Cartea pierdută

Cartea pierdută Un fir de grație este tors și țesat, Binecuvântat fie el, În lumina frumuseții strălucește, Acolo e secretul puterii lui, al gloriei și exaltării, Tandrețea iubirii, deci, să lăudăm inefabilul, Mormăia serjantul în somn, DREPȚI, se auzi În liniștea cazărmii, vrăjitorul se ridică în coate, Inima i se trezi, păcatul îi apăsa greu inima, Încercă să-și îngroape fața în pernă, de rușine, În ochii lui se zărea o lumină arzătoare, Duhurile rele, se foiau prin copacii Parcului Copoului, DREPȚI,se auzi din nou strigătul, , Străjerul nopții își desfăcu aripile întunericului, Leii și vulturii se adăposteau sub aripile lui, Cartea pe care o citeam la lumina lanternei Îmi fu smulsă de serjant, am rămas singur, jefuit de unicul bun, neconsolat nici astăzi. BMM