Casa mea ezoterică

Casa mea ezoterică Casa mea ezoterică e bântuită de umbre, Unele râd din senin, altele gem a moarte, Lumini, culori sângerii, o cochilie mă invită s-o locuiesc, Iubesc esențele tari, cele care îți întunecă rațiunea, Un pește cu aripioare verzi plutește prin aer, de parcă ar fi în acvariu, Spiritul rebel ia forma unei pisici albe, de Angora, Nu poți trăi cu o singură eroare, ai nevoie de mai multe, Ce știe criticul cu ochelari de cal? Cum mi-a venit scrisul? Ca un fluture în plină iarnă, Apoi s-a așezat în cămin și a aprins focul. Un fulger nu poate să țină mai mult de două secunde, Totuși e o viață. BMM

Yeats

Yeats Dacă aș fi un nor sau dantelă, Dacă aș fi o lumina aurie, Dacă aș fi întuneric albastru, Noțile toate ar fi sicrie. M-aș risipi sub picioarele tale, Aș risipi versuri și glume, Dar, cine știe, le-auzi, tu, oare? Cine spre Paradis să ne-ndrume? BMM

Evadare

Evadare Câmpul îți înghite trupul cu un sărut măreț, Eu sunt plopul ce te-a iubit cândva, Un corb ne face smne disperate, Mai scriem cu coasa subțire două, trei rânduri, Ne iubea și pământul, dar ne era teamă, Am evadat împreună într-un pluton de cocori, Nu te mai cunoșteam, erai corina, irina, desdemona, Nu știu, dar mi-a făcut Faust cu ochiul, îmi spuse, Mefisto e cu evidența, de el nu scăpați, În iad puteți continua orice iubire. BMM

Azi am întâlnit

Azi am întâlnit Azi am întâlnit un om deștept, Nu este vorba despre mine, Avea fustă, ei și? Montmirail, mult mă mirai. Ia-l în car și pe Rene Char, Spada cântării păzește patul trist, Pe șosea, căruța se îneacă în șuvoiul sclavilor, Ikkemotubbe îl chema pe răzvrătit, Mâine vor fi multe spânzurători în funcțiune, Așteptând flămânde, făcând cu ochiul, A da osul nu este frumos,nici sănătos, nici nobil, Nici ignobil, mă plimbam pe bulevardul New Age, Acolo poți scuipa și să ragi, acolo nu vin săraci, destul Supărat-ai Codul Fudul. Dragoste versus stres, disperare, Completează acum noi formulare, ai un furuncul, faci o petiție, Vine în grabă un pâlc de poliție. Ai tu un foc interior, nestins, Tace ori sfârâie neatins, eu am văzut cum arunci după ușă Bulgări și flori de cenușă. Lipsește endorphina, așa e, O măslină-ți trimite domn Nae, faci un flash-back, nu știi ce este? Tu ai să-l vezi pe naiba-n poveste. Vine Murphy, văr cu Mefistă, Te învață figuri, față tristă, iar la noapte visezi revoluții, Nu lăsa pe cearșafuri poluții. BORIS M. MARIAN

Când zăpada adoarme

Când zăpada adoarme Noaptea își cheamă zăvozii înapoi. Singura luptă este îm beznă, Poeții se înșală, natural, ei nu recunosc faptele, Nu umblă cu cheițele dracilor, Poeții caută un adevăr ce nu există, De aceea nătângii râd din burtă, Ce ne interesează dreptatea? Contează lupta, iluziile, nemurirea. Ce spunea Ilarion cel Nou despre înec? Toți peștii au fugit din năvod. Ce tot spune acesta? Unde vrea să ajungă? În patul tău găsesc nemurirea, asta este sigur. BMM

O introducere

O introducere Viața este o jimblă, e simplă, Singură chemi năpasta, Iocasta, Este o suferință? O fericire? Dă-mi de știre. Din interior începe totul, lăsăm siropul. Ochiul Magic te privește și pe tine. Pui preț pe viață? Bine faci. Not too much. Strigăm cu toții – dreptate, dar cine o dă pe gratis? Madame Pythia a murit de mult, fără a spune ceva. A fost interogat câinele, bătut și îngropat de viu. Nimeni nu a văzut capcana în care a căzut Pilat din Pont. Toți suntem niște sisifi, unii mai filfizoni. Păsări răzlețe ne fură gândurile, noi nu le putem păstra. Popoarele seamănă cu râurile, toate se vor vărsa în marele Ocean. Dsestinul navighează și fără noi. BMM

N-am să-ți ascund

N-am să-ți ascund N-am să-ți ascund , trăiesc prin visele și versurile mele, nu pun preț pe păreri, nici pe pepeni, singur pun preț pe cele trăite, de voi fi singur, în pustiu, nu mă voi simți părăsit, deasupra Cerul Moral și versul mă vor veghea, eu nu sunt cel dăruit cauzelor umanitare, dar spun Pax Vobiscum, Shalom Aleihem, iubesc floarea de cactus, termitele, oamenii din zare, viață veșnică aibă fiecare, mă simt mai umil decât firul de nisip, vorbesc cu Soarele, cu Luna, cu norii – sufletele celor plecați, visez pe Bethsabeea, pe cruela Jezebel, le pictez din profil pe pânzele cerului, life is really simple, sorry. ********************************************** Orice femeie este frumoasă, de la mama, de la logodnica, de la soția Eva, noi fiind bieții Adami, mereu păcăliți. Prima femeie admirată de mine A fost profa de germană. Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime, De unde și dragostea mea pentru poezia germană. Apoi, toate iubitele mele erau frumoase, Unele mai mititele, altele mai măricele, Dar, cele mai frumoase au fost doctorițele care m-au salvat de la moarte. A venit la mine o zână, era rezidentă, mi-a spus – ai să trăiești, dar ai răbdare. Am trăit, mi-a arătat că și ea avea probleme Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare. Apoi a venit o zână la Terapie intensivă, Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu, Dar ea mi l-a pus la punct și m-a învățat să merg. Acum iubesc o princesse lointain, Este frumoasă și mândră ca zeița Atena. Cine va veni ,să nu fie ultima femeie frumoasă, Să nu poarte coasă. BORIS MARIAN

