Cartea pierdută

Cartea pierdută Un fir de grație este tors și țesat, Binecuvântat fie el, În lumina frumuseții strălucește, Acolo e secretul puterii lui, al gloriei și exaltării, Tandrețea iubirii, deci, să lăudăm inefabilul, Mormăia serjantul în somn, DREPȚI, se auzi În liniștea cazărmii, vrăjitorul se ridică în coate, Inima i se trezi, păcatul îi apăsa greu inima, Încercă să-și îngroape fața în pernă, de rușine, În ochii lui se zărea o lumină arzătoare, Duhurile rele, se foiau prin copacii Parcului Copoului, DREPȚI,se auzi din nou strigătul, , Străjerul nopții își desfăcu aripile întunericului, Leii și vulturii se adăposteau sub aripile lui, Cartea pe care o citeam la lumina lanternei Îmi fu smulsă de serjant, am rămas singur, jefuit de unicul bun, neconsolat nici astăzi. BMM

Paradoxuri 2015

Paradoxuri 2015 - Unii se nasc bătrâni, alții mor tineri - Unii vorbesc necontenit despre iubire, alții doar iubesc - Unii vorbesc, alții scriu - Unii scriu mult și prost, alții scriu mult și bine - Nu toți care scriu puțin scriu și bine - A nu se confunda nesinceritatea cu fantezia - Prietenul se cunoaște la nevoie, dar și la durere - Prostia și generalizarea sunt surori - Amănuntul poate fi din aur sau din argilă - Nu există om să nu fi trădat cel puțin o dată - Negându-L pe Dumnezeu, implicit Îl recunoști - Uitarea este cel mai bun prieten - Iartă și nu vei fi iertat - Poemul este un sentiment expandat sau o idee expandată, ceea ce este și mai rău - Orașele sunt necesare progresului și avioanelor - Dansul este culmea expresivității - La răcoare intri când ești prea lacom sau prea naiv - Fiecare zi este o altă lume, dar tu nu o vezi - Adevăratul artist este un violonist orb - Arbuzul e bucuria săracului - La periferie orice este o dramă - Fără Iuda nu ar fi existat Iisus - Scamator pios nu am văzut - Nimeni nu se urăște pe sine, ci pe ceilalți - Nicio maimuță nu va ajunge om, e prea naivă - Gând curat nu există, numai sentimente curate - În afară de Dumnezeu, nu există Cuvânt mai de seamă - Visăm de dragul realității - Îți luminezi calea pentru a-i ajuta pe hoți - Singurătatea iubește poezia - BMM

Paradoxuri 2015

Paradoxuri 2015 - Unii se nasc bătrâni, alții mor tineri - Unii vorbesc necontenit despre iubire, alții doar iubesc - Unii vorbesc, alții scriu - Unii scriu mult și prost, alții scriu mult și bine - Nu toți care scriu puțin scriu și bine - A nu se confunda nesinceritatea cu fantezia - Prietenul se cunoaște la nevoie, dar și la durere - Prostia și generalizarea sunt surori - Amănuntul poate fi din aur sau din argilă - Nu există om să nu fi trădat cel puțin o dată - Negându-L pe Dumnezeu, implicit Îl recunoști - Uitarea este cel mai bun prieten - Iartă și nu vei fi iertat - Poemul este un sentiment expandat sau o idee expandată, ceea ce este și mai rău - Orașele sunt necesare progresului și avioanelor - Dansul este culmea expresivității - La răcoare intri când ești prea lacom sau prea naiv - Fiecare zi este o altă lume, dar tu nu o vezi - Adevăratul artist este un violonist orb - Arbuzul e bucuria săracului - La periferie orice este o dramă - Fără Iuda nu ar fi existat Iisus - Scamator pios nu am văzut - Nimeni nu se urăște pe sine, ci pe ceilalți - Nicio maimuță nu va ajunge om, e prea naivă - Gând curat nu există, numai sentimente curate - În afară de Dumnezeu, nu există Cuvânt mai de seamă - Visăm de dragul realității - Îți luminezi calea pentru a-i ajuta pe hoți - Singurătatea iubește poezia - BMM

Un vis mirific

Un vis mirific Se făcea că eram prinț la curtea unei mătuși – regine, Care nu avea moștenitori decât pe mine, Iar în preumblările mele am întâlnit O frumusețe de fată care aduna spice de grâu. Oricât am încercat să-i ofer un sărut, Fata nu s-a lăsat înduplecată, Ceea ce m-a tulburat foarte. M-am dus la regină, i-am plâns în poală și i-am cântat Dintr-un muzical la modă – Înțelege, tanti, iubesc o fată din popor, La care tanti a răspuns, vai ce romantic, ce-ncântător, Înțelege, tanti, e o chestiune de onor, la care curtenii au mormăit, vai ce romantic, ce-ncântător, dar atmosfera se cam înfierbântase, am fost dus în Turn să mă răcoresc, acolo mi-am făcut niște aripi din șindrilă , am procurat un motor de motocicletă și am zburat din Turn. De atunci mi se spune Icarus, iar mătușii Dedala. A fost detronată pentru lipsă de autoritate. În locul ei a fost pus un administrator de bloc. Dar eu cu fata tot m-am însurat. BMM

