Asumarea trecutului în literatură
　

„America de peste pogrom” este un roman apărut recent la Ed. Cartea Românească , sub semnătura unui talentat prozator Cătălin Mihuleac (n. 17 iunie 1960, Iași) realizator, în prezent al unei o rubrici bisăptămânale în cotidianul Național, intitulată „România lui Mihuleac“.Colaborează la România literară, Ziarul de Duminică, Orizont, Timpul, Convorbiri literare, Monitorul, Opinia studențească, Dacia literară, Luceafărul, Cronica, este redactor la revista "Convorbiri literare". Are la activ șapte volume de proză și teatru. A obținut titlul de doctor în filologie la Universitatea din Iași. De formație umorist, ceea ce se remarcă la prima lectură, autorul tratează o temă gravă a istoriei românești din secolul XX – circumstanțele Pogromului de la Iași, început la 28 iunie 1941. Unii cititori vor da din mâini, din picioare, aoleo, iar despre pogrom. Desigur, mai pasionante sunt accidentele de pe șoselele patriei, scandalurile gen wow-biz, etc. Lumea vrea să fie optimistă. Este bine. Dar optimistul este un raționalist, dacă este conștient de natura sa umană. Nu a fost nimic, declară avocații diavolului, fie, așa le trebuia evreilor trădători. Nu facem aici morală celor surzi.Frapant este modul cum într-un roman de circa 300 de pagini, autorul reușește să comprime realități din perioada antebelică, de la Iași, din România și, în paralel, evenimente din viața unor personaje din Viena și Washington D.C.(SUA). Un Thomas Mann ar fi scris cel puțin două volume. Nu ne referim la celebritatea celor doi autori, ci la evoluția spre concentrare a prozei moderne. Fe fapt, romanul este caleidoscopic sau în gen- puzzle, ne preumblăm în diverse locuri, cu diverse personaje, evrei, oameni de alte etnii, dar leit-motivul este antisemitismul din România anilor premergători Pogromului, cu salturi mari în timp înspre zilele noastre. Pogromul nu este relatat, nici nu este nevoie, există destule cărți, studii, mărturii, nici un om de bună-credință nu ar putea nega realitatea sa. Nu se Face nici o analiză politică a fenomenului, este, de fapt o reflectare în conștiința autorului a ceea ce s-a petrecut înaintea nașterii sale și a ccea ce nu ar trebui să se mai repete. Recunosc că am citit cartea cu oarecare dificultate, nefiind obișnuit cu numeroasele flash-back-uri. În revista „Observator cultural” ( 6 nov. 2014), Ovidiu Șimonca publică un interviu cu autorul, în care acesta declară cu sinceritate că „acest moment istoric … nu face mare cinste neamului”, apoi explică metoda „de lucru”, focalizarea evenimentelor prin ochii unui copil care visează să ajungă la Hollywood unde visează să nu fie legionari. Mi se pare extrem de sugestiv acest demers. Remarcabilă la scriitorul Cătălin Mihuleac este încercarea de a găsi orginea antisemitismului-negaționismului la noi - fie ignoranța omului simplu, fie ignorarea voită a unui eveniment crucial în viața Iașului anului 1941 – Pogromul ( de fapt un asasinat organizat). Sincer exprim admirația față de un scriitor relativ tânăr care înțelege mai mult decât unii istorici „cu doxă”, care au încercat ani de zile să șteargă cu buretele, atât în anii „socialismului victorios”, dar și după, marile pete de sânge de pe harta unei țări greu încercate.

BORIS MARIAN

　

　

Trecutul este șirul lung de drame,

Iar dramele cu dame plac,

Cum aș putea să mai măsor în grame

Tot sângele care s-a scurs în veac?

O amnezie veșnic ne păzește,

Nu știm nici limba, obiceiul celor vechi,

Nimicul din nimic nu crește,

Chiar dacă-l tragi pe dracul de urechi.

Contează numai cel ce scrie

și măsluiește un trecut ascuns,

au fost oameni? Astăzi nu se știe.

Originar păcatul nu-i de ajuns.

***************************************

　

Te cauți în oglindă, fată curată, fărâmițată,

în mărgăritare, cine te are, cine nu te uită,

fată curată, cine te curtară, dispăruși trei nopți,

ca un submarin, fericit destin, unde e amarul?