_____Noul bazar circular__________ Geanta circulara, de culoare neagra, accesorizata cu tinte metalice, Genti de umar, informatii detaliate dupe colț, dar si prețul prepuțului, pe linkul urmator, Geanta încăpătoare, din material uman, cu imprimeu în nuanțe de bej, gri si fuchsia, Clovnul trist, unu, doi, trei, Lumea râde, bea, doi, trei, Clovnul sângerează, Spune și face bancuri ciudate, Despre alți clovni frumoși, învinși, Lumea urlă aprobator, e-n firea lucrurilor, Unde ești , Mugur – poetrist? Dormi, ești altundeva. Palide degete bat darabana pe capacele sicrielor, Ochi albaștri plutesc în văzduh, străbat zările, Portretul necunoscutului devine emblemă, Mândria de a fi întreg, când nu mai ești aproape nimic. Un nod și un semn, e toată poezia, o rană prelungită, Trăim încet până murim, se aud nervi țârâind Precum cosașii, greierii, Minutul meu nu a venit. În capul meu se învârte o moară, Mijlocul mi-a fost lovit de o ghiulea, știu că tot ce nu doare acum este doar în afara mea. Am spus că o iubesc, m-a acuzat de multe. Cine ești? De unde? Papuci comozi, de culoare bej, cu baretute decorate cu strasuri . O, lume, ți-am smuls floarea. Mi-i de ajuns. Blocurile paralelipipipepedice par moarte, Aerul pare de piatră, este de piatră, Din crăpături se scurge sânge rece, alb, Focul luminează în somn. Pereții gâfâie, damned. BMM

Mă-ntreabă lumea de ce scriu

Mă-ntreabă lumea de ce scriu Mă-ntreabă lumea de ce scriu și eu nu știu Să răspund, am câștigat palate de aer, Aflat la marginea prăpastiei, privesc un balon, El mă va duce pe Lună, ies dimineața din valurile Mării, ies vremelnic, ce aduc eu semnilor? Mâine voi muri pentru, să nu mă plângeți, Poate dura ceva, detesc inteligența filosofilor, Eseiștilor, esteților, isteților, nimic nu se compară Cu sufletul, iar suflet au numai poeții. Chiar dacă nu-i citește nimeni. Cunoaștem noi toate păsările pământului? Cuvintele nu mpor niciodată, indiferent În ce limbă se scaldă, anii mi-au tăiat trupul în două, O parte zboară, o parte se scufundă, Zi după zi vine și pleacă speranța, ce este ea? O monedă de schimb pentru trecerea Styxului. Ai rămas un timp să contempli imensa tăcere. Cine ești tu, poete ? BORIS M. MARIAN

Spre seară

Spre seară Mă separ de cel care-și strigă puterea, Nu știe că seara are puteri magice, În singurătate aud clopotul veșnic, Rătăciți în foste iubiri, ne regăsim uneori, Doi ochi aici, doi ochi dincolo, Pe malul mării mă regăsesc sub formă de scoică, În jur, ruguri și multă cenușă, Un șacal cântă la mandolină, Departe a ajuns călătorul, este gândul meu sau al cui? De-o vâstă suntem la un moment dat, Care moment, cine a dat? BMM

Fiecare gură Fiecare gură este cât o șură, Dar într-o fisură intră o trăsură, Crugul unui soare, Un sărut ce moare, Viața bate zarul, Moartea e bazarul, De o lași mai ieftin, Vei pieri-ntre cetini, Efigii totale, Râsete fatale, Rostogogolirea, Urma-urmuzirea, Frate, frate, frate, Du-mă mai departe, Du-mă-n Ursa Mare, s-o pornesc călare către Cernăuțul ce-mi păstră căruțul când o fost rezbelul, ce ucise Mielul. BMM

Salutam

Salutam Salutam din bloc Ca un buldog, salutam, Pălăria scoteam, capul cădea, Cravata scoteam, gâtul rupeam, Zât, nu te zgâi, cămașa scoteam, Cadânele mă sechestrau, ehau, ehei, Pantalonii mei, panta rei, Iubeam, mulți copii făceam, apoi eu muream, Totul vă lăsam, ehau, ehei, cititorii mei Mă citesc plângând, pe rând. Prea multe taine lăsam, spoream misterul Dâmbovițean, morminte pupam, La lumiere que je sens, insondabil păream. Je veux danser pe versul vrai, de ce râzi , bre, Poate ești câine, fii serios, pe Gaia-n mod incestuos Noi o iubeam , cu Haos trei, voi, cititorii mei din Tei. Adu-l pe zeul Pokemon, că e mai tare la șotron, Pe zeul Ea, Pokemon l-a violat la o cafea, Pe Taur încă nu l-am prins, o, Levy-Strauss, o, gin, o gins, Ogivele pe Marte sunt furate de un trust secund, Trust me, love me, nu mă lăsa, nu mă citi, Fumezi cafea. Un savant mai eunuche mi-a vorbit de zeu Mapuche. Stop, că devin cardiac sau ceva mai grav – Rehav. BMM

Două momente mume

Două momente mume Copacul de pe acoperiș Clădirea era destul de veche, construită în stil antic, adăpostea o bancă, pe culoarele ei alergau oameni și dosare, bancnotele stăteau cumințele în seifuri blindate cu paladium. Într-o zi, directorul și-a prins nevasta cu paznicul într-un depozit, oftau sincron și fără păs. I-a împușcat pe loc, iar el s-a spânzurat de clanța de la fereastră cu picioarele fluturând în aer. De atunci, cunoscuta bancă și-a încetat existența. Sus, într-un colț al terasei ce ocupa întregul acoperiș se născu un pomișor care cu anii devenii un adevărat copac, eu nu vedeam din stradă ce era – plop ori stejar, păsările și-au făcut cuiburi prin toate colțurile, clădirea a început să scadă din înălțime, mai exact se scufunda în pământul care o răbda liniștit. În semn de simpatie, mai toate clădirile din jur adăposteau copăcei, iar ele se scufundau fără regret. Părea o sinucidere colectivă. Până la dispariția totală? Așa se întrebau trecătorii. Nimeni nu mai știa cauza dezastrului. Dimineața, norii treceau deasupra clădirilor, păreau colorați de curcubee, de undeva apăru un cal pe nume Napoleaon, așa îl numeau localnicii, tropăia pe scări în interiorul băncii, apoi ieșea și necheza prelung ca o sirenă a Apocalipsului. Degeba ieșeau oamenii să-l împuște, gloanțele îl ocoleau, calul dădea roată împrejur, apoi dispărea în interiorul băncii. Se spune că era sufletul fostului director. Păsările cloceau ouă, unele cădeau pe trotuar, alteori își pierdea viața câte un pui. Mirosea a struguri cuprinși de bacterii. Cu anii clădirea dispăru, în locul ei se ridică o pușcărie, din spatele zidurilor se auzeau tropăituri, era o pușcărie pentru morți, nimeni nu era închis acolo , viu. Nici nu era cimitir că s-ar fi știut. Dar se mai auzeau și vaietele copacilor sub vânt, ciripit de mierle. Apăru un bătrân care le spunea copiilor ce se apropiau de zid – aici mi-am îngropat toți banii, am rămas sărac și am îmbătrânit tot sărac. Pentru ce? Că doamna directoare l-a iubit pe paznic? Păi nu se merită. *************************************************** Cucul din ceas Într-o zi cucul din ceas își făcu mai mult curaj și zbură în lumea largă. Unde ajungea lăsa un ceas, dar fără alt cuc, el fiind un cuc special. Avea și legitimație de agent internațional. Tot spionând el așa, a descoperit că toții șefii de stat și de partide din toate țările ( uniți-vă!) au copii din flori, din bureți, din licheni, tot felul de copii. Mai mult, ascundeau aur în sertarele de linguri și puneau lingouri. Anunță Centrul care îi puse la dispoziție trupe aeropurtate și invizibile pentru a răsturna toate guvernele cunoscute în domeniul corupției. Dar ceasurile rămase fără cuci își cerură drepturile și cucul fermecat fu înecat în Techirghiol. Trupele invizibile se făcură că nu știu nimic și continuau să dărâme guverne spre bucuria sdăracilor și necazul bogaților. Dumnezeu privea uluit la asemenea schimbare a lumii, se gândi de nu o fi vremea unui Messia, unei Apocalipse cumva. Dar Sf. Petru, mai cumpănit, spuse – Doamne, dar ne uităm la noi în ogradă? Eu de mult voiam să vă spun. Păi de ce nu ai deschis gura? Nu, nu, să-mi pierd slujba mea dragă? Domnul tăcu și se duse la ale Lui. BMM

