Am râs

Am râs Am decis să nu mai scriu, de mâine, De poimâine, minciună, ai fața unui demobilizat, Eu nu am râs de oameni, dar știu ce schimbătoare este stima, Admirația cu sfârc, oamenii mai năpârlesc spre a scăpa. Sunt strămutat, pietrele albe au devenit negre, O roată se blochează, înjurând. Nici miezul nopții nu te vrea în preajmă. Pe cine acoperă ciuperca otrăvită? Cenușa din ce carte s-a ivit? Osana, zic eu, în zadar. Doar bufnița lipsea și a venit. Ce caută Celan și Luca pe Podul Mirabeau? O altă lume, o lume a poeților damnați? Tăcere, dați tăcerii drepturile ei. Geneza – tăcere, exitus-tăcere, Iov complota, dar se plângea, Vidul are culori ascunse. Inert e-n aparență orice mort. Dar Domnul e mișcare și Cuvânt. Ce ai de spus propriului suflet? Demobilizare, cu asta se explică totul. Și dacă nu? Desigur, nu ai înțeles decât puțin, Sunt praguri divergente peste tot, De aceea am și râs acum. BORIS MARIAN Imagini patrate Sub coada calului Mihai curge bălegar, liniștit alături zace, doarme-un boschetar, veșnicia veștedă pute a urină, calea lacrimilor deci, duce la latrină, nu-ndoii nimic, te rog, draga mea lungană, tristă melodie, vai chiar din hologramă, Honolulu are el suluri de hârtie, bine ar fi ca unii breji pe ea să mai scrie, stânga este noapte, yes, pentru hoți cu titlu, dreapta bea cafea de soi trecută prin filtru, pe canal se duc minuni, adevăr vă spune unul care s-a îndrăgostit de minciuni și glume, ea îmi spune că vom fi veșnic împreună, asta sună cam ciudat, cu miros de humă, noi fugim de moarte, cred, ea fuge mai iute, draga mea lungană, chiar porți fuste cam scurte, tu și eu și eu și tu, simți, nu simt, vezi bine, într-o zi vei fi-n Olimp fără nimb, un nimeni. Suntem rug și suntem burg, hamburgerul cade la stomac un pic mai greu, absolutul roade. Visul redevine vis, lumea este o miză, m-ai adus, lungana mea în adâncă priză. BMM

Am încercat

Am încercat Am încercat să vorbesc cu ușa blocului, Nu mi-a răspuns, nici nu a scârțăit, era bine unsă, Gâtul nostru poartă un cap, dar capul ? Pieptul nostru poartă o inimă ? Dar inima? O piesă de schimb. La Termopile au murit eroii. De atunci noblețea a murit definitiv. Cândva, iubind, voiam să mă dizolv în trupul dragei mele, Era ca o magmă, era. La Pompei a murit focul. Am încercat să-ți spun povestea cu Prințul fericit, Apoi am citat din Rumi, ai tăcut ca o piatră de caldarâm, Nu poți judeca pe cel care nimic nu aude. PS. La început nu am observat persoana. Modestia nu este o lipsă, dar aduce mari neajunsuri. Inteligenţa ei nu se observa, pentru că nu spunea la început nimic. Eu am obiceiul extravertitului- spun tot de la început.Nu înainte de a-l întreba pe micul Puck din mine ce părere are. Deci o admir, nu vreau să mă complic, îndrăgostindu-mă, dar o admir. Mi-a atras atenţia cu privire la comentarii. Sunt indivizi care epatează prin expresii fruste, şocante, incorecte gramatical sau logic (formal). După un timp îţi dai seama. La început pare normal, apoi vezi că discursul devine o placă uzată. Eu cred că între a iubi cu adevărat şi a scrie versuri nu este nici o legătură. Poezia este mai parşivă, te dă de gol. A repeta cuvintele iubire, sărut, lumină, moarte, Dumnezeu este echivalent cu încălcarea unei Legi a Decalogului – Nu lua numele Domnului în deşert. Nici aripile nu lipsesc, deşi Icar a căzut de mult. Urci proaspătă din mine, ca apa din adâncul izvoarelor, tu, fericirea cuprinsă în om. Privirea ta e mai caldă decât sângele, ca razele lumini solare. Aşa spune Sandu David, prin Sebastian Costin. Nu a venit nici unul la festin. Doamna Jerome este chiar doamna Jerome? Poate că nu a fost niciodată căsătorită. Are o pisică, este chiar o pisică. Desface scrisorile şi le rupe începutul. Fragmentul rămas nu este decât un ghemotoc în căuşul palmei. Fotoliu negru, mamrmură neagră, nailon negru, blana neagră a pisicii, pianul negru. Fotografii în alb negru. Cum să nu te gândeşti la moarte.? Dar poemul este bun, nu sunt pufuri, duhuri, aripi, lacrimi, vase, braţe, pisica mârâie de cum aude un poem prost. Aici îmi dau mâna cu persoana pe care nu am numit-o. Boris Marian Se trezeau peste văi melodrame glorioase, orgoliul metalic din inima omului, cum spui, o iarnă, nu mai veni? Degetele dragostei erau fermecate. Seara, tânguirile se întețeau, macul roșu devenea negru, am zărit un greiere mort, nu mai scptea un sunet, deci mort, vântul șterge stelele de pe cer, monstrul Colombre devenea distractiv, se prezenta după anii detenției, mister Kolomber, nevasta era Kolombina, am convocat adunarea aleșilor, șoimi, scolopendre, icneumoni, parameci, armadiți, tumberji, stafilocuci, ciclopozi, iguanodonți, fiecare ales din zona lui. Din cimitir au venit generali încă treji, cineva anunța moartea unui amic, dar amicul venise singur pe catalige, s-a iscat o hărmălaie pe care doar Sfântul Sisoie a put s-o domolească. Marele om de Stat avea o mustață neagră, lungă și foșnitoare. A murit într-una din camerele destinate tortutilor. L-am zărit pe temutul tartor al cuvintelor scrise, l-am întrebat, până când mă mai țineți în beznă? Nu a răspuns, saltimbancii i-au luat gura. BMM Există credite Există credite mari pentru viață, dar noi debităm, gata cu impostura. Jupoaie-ți pielea, omule, vor crește petale, vom mirosi a trandafiri, pretenția de a fi fericit este justificată, vom desființa sărăcia prin Lege, cine mă crede? Priviți zâmbetul unui copil, priviți. Nu vă grăbiți cu vârsta, lăsați tablourile false, fiecare cu chipul său, înălțimea sa, să trăiți, înălțimea voastră, vedeți groapa aceea ? Este cam adâncă, dar merge. Am ieșit în câmpul alb, nu am zărit decât infinitul. BMM Graiul de greier Ce știe greiele știm și noi, Nu vine din Walhala, ioi, Doar nibelungii mult prea lungi Ne cântă despre foc și dungi, Curg lacrimi de mister și grund, Unde raiul Kunigund? Cu iadul mult m-am împăcat, Te-aștept în prag, apoi în pat, De respirăm, deci ne iubim, Înseamnă șirul Hașirim, Sfinții trecură la secret, Văzui pierdut un epolet, Ce naște din nimic, se știe Te stoarce-n ceaiul cu lămâie. Din vioară cânți sau din plămân, Același Domn îți e stăpân. BMM E vremea minunilor, iubirea-i cu ață, domnul Stomach și Kafka uriașul, iată, plecară de dimineață să mai colinde bazarul, orașul. Doamnele Dalloway , Bovary umblă cu droguri puternice PSI, trăiește-ți clipa, strigă nebunul, fiind spulberat, din eroare, cu tunul, croitoreasa mea, Kunigunde, întreabă unde-s priapicii, unde? Dama de pică în apă curată a fost curtată de o surată, Domnul de pică umblă ca racul de râd răcanii, petecul, sacul, dar tramvaistul ZOGU milogul nu lasă frâna , i-o smulge tot Gogu, din tălpi până-n tâmple tremură Antonie, ispita e mare, în târg e dihonie, peruca și-o pierde Irodiada, o luară pirații în brațe, cu lada, foc, spune Cato în liniștea grea, Infernul e viață, iubiți-o pe ea. BMM Common sense Fără teamă, fără mamă, fără gamă, ești o dramă, dar ce dramă, traumă, saună, smithsoniană, sothebyană. Mă iubești, zise-o silfidă, n-ai bun simț cât o omidă, o, o, o, Waterloo, dear silfidă, piramidă nu se nalță cu bun simț, ci cu inima-ntre dinți. Te iubesc și fără el, voi muri precum Ariel, făr-de lacrimi și cuvânt, doar cu fața la pământ. BMM Am murit Am murit de multe ori, Bolovani sunt destui, Corbi mai puțini, unii au luat diplome, Fiii fură mai mult decât părinții lor, A început un război între obiecte, Unii trag în alții, cu ochi mari și senini, Am vrut să mă nalț, dar se pare că nu mai este loc Acolo, sus, cizmele tropăie în oricare parte, Parcă nu era așa pe vremea Părinților, Cine mai știe ce este un ștetl? Acum îmi este cunoscut și Raiul și Iadul, au căzut în baltă. Iar la fiecare cotitură dai de o un eșafod Din fier forjat. Asta e. BMM Am o cabană Am o cabană în Gura Văii, alături locuia un conetabil, nu contabil, a murit acum doi ani, în beciul casei lui s-au găsit mii de scrisori de la iubite necunoscute. Noii locatari au aruncat scrisorile în grădina publică. După un an au apărut straturi, straturi de flori nemaivăzute, erau flori exotice de pe toate meridianele globului. Noaptea venea conetabilul și le stropea cu lacrimi. Vorbea cu ele. În limbi diferite. Asta spune paznicul. Cine îl crede? Îl cheamă Brebenel, unii cred că este fratele defunctului. Cazul lui nu este unicul. O floare se numea Narzis, alta Goldmund. Extrem de roșie era Siddhartha. Printrte flori erau și mărgele de sticlă. Zilnic venea un copilaș , se juca , apoi arunca bilele la coșul de gunoi. Parabola teniei spune că nimeni nu este atât de bun cum își închipuie. Tenie crede că este folositoare. În locul mconetabilului, am uitat să spun,. s-a mutat Kierkegaard. Nimenu știa să-i pronunțe numele. Îi spuneau nea Gardu, dar el era Chirchegor. Deși a trăit puțin, el a spus - Doamne, aș vrea să trăiesc mai mult aici, decât în lumea de dincolo. Dar Domnul nu l-a ascultat. Ce pretenție să mai am eu? Am nevoie de o adiere Am nevoie de o adiere, Atmosfera e nemișcată, Curentul își urmează calea, Unde mi-e busola? O să fluier, Să stârnesc o adiere, După atâtea zile sunt tot pe țărm, Mă gândeam la moartea profesorului, Am mușcat dintr-un măr galben, Am mângâiat părul străinei, știam, nimic nu-mi aparține, în afara acestor degete, acestui poem, a toamnei roșii din care bem, păsările au trecut ca niște gloanțe, au perforat o bandă-ngustă de romanțe, numai părul iubitei mele necunoscute îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute. Cine-a venit cu doru-acesta-ntre ființe? Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prințe, s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul și umblă-n trupul meu, alt trup, vânându-l. BORIS MARIAN