Fată fericită, gravidă cinstită, unde ți-este dorul,

așteptăm odorul. Cine înțelege, cine ți-este rege?

Hârșâit de cui, numele oricui, o recomandată,

copil fără tată, vorbim mai târziu, tată fără fiu,

apoi ne trezim, mai bem, mai trăim,

vise colorate, spaime sângerate,

vecinul din curte a fugit la munte,

trece diligența, deflorând Florența,

îngerul întreabă într-o limbă spargă,

vise colorate, nu te da pe spate,

zăpezi și uitare, urme, sângerare,

umblă-n cimitire cântece de lire,

câinii nu mai latră, șatră fără vatră,

nevermore, sărutul, nevermore beutul,

ne privim în iriși, dar vedem în idiș,

zarea se topise, averi pentru fise,

Cristofor Columbul, ce tulumbă-i scundul?

Decazi când urci, culcată-n nurci,

a fost un drum, acum e scrum,

poate-am greșit, că ergo sum,

din soare sar bucăți de cox,

deschid iar sălile de box,

vin păsări lungi, pinguini storși,

sunt tocmai bune pentru borș,

ce-a mai rămas? Doar patru cai

coboară lin, n-ai timp , nu ai,

Apocalipsă-n luna mai.

BMM

Motto plus

Koko sieht als kleier Mann, nur an grossen Frauen an, jene die so schoen  gebaut, wie das Pedro Braut. Adică amicul Koko se uită la femei solide, precum mireasa lui Pedro, dar Pedro îl aruncă pe fereastră ( wirft ihn dann durch Fensterglass), ș.a.m.d.
Pământ, pământ, strigă oceanul disperat,
porumbelul a obosit, pești uriași se ridică în ajutor,
astfel păcăli Noe istoria,
o balenă l-a confundat cu Iona, l-a înghițit,
s-a făcut liniște, tot ce era scris s-a șters,
lumea învață iar alfabetul, Adam caută mărul,
găsește o nectarină, Eva râde, în jurul ei
sunt șapte copii fără tată cunoscut, ah, diavole.
Când ziua a opta va trece, noi vom trăi în alt timp,
Koko-Adam ca fi rege, poeții vor fi în Olimp.
Iar bezna va fi tot aceeași, miracolul nu s-a produs,
copii procurați iar lanterne, cum are și Domnul de sus.
Ce-ți pasă ție


Ce-ți pasă ție, chip de lut,
Că m-a durut, nu m-a durut,
Sunt programat , nu știi, deja

Pentru un secol și ceva?

Eu nu mă panichez nicicând,
Nu pot să pierd ce am visând,
Doar mă închin la un ecran,
Sunt cuirasat și căpitan,
Eu maiestuos intru în port,

Privește-s vesel, hâtru, mort.
********************************

Leul nenăscut a fost luat drept lup,

ciobanii cu banii, l-au gonit, vultanii

au râs la etaj, că aveau curaj,

trece Marea Roșie oastea lui nea Moișie,

faraonul Dzâc plecă-n hagialâc,

pace , zise Cancea, cavaler de Mancha,

dar ariergarda rupe-n două zgarda,

dă cu fiere-n fiară și la Domnul zbiară,

plânge doar Isaia, o pierdu pe Maya,

ah, Ierushalaim, te iubesc, te am,

lupi și lei, hiene, plecați în Ghehene.

BMM

BMM

Cochemaria

 

Cochemaria

 

Pe-un perete am pus doar poze cu tine,

La bază crescu  un firav mărăcine,

Este semn că exiști și că eu mai exist,

Am venit, un cocor rătăcit din Egipt.

M-ai primit , radiai ca un mac rupt prea brusc,

Cei iviți cam prin mai au ceva înnăscut,

Au R magnetique, mă lipesc , zece bani,

Moștenire dedic trei poeme pe an, Cochemaria

 

Pe-un perete am pus doar poze cu tine,

La bază crescu  un firav mărăcine,

Este semn că exiști și că eu mai exist,

Am venit, un cocor rătăcit din Egipt.

M-ai primit , radiai ca un mac rupt prea brusc,

Cei iviți cam prin mai au ceva înnăscut,

Au R magnetique, mă lipesc , zece bani,

Moștenire dedic trei poeme pe an,

Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung,

Unde nimeni nu fu, în altarul burgund.