Privește natura moartă în ochi

Privește natura moartă în ochi Lucruri și oameni, oameni și lucruri, Eu nu mai plâng, tu nu te bucuri, Cui întunericul îi priește Este ciupercă sau poate pește. Stau pe o bancă de lemn, revopsită, Lumea nu știe că este mințită, Tot ceea ce zboară nu se mănâncă, Nici poezia nu este-adâncă. Prostul se crede mare și tare, Doar îndoiala face cărare, Prostul rămâne statuie, proiect, Însă nu-i nimeni mereu prea deștept. Asta-n ianuarie, apoi prostia Dă flori și roade, ca păpădia. Pământul miroase a morți, Noi trecem sub naltele porți, Noi nu vom muri, credem noi, Dar moare unul din doi. Cel singur pierde ce-i drag, Pământu-i amar și dulceag. În plimbare fiind, Am dat sub un copac De o comoară, Nu mi-a venit să cred, A doua zi comoara era tot acolo, Ea strălucea, palpita, A treia zi am vrut să o dezgrop, dar m-am temut, astfel trecură zile, ani și-mbătrânind am hotărât să scot comoara la iveală, dar vocea vechiului copac spuse șoptit, este târziu, bătrâne, iar comoara nici nu există, au luat-o alții mai demult. Copacul eram eu și discutam cu mine însumi. BORIS MARIAN

Copacul de pe acoperiș

Copacul de pe acoperiș Clădirea era destul de veche, construită în stil antic, adăpostea o bancă, pe culoarele ei alergau oameni și dosare, bancnotele stăteau cumințele în seifuri blindate cu paladium. Într-o zi, directorul și-a prins nevasta cu paznicul într-un depozit, oftau sincron și fără păs. I-a împușcat pe loc, iar el s-a spânzurat de clanța de la fereastră cu picioarele fluturând în aer. De atunci, cunoscuta bancă și-a încetat existența. Sus, într-un colț al terasei ce ocupa întregul acoperiș se născu un pomișor care cu anii devenii un adevărat copac, eu nu vedeam din stradă ce era – plop ori stejar, păsările și-au făcut cuiburi prin toate colțurile, clădirea a început să scadă din înălțime, mai exact se scufunda în pământul care o răbda liniștit. În semn de simpatie, mai toate clădirile din jur adăposteau copăcei, iar ele se scufundau fără regret. Părea o sinucidere colectivă. Până la dispariția totală? Așa se întrebau trecătorii. Nimeni nu mai știa cauza dezastrului. Dimineața, norii treceau deasupra clădirilor, păreau colorați de curcubee, de undeva apăru un cal pe nume Napoleaon, așa îl numeau localnicii, tropăia pe scări în interiorul băncii, apoi ieșea și necheza prelung ca o sirenă a Apocalipsului. Degeba ieșeau oamenii să-l împuște, gloanțele îl ocoleau, calul dădea roată împrejur, apoi dispărea în interiorul băncii. Se spune că era sufletul fostului director. Păsările cloceau ouă, unele cădeau pe trotuar, alteori își pierdea viața câte un pui. Mirosea a struguri cuprinși de bacterii. Cu anii clădirea dispăru, în locul ei se ridică o pușcărie, din spatele zidurilor se auzeau tropăituri, era o pușcărie pentru morți, nimeni nu era închis acolo , viu. Nici nu era cimitir că s-ar fi știut. Dar se mai auzeau și vaietele copacilor sub vânt, ciripit de mierle. Apăru un bătrân care le spunea copiilor ce se apropiau de zid – aici mi-am îngropat toți banii, am rămas sărac și am îmbătrânit tot sărac. Pentru ce? Că doamna directoare l-a iubit pe paznic? Păi nu se merită. BMM

Gleznele, genunchii, sânii ei

Gleznele, genunchii, sânii ei Niște prichindei, gândul – niște chei, Piele magnetică, fină, felină, Capriciu, ospiciu în orificiu, rochia lipită de trup,cum transpare sfera și sferele rotitoare, ce frenezie, tu îmi spui mie? Aripi îmi cresc peste tot, În loc să zbor, existus pe loc. BMM

