mătăluță întors la Guță, ce s-o lungească poetul Cască? Cât despre Câine, nimic de zis, astăzi şi mâine, eu iubesc acest animal lăsat de Domnul să ne înveţe bunele maniere. Iar într-o vizită am învățat că sictir cafe este o vorbă din bătrâni care trebuie respectată. De mult nu fusei în Montmartre să-mi vizitez rudele, prietenii, jucătorii de table, tablete, tablagii şi alte cele. Să merg şi eu ca omul beat, îmbrăţişând luna ori soarele, în Montparnasse, unde nimeni nu are nas, dar tupeu cât acolo, cu amicul Lautrec, minte de diamant, cu şi fără cant. Ce ştiţi voi de a batallas de amor, campo de pluma, ce? Dar ce, pedeapsa de sine miroase a bine? Nici vorbă. Cel mai mult îmi place ROTONDA din Ceşmegiu, unde discută Heliade cu Duiliu care fuse uliu, Bălcescu cu Mircea Dinescu, e normal, Alecsandri se luă după o blană gri, un nou Pegasus călcă pe roşu, plătind un milion de frăncuţi de aramă. Când Dylan, nu acela bătrânu, ci aista, fără batistă, primi un Nobel greu de tot, au leşinat unii definitiv, alţii au aplaudat frenetic. Majoritatea au îmbătrânit peste noapte. La anu vom da în Dodu. Pe Galicianu îl ştiu cu pelicanul, îl plagia cu un colţ de stea. Că şi fanul sărmanul, avu un bunic, Epifanu, născut la sicret, luna, anu, uite, de aia nu mai cetim poetry, numai Dri-dri, toamnă gri. Am fost scos afară, unde mi s-a propus un volum de opere complete de zece mii de pagini. Unii scriu şi nu publică, alţii nu scriu şi publică lunar. Când nu mă simt prea bine , zic că s-a săturat lumea de mine şi vrea vin negru. S-a ajuns la cea mai perversă şi absolută stare de vărsământ necultural. Cine a mai văzut o poezie de cinci-zece ani să ridice trei degete. S-au ridicat două.. O lipezime înaltă se prăbuşi ca o bacantă din hotelul cu trei stele de lângă Parcele. Cauţi pământ, Hyolanta, cea cu geanta plină cu geraniu furat la El Moranho, lasă, vei fii iubită şi tu într-o dimineaţă. Există o artă a nefricii, cu multe vicii, dar pielea trebuzie întoarsă pe dos, adică dosul devină faţă şi invers , spre a fi şters. Metafizic, ftizic, dar s-o ştim şi noi. Epicur, iartă-l , Doamne, nu avea probleme cu silabele slave, fiind de felul său parabolic până la embolie. Dincolo de sine este un sinus …lungime. O derivă de nimereşti în Maldive. Cuantic. Aceste este cuvântul anti-tanti-c. Cine ştie ce boală o fi avut Sisif când i-a fost plecată femeie la armată. Un fel de hârb mai strâmb. Un fel de Apollo citit de dincolo. În odaie a pătruns o comeacă de se supără şi Rostogeană. Maximus, altius, ave, flave. Doar de Karamazov nu auzirăm noi. Că era zgomot şi se auzea karamatses. Singurul care nu ştie gramatică este Dumnezeu. Ridicol fiind , s-a ascuns..Îmbătrânim atunci când necazurile nu ne maibucură. Mai rău este când nici nu ne mai întristează. Disperarea este o formă de viaţă. În şanţurile acidului ceresc, din crăpăturauşii îndeşi tu cuvântul, din care desprins mă rostogoleam…Plumbul zorilor,suflat cu aur..lângă albul chiparos ei te-au adus… în tine, însă, din naşterespumegă celălalt izvor, pe neagra rază de comemorare te-ai aburcat la luminazilei… În roşul amurgului numele dorm, pe unul noaptea îl trezeşte şi-l duce,pipăind albe coloane, spre zidul sudic al inimii, chiar sub pini… numeluidragostei tale i se adaugă silabe…Amândouă porţile lumii stau deschise… înnoaptea scindată… purtând nesigurul verde în al tău mereu…Fiica morţii