Tăind unghiile nepăsării

Tăind unghiile nepăsării Tai unghiile unde se termină nervii, Libelulele ne atacă în șarje, O puncție mică, o funcție mare, Gonflabililor, nu vă e teamă de un ac? Pragul casei mele este propriu-mi trup, Nu sunt omul –melc, poate un cărăbuș de aur, Tupeul meu nu este un turneu în lumea drepților, Luați-vă creierele în palmă, gâdilați-le. Mai scriu un vers, mă uit la ceas, Sub Richard III cădea un cap pe minut, Jongleurii profită de întuneric, poeții de lumină, Cine a violat podul de la Herăstrău? Dați-mi și mie o parte din Dumnezeu, Că doar ajunge pentru toți. BMM

Marea metamorfoză Într-o dimineață, Gregor Samsa se trezi poet. Familia îl goni din casă, dar cel mai pornit era fratele său Bloh Răulescu. I-a promis că îl trimite la Salubrizare, ca pe CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI. Avea Bloh aista nume de păduche, asta înseamnă în l. rusă. Aria Bloha, o cânta Șaliapin. Bloh aista avea un venin în el pentru un regiment, a fost izgonit din toate regimentele, doar maiorul Andru Mardei îl iubea, de credeai că sunt homo, adică gay, dar ei chiar erau. Acum nu este nicio supărare, în Evul Mediu li se tăiau ștremeleagurile, acum sunt la căutare. Mai era o curteană, cu burta mare, de ziceai că naște de ani buni, o chema Piulița Bulă, ea conducea efectiv regimentul. Tare de treabă, mulți o iubeau și la propriu și la figurat și la judo. Să revenim la Samsa. Se spune că însușii Kafka și-a dat acordul să împrumutăm acest nume, deși nu avea nicio legătură cu geniala sa creațiiune.Pe când era la închisoare, cânta toată ziua, ce cânta? Foaie verde din făget, m-a făcut muica poet. I miss you, mai zicea el. Privirile sale erau mereu îndreptate spre fereastră, până când a luat-o pe urmele privirii și dus a fost. Nu mai putea luneca îndărăt.Avea un deșteptător la el cu care provoca mici cutremure. Dar el reflecta, exact precum oglinda. De mult nu se mai putea schimba. Nici hainele, nici caracterul. Avea o plapumă cu care putea acoperi întreaga Europă. Tatăl său a fost Ludovic al XIX, necunoscut în istorie. Nu era nici frumos, nici bătrân. Se ocupa de design pentru pamperși. Studiile și le-a făcut la Coolidge University. Acolo a cunoscut-o pe Bușa Chistache , drăguță damă, minte scurtă. Ce a gândit Samsa? A inventat o mașină de torturat muște. Din păcate , în mașină intrau și oameni. Astfel, a reușit să schilodească juma din omenire. În timpul torturilor, cânta vestita Jozefina, iar șoarecii îi țineau isonul. A venit Legea, adică o doamnă despletită și a făcut ordine. La ea nu intra nimeni fără bani. Tatăl lui Samsa, Louis XIX s-a cam supărat și l-a dezmoștenit. Dar avea doar un nasture. Un nasture minune. Din prost , te făcea deștept și invers. A vrut și Bloh Răulescu un nasture, ceva nu a mers, a rămas la versificări, în atelierul din marginea Jilavei. „Ce lebezi înserezi pe eșarfa de sânge”, așa s-a auzit într-o noapte. Era vocea poeziei. Samsa a pornit pe drumul său, s-a lăsat de proză și de atunci colindă regimentele. BMM

Ne trezim vorbind

Ne trezim vorbind Ne trezim vorbind și murim vorbind, Toamna lămpile ascund ultimul viol, Din Tartarul fără fund iese Dracul gol, Dă-mi o rimă, țap păros, fii o dată sfânt și zâmbește păcătos Domnului plângând. **************************************** Eu nu mă tem de bătrânețe, de mine însumi nu mă tem Și morții chiar îi dau binețe, știind că pot oricând s-o chem. Dar chipul tău , iubito, singur Rămâne neatins de timp, De arșițele mari, de friguri, În visul meu diamantin. În el te voi păstra o viață și poate dincolo de ea, în spațiul luminos , de gheață ce înconjoară orice stea. Or fi lumânări. BMM

Virtuțile răbdării Un mausoleu din lotuși, păstrând fidel doar chipul, În vârf cu o statuie sfidând în timp nisipul, Tăcerea e risipă, vorbirea-i de argint, Când spun despre iubire, să crezi, nu știu să mint. De Cyrano știut-ai, el a murit iubind, Câți purtători de haruri de dragoste se sting? Ce-ți pasă, prea terestră, frumoasa mea Inir, E miezul nopții mele, în zori voi fi zefir și voi cânta în geamuri, sub uși, printre crengi, iubirea-i misterul , nu dezlegi. *************************************** Cum poate frumusețea să sporească Când e perfectă, iartă-mi întrebarea, Lumina cum pătrunde, o fereastră E tot ce-i trebuie, dar numai până seara. Apoi se face întuneric, vin strigoii, În febra nopții frumusețea nu se vede, În întuneric mor și lașii, mor eroii, Numaipoetul a rămas, el crede Că totul neschimbat rămâne, Iar ceasul bate, bate, Doamne, câine. BMM

De sunt plecat

De sunt plecat De sunt plecat, doar moartea Se plimbă printre noi, Când suntem împreună, După un lung război, Se-acoperă tranșeea Cu flori de mușețel, Eu cine-am fost, iubito? Și cine este el? Ori nu e nimeni altul, Decât dublura mea, Precum un diavol care A fost înger cândva. ************************* Auzeam un licurici mare cât o casă, Spuse, îți voi face lumină, Maldoror, Ne vom așeza cu cărțile pe masă, Vom cânta psalmii în cor. Dar eu aud clopotele de canonadă, Dar eu aud clopotele de bucurie, Dar viața mea este a doua cascadă, Mireasa întârzie, nu se mai știe. *********************************** El ținea craniul în mână, Pălăria se agățase de esofag, Craniul părea că-l îngână, Ce faci, prietene drag? **********************************8+ Presiunea lichidului cefalo-rahidian Creștea între lucrurile din lighean. Care e numele conspirativ Al victimei, mă-ntreabă vindicativ Judele de la județul IX, Privindu-mă cu ochiul de sticlă, fix. *************************************** Inaccesibil și cast ca un somon afumat, O conștiință ce nu poți s-o scarpini pe blat, Rostește, băiete, nu-s Dumnzeu, Ia mâna de pe îngerul meu. BMM