Complotul

Complotul Se spune că în nuș”ce secol, se ivi un copăcel care puse o întrebare existențială – de ce noi, copacii avem de toate, pământ, rădăcini, frunze, coroană, dar aripi? Zboară pe aici tot felul de filfizoni, mai mici, mai mari, ne piuie în cap tot felul de sofegii, ne mai umplu de găinațul lor respingător, ne ciupesc, ne ocărăsc, iar noi stăm și privim impasibili la această orgie a tupeismului. Până când? La acest discurs bine articulat, se găsiră câțiva isteți care propuseră organizarea unei campanii de construire a unor colivii, să stea acolo trufașele păsări, să moară de foame, așa. Pe rând, an după an, numărul păsărilor se reduse la zero. Copacii erau mulțumiți, părea că însuși Domnul, El însuși ar fi aprobat această campanie. Treptat copacii se umplură de insecte de toate mărimile, formele, poftele, cu maxilare de oțel și începură a măcina copac după copac, iar îndrăgostiții nici nu mai veneau în pădure, era o muțenie ce te înfiora. În cimitirul de alături viermii se bucurau nespus, lucrarea lor de salubrizare a subsolului era garantată, nici un mort nu mai avea să-și păstreze vreo formă, iar pietrele și monumentele funerare începură a se înclina spre pământ. Toate bune, însă un crocodil cu ferăstrău în bot se indignă foarte. Adică mie , căruia nu-i plac pădurile, eu fiind un adept al mlaștinei să-mi fie teamă că rămând fără mediul ambiant? Au început crocodilii să taie copacii cu ajutorul curentului electric. Întreg pământul deveni o mlaștină care la apusul soarelui părea toată și toată de aur. Nici copaci, nici păsări, spre tristețea hipopotamilor și a altora. Mlaștină peste tot. Atunci se auzi vocea adevărată a Creatorului. Ce v-am lăsat eu și ce ați făcut voi? Schimbări, comploturi, lovituri de stat și vă mai lăudați că Mă iubiți pe mine, Creatorul vostru. Ia, comanda la loc. Totul pornise de la invidia unui copăcel ce nu putea zbura , deși acesta era visul său. Istoria aceasta nu este cunoscută, pentru că omul nu apăruse în scenă, mai trebuia să aștept câteva milioane de ani, dar când apăru, jalea deveni catastrofă.Eu am citit istoria pe frunză de nufăr. O fi un mit, o fi un nimic? Dumnzeu știe. BMM Bazar dezoriental Zăpada din cireși face tot posibilul, Un pistil –pistilă schimbă pe-o cămilă, Scoți castanele din foc, iar cuțitul la talcioc, Adormiră stelele, velele, muierele, Nimic nu este urât, nici chiar un porc cu puțin rât, Viața consumă timp, tâmpul cunsumă strâmb, Dărâmi o statuie, dar lași piedestalul, Poate acolo se-nalță șacalul, Stimate Othello, greșiși hotelul, Ascultă-l mereu pe Leporello, Unul ne minte, altul ucide, Unul iubește, altul decide, Fiindcă dreptatea e boală curată, Crede în Arya și Ayavarta, Scrisul e zilnic, nevoia e mică, Tone de cărți pentru bunică, E lumea ,poete, pe care-o visai, Ca o fântână din Bachciserai. ăzbunare, lăzbunare, strigă racii din răzoare, Alcoholul nu e cool că te face matatul. Ace, apă, sapă, crapă, glonțu-i iute și te scapă. Cu îngăduință mută poți o viață s-o faci scurtă, Un sacou, acolo, sfoară se găsește și la gară, Atârnat de tren, de scări, faci lansări în alte țări. Ai răbdare, nu spera, puia-gaia te și ia. Yalele se-ascund sub presh, tu la Yale să mergi doar fresh. Ai noroc, la Aveyron au găsit un biberon. Biberonul e regal, îl predai, primești un cal. Nietzsche sine Deo, hic leo, hic rodeo. Învață zoologhia, să-ți stăpânești soția. Vulcanii sunt buni ca foi de tutun. Thiere avea o salatieră, noi trăim în altă eră, samovarul fu la modă, cine știe azi de Skodă? Martorii ne vin din Marte, crede-i cine vrea și poate, Drahma, krona și cu lira au exterminat vampira, Iar ca semn că te liubesc, colo gios mă fiscălesc. Bmm

Guță nu ne cruță

Guță nu ne cruță Avea Guță o mașinărie pe care o recuperase din al doilea Rezbel Mondial, a sucit-o, a răsucit-o și m-a invitat să o văd. Era în cămașă subțire și pantaloni scurți ca în Congo. Plin de unsoare, nota câte ceva în caiet. Așează-te, mi-a spus. Am refuzat. A strigat din nou- Așează-te. Din case au ieșit niște vecini , apoi s-au ascuns. Aici este o grapă pentru oameni. Am înțeles – groapă. Nu, strigă Guță - o grapă. Are și cuțite rotative, pe măsura gâtului. Plus cuie și țepe de metal de pe vremea lui Vlad și al lui Ivan cel Groaznic. Merge, voi demonstra. Să vină condamnatul Kafka. Apăru un individ tuberculos, certat cu medicina.Culcă-te pe grapă, a ordonat Guță. Nein, Herr Gutza, replică marele scriitor, știu poanta. Așază-te dumneta, apoi vom veni toți să admirăm mașinăria. Guță se vârî sub mașină și meșteri ceva. Motorul nu pornea. La un moment dat, un lanț cu cârlige începu să se rotească amețitor. Unul din cârlige îl prinse și-l duse sub grapă, apoi îl abandonă pe o țeapă, astfel că fostul Guță, acum o saltea de carne roșie se prelinse parcă pe țeapă. Uluitor, am spus fără voie. Times va afla în curând ce minune s-a petrecut. Nimeni nu știa că printre privitori se afla și tata Idi Amin, vechiul aliat al lui Ceașcă of Scornicești. Uluitor, cine se aseamănă se adună, deși amicul din Scornicești nu era canibal, dimpotrivă, era canifil. Cel mai mult s-au bucurat șoarecii, mulți dintre frații lor trecuseră prin grapa lui Guță. Cântăreața Josefina lansă un șlagăr- Lumea o grapă/dă-mi un strop de apă. Proiectul lui Guță a fost trimis spre studiu multor foruri internaționale, dar interesul a fost scăzut. Simțul artistic al diplomaților nu mai exista. Guță a fost înmormântat cu onoruri la Glina. După o sută de ani, niște dulăi uriași se zbenguiau pe locul fostului depozit, nimeni nu-i atingea, erau protejați de Legea defăimării. Cineva a întrebat – dar Guță nu avea familie, tată, frați, urmași? Urmează o cercetare laborioasă. BORIS MARIAN