talesau frica? Gură şi sex, înconjurată cudans de-un animal aţipit… Lângă mine trăieşti, asemenea mie, ca o piatră înobrazu-afundat al nopţii… Acesta-i ţinutul unde se odihnesc cei pe care i-am ajuns Fulgii nu-i vor număra… Un cuvânt, tu ştii, uncadavru… Hai să-l spălăm, hai să-l pieptănăm, hai ochiul să i-l întoarcemspre cer. În jurul lui Celan, cam aşa se întâmplă. Negura se culcă cutine, somn şi hrană, doar atât îmi trebuie, restul este vis. Sarea de pegene? Aur. Să bei ochii iubitelor. Vai,canibalule. Mă trezesc înainte de a fi treaz, este momentul de cumpănă. Nurisipesc un strop, cana este plină, măalină dorita rază de tomnatic soare. Înafara ta nu există alt cer. Dar cu tine am pierdut cuvântul. La început a fostNecuvântul . Aşa cred, sunt hrănit cu erezii ştiinţifice. Dar iubirea în ce domeniu al ştiinţei încape? BORIS MARIAN MEHR

Reversul

Reversul SALVEAZĂ, PRIETENE ARTA, DOAR ARTA, SALVEAZĂ ȘI VIAȚA UNUI VIERMUȘOR, ACESTAI-I ÎNDEMNUL, MILA, CONSEMNUL, MI-A SPUS LA URECHE UN MONSENIOR. ERA-N PARADIS UN POM, DĂDEA ROADE, DAR LE RODEA HARNICUL INS, CĂ VIERMELE PARE ÎN SOCIETATE ȘI CULTIVAT ȘI CHIAR DISTINS. LA FEL TRĂIM ORICÂND ȘI ORIUNDE, UNII-ȘI IUBESC POEMUL NESCRIS, ALȚII DIN POAME ROD ȘI SE UMFLĂ, CE VIAȚĂ UȘOARĂ-N E-N PARADIS. bmm 20 NOV. 2016 Îmbătrânim atunci când necazurile nu ne mai bucură. Mai rău este când nici nu ne mai întristează. Disperarea este o formă de viaţă. În şanţurile acidului ceresc, din crăpătura uşii îndeşi tu cuvântul, din care desprins mă rostogoleam…Plumbul zorilor,suflat cu aur..lângă albul chiparos ei te-au adus… în tine, însă, din naşterespumegă celălalt izvor, pe neagra rază de comemorare te-ai aburcat la luminazilei… În roşul amurgului numele dorm, pe unul noaptea îl trezeşte şi-l duce,pipăind albe coloane, spre zidul sudic al inimii, chiar sub pini… numeluidragostei tale i se adaugă silabe…Amândouă porţile lumii stau deschise… înnoaptea scindată… purtând nesigurul verde în al tău mereu…Fiica morţii talesau frica? Gură şi sex, înconjurată cudans de-un animal aţipit… Lângă mine trăieşti, asemenea mie, ca o piatră înobrazu-afundat al nopţii… Acesta-i ţinutul unde se odihnesc cei pe care i-am ajuns Fulgii nu-i vor număra… Un cuvânt, tu ştii, uncadavru… Hai să-l spălăm, hai să-l pieptănăm, hai ochiul să i-l întoarcemspre cer. În jurul lui Celan, cam aşa se întâmplă. Negura se culcă cutine, somn şi hrană, doar atât îmi trebuie, restul este vis. Sarea de pegene? Aur. Să bei ochii iubitelor. Vai,canibalule. Mă trezesc înainte de a fi treaz, este momentul de cumpănă. Nurisipesc un strop, cana este plină, măalină dorita rază de tomnatic soare. Înafara ta nu există alt cer. Dar cu tine am pierdut cuvântul. La început a fostNecuvântul . Aşa cred, sunt hrănit cu erezii ştiinţifice. Dar iubirea în ce domeniu al ştiinţei încape? XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX Am pus eu inima pe tavă, Bot de vițel, limba jilavă, Sângele abur se făcea, Puteam iubi? Nu se putea. Ce-mi pasă? Dar la vernisaj Au venit vii și morți, grupaj. Ei s-au pupat politicoși, Curcani, curcane și cocoși. Un om nu este doar un gnom, Cum adenomul nu e pom, Ne facem doar că ne cunoaștem Da ne desparte un an și-un Paște. Și dacă tu te-ai istovit, Eu n-am murit, eu n-am murit, Același trubadur pierdut În labirint, și surd și mut. Cu tine muntele îl urc, Apoi noi revenim în burg, În Evul