Am cultivat Am cultivat plante exotice, imaginare. Veneam în fiecare noapte. Ridicolul nu este cea mai mare nenorocire. Cineva s-a aplecat prea mult peste balcon și a căzut în capul unui înalt funcționar. Putea să cadă în sine însuși. Se s criu miliarde de poezii, ca stelele, castelele. Așa cum Moise a scos apă din stâncă, de ce să nu scot eu un strop de iubire din neiubirea voastră, iubindu-vă? Inconștienți ca peștii în jurul cârligului. Zăresc o barcă plutind cu vâslele lăsate în voie, în barcă nu mai e nimeni. Încerc să nu o iau razna, dar tot deviez. Sufletul nu are busolă. Niciodată. Misterul nu are busolă. Doar toamna aurită este reală, ca și roșul sângeriu al copacilor, zărit cândva în Massachusetts. Dar și la Muntele Roșu. Ce plictis o fi fost la începutul Lumii? De ce nu ar fi fluturii sufletele celor morți demult? Un coșmar frecvent – mă aflu undeva, nu sunt acasă, nu știu unde mă aflu, văd oameni cunoscuți, ei nu mă recunosc, încerc să le explic ceva. Nu ne înțelegem. Oare aceasta este din viața anterioară sau din cea viitoare? Unele scrieri seamănă cu florile artificiale. Prefer buruienile, sunt vii. Îmi place mirajul, floarea de cactus. Troistan și Isolda, Romeo and Julia, eu și iluzia. Sub ochii uluiți ai motanului negru, șoarecii joacă o piesă, nu vor vi mâncați înainte ca piesa să se termine. Cum este orbirea? Vezi și nu vezi. A te privi în interior este mai important și mai periculos. Mă reevaluez permanent. Împrejurările neprielnice mă fac mai puternic. Nu m-am lăsat servit niciodată. Dar iubit- da. De iubire nu te poți sătura. O imensă foame de iubire. Îngăduie firii tale să supraviețuiască. Îți ia jumătate din creier, din voință. Trăim între buline, droguri, smoguri. Clopot robust. Victimă și efect. Numărul zece latră. Mulți oameni au reverii. Dar nu-l știu pe psi. Ne stingem încet ca-n vechiul Tibet. Cuiva i-a dispărut iubita. S-a evaporat. A simțit libertatea de care se bucură nebunii. Ca un sinucigaș. Nu înțeleg pe cei care își sapă groapa sub amenințarea pistolului. Oricum , ei știu că mor. Atunci, de ce? Te aperi cu lopata de pistol. Aceasta este demnitatea condamnatului. Trebuie să înfățișez și acest aspect. Nu sunt o pildă, nici de pildă. Urma în care timpul se-ndepărtează. Voi, descendenți, sânge în cleștar. Noi, lacomi și acum. Gust de cenușă? Spune, te rog. Mulțumesc. Hohot de râs, homeric și himeric. Ecou monstruos. Nimic nu mai urmează. Să-l văd eu pe William Shakespeare încolonat, între douămiiști. Treceam peste o râpă adâncă, mă întrebam, ce caut eu pe această bârnă mâncată de umezeală, gata să se rupă? O, biruință amoroasă. Ecce homo. Nicăieri, niciunde. Norocul existenței mele. Selbsterfahrung, cercetarea de sine. Voi mai dormi vreodată? Să-ți pierzi vocea, abia atunci începi să gândești. O lumină aurie îmi pătrunde prin pleoape. Cineva îmi smulge corzile vocale. Nu putem lăsa mizeria să ne pătrundă în suflet. Adică - frica de moarte, ura față de semeni, minciuna. Am și eu multe chipuri, unele nu le cunosc nici eu. Mila nu mi s-a părut o virtute, deși multe fapte bune se nasc din milă. Dar ea umilește, chiar cuvântul conține milă. Țin mai mult la dreptate și la independență. Nu am resentimente. Lupta nu te poate lăsa cu resentimente, câștigi prin faptul că lupți .Resentimentul este un semn al înfrângerii. BORIS MARIAN   Pagini și pumnale Pumnalul are o istorie a lui, rău este că paginile sunt pline de sânge. Ce se înțelege? A fost ucis autorul? Poate cititorul? Poliția caută. Nu mai repetați numele asasinului, îi faceți un bine. Nimic nu este vis. Așteaptă, vei fi convins că nu este vis. Capabilă de jocuri violente, femeia intra în cazinou ca la ea acasă. Pisici din marmură o întâmpinau, se auzea un mieunat marmoreean. Fricoșii să intre în prima cameră, ceilalți mergeți înainte până dați de masa verde. Pe rând au dispărut oameni, nimeni nu se sesiza, omenirea creștea demografic. Am găsit la mine în cameră o mână tăiată, un toc între degete, cerneala era simpatică , nu se vedea. Ce lumină apare în geamuri, întreabă Julieta. Nimeni din sală nu a răspuns. Nu uita, cerul nu are ochi, nici reportofon. Tu vei dace unvestigația. BMM Iubește Iubește, dară nu uita, că orice floare se va ofili, oricât de des tu ai schimba cu apă proapătă apa din vis. Dansează, cântă, flacăra pe alții fericind, dansezi, când n-om mai fi, viața ta ve deveni poate un crez. Pe ce îți dărui inima, ea o să bată mai încet, se va opri cândva, cumva, , un vers te va vorbi discret. Noi vom fi umbre, vântul rar ne va uni coroanele de de plopi, de chiparoși, fugar, ne-o săruta icoanele. BMM

Debutul și destinul unei poete – Irina Lucia Mihalca

Debutul și destinul unei poete – Irina Lucia Mihalca Citesc versurile Irinei Lucia Mihalca de circa zece ani. În urmă cu ceva ani am promovat pe site-ul Negru pe Alb numele ei ca Poet al anului și nu am greșit. Debutul ei a întârziat în urma unor nepotriviri de gusturi cu un editor care nu știe să respecte un cuvânt dat. Nu merită să-i pomenesc numele. Poeta a fost remarcată și premiată la mai multe concursuri în țară. Înainte de a mă exprima asupra volumului de debut apărut în 2016 la Editura Mușatinia, Roman , „ Dincolo de luntrea visului”, voi cita câteva opinii ale unor confrați sau simpli lectori. Editor este un om de cultură – Emilia Țuțuianu, prefața semnată de Adina Dumitrescu. Prefațatoarea pare „molipsită” de stilul poetei și începe cu un text poematic din care cităm – „Vorbesc porțile cerului de o copilă” …„Vorbesc gemetele pământului” …”Vorbesc malurile răscolite de brize”…„ Vorbesc valuri de creste-nspumate” …„Vorbesc mătăsurile iatacurilor”…„ Vorbesc dunele de pași suprapuși”...Scriitorul Geo Galetaru afirmă cu convingere că „poemele sunt ample revărsări de lirism, cu supraetajări de metafore de mare impact”…”Poemele Irinei Lucia Mihalca contureazp o mitologie erotică și existențială sui-generis”…Mai sunt și alte ecouri, mai entuziast fiind cel al lui Ben Todică , scriitor, ș.a. Ce-mi mai rămâne de spus după asemenea caracterizări extrem de bine potrivite? Multe. Ca poet, eu încerc să o citesc pe poetă în propria mea cheie. Ca impresie generală, creația ei stă sub semnul muzicii sufletului. Ai mereu senzația că ea scrie ascultând în paralel un Chopin, un Mozart, o mare muzică din veacuri trecute. De altfel ea are în palmares multe videoclipuri cu texte proprii și muzică clasică sau modernă. Toate se regăsesc pe Internet. Apoi, din lectura atentă a multor poeme se remarcă o adâncă pătrundere în textele Cărții Cărților, Biblia, cu Psalmii ei, cu Vecvhiul și Noul Testament. Aceasta dă o structură de înaltă etică și estetică sufletească. Frumosul devine o religie pentru toți oamenii planetei. Fără a fi subordonate canoanelor religioase, poemele sunt prin ele însele atinse de sfințenie. Mai departe. Ceea ce am apreciat la această autoare este putetrea de sugestie prin stăpânirea unor mijloace de expresie bine lucrate. Poetul nu este un simplu interpret al propriilor sentimente sau ale sentimentelor semenilor. El este obligat să se aplece precum un bijutier asupra „lucrării” poetice. Pentru exemplificare mă voi opri la câteva exemple – „suntrem lumini, suflete întoarse la matcă”…„ fugim din moartea din noi” …„vuietul veșniciei” ( rarissimă descoperire) …„ timpul femeii nu curge pe aceeași cale cu timpul bărbatului, spre celălalt trup” ..„își caută urmele noastre în timpuri”…„suntem piesele aceluiași puzzle…manifestarea Absolutului din noi”…„AU INTRAT ÎN VIS SCRIIND SINGURA LOR CARTE” ( sună ca o sentință, dar poeții adevărați scriu o singură carte risipită în mai multe volume”)… „ îți revedeai inexplicabil imaginea ta pe chipul meu”…Remarcabile sunt poemele – Rătăcirea Timpului la Masa Tăcerii, Culegătoarea de stele, Exodul cuvintelor, Ceasornicul timpului, Ieșirea din labirint, În veșnicia fără cuvinte, Cântul viorii, Privește marea întâmplare, Un fulger a sfâșiat cearșaful cerului, ca și autoprezentarea „Și dincolo de neființă”. Poezia Irinei Mihalca merită o analiză atentă, eu cred că vor mai veni critici onești și competenți să o recitească, dar eu voi reține câteva jaloane – obsesia timpului la modul existențial și filosofic, adresarea către o altă lume în care cititorii cred, mă includ printre ei, puritatea sentimentelor care depășesc sările fizice, spre deosebire de deraierea multor poeți moderni și hiper-moderni care se recomenadă prin obsesii carnale, deci vorbim de hieratismul și oarecum ermetismul nedisimulat al creației sale, viziunea luminoasă, demnă de invidie, nu găsești momente de disperare „poetică”, autoimpus, căldura sufletească fără de care poeta s-ar depărta de noi în sfere inaccesibile, ș.a. Se recunosc adesea sursele de inspirație, unele din propria biografie, altele din lecturi întinse pe secole și milenii de tradiție sacrală, respectul pentru o uriașă moștenire culturală a omenirii. Pentru viitor aș îndrăzni că vin cu unele sugestii - evitarea unor repetiții dintr-un poem în altul, efectul , impactul se diminuează, hieratizarea excesivă poate duce la o stagnare a inspirației. Eu am citit întregul volum cu o mare satisfacției, unele poeme le cunoșteam, repet, am avut imprersia că ascult o melodie care mă însoțește pe tot parcursul lecturii. Originalitatea și prospețimea poemelor nu este de neglijat, dimpotrivă, ele pot fi leacuri pentru nenumărații desperados ai acestei lumi de „oameni și lupi”. Volumul se autopromovează prin detașarea de moda actuală, adică de teribilismele și canibalismele unor confrați. BORIS MARIAN MEHR Membru USR 24 ianuarie 2017

Alter Ulise

Alter Ulise Solemn veneam din capul scărilor, INTROIBO AD ALTARE DEI, Istoria este-nceputul, ei? Papa Petre papă lapte, Iar răsplata după fapte. Omul avea obrajii rumeni, Ați văzut ghepard cu obrajii rumeni? Oh, Mistress mine, where are you roaming? Nici un răspuns. Toți am murit, dar nu știm. Horror în Obor. Nu este disciplină peste tot, Doar în regatul hotentot, unde un enot A preluat puterea prin lovituri de cot. O, Cote d”Ivoire, unde mă simt Ca într-o ceașcă de argint. Conspuez les Francais, Zise jupân Bebe. BMM Toccata bunăvoinței Unii-mi sunt frați, alții nefârtați, folosersc adesea morfina poeziei, cum altfel aș putea trăi? Trăim un prolog toată viața, urmarea o vor scrie alții. I-am detestat prea mult pe cei făloși, să fie sănătoși. Dar pe nimeni nu am invidiat, invidia umilește, chiar poate ucide. Unele fraze vor dăinui, altele vor dispare în noapte. M-a durut distrugerea Templului, sclavia albilor , negrilor. Mi-a plăcut curajul corsarilor. Ce treabă ai tu cu istoria? Mă întreabă un gibon. O fi strămoșul meu, mai știi? BMM Con amore Am construit cu tine palatul de cleștar, s-a sfărâmat la primul cutremur din Quatar, mi-ai spus că e nevoie de secoli, zile, neant, a doua zi neantul devine enervant. Că ne-am iubit, se știe, ne urmăreau șnapanii, Era să-mi dau și viața și haina cu galoane, Dar ai fugit în sânul familiei, umbrar, s-a năruit poemul, palatul de cleștar, m-ai șters de prin jurnale și cântece cu text, iubirea este legea, deci dura lex sed lex. BORIS MARIAN Nu era speranță, numai certitudini, noaptea străluceau stele, lumânări, scuarul se umplea de guvizi-fantome, nu erau chiar morți, fluierau pe nări. Spune -God have mercy on my soul, deci spune, un buchet de crabi vei primi în dar, ce curaj, ce lauri, valurile-n spume alergau amanții zgribuliți spre far. Strada ca o venă propulsa viață, vitriolul sfarmă și topește tot, n-am venit să-ți spun bunădimineața, te anunț că mâine va-nvia un mort. ************************************* O, Doamna mea, unde te afli? În care parte-a lumii străvezii? Eu sunt într-un abis și poate de aceea nici nu te văd aevea, nici nu pot auzi. Dar ce e dragostea? Un sunet, o lumină? Este prezență oare, este doar absolut? Nesiguranță, teamă, tunet în surdină sau poate mult mai mult, neîmpăcat sărut. Nu e-n puterea noastră să desfidem tumultul ce ne prinde în vâltori, înalte porți cu răsuflarea le deschidem, eu urc spre tine, tu, cedând, cobori. BMM Ipostaze Poetul nu este profet, Nu este un sfânt în pustiu, Doar un om ce pierde hârtii prin casă, Uită coduri, pinuri, se-mpacă, uneori, cu vecinii, fluieră câinii pe stradă, numără păsările în parc, așteaptă primăvara, visează seraiul lui Harun Al Rașid, călătorește cu Sindbad și, în final, moare în somn. Te-am invitat masă deși nu meritai, Îmi spune tovarășul Ciu En Lai, Din cauza ta au plecat mesenii, Îmi șuieră între dinți tovarășul Lenin, Nici unul nu-mi spune ce are cu mine, Eu sunt iubit între canine, Chiar și pisicile mi se uită în ochi, Dar nu mă suportă Fam Van Dong, Am eu ceva de vechi refractar, De când eram un obraznic școlar. Secretă nuntă cu fluturi, Uneori înfloresc statuile, Poți să ai zona Zoster în inimă, Nu se vede, dar sub un copac Am găsit șapca liceanului îndrăgostit, Ce-ncet plutește peștele- Timp ? Ce adânc se scufundă prima iubire? Câinii au uitat să mai latre, Se uită la ceas și ascultă ultimele știri, În curând vor înflori statuile fără mâini, Numai buze. BORIS MARIAN