Discuție cu nea Caisă

Eu, nea Caisă, nu sunt trist, De-o viață scriu, trăiesc un vis, Sunt muritor, ești muritor, Sunt scriitor, ești muncitor, Eu parcă mă distrez scriind, Deși în mine mai mult plâng, De aș veni cu Eliot, Ar spune lumea că-s idiot, Cu Rene Char de aș veni, m-ați huidui și m-ați goni, chiar pe Naum dacă-l aduc, veți zice că eu sunt năuc, versuri se-adună, bucuros poet rămân, bătrân frumos, cu lauda nu mă mai înșel, nici ignorare, nici măcel, cum căutătorii de comori adună aurul din nori . BORIS MARIAN

Interviu

Poetul Am construit cu tine palatul de cleștar, s-a sfărâmat la primul cutremur din Quatar, mi-ai spus că e nevoie de secoli, zile, neant, a doua zi neantul devine enervant. Că ne-am iubit, se știe, ne urmăreau șnapanii, Era să-mi dau și viața și haina cu galoane, Dar ai fugit în sânul familiei, umbrar, s-a năruit poemul, palatul de cleștar, m-ai șters de prin jurnale și cântece cu text, iubirea este legea, deci dura lex sed lex. Piticul lactic De ce nu vă plac poemele cu sex, cu plex, cu bătăi, împușcături, meteorisme, referiri la unchiul Alzy? Poetul Cred că poezia este mei presus de aceste amănunte, ea este de origine divină, trebuie să fii ateu sau să disprețuiești Divinitatea ca să cobori poezia și s-o pui să se tăvălească prin noroaie sau să spele dușumele pline cu grăsime de mistreț. Nu avem voie să umilim Poezia, pentru cei pe care îi excită mizeria , limba română, ca orice limbă are o rezervă inepuizabilă. Dar aceasta nu înseamnă nici poezie, nici proză, nimic din artă. Piticul lactic În acest caz eu voi pleca pe altă planetă, cred că acolo voi fi mai bine înțeles BH Vizualizări: 3 Promovează Partajare < Postarea precedentă Adaugă un comentariu

În zadar

În zadar _____________ În zadar mai caut în colbul amintirii, Iarba va acoperi totul, În zadar mai vii, făptură de vis, virtual mă săruți, Te văd înaintea treziei, goală ca niciodată, Ei trec și nu te văd, nepăsători, Doar seara, în asfințit, ceva se mișcă, șarpele erotic, Iar alteori ești doar o candelă subțire sub bolta-naltă, Nici vânturile nu te pleacă, nici duhurile altor vieți, Ne pasă nouă azi de slava lumii? Dar nicidecum. Nici bună, nici nebună e lumea, las-o-n pace, Izvorul tainic va rămâne tainic, nu cerceta nici zodiile, sunt false, Mă-ncred în propria-mi liră, te-ncrezi în dorul tău fecund, Să nu te temi, cu mine ești oricând, eu voi veni din ceruri, din pământ, Orașe – furnicar , să le lăsăm, mai este o pădure fără semne? Ce sunt acele turme-n zare? Sunt legendarii zimbrii sau roboți dimensionați? Cum mă-nchinam la Kamadeva, eram elev, erai elevă, Veneai oricând, râdeai oricând, apoi o stea căzu din cer, Trecură ani, trecură ierni și ploi toride, nu mai veneai, Ai existat? Doar tu poți ști. Am să adorm curând. Ce voi visa? Dar pentru mine vor scrie versuri norii și multicolorii fluturi. BORIS MARIAN

Droguri

Droguri Trăim în epoca drogurilor Mai ieftine, mai scumpe, Iubirea e un drog suprem, Nu e dat oricui să iubească, Nu e târziu niciodată, Pierde doar cine nu poate iubi, Dincolo de moarte, drogurile Sunt interzise, Dumnezeu e foarte sever, Bate pendula în trupul meu obosit, Mă tot sâcâie un idiot măscărici, Seamănă mult cu corbul lui Poe, Eu râd de acel Nevermore, Never say never, rezist. Iubito, tu ești curată, Ai un miros amețitor, misterios, Lasă-mă să intru în lumea ta, Ești o lume mirifică, elegant mă preumblu În tine, mă-ntâmpină inima ta caldă, Ea mă întreabă , cine ești ? Sunt cel pe care-l aștepți, Renaștem ca doi siamezi inseparabili. Cât te iubesc. BMM