Mediu, când muream Amanți pe rug, rubin, mărgean. De parcă nu ne-am fi văzut, Necunoscuți, nici duh, nici lut, Departye ești, aproape cauți, Unul e Mickey, altu-i Mouse. Nu-mi fac iluzii, Don Juan E mort de trei sute de ani, Dar Don Quijote sunt mereu, Cu Dulcineea-n gineceu. Cum moare lupul? Pe ascuns. Nu se aud nici jale, plâns. Întreb și eu, răspunzi subtil, Un tra, un la, aproape tril. Dezvăluită de atlaz, Tu redevii o Șahrezad. Îmi spui povești în stihuri calme, Sunt aripi negre, aripi albe, De porumbel, de corb, de angel, Iubita mea mânca sparanghel. Dar unde este Turandot? Nu-mi pasă. Lumea-i rococo. BORIS MARIAN Sfârşitul conversaţiei   Şterge

E ziua mea

E ziua mea E ziua mea, cățelul de sub mașină mi-aduse un os de ren, frumos și alb, un boschetar mi-a oferit un sfert de Kent, regina mi-ar fi dat, probabil, întregul comitat, e ziua mea, la fel cum este ziua Domnului, că ale Lui sunt toate, e ziua când pe undeva, se mai ucid oameni din greșeală sau din ură, unii mai dorm și se viaează Napoleoni, e ziua ta , iubito, că exiști și mă mai rabzi, te iau în brațe, te sărut pe frunte, că iubirea nu buzele o știu mai bine, ci computerul uman, pe care mimeni nu-l întrece, vom bea un mic pahar de Merlot Noir, în amintirea nopților fierbinți cânt tu-ntrebai, ce zi e astăzi? Numai știu, dar este bine. BMM

Altă noapte albă ( prozo-poem)

Altă noapte albă ( prozo-poem) A doua noapte albă fără tine.Bine faci că nu răspunzi. Femeie să fi fost, aș fi făcut la fel....Ești muză sau buză? Sau bluză? Miliuoane de oameni scriu. trei oameni citesc. Un om memorează. El moare. S-a întâmplar de multe ori ca unii pe care-i credeam morți să supraviețuiască, la fel și invers. Dă de gândit. Dă de murit. Doi prieteni aveau o amantă. Unul a murit. Al doilea a murit și el. Amanta este veșnică. Eram la masă, unul a căzut, altul a dispărut pe cer. Aburii vinului urcau.Mirosul de mistreț prăjit urca și el.Curprins de o veselie turbată, mistrețul viu a străbătut sala toată. Așa ceva nu s-a mai văzut. A fos un poet mare care se credea mic, a fost un poet mic care se credea mare în alte părți. M-au cotropit poeții. De aceea am trecut la proză, apoi voi trece la teatru, la critică și, obligatoriu, la cimitir pentru un reportaj despre istoria literaturii. Nu-mi pasă de criza mondială. Îmi pasă că mor oameni, nu de boală, că și aia este rea, ci de briceag, de exploziv, de credință, de neputință, de ură, de cianură, de tot ce vrei. Doamne, de ce ne făcuși mișei? Mai sutem după chipul și asemănarea Ta? Ași, de unde? Nici ecologiștii nu au soluții. ne apucăm de imagologie, aia este, avem imagini false în buricul creierului. Nu sunt bolnav din dragoste, ba sunt. oricare leac e împotriva mea, oricând de mi te-nchipui, tu ești prea departe, când ești aici, mă-nchid precum o carte. Eu am să spun, ești chiar destinul meu, cu tine-ncept să cred în Dumnezeu, n-a fost și nu-i atotputernic, cuceritor, devin cucernic.