Eu nu ți-am cerut să mă iubești

Eu nu ți-am cerut să mă iubești Cum aș fi putut cere iubire, Când ea este peste tot ca și aerul, Dar noi nu știm să respirăm, Mai mult gâfâim, ne opintim, Gândurile își întind din ape mâinile, Ai impresia că strigă după ajutor, Dar știm noi ce gândește sângele? Omu-și face loc oriunde, Taie un pom, dărâmă un munte, Iartă-ne Gea, iartă-ne Tea, Fiul rătăcit va reveni în pământ, Uneori mă simt prins ca de o stâncă, Precum Prometeu, alteori mă apasă Pământul, ca pe Atlas, halucinații, Lasă impresiile, ia o țigară și taci. Citesc un poem cu ochii închiși În aula Academiei de Surzi. BORIS MARIAN

Frați nefracturați

Frați nefracturați Frați, nefrați, nefracturați, Sumbre tumbe și tulumbe, Fără grabă, o tarabă, Vechituri și sec- securi, Doar omizile au miză, Fluturele-n flamuri, fluturi, Fratricidul, ah, e frigul, Spre lumină ajungi din mină, Adevărul e la vărul, Casa Morții, zaruri, sorții, Pisica te iubește cu frica, Doarme cu tine, dispare La ani-lumine, Urmează măcelul , cum place la chelul, Râde, se bucură, muguri se scutură, Citim și scriem de mii de ani, Suntem mai umani? BORIS MARIAN

Contextul plecării

Contextul plecării La miezul nopții s-au scufundat cu toții, O torpilă, un gând rău? Cine știe? La gara Obor era forfotă mare. Inima are și ea o viață separată. Te-am scos ori nu din Țara Egiptului? Să nu ai alți zei, îți spun pentru ultima oară. Amintești că fiecare are o zi a lui, sfântă. Cinstește pe cei care ți-au dat viață, poți? Să nu ucizi nici o furnică, deși sunt milioane. Nu fura fericirea altuia. Pe pragul cerului, aidoma orașului nostru, șade goală sora cea mare. Se aude șoapta stelelor. Un flaut, un flaut, al cui? Absurdul este în toate, deși este firesc. Kol od ba levav pnima. Tubal Cain, uită-l. Viața nu este o metaforă, este viață. La Babii Iar nu era monument,acum sunt două. Să fii frate cu lupul din Briansk. Tăcută-i marmura, iar trupul rece este scos cu grijă. Voi spune toate jurămintele, doar am greșit mereu și toată viața. Prințul din Levant iubea vânătoarea, s-a terminat chiar trist. Nu trăi în bulion, brumează-te. Săpunul nostru fundamental este soarele. Cu totul altceva este poezia, eu mor aici și acum. Tremurul meu scutură pomii. Nici un tată nu s-a întors din război. Pe malul Styxului am șezut și am plâns. Apele nu au statornic drum. Laptele negru a fost băut. Aici ne oprim, nu dormiți, vom reveni.

Nicio veste

Nicio veste Nicio veste, nicio veste, ce poveste, ce poveste, s-au spânzurat unii din dragoste? Sheets. Un prieten mi-a spus că ar vrea să trăiască veșnic. De ce, l-am întrebat, nu a răspuns că l-a luat Domnul degrabă. Acțiunea este o floare ce se naște în deșert. Te pierd din ochi , iubito, dar chiar te pierd. Un adevăr nu pare frumos, dar strălucește Ca diamantul negru, cacoada unui pește. E văr cu o minciună și unchiul unei crime, Ferește sentimentul de boli, injecții, știme, Dar frica n-are nume, nici slavă și nici frați, Tu ești acea minune? Ce spun bieții jurați?

Cine a fost și ce nu a fost Mihail Sebastian?