Ajunse cuțitul

Ajunse cuțitul Ajunse cuțitul până la os, Iubita nu mai privește focos, Râde cu gura pân-la urechi, Happy birthday to you, Jackie-Jack. Ah, mii de purici, râzi tu cât poți, Eu în Alaska schimb mii de zloți, Din Marmara în Satu Mare Nimeni nu are mai multă căutare. **************************** Adesea, printre ore solitare, Când Soledad plutea în văi stelare, Tăcerea-și scutura hermina, Iar Herr Professor ne preda latina. Mă pomeneam vorbind fără cuvinte, Cum nu mi se-ntâmpla-nainte, Mă întrebam ce este nebunia, Pe care continent e România. Si ascultam balada lui Manole, Departe de sofisme și de mode, Miorița, Alimoș și Gruia și Porumbescu, |Minunescu, Traian Vuia, iar continentul căpăta contur, Pământ diform sub cerul de azur . ********************************** Vipera neagră cu ochi rubinii secoli străbate , păduri și câmpii, suflete multe trimise în iad vipera roșie cu ochi de jad. Ne poluăm mințind mai mereu, orice fățarnic e corifeu, se rușinează de noi cimpanzeii, uită CUVÂNTUL IUBIRE ateii. Uită de toate omul de lut, cum de e om, cin-l-a făcut? ***************************** Seara ne vedem pe noi înșine, înstelăm apele întunecate, ca umbră maternă - copilăria. Vom fi cândva cocori? Sau numai nori? Acum îți zăresc ochii, iubito, atât de larg deschiși, încât mă cuprinde amețeala. Aud pe lângă mine trecătorii strigând, fluierând, nu mai știu, sunt om sau copac, ce secol este acesta? BORIS MARIAN Era o balerină Era o balerină frumoasă, extrafină, părea o Șahrazada, o Cleopatră - fata, dar prea era frumoasă, ca un parfum de clasă, trezea în noi, se pare, o mistică ardoare. I-au dedicat și valsuri și caucaziene dansuri, în vremuri de restriște a preferat să riște, precum Jeanne d”Arc, iar rugul i-a mistuit doar trupul. BMM Iubito, astăzi vom fi triști, să-mi dăruiești o mângâiere, eu am să țin ochii închiși, vom spune, moartea e-o părere. Vom înjura de dumnezei, ne vom certa între săruturi, parcă trăim între pigmei, înconjurați suntem de scuturi. Ne știm de mii și mii de ani, am fost Romeo și Julieta, pe cer, nori grei și cormorani, furtuni vor sfărâma corveta. Și vom pluti spre larg, pe mări, spre misterioase continente, citesc în ochii tăi mirări, dansăm în spațiu valsuri lente. BMM Artistul Artistul ca enigmă, emblemă, siglă, Delicat, natură la miez de noapte, Un bâtlan a zburat înspre sud, ceva trist, Ceva mortal, ca o durere suspectă. Cine spunea că numai Dumnezeu Are dreptul la existență? Are dreptate? Și este trist acest Dumnezeu? Suntem noi doar stații facultative în trecerea timpului? Un obelisc negru a fost așezat în centrul Paradisului. Fratele meu este strigătul, scria Din adâncul cenușii fratele Benjamin, l-a auzit cineva? Probabil. Dar va veni ora când noi vom vedea De undeva, de sus, cum ne vor privi alții. Boris Marian

A doua moarte

A doua moarte Ziua se înclina pe un plan mobil, vidanjorii se odihneau după schimburile de noapte, citeau reviste porno, singurătatea era subțire, o femeie -zdrahon îi pândea după copaci, unul lipsea, un băiat simpatic, îi murise soția, oamenii se pregăteau de sărbătoare, totul se albise în cinstea ei, râul curgea leneș ca timpul în închisoare, malul era galben, un lut alunescos te trăgea spre adâncuri. De-a lungul cheiului o umbră trecu anunțănd a doua moarte. Cine, cine? O întrebare în mintea fiecăruia. Orașul exprima durere, fără explicații. Ofelia plutea spre infinit, urmată de pești mici, argintii. Murea împăratul Orientului. Dar ce le păsa celor din Nord? Jurnalistul Hamlet căuta un amator de interviuri. Nimeni nu-i răpundea la salut, o încrâncenare din partea localnicilor, de ce? A doua moarte era cea adevărată. Vântul mătura frunzele, toți așteptau ceva. Magul de la Răsărit trăgea să moară. Apoi va veni primăvara, cântecele florilor și zburătoarelor vor acoperi orice urmă de nefericire. BMM

Amintiri din Casa Vieții 20.01.2015 Încep un nou capitol, ultimul, după 47 de ani de când smângălesc hârtia. Smângălewski. Bun. Unii spun că am un stil, alții- un pistil. Am oscilat mereu între poezie fixă, mobilă, automobilă,proză neroză, necroză,nevroză. Prin buză mi-a apărut o buburuză, fără nicio scuză,obsesia din adolescență-sifilisul, șancrul, Eminescu, prea departe. La actul formal al înhumării, înhămării la carul zeilor, cineva a zis, uite, bă, ce chestie, o buburuză, aria buburuzei, o fi inspirațiunea, uite, zboară, aiurea, scria ca un idiot, spuse altul, deși toți care scriem suntem idioți, un om deștept face bani, copii, da, eu iubesc copiii, am copii, nimic nu se oprește, arta nu te face veșnic, unii muriră de foame, alții de faimă, spiritul meu, vârcolac, umblă prin bibliotecă, se lipește de o carte, caută și el o parte din geniul omenirii, neștiind că geniul vine numai de la Dumnezeu. Chiar și geniul rău. Bătrân și fără dinți și fără rost, te-aruncă din troleu un june prost și te trimite iute la azil, a fi azil, se spune, la Mizil. Ce repede ne-ntoarcem la primate, strămoșii fără diplome și carte, zadarnic cercetăm atomii, viața, când globul pământesc devine piața. Poate că nașterea e , totuși, o greșeală, lăsați șacalii, cu ei facem școală, grădina și cenușa ne așteaptă, în curte mai miroase a ceapă. Raiul și iadul, măcelarul, ochi-dihor, ne asamblează falnici cârnăciori, dar rotofeiul Buck nu mâncă porc, de parcă nu se trage din New York. Verbină, verbină, trup de violină, evantai lovit de vânt și de vid, eu prefer opalul, perlele, coralul, pasul ce coboară, scara interioară, moarte străvezie, mâine reînvie, mâine e iubirea, poimâine – amintirea. Joc de val și-aripă, criptă pentru-o clipă, pe de altă parte, forță, teamă, moarte. Sete iar de sânge, trupul rău te strânge, azi talazul trece și te lasă rece. This won't show in anyone else's News Feed unless you

Poeme pierdute

Poeme pierdute Poeme arse de diavol, el nu citește, arde, Totul a început cu un joc, lacrimile nu veniseră la timp, Ghilgameș era pasionat de poeme și de golf, Sveijk îl citea pe Homer, de aici și umorul său simpatic, Eschile făcea comerț cu vile, era și Wilde pe acolo, Nu te mai sforța , Sofocle, nimic nu iese singur, Contabilul Aristofan Aristofanovici și-a pierdut mantaua în Sankt Petrsburg, Menandru, cve mândru sună acest nume, dar era pirat, apoi – ex-pirat, Faltona Betitia Proba, asta era femeia fatală, natală, goală, Aveam două mătuși – Dasa și Kalidasa, ambele atrase de studenți, Folca geonfedre, țineți minte, nu treceți pe verde, Despre Sfântul Beda se spun multe, aducea și nenorociri, Chaucer a inventat whiskey-ul, a spus un călugăr nebun, Villon făcea în pantaloni după execuție, Pe Tasso las-o că nu e femeie, Antes muerto que mudado, spunea fiind ud, unul, Donne, Ben Jonson, nume de birjar, săracul, Urquhart, poftim , subiect de examen, Cu Moliere și Racine încheiem primul semestru, Vacanță plăcută, dragi prieteni. ****************************** Ai dreptate, iubito, Să-mi tai capul precum lui Ioan, Vorbesc prea mult, Ai dreptate să-mi tai pletele, Sunt prea temerar, Ai dreptate să-mi dai mărul, Sunt prea pudic, Ai dreptate întotdeauna, Altfel dreptatea ar deveni strâmbă ca o nuia, Ar putea să semene a iubire și tu, nu dorești asta, Eu credeam că a iubi și a ierta este totuna, Chiar și călăul din Lyon aștepta o iubire, Eu nu sunt ce par, tu nu ești ce pari, Nu pot uita cuvintele Euridicei către Orfeu, „Nu-ntoarce capul, dragul meu”. BMM Aici e locul meu Aici e locul meu, i-am spus câinelui credincios, Aici voi fi îngropat, nu-mi trebuie fanfare, Nici zgardă de aur și nici marmură, Să pot auzi clinchetul tramvaielor, Urletul sălbatic al motocicletelor, Vocile rândunicilor, voi gusta quiche cu somon afumat, O felie de lună, voi transporta dulapuri vechi, Cu costume de gală din vremea lui Napoleon III, Voi râde de listele laureaților, medaliaților, De istoriile literare voi râde în hohote, Trece în goană un pâlc de călăreți, Sunt oamenii lui Alaric, caii lor fumurii Cântă imnuri imperiale, guillaume iar face glume, Iar noi mai avem puterea să râdem, Trăiască, strigă sufletele slabe, Pe ritm de samba, apoi adio. Vom naviga fără dureri, departe de noi înșine, Precum un Sindbad, Don Quijote, Magellan Sau Olandezul Zburător fără de moarte. BMM Reversul SALVEAZĂ, PRIETENE ARTA, DOAR ARTA, SALVEAZĂ ȘI VIAȚA UNUI VIERMUȘOR, ACESTAI-I ÎNDEMNUL, MILA, CONSEMNUL, MI-A SPUS LA URECHE UN MONSENIOR. ERA-N PARADIS UN POM, DĂDEA ROADE, DAR LE RODEA HARNICUL INS, CĂ VIERMELE PARE ÎN SOCIETATE ȘI CULTIVAT ȘI CHIAR DISTINS. LA FEL TRĂIM ORICÂND ȘI ORIUNDE, UNII-ȘI IUBESC POEMUL NESCRIS, ALȚII DIN POAME ROD ȘI SE UMFLĂ, CE VIAȚĂ UȘOARĂ-N E-N PARADIS. bmm Un singuratic trecu prin viața căpitanului Brulle, Venus din Ille îl sărută pe frnte, precurorul șterse acuzația de ultraj, diavolul adună zdrențe pe străzi, astfel am trecut de al lumii hotar. Automobilul numit viață se zdrobi de un zid de plictis enorm, stelelor le-am spus - unde e fericirea? Dureroasă iubire e infinitul. Ce-ți pasă de Platon, de Diogene? Băbuța-moarte e dreaptă și stăpână, ascultă în tăcere fanfarele de aur, privire ascuțită de acvilă vicleană, ea încă mai visează victoria cu lauri. BMM


Aratul


　

Nu am arat niciodată, știu că este


Un act sacru, o fecundare a pământului,





Buddha se ocupa cu aratul,


Semințele cerului, apoi aratul,


Apoi iubirea, apoi copiii,


Bărbatul e plugul, femeia e brazda,





Un festin veșnic sacru.


De am păcătuit, voi ara în iad,


Oașele se mută în timp,


Dar morții? Pământul e brăzdat de prăpăstii,





Sufletul de dureri ascunse,


Dar ce este liniștea? Oare există liniște?





BMM


Un semnal, două semnale, apoi stop.