Lumea ca un buzunar

Lumea ca un buzunar Buzunarul a fost o mare invenție. Ca și plagiatul, trădarea, injuria fecalizantă, Ar trebui să poarte unii pamperși la gură, e nevoie, Un început de tragedie, iar la final – tăcerea lașă. Orbii umblă prin istorie, întotdeauna. Se înșeală pe ei înșiși, nevrând să vadă dincolo De propria orbire. Cel mai frumos poem, iubito, E cel pe care nu l-am scris, nu stă-n puterea noastră Să ne iubim sau să urâm la ordin. Ce-i dragostea? Spun unii că-i vânătoare, pescuit, o cacealma la poker, De unde vin atâți locuitori ai grotelor nedesfundate? Aud o voce dincolo de lacul înghețat . E în zadar , copile, lost love and rememberance. Din alfabet vom scoate miere, Precum albinele, poeții Au suflet, sufletul nu piere De-l veți lovi de toți pereții. De latră câinii, caravane Vor trece legănându-și visul, Nu se îngroapă în coroane Adâncul muzical, abisul. Soldați necunoscuți, victorii Pe care nimeni nu le știe, Poeții-n veci, nemuritorii Plutesc pe aripi de hârtie. BORIS MARIAN

Un prieten Un prieten mă întreabă, despre Ce vrei să discutăm? E o întrebare – prăpastie, Cu multe fântâni de sânge, acum se practică briceagul la gât, Telefonul care ucide, busola și moartea pe o parte, Pe malul mării se plimbă Kafka, nu acela, altul, Elefanții au chiloți bufanți, pasărea-spin lovește din plin, Pasărea- arc lovește mai larg, morții se roagă pentru cei vii și cei goi, Am exilat cuvintele, floricele, drăguțele, morfologic nu este corect, Misiuni și promisiuni goale, duet fals, cum poți spunea DA tăcerii? Viitorul este obscen, e nevoie de dren, printre muți bâlbâitul spune ce vrea. Cuvântul de fier nu-mi este prieten, cuvântul ca melcul îmi pare mai blând, Te-nșeli , zice melcul, tu nu știi ce zace, durere și somn și plâns în adânc, Acidul cel tare așteaptă doar clipa, lumina se poate preface-n pârjol, Primește-mi , iubito, cuvântul, sărutul, tu nu știi ce poate silaba – pistol. Pot fi precum marea, umil ca pământul, primește-mă-n palmă ca pe un duh, Pot fi stejarul, pot fi și iarba, prin tine, din haos pot iară să urc. BMM

Frumoșii învinși

Frumoșii învinși Plânge Leonard de atâtea blestemății, Cinstitul Brutus își ascunde cuțitul și scoate limba Înveninată, onestul Iago face ordine în seifuri, Culege scrisori de iubire, spre bine Republicii, zice Brutus, Să ne iubim , zice Iago, îl respect dacă-i gay, nu-l iubesc, Cineva amintea de Arghezi, „făcu din zdrențe muguri și coroane”, Ura, aplaudă cucuveaua, iar eu luai mărgăritare și le pierdui printre cotețe. Ce oroare. Un șir întreg de jucători de bile colorate, Biluțe mai rotunde și mai sparte, Tăcere, suntem în sanctuarul politeții, Nu înjurați, scuipatul interzis, dar eu am guturai, Pot să strănut? Junona spune – quo usque patientia nostra? Adică , mai putem răbda acest păun prea înfoiat? Eu mă retrag, plec în Canada sau în Asia, totuna-i. Poemul meu, un zmeu purtat de vechi iubiri De care Iago nici nu auzise. BMM

Haimanaua din Manhattan

Haimanaua din Manhattan Buona sera signorina, kiss me, good night, Beți lapte praf din dorințele mele malaxate, introvertite, golanule, Ea tace, el bea, ea bea, el tace, ea este Bea din Caraibe, Are dulciuri ascunse în cămara inimii, păpușile și le ține sub fusta prea lungă, salut, fițosule, ai venit târziu, nu ai loc nici la subsol, fă și tu un design interior, în sufletul tău mare cât un living, ne bestializăm și noi cât putem , iubirea are un gust puternic amărui, lasă publicitatea, acolo doar impotenții se dau mari, feroce este sexul în tăcere, ca o noapte la muzeul stafiilor, ca un guturai fără leac, simți cum te cutremuri? Ce Richter ți-aș arăta eu sau altul? Fiecare cu focosul sau folosul său. Omphale face cele mai bune friganele. Pp paparazzo, na-ți-o paiațo. Un om stă lângă tine, dar nu-l vezi, Deci nu existați niciunul. Bătrână, urâtă și rea, moartea mai vine pe seară, Ea șopotește basme despre lumină, iubire, mincinoasă, haină, Există un burete cu care să ștergem trecutul? Ioc. Iocnapathan. Copiii violenței nasc violență. Întunericul urmează verii. Canopus. Ne rotim pe aceleași cercuri, cercul scoate limba, unii râd. Pacientul se numește Jason. Iona habar nu are de ce. Tryptizol, ce-i aia, maică? Nimeni nu cunoaște cauzele crizei. Crimă perfectă. Mâna mea e un trup de flori. Nisip dureros mă îngroapă. Pădurile bogate au ars mocnit În fiecare. Axa lumii șuieră. Așteptați un nou continent? Pentru ce? Păsări pe dune, caii pe țărm, totul a secat Până la diamant. BORIS MARIAN