Cum te lovește

Cum te lovește Cum te lovește soarta Ca pe bătrânii tăi, Tu pavăză porți cartea și cauți alte căi, de-a înțelege lumea și mersul în trafic, tu nu cauți un renume, dar nu poți fi calic, cerșind la colțuri banul, cântând romanțe vechi, tu crezi în Levithanul gigant, fără urechi. PS. Da, iubito, tu nu vei îmbătrâni nici în ochii mei, nici în ai tăi. Restul nu contează, simple cifre. Iar una din atributele tinereții este darul de a comunica, atât cu Divinitatea, cât și cu oamenii din jur. Nihil sine Deo, include și oamenii – creații ale Domnului. Marginal aș spune că tinerețea nu se manifestă printr-un optimism formal, o demonstrație în fața unor admiratori. Acești „actori” devin comici. Cunosc personaje publice care se …dau tineri, dar amărăciu...nea se simte și se vede. Mai este și recăderea în copilărie, dar aici ajungem la fenomene ce țin de psiho-terapie. Nu vreau, cum stăm noi de vorbă, ochi în ochi, să vorbesc doar despre mine, mi-este dor de chipul tău nevăzut. Triumf ascuns între patru pereți? Coșmarul morții? Triumf în mintea noastră, dragă Emily Dickinson, ultima mea cucerire. Trasul pe roată este cel mai mărunt chin față de marea eliberare. Auzi un corn în depărtare? Cornul speranței. Lichior miraculos este speranța. Albinele îmbătate de soare și arome își uită năravul de mai înțepa. Rănite de atâtea sărutări, buzele se caută din nou. Nu-i moarte mai de preț, decât ceea din iubire. Ai toată viața înainte, centaure rănit, Găsește piatra filosofală, iubirea, Piticul roșu o ascunde, el nu cunoaște iubirea,Cutia neagră ce a rămas pe fundul mării Ne va spune cândva adevărul. Din labirintul înghețat iese regina, Bătrânul gringo vine s-o salute, Deși nu-l lasă măscăricii, Soarele-i gol, spune domnișoara Dory, Ea ne va dărui sărutul morții, cine știe? Barbare insecte vor cuceri Capadocia, Candizii dorm printre corbi și visează Prea albe fecioare, Troia s-a dus în adânc Din prea multă trufie, trădare, Cucuta în doze mai mici nemurire aduce, Râde bufonul, el este om, știe-l Domnul. Voi visa fără grabă, te ridic cu brațe mereu renăscute, O nouă lumină din ochii ce nu mai sunt orbi, Iar vocea pe care nicicând n-o auzi, Va fi lângă inima ta, cu ea se-mpreună. Aici e locul meu, i-am spus câinelui credincios, Aici voi fi îngropat, nu-mi trebuie fanfare, Nici zgardă de aur și nici marmură, Să pot auzi clinchetul tramvaielor, Urletul sălbatic al motocicletelor, Vocile rândunicilor, voi gusta quiche cu somon afumat, O felie de lună, voi transporta dulapuri vechi, Cu costume de gală din vremea lui Napoleon III, Voi râde de listele laureaților, medaliaților, De istoriile literare voi râde în hohote, Trece în goană un pâlc de călăreți, Sunt oamenii lui Alaric, caii lor fumurii Cântă imnuri imperiale, guillaume iar face glume, Iar noi mai avem puterea să râdem, Trăiască, strigă sufletele slabe, Pe ritm de samba, apoi adio. Vom naviga fără dureri, departe de noi înșine, Precum un Sindbad, Don Quijote, Magellan Sau Olandezul Zburător fără de moarte. BMMVezi mai mult Această postare nu va apărea în secţiunea Noutăţi a altor persoane, decât dacă o distribui DistribuieVezi mai multe amintiri Doar tu poţi vedea această previzualizare până când publici reclama Boris Marian Mehr

M-aș dărui speranței

M-aș dărui speranței M-aș dărui speranței, precum artei, O harfă port în inimă, o știu, Speranțele nu sunt defel deșarte, Cu fiecare an sunt aparent mai viu. Domnesc în fiecare zi pe propria-mi viață, Din Bucovina am venit cu dor de munți, De aș vorbi cu angel Gabriel în față, i-aș spune să mă ducă la noi nunți. Iubirile se prefăcură-n marmuri, Venere și madone ispitesc Sufletul meu precum Othelo maur Gelos este pe rozele ce cresc. Aș vrea să mai inspir din nou iubirea, Precum mireasma tinerei trecând, O stâncă simte unduirea Ca un ecou de geamăt din adânc. BMM

Nimic nu s-a spus

Nimic nu s-a spus Așa cred unii, nimic nu s-a spus, Alții – s-a spus prea mult, ajunge, Ba venim prea devreme, ba venim prea târziu, Ba plecăm prea devreme, ba plecăm prea târziu, Ceasurile noastre merg după teoria relativității, Prietene Eistein, pe mulți i-ai nenorocit, Omul e urgisit de cei ce gândesc, Unora le place – puf, puf, pe păr, pe mustață, Dacă rânduiala domnește, înseamnă că nu suntem aici, Dușmănia și prietenia se așează în același curcubeu, Multe pricipii, puțini principi, Iubește pe cel care are cele mai multe păcate, Scriu spre a mă desoperi pe mine însumi, Altfel, m-aș apuca de construit transoceanice, Vă doresc o călătorie frumoasă. BMM

Atinge visul

Atinge visul Atinge visul ca pe o femeie, Tatăl ei a luat totul într-o valiză cu cheie, Este o minune, ești de acord cu mine, Vom merge la călugărițele bernardine, Ce avea cu ele Don Juan din Pleșcoi? Răspunsul este simplu – oi, oi, Virtualul pare a fi noua Euharistie, Îți voi oferi un platou de filozofie, Lumea în suferință nu vrea să moară, Gemenii se prăbușesc a câta oară? Moartea este privată ca și iubirea, Catharsis incapabil ca și nemurirea. ************************************ Un pictor fără un picior Trecea pe strada Florilor, Un pesea și o seringă, Apoi te afli în carlingă, Mai zbori în rai, apoi în iad, Mai furi un colț curat de jad, Mai scrii un vers frumos ori șui, Pentru plăcerea nu știu cui, Apoi să mori nici nu e greu, Ai facultate și liceu, Viața este un eseu, eheu. BMM

Prea multă grație

Prea multă grație Mi se spune –stai liniștit, eu nici să mor Nu pot , în liniște, prea multă grație, aproape greață, Înaltul și adâncul nu fac față, foamea este doar un fulger, Frigul și ardoarea, asta da, o fi iubirea? Norul și nisipul, faci un om din nor, nisip, un pic de suflet. Pantzerkolonnen, coșmaruri vechi, viitorul Este un trecut în travesti, fauve d”amour, verite dans l”epee, Păstrăvul și ciorcârlia cântă la țambal ieșirea, Se-ntâlniră Naum, Char și Brauner, simplu, fără browning, Doar o pană, un pix și un penel, lupoiește, Doamne, Pe robul Tău, că bate toaca după mine. BMM

Între nebunie și platitudine

Între nebunie și platitudine Îmi plac nebunii, este unul pe strada mea, Îmi reproșează că soției mele eu îi spun nevastă, Ce multă-nțelepciune are, e nebun, dar sufletul Este mai pur decât o rouă, în rest, ce să mai spun, Mă mai ciocnesc de unul, altul, mormăim pardon , Unul e academician în largi papuci, altul profesor La catedra plictiselii, altul se crede mare actor, Dar cine nu se crede? Trăim cu toții din iluzii și aluzii La ce nu vom putea să fim nicicând, Mai rău este când mai încerci să urci un munte Care încet, încet se tot scufundă în adânc. ***************** De ce ne ferim de clone? _______________________ Virușii au mai multă memorie decât a noastră. Revin când nu te aștepți.... Stai la fereastră și te trezești clonă. Feriți-vă de proști pe la porți. Prostul intră și pe fereastră. Se pricepe la tehnică. Tehnica este semnul Apocalipsei, Adevăr grăiesc. O clonă, dulce clonă, Valsăm în eprubetă, apoi în libertate, Că de aia am murit pe Lahovary. Ea nu cunoaște timpul, schimbul și ritmul. Doar vidul și individul. Lichelele stau pe rămurele. O clonă se numea Pruna, dar semăna cu o balenă albă. La trei ani era în Academie, Se juca în cușca bulldogului. Garda și căpcăunul, zbiera portarul, Amețit de limonada cu metilol. Au apărut câini-găini, criminali- autori de thrillere, Titanicul nu a existat, tetanosul a revenit cu forțe noi, Neras, nervos, nerodnic, căpitanul Sta la soare, coborau parașute cu muște ucise În mari conflagrații, finis coronat hocus-pocus. Unu plus unu fac unu, este prima lege a clonologiei. Cobora în Infern un necunoscut, stai, strigă diavolul de serviciu. Legitimație – ioc. La sânga-mprejur, strigă diavolul. Era o clonă, făcu la dreapta, simetric. Doamne, de ce nu am o clonă, mă simt atât de singur. BMM