Două proze naumice

Două proze naumice ONE Obosit, Sherlock își scoase cravata, capul căzu și se sparse pe mozaic. Au ieșit semințe, omul le-a adunat și le-a sădit în grădină. După un an , o pădure se întindea de la castelul său până departe. Pădurile patriei, murmură omul cu mândrie. În pădure nu erau animale, așa că se duse la târg unde cumpără un pui de balaur. Acesta crescu uluitor de repede și era ascultător ca un câine. Ba , mai mult, vorbea. Ar trebui să ne luăm neveste, spuse Bill balaurul. De unde? Ia mai scoate o dată cravata. Dar nu mai am cap. Ba ai, nu ai observat. De data aceasta, semințele fură folosite pentru flori, păsări, vulpi, pești. Nu era apă. Asta este, nu avem neveste, nu are cine să plângă, de unde apă? Zis și făcut, au apărut nevestele. Lacrimile s-au adunat în râuri, lacuri, mări, oceane. Balaurul căzu pe gânduri. Omule, ce Dumnezeu avem noi? Sherlock era ateu sau agnostic, nu era sigur, propuse să se culce sub cerul liber. Dimineața, în spatele soarelui, se zărea un profil greu de definit, gigantic și cu o voce tunătoare. Voi ați creat o lume paralelă cu a mea, cu ce drept? Nu există paralele, observă Bill, toate liniile se intersectează. Ei bine, spuse Dumnezeu, vom conviețui, vă garantez. Cu asta , visul lui Sherlock se împlini. TWO Am sărit zidul, el a sărit peste mine. M-am simțit umilit.Am decis să-l dărâm Ce dărâmam ziua, se ridica noaptea, zidul făcea ochi, nas, gât și urechi, eu rămăsesem înțepenit lângă un plop, plopul mi-a șoptit- pune zidul să se înmulțească. De atunci întreaga planetă este plină de ziduri. BMM

Stăm la coadă

Stăm la coadă Stăm la coadă la un lift Ce ne duce-n Paradift, Ne rugăm de unul, altul, Să ne-arate Raiul – naltul, Soarele tot fuge-n zare, Noi umblăm cu sor-sa-n-are, Cercurile sunt cam moi, Le-ntărim cu nenoroi. Călăreții nu au cap, Regizorul e-n proțap, Noi dormim pe-un colț de lup, Hai în iad să te usuc. Frați nu-s nici cuvintele, Pingelele, țintele Sunt de aur nefurat, Toate vin din Eufrat. Ne-am oprit, ne hodinim, De aproape noi venim, Noi de sus am cam zburat și pe loc ne-au refilmat paparazzi, papa Noe, cu amicul Ciumă Poe. BMM

Licurici

Licurici Să te oprești în pustiu, Să termini cu epoca de aur, Părțile cuvintelor sunt a,b,c, În august se coc testiculele, Urania ne-a vizitat azi noapte, Eu m-am trezit de două ori, O dată eram pe o femeie, Eu te-am visat gravidă, Nici pantalonii nu coboară singuri, Cineva se plimbă pe marginea geamului, Are două spline și nici o inimă, Ești fiul sau fiica celui decedat. Stinge lumina, diavole, Eu am chemat un licurici. Dacă plouă, vine iubirea, Dezleagă și calul și herghelia, Sparge și geamurile, vine iubirea, Soarele își arată chelia. Ești nebun, spune iubita, Eu o sărut, asta-i ispita, Plouă, ninge, eu o iubesc, Devin copac, pentru ea cresc. Vine un câine critic, se pișă, Eu sunt copacul, tu ești o ricșă, Plouă și plouă cu puradei, Că de aia n-avem nici lei. Că de aia suntem căței, Viva Respublica, viva El Rey. Dumnezeu nu a murit, Nici noi nu murim, Eu cred în nesfârșit, Trupul este-n țintirim, Sufletul este mereu Liber ca și Dumnezeu, El este aici, acum, Oriunde, mereu pe drum, Nu poate fi trist, când vrea, Intră el în cineva, Iar tu, cititorul meu, Mâine tu vei chiar eu. Pinochio Iubesc pe Pinochio, pe Buratino, Îmi fac cu ochiul, iubesc pe Malvina, Degeaba prietenul se încordează, Vine Pinochio pe-o iapă brează. Degeaba muzele se bat în curte, Apare Malvina, îi crește burta, Ea o să nască altă poveste, Nimeni, Malvina, ca tine nu este. Eu sunt Pinochio și Buratino, Îmi faci cu ochiul, mă-nșeli, Malvina. Egalitate voiau și galii, Liberții voiau librete, corale, Frăția apare în Bărăție, Iar comuniștii devin miniștri. Toxicomanii, ca și cumanii Ocupă Europa și ne iau banii, Dar peștișorul de aur surd e, Peștele mare adună curve, Marx trage apa și arcul, Munca înnobilează țarcul, Capitalșismul ridfică valul, Tsunami, fraților, astăzi e balul, La zece fix, eu trec iar Styxul, Scriu la computer, am pierdut pixul, Acolo mă doare, acolo vă doare, Viața-i frumoasă, lumea e mare. Scopul vieții Ca să scrii un tratat Despre scopul vieții, ar trebui să fii Dumnezeu sau Satana, scopul vieții nu există pe acest pământ, important este să respiri alături de o altă respirație, să pășești alături de alți pași, să pui întrebări la care nu vei găsi răspuns, iar singurul martor al existenței tale să fie primul fir de iarbă apărut în februarie. Nu-mi doresc laude-n viață, Nici în moarte, Prietenii s-au dus în alte sfere, De mă veți regăsi-ntr-o carte, Veți ști cum am trăit în alte ere. Mormântul meu o să-l desfacă anii, Pe ape subterane o să plutească Ușoare oase, vor cânta guzganii și cai- roboți de aluminiu o să mă pască. Atât am fost, poate n-am fost nimic, Dar de iubit, vă spun, eu v-am iubit. Cavaler – Diavol Cavaler trist și palid și frumos și aspru-aprig, Cavalerul-Diavol care Călărea un cal ca bezna. Toți încearcă să-l gonească, Latră câinii, gospodarii Bat talanga, guițătorii Au tăcut, speriați de moarte. A plecat, dar din comună A fugit cu el o jună. Sfânta Solitudine Sfânta Solitudine, zile-ntinse, pudice, Floare unică – sexul, dincolo – Iadul. Fericit cel care a trecut Pragul. Fericiți cei care scriu. Ei nu construiesc piramide, Ei nu pornesc un război. Sfânta Solitudine, Ordinul Solitarilor Ție se închină, floare unică, pudică. Tablou Afară se așternuse o zăpadă proaspătă, Luna strălucea ca o garoafă, Singura fereastră a celulei, cu gratii Lăsa la vedere un chip gălbejit De vechi locatar. Pe umărul gălbejitului trona un papagal imens , roșu. Acesta era poemul lui Villon. Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul. M-am ferit să-i răspund. Lucrătorii lovea cu sete cuiele Spânzurătorii. Lemnul vuia vesel. E cam târziu, i-am răspuns După un prelung răgaz. Poem pentru Nimeni Nu poți trăi cu-nțelepciune, singur, Cum strălucește soarele în linguri, Ești vultur ori ești șarpe ori ești om, Nu poți visa de te0adâncești în somn. Iubesc, învăț, n-am încetat nicicând, Până voi fi cenușă ori pământ, Iar prin iubire-nvăț de două ori, Primind lumina sunt luminofor. Primind sărutul redevin bărbat, Eu știu și nopțile în care m-ai visat. Xxx In memoriam Shakespeare Is this the scourge of our land? Mă-ntreabă un golan galant, Judje you, my Lord, then between us, Eu sunt poet, tu – de pripas. All hapiness, pardon, my Lord, Am avut templul într-u n cort și ne iubeam precum Romeo cu Julieta sa de rouă. Tristele Să fii orb? Înțeleg. Îți ascunzi privirea De lumina soarelui, De propria mea privire. Să fii orb cu adevărat? Voi privi în locul tău. Dar tu nu ești orb, ești trufaș, Poate semeni cu mine. Doi orbi, eu și tu, Doi oedipi, fie. Nici așa nu accepți. Se pare că vom porni pe căi diferite. Depinde unde ajungem. Depinde? De ce? Știu, nu știu nimic, Dar știu ceva, știu că-mi ești amic, dar nu-mi ești proptea. Astăzi tu mă lauzi, Mâine mă înjuri, Tot adaugi și scazi Din învățături. Ce e bine azi, Mâine va fi crunt, Barba tu ți-o razi, Dar rămâi cărunt. Râd cei ce nu știu, Nici nu vor a ști, Râd și eu și scriu Doar pentru copii. Nu am încredere în pupici, Prefer o înjurătură sinceră, În locul sărutului Din vârful buzelor, Prefer să fiu rănit, În loc să fiu stropit Cu saliva lingușelii, Iubesc lupii, câinii fără stăpân, Cu condiția să aibă Nițel creier. Ah, nu există? Luați-mă cum sunt Sau nu mă luați defel. Respect cel mai mult Firul de iarbă răsărit în februarie. Filosof vrea să fie oricine, Dar nu oricine e filosof, Îmi spune iubita Din patul ei mov. Este vorba de spirite viguroase, Adaugă băiatul care Vinde case. Ce anume persistă și ce rezistă? Contrariul curgerii Este pământul, Dar și cuvântul, cântul, vântul Vânându-l. Iubita stă goală În patul ei mov. Nu oricine e filosof. Principiul identității Instalat în propria ființă, Greu s-ar putea discuta Această chestiune, Prefer să privesc un câine, O javră proletară, Hrănită cu oase de pui, Prefer o pisică inteligentă, Ce spune din coadă Că este mare amatoare De lapte și muzică bună. Prefer un copil încercând Să-și contrazică bunicul, Dând din picioare de nervi, Dar Heraclit, Parmenide Nu mă lasă, Vin noapte de noapte, Ca doi vampiri fără milă, Iar lângă mine iubita n-aude, nu crede. BORIS MARIAN