Hip-hop, despre oameni și oi, oi,


gesturi, indigestii, o istorie despre femeia


care nu suporta singurătatea,


nunțile vesele, pe față, pe dos,


o endoscopie a sufletului nu strică,


speculații, zvonuri, nimeni nu dă declarații,


eu declar - nu vreau să fiu muritor,


dau tot pentru o clipă în eternitate.


Nevermore, spuse corbul care avea scorbut.


BMM

Ai să lași în urmă

Ai să lași în urmă Ai să lași în urmă o operă de cinci volume, O pagină spumoasă, Un rând, O vorbă de duh, nimic, dar Nimicul este mare, cine se poate pune cu Nimicul? Între Nimic și Dumnezeu Este doar o diferență de nuanță. Când voi ieși din viață, Ca dintr-o casă veche, Fără ferestre, ușile Date deoparte, Mobila hămăind Precum câinii obosiți, terorizați, Voi zări cerul limpede, Chipul iubitei aplecat Peste chipul meu, Voi respira ușor, Atât de ușor, Încât respirația Lunii Va semăna cu o salvă de tun. Vom pleca împreună, Fără haine, înveliți de un nor argintiu. Vă rog să nu citiți acest poem. O mireasă și doi câini, Câinii dorm de săptămâni, Iar mireasa scrie-n lacrimi Mirelui din vechiul Sarmis. Ți-n mână o țigară, Mândră e pe dinafară, Ea privește în viitor, Mulți o văd și mulți o vor. Muza mea, iubește-mă, În iubire, clește-mă. Harababură, zice cu dispreț, Criticul în naltu-i jeț, Cad capete tăiate la mașină, Iar trenul meu plecat-a din Chitila. O vrabie în palmă mi-a rămas, E propriul suflet, caută un pripas. O rază de soare în apă, Merg și pe urma ei, Poate de moarte mă scapă, dau de-n castel cu polei, o castelană înaltă, blondă și fără cusur văd cum mă primește, îndrăgostit sunt, vă jur, apă vie-n artere simt cum pătrunde șuvoi, astăzi voi scrie poeme, mâine voi un moroi, raza de soare se stinge, vine și noaptea cu draci, eu voi fi prințul din Togo, am să vă-nvit la colaci. Toți o să fiți, numai unul O să lipsească, eu știu, Că despre mine e vorba, Sigur eu n-am să fiu. Cu anii te-mbunezi, te înrăiești, Iar pierderile sunt mai mici, Pierzi un amic din Timișoara, București, Câștigi un loc în stele, licurici. Ai scris, n-ai scris, oricum vei fi uitat, Te pomenește-un dicționar cu multe file, Rămâne-un vers ori poate un citat, n-are răbdare timpul și nici milă. Răsare-un geniu tânăr, fericit, Apoi vin generațiile geniale, Tu stai și scrii ca într-un schit, Chipul Iubitei te așteaptă blând în Vale. Mulatră e soarta, iar poarta și vatra Sunt negre și grele, ce chestie, trestie, Ochii pe ochi, urechi pe urechi, Puricii strigă URA, vidivechi. Lumea, baloane albastre, săpun, Gluma, baroane, mă doare postum. Merg înapoi, înainte-napoi, n-avem nevoie de griji și nevoi. Abel și Cain sunt frați, noi doar veri, Dragostea fu îngropată mai ieri. Pitulice, pitulea, du-te la iubita mea, Spune-i că mi-e dor de ea, pitulici se tupila. William Pitt era ministru, mai așa, dar cam sinistru, El a dat un ordin scurt, se permite orice furt, Dar urmarea e mai rea, funie de gât și pa. Prost e că la noi nu-s funii, mai mulți fani decât nebunii, Pitulici avem alese, pituloi cheloși ori freze și înaintăm ca racul până ne va lua chiar dracul, până vine o lege nouă, boul fură numai ouă. BMM   |

Adolescent

Adolescent Ai dreptate, iubito, Să-mi tai capul precum lui Ioan, Vorbesc prea mult, așa eram, Ai dreptate să-mi tai pletele, Sunt prea  temerar, Ai dreptate  să-mi dai mărul, Sunt prea pudic bondar. Ai dreptate întotdeauna,  Altfel dreptatea ar deveni doar o strună. Ar putea să semene a iubire și tu, nu dorești asta, Eu credeam că a iubi și a ierta este tot basta. Chiar și călăul din Lyon aștepta o iubire, Eu nu sunt ce par, tu nu ești ce pari, asire. Nu pot uita  cuvintele Euridicei  către Orfeu, „Nu-ntoarce capul, dragul meu”. Eleonora te chema cândva, acum? Au existat sute și mii de cum-necum. Harul fie cu tine, așa am zis. Au sosit muzicanții anatolieni din Bis. . Cum se asociază iepurele cu Luna? Foarte bine. Cineva a tras și nu m-a nimerit în bobine. BORIS MARIAN Trepte spre eșafod Urc treptele, în curând capul meu va fi liber, Am să râd când o să vreau, toate războaiele s-au terminat, Omul s-a hotărât să meargă acasă, , care casă? A ales drumul cel mai scurt, nu și-a luat rămas bun, Mergea repede, când obosea, se culca pe un trunchi de copac, Auzea cariul cum lucrează. Dumnezeu nu era nicăieri. De ani de zile nu văzuse un apus sau un răsărit de soare, Nici flori. În sfârșit , găsi o casă. Erau acol0o femei și bărbați, Nimeni nu vorbea unul cu celălalt, dar a primit mâncare, Băutură, cafea,țigări. Unii se rugau dimineața și seara. Omul uitase toate rugăciunile. O femeie îi zâmbi. Au făcut dragoste, dar nu și-au spus pe nume. Își amintea de prima sa iubire. Ar fi vrut să dea timpul înapoi. A ajuns la butucul pe care trebuia să-și pună capul. În acea clipă i-au venit în minte niște versuri mai vechi. Unii cred, alții spun, mai în șoaptă, pe-ascuns, Alții strigă și mint, te lovesc, te străpung Cu săgeți otrăvite, te ucid uneori, Dar poetul mereu va renaște-n cocori. Va renaște în frunze, în vântul fugar, În râsul copilului fraged, sugar. Nu mă tem de minciuni, de sperietori, Dacă Domnul e veșnic, nici poeții nu mor. BORIS MARIAN

Admirăm Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege, Cam turbulent părea , din el ceva se va alege, Are urechi și mâini și ochi, citește, cântă, zboară, El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară, Visează revoluții noi, bea vinul doar cu zeii, Când nu găsește un leu mort, se joacă și cu mieii, Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu, s-a sinucis pe drum, de ce? Din drag de doamna Liciu. I-au scris o biografie , ah, nu amintea de Shakespeare, Pentru că domnul Lear era un fel de arhitector. ***************************************** Ziua-i masivă , albă și rece, Ca un colegiu pentru colege, Numai iubita, doar ea se zărește Într-o oglindă ca ochiul de pește. Trece cu trenul omul cu trenciul Luat pe-o hârtie de treisprezece, Numai iubita în nouri se scaldă, Ziua-i masivă, rece și albă, Numai iubita, subțire, înaltă Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă. ************************************** Un om fost sac, fost rac, avataruri, se ruga la altcineva, nimic nemuritor, dar sâmburul luminii? Pe când eram ființă, am îndrăgit poeme, am dat pe la științe, ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime, deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu cuminte, greu, și azi este greu, râde criticul -balon, ca și cel cocârjat, iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greșelile ne bântuie, ne-vântul e, mușchi de argint, suflet aur, pământule, când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea nu sunt veșnice, doar sfeșnice, în viața mea, ca într-un super-mall au fost mulți oameni, multe surprize și brânzeturi, zaiafeturi, dar tangoul morții nu l-am dansat, nu-l știu, cred că cineva drag mă așteaptă dincolo, știu. BMM

Adenocondron

Adenocondron Auzit-ați de condron, un condron cu aderom, Este nu numai la om, crește, cântă și în pom. Voi vorbi doar de excepții, contracepții, dezinfecții, Poezia are aici doar un rol de licurici. Epigonii lui Ovidiu nu au cunoscut Iridiul. Mântuirea vine când? Vine pentru cel flămând. Unu-mi cere o rețetă, eu ofer doar o pizzetă. Mitu-l face pe Mitică să se creadă Ahilică. Francastel Pierre cel Mare l-a plodit pe Karl cel Tare, Unu-i strâmb, altul bărbos, dai în el, pare baros, Luther mi-a fost văr de-al treilea, avea câine și-o Cordelia, Greu ne puneți la-ncercare, zice-un cititor mai soare, Dar lumina singură nu face o lingură, Dinlăuntru vine ea, ca un turc din tarhana, Ia beletul, măi belitu, că de nu-ți fac praf rinichiul, Ai ajuns, aici e-Afula, de acum te duci spre kula. Vezi nu specula avansul, riști să se transporte-n Kansu. BMM Sunt un geniu, asta este clar, kevlar, păcat că nu scriu în limba lui Socrat, tăcere este peste tot, criticii s-au dus la înot, ce-mi pasă? Urmează o mare kermează. Într-un pom cu dalidele , șade două păsărele, amândouă ciripesc, eu pe mine mă citesc. Ce citesc? Iubiri uitate într-o casă, într-o carte, papagalii scriu istorii, mor de gută scriitorii, porci spinoși se lăfăie, baroneții clefăie, am un credit după moarte, de la nen-tu , Buonaparte, câinii Paradisului, asediul Parisului, o pisică și-un bărbat în nacelă au plecat, din Loyang vin vânătorii cu pușcoace vibratorii, Robert lowell fun cal ce fura din cașcaval, Burroughs citea doar psalmi, sclavii roșii stăteau calmi, Thomas Dylan și cu Boby tot vorbesc în ixuri-dodii, eu am scris de toate, de-asta mă lovi c-un par Năpasta, strada Crocodililor, diliii diliilor, Bruno Schulz îmi fuse văr, am mâncat același măr, ș.a.m.d. BMM Fără platoșă Nefericirea se naște din absența iubirii. Nu vă îndoiți de ceea ce spun, că îndoiți veți rămâne. Noi nu ne schimbăm, doar ne prefacem. Treceți în spatele oglinzii. Cred în programarea genetică, dar programul poate fi virusat. Atunci se naște inspirația, fie creatoare, fie distructivă. Uneori încercăm să-i înnebunim pe alții. Astfel filosofa Gâgă în clipele sale de înălțare. Se ofilește sufletul în noi? Zăpada se mânjește de noroi. Sunt unii care mor trăind. Brusc am înțeles că nu mai am ce face. O mâncărime mi-a cuprins întregul epiteliu. Nu mai încăpeam în mine. Ești singur, m-a întrebat o voce. Nu. Atunci ești fericit. Când adevărul o să pară o minciună, minciuna o să pară adevăr, stânga devine dreapta, ca o spumă este opinia de astăzi până-n zări.Eu spun că n-am mințit vreodată, pare suspect. Se supără pe loc doi golănei și doi bătrâni de treabă, cum să nu minți, când adevărul este foc? Precum acidul tare sau leșia, cuvântul cade greu pe cei dibaci, mai bine taci și mori ca păpădia, voi ați văzut cum ard pe câmpuri maci? Cineva m-a văzut ambasador în Jamaica. Ce e Jamaica, o țară? Mai bine dirijor într-o orchestră de boschetari. Dacă eram farmacist, mulți mureau din cauza excesului meu de a fi corect. Am avut doi strămoși – un grăjdar și un cazac. Cuiele și sabia sunt de mult ruginite. De unde pasiunea mea pentru Don Quijote? O fi Dulcineea de vină, deși numele nu-mi place. Desiree, da, e un nume. Baruh Ata Adonai, îmi place să repet, sună maiestuos. Și foarte vechi. Jos comuniștii, strigă unul, dar primul comunist a fost Iisus Christos. Citiți bine Evangheliile. Desigur, în două mii de ani, degenerarea este o lege. Vezi pe marele gândac Iosif Visarionâci. Nu cred că la el s-a gândit Kafka. Nu trebuia să-l împușcăm pe acela, doi pumni în cap și se lămurea, o judecată sănătoasă, nu tot circul cu mii de morți. Dumnezeu a fost și este, dovada? Hamlet, Freud, Einstein, mulți alții. Adevărul este că de multe ori suntem măgari și nu ne dăm seama nici după o viață. Bietul măgar nici nu știe ce i se pun în cârcă. BORIS MARIAN