Suntem într-un cerc de foc Suntem într-un cerc de foc și alerăm intersectând centrul, Cine-l atinge este poet, dar poeții sunt inutili ca anvelopele rupte, Compasiune, ce termen mămos, dă cu biciul în Diavol, asta da, Ador mass-media ca pe o biată prostituată la pensie, Adevărații vestitori sunt tot poeții, Nu suci gâtul cocorului, În fața lui Che a murit Tanya, cel mai inteligent pește Este omul biplan. Sâni cu sâni să ne-ntâlnim, înternaționala Prin noi s-o aurim. Bebelușul sfâșie măruntaiele mamei, Experiențele vieții se fac paralele cu testele nucleare, Cu lansarea unor ridicole rachete în cosmos. Unde? În lapte. Noi suntem micele, cocoși de luptă, Rufe lăsate la uscat și mai ce vreți Dvs. Domnișoara Huss a trecut parfumată ca o viagră. BORIS M. MARIAN

Astăzi și moartea

Astăzi și moartea A murit mister MdR, respira și după opt ore, Respira și după ani de zile, ca faraonii, Înțeleptul stă la masă cu moartea, o învață bunele maniere, Trăim între spasm și orgasm, aventura sufletului nostru, Doamna Eros și domnul Tanatos, fie invers, le mai încurcăm, Sămânța moare și dă rod, asta a înțeles și Iov, nefericitul, Nu este un eșec nici moartea, eșecul nu este decât un început, O revoluție propusă la masa de cărți, să nu absolutizăm moartea proprie, Trăim într-un ocean al relativității, deștepte chestii, dar În fața ei ni se pare ceva teribil, apoi ce spui? A fost simplu, acum am scăpat. Auzit-ați de haptonomie? Vom trăi în frumusețea lucrurilor, va fi bine. Piatra doliului și aerul respirației, asta este natura. Cel viu este în dric, cei morți merg în urmă și se roagă. Destul, om vedea. BMM

Orbul din oglindă

Orbul din oglindă Privesc, deci nu sunt orb, dar Imaginea din oglindă este oarbă, nu mă vede, Cum ar fi să mă plimb pe bulevard, Elegant, apoi , intrând în parc Să mă transform într-un orb autentic, Cu baston alb, cu pas temător, Să fiu privit cu milă de cetățeni inimoși, Să ies din pielea mea de om, Să mă transform în pom. Iar ramurile ridicând spre Domnul, să-i mulțumesc Pentru aceste tranformări, Pe care El mereu le dăruie Acelor care scriu poeme. BMM

Pe ultima sută

Pe ultima sută Pe ultima sută împarți și desparți, Deoparte sunt ochii ce totul cuprind, De cealaltă membrele zac într-un vraf, Pe ultima sută devii iar ein Kind. Aruncă și banii din seifuri de lut, Cărțile lasă-le celor ce sunt Mai iubitori de-nțelepciuni, Ascultă viorile de la Strahlsund. Balul începe, dansează un vals, Apoi un tangou, un fox și un rock, Apoi tot mai iute, mai ai un mărunt, Te-așteaptă la capăt sublimul noroc. BMM

Igoranța de aur

Igoranța de aur Ignoranța este de aur, dar Cin” se grăbește cu ea la altar? Cine citește o tonă de cărți? Barbă să ai bărbătească, mustăți. Inima nu știe carte, haina, Ea mulțumește , iartă ce-i vina, Ea a stricat EKG-ul, tensiunea, Inima-i diavol și înger, totuna. Eu îi admir pe Romeo, Julietta, Nu cred în focul aprins cu bricheta, Nici bidivii comunali, lăudăroși, Dragoste poate fi-ntre leproși, Poate să fie oriunde, politic Nu va iubi decât un om de nemica. BMM

Diavolul Criminalul a fost depus într-o cușcă de sticlă,ca să poată vedea și să fie văzut chiar mâncând ori făcându-și nevoile. Era acuzat de uciderea a 1200 de bărbaţi, femei și copii. Folosise toate mijloacele -cuţit,topor,frânghie,otravă,glonţ, ș.a. Nu avea nicio remușcare, spunea că primise ordin de la Diavol.„Dar dumneata nu poţi gândi fără a primi ordine ?”, a fost întrebarea cheie a acuzării.„Nu” a spus scurt inculpatul. „Deci noi ar trebui să-l judecăm pe Diavol”, „Pe el, pe el”, a strigat bucuros criminalul. „ Cum dovedești că ai discutat cu Diavolul?”. „ E aici, în sală, voi sunteţi Diavolul” fu răspunsul. Rumoare în sală. ”Liniște, altfel vă evacuez!”, a intervenit judecătorul, răsfoind jurnalul acestui individ ciudat. Pe fiecare pagină era descrisă în amănunt câte o crimă. Literele aveau înflorituri gotice. Omul purta ochelari cu ramă neagră,avea ochi mici și pătrunzători,păr negru,părea cam de 60 de ani, dar putea fi mai tânăr. Deodată se auzi un strigăt isteric – „ Îl vreau de bărbat/> pe acest om”, declara cu voce spartă o femeie cam zburlită și violent vopsită. „ După lege trebuie să-l eliberaţi”. S-au auzit comentarii – „ Nu ţi-e teamă? Dar care lege spune să fie eliberat? ”.„Legea strămoșească”, bubui femeia cu voce de marinar. Pe ușă se strecură un pitic cu pălărie neagră, și pantofi enormi pentru statura sa. „ Eu sunt Diavolul, mă scuzaţi”, șopti prichindelul. „Vino mai aproape”, ceru judecătorul.„ Ai acte?”.”„Am”.„ Ce vârstă ai, cu ce te ocupi?”.„ 8000 de ani, mă ocup cu orice, doriţi un bilet în iad?”, întrebă mieros saltimbancul. Cineva îl recunoscuse – era clovnul de la circul care tocmai poposise în oraș. Criminalul se holba la el și nu pricepea mare lucru. Apoi interveni – ” E un hoţ,minte, mi-a furat ieri ceasul de buzunar”. „ Nu ţi-e rușine, păcătosule, nu am vorbit noi zilnic la telefon? Nu ţi-am spus eu mereu ce să faci?”, se supără piticul. Sala era înmărmurită. Se auzea doar o picătură ce cădea de pe o ramură pe pervazul ferestrei.Judecătorul făcu infarct. Femeia îl luă pe condamnat sub ochii jandarmilor și-l duse acasă,unde făcu o nuntă ca în povești. De atunci,în oraș nu se mai auzi de nicio crimă. Asta este puterea dragostei. Boris Marian

ce aș vrea

Ce-aș vrea să fiu un pepene, Să mă arunc pe geam, Cu plesnet pe asfalt, băi, nene Un pepene-gigant. Sătul de tanti Rina, Ce are-oricând dreptate, De mica-marea Cuța, Visând numai pe spate. Am fost la Santa Barbara și o iubeam nebun, dar ea mi-a spus, fugi, cară-te, mi-e capul un ceaun. Pe rănile amantului Îmi pune doar piper Nevasta căpitanului, Fugi cu un oier. Aceasta este lumea În care respirăm, Lungește-n gură guma, Primarul zice –dă-mi. Ce mai restaurante, Restaurații-n bloc, Se-ntorc din Alicante Toți strugurii, bob-bob. Sergenții au argenții, Căprarii aur au, Din adâncimea genții Tu scoți pistol – bau-bau. Cădem cu toții, plângem, E sănătos să fugi, Mai bine să fii rânced, Că toți te-or ocoli. ****************************** Ce naște din trufie se mai numește moarte, nimic nu se-ncropește din goale vase sparte, poemul este calea, să-ți fie sfânt îndemn, iubește pe aleasa, precum și-ar fi poem. O moarte este pragul, nu te grăbi să-l sări, născut pentru iubire, rătăcitor în zări, ai revenit cu anii în locul prenatal, oamenii sunt alții, nimic nu e banal, nici moartea, nici trăirea, durerile te țin în chingi de fier, noi credem că me iubim. Iubim. BMM

Pseudofabulă

Pseudofabulă Un măgar fu ales împărat, Se trăgea din mpgari la pătrat, Cu copita lovea magistral La stânga, la dreapta-n special. Fiind isteț nu citea mai nimic, Nu știa ce-i un like, spunea lic, Se pupa cu întregul UE, Iar în criză spunea – asta e. Masa lui venea singură, iar De mâncat se srvea cu caviar, Anunțând reduceri plângea, Ce măgar, dar ce răget avea. Nu gândiți că e vorba de B. , Nici de I. , nici de C. , că orice Se întâmplă oriunde pe glob, Măgarul nu-i surd și nici orb. N-are tată, nici mamă, nici sus Nu avea pe Moise, Iisus, Că măgarul nu-i pește , nici om, Pur și simplu e doar un simptom. Se găseșteîn orice, structuri Există, mai bine-i să furi. BMM

A doua noapte albă A doua noapte albă fără tine. Bine faci că nu răspunzi. Femeie să fi fost, aș fi făcut la fel. Amețit de tablete abia mă descurc Cu mobila, cu tastatura, dar îmi revin. Cum ai dormit? Te-a sărutat motanul de bărbat-tu La culcare? Eu te-aș fi ținut în brațe toată noaptea. Mi-a venit în minte o poveste. El nu dormea, o visa mereu, Ei discutau, se mustrau reciproc, Apoi ea tăcea, el îi auzea gândurile, Îl apăsau ca niște nori negri, A încercat să desfacă vraja. A trăit cu acel coșmar ani de zile. Într-o noapte ea s-a strecurat în cimitirul orașului, Cu o lanternă a găsit o piatră funerară Pe care era trecut numele meu. Murise de mult timp. Coșmarul a luat sfârșit. Mourir c”est partir en peu.

Talentul este o boală

Talentul este o boală Mortală, pe-o coală, Zăbală pentru caii de rasă, Ei intră în bar şi beau doar Cotnari. Băi, ce zici tu acolo, ce îndrugi? Nu ştii că nu contează ce, mai mult contează Cum, ai înţeles, băi? Cuuuuuuum? Bună seara, mie îmi creşte un copac Pe palma stângă, nu o mai pot ridica, Mai am şi o cefalgie, ehei, mai tare ca o simfonie, Tensiunea e mare, zece mii de volţi http://Versuri.ro/w/ghegll La braţul stâng, parol doneur, mă jur, Bună seara, Cezărică, ave sică şi rică, Ce nu pricep eu este treaba cu criticii, Am ajuns să ne conducă UE şi criticii moi ca melasa, Mari, greoi, delicaţi, înalţi, scunzi, mijlocii, Cred că am fost şi sunt un idiot, Asta să nu o spuneţi mai departe, deşi se vede, Mă pregătesc să rescriu Iliada, Aştept ziariştii şi coada. BM

Deși te-am iubit

Deși te-am iubit Deși te-am iubit, nu m-ai iubit, În mine ești un infinit, ***************************** În artă nu există clasamente, Numai momente, nu monumente, Nici că-s de aur sau de lut , În artă nimic nu este stătut. Prin excelență, ghăsim esență, Lauri, coroane, discursuri vane Despre bun simț și dinți și zimți, Arta nu este pentru calici cu datorie de furnici, la fel și-n dragoste, Lucia mea, îmi aparții ca orice stea. BMM

Moartea, astăzi

Moartea, astăzi Moartea este astăzi ca și ieri. Câinii fugăresc bieții hingheri, Cum visezi și cum respiri, mon cher, Este cam hazos și nu ai fler. Îmi părea că orice-i relativ, Parcă astăzi totul e festiv, Lumea e srioasă, mori ușor, Cu glonț , cianură-n vinișor. Nici cuvintele n-au trac și nu se tem, Un mister ne-nvăluie, Verlain. Urlă oile și porumbeii-n câmp, Moarte, deveniși un idol strâmb. Mă întorc la Dumnezeul meu, Versul mă-nsoțește, derbedeu. BORIS M. MARIAN 12.O8.16

Din boală

Din boală Nu te scoate nimeni din boală, Sărută-ți iubita din școală, Trăiește, murit-a dorita? Un audit plănuit-ai. Orbesc trecătorii, frumoasă E marea iluzie falsă, Duminica mor și scaieții, La bere se-ndeasă băieții, Cine salvează azi lumea? Râde Satana cu spume. Dar eu mai încerc o scornire, Să-i dau lui Alex de știre, Voi nu știți cine e Alex, Marele critic din Tales. Îl uit, ferice să fie, Cu sângele scriu poezie. BORIS M. MARIAN

A scrie mult

A scrie mult Scrie mult, băiete, până când mâna îți va cădea uscată, Computerul va exploda, cititorii te vor ocoli ca pe o umbră suspectă, Mozart a depășit orice limite, dar nu de asta a murit, a scrie puțin este o artă, A nu scrie nimic este un Everest al anonimatului, Că omul se află în om, zice oricare, crinul se regăsește în crin, Autorul lalelelor a murit de tristețe, fiecare filosofăm în căutarea Propriei esențe, îți bei propria supă, nu compara A cu B, eu cu el, Un orb îș zărește mai lesne pe Dumnzeu, dar nu orice surd este Beethoven, Legea cantității se referă la bani, la zilele rămase, cine îți numără versurile? O fi un contabil la Fondul Literar. Cantitatea este o măsură a morții, Nu iubesc pe cei care nu vorbesc, ca niște tramvaie oprite în depou, Prefer plantele, pietrele, nu ați văzut ce mult vorbește un câine? Pe tine, iubito, te voi săruta de o mie de ori pe noapte, Starea de bine de la Dumnezeu vine, dar nu tot ce vine din ispirație De la Dumnzeu vine, suntem oare otravă unul pentru celălalt? Lupta cu Dumnzeu este zadarnică, Îngerul va învinge, Ai plecat la mare disprețuindu-te pe tine și pe ceilalți, Ce vină avem noi că nu te păoți iubi? Inexistența lui Dumnezeu dovedește atotputernicia Sa, Poetul nu are o soartă, are o veșnicie, lasă-i ușa deschisă. ********************************************** Doamne, iartă-mă, am visat că eram Tu, Mi s-a spus, vai, ce bătrân ești, Avem un loc în azil, avem și pamperși Pe potrivă, nu este nimic că nu prea judeci, Primim și proști, doar să fie cuminți, Să nu sară la femei cu fund mic, Nici la marii noștri creatori, Citesc versurile unei poete sexiste, Sex, sex, plex plesnise, Coapse, sinapse, gândește prin centrii nervoși și prin vagin, Pentru iubire e bine, e bună, E brună, o însoțește un guard Ceva între brad și bulevard, Între un vierme gigant, genuin, Mult sânge rău îmi făcură, din plin, Cântă , zeiță , mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul , mânia mă prinse, Un an flămând, un râu Cocor, Pasiunile adânc mă dor, un om se naște, alții mor, De mine însumi îmi e dor, teamă prea tulbure spumând, Castanii galbeni mor pe rând, castanele-sâni de negresă, Valuri, tandrețe, o, contesă, Apoi ghețarii vin greoi , împing un milenar noroi, Iar noi nu vrem, nici nu-ncercăm de ură să ne depărtăm, m-au înjurat cât au putut, neghiobul slut, frumos rebut. Deșertul prinde viață iar, un vis, speranță ori coșmar? Tu crezi că nici nu m-a durut? Oho, dar nu e greu să uit, Apar și marii zburători, poeții – sfinți nemuritori, Doar decedatul n-a cedat, în galaxii va fi lăudat, Citesc orice și e moral să caut pe unde sunt corali, Acesta este rostul meu, să scriu, iubind pe Dumnezeu. Naivitate? Onestitate? Din amândouă o cantitate. Ai fost la birt, ai fost la brith, Paznic de noapte la circ, Cărai locomotive-n spate De se mira și conul Tache, Acum intrași în scenă, vai, Un saltimbanc din Uruguay, Nu arătai a fi profet și nici proclet și nici puiet, De îți băgași gheara în gât, urât. Și mă-njurai și mă-njurai La fel ca pe hoții de cai, Ce-a fost cu tine, ce frumos Erai când mai umblai pe jos, Acum, călare pe Pegas ți-e teamă să nu cazi. Din turnul tău nu vezi nimic, De ești bogat ori ești calic, Bogat în rime, suflet gol, alcool. De-i poezia drog, accept, nu poți muri fiind poet, Mă cheamă gândul înlăuntru, e neagră luna, o să urlu, Îmi vor răspunde ușii albi, ajunși în Alpi. Peste-un milion de ani, atomi, ne-om saluta ca niște domni. BORIS M.MARIAN Articole din Pagini care ţi-ar putea plăcea Şterge