Pasiuni

Pasiuni Pasiunile mele au fost istoria și hysteria, Freud m-ar înțelege fără cuvinte, Memento povestea cu blidul de linte, Piramidele nu sunt prea vechi, hoții știu mai bine, Tigrul le saluta dând din coadă, piersicile, aduse din golf, s-au ieftinit cu patru reali, Dumnezeu i-a dat fiecăruia un chip, un cheep și un bip. Cerșește cine nu are un pește, două case și trei gloanțe. Asta mi-a spus regele Franței, de la baza ghilotinei ce l-a ajutat să plece degrabă în Lună. Nu este a bună. Eu o iubeam pe Hanka, scriam în tanka, Făceam erori numai de trei ori, adică trei copii, ascuns printre vii. Amiralul din Portugalul făcea sabathul că-l obliga statul. Sam Palca era fatalist, finalist la twist. I was provided with all possible comforts, Scria amicul Rutherford, aruncând un atom În tomberon. BMM

Blow

Blow Începem lecția „ blue show”, Tu te dezbraci, pijon, bludgeon, De un milion de ani iubim, și , uite, nu ne omenim, bluff e istoria la școală, elevii vor numai orală, blunder e totul, că ministru este dottore exsinistru, lipsește un boatswain de fier cu osul dur de Lucifer, un fost cekist nedezgropat, găsim noi altul, nepătat, că drumul nostru e un șarpe, cade-n prăpăstii, unii „ scape”, din Ialta vine altă veste, Stalin discută cu Oreste, Se spune, frica e-un tunel Prin care trec doar decibeli, Se mai strecoară imbecili Cu un maieu de Lohengrin. Sfârșit e omul lui Papini, Scheletele poartă azi mini, Că viii, elefanți, balene Pun în pericol orice scene. Obscene. BMM

Nicio nuntă

Nicio nuntă Nicio nuntă fără viori, nicio casă fără scriitori, Că oricare dottore scrie o carte de filozofie, Tamara și Demonul s-au întâlnit Lângă Caucazul de vulturi păzit, Spun și legenda și Pușkin, Esenin Pe care-i citea cu temere Lenin, Alpii și Anzii au alți condeieri, Unii pieriră parcă mai ieri, Trece prin viață un tren cu fantome, Unii se-neacă pe țărmuri bretone, Eu cu Borges am rămas că e tandru, Mă minunez de-al lui cuget – scafandru. ******************************************* Iubita mea este în Kamciatka, Iubita mea este în Sahalin, Despre trecut ce să vorbim? Iubita mea este aici, lângă mine, Își pune capul pe umărul meu, Vorbește o limbă necunoscută, O limbă străveche a celor din Pacific, dar este iubita mea, aveți ceva de spus? Nu i-am întrebat soțul, copiii, am răpit-o Ca-n vremurile lui Suleiman, Ea este pentru mine Sfântul Graal, Noi nu mai suntem în căutare de trupuri, Aici – o entitate, vântul nordic, vântul uitării Nu ne mai spulberă, suntem ultimii ghețari Strălucitori, care vor bucura omenirea Înaintea Diluviului. BORIS MARIAN

Nicio nuntă

Nicio nuntă Nicio nuntă fără viori, nicio casă fără scriitori, Că oricare dottore scrie o carte de filozofie, Tamara și Demonul s-au întâlnit Lângă Caucazul de vulturi păzit, Spun și legenda și Pușkin, Esenin Pe care-i citea cu temere Lenin, Alpii și Anzii au alți condeieri, Unii pieriră parcă mai ieri, Trece prin viață un tren cu fantome, Unii se-neacă pe țărmuri bretone, Eu cu Borges am rămas că e tandru, Mă minunez de-al lui cuget – scafandru. BMM