************************************

Mă urmărește moartea peste tot,

Ne întâlnim întâmplător, tot cu netot,

Ea – mână grea, eu nu mă las,

O păcălesc, o duc de nas,

Caut arme noi, ea se retrage,

În alte nopți aud cum rage, 

Eu nu știu când s-o termina

Acest coșmar de cinema.

******************************

Doamne, mii de cărți se pot scrie

despre mișelie, despre prostie, ,

dar ce urmează? O groază,

un critic devorator va fișa istoria lor,

slovele latră, miaună, rag,

magnetizează pasiunile, tac,

stau la fereastră, văd cum tăciuni

cad peste albele noastre minuni,

creierul umblă, e material,

ca orice fleică din Madagascar,

ca orice neică, doar în biserică

vine lumina și nu-i cadaverică,

fu numai unul, se-adună alți doișpe,

nu sunt apostoli, numai turiști de la Bristol și Boston,

văz un picior subțire de capră,

n-o fi cumva  diavoliță mai coaptă?  

Că psihologul terapeut, este plecat

la gustat și beut, dă-mi combustibil,

ascunde atent, bomba , fitilul și un sentiment.

BMM  

Îl vom urma

 

El ne ține în palmă, buni și răi, ca și amestecații,

darul Său este viața, și aici și acolo,

singura cale este să mergi pe cărarea scrisului,

mulțumind la fiecare răspântie,

unde este acasă? Acel acasă spiritual?

Cunoști sărutul?  Unul este etern.

Murim între două poeme sau două săruturi?

Există oamenii -livadă.

„Mare e moartea , peste măsură,

suntem ai ei cu sărutul pe gură”,

da RMR, așa este, dar am trecut de multe ori

de limită, sora mea trăiește, este mereu fericită,

cum spunea tizul meu, „  Sora mea, viața”,

cum de nu l-am întâlnit, am fost aproape,

la câțiva kilometri și doi-trei ani,

nici nu mă deranja că el era Omar, iar ea Julie.

Arta nu ține cont de nume.

BMM

 

 

 

Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung,

Unde nimeni nu fu, în altarul burgund.

************************************

Mă urmărește moartea peste tot,

Ne întâlnim întâmplător, tot cu netot,

Ea – mână grea, eu nu mă las,

O păcălesc, o duc de nas,

Caut arme noi, ea se retrage,

În alte nopți aud cum rage, 

Eu nu știu când s-o termina

Acest coșmar de cinema.

******************************

Doamne, mii de cărți se pot scrie

despre mișelie, despre prostie, ,

dar ce urmează? O groază,

un critic devorator va fișa istoria lor,

slovele latră, miaună, rag,

magnetizează pasiunile, tac,

stau la fereastră, văd cum tăciuni

cad peste albele noastre minuni,

creierul umblă, e material,

ca orice fleică din Madagascar,

ca orice neică, doar în biserică

vine lumina și nu-i cadaverică,

fu numai unul, se-adună alți doișpe,

nu sunt apostoli, numai turiști de la Bristol și Boston,

văz un picior subțire de capră,

n-o fi cumva  diavoliță mai coaptă?  

Că psihologul terapeut, este plecat

la gustat și beut, dă-mi combustibil,

ascunde atent, bomba , fitilul și un sentiment.

BMM  

Îl vom urma

 

El ne ține în palmă, buni și răi, ca și amestecații,

darul Său este viața, și aici și acolo,

singura cale este să mergi pe cărarea scrisului,

mulțumind la fiecare răspântie,

unde este acasă? Acel acasă spiritual?

Cunoști sărutul?  Unul este etern.

Murim între două poeme sau două săruturi?

Există oamenii -livadă.

„Mare e moartea , peste măsură,

suntem ai ei cu sărutul pe gură”,

da RMR, așa este, dar am trecut de multe ori

de limită, sora mea trăiește, este mereu fericită,

cum spunea tizul meu, „  Sora mea, viața”,

cum de nu l-am întâlnit, am fost aproape,

la câțiva kilometri și doi-trei ani,

nici nu mă deranja că el era Omar, iar ea Julie.

Arta nu ține cont de nume.