De ce trăim, de ce murim, nu muerim

De ce trăim, de ce murim, nu muerim Iei durerea și o arunci pe fereastră, Ea sună la ușă, intră cu demnitate, Se instalează și-mi spune – „Nu se moare, dragă”, Tot ce nu te omoară te întărește, Afirmă bietul Nice, Nice moarte, nice viață, Durerea este o amantă vicleană, te extenuează, Caut să scap, sun la Poliție, citesc Biblia, nimic nu se petrece, Luați exemplu de la croitorașul cel viteaz din Pădurea Neagră, A trecut vremea lebedelor negre, ele sunt de fier și scuipă foc, Scufița Roșie împarte manifeste revoluționare, Ea consumă capete de regi, omul fără inimă scrie romane porno, șerpii cântă Oda Bucuriei, pasărea Holgott și șoarecele Gotthol, e timpul să trecem la basme, destul ne-am adultizat, dormi noduros, te trezești nuc bătrân, ne paște o uriașă părăsire, melcii au devenit tablă ruginită, soarele se topește ca o înghețată cu lapte negru, suntem la capăt, am mistuit păduri de dragoste, copiii ne luară puterea. Ahoe,yes. BORIS MARIAN

Zece negri albi și gri

Zece negri albi și gri Limitrof existăm, invizibile granițe, Neînvinși aparent, focul tot se întinde, Numai cenușa mai poate opri un mare incendiu De pălării. Apele repezi și bălțile gri, Peștii de aur de mult se topiră, Uit de seriale, de știri cu copii Ba mult bătuți, ba părăsiți. Lasă femeia, cleios să nu fii, Urcă în trenul ce duce la Thule, E noapte, dormim inutil, sunt destule Păcate ce tulbură somul de veci. Srânge-le mâinile foștilor țari, țările au în păstrare nebuni, unii mai ies și se urcă prea sus, oile negre, albe și gri. BMM

Des-speranță

Des-speranță Nimeni nu poate trăi cu o veșnică vină, Es stinkt, zice neamțul, începi să simți apropierea putregaiului, Dar Omul? Ce mândru sună acet cuvânt, spunea tuberculosul Gorki, Mândria de a exista, yes, un orgoliu de trandafir, Culoare, parfum și gheare, chiar și pisica asre orgoliu, Nisip vorbitor. Eu plâng interior, nu pot să plâng nici în versuri. Mi-am pierdut echilibrul undeva, prin casă, Dar am descoperit un miracol – se poate trăi în haos, În dezechilibru, în dezumflare, criticii mei au murit demult. Dumnezeu apare când nici nu te aștepți. Răbdare, warte nur balde, ruhest du auch, Zicea veselul neamț de la Weimar, Azi viața vrajbei noastre prin soarele tău, Kierkegaard, s-a risipit, bye, bye, îngerii mei. BORIS M. MARIAN

Un orasș fără nimeni

Un oraș fără nimeni În orașul fără nimeni au venit ceva jivine, Au și casă, au și masă și la dragoste se lasă, Prezentabile, yes, impenetrabile, no, Bate la ochi de ești om, paturile duble au devnit lehuze, Chiar și seifurile s-au împreunat, na, ai venit pe neașteptat, Unde e actul, zici, cu voce de arici, how fragile are you, Se miră Kakadou, are o leziune sub plisc, de la un pix, Femeia în halat te-a tratat până la majorat, apoi te-a lepădat, Instalatorul din Puchinești, cel cu biciclete și trotinești, Ales el prinț de uels, a reparat cabina liftului julind-o fresh. Apoi au venit oameni și oameni, unii străini , alții foarte stranii, Ne spălăm pe dinți în colectiv, cu bormașina fără stativ. Un bebe leonin s-a născut surprinzător cu trăsăturile unui aligator. Privește la ceasul din centrul orașului, spune, gata, deșeuri ale fărașului, Destul am făcut politică infracțională, trecem totul la socoteală și ne băgăm singur la zdub, acolo munci-vom cu mare hei-rup. BORIS.M.MARIAN

Omul de stâncă

Omul de stâncă Un om visa să fie iubit, a așteptat trei secole, s-a transformat într-o stâncă, la el veneau păstorii să-și cânte aleanul, oile erau vrăjite, cândva erau doamne de curte, iubiți cu duiumul se adunau în jurul lor, dar vraja a căzut, ciulini, copăcei timizi se cățărau pe blocul de granit, un enorm diapazon este timpul, îi răspunde orchestra morților timpurii, în jurul lor a crescu o colivie verde, păsările o ignorau, știau ceva, astfel este și inima ta, Krimhilda, puțini cunosc povestea, din ceruri plâng femei despletite, armăsari cu sunet de vioară trec la intervale precise, precum fugile lui Bach, I trust, I make myself obscure, dar tu, inginerule, Nu te speria, totul merge ca pe roate, până la prăbușire, Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze im Ofen, În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare, Așa trăiește poetul, din moarte în moarte, din viață în viață, Ca astrul solar. Doar atât. Boris M. Marian

Suntem într-un cerc de foc Suntem într-un cerc de foc și alertăm centrul, Cine-l atinge este poet, dar poeții sunt inutili ca anvelopele rupte, Compasiune, ce termen mămos, dă cu biciul în Diavol, asta da, Ador mass-media ca pe o biată prostituată la pensie, Adevărații vestitori sunt tot poeții, Nu suci gâtul cocorului, În fața lui Che a murit Tanya, cel mai inteligent pește Este omul biplan. Sâni cu sâni să ne-ntâlnim, înternaționala Prin noi s-o aurim. Bebelușul sfâșie măruntaiele mamei, Experiențele vieții se fac paralele cu testele nucleare, Cu lansarea unor ridicole rachete în cosmos. Unde? În lapte. Noi suntem micele, cocoși de luptă, Rufe lăsate la uscat și mai ce vreți Dvs. Domnișoara Huss a trecut parfumată ca o viagră. BORIS M. MARIAN