Macaulay

Macaulay Preamărețul Macaulay a făcut un evantay, Scris cu litere aztece din districtul unsprezece, Se entro mi corazon en esta nada, Ura e oarbă precum tornada, Cum sărutăm o mână subțire, Buzele noastre fără strunire Zeul iubirii zărit sub sprincene Nu încetează să ne tot cheme. ************************** Pe iubita mea, Didona O dusei la Barcelona, Iar pe alta la Sascut, Că acolo m-am născut. Ce-i iubirea? O-ncercare De la mic până la mare, De la eschimoși în Lima, Frații-ntreabă care-i vina Să fii om oriunde ești, și-n Paris și-n Bărcănești. Secera-i veche, caută ciocanul, Unde se duse roșu hultanul? Cu tractorul peste flori și cu tancul dând fiori. Pe la străinii din Polinezia Scrisul nu a știut nici ardezia. Însă iubirea este ca aerul, Tu îl respiri, împletind iară caierul. BMM

O sută sori pluteau pe mal,

O sută sori pluteau pe mal, Rechinii se țineau de șal, Iar tu nu te temeai deloc, Erai barbarul diplodoc, Că grea e arta pentru grei, Am întâlnit savanți pigmei, A spune ceva memorabil și nobil? Pornopsihia sperie snobii, Dar despre moartea lui Ivan Ilici Cine mai știe, la examene pici. Supravegheați-ne, totul se fură, De la lingouri și până la zgură, Exhibă, omule, tot ce e-n tine, Suflet și spirit, gânduri haine. Că tu ai talentul de a te eschiva, Precum spadasinul din burgul mic Spa. Doar tu, iubito, ești cristalină Să te sărut nu-ndrăznesc. Sunt de vină. Precum invariabila constantă Pi, Nici într-un vis n-aș îndrăzni. Schimbăm idei, simfoniete de dor, Iar patima mea e aiurea, în nori. Precum Venera fără de mâini, Tu mă cuprinzi doar cu ochii, bieți câini, În van vitejia, în van orice foc, Ești Sapho de care n-am parte, noroc. ************************************ Destinul nebunului – să fie luat în serios, O, libertatea nebunului, nemurire pe jos, mi-a înghețat computerul la un comentariu, ce cal se poate compara cu comunitarul? Taurii de ceață știu ei ce știu. Abbadon trece obosit pe lângă sicriu, Extenuat de atâta iubiri, A adormit sus, pe un TIR, La un viraj, cu derapaj, a căzut între fragi golași. Guri de femei flămânde l-au prins să-l frământe, Greierii i-au cântat prohodul, Brancardierii făcură podul, În schimb i se oferă o scorbură adâncă. Stai, strigă viteazul de pe o brâncă, Abbadon, unde e regele Balthasar? Cu fiece moarte , pământul devine mai rar, Iar sarcina Domnului mai ușoară, Unealta bătrânilor orbi tot sapă pe-o sfoară, Măscărici se rostogolesc de-a valma pe scări, Iar jos este Raiul . Măscări, doar măscări. BORIS MARIAN

Platon ș.a.

Platon ș.a. Când Platon a urcat la cer, Dumnezeu s-a cam supărat, Apoi a apărut și Spinoza, iar nu a fost mulțumit Cel de Sus, Cu Henry James s-a mai împăcat, dar mai mult I-au plăcut Cele o mie și una de nopți, lipsea autorul, Duhul din ulcica lui Soliman făcu și el o cerere, i-a luat-o înainte Alonso Quijano, zis și Don Quijote, L-a durut jefuirea Cadizului, l-a plictisit licențiatul Sticloanță, Raiul e plin cu Cervantes, Chesterton, Borges, Quevedo, Kafka, Pe undeva e și Vergiliu, păcat, la școală, Am luat un patru din cauza lui. Apoi am iubit, am iubit, acum , uite unde mă aflu, Sub piatra pe care stai, vizitatorule. BMM

Demi-neață

Demi-neață Mă scol bătut de diavolii nopții, Ce pot să mai spun? Se aud copite, grib, grab, grob, grub, Săpați, avem nevoie de gropi, Gropile au fost furate, exportul de sicrie crește, Alunecăm, cavalerul cade sub râsul cetății, Soarele trece ironic, urcă spre piscul amiezii, și pe el îl așteaptă o groapă, bem un ceai, o votcă, un whiskey, înjurăm în voie, la treabă, la treabă, strigă strămoșii, stuk, ston, ce așteptăm? Azi , poate vine Mesia. ************************ Gafeur, rateur, jongleur, sunt viu, Mai călăresc un bidiviu, Mă lupt cu morile de vânt,, Cu vântul morții, cuvântând. Dar e tăcere-n jur, un ger Pe care-l simt stingând stingher Un vârf de flacără , acum Revin din iad cu mult mai bun. E în zadar,copile, iar Apare Mortius, lăutar. ………………………………………….. Ce să-i spui unei epave ? Ea se clatină pe valuri. Ce să-i spui tu valului? Vai de mama lui. Odată îl vezi cum pornește Ca elefantul în junglă, Ca un infante cu glugă, Ca o glumă cu gumă. Gogoman Stan Brumă. Asta metamorfoză în proză, Roză și spndiloză Ilicită, artrită binevenită. Vine veterinarul și mușcă Din crupa calului de bătaie, La galerie țopăie o javră bălaie , Pe chipul Legii apar doi negi, Unul se trage din tuaregi, și totul intră în mașinăria închipuită de ofițerul Sya. BORIS MARIAN

Învolburare

Învolburare Marea se învolbura, o forță nevăzută împingea Spre mal tone de apă-nspumată, Ce contam noi pentru ea? Nici cât un guvid. Este-nceputul și sfârșitul acestei lumi. Obsesia mării, între bine și rău. Dar ce merite avem noi? Am visat că prieten eram cu mările, oceanele, cosmosul. În spatele oricărei măști se află un vis. Visele se împreună. Precum inima și gândul, Astragalul și hiacintul, scoica venusiană și ghitara. Astfel căzură capete de cai din cerul gurii mele. BMM

Păpușa, Papua ș.a.