BMM

 

Cine nu visează moare o singură dată,

Cine nu visează moare o singură dată,
Așa cred, nu trebuie să mă aprobați,
Necurmat inactiv cine este? Tao?
Lucrurile oblăduite se întruchipează de la sine.
Înțeleptul netulburat rămâne în simplitatea inimii sale.
Apa oglindește totul, tăcerea ei este poezia noastră.
Desăvârșirea este numai lăuntrică, nimic dinafară nu o ajută.
Dependența de ce spun alții este un drog. Iubito, n-ai vrut să fim copii, te înțeleg, te plâng, precum
La popa la poartă e-o pisică moartă, cine râde și-o vorbi,
s-o mănânce coaptă. Să nu fim copți, mai bine abisinieni.
Nimicul este la baza tuturor faptelor noastre,
Tăcut ca un pește oceanic, înăuntru este Iona.
Așa o fi?

Când simți că nu ești nimic,
că totul trece ca norii lungi pe șesuri,
atunci apar armele frumoșilor învinși, unii de mult muriră, alții nici nu s-a mai născut.
Preferi fecioare irocheze?

Cine-şi deschide, rând pe rând, brațele, picioarele,ca păianjenii,
boabe de rouă verde-roșcat
Flori sângerii,viaţa trece prin moarte,

lumina prin suferință, speranţa prin lațul sinucigașului,



respirăm lumină, ne privim cu urechile fine, pîlnii translucide,
ființe imaginare, asta iubescv acum, bietul de mine,

cerșetor la POARTA MARE A RAIULUI DUE,

AM O BUSOLĂ CARE ARATĂ MOARTEA,
stăteam cu amicul Kafka, voi nu-l cunoașteți, nu mințiți,
nu-l cunoașteți, cel ce a murit nu era Kafka,

cu mine, după cutremur, umblăm eu cu mine și cu Kafka,
eu - da, el -ba, au dispărut toți elefanții minciunii,
o oaie fantastică trecu în zbor, Beatrice străbate în pas de dans
secolele nenorocite ale ciumei, ați citit romanul SÂNUL? Uitați-l.

Picioarele vorbesc limbi străine. Monstrul Colombre a fost propus ministru la ape.
Cu pendulul lui Foucault vom dărâma multe sisteme.
Fecioarele nu au voie să se sinucidă, este o lege recentă.
Am întâlnit o femeie între trei vârste care avea o sută de simțuri simultan.
Mai ceva decât Messalina. Suntem niște animale pe moarte, e clar, ce poate fi mai duios?

Izbește în papioane, Ioane,

în noi e totul și nimic, Noe este altceva,

Un farmec neştiut dilată,


Nu este o poezie dură,
molâie., bândă, vascularizaroare,
având parul, seringa, pe îndelete,

ce nu înţelegi, loază?
lasă operele altor creatori băutori,
de frumos nu scapi nici la Socola.

Crina, icrina mi-ai dăruit serotonina,
nu fugi de responsabilităţi, refugiază-te în Alpi,
măduvă, os, micii amici, hiclenii bizantine,
fete cu briantine, imundă poveste, aşii,
lampioane brelucioase,

nasturii căzură șase.


********************************

Cunoaște-te pe tine însuți, fă-ți autopsia,

incendiar treci noaptea pe străzi pustii,

picioarele tale dorm lângă nevasta șefului,

nu te pieptăna, riști săți cadă creierul,

nu vei înflori niciodată, gândești prea mult,

când erai copil aveai o roată mare, ea s-a ridicat la cer,

acum ai rotițe și arcuri ca un ceas fără cuc,

ai întârziat, ți se spune, ai întârziat să mori,

grăbește-te, dar eu nu vreau, am pus explozibil

în toate dricurile.

******************************

Tatăl meu mi-a lăsat moștenire neantul,

nu mi-a răspuns la nicio întrebare,

de ce murim, ce este viața, cine e sfânt,

dar dovezile ard în depărtări, vântul aduce numai cenușa,

epilepsia singurătății nu se mai vindecă,

poate că mâinile tale subțiri vor potoli spasmele

ce-mi scutură trupul, nu mă ucide cu mila ta,

iubește-mă simplu, îmi trece.

N-a durat mult, mi s-a părut o veșnicie,

nu m-a chemat nimeni, a intrat un bărbat bătrân,

o față luminoasă, ochi pătrunzători, albaștri,

mi-a propus să facem muzică, am adormit din nou.

Coșmar nu mai există, dulce insomnie perpetuă

vecină cu moartea, intrările la bal sunt pe toate căile cerului.

BORIS MARIAN

　

　











　

　


　

O,U, i, e

　
　

O, u, i, inimă, ouă-inimă, cuplând cu un cangur,
