Plagă dragă Colegii sunt cortegii, pe bot să-i pupi, o șansă, îi dăm ca pe o lampă, că-i fiică sau e frică, că-i logofăt sau dvornic, că o chema Lucica, că era Fraierica, e la reeducare, că dă în mine tare, că lasă gust amar, e plaga din Fanar. S-a tupilat și mortul, rușinea lui – divorțul, că este simplă foarte, dar noaptea este șarpe, în simplitate multe se-ascund, un rid sub frunte, plăpândă pare, numai cuprinde-o mai la vale, nu este lumânare, e Diavolul cel Mare, un gea...măt surd, volute mult plăcute, ce simplu, oh, ce simplu, să faci un sex pe-un timbru, dar cine hotărăște, când popa prinde pește ? Doar tu, trecătorule, durule, corule, are luna un piept, de abia îl aștept, se vede prin zdrențe, experta-n cadențe, bucurie nouă ca-n luna a noua, până pițigoii vor aduce boii soarelui răsare, că durerea lui, nu e un pustiu, râsul doar începe, plânsul este-n cepe, eu am întâlnit mulți poeți pe zid, că erau lipiți, printre-afișe, șliț, acela-i poetul, laudă-l mult scarletul, mamă-i este asta – rostopasca. S-a stins lumina, hoții au fost prinși, li s-a tăiat ce este de neatins, atât a rămas – un ram, un ramban, ca un ciolan, du-l dragă la doctor, nu vezi că nu mai proctror, nici logic, nici calmepam, tam-tam-titiram- tam-pam. Ce tristeță, că m-a lăsat o prințeță, dormeam cu ea ca pe ace, dă-ți fundul încoace, la negru zăvoi, că-i jalea pe noi, până și stelele latră ca ielele, plouă de viață-n cimitir, vladimir sub coviltir, vladimir pe catafalc, rudă cu agentul Falk, ce rimezi acolo, zise, unul suferind de ipse, am și eu o inimă ca o limbă crimină, ori trăiești ori putrezești, tu alege Bilciurești, moartea-i doar trecut-prezent, că eu sunt un repetent, amn de an, râzând decent, casă tristă, cimitir, plin de maci și trandafiri, trufandaua mea, decis, este gândul virginis, de aceea nici nu mor, spre necazul morților. Tao Te King, tai-o pe Mping, sură sfântă cu mărar, Altrom Tighe Da Medar, Panul-zeu are un plan, n-are bani pentru un pian, chi va piano, va lungano, că Pandora, da, Pandora se iubea-n secret cu Dora, a ieșit o fraudă, caută, este-ascunsă în pantof, hai le haim și mazal tov. Sepulveda Sepulveda citea romane de dragoste, era bătrân și nu mai vedea bine, dar simțea, ceva ca un vultur îl sfâșia pe dinăuntru, căpcăuni veseli jucau de bucuria bătrânului, ce vrei să spui cu asta, întreabă în treacăt capucinul, mergi oarecum precum racul oare, oraculare, pe culoare? Lolita , ia-mă de mână, zvăpăiat-o, o umbră murmură în spatele draperiei, austeră instanță ia ființă în acel stat, totul este pierdut, iubiri, parfumul de femeie, ce mai, iadul pe pământ, un Tombuctu plin de canibali fără dinți, inimi de câine se risipesc pe coline, oceanul moare liniștit la mal, Barnabo, el ne va salva, Barnabo, cvartetul din Alexandria interpretează un vals. Ce vise pierdute, ce zgomot, ce furie, iar eu trebuie să îndur toate aceste nimicuri. Lux, șic, fală și fast. Încep să cred că sunt un sfânt, Crede , îmi spune un hârciog din pământ, mi-au pus pe cap o aură galbenă, sub tălpi o perină reavănă-reavănă, pășesc pe un cer de iasomie, mântui fecioarele de abulie, să ne iubească și ele, și ele, ne-mpreunăm în sfere-inele. ************************* S-a strâns și drumul ca o funie În jurul gâtului meu, peste tot văd Falși sinucigași zbenguindu-se, În hambar se adună capete pierdute, Noaptea se încuie porțile, hoții rămân afară. Ehei, afară e trai , nenică, fură cine poate, nepoate, Unii zac legați de rădăcini, alții sunt delegați pentru mărăcini. Pribeagă umblă o candelă, un suflet de parafină, Zadarnic lovești pământul cu călcâiul drept, Visele ne viclenesc, ne jupoaie, Să-nceapă al lumii vechi, ce? A pus cine trebuie mâna. Un giuvaer de fată se-nclină spre tine. Trăiești, ai murit, nu contează. Visezi. **************************** Trăiești ori nu trăiești - e tainică povestea, De multe ori căutată nu ți-am zărit nici pașii, Mai lași un semn, ici, acolo, tu nu știi ce-i eresul, Spectacolul se-amână, la joc pierdurăm așii. Eu te zăream pe-o stâncă, erai Calypso poate, Îți simt căldura, oare? Mirosul Mării Moarte. Cică există-n mintea nebunului speranță, Actorul pierde-n urmă trompetele – emoții, Se umple marea toată doar de tăceri cernite, Dacă exiști, revino, dacă mai dormi trezește Din nou acele clipe când mai credeam în tine, Cum mai trăiești? Să nu-mi spui că este foarte bine. O, Tao, o, Mao, maori aveau doar o istorie despre bau-bau. Cale a căilor, clăile clăilor, numele tău e-n limbajul ceangăilor. Cum să intrăm în joc, cum-necum, tu ești duală, eu sunt nebun, vin de niciunde, plec la Predeal, iar de acolo zbor în astral, desăvârșire, zici, râzi de mine, am părăsit mai multe cămine, hotărniceam frumosul și răul, nu m-ai crezut, ai ales Giumalăul, scopul, ah scoposul, dar stetoscopul cine mai are să-și vândă tot opul, inima-mi este despovărată, tone de dulce durere deșartă, roțile obștei se-nvârt laolaltă, mâna se spală cu mâna cealaltă, noi am ajuns o ceată de surzi, ia-nțelepciune doar de la sturzi, că Vodă Studza avea el ceva de a rămas în istoria mea, prins în șuvoiul cuvintelor, iacă am și ajuns la un Rai fără lacăt. BMM