Adânca mea tristețe

Adânca mea tristețe Vom fora adânc în solul planetei Tristețe, De mult pare viața doar un decor în schimbare, Clarvăzător cu propria-mi soartă, Mă văd crucificat ca evreul Iisus, ținta e falsă, rutina și ura sunt numai surori, unde-i rubinul iubirii de-aproapele tău, frate Cain? Chiar și baloanele mari de săpun râd în aer, Care-i viziunea, care e vizuina? Doar nebunie și sânge. Orice poate să fie ucis, omul nu, omul nu, niciodată, Credem în Domnul? În altceva nu poți crede. Boris Marian Poetita CA S-a răspândit în lume o boală nouă, grea, o poetită zisă pe litere C A, posteritatea spune că nu e niciun risc, există pentru cine? O vale ori un pisc. Se doarme bine-n moarte, de ce să nu se doarmă? Alarma nu te scoală, e-o mănăstire-n Parma, În cripe sunt doar scripte și oase fără duh, tu vei fi fost departe, ca înger în văzduh, poate să fii un diavol, mai știi ce te așteaptă, depinde ce scriseseși cu mintea mai deșteaptă, de n-ai iubit, fii sigur că te-au mâncat guzganii, de nu ai plâns o dată, vei incita vulcanii, dacă ai luat un premiu, ți se vor da doar rodii, sunt acre și zemoase ca propriile-ți melodii, dar nu uita de biata Sylvia Plath, sărmana a publicat poemul INPLUMAGEOPHRANA, eu am iubit-o sincer, ea nu știa, desigur, uitarea ne ridică nenumărate ziduri, tratează poetita cu versuri mai briiante, de nu, tratează viruși cu stanțele lui Dante. BMM

Adânca mea dezamăgire

Adânca mea dezamăgire Să nu cauți adevărul. Nici dreptatea. Ai să găsești cadavrele copiilor uciși. Bunicii împușcați pe malul apei, Prea sângeros e adevăru-n ochi cruciși. De aceea, mai molcuț s-o luăm, ca melcii, Să fim mai blânzi ca mieii sub cuțit, Cu lacrimi se inundă Universul, Când mor oameni, adevărul e mințit. E cineva care m-amenință cu moartea, dar eu, înconjurat de nimfe, fără păs nu am armate, scriu câte o carte și nu dau patrupezilor ovăz. Mi-e dor de cântece și voia bună dintre oameni, De erotismul doamnelor de vis, De ochii verzi, căprui, albaștri, îți cer, Doamne, Să fiu de multă dragoste ucis. BORIS MARIAN Păpădii moarte și vii, în zăpadă preschimbate, fulgi albaștri peste sate, aburi din morminte goale, nume albe în scrobeală, explodând numai în timp, blânde, fade, fără nimb, puf de perne sfâșiate, din legende lăcrimate, capete în vis tăiate, corpul risipit de îngeri ori pirați din vechi înfrângeri, ah, călugărițe-n gânduri s-ar iubi cu sfinți pe scânduri, apă risipită-n aer precum strigătul din vaier, zeci corăbii coborând mai adânc, tot mai adânc, spre iubire și spre moarte, dragoste fierbinte-n șoapte. BMM

Strada NICIODATĂ. De pe acoperişuri atârnă toporişti, braţe tăiate, oraşul este cuprins de flatulenţă, o unitate militară condusă de căpitanul Şutmăreţ defilează în tăcerea nopţii, ca în filmul „Fragii sălbatici”, un sac cu sâni tăiaţi este aruncat pe o fereastră a castelului părăsit, din marginea urbei. Mă grăbesc la gară şi nu ajung. Alerg şi drumul se bifurcă, apoi se destramă, sunt în câmo, stele strălucitoare ca becurile într-un brad de sărbători clipesc, un cârlig mă apucă de guler şi mă aruncă departe, să nu mai vii pe asici , mi se spune. În trandafiri este un gust de roşu rânced, pe lume a venit un copil orfan. O văduvă-lehuză îşi sfârşeşte zilele pe o piele de miel. Oamenii au pleoapele plecate, ele se umflă, ca nişte cepe mari, putrede, spre sud. Se refugiază o ultimă rândunică. Tot ce rămâne, moare. Astfel s-a născut statul . La Sybaris cred că aş fi rămas definitv. Dar nu aveam legitimaţie, buletin, paşaport, adeverinţpă, chitanţă, fotografie, chip, haine, trup, suflet, nimic. Acesta era Sybaris, cel jinduit de Marele Poet. De Binele Suprem îmi pasă, dar vă rog să mă aşteptaţi puţin, revin peste treri secole. E greu să fii scriitor, te-njură lumea, e greu să fii şi om, să fii neom este mai simplu, ţânţarul anofel , care citea din Marmontel e mult mai fericit, bestia, monstrul minuscul, fragil, do ut des, mă mângâie, mă amăgeşte, îmi spune, fii atent, un deştept face prostii mai mari decât un prost, aici este toată chestia. Veți vedea într-o zi cum pământul pe mormântul meu se va ridica în zbucium, eu voi ieși tânăr, curat, voi scrie ceea ce nu am apucat să scriu. Un gând a căzut de-a dura pe soclu. Obrajii, gura îmi erau aprinse. O haită de muguri mă alerga prin cimitir. În oraș a părut o stradă nouă, fără nume, fără case, trec pe strada aceea, se numește NICIODATĂ. Boris Marian

A fi veșnic – o poveste A fi veșnic - o poveste, Care și de unde este, Auroră, zefir, suflet, Un sufleor la teatrul Boubette , Cum în cărăbuș transformi Pe oricine, dinți enormi Are lupul zis Robot, Ca amicul Barbă-Cot. Ce e Legea? Nu-ntreba, Că te-aude cineva, Interzisă-i orice lege Printr-un ordin, Ubu-rege. Ce frumos visau bolnavii Că e lumea, dragii mamii Lui Belial, pleacă de-acolo, Trei milenii caut un solo, Caii mor, lupii se-adună, La putere-s împreună, Ai dureri de spate, bun, Scapi cu-o salvă de tun-tun, Dumnezeu nu ne promite Fericire, că smerite Pot fi oricare lighioane, După râs și după toane, Fulger, trăznet, fie, ploaie, țara intră în noroaie, că norodul, cam nărod, crede c-a făcut un pod spre un Vest bogat în găuri, o busolă cu zerouri. BORIS MARIAN Un enorm pas în gol Un enorm pas în gol și-n salvatoare ficțiune Este demersul meu, spunea profesorul scârțâind din pantofii noi-nouți, atenție, fără personanțele inconștientului viața ar câștiga, probabil, precizie și luciditate, profesorul se aplecă să ajute un bătrân să urce pe trotuar, să zgârii neantul cu unghia stiloului nu e o treabă de lepădat, dar infinit mai frumos este să umbli ca Ioan Botezătorul pe o umbră de pământ, sub un cer ce coboară din stea în stea cu sunet de arginți suspendați, nu fumați, scria deasupra ghișeului, nu vorbiți tare, numărați restul în fața noastră, ca multe altele, ne aflăm în plin progres, gândea încă profesorul, dar mandatul poștal nu sosise. De ce măsura iubirii este pierderea ei, uite o întrebare Mai interesantă, deși cunoscută, ne-a poluat trei luni, s-au smochinit strugurii, ce-ar fi să fie mai ferm, cerul gurii noastre este spongios și plin de pustule, urma o noapte în nuanțe de papagal gulerat, amiral roșu, margarete palide, ah, portocale ca sânii. BORIS MARIAN

Tu crezi în lumină, eu te admir,

Tu crezi în lumină, eu te admir, Pe Blaga mereu îl cinstim, îl iubim, Dar nu gonește lumina , oare, Oricare taină, departe, în zare? Tu ești fericită, eu te admir, Pe mereu mă urmează un vampir, Fantome, duhuri, de ce să nu știm Că știmele apelor nu-s în declin? Cândva mă plimbam prin cimitire, Râdeam de moarte, făceam o citire, Ah, nu vei fi niciodată uitat, Ești cel mai iubit, același citat, Acum mă privesc și mă minunez, Uitat sunt în viață, un huhurez Filosofard și plin de idei De care habar n-au copiii mei, Scriu și poeme lungi, rugăciuni, Domnul mă rabdă, vorbesc cu străbuni, Oamenii-s vii, nu te rabdă când plângi, Eu calc cu stângul, am multe stângi, Dar nu ascund că-n tăcere știu, cred Minunile vieții n-o să le pierd. BMM Ești o minune, știe oricine, eu îți trmit trei mingi, tu trei prune, plasa se rupe, valea-i abruptă, duce spre iadul în care se luptă toți păcătoșii să iasă afară, ești o minune, salvează-mă iară, scrie poemul de aur cum știi, eu și din moarte revin printre vii. BMM

Acel zid, acea mimoză

Acel zid, acea mimoză Aveam un mesaj, l-am uitat, afară, noaptea E o lumină de rai, mesajul mă roagă Să-l las, să intre, tu îl auzi? Îmi spui, Zile senine, ok, așa ar trebui, de ce nu? All night I shall gallop thus, impetuosly, De ce? Oare de ce? Iubirea mișcă astrele, O neliniște vecină cu nebunia. Zâmbești. Ecoul unor glasuri. Asta este ceea ce primești, Fii fericit. Goliciunea tulbură mințile. Nu putem fi doar fluturi. Nu putem. ********************************* Auzi gemetele oceanului? Acolo este o altă viață. Acolo sunt alte stele, ceva mai ascuțite. Bietul meu cuvânt, ca un melc pe o frunză, și ce vuiet în jurul meu, ce vuiet. Mă culc, oare voi adormi? Oare mă voi trezi? BMM Acheron    Fiecare crede că nu greșește, dar și Tu, Doamne, mai greșești uneori, și mai cum. Există Etica lui Spinoza, Etica religiosului, , Etica omului pus în ștreang, Etica vânătorului, a vânatului, Doamne, învață-mă ce să fac. Ura dă putere pentru a construi un iad în loc de rai, în care intră cei răi și cei buni laolaltă, spunea profesorul, nemaiținând cont de șirul lucrurilor, de calendar, avantajul statului pe loc rezultă din posibilitatea de a alege, PE CÂND MERSUL ARE O DIRECȚIE, care poate fi de la început cea bună sau cea rea, de pildă, astăseară nu mai merg acasă, nu mai merg nicăieri, nu mai deranjez pe nimeni, rămân aici, pe loc, e ca și cum aș fi murit… Spuse visând o herghelie de cai sub stele. Dar nimic nu se împlini, iubita veni să-l ia cu mașina și el îmi lăsă în palmă in bănuț pe care-l păstra să treacă Acheronul. ********************************** Eu îmi sunt părinte și mormânt, Spuse profesorul, dar acesta este abia începutul, Un necaz nu vine singur, ci însoțit de o bucurie… Sunteți într-o stare minunată, i-am spus, durerea s-a ascuns, Aproape că a dispărut, este o adevărată beție A puterii de a vă stăpâni, puteți ajunge Chiar la începuturi , și eu vorbeam înainte Fără să observ că profesorul deja încheiase Jos, în stradă, procesul verbal despre propria sa Cădere de pe fereastră , corecta chiar Unele mici greșeli de exprimare. ********************************** Pe aceste vremeuri de crivăț și ger e bine să ne unim ori să zburăm la cer, mă uit la foștii amici din șaizeci, unii au fețe de savanți ori zevzeci, viața mereu ne desparte, ne rupe, mergi la Rupea și caută o cupe, un soi de micracol ambulant aruncă bulendrele pe asfalt, pe unii-i îmbracă pământul, cimentul, pe alții îi cheamă stabilimentul, plumbul nu are nicio expresie, eu prefer o alee cu gresie, femeia-surâs mă ademenește, lângă castelul meu altul crește, morții fac streap-tease, joacă ciuleandra, lasă andreaua, stăpâna mea, Andra, moartea e artă ca oricare alta, hai să murim în luna ailaltă, eu ard ca soarele într-un subsol, scriu doar rapsodii în cheile sol. BMM   |

Această istorisire

Această istorisire Această istorisire se naște doar iarna, Din îndoială, din lupta la Marna, Din ghinion, din ghidon, Miquelon, Nu mă du în ispită, poltron. Teliatina, dulce sună, kinjal, un chin de jale, un carnaval, Cum au ucis-o pe Hanna? Cândva. Eu am ajuns la Hamburg, Hanna. Am ajuns trecut de Golfstream, adânc, Capcana, o cană cu cap mult mai sfânt, laptele mamei pe cer risipit, De aceea privesc seara bolta, smintit. ************************************************ Ca un fir de nisip cuibărit într-o scoică, Cuvântul crește, se face Eroică, Un Moby Dick adus la micelă, Un mister devenit santinelă. Astăzi sunt Jekyll, mâine sunt Hyde, Clopot de sticlă, viața – un raid, Îmi amintesc, prin sufletul meu, Sylvia Plath conduce mereu, Pegas de mult a urcat sus, la cer, Noi am rămas, poeți-ieniceri, Prânz dezgolit, nimic nu-nțelegi, Eu te-am iubit, ca între regi. BMM