************************************************ După ce fu izgonit din ședință, cenaclu, pinaclu, un tânăr arătos, fără testicule, îi trase un pumn de se trezi cu hemoragie în partea de jos a colonului, adică din sigmoidă. Acum, nu-i bai, că nimerni nu te întreabă de sigmoidă, cică m-ai lovit cu sigmoida în coaste, Patimile după mine sunt o continuare a Sf. Sebastian și Victor Brauner. On sait tout de Picasso, de Defoe și alți fotbaliști. La început oamenii aveau trei ochi, apoi doi, apoi niciunul și tot pictau. Mitologia persană și personală cunoaște multe cazuri, mulți căzură în talazuri. Sinarhia era singura ideologie care a fost înțeleasă după dispariție. Cuib cuibușor, tigru inventor, aprentor, kafkanodor, ferigi regale la ore egale, oftau ca lulelele, plămâniiși pielele, noi suntem plămâni, voi sunteți renali, piatră fulgerată, suntem doar o pată, chiorul doar țintește, nevasta plesnește, arată-i peisajul, sondele sunt gajul, acaju, na, o strâmbai la ritm, inimă icnind. Am văzut un porumbel, și-a pus piciorușul chel pe umărul meu, prieten poate fi numai un pepten. A înghețat și Marea Neagră de supărare. Putem trăi oricum, trăim. Bem bere. Scriem.Pe pereți vezi umbre. Foștii idoli. Iar tu beai gin la Smirna cu un pașă.Vadra cu lapte s-a vărsat, citeam Coranul și tot mă minunam de unde-s toate astea. Poetul are darul de a nu-nțelege ce se petrece, Lumea încotro se-ndreaptă? Privesc oglinda, Ce este paloarea ei , ce semne aduce? De mult am îngropat caii în stepă.Frățiile s-au destrămat, doar lideri peste tot, Ba mai mascați, ba fără gât sau cap sau amândouă. Peștii de aur au fugit la bancă să depună icre.Nu dau doi bani pe laude și reclame. Avortul și divorțul sunt la modă. N-am nicio treabă, mă înjură și șoferii, Sunt ocupat cu faptele, cu creierii, Dau un bilet de loto pe o carte. Țineți-vă de scaune, vă fură masa. Iar masa este chiar istoria noastră. Mai pune-un marș, băiete, pentru clasa a patra bis. Dcsalfine BMM

Că-mi trec zilele ca fumul, Oasele-mi sunt reci ca scrumul, Precum iarba de-i tăiată, mi-este inima secată, zice Dosoftei superb, înțeleaptă vorbă, verb. Iha, prihihu, aleanul Adăugă Budai-Deleanu, Cu armata lor vitează, Parpangheli smintesc necazul, De tulpină și-o fetiță Ne șoptește Ienăchiță, Văcăreștii plâng de frig, ca piloții într-un MIG, de iubire-i vorba, rază ce străpunge și scanează, moare jindios sărmanul, iubărețul Mumuleanu, geme greu de jos poporul, jugu-i greu, adânc fiorul, frumusețe din ruinuri, caldă-i inima în imnuri, fata-i gigătă la stat ca nuiaua dintr-un gard, zburătorul știe bine cum iubești Cantacuzine, Nastratin are-o zicală De te fierbe ca-ntr-o oală, Domnitori demni și domnițe, Săbii aprige, cosițe, Apoi Dan e căpitanul, Stă de strajă moldoveanul, Cad redutele și turcii Risipiți în umbra crucii, Vrea țăranul să-și ia glia, Lupta-i grea, birocrația, Dar adânc, din altă viață un Luceafăr se înalță. ***************************** VULTURUL ȘI ȘEARPELELE, Pele și șrapnelelele, într-o alinață, deci, când măgarul era fleici. Nihilism, o, nihil sine Deo și cu sibiline, Tarantulă, draga mea, ce imagini, dragostea, Ariadna cam rigidă se hrănește cu aspidă, maimuțică, bufon, DRAC, ia-l, bărbate, pune-n sac, Dyonisos, ce nisipuri folosit-ai, cataifuri, furi , nu furi, ești om censtit, lipitoarea te-a hrănit, Bayreuth, Beirut, tot un lac, auditoriul n-are trac, nu au tras în cine trebă, moritorii dau din greblă, țeausescu niculae, ba e neagră, ba-i bălaie. BMM BORIS MARIAN

Transfigurări

Transfigurări Când spiritul apare drept cămilă, Cămila se preface-n leu, Leul se-ascunde în copilă, De-l zăpăcesc pe Dumnezeu. Că suferința pare o mască, Devine jertfa joc subtil, Săruți oscioarele, mânci pască, Acum tu semeni c-un pistil. Cine-i nainte? Călătorul Sau umbra, soarele-i apus, Savanții ne prezic viitorul În viață fiind , mereu în plus. Numai nebunii-n vremuri tulburi Apar din ape sângerii, Cum se amestecă-ntre sâmburi Se otrăvesc lunci și câmpii . BMM