Păpușa, Papua ș.a. 1. Un mare poet cu litere mici este indignat că ordinea pe care încearcă draga noastră critică de întâmpinare și de descurajare a non-valorilor nu este respectată de nimeni. Chiar mă întreb – de ce? Cum se poate pune alături opinia unui cititor cu a unui critic? Nicicum. Masele muncitoare trebă să se supună opiniei marilor critici. Ceaușescu nu a murit.El va trăi în veci. 2. Era o păpușă de porțelan, avea o voce ca un izvor de munte.S-a sinucis în stilul Madame Bovary. Știm despre cine este vorba. Ciudat este că ea nu a murit. Am revăzut-o de curând în parc, are cam peste optzeci, arată bine, a slăbit, e drăguță, trăiește. Totul a fost o cacialma a presei. Groaznic. Frumos. 3. O musculiță rătăcită umbla prin părul frumoasei blonde din fața mea. Din înalturi , un meteorit nimeri chiar în capul bietei blonde. Sufletul ei se înălță la ceruri, musculița se mai agita să iasă din părul victimei. 4. Orchestra cânta, alături , un copil, o balerină în formare dansa dumnezeiește. Publicul aplauda orchestra, dar nimeni nu vedea pe micuța balerină ce transforma muzica în sculpturi vii. Nemiloasă este soarta cu cei modești, discreți ca duhurile. Victoria este a celor care se aud mai tare. 5. Pe măsură ce concertul avansa, pe atât chipul vecinului meu devenea tot mai rubiniu, aproape negru, apoi se stinse. A fost transportat la spital și … dus a fost.Ca să vezi. La finalul unui concert unii pleacă definitiv, alții –temporar, iar printre cei rămași nemișcați mulți au murit înaintea concertului. BMM

Adolescent fără muze

Adolescent fără muze În 1923, eroul nostru era adolescent, După 50 de ani, era adolescent, Duhul sfânt al tinereții nu-l părăsise, Ironia era luctrul final al pantofului Se gândea dacă nu-i lipsește probitatea, O aparență scandaloasă și deșănțată Îi lucește în ochi, la suprafața lumii, Ca uleiul pe apa limpede a unui iaz, Punct. El spuse – fărămuzeamfinișteduze, Furnicifărăsclipici, undergroundprimulraund, Sufocarefărăfocare, operațiuneadezastru pentru un castru, ompașaportcurapaport, pistolfărăglonț, zână cu clonț, vrum-pac, warum Krak, deget-agent omnipotent. Porculdecâinepriapicșimâine. Violul, violul, lăsați carambolul. Aici mor oameni cu perini și scame. Barză-gigant, unul cu brand. Îți vine, nu-ți vine, faci două crime. Bivuac fără vacă, rac-mire, ea-racă. Wall-Markt, Shabat, e rege-de fapt. BMM

Minunata centrifugă

Minunata centrifugă Centrifugim, dar, dar de ce? Din care centru, din CC? O viață, luptă fără rost? Erai, vei fi un mare fost. N-am fost la curve, n-am periat Nici barosani – patroni de stat, Eu mi-am văzut de muza mea, Cu mine însumi știu lupta. M-au înjurat unii frumos, Alții mi-au arătat un dos, n-am o chemare pentru curi, iubesc pe cei modești, obscuri, precum e Dumnzeul meu, idiot de-aș fi, nu sunt ateu, și orice zi îmi este dar, cred, Poezia e un zar și dar. BMM

Memoria

Memoria Focul are memorie, nu vă-nșelați, mi-a spus-o Eduardo, apa s-a născut din Soare, prima femeie a fost o liană îndrăgostită de un copac, astfel s-au născut duhurile, sfârcurile femeilor au fost primii muguri pe care i-au îndrăgit copiii, primele cuvinte le-au rostit papagalii, din ele, oamenii au făcut poezii, zeii le-au ascultat și s-au luat la întrecere, dar au venit alți zei, pe cai falnici și au făcut prăpăd. Cine nu asculta era ucis și ars pe rug. Atunci au înțeles indienii ce este iadul. Raiul s-a ridicat la ceruri și nimeni nu l-a mai văzut Înainte de a închide ochii. În zadar dansează indienii, De atunci pământul nu mai zâmbește. Canoe este singurul dar făcut de indieni Europei. BMM

Poezia nu este o joacă

Poezia nu este o joacă Aprilie întunecat, ne zice Botta, Din cercul său de stele stinse, Bietul de mine predă cota și nu se uită la inși-inse. A bloodstain speaks, mărite faur, știm bine ce înseamnă asta, uitarea ne-a lovit, bron”saur, iar inima căzu. Năpasta. Mercurul potențial, exploza, Să nu îl deranjați pe Geo, Arghezi ne aduse poza, Sorescu semăna cu Hero. Pe față un ștergar e moartea, De vrei s-o uiți, deschide Cartea. Pirat venit din mări violete, Ce te-a iubit zâna necoaptă, Ai grijă, caută un sticlete, Așteaptă noaptea, luna, rabdă. Nu e corect , hei, Chuck, amice, Nu-mi număra orele, anii, Picură lacrimi Euridice, Oamenii mor precum castanii. BMM

Eu zic cuvintelor,nu, nu pot ucide o muscă,

Eu zic cuvintelor,nu, nu pot ucide o muscă, ah, zborul lor călător, microbii lor, aruncate, spre inversul lor, Sincer să fiu, mie mi-a plăcut mai mult papagalul poreclit Sonet, Cu asta, am sfârșit primul an de Siberie neagră, Mă aflu undeva în cabina de vot, Coșmaruri am, gândirea e paranormală, Și corpul este la verticală, orizontală., Nu știu unde mă aflu, dar sunt templu, Ceva din măreția unui templu. în care nuferi galbeni, se desfac. Acolo jos, desigur, adie sufletul morților, Nuferii nu-s statornici în bogăția lor, Dar, iată că o lebedă din vată de zahăr Plutește lin,

nosalgia..

nosalgia.. e derivat din nos, os, sss,aeraj, acum că pisăm sufletul pe muchie, de blăniţa de tobă,aşa vei putea regurguita, Iţi frac proporții cu bise, încep cu un sărut feroviar, goldaţi în gargară, şi polonicul în cizmene, but short, cîntă fals trăiască latria. Revovoluţia degetează ablutiv în scritmul unui harș Kessel, In alt bus eşti o bluziță cedre şi eu un bal clocil, Mă căpăcești exhibernată cu o braţie perfructă iar eu mă înviolesc simţind secul tău flerbunte slipuit de spunarea mea ransupurată. brucăaţele de Leapșa, asmut comoția chemblâd buleiscopic bulorile, ba șterge, ba nos. In ultimul chis devin agrevis şi resputnic, Mă las epuizat de o bară,doar gemei cu un singur brân. Genis, atrifiat de prea mult muz. Un pusupid mă dextermină să epigrez din satul meu în pragul tău. Cu brâna în somn, esti ulmedă şi primadonă, Zîmbeşti, te gâdilă astingerea mea bruietică, Imi șoferi porcu mânios excentricolul şi prăpădia de joardă, blufăm,căsăm, ueort strigem valuri, Imi vine să promit şi tu îmi tinzi bărcuța de tabă cu cel mai nosalgic şi jandru gust. Adio.