Coșmar dantesc

Coșmar dantesc Eram în război nu știu cu cine, Eu, un soldat, că așa îmi stă bine, Căpităneasa ne-mparte pe paturi, Mie îmi dă o sută de sfaturi. Iar colonelul serbează o zi, Poate de naștere sau de-a muri, Aveam fiecare pușcă, pistol, mie-mi lipsea un creion și un rol, omul și patul, sforăie toți, simt cum se-apropie dușmani de opt coți, sunt o mulțime, ne-or împușca, oamenii nu știu să tragă o saltea, iată ne duc în lagăre mici, toată povestea e cu pitici. BORIS. M. MEHR

Oblije

Oblije Un poker jucăm, același poker, Viața nu este un oblije, țesuturile noastre sunt tot mai rare, retardere, retardere, zvâc în pom, Pomul Cunoașterii nu este și Pomul Iubirii, șase băiețandri vorbeau despre viață, unul a murit în accident, altul a plecat în Paraguay, restul eu nu știu, uit și ziua și datele necesare identificării, de mult am murit într-o încercare reușită de sinucidere, am dat peste un câmp de abur, doi îndrăgostiți se fardau cu bulion, e sânge zise ea, ei și, zise el, filmul continua cu un măcel. Pleoape albastre, cum tremură ele, avem care de ași, Dar cum, amândoi? Bunicul –incendiu ne-a mistuit cu drag. Asta este numai o stare, în realitate eram la concert. BMM

Să nu fim lași, oameni suntem

Să nu fim lași, oameni suntem (starea scriitorului român) Lașitatea este omenească, dar nu are nici calitatea apei chioare, dimpotrivă, poate fi toxică. După loviluție, deși fost comunist ca tot omul, am crezut că poți deschide gura când simți că ai dreptate. Nici pe departe. Cînd am publicat prima poezie la rubrica lui Geo Dumitrescu m-am simțit în al șaptelea cer. Au urmat colaborarea cu Luceafărul, cu poeții Ilie Constantin,Grigor Hagiu, cu minunatul Florin Mugur, cu marele critic , care a devenit mai micuț în ce privește caracterul, dl. Alex, la FLACĂRA, am publicat 15 volume de versuri, Răzvan Voncu a spus că îi place „enorm”, apoi, tăcere, am încercat să public în ultimul an la Rev. Lit. – nema. Voncu mi-a spus că el, deși este red. șwefg nu are nicio putere. Minunat, de ce mai avem red. șefi? Deasupra dumnealui se află doi giganți ai istoriei noastre – dl. Manolescu și Gabriel Chifu, fost coleg cu mine la rubrica lui Geo. Știu ei că am trmis în doi ani cel puțin zece selecții de versuri? Nu cred. A spus bine marele critic ceva mai mic, Al. Șt. – „din cei peste 2000 de membri ai USR, numai max o sută sunt scriitori”. S-a incvlus și pe dumnealui, deși eu nu am citit nicio poezie, nicio proză, poate ceva note umoristice scrise cu haz real. În schimb bunul critic a executat zeci, sute de autori pe care putea, eventual să-i ignore, deci i-a executat ca un sultan din vremea otomanilor. După ce a clamat cu lacrimi de crocodil –„De ce nu se scrie despre Boris Marian?”, după ce m-a lăudat în 1990-1995 de zeci de ori în FLACĂRA, BUNUL ȘI CINSTITUL personaj shakespearean mi-a răpuns scurt și politicos – „ V-am ceru eu vreo carte? ”. Nu, eu nu am primit cereri scrise de la Alex, dar , un critic nu trebuie să ceară de la autori cărți. În România sunt cel puțin 10.000 de autori, din care mulți scriu bine, plus cei din Diaspora. Revista Uniunii, RL s-a obișnuit cu un pluton, două și în rest, poate niște talente tinere, care apoi dispar, precum M. Ianuș care l-a dezamăgit pe marele critic Nic. Manolescu. Dar se mișcă oare, ceva fără zeul Olimpului? Am citit nu de mult că 20 de scriitori au decis excluderea celor 13 dizidenți în frunte cu Cr. Teodorescu, Dan Cipariu, Peter Șragher, ș.a pentru că au adus acuzații false Conducerii USR. Fals,false, dar să le știm, a dispărut principiul „audiatur et altera pars”? Am citit enorm, nu numai din cărțile mai junelui meu amic V. Tismăneanu, din tinerețea mea, despre procesele de la Moscova, despre grupurile de deviatori, spioni – Ana Pauker, Vasile Luca, etc. Comparația este exagerată. Ceea ce m-a supărat este că grupul celor 13, care va rămâne în istorie, probabil, mi-a inclus numele în mod absurd și arbitrar, printre dizidenți, deși eu am avut o singură postare – regretul mutării sediului ASB pe Calea Victoriei. De ce? Să meargă oricine să se minuneze unde au ajuns sediul USR, al redacțiilor celor mai prestigioase publicații literare – intri pe un culoare, paralele cu o groapă în care au crescut copaci viguroși după demolarea clădirii Min. Industriilor. Adică sediulUSR pleacă de pe Kiseleff, ajunge la Casino- Victoriei 133, ajunge la Monteoru, fiind apoi aruncat undeva la un număr invizibil pe str. Moxa. Nu este de vină USR. Nimeni nu este de vină sau poate UE și NATO. Nu „e bani”!!! Îmi vine să râd și să plâng. Cu ce mândrie am primit carnetul de membru de la regretatul Ulici. Acum nu aș pleca din USR DECÂT ÎMPUȘCAT, pentru că pensia mea a fost mărită printr-un gest miraculos al unul ministru, cu 50 la sută. Sunt scriitori care s-au salvat de la inaniție și moarte prin această creștere a pensiei. A exclude un membru mai sărăcuț, ar însemna exact că l-ai ucis. Și eu aș fi oarecum disperat, aș acționa în judecată chiar și statul, dacă cineva mi-ar tăia pensia suplimentară. Nu sunt scriitor? Sunt, iar calitatea nu mi-o dă niciu critic, fie el Reich –Ranicki. Norman Manea în ochii Manolescului nu este scriitor. Ei și? Poate acuș ia Nobelul, dar pentru Magistrul NC el nu este scriitor. Că plagiatorul Eugen Barbu, imoralul CV Tudor au fost excluși, ok. Erau relicve ale ceaușismului, deși Barbu a avut și talent, nu caracter. Cei 13 comisari dizidenți nu au avut drept de replică în nicio pagină a bravei noastre lit. române. Democrația și prezumția de nevinovăție s-au desființat. Nu spun că nu au avut sau au o vină, dar sunt oameni ca și noi. Poate ar trebui împușcați pe șest să se liniștească apele. De când zeul din Olimp taie și spânzură, când a fost ales cu bucurie la Congres? În tinerețe îi citeam cu încântare aparițiile publice, dar ce s-a întâmplat? Nu mă interesează părerea adjunctului Chifu. Este, după mine, un poet absolut obișnuit, iar ca manager nu cunosc să fi făcut ceva în afară de a șterge scaunul șefului. Nu calomniez pe nimeni, ironizez fără reavoință, cine dorește , să mă dea în judecată, va plăti toate cheltuielile. Să spunem că nu am talent, sunt un frustrat, un furios, un zero barat ca scriitor, am să mor oricum, dar sunt cinstit și nici laș nu vreau să fiu. Vorbesc în pustiu? Fie, profeții vorbeau și ei în pustiu. Cineva s-a legat de Inernet, de FB, de site-uri, mă mir că nu a cerut desființarea telefoanelor, radioului, revenirea la pana de gâscă. Cică numai la reviste se face selecția corectă. Eu spun – nici vorbă, dacă nu te cunoaște un redactor șef, trebuie să fii mai bun decât Eminescu și tot nu ai mari șanse să publici. Pe Internet scriu 20.000 de oameni. Ok, ei nu iau mită ca Bogdan Olteanu, trăiesc un vis, aruncă și ei cu floricele, ei și? Îl doare burta pe Gellu Dorian sau pe altul? Să ia purgative, are constipație, probabil. Desigur evaluarea unor critici cinstiți are un rol, dar totul este relativ. Șerban Cioculescu făcea crize când auzea de Nichita Stănescu. Asta este. De gustibus. Unii scriu agramat. Așa este. Asta o datorăm sistemului de învățământ. Starea scriitorului român este dependentă de bolile economice, sociale, legislative, boala zika, etc. Lenin va întreba – CE ESTE DE FĂCUT? Dacă nici scriitorii nu știu, va trebui să meargă la Mormântul Sfânt creștinii, la mormântul lui Abraham, evreii, la Mecca, mahomedanii, la Buddha, etc. Se pot face multe. Totul trebuie să plece de la un DIALOG frecvent, cinstit, la renunțarea elitismului de cea mai joasă speță. A fi cinstit, modest, iubitor de aproapele sunt calități de care uităm cu ușurința unor bebeluși. Radu Gyr, poet legionar, dar cu talent de scriitor striga – Ridică-te , Ioane. Și eu sunt Ion, adică Iohanan. BORIS MARIAN MEHR