Carmen Saeculare

Carmen Saeculare Mizantrop și misogin, augmentare, augmentin tot un drac ce nu mi-e drag lacrimă într-un șirag, nu clădi minciuni și ură cum le rabdă-n arătură Domnul, mă întreb și eu, asta știe Dumnezeu . ********************** Uneori mă simt ca un lup Singuratic și fără trup, Numai suflet și gând și cuvânt, n-am venit să mă plâng, să încânt. Am venit să cunosc și să cred Într-un spirit înalt de Tancred, În durerea lui de Vigny, Devenind doar un punct peste i. O scânteie în haos uman, Sunt iubit și de dușman, Sunt prieteni – spirite mari, Virtuoși între mulți lăutari. *********************************** Zi direct ce ai de spus, Uniis duși, eu nu m-am dus, Construim din temelii, Dărâmăm prin a nu fi. Palmele sunt ca frunza de arțar, Capul sculptat de un meșter barbar, Gâtul de-un frate- hipopotam, Două picioare de zeu peruan. Scara pe care urcă-ndrăzneț, Nu are trepte, give me your hands, Dar îl iubește un astru-femeie, Noaptea pătrunde intrând fără cheie, Diavolul puse ochi rău, neiubind, Flăcări înalte pe ei îi cuprind, El se făcu monument de granit, Steaua - o lacrimă în infinit. Frigul pe lume veni neașteptat, Ei se iubeau într-un loc depărtat, Nu e nici urmă de Paradis, Ei se doreau mai mult ca în vis Însă din mare, o nereidă A apărut, dorea să-i ucidă, Sau să-l răpească pe partener, Cum se-ntâmpla astăzi și ieri. Zeii nu vor, dar cine ascultă Vocile celor din lumea ocultă? Cel înecat vede mai bine, În bezna lui din adâncime, Mare noroc cu vasul zdrobit De un baraj cin-l-a zidit, Astfel dispar Flory și Lory Din povestire și din istorii. Doar ușuraticii scapă, plutesc Și cu o mână ei se crucesc. ***************************** Sfinxul stă liniștit, pe labele de pisic, Privește, gândește el , oare? Pe cine va să-l însoare cu moartea, cu neiubirea, Hermafroditul A. Mirea, Nefericit este Sfinxul, nefericit ca argintul, Ordinul Sfintei Vergine, merit din sud-estul Chinei, Ca un monarh sub un arc, metri cubici în sac, Iona își scrie durerea, amplius, adhuc, interna, Fluture uscă din aripi rănile rigăi, balcanic, Se vor găsi peste seculi multe poeme și cercuri, Flatter, rarely flatter, noi vom dansa printre cețuri, , Aer vom respira, zalele vor tremura, Haleli Elochaich, Cântă, zeiță un stih, patimă, fructe amare, Cântă-ne floarea ce moare, night after night only you, Come to me, ne mogu, multă jale trecu Pe străzile din Carcasu, shot him, shot not the dog, Este un epilog, Bloom e naiv, el mai crede, Dar cameleonul nu-i verde. BMM

Noah one

Noah one Vecinului veșnică pomenire.Câte scrisori nescrise, orori. Și erori. Apari în ziar că ai ucis. E o chestie, trăiască arta adevărată. Bun, micii călăi iubesc găluștele. Un secol se schimbă cu altul precum căciulile. De la un soț la altul bugetul variază. Răceala, coniacul și laptele se predau la facultate. A strănuta pe chelia șefului aduce o condamnare sigură. Să nu prinzi pește cu amanta, mai bine chemi o slugă. Chibritul a fost reinventat în Suedia datorită Aurorei Boreale. La fel și Nobelul. Sauna este cu totul altceva. Ca și amorul în tundră. De ce Dumnzeu iubește oamenii slabi, fără burtă? Să dai examen pentru promovare este un fel de anus contra naturii. Chirurgia a ucis mai mulți