Cine a fost și ce nu a fost Mihail Sebastian? Se împlinesc în mai a.c. 70 de ani de la moartea violentă, accidentat de un camion a unuia dintre scriitorii de valoarea ai literaturii române, Mihail Sebastian. A fost un fel de „evreu Suss”, admirat, iubit, „utilizat” și apoi părăsit. Adus de Nae Ionescu în București pentru gazetărie de extremă dreaptă, dar și pentru talent literar, Sebastian s-a achitat de obligații, admirând pe unul dintre oamenii politici și pseudo-filosofi care au încurajat pe față legionarismul. Este adevărat că în mișcarea fascistă italiană au existat evrei, cât timp Mussolini nu s-a luat în brațe cu Hitler. Sebastian, cu toate studiile și educația sa modernă , nu a iubit democrația, mai mult, în 1945 devenise și un fan al URSS. Este adevărat că evreii au fost salvați de victoria Aliaților asupra Germaniei naziste. Dacă nu murea în accidentul din mai 1945 ( nu există dovezi suficiente care să ateste un atentat politic) , Sebastian avea alternativa- comunist sau martir al opoziției anticomuniste. Piesele sale „Steaua fără nume”, „ Jocul de-a vacanța” sunt jucate și azi pentru că reprezintă piese de rezistență valorică. Dar JURNALUL lui Sebastian, ținut secret mult timp , apărut după 1989, a dat în vileag marea eroare şi oportunismul multor intelectuali de frunte ai țării. Sebastian, ca evreu, cum era privit și cum și era, nu putea îngădui un asemenea ultraj, nici persecuția barbară care se pregătea împotriva propriei etnii. Deși Nae Ionescu a spus cu cinism că „Iuda trebuie să sufere”, Sebastian a plâns la moartea acestuia. Fire contradictorie, în vremuri de grele încercări pentru evrei, scriitorul a evitat o confruntare cu realitatea - antisemitismul nu putea fi trecut cu vederea, cu orice preţ trebuia combătut. Scriitori români ca Sadoveanu, Gala Galaction, Petru Pandrea au înţeles mai limpede cursul istoriei. Nimeni nu i-a cerut lui Sebastian să se înroleze în detaşamentul scriitorilor comunişti, dar nici oscilaţiile sale dreapta-strânga nu erau de bun augur. Acesta a fost talentatul scriitor Mihail Sebastian. BORIS MARIAN

Ultima tinerețe

Ultima tinerețe După ultima tinerețe urmează Alte tinereți, țineri de minte, de mânecă, Aduceți targa, ce grupă de sânge avea pacientul? Multe voi povesti eu la vară, dincolo. Pe stradă se plimbă viitorul trăgând Din luleaua electronică, Câinii dirijează traficul, Băncile își mută sediul în OZN-uri, Cum pot dormi visele fără mine? Simplu, așa cum visez eu după moarte. Adevărata dragoste poate fi la mii de kilometri, Fie aici, privindu-se goală în oglindă, E în patul tău sau al lui Jupiter, Cândva Styxul era o eșarfă la modă, Aduceți-mi olandă de mirese și abanosul pentru fese, verzi și roșii și albaștri sunt feblețele la Caștri, eu voi căuta un cimitir mai sobru, acolo, noaptea se joacă movul, acolo se fac copii din flori de mormânt, să nu ne îmbulionăm degeaba, tot ce este altceva este poezie, n”est pas? Nimic nu este deșertăciune. Trudește, omule, că nu pentru tine trăiești. Un neamț trece, altul vine. Soarele răsare, dar nu mai apune. Vântul se-ntoarce de unde a plecat. Toate fluviile curg spre mare, cu deșeuri radioactive. Toți se frământă. Nimeni nu știe de ce, creierul nu se mai satură. Ceea ce a fost, nu se mai recheamă, doar se reclamă. Ș.a.m.d.

Tu ești perfectă

Tu ești perfectă Tu ești perfectă, darling, Îndrăznesc prea mult? Langoare, frumusețe și nimic mai mult, Poetul e cărunt din naștere, Realul e un cal cam nărăvaș, Mereu învinge. Ce mai scrii? Mă-ntreabă un a – mic absurd de singur, Eu printre măști mă plimb, Dogul german a devenit felin, De treabă pare moartea, bat-o vina. O vreau, n-o vreau ca pe-o femeie. Trăim pe interval, fără bilet, Un felcer ne urează viață scurtă, Un ghicitor promite zece vieți, Dar tu ce crezi? Nici apa nu mai clipocește, Albinele nu bâzâie, ci urlă, Un monstru este pasărea colibri, Mai sinceri – corbii tot boncăluind nerăbdători, Cocoșii râd de dimineață ca bețivii, Stelele cad din cer cu semne militare, Liliecii sunt pe drumuri spânzurați pentru vagabondaj, Comun e strigătul întâiului născut cu geamătul De la intrarea-n morgă. Dar cum ating petala Cu aceleași degete cu care mângâi sânul proaspăt Al fecioarei, poți crede că și mare cântă? Ași, e doar închipuire, marea e-un rechin mereu flămând. Atunci, să-mi spui de unde nasc cuvinte? .