Deci

Deci Deci, începem cu deci, ia un trabuc, O idee, cum o chema pe nevasta vecinului? Alo, așa o chema, ne servea cu vin roșu și alb, totodată, Un vultur de casă, nu știți ce este, ține loc de câine, Ce poți să spui? Ete, al dracului vultur. Franzela este un obiect de mare cinste.a Scrumiera avea formă de porumbel, vulturul lovea fără milă scrumiera, televizorul merge-nainte, vecina se face roșie, dinții ei stau pe televizor. Ia o alună, spune vecinul. Prima și ultima intervenție. Laptele e perfect. Un copil urlă în ultima cameră. E un copil uriaș. Nu poate fi scos prin ușă. Vulturu ia copilul și-l urcă-n copac. Va fi parașutist. De atunci s-au născut Mii de copii, dar vulturul a murit de bătrânețe. Deci…

La ce bun cuvântul?

La ce bun cuvântul? O gâză cu ochi negri, cum au gâzele, În lumea uriașilor, ele au dimensiuni apreciabile, m-a întrebat, dând din aripi – la bun cuvintele? Am tăcut, grea întrebare. În galaxie nu există cuvinte, Or fi undeva , mai departe. Desigur, copiii nu se fac din cuvinte. Mângâierile , înhumările, execuțiile merg și fără cuvinte. Dar vine notarul, avocatul, scriitorul, președintele, alții și alții, Cum adică? Cântarea Cântărilor, Biblia, Moise, Iisus, Mahomed, Shakespeare, postmoderniștii, păi vezi? Trece un violonist și râde din vioară. Pe acoperiș. Vine Picasso și râde cu penelul. Gâza mea râde și ea, Nu-i prea-nțeleaptă, dar se descurcă și fără cuvinte, Are un sac de poeme, le ascunde, poate trăi fără ele. Atunci – cum de s-au sinucis Paul Celan, Sylvia Plath, Maiakovski? De ce? Din cuvinte? Iubirea a devenit un cuvânt de cinci bani. Ia-l de jos, se adună. Spune-mi un alt cuvânt. Caii de foc nechează, caii apocaliptici nu au cuvinte. Haosul este și el un cuvânt. Gâza mea, ai dreptate, Se poate și fără cuvinte, dar eu am să-mi tai degetele, Limba, voi trăi fără cuvinte, dar cum? Mă sinucid, nu se mai poate. Tot cuvinte sunt, chiar inutile. BMM

Abaddon

Abaddon Abaddon, las-o moartă, ești diavol sau pescăruș? Suntem dr. Jekill și mr. Hyde, bărbați și femei deopotrivă, Nu văd lirica, îmi spune o vrăbiuță, dar eu cunosc Lyrica, Nervi periferici, acești nervi periferici joacă un mare rol În procesul apropierii sexuale, te-a speriat cuvântul amantă, Ce poate fi mai frumos, Toledo, Verona, visăm toată viața, Iar ultima amantă este goală, acoperită de o mătase neagră, Are buzele reci, tu nu ești aceea, tu zâmbești superior, Se poate zâmbi inferior? O mică insectă mi-a spus, pleacă, Am plecat, un chelner s-a aplecat s-o ridice, A apucat din greșeală poala rochiei, de era Brauenwals, Ce râsete, dar a căzut în canalizarea orașului, Ai spus Magellan, l-am zărit, Magalhaes mă cheamă, Spuse umbra, nici nu te cunoștea, nu auzise de celebra frumusețe Din Munții Pindului, am vrut să-ți spun buona sera, signorina, kiss me, good night, dar ai dispărut, ai ars toate punțile, ca de obicei, nici Wagner nu ne mai salvează, bietul Wagner, ce mândru era de geniul său arian, am văzut un computer zburând pe cer, eşti pură, eşti dreaptă, dar ce nu mai eşti, pe mine alţi îngeri m-aşteaptă. BMM