oameni decât războiul peloponeziac. De vină sumnt pacienții și surorile de caritate. Cameleonul dă culoare oceanului. Altfel totul ar fi albastru infinit. Fără mască s-ar vedea ce răni urâte avem pe față. Cizmele au fost inventate de cazaci și preluate de prusaci. Sandale purtau anticii din lipsă de piele de om. Am cunoscut un cal cu nume de om, apoi un om cu nume de prinț, cal de prins și de cărat. Ori de prinț și de-mpărat. Cum treceau husarii mândri printre cadavrele pline de putresceină. Cel care-ți vrea răul poate fi uneori util. Subofițerii au fost promovați în grade de la bere la pălincă, de la rege până la opincă. Amar e nenorocul, dar și mai amară-i invidia. Tristețea stă la baza oricărei fericiri. Iubitele pe nume Ana aduc nenorociri. La parastas morții învie parțial. Mai află și noutăți. În urma unei glume a început războiul de treizeci de ani, apoi celelate războaie. Coșmarul este partea nevăzută a creierului. Am iubit o coristă cu cozi lungi, buze dulci, ochi de înger. Ce s-a întâmplat? Corul s-a dus la ceruri. Când visele se împlinesc, cineva moare. Un copilș i-a scris tatălui o epistolă lungă și a pus-o în cutia poștală. Cutia a prins aripi, a străbătut oceanul și s-a așezat în fața porții adresatului. Dar acesta nu mai era de mult printre cei vii. Doi foști amici au prins o ură atât de intensă unul față de altul că nici febra tifoidă nu i-a învins. De n-au murit, se urăsc și astăzi. După cincizeci de ani , doi foști colegi s-au întâlnit pe marginea unei prăpăstii. Unul era gras și sărac, altul – slab și bogat. Familiile îi așteptau acasă. După multe săptămâni au fost găsiți pe malul Tasmaniei. Zeii nu suportă amurgul, ucid la nimereală. Dacă am spune tot ce știm, s-ar naște un haos cosmic, nimeni nu are dreptate. Noah two Se spune că un om a împrumutat o oală de lut De la vecin, au trecut trei luni, a mers vecinul Să ceară oala, care oală, nici nu mi-ai dat-o, Fu răspunsul, apoi, nici nu era întreagă, era spartă, Ehei, dar asta seamănă cu împrumutul de la FMI, Bizonul spune, nu am nevoie de Europa, O trimit undeva, adică bizonul era din Străulești Sau Pleșcoi, nu știu exact, Marin Sorescu le știe mai bine, Spui ceva și totul se transformă, minune zic, Bastarzii joacă polca. You, bastard! Toga party, citirăți? Am un locatar himeric în casă, fără gaze lacrimogene Nu-l scot. Vita sexualis o lăsăm deoparte, rușinică. Mai de temut e nimicul. Înainte de bărbați au fost centaurii. Ariciul este cel mai elegant animal. Întunericul nu mai are putere, ne-am luminat cam mult. Uneori copacul , un pic de lumină, apoi totul se învârtește, Tunelul te aspiră și te respiră. „Cine depune mărturie pentru martor?”. Acesta era Celan. Noah 3 Fericirea vine de la FERI, DOAMNE. Am cunoscut o dramă din care nu am mai putut ieși. Era ca o placentă. Nu mai puteam să mă nasc. Ați cunoscut așa ceva? Dacă un om ar cunoaște viața unui câine, ce romane ar ieși?. Ceva mai tare ca MIZERABILII. Nici animalele nu suportă singurătatea, de ce să o suporte omul? Adevărul pare ceva simplu, dar cu cât îl iscodești, pe atât te scufunzi într-o mlaștină din care nu mai poți ieși fără calmante. Nu trebuie să știi totul, chiar de te consideri un geniu. Între Dumnezeu și om nu există nicio relație, fiecare îți vede de treburile sale. Sunt oamnei care nu cunosc tragicul, ferice de ei. Nu poți trăi întrebând mereu de ce. Unii fac literatură