Absurd

Absurd _________ Câmp cu maci jur-împrejur, Vântul bate în amurg, Eu am părul tot mai sur, Pe sub stele ape curg. Tu eşti goală, eu alerg, Eşti nebună, eu sunt bleg, Vreau să spun ceva, încerc, Suntem singuri, nu aleg. Ne iubim că e prea larg Spaţiul, prea e androfag, Pe ocean aş fi catarg, Eşti fragilă, eu sunt fag. Astfel viaţa ne-a trecut, În contract termenu-i scurt, Cimitirul nu e mut, Deşi mort, eu nu sunt surd. ……………………………………… Sunt paznic la castelul Măriei Tale, Doamnă, Împart bilete celor Care doresc să doarmă În braţele divine ale Măriei Tale, Nu Ţi-am vorbit vreodată şi nu Ţi-am stat în cale. Sunt duhul Tău ce toarce În Tine visuri roşii, Să se desfete-n patul Tău moale, ticăloşii. N-am fost gelos, nici rece, Doar paznic eu Ţi-am fost, Cum să ridic privirea La Tine, eu, un prost? Ţi-am fost iubit odată, În secolul trecut, Acum fumez o pipă şi mint că nu Te-am vrut. ***************************** Anonim umblu la origini, de ieri, Homer a fost, astăzi se cheamă Mehr, am fost și Agamemnon și Ulise, dar porțile rămân mereu închise. Iahvistul mi-a dăruit pe Elohim cel unic, Pe când se-ncheia războiul cel punic, Sappho din Lesbos, liră prea dulce, Confucius cel aspru și azi mă conduce, Eschil a chiulit ieri de la școală, Sofocle îi suflă, degeaba, scofală Nu este, când slab e școlerul, Euripide și patrulaterul, Cu Calimache intram la bulău, Cezarii s-au dus, n-aveau Dumnezeu, Ovidiu călare pe-un bidiviu Se întrecea cu Tomaziu, Pe Origene nu-l vom uita, Nu avea stil, dar avea altceva, Eh, Kalidasa, Vikramaditya, Ce mi-ați făcut de nu mai știu Biblia? Ahmad Da Quiqui ascunse Cuvântul, Reapăru cu chip de preasfântul, Dante, vai Dante, un dans fără el Seamănă cu Abrabanel, Bietul Villon ce iubea libertatea s-a împăcat cu frânghia și cartea, Tasso, Cervantes fură la nuntă, Astăzi ei fură și ocna înfundă. Pe greul Will îl lăsăm în cămară

Cavalerii de fier tac mărunt,

Cavalerii de fier tac mărunt, Au inima de carborund, Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste, Bieți cavaleri cu inimi fruste, Cum să dăm vremea înapoi? Zidul e-nalt, cazi în noroi. Rămâne gingaș trupul de floare, Cavalerii ce mor atinși de ninsoare. ********************************* Eu sunt acidul, tu ești o bază, eu caut un astru, tu ești o rază, ne completăm, raiul și iadul, exagerăm, iarba și bradul. Eu retrăiesc poate prin tine, tu îți urmezi căi noi, sublime, eu te privesc ca pe-o minune, tu ești oriunde ca valu-n lume, ești melodie și dans și clocot, eu îți răspund precum un clopot, anii zadarnic trec , nu știm, cum am putea să ne iubim. ******************************** Ea spune ce mirifică e lumea, vorbește despre melodii astrale, ea nu glumește, mi se pare-o glumă, dar nu-ndrăznesc să pun un strop pe coală. Prea este albă, visătoare-n toate , nici Diavolul nu ar putea să-i schimbe felul, eu am trecut prin Iad și prin jăratec, cuțitul nu jelește mielul. Astfel ne-am petrecut prin ani credința, ea-i fericită, lumea pare bună, pe mine nu mă-mbată biruința, știu - dăinuim doar împreună. BMM

Asceza

Asceza nu are mădular, dar Ordinea? Oho! Dar Adevărul? Mă-nclin și m-ascund. Adulții să nu vorbească de adevăr. Cât despre foc, eu cred că el nu se stinge niciodată, indiferent de sex, rasă, vârstă, obiceiuri. Ne bucurăm de același soare, dar nu suntem frați. De ce? Prea mulți păcătoși s-au dus în pământ. Năramzi printre măslini se-mpart, un dor, apoi durerea, zăpezile, se uită totul? Grădinile închid în ele o taină. Tu, cititorul meu aștepți să spun ceva. Ascultă și tăcerea, e un sfat. Ghitara jalnic sună. Și nici un drum nu te va mulțumi. Doar vânătorul știe al său drum. Într-un adânc de ape vei găsi cuvinte. Diamante lichide. M-aș dărui și lor, dar totul curge, omnia fluunt, omnia mutantur. Să nu uităm de facere, de întrupare. Să ne ferim de abstracțiuni, așa zic. Ele ne aduc suferință. Arta este totul sau nimic, contemplarea este miezul. Misterele nu se schimbă în timp. Cea mai eroică este lupta lui Iaacov cu Îngerul. Până și stelele cad. Purtăm peruci sau măști, dar suntem încă noi, aceiași, din copilărie. Polonius, cel ascuns pe jumătate. Nu căuta instrumente în codru, în câmpie. Nu refuzați cântecul. Înflorirea, vestejirea, apar, dispar. Unde există formă, lipsește esența. Există mereu o cale de întoarcere, dar noi nu o recunoaștem. Eu nu știu ce înseamnă omul adevărat, știu ce este omul. Există cuvinte care cuprind alte sute. Mai este și sentimentul că nu exiști. Sânii tăi îmi acoperă fața. Între ei voi plânge și mă voi bucura. Să pornim de la sfârșit spre început. Acolo și atunci nu mai există. Timpul devine încâlcit, ne vom limpezi privind unul în ochii celuilalt. Suntem veniți cu arca lui Noe. Un papagal, o glumă colorată, avataruri. Orice balanță – aroganță. O despărțire fără despărțiri. Ce aș putea să-ți mai spun? Tăcere, restul sunt vorbe.
BORIS MARIAN






　 |








　








Moment

Simfonia a Cincea beethoveniană,
În arome de pește prăjit,
Trec mașini, cineva e lovit mortal, Un câine urlă prelung,
Mă grăbesc spre casă, voi scrie
Poemul de dragoste, așteptat. Mi-am irosit viața, mi-am mirosit moartea, un iz de nectar și sulfină,
mergeam pe ape-lumină,
dar Domnul mi-a dat înc-o șansă,
ca unui rege o Franță,
am pătruns în inima ta, iubito,
un don Juanito?
Ce pușlama, strigă îngerii,
Lasă-i în Valea Plângerii,
Rostogol prin ierburi, verbul
A ne iubi. Demn e cerbul.

Mai puțină teamă, indiferență,
Sunetul adânc, de aramă,
Penitență, Doamne, penitență,
Recife negre întâlneam cândva, Oceanul se scufunda, Soarele ronțăia oameni și pietre,
La ce să scriu pe perete?
Ochii tăi, zidul meu,
Ochiul lui Dumnezeu,
Atunci ai coborât , înger blând. Să te părăsesc? Nicicând.

Un secret ce salvează viața?
Zăceam în zăpadă, dimineața.
Oare când am băut această zăpadă?
Când a intrat Transatlanticu-n radă?
Un uriaș pe catalige, timpul nostru. Care timp? Care e rostul? Empitric trăim, gândind imperial,
Doar chipul dragostei e palid, oval.
Fluturii fac un zgomot ciudat,
Parcă o rudă a decedat.

Strălucirea soarelui, trecută,
Undeva furtunile se nasc,
Prima mea iubire prea durută,
Sufletele-n ceruri stele pasc,
Cad zăpezi anemice pe case,
Frunzele apar și mod prea des, Prima mea iubire, ca o plasă,
Crește plasa, fire se-ntrețes, Nu uităm nimic din ce ne doare,
Râsul este drumul spre neant, n-am să râd pentru că totul moare,
din regrete cresc, hazar gigant.
În Caucaz eu m-am născut, tot hazul,
s-a reconstruit Caucazul.

Boris Marian






　 În parc femeile au înflorit,








este april și ninge cu petale,


on a cloud I saw a child


and he laughingsaid to me,


foare, flori de ca n-aș fi,


veșnic tânăr ca-n april?


Ca un vin, ca un gin,


farmec și de farmec plin,


stea din luna lui april,


har cu har, suflet de foc,


o, mein Gott, o, my rock.


**************************


Încercuit de zâmbete mă simt ca un lăstar,


închid ochii, este iar april


și trupul e prea greu


să fiu din nou ce-am fost.


BMM




　




　



　















　














　

Minuni

Minuni Ceara și plumbul, ceara e semnul slăbiciunii, plumbul e moartea, lumina e viața, a venit seara, a venit sora, a venit iubita, m-am ridicat și am umblat, am văzut sămânța cum încolțește, am văzut viețuitoarele, chipul omului încă nu apăruse, dar portrete erau peste tot, Caini și Abeli, apoi alții și alții, soarele, luna s-au dus la casele lor, Șave Chiriataim, a spus marele învățat, de unde atâtea rude, atâți prieteni? De nicăieri. Murind spui - vreau acasă. Vei fi acasă. La un moment dat toată lumea are dreptate. Astfel a coborât întunericul pe pământ. Ne urmăresc greșelile defuncților. Orice ecou are o limită. Caut-o. De când nu mai fumez mă simt foarte rău. De când nu mai beau mă simt foarte rău. De când nu mai iubesc mă simt foarte rău. Aștept o minune. Ea nu mă așteaptă pe mine. Cel puternic are dreptate, cel drept nu are putere. Ce-i de făcut? Întrebă paraliticul. Pe loc se ridică și construiește un pod. Între tine și mine. BMM Ființă-Neființă Ființă-Neființă tu mergi la Funciară, Plătește taxa, bade, ca-n vremea cea barbară, Hotărnicind frumosul, ai să găsești noi spații, Treci Prutul cu o barcă, c-un avion, Carpații. Deneștiutul este izvor pentru Putere, Totalitatea însăși este doar o părere, De apărare, pace vorbește fiștecare, De parcă o sămânță deja stejar e. Cumplit cuvânt de jale ne spune șobolanul, De parcă tot soldatul va ști ce-o fi la anul, De Xerxes, Alexandru, August, Pompei ori Caesar Au auzit școlerii, dar unul e alesul. Pe cât de mare-i fiara, pe-atâta-i de buiacă, Fontana-nțelepciunii în multe locuri seacă. BMM Ceva rămâne Eva rămâne în urma noastră, Ceva, mai mult decât ceva, Un Bach, un oac, cândva bivuac, Leneșă este memoria noastră, Dar eu scriu în limba adopției naturale, Mulți deveniră umbre, eu mă apropii de ei, Noii născuți vor prinde alte lumi, Noroc cu mările din jurul nostru, Neagră, roșie, moartă, caraibe, Etc. Eu scot citate din strămoși, De la Moshe pân-la hazarii cei păroși, Pe Winston Churchill îl citesc cu sete, În pauze alergăm , profeți, pro-fete, Acțiunea antrenează și ficțiunea, Dar funcționarii iubesc rebeliunea, Ne latră câinii din castelele de piatră, Periculoșii centurioni lăsați la vatră. Mă-mpiedică iubirea să greșesc, Tu nu asculți, nu-ți pasă că bolesc, Dar, Doamne, ce ochi mari și buze, Frumoasele preasfinte fără bluze. Ca la-nceput, rămâne numai Eva, Ceva, ceva, trăiască vita breva. BMM Ability Ai toată viața înainte și cea de-apoi, fără cuvinte, centaurul le știe, toate, e filosof și are carte, piticul roșu umblă-n lume, iubirea n-are nici un nume, dar roșul este ucigaș, omul o știe, e părtaș. Apoi urmează o poveste, Pacientul tace, nu mai este, Cutia neagră din avion, a fost ascunsă de-un poltron. La Sfântu-Așteaptă eu mă-nchin, Ah, ochi albaștri, păr divin, La Tiffany se bea cafea, Mă cheamă iar iubita mea, @@@@@@@@@@@@@@@@@@ | Nu pot reveni în neiubire, Nu pot reveni la vechi lăcrimări, Nu pot cerși blândețea, otrava ei, Deși ar fi mai bine s-o beau Ca pe un pahar de cristal verzui. Ne privim ca două mări secate, Ca doi ghețari lunecând în neant, Ne vor găsi câte un nume geologii Veniți de pe alt versant. Acum taci. Acum ești dezamăgită, Poate pregătești un nou poem, Eu mă scald undeva-n Pacific, Dansez disperat ca Paul Gauguin. BORIS MARIAN M-am dus în pustiu să fiu ispitit de Diavol, după mai multe zile el a venit și mi-a dat bani, ce să fac eu cu banii? Nu sunt fericit. Am vrut să fac din cuvinte bijuterii. Ți le-am dăruit, ai spus- sunt cuvinte. Am vrut să te sărut. Diavolul a strigat - nu este voie. Ab Iove principium, m-am gândit și am iubit toate femeile. Diavolul era mulțumit. Am mulțumit și eu, dar de sus se auzi o voce - ai păcătuit, fiule. Eram derutat. A bon entendeur, salut. Să luați aminte, iubirea se face cu măsură. Iar eu credeam că iubirea este piscul vieții. Nici vorbă, înaintea ei sunt respectul, datoria, etica, estetica, filosofia, fizica, istoria, chimia, politicul, justiția, așa că o luăm ab ovo. Ce este iubirea? Ceva ce nu există. OK? BMM