De la fin”amor De la fin”amor și curtoazie la sex etiquette, Autocunoaștere în șapte pași, Pașol na turbinku, tovarișci ceka, Tu ai avut, vei avea nași. Dar ce se-ntâmplă cu poezia, Că toată lumea scrie în draci, Ba sunt anunțuri de sinucideri, De abandon, de aurolaci? Cui ne-adresăm, că toată lumea Are mobil și toți vorbesc, Alții se uită la Pestrițu, La altele, val tineresc. Nici la un leu nu vinzi o carte, Că un covrig e mai gustos, În era nouă tehno –ingrată Ne integrăm cam viermănos. Nu avem cap, nu avem suflet, Nici nu căutăm să fim altfel, Cu alfabetul sunt doar cei mici, Dar cine are un job e mare, Intelectual tot mai pitici. BMM

Sabato

Sabato În a șaptea zi , Dumnezeu l-a creat pe Ernesto Sabato. El era un om. Era prieten cu Confucius, creatorul confuziilor. Oamenii nobili trăiesc în înțelegere cu ceilalți oameni, dar nu se conduc după ei, oamenii fără valoare se conduc după ceilalți, dar nu trăiesc în înțelegere cu ei. E clar? Întrebă jandarmul, trase un foc în aer și trimise lumea acasă. Toți erau beți. Nu anii contează, ci evoluția care nu se mai oprește. Eu evoluez tot timpul. Nu am timp nici să mor. Dar orice turn se construiește încet și se distruge repede. Ca și canoanele. Există miracole ascunse și miracole dezvăluite. Ca și umărul tău, femeie. Toată noaptea l-am sărutat. Am simțit că Pământul devine un miracol. Mugurul gleznei, umbrarul, motorul dragostei, treierătoarea. Nu râdeți – treierătoarea, nu iertătoarea. Cheia plăcerii. Ehei! Emanația vrăjii, smochina iubirii, elogiul mamelor vitrege, precum June a lui Henry. Pardon, este altă carte. Stavroghin se spânzură or niet? Ce se mai poate adăuga? Te văz eu o oră apoi mori. Tu nu vei muri niciodată. Nu creziu? Să evităm posedarea. E prea curat și frumos peisajul. Infernală-i trezirea. Singur. Câinii au fost eutanasiați, numai cel care latră în capul meu a scăpat. Guten Morgen, am spus de formă, dar mi-e teamă să nu dispari. Despre nemurire vom vorbi mai târziu. Eu vreau acum. Aici. Folosesc acest moment de luciditate pentru a scrie un poem, dar tu vii și pleci. Nimic nu se naște în mișcare. La grele-ncercări mă puseși, frumoasă Circe, am înălțat un circ în onoarea ta. Am inventat bătaia cu bice. Asemenea unui copac, omul nu iubește furtunile, copacii n-au brațe, nu pot să te fure. Din grote ies fiare vechi, cum striga o voce din capătul străzii Amăgirea. Eu m-am lăsat cucerit de o pasăre. Mă mișc încet să nu zboare. Mă rotesc, în jurul propriei nebunii, azi mă numesc Odiseu, Circe nu mă mai știe. Pentru probleme grele veniți la noi, salonul trei, la Săcele. Ne-om dezbrăca pe deal, să se bucure fetele, o să ne-ntindem la soare, or să ne fure hainele, or să ne latre câinii. NU, au fost eutanasiați. De însuși Etanasiade, Marele preot. BMM