Cel mai singur și nesigur

Cel mai singur și nesigur Cel mai singur om este cel aflat Înainte Porților Înalte, fie după ce le-a trecut, Dar nu-i bai, nu-i bai, nu-i bai, Restul este o hărmălaie de interese meschine, Uneori dragostea își cere drepturile, Precum greviștii din sistemul sanitar, Mă simt fericit, mănânc hrana zeilor, nectar, Respir ușor, miros a trandafiri, Proptit de un gard, cresc încet cu atomii de aer, Ferindu-mă de cleștele negru al Marei Insecte, m-am depărtat de cuptorul cu pâine, carne șiu alte chestii solide, o zi albăstruie încet se deschide, peste ipostaze și ipoteze, străjerii de fier ruginesc, or să dispară, vai, ce ne facem, lumina ne lovește peste ochi, peste coate, peste picioare, ne sculăm ca Lazăr din Morții Mamei Sale, iertată fiindu-mi expresia. *********************** Foamea , Ioană, Nu este o toană, Nici un mușuroi Într-un plin război, Recreez Geneza, Pionier, pioneza, Sânge taciturn, Un nebun în turn, Cai murind pe brânci, Duhule, mă strângi, Sfânt e bălegarul Adunat cu harul, Zgomot și respect, Sicriu cu defect, Iese noaptea mortul, Îl știe tot Corful, Casa-i peste drum, Vin, iubire, acum. Monștri foarte buni Se mâncau la huni, Nu ucid, Ioană, Hrană-mi ești, icoană. BORIS MARIAN BORIS M. MARIAN

Cel mai singur și nesigur

Cel mai singur și nesigur Cel mai singur om este cel aflat Înainte Porților Înalte, fie după ce le-a trecut, Dar nu-i bai, nu-i bai, nu-i bai, Restul este o hărmălaie de interese meschine, Uneori dragostea își cere drepturile, Precum greviștii din sistemul sanitar, Mă simt fericit, mănânc hrana zeilor, nectar, Respir ușor, miros a trandafiri, Proptit de un gard, cresc încet cu atomii de aer, Ferindu-mă de cleștele negru al Marei Insecte, m-am depărtat de cuptorul cu pâine, carne șiu alte chestii solide, o zi albăstruie încet se deschide, peste ipostaze și ipoteze, străjerii de fier ruginesc, or să dispară, vai, ce ne facem, lumina ne lovește peste ochi, peste coate, peste picioare, ne sculăm ca Lazăr din Morții Mamei Sale, iertată fiindu-mi expresia. BORIS M. MARIAN

Tristeţe pe ambele maluri

Tristeţe pe ambele maluri La malul Babilonului am şezut şi am plâns, Cu Diavolul însuşi luat-am un prânz, Tavanul coboară mai jos, tot mai jos, Nici zbor, nici speranță, deces vicios. Trec oștile triste de pachidermi, De ești temerar, începi să te temi, Oamenii-s buni, nici Cain nu-i rău, Ajungi prin tuneluri la Dumnzeu. La umbra ciupercilor mai meditezi, Să fii totuși gnostic ori , simplu, să crezi, Acesta e malul pe care ajungi, Viața-i zgârcită, postumele-s lungi, Ai timp se reiei aventura, să scrii Petru milioane de morți zurbagii. Cu ghiarele, dinții degeaba te-agăți, Mai joacă cu Domnul , uneori, cărți. BMM

Nu se mai poate

Nu se mai poate Nu se mai poate respira, nu se mai poate scrie, Mâncarea este sintetică, versurile sunt din vinilin, Ne paște o variolă intelectuală, au ieșit hipopotamii la păscut, Ieșim din zona de câlți, mergem goi pe dinafară și pe dinăuntru, Ocale surde, coșarca coșmarelor, podeaua este unsă cu fiere, Reverberații de clește, ași, acesta n-are ce spune, îi merge bine, Caută milă, nu, bibicule, caut un foarfece să-ți tai ombilicul, Ești legat de o sfântă vacă antică, ai coșuri de neiubire, Violează și tu un salcâm, altfel ajungi la ultimele știri, Inimile viserază bursa iubirilor interesate, vâsc, paloare levogiră, adică social-democrată cu pene de jandarm, fură , frate, texte din clasici, așa se poate lua și Nobel și Scobelevski, dă cu Gogol de pământ că prea te-a batjocorit, ia-l pe Nietzsche, dă cu el de pământ, banditul, nu-i place când sunt bătuți caii, măi , să fie, omenirea este un cal bătut de Dumnezeu. BMM

Prietenia sfântă

Prietenia sfântă Nicio rudenie, nici un act nu poate atesta prietenia. Nici vorbele care se devalorizează la fiecare zece ani. Fii gata, străzile deșarte se încrucișează, tu unde ești? Cu tine nu voi urca într-o nacelă, nici nu voi accepta să fiu spânzurat Alături de tine. Am altă opinie despre prietenie. Cu totul alta, este un lac miraculos al lebedelor. Razant cu lumea de granit, trece o inimă bolnavă. Ochiul ce plânge nu merită umilit. Este plânsul sfânt. Sfințenia fără sfințenie este cea mai aberantă stare de agregare. Prietenie - un astragal și un hiacint, o barcă cu nu va trece Styxul. Poți fi prieten cu un cal, cu un câine, cu un porc inteligent, Dar nu cu un om pervers în rădăcină. Nu voi bea cucută cu un fals prieten. Îl prefer pe Socrate. Falsul prieten este cel ce va călca pe oricine cu trenul morții. Suflet golit de miracole, hai să pornim poe un alt drum. Acolo ne așteaptă înțelepții, profeții, modeștii sfinți ai iubirii de celălalt. BMM