Plagă dragă Colegii sunt cortegii, pe bot să-i pupi, o șansă, îi dăm ca pe o lampă, că-i fiică sau e frică, că-i logofăt sau dvornic, că o chema Lucica, că era Fraierica, e la reeducare, că dă în mine tare, că lasă gust amar, e plaga din Fanar. S-a tupilat și mortul, rușinea lui – divorțul, că este simplă foarte, dar noaptea este șarpe, în simplitate multe se-ascund, un rid sub frunte, plăpândă pare, numai cuprinde-o mai la vale, nu este lumânare, e Diavolul cel Mare, un gea...măt surd, volute mult plăcute, ce simplu, oh, ce simplu, să faci un sex pe-un timbru, dar cine hotărăște, când popa prinde pește ? Doar tu, trecătorule, durule, corule, are luna un piept, de abia îl aștept, se vede prin zdrențe, experta-n cadențe, bucurie nouă ca-n luna a noua, până pițigoii vor aduce boii soarelui răsare, că durerea lui, nu e un pustiu, râsul doar începe, plânsul este-n cepe, eu am întâlnit mulți poeți pe zid, că erau lipiți, printre-afișe, șliț, acela-i poetul, laudă-l mult scarletul, mamă-i este asta – rostopasca. S-a stins lumina, hoții au fost prinși, li s-a tăiat ce este de neatins, atât a rămas – un ram, un ramban, ca un ciolan, du-l dragă la doctor, nu vezi că nu mai proctror, nici logic, nici calmepam, tam-tam-titiram- tam-pam. Ce tristeță, că m-a lăsat o prințeță, dormeam cu ea ca pe ace, dă-ți fundul încoace, la negru zăvoi, că-i jalea pe noi, până și stelele latră ca ielele, plouă de viață-n cimitir, vladimir sub coviltir, vladimir pe catafalc, rudă cu agentul Falk, ce rimezi acolo, zise, unul suferind de ipse, am și eu o inimă ca o limbă crimină, ori trăiești ori putrezești, tu alege Bilciurești, moartea-i doar trecut-prezent, că eu sunt un repetent, amn de an, râzând decent, casă tristă, cimitir, plin de maci și trandafiri, trufandaua mea, decis, este gândul virginis, de aceea nici nu mor, spre necazul morților. Tao Te King, tai-o pe Mping, sură sfântă cu mărar, Altrom Tighe Da Medar, Panul-zeu are un plan, n-are bani pentru un pian, chi va piano, va lungano, că Pandora, da, Pandora se iubea-n secret cu Dora, a ieșit o fraudă, caută, este-ascunsă în pantof, hai le haim și mazal tov. Sepulveda Sepulveda citea romane de dragoste, era bătrân și nu mai vedea bine, dar simțea, ceva ca un vultur îl sfâșia pe dinăuntru, căpcăuni veseli jucau de bucuria bătrânului, ce vrei să spui cu asta, întreabă în treacăt capucinul, mergi oarecum precum racul oare, oraculare, pe culoare? Lolita , ia-mă de mână, zvăpăiat-o, o umbră murmură în spatele draperiei, austeră instanță ia ființă în acel stat, totul este pierdut, iubiri, parfumul de femeie, ce mai, iadul pe pământ, un Tombuctu plin de canibali fără dinți, inimi de câine se risipesc pe coline, oceanul moare liniștit la mal, Barnabo, el ne va salva, Barnabo, cvartetul din Alexandria interpretează un vals. Ce vise pierdute, ce zgomot, ce furie, iar eu trebuie să îndur toate aceste nimicuri. Lux, șic, fală și fast. Încep să cred că sunt un sfânt, Crede , îmi spune un hârciog din pământ, mi-au pus pe cap o aură galbenă, sub tălpi o perină reavănă-reavănă, pășesc pe un cer de iasomie, mântui fecioarele de abulie, să ne iubească și ele, și ele, ne-mpreunăm în sfere-inele. ************************* S-a strâns și drumul ca o funie În jurul gâtului meu, peste tot văd Falși sinucigași zbenguindu-se, În hambar se adună capete pierdute, Noaptea se încuie porțile, hoții rămân afară. Ehei, afară e trai , nenică, fură cine poate, nepoate, Unii zac legați de rădăcini, alții sunt delegați pentru mărăcini. Pribeagă umblă o candelă, un suflet de parafină, Zadarnic lovești pământul cu călcâiul drept, Visele ne viclenesc, ne jupoaie, Să-nceapă al lumii vechi, ce? A pus cine trebuie mâna. Un giuvaer de fată se-nclină spre tine. Trăiești, ai murit, nu contează. Visezi. **************************** Trăiești ori nu trăiești - e tainică povestea, De multe ori căutată nu ți-am zărit nici pașii, Mai lași un semn, ici, acolo, tu nu știi ce-i eresul, Spectacolul se-amână, la joc pierdurăm așii. Eu te zăream pe-o stâncă, erai Calypso poate, Îți simt căldura, oare? Mirosul Mării Moarte. Cică există-n mintea nebunului speranță, Actorul pierde-n urmă trompetele – emoții, Se umple marea toată doar de tăceri cernite, Dacă exiști, revino, dacă mai dormi trezește Din nou acele clipe când mai credeam în tine, Cum mai trăiești? Să nu-mi spui că este foarte bine. O, Tao, o, Mao, maori aveau doar o istorie despre bau-bau. Cale a căilor, clăile clăilor, numele tău e-n limbajul ceangăilor. Cum să intrăm în joc, cum-necum, tu ești duală, eu sunt nebun, vin de niciunde, plec la Predeal, iar de acolo zbor în astral, desăvârșire, zici, râzi de mine, am părăsit mai multe cămine, hotărniceam frumosul și răul, nu m-ai crezut, ai ales Giumalăul, scopul, ah scoposul, dar stetoscopul cine mai are să-și vândă tot opul, inima-mi este despovărată, tone de dulce durere deșartă, roțile obștei se-nvârt laolaltă, mâna se spală cu mâna cealaltă, noi am ajuns o ceată de surzi, ia-nțelepciune doar de la sturzi, că Vodă Studza avea el ceva de a rămas în istoria mea, prins în șuvoiul cuvintelor, iacă am și ajuns la un Rai fără lacăt. BMM

Prozo-antipoem ș.a.

Prozo-antipoem ș.a. După ce fu izgonit din ședință, cenaclu, pinaclu, un tânăr arătos, fără testicule, îi trase un pumn de se trezi cu hemoragie în partea de jos a colonului, adică din sigmoidă. Acum, nu-i bai, că nimerni nu te întreabă de sigmoidă, cică m-ai lovit cu sigmoida în coaste, Patimile după mine sunt o continuare a Sf. Sebastian și Victor Brauner. On sait tout de Picasso, de Defoe și alți fotbaliști. La început oamenii aveau trei ochi, apoi doi, apoi niciunul și tot pictau. Mitologia persană și personală cunoaște multe cazuri, mulți căzură în talazuri. Sinarhia era singura ideologie care a fost înțeleasă după dispariție. Cuib cuibușor, tigru inventor, aprentor, kafkanodor, ferigi regale la ore egale, oftau ca lulelele, plămâniiși pielele, noi suntem plămâni, voi sunteți renali, piatră fulgerată, suntem doar o pată, chiorul doar țintește, nevasta plesnește, arată-i peisajul, sondele sunt gajul, acaju, na, o strâmbai la ritm, inimă icnind. Am văzut un porumbel, și-a pus piciorușul chel pe umărul meu, prieten poate fi numai un pepten. A înghețat și Marea Neagră de supărare. Putem trăi oricum, trăim. Bem bere. Scriem.Pe pereți vezi umbre. Foștii idoli. Iar tu beai gin la Smirna cu un pașă.Vadra cu lapte s-a vărsat, citeam Coranul și tot mă minunam de unde-s toate astea. Poetul are darul de a nu-nțelege ce se petrece, Lumea încotro se-ndreaptă? Privesc oglinda, Ce este paloarea ei , ce semne aduce? De mult am îngropat caii în stepă.Frățiile s-au destrămat, doar lideri peste tot, Ba mai mascați, ba fără gât sau cap sau amândouă. Peștii de aur au fugit la bancă să depună icre.Nu dau doi bani pe laude și reclame. Avortul și divorțul sunt la modă. N-am nicio treabă, mă înjură și șoferii, Sunt ocupat cu faptele, cu creierii, Dau un bilet de loto pe o carte. Țineți-vă de scaune, vă fură masa. Iar masa este chiar istoria noastră. Mai pune-un marș, băiete, pentru clasa a patra bis. Dcsalfine | ********************* Copilul trist Motto - Între Anna și Caiafa stau o iapă și o ceafă, dacă nu slăveam eu eul, cine termina liceul, cine obținea licența cu lanțeta-n Costalenza? Cu pistolu-n Costa Rica, recunosc, frumoasă-i frica. ************************** Copilul cel trist luă fazanul cel trist, îi suci gâtul cu o mișcare dibace, apoi îi smulse toate penele, toate, m-am apropiat, nu era un copil, era un pitic apăsat de complexe, m-am cutremurat, am intrat într-o casă oarecare, era a unui alcoolic lăsat la vatră, bea numai acid sulfuric, a murit, evident, mi-a lăsat casa doar ca să-i sap o groapă și să-i cânt God saves the Queen, în jurul casei au crescut buruieni uriașe care , noaptea, vorbeau, ce vorbeau? Legende din vechiul Kent, a intervenit la timp o vecină inimoasă, pieptoasă și a tăiat buruienile, m-a luat de bărbat și m-a îngropat în fericire. Casa somnului era ceva mai rece, în jur se rostogoleau capetele celor ghilotinați de Franța revoluționară, iubita locotenentului devenise prostituată, deși nu-i lipsea inteligența, avea să devină matroană, apoi milionară și să conducă o fundație de caritate. A născut un copil trist care a crescut mare și a devenit mare șef de poliție, un fel de sherif. BMM Trapaea Și s-au zvârlit copiii, ce îngeri s-a născut? Rușinea se-abătuse pe tot ținutul sud, În lanul de secară mai revenea și Platon, Juca barbut cu Gatsby și se-nchina lui Aton, Ei au găsit și capul fălcos al lui Domaso, Etruscii erau meșteri la fel ca messer Tasso, Tătarii făceau drumuri, francezii – testamente, Trăiește-ți clipa, soro, de-i fi la Sacramento, Armate morți în frunte cu generali de paie, Păzea că vin popoare de răi masculi în coaie, Turgheniev nu cunoaște viața insalubră, Copilul tot mai fierbe în propria sa supă, Eu nu sunt Still desigur, dar știu ceva de Billy, Să mi-amintești de floarea uitată în Antile, Ferma de-animale sosi un nou dictator, Îl cheamă îl cheamă Nu știu cine, semnează doar Cunctator. Pe Calea Celor Căi să învățăm Te-Kingul, Să nu uitați că toate le-a înghițit Beijingul. Atot-prezent poetul stă singur, scrie, plânge, Din ceruri cad doar stele , el în sertar le strânge, Cândva orangutanul le va găsi, citi-va? Viitorul este sigur știut chiar din ieșiva. BMM Benitez Salatierul era o rasă de câini care mânca … salată, O făcea lată când voia, oleandrul era la locul lui, Despre albastrul de mare ce să vorbim, bleumarin. Candelario a fost prins între pulpele Mariei Perlamării. Liber Belial, strigau studenții plecând la miting. Acolo se discuta despre Aristotel zis și Mefisto. Nu-i bai. Metafora, metafora, se aud din sală proteste. Goya zâmbește, el știe taina metaforei. Ca și Gauguin. Ca și Gagarin. La Carcassone, băieți, ne strigă vecina, Venise de la Glina. Acolo e muntele înalt și plin de bazalt moale. Pe Rio Costa am stat și plâns, ne număram coastele, coasele. Numele trandafirului se citea sus, pe creste, era numele tău, iubito, Ia-mă în clopotul tău minunat. Încrucișați coborâm în Maelstrom. BMM