Anti-DADA

Anti-DADA La chanson d”un dadaiste Qui avait dada au coeur, Ce faci tu când te îneci? Numeri zece, două zeci, Strigă, băiete, strigă, Tăcerea ta mă intrigă, Ferigă. Te invită iar la dans, Vive le Senegale et France, Între doi șoimi se-avântă care? Un șoim cu trei-patru motoare, Între doi câini mai tare latră Cel care tremură, că-i javră. Între fătuci care-i sprințară? Niciuna. Toate te uitară. Curtenitor rămâi și prost, Azi nu mai ești ceea ce ai fost, Strălucitor ești pentru orbi, O hrană dulce pentru corbi. **************************************** Am încercat să vorbesc cu ușa blocului, Nu mi-a răspuns, nici nu a scârțăit, era bine unsă, Gâtul nostru poartă un cap, dar capul ? Pieptul nostru poartă o inimă ? Dar inima? O piesă de schimb. La Termopile au murit eroii. De atunci noblețea a murit definitiv. Cândva, iubind, voiam să mă dizolv în trupul dragei mele, Era ca o magmă, era. La Pompei a murit focul. Am încercat să-ți spun povestea cu Prințul fericit, Apoi am citat din Rumi, ai tăcut ca o piatră de caldarâm, Nu poți judeca pe cel care nimic nu aude. PS. La început nu am observat persoana. Modestia nu este o lipsă, dar aduce mari neajunsuri. Inteligenţa ei nu se observa, pentru că nu spunea la început nimic. Eu am obiceiul extravertitului- spun tot de la început. Nu înainte de a-l întreba pe micul Puck din mine ce părere are. Deci o admir, nu vreau să mă complic, îndrăgostindu-mă, dar o admir. Mi-a atras atenţia cu privire la comentarii. Sunt indivizi care epatează prin expresii fruste, şocante, incorecte gramatical sau logic (formal). După un timp îţi dai seama. La început pare normal, apoi vezi că discursul devine o placă uzată. Eu cred că între a iubi cu adevărat şi a scrie versuri nu este nici o legătură. Poezia este mai parşivă, te dă de gol. A repeta cuvintele iubire, sărut, lumină, moarte, Dumnezeu este echivalent cu încălcarea unei Legi a Decalogului – Nu lua numele Domnului în deşert. Nici aripile nu lipsesc, deşi Icar a căzut de mult. Urci proaspătă din mine, ca apa din adâncul izvoarelor, tu, fericirea cuprinsă în om. Privirea ta e mai caldă decât sângele, ca razele lumini solare. Aşa spune Sandu David, prin Sebastian Costin. Nu a venit nici unul la festin. Doamna Jerome este chiar doamna Jerome? Poate că nu a fost niciodată căsătorită. Are o pisică, este chiar o pisică. Desface scrisorile şi le rupe începutul. Fragmentul rămas nu este decât un ghemotoc în căuşul palmei. Fotoliu negru, mamrmură neagră, nailon negru, blana neagră a pisicii, pianul negru. Fotografii în alb negru. Cum să nu te gândeşti la moarte.? Dar poemul este bun, nu sunt pufuri, duhuri, aripi, lacrimi, vase, braţe, pisica mârâie de cum aude un poem prost. Aici îmi dau mâna cu persoana pe care nu am numit-o. Boris Marian

Vladimir

Vladimir Țopăie morții în cimitir, Sus e statuia lui Vladimir, Oasele urșilor saltă-n cavou, Umblă Columb, în mână c-un ou. Dansează beat bietul Falstaff, El nu e fals, nu este grav, Capul ce joacă nu e tăiat, Milă îmi este de proful Unrat. Femei – istorie, femei glumind, Deltele cresc, crime și grind, Află sub unghii probe legale, Faptele sunt doar cacialmale. Masca veseliei a fost furată, Carnavalul fuse chestie bluffată, Cad păsări din cer, nu aveau nici aripi, Mitraliera pare coadă de ghitară. Zei pe sticlă leagă vorbele, făloși, Burțile se umflă, iepurii-și fălcoși, Bustul, salsa, fundul câștigă teren, Lacrimi în orașe, sate și în tren. Moartea e bondoacă, ne cam păcăli, țările sărace sunt tot mai pustii, Unde ești, Vladimir din mileniul prim, Strugurii sunt acri, mierea e venin. BORIS MARIAN10:08

Autism

Autism Iubire în fotoliu și ură din orgoliu, parfum de cimitire, ding-dong la mănăstire, o minge sub meninge, păianjen, cange, chinge, obraz precum o carte, tantrăm pe jumătate, extaz de orhidee, doar sânge și idee, cu drogul stai mai bine, o, fericiri depline, te recunosc, petală, acum ești blond-ovală. BMM

Dragoste, ură, iubire

Dragoste, ură, iubire No,păi , fratele meu, vom vorbi azi de toate, Dragostea este ceva trecătoriu, ura este și nu este, Numai iubirea e veșnică, ea de la Dumniezeu vine, De iubire să vorbim mai puțin, ea din laptele mamei Se varsă în trupul copilului, cine nu îl cunoaște , Mare pedeapsă este, vezi pe Maldoror cum se zbate și plânje, altfel e Don Quijote cel iubitoriu, lăsați retoricii să-și roadă șoricii, aristotelicii să-și spele creierii în logică, epicurienii cu Sapho cea desfrânată, sofiștii, labdacizii, atrizii, mult sânge curse din lipsa iubirii, cum știm noi preface soarta în nefericire, cu mult venin ne-am încărcat de milenii, am inventat și mânia divină, ea nu există, există numai venin, depresii de suflet, ajută-mi sfinte Longuinho, vom coborî în Infern, dejaba fluieri apoi după vânt, el s-a dus, la fel ca mândrele ziduri antice, fântâni îngropate-n nisip și în piatră. BMM