pentru a fi luați în seamă. Între procurori și jurnaliști există mici diferențe, dar întrebările sunt la fel de provocatoare. Nietzsche spune că oameni răi nu au cântece, o mare prostie, mai dă exemplu pe ruși. Eu am întîlnit și am citit ruși minunați, prejudecata europenilor față de ruși seamănă cu antisemitismul. Orice devine sistem este opresiv. Profunzimea spiritului nu ține de sex. Virtuțile masculine sunt un mit, în afara fiziologiei, femeia poate fi de multe ori superioară bărbatului. Chiar fiziologic, superioritatea mamei este clară. Comportamentul celui lovit este fie de leu, fie de vierme. Dar moartea nu îi ocolește. Ura nu este caracteristica omului curajos, demn. Pentru a judeca pe cineva trebuie să faci abstracție de tine însuți. Noah 4 Câinii și caii merită un respect apropiat de cel față de om. O spun cu toată convingerea. Meritul lor în ultimele milenii este incontestabil. Cineva a ucis un copil pentru că nu putea dormi. Copilul plângea mult. Este o întreagă istorie în această scurtă relatare. Există oameni de hârtie care nu trezesc simpatie și nu doresc să fie simpatici. Le admir cunoștințele, dar nu-i iubesc. Iar, corect spune Cartea, unde nu-i iubire, nimic nu este. Stepa a format poporul rus, cum bine spune Blaga. Pustiul prin care au trecut și pădurile i-au format pe germani, dar pe amricani ce i-a format? Pușca? Pe evrei Cartea i-a format. Numic nu se compară cu fericirea femeii care își regăsește căminul, bărbatul iubit. Cehov este un Kafka mai extins, dar a și trăit mai mult. Naționalismul, spunea Schopenhauer, este sentimentul compensator al individului slab. Cred că și elitismul are aceeași rădăcină. Există prejudecăți ale incultului și ale cultului. Rațiunea ascunde adesea lașitatea. Lipsa de umor și de simț al istoriei – mari lipsuri, frații mei. Ca și marxiștii, Nietzsche punea pe piedestal pe Heraclit din Efes. E o coincidență? Morala se schimbă în timp ca și tehnica. Nu trebuie să fii nicicum, ești ceea ce ești. Orice cauză este imaginară. Nici liberul arbitru nu există. Întâmplarea joacă rolul principal. Cine dorește să amelioreze lumea să facă precum sihaștrii- să se autoflageleze. Fiecare are dreptul de a fi prost. Mai complicat este cu inteligența. Egoismul este perfect natural. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Geniil se nasc în perioade de vid istoric. Noah 5 Oare Rothschild cânta la vioară? Posibil. Văd un bătrân alergând după limuzina în care fiica sa se îmbrățișa cu bancherul ce i-a cucerit inima. Bătrânul cade și moare. Este un film? Societatea noastră este o casă cu mezanin și mansardă. Plus subsol pentru homeless și șobolani. Doamna cu cățelul m-a urmărit mult timp în adolescență. Ca și disperarea din piesele lui Cehov. El le spunea comedii, poate în spiritul balzacian. Femeia și bărbatul visau că Dumnezeu îi visează. Și a fost ziua zero.Timpul avea un nume pe care l-a pierdut. Înaintea soarelui npstru au mai fost alți sori pe care i-au vânat tigrii cerului. Luna a scăpat de măcel. Din cer a căzut un strop albastru și femeia a născut un prinț. Dar el nu avea perechea potrivită și a plecat, nu se știe unde. De atunci ploile vin și trec aducând hrană. Cineva a încercat să prindă curcubeul într-o plasă. S-a făcut de râs, omul a fost uitat. Prima zi a lumii a fost orbită de un corb. Dar lumina a revenit a doua zi. Calea Laptelui purta cândva numele de Calea Viermelui, Zeul suprem fiind un vierme. Dar vremea lui a trecut. Limbajul s-a născut din durere, iubirea s-a născut tot din durere. Gheața era o femeie care s-a rugat de foc să vină și s-o topească. Culorile pluteau separat, apoi ele s-au unit și au renăscut, nefiind aceleași. Numai pictorii mai pot descifra originea culorilor adevărate. Noah 6 Înainte râurile erau femei, iar marea era bărbatul iubit, acum lucrurile s-au inversat. Aparent nu s-a schimbat nimic. Zăpada s-a născut din oboseala norilor de a zbura. Au existat două potopuri – unul din lacrimi, al doilea din bucurii. De atunci nu am mai văzut așa ceva. Primul înțelept din istorie a fost o broască țestoasă. Pierindu-i graiul, oamenii au fost nevoiți să aleagă dintre ei unul. Condorul era un rege care dorea să cucerească lumea, dar nimeni nu a răspuns la chemarea sa pentru a alcătui o armată. De atunci , el zboară trist și neconsolat. Undeva am citit că iepurele este cel mai mare duș,an al omului. Este o exagerare, unii îl consideră trădător. Dar, în Australia a distrus la un moment dat o mare parte din flora continentului. Se spune că are urechile lungi pentru că Zeul l-a aruncat din ceruri pentru obrăznicia sa, i-a făcut vânt ținăndu-l de urechi.A căzut pe labele din față care s-au scurtat. Cartoful a fost pedepsit să crească sub pământ pentru că a dorit să vadă cum se iubesc zeii. Am cunoscut o femeie extrem de frumoasă, dar toate părțile corpului erau atât de mari că a fost nevoită să zboare la ceruri și să devină zeiță. Unii spun că ea vine pe ascuns în unele nopți și se iubește cu muritorii. Orice adevăr are rădăcini, astfel deosebim falsitatea de adevăr. Furtuna – prin aer zboară delfini, lamantine și caracatițe. Cerul se acoperă de spumă, din ea se naște Venera. Ciudatul cântec al incasilor – Vom bea din tigva trădătorului/ din dinții lui vom face coliere/ din oasele lui – flaute/ din pielea lui – tobe/ iar noi vom dansa. Se crapă de ziuă, cerul se desparte tremurător de pământ. În cer nu există asasinate, nici alte păcate. Noah 7 Numărat, judecat, pedepsit, Înot pe spate, voios, O durere din adânc, ... Din care adânc? Nu suntem oare, frunze Sau trestii gânditoare? Adânc este doar Oceanul, Spun, „quia absurdum est” , Un protest, dar ce folos? Mă apropii de mal, Doamne ce nuferi, ce nalbe? Plutim de la un mal la altul. Aceasta e trecerea? Disprețuim noi trupul, Lui nici nu-i pasă, ucigașul e firav, nu are minte, așa vorbea și soacra mea Zarathustra, cea cu zacusca, predicatorii sunt morți, moartea predică singură, în piața publică muștele își scriu memoriile, copilul veni cu oglinda, se scutură grinda de atâți spânzurați, vânt de sare şi soare îl biciuieşte. Se plimbă gol pe malul abrupt. Vulturii dau roată, îl urmăresc, îl vânează. Inamicul este însuşi oceanul, dar este şi salvarea. Cine îi şterge orele, visele, urma vânătorilor, ridurile? Norii se depărtează imperiali. Dacă nu vrei, nu ai decât să nu te uiţi. Barba se ia ca o cenuşă pe degete, goluri de timp, goluri de memorie, cine scrie despre lacrimi nu ştie ce este transparenţa. Erau dureri cândva, s-au dus cu norii, străzile s-au înălţat, s-au dus, îl văd bunicul cum pluteşte cu vioara sub bărbie, stelele îi cântă-n strună, el a uitat de glonţul ce l-a străpuns cândva. De ce oare vulturii îşi leapădă veşmintele şi dau din braţe, cuprinşi, parcă de o teamă nebună?