A doua viață

A doua viață Cine nu visează moare o singură dată, Așa cred, nu trebuie să mă aprobați, Necurmat inactiv cine este? Tao? Lucrurile oblăduite se întruchipează de la sine. Înțeleptul netulburat rămâne în simplitatea inimii sale. Apa oglindește totul, tăcerea ei este poezia noastră. Desăvârșirea este numai lăuntrică, nimic dinafară nu o ajută. Dependența de ce spun alții este un drog. Iubito, n-ai vrut să fim copii, te înțeleg, te plâng, precum La popa la poartă e-o pisică moartă, cine râde și-o vorbi, s-o mănânce coaptă. Să nu fim copți, mai bine abisinieni. Nimicul este la baza tuturor faptelor noastre, Tăcut ca un pește oceanic, înăuntru este Iona. Așa o fi? Când simți că nu ești nimic, că totul trece ca norii lungi pe șesuri, atunci apar armele frumoșilor învinși, unii de mult muriră, alții nici nu s-a mai născut. Preferi fecioare irocheze? Cine-şi deschide, rând pe rând, brațele, picioarele,ca păianjenii, boabe de rouă verde-roșcat Flori sângerii,viaţa trece prin moarte, lumina prin suferință, speranţa prin lațul sinucigașului, respirăm lumină, ne privim cu urechile fine, pîlnii translucide, ființe imaginare, asta iubescv acum, bietul de mine, cerșetor la POARTA MARE A RAIULUI DUE, AM O BUSOLĂ CARE ARATĂ MOARTEA, stăteam cu amicul Kafka, voi nu-l cunoașteți, nu mințiți, nu-l cunoașteți, cel ce a murit nu era Kafka, cu mine, după cutremur, umblăm eu cu mine și cu Kafka, eu - da, el -ba, au dispărut toți elefanții minciunii, o oaie fantastică trecu în zbor, Beatrice străbate în pas de dans secolele nenorocite ale ciumei, ați citit romanul SÂNUL? Uitați-l. Picioarele vorbesc limbi străine. Monstrul Colombre a fost propus ministru la ape. Cu pendulul lui Foucault vom dărâma multe sisteme. Fecioarele nu au voie să se sinucidă, este o lege recentă. Am întâlnit o femeie între trei vârste care avea o sută de simțuri simultan. Mai ceva decât Messalina. Suntem niște animale pe moarte, e clar, ce poate fi mai duios? BMM

A doua noapte albă

A doua noapte albă A doua noapte albă fără tine. Bine faci că nu răspunzi. Femeie să fi fost, aș fi făcut la fel.... Amețit de tablete abia mă descurc Cu mobila, cu tastatura, dar îmi revin. Cum ai dormit? Te-a sărutat motanul de bărbat-tu La culcare? Eu te-aș fi ținut în brațe toată noaptea. Mi-a venit în minte o poveste. El nu dormea, o visa mereu, Ei discutau, se mustrau reciproc, Apoi ea tăcea, el îi auzea gândurile, Îl apăsau ca niște nori negri, A încercat să desfacă vraja. A trăit cu acel coșmar ani de zile. Într-o noapte ea s-a strecurat în cimitirul orașului, Cu o lanternă a găsit o piatră funerară Pe care era trecut numele meu. Murise de mult timp. Coșmarul a luat sfârșit. De pleci, puțin ai murit. *********************************** Zadarnic bați, copile, la porțile-ndurării, Nici criticilor, dar nici femeilor nu le plac repetițiile, Fii demn ca Zarathustra, ca Nietzsche, priculice, și îți va fi mormântul încoronat cu flori. Pe partea dreaptă, spune Marele Orb, trenurile nu mai circulă, Luați exemplu de la Idiotul de Dostoievski. știe el ceva, s-a încurcat cu domana de Bovary și a uitat arsenicul, nici Jivago nu a putut salva pacienta și a fost trimis în Ural, Eminul nostru iubit, zic femeile, în timp ce savanții îl studiază de zor, A trecut și Dorian Gray pe acolo, ne-a lăsat un iz de Infern, Eu, ce să spun, de vă chema doamna Chatterley, v-aș fi însărcinat cu trei copii. Așa, în blândețe nopții.Am plecat, sunt chemat să anchetez crima doamnei Olga Arbelina. Vale. BMM Abbadon Destinul nebunului – să fie luat în serios, O, libertatea nebunului, nemurire pe jos, mi-a înghețat computerul la un comentariu, ce cal se poate compara cu comunitarul? Taurii de ceață știu ei ce știu. Abbadon trece obosit pe lângă sicriu, Extenuat de atâta iubiri, A adormit sus, pe un TIR, La un viraj, cu derapaj, a căzut între fragi golași. Guri de femei flămânde l-au prins să-l frământe, Greierii i-au cântat prohodul, Brancardierii făcură podul, În schimb i se oferă o scorbură adâncă. Stai, strigă viteazul de pe o brâncă, Abbadon, unde e regele Balthasar? Cu fiece moarte , pământul devine mai rar, Iar sarcina Domnului mai ușoară, Unealta bătrânilor orbi tot sapă pe-o sfoară, Măscărici se rostogolesc de-a valma pe scări, Iar jos este Raiul . Măscări, doar măscări. ***************************** Dispari Fiind cinstit, dispari, asta e legea, nu te vârâ în istorie, are ea legile ei, fii și tu un predicat, acolo, vii, pleci, stai la masă, întrebi de meteo, nicio mezalianță, nici postul Mezzo, desăvârșirea nu are scop, doar un dop, din neștiut se naște puterea, ca șarpele cu clopoței, totul dăinuie și fără tine, te-auitat iubita? Cineva a murit, tu ori ea. când ieși prea în față treci de scenă, pe cât ești mai curat, pe atât suferi mai mult, nimic mai sănătos decât să uiți, Taganrog, frumos nume, dar ce urbe, prișibeev, este altceva, cu un ha-ha-ha se poate trăi o viață, îl aud de sub pământ, nu citi, studiază oamenii, nimic valabil, cioburi, libelule, distracții, un secol de nimic, politețea îți permite să mergi primul la ghilotină. BMM •

Casa de nebuni

Casa de nebuni 1. Trăiește, nu șovăi, există înțelepți și la casa de nebuni. ... Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc. Nu există bucurie fără suferință, dar există suferință și atât. Totul trece numai tu rămâi același, deși crezi că te schimbi. Oricine se consideră nevinovat, dar nu este. Când cauți adevărul, leagă-te la ochi. În libertate nu există autoritate. Nici un cuvânt nu dă lapte și pâine. Când te rupi de realitate, trăiești un vis absolut, dar cine știe cum se termină? Adevărul absolut e mut și surd, degeaba strigi. Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva. Nu fi virtuos, te costă, dar și păcatul te costă. Învățătura nu face lumea mai bună, nici mai rea. Puterea este mereu împotriva omeniei. Când nu se mai înțelege nimic , vine un înțelept și spune ceva absurd. Cine spune că noi am ieșit din Evul Mediu? Unii nu au ieșit nici din Era primitivă. Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează? Matematica este singurul domeniu care nu cunoaște ura. Sinceritatea absolută poate duce la crimă. Consideră orice mișcare ca pe un exercițiu fizic. Și altele. ****************************************************** .2. Fericirea în exces poate ucide, Ființa mea ignoră, desfide, Râd saltimbancii pe funii și cad, Lumea respiră intens, sacadat. Caut rețetele nemuririi, Ele-s ascunse sub trandafirii Din Grădina paradisiacă, Vino, iubito, vezi, moartea pleacă. * ********************************* 3. Din aripi se fac garduri, din garduri – iară aripi, Ne sprijinim de farduri, prieteni fiind cu Harry. În baniță pui stele, din stele verzi faci versuri, Ce poți să faci cu ele? Pruncul se naște-n dresuri. Nu lopăta cu linguri, dă furculițe celor Ce mâncă oameni singuri, pirați, bătrânii sailors. Țoiul e bun la Belu, când sapă unii groapa, Cine-i Isaac sau mielul? Ne-aleargă focul, apa. Ceaunul este unul, tigaia, puia-gaia, Dă-mi luna jos cu tunul și anul cu potaia. ******************************************************** 4. Regii m-au lăsat plecând, dar eu, dar noi? Toată noaptea am dărâmat imperii. Mânjit de glorie nu sunt și nu voi fi, E glodul mult prea gros, Aveam un prieten globeu, prietenul meu, E plină Biblia de prieteni, dar și de amante voinice, De va fi să mor, puneți alături un globeu, Capul râde, picioarele protestează, Robespierre a greșit, picioarele trebuiau ghilotinate, era mai elegant, Ne schimbăm, suntem aceiați, iar ne schimbăm, tot aia, Picioarele sunt de vină, Dumnezeu nu are picioare, De aceea este veșnic, cum de n-ați observat, Cine ar fi-ndrăznit să-l tragă pe Dumnezeu de picioare? Deschizi radioul, afli , Nietzsche, vecinul, e mort. Dincolo de viața aiasta, eram tot eu, visând că legănam Zece copii nefăcuți din prima noapte de dragoste. 5. O catedrală a mea La început am discutat cu Cehov, mi-a împrumutat niște idei, inteligent tipul, apoi am trecut la treabă, despre ce vorbim? Despre iubire, desigur. Despre elefanți bufanți, dacă vrei, Despre tine, cititorule, suveranul meu, Despre păunii ce suntem, știm să ne dăm maeștri, Dar penele cad pe rând, fără pană nu poți scrie, Apoi am început să ridic marea catedrală a sufletului meu, Acolo voi sta în următoarele sute de ani, Mă veți găsi, știu sigur, mi-a spus și infirmierul. 6. Tanti pe Mandi Ubi bene ibi tanti, Not tantra, curge sângele Mielului, de mii de ani el curge, noaptea, lama neagră umblă, un chip apare, amestec de cenușă cu nisip, lumea este un iepure mare, știm ce spunem, un iepure productiv, lipsește o pușcă de vânătoare, ce ea vom rezolva totul, nihil sine pușcă, am auzit că pe alte planete locuiesc viței de lapte, cu pene și aripi, voi, nu? Voi, nu? Ah, nu vă enervați, imediat aduc calmantele. Suntem singuri, cerem puțină prietenie, Puțină înțelegere, toleranță. Nu vă rușinați, Este adevărul adevărat. Altfel, totul devine crepuscular, Morbid, mortal. Ce cal alb plutește printre nori, Aveți grijă la copite, sunt de aur. BMM

Studiez Nimicul Studiez Nimicul, este o ocupație relaxantă, Mă sună un cărăbuș, îmi ține o lecție de morală, Harș, jos cu el de pe masă, îmi scrie un șarpe, Că nu știu cine este homo, altul mănâncă purici, Iau o lopată, pac, turtesc capul târâtoarei, Stai , dom-le, asta e poezie? Ha+ha. Panorama înălţată de simţuri este ujn ecran şubred. Străpuns în fiecve clipă, sângerez. Da, sângerey, nu am voie? Toată lumea sângerează. Lasă ready-made, ajungem la prospături. Uneori găurile se îmbină, ce te faci? Iei o fată la plimbare, Faci glume, apoi te împuşti într-un crâng, sub un liliac. Pe Nimic îl uitarăm. Se poate aşa ceva? Mea culpa, iubite cetitoriu, euite , de asta nu mor eu, Mă mai ceteşte lumea, nu am murit, e o chestie. Ce mult vă iubesc, fără nicio retribuţie. BMM

Teama de propriile gânduri

Teama de propriile gânduri _______________________________ Teama de propriile gânduri Te poate duce în scânduri, Propria ta poezie să fie o nerozie? Dar o iubești. Ca pe o femeie plină cu defecte. Viața se subțiază mereu, narcoticele Te fac transparent, gândurile se văd ca oasele la radiografie, știu că trăiești, iubito, deși vrei să mori în ochii mei, nu vrei să fii iubită de mine, ei și? Sub stâncile roșii sângerez, scriu poeme De izgonire a duhului rău, nereidele te duc în adâncuri, Asiști la propriul înec, ei și? Între pasiune și durere este o conlucrare firească. Nu căutați femeia, anchetați-o, va spune totul în afară de adevărul simplu. De obicei , dimineața, ne îmbrăcăm cu un fals caracter, Seara îl scoatem , iar eu cobor în aceeași fântână, Am să-ți povestesc un vis, doar ascultă. Să nu vorbim despre moarte, ea este singura taină adevărată. Cine ești, m-am auzit rostind, ca și cum m-aș fi trezit din somn. BMM