Legenda uriașilor

Legenda uriașilor Nu este vorba despre legenda chazarilor poposiți pe plaiurile carpatice, dunărene și panonice, după înfrângerea imperiului de pe Volga de către Bizanț și Rusia kieveană, în sec. X-XI d. Hr. Se spune că în urmă cu zeci de milenii trăia o specie umană care avea ceva ce nu s-a mai repetat în istorie. Pe măsură ce omul înainta în vârstă, el creștea în înălțime cu circa 10 cm pe an, astfel că la 20 de ani avea doi metri, iar la 80 de ani avea deja opt metri înălțime. Bucuria acestor locuitori ai Pământului nu era prea mare, pentru că bolile senectuții erau cam aceleași ca și acum – articulații, inimă, etc. După un număr de ani, să spunem 30, oamenii mergeau tot mai greu și trebuiau să fie ajutați de cei tineri. La 80 de ani , omul nici nu se mai ridica din pat. Oricât ar fi muncit populația tânără, întreținerea bătrânilor devenea practic imposibilă. Inteligența bătrânilor nu era cu nimic afectată, dar umilința de a fi un balast pentru societate îi rodea amarnic. Un genetician, în paranteză fie spus, ne aflăm în altă etapă a civilizației umane, încă necercetată, anterioară,a propus inversarea evoluției prin scăderea înălțimii oamenilor odată cu vârsta, începând cam de la 20 de ani. Cu fiecare an înălțimea omului scădea cu un centimetru, astfel că la 80 de ani individul/individa avea 140 de cm. Nu era rău deloc. Dar, nu se știe de ce, generația vârstnicilor a devenit nervoasă. Fiind tot mai scunzi, erau îmbrânciți pe străzi, în autobuze, înjurați, uneori bătuți. Din acel moment, Consiliul Universal al Omului a decis să se ajungă la un compromis care se respectă și azi, cu unele excepții. P. conf. BMM

Legenda cărăbușului

Legenda cărăbușului Nici legendă, nici cărăbuș. Așa vreau eu. Se adunau bătrânii în centrul parcului. Vorbeau despre politică, dar politica nu se ocupa de ei, În fiecare an dispărea unul dintre bătrâni. Femeile erau îmbrăcate în alb, bărbații în negru de parcă se pregăteau pentru înmormântare. Vara mergeau în Spania, Italia sau la un sanatoriu de lângă oraș. Se cântăreau, își luau tensiunea. Mureau la început bărbații, apoi femeile. O singură pereche a rămas, el avea 141 de ani, ea 16. Bătrânul era îndrăgostit de fetișcană, se lăuda că este încă viril. Noi îl credeam. Noi? Care noi? Cărăbușul și povestașul. Fata scria versuri, cânta la harfă, avea cățel, alerga după el, era zână. Știind că va muri, totuși , înainte, bătrânul îi propuse fetei un schimb- el va deveni un adolescent de 16, iar ea o doamnă de 141 de ani. Desigur, toate bunurile treceau automat în contul doamnei. Nu se știe ce răspuns a dat fata. Cărăbușul așteaptă un semn din galaxii. PS. Noaptea-n meandre e jar, îngerul meu rouge et noir. Spui penetrare și te rușinezi? De ce , dragă? Filosoful ar fi fericit Conacul, lucanac. Cobai, iaboc. Salon, n-o las. Deci intrăm. I-am făgăduit. O stea norocoasă. Rad ce coron. Totem. E deja penetrat. Pasiuni. Hanka. Ce dragoste veche. Cărțile alunecă pe tobogan. Copilul a fost făcut în cabină. De obicei ne invităm la cină. Evident, corpicer. Păstrați liniștea, linul și mamutul. Mama mamutului este minutul. De douăsprezece ori pe noapte. La mamare. Malicios. O melodie-i vocea lor. Va crește, Wroclav, Vladislav. Ce soți și ce noroc. În ce mănăstire își va scrie romanul? Fastuoasă-i fu nunta. Nu funta, bre. Nici frunza, fruntea. Se urcară în ralucinuf și mai să cadă, turiștii erau obligați Să stea cu capetele în jos. Fiecare are cincisprezece cizme. Nilbul nu are legătură cu Nilul, decât telefonică. Apoi s-a născut avionul, apoi Dumnezeu. Dar pe Dumnezeu cine L-a făcut? El. Nu știi cine-ce este El. Neutrul El. Ambisexul El-Ea. Cuțitul râcâie pe gâtul victimei, ne aflăm pe la începutul Unui secol al preistoriei. Dansă,ascultăm știri, cuțitul râcâie, Port-cuțitul a studiat la Cambridge. Toții și netoții știu tot. La târg se vând papagali, dar noi preferăm Larousse. O zăpadă proaspătă cade la poli. Cineva a căscat ca un copac. Lornionul se mută în dormitor. Ce oroare, o lacrimă cât un gulden. Aiureli, există doar cărți. Colină, călină, castel, mlaștină. Un om vedea în viitor, apoi numai în trecut, apoi nu a mai văzut nimic, doar în sine. Se gândește la Cel de Sus, se iluminează. Un cuțit râcâind pe mărul lui Adam. Secolul XXI d. Hr.

