In bătrân trecea strada. Nu eram eu acela, eu am 37 de ani în oglindă. Un camion plin cu dosare și regulamente l-a călcat de l-a făcut piftie de înger. A venit șeful polițailor, a scos o carte și a căutat articolul care fusese încălcat cu ocazia evenimentului. El spunea ivnimentului, știa engleză. Așa, deci articolul n165 din Codul Bunelor Maniere. Este interzis transportul furculițelor neambalate în staniol. Ia să vedem noi ce căra în desagă moșul acesta, fost cetățean al țării. Fost, adică nu mai este deloc.În desagă era aurul adus de la ruși, niște cronici ale lui Ureche și Nastăiat, despre venirea osmanlâilor,poeme de un user de la Agronomia literară, alte chestii. Aurul a dispărut pe loc, nu avea loc în PV, moțul a fost aruncat într0un canal, s-a trecut în PV - pană de curent. O pană de înger plutea peste urbea care dormea pentru că nimeni nu mai cânta la patru dimineața DEȘTEAPTĂ-TE RUMÂNE, BRE, CĂ A VENIT RATB-UL, IAR BARBARII DE TIRANȚI NU DORM.
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
Când mă voi teme, când voi ajunge la termen, când cerneala din stilou se va cerne ca o cenuşă uscată, când coala va rămâne curată, când voi privi în gol, când voi desena nota sol , fără să mai urmeze o notă, când tăcerea va deveni bigotă, atunci, moarte a mea, să apari în splendoare, cu ochii de jar, cu sânii dezveliţi, cu părul despletit şi vom pleca împreună, îndrăgostiţi.
Azi, iarna vrajbei noastre cu vrajbă nouă s-a- năsprit, un timp în care mielul fură, iar lupul, că-i flămând, e pedepsit, victoriile-n istorie se-ngroapă şi visele devin coşmar, azi, iarna vrajbei noastre nu e iarnă, azi vrajba e-un cuvânt frumos şi rar, căci toţi zâmbesc, vorbesc, complimentează, un Dumnezeu bolnav de SIDA şi gălbează, iubirea, la concursuri se câştigă, Poetul trece-ntins într-o cotigă.
Ne ducem toţi, câte puţin mereu, cu Dumnezeu ori fără Dumnezeu, copacii nu-s ca noi, grăbiţi, ne ducem mai iubiţi, mai neiubiţi, unii cu gânduri, alţii negândind, să nu uitaţi bănuţul de argint, unii oftând la amintirea unui chip, alţii pierind ca muşuroiul de nisip, mi-e dor de toţi care au plecat şi m-au iubit, dar şi mai mult de cei ce m-au hulit.
Rilke spunea, ce te faci, Doamne, dacă-ţi mor? Astfel ar spune orice muritor, de mii de ani tot încercăm să ne-mpăcăm, iar Domnul tot ne spune – Dă-mi! Dă-mi sufletul chiar dacă nu mă crezi, te-ai lepădat destul, acum Mă vezi, orb de ai fi, în tine ai un duh, l-a dibuit şi îndărătnicul Baruch Spinoza, iar Rilke are el dreptatea lui, suntem veşmântul Demiugului.
Autor Boris Marian,
Vizualizări: 1
Cuvinte cheie :