Momente și secunde

Momente și secunde __________________________ Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva? Este iubirea monedă de schimb pentru viața de apoi? Ți-au despicat craniul pentru păcatele cui? Tu cunoșteai legile nobleții, precum Orfeu, Tu ai iubit țestoasa, calul, capra, șarpele, pisica, Leul, iepurele, dromaderul, șoarecele, elefantul, Omida, musca, puricele, lăcusta, delfinul, Meduza, racul, crapul, porumbelul,păunul, bufnița, Boul, tot bestiarul, dar omul, omul erai tu? Așa cred. Turme de poduri vin în urma ta, gloriosule Apollinaire, Apollo în aer. ************************************** Viața și poezia și altele sunte hemoragii interne, Vă rog să mă credeți, nu împărțiți poeții pe plutoane, După apariția poeziei virtuale, cu pretențiile ei, Au apărut mâncătorii de poeți virtuali, ca, vezi doamne, Muzica rock să nu-l ucidă pe Mozart în viață, Scrieți, băieți, nu ucideți pe nimeni, numai gramatica, Asta da, erorile pot ucide, cred în sfințenia fiecărui poet, Gellu Dorian, fostul coleg de la Poșta Redacției a înțeleptului Geo, Începe o crudciadă contra poeților virtuali. El . laureatul nu suportă Vecinătatea unui oarecare, vrea să stea doar cu zeii la masă, Dar cine e Gellu? Îl și Menumorut. Sunt mulți ce-și închipuie Că stânca marină-i înalță. Unii se-neacă, pradă la toți prădătorii cu dinți. Fiece casă are un anotimp. Vorbim despre vălul dintre noi și realitate. ******************************************************** Casa mea ezoterică e bântuită de umbre, Unele râd din senin, altele gem a moarte, Lumini, culori sângerii, o cochilie mă invită s-o locuiesc, Iubesc esențele tari, cele care îți întunecă rațiunea, Un pește cu aripioare verzi plutește prin aer, de parcă ar fi în acvariu, Spiritul rebel ia forma unei pisici albe, de Angora, Nu poți trăi cu o singură eroare, ai nevoie de mai multe, Ce știe criticul cu ochelari de cal? Cum mi-a venit scrisul? Ca un fluture în plină iarnă, Apoi s-a așezat în cămin și a aprins focul. Un fulger nu poate să țină mai mult de două secunde, Totuși e o viață. ********************************* O sută sori pluteau pe mal, Rechinii se țineau de șal, Iar tu nu te temeai deloc, Erai barbarul diplodoc, Că grea e arta pentru grei, Am întâlnit savanți pigmei, A spune ceva memorabil și nobil? Pornopsihia sperie snobii, Dar despre moartea lui Ivan Ilici Cine mai știe, la examene pici. Supravegheați-ne, totul se fură, De la lingouri și până la zgură, Exhibă, omule, tot ce e-n tine, Suflet și spirit, gânduri haine. Că tu ai talentul de a te eschiva, Precum spadasinul din burgul mic Spa. Doar tu, iubito, ești cristalină Să te sărut nu-ndrăznesc. Sunt de vină. Precum invariabila constantă Pi, Nici într-un vis n-aș îndrăzni. Schimbăm idei, simfoniete de dor, Iar patima mea e aiurea, în nori. Precum Venera fără de mâini, Tu mă cuprinzi doar cu ochii, bieți câini, În van vitejia, în van orice foc, Ești Sapho de care n-am parte, noroc. ************************************ Destinul nebunului – să fie luat în serios, O, libertatea nebunului, nemurire pe jos, mi-a înghețat computerul la un comentariu, ce cal se poate compara cu comunitarul? Taurii de ceață știu ei ce știu. Abbadon trece obosit pe lângă sicriu, Extenuat de atâta iubiri, A adormit sus, pe un TIR, La un viraj, cu derapaj, a căzut între fragi golași. Guri de femei flămânde l-au prins să-l frământe, Greierii i-au cântat prohodul, Brancardierii făcură podul, În schimb i se oferă o scorbură adâncă. Stai, strigă viteazul de pe o brâncă, Abbadon, unde e regele Balthasar? Cu fiece moarte , pământul devine mai rar, Iar sarcina Domnului mai ușoară, Unealta bătrânilor orbi tot sapă pe-o sfoară, Măscărici se rostogolesc de-a valma pe scări, Iar jos este Raiul . Măscări, doar măscări. Boris M. Marian

Momente și secunde

Momente și secunde __________________________ Viața și poezia și altele sunte hemoragii interne, Vă rog să mă credeți, nu împărțiți poeții pe plutoane, După apariția poeziei virtuale, cu pretențiile ei, Au apărut mâncătorii de poeți virtuali, ca, vezi doamne, Muzica rock să nu-l ucidă pe Mozart în viață, Scrieți, băieți, nu ucideți pe nimeni, numai gramatica, Asta da, erorile pot ucide, cred în sfințenia fiecărui poet, Gellu Dorian, fostul coleg de la Poșta Redacției a înțeleptului Geo, Începe o crudciadă contra poeților virtuali. El . laureatul nu suportă Vecinătatea unui oarecare, vrea să stea doar cu zeii la masă, Dar cine e Gellu? Îl și Menumorut. Sunt mulți ce-și închipuie Că stânca marină-i înalță. Unii se-neacă, pradă la toți prădătorii cu dinți. Fiece casă are un anotimp. Vorbim despre vălul dintre noi și realitate. ******************************************************** Casa mea ezoterică e bântuită de umbre, Unele râd din senin, altele gem a moarte, Lumini, culori sângerii, o cochilie mă invită s-o locuiesc, Iubesc esențele tari, cele care îți întunecă rațiunea, Un pește cu aripioare verzi plutește prin aer, de parcă ar fi în acvariu, Spiritul rebel ia forma unei pisici albe, de Angora, Nu poți trăi cu o singură eroare, ai nevoie de mai multe, Ce știe criticul cu ochelari de cal? Cum mi-a venit scrisul? Ca un fluture în plină iarnă, Apoi s-a așezat în cămin și a aprins focul. Un fulger nu poate să țină mai mult de două secunde, Totuși e o viață. ********************************* O sută sori pluteau pe mal, Rechinii se țineau de șal, Iar tu nu te temeai deloc, Erai barbarul diplodoc, Că grea e arta pentru grei, Am întâlnit savanți pigmei, A spune ceva memorabil și nobil? Pornopsihia sperie snobii, Dar despre moartea lui Ivan Ilici Cine mai știe, la examene pici. Supravegheați-ne, totul se fură, De la lingouri și până la zgură, Exhibă, omule, tot ce e-n tine, Suflet și spirit, gânduri haine. Că tu ai talentul de a te eschiva, Precum spadasinul din burgul mic Spa. Doar tu, iubito, ești cristalină Să te sărut nu-ndrăznesc. Sunt de vină. Precum invariabila constantă Pi, Nici într-un vis n-aș îndrăzni. Schimbăm idei, simfoniete de dor, Iar patima mea e aiurea, în nori. Precum Venera fără de mâini, Tu mă cuprinzi doar cu ochii, bieți câini, În van vitejia, în van orice foc, Ești Sapho de care n-am parte, noroc. ************************************ Destinul nebunului – să fie luat în serios, O, libertatea nebunului, nemurire pe jos, mi-a înghețat computerul la un comentariu, ce cal se poate compara cu comunitarul? Taurii de ceață știu ei ce știu. Abbadon trece obosit pe lângă sicriu, Extenuat de atâta iubiri, A adormit sus, pe un TIR, La un viraj, cu derapaj, a căzut între fragi golași. Guri de femei flămânde l-au prins să-l frământe, Greierii i-au cântat prohodul, Brancardierii făcură podul, În schimb i se oferă o scorbură adâncă. Stai, strigă viteazul de pe o brâncă, Abbadon, unde e regele Balthasar? Cu fiece moarte , pământul devine mai rar, Iar sarcina Domnului mai ușoară, Unealta bătrânilor orbi tot sapă pe-o sfoară, Măscărici se rostogolesc de-a valma pe scări, Iar jos este Raiul . Măscări, doar măscări. Boris M. Marian