Megapoemul

Megapoemul Oricare organ are sunetul lui În concertul vieții, mai sus și mai șui, Creierul strigă tăcut ca un corb, Organul iubirii e surd și e orb, Circulăm pe un drum fără borne, în jur, Nu e câmp și nici mare, imperiul e sur, Infinitul la care nu ne-adaptăm, Unde-s munții și hăul? Ca nebunii cântăm. Creațiunea-i tăcere ori numai păreri? Există mai mult ce a fost până ieri. Singur aprobi, singur renegi, Nu e nimeni să-ți spună să râzi și să pleci. Aventura așteaptă, Providența-i mister, Tăcerea complotului reginei Esther. Vinovați fără vină, mereu pedepsiți, Culorile vidului, calicii căliți. Tăcere nocturnă, final așteptat, Prometeu și Sisif ne-au înșelat, Răul are a mie de flori, de culori, O misiune de ai, faci numai erori, Comoara-i pierdută, semințe în vânt, Ce a fost înainte de primul cuvânt? Un ecou poate fi după orice eșec, Generos e Neantul, aparent este sec. Dar din imnuri se nasc și îndemnuri, impuls, Calea Lactee nu e de muls, Marionetă sau om, alege sau uiți, Pe tine mizează vagabondul desculț, Violența tăcerii, rătăcirea-n rostiri, Monolog paralel cu splendide iubiri, Un joc început și neterminat, Unde ești sau ai fost? Ori nu te-ai iscat? Uitat e potopul, pe ce dimensiuni Ne readunăm pentru promisiuni? Dialog ventriloc, verbul naște mereu, Verbul este în toate, parcă e Dumnezeu, Despuind adevărul nu găsim mai nimic, Iubirile mor, se preumblă pe dric, Elocvențe de tablă, un vacuum stătut, Mai mult decât fapta, un cuvânt te-a durut, Iar abisul își cheamă noul abis, Catastrofă nu este, a fost doar un vis? Și astfel parcurgem mereu acest drum Fără borne, iubesc doar ce știu acum. BMM

M-am trezit

M-am trezit M-am trezit într-o liniște absolută, Aproape vâjâitoare, părea că o cometă se apropia vertiginos de Pământ. Un câine lătra în mine, un fel de mieunat de câine, Ah, diavolii, toți diavolii scriu versuri, Nu toți iau premii, nu toți sunt lăudați, dar scriu, Este boala secolului. Scrieți și nu veți muri niciodată. Este o parodie crepusculară. Este o prăbușire în mare. Ne așezăm în cerc. Diavolii cresc. Am râs, nimeni Nu A SCHIȚAT UN ZÂMBET, normal, eram singur. Așa am venit pe Pământ, așa voi pleca. Afurisiții șambelani, Îi știți, nu există cotlon fără șobolani. Veșnicia e scurtă, e lungă, După materialul clientului, războinicul e într-o dungă. Vrăbiile tac, la fel – visele. Bătăliile dorm în rafturi. Mai zăresc Clitemnestre, Alise, cascade și salturi , Ce neguri, ce reguli, în ceruri totul e altfel, De la un kilometru mai departe începe normalitatea. Înapoi este doar infinitul, ne spune ghidul.

Vânătorești

Vânătorești _____________________ Viața și vârsta, dar după dar, Unul prea dulce, altul amar, Poți să oftezi unde vrei, autobuz, Chiar și în munte, pe la Oituz, Eu nu mai cred în depresie, dar Fără se crezi în APOI, e-n zadar, Cică era un om , la oraș l-a dus un înger, ca pe făraș, ajuns acolo, el fu călcat de o mașină, era de furat, i s-au luat picioarele, două, nici numai unul și nici numai nouă, s-a apucat de cerșit, cătinel, a adunat, știe doar el, dar l-a-ntrebat pe înger de ce m-ai îndrumat greșit, mon aime? Nu e nimic greșit, i-a răspuns Îngerul și dispărut, a fost dus. @@@@@@@@@@@@@@@@ O întâmplare am să vă spun, Un individ fu lovit cu săpun, Dar era piatră , în tâmplă lovit, Omul pe loc s-a isprăvit. Trece un tren de marfă, săpun Care nemernicul de la Cantun, Toate-s de piatră, din era de fier, s-a înființat un minister să cerceteze, cum și de ce, ce e ciudat, în istorii nu e, că a plouat și săpunul s-a dus, au apărut Păduchenii de Sus, dar ministerul există și azi, tot ce-i mister devine un caz. @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ Un învățat se plimba cam târziu, Noaptea îl prinse un liliac viu, Îi ciuguli din creier cam mult, n-a mai rămas decât bila de lut. Astfel în lumea liliecilor vii A apărut un geniu cam gri. A construit un imperiu pe sus, Tot mai mulți înțelepți s-au cam dus. Eu , de atunci, nu mai ies, nu mai știu Unde-s liliecii, dar e pustiu. BMM