duminică, 3 mai 2015

Ultima tinerețe

Ultima tinerețe După ultima tinerețe urmează Alte tinereți, țineri de minte, de mânecă, Aduceți targa, ce grupă de sânge avea pacientul? Multe voi povesti eu la vară, dincolo. Pe stradă se plimbă viitorul trăgând Din luleaua electronică, Câinii dirijează traficul, Băncile își mută sediul în OZN-uri, Cum pot dormi visele fără mine? Simplu, așa cum visez eu după moarte. Adevărata dragoste poate fi la mii de kilometri, Fie aici, privindu-se goală în oglindă, E în patul tău sau al lui Jupiter, Cândva Styxul era o eșarfă la modă, Aduceți-mi olandă de mirese și abanosul pentru fese, verzi și roșii și albaștri sunt feblețele la Caștri, eu voi căuta un cimitir mai sobru, acolo, noaptea se joacă movul, acolo se fac copii din flori de mormânt, să nu ne îmbulionăm degeaba, tot ce este altceva este poezie, n”est pas? Nimic nu este deșertăciune. Trudește, omule, că nu pentru tine trăiești. Un neamț trece, altul vine. Soarele răsare, dar nu mai apune. Vântul se-ntoarce de unde a plecat. Toate fluviile curg spre mare, cu deșeuri radioactive. Toți se frământă. Nimeni nu știe de ce, creierul nu se mai satură. Ceea ce a fost, nu se mai recheamă, doar se reclamă. Ș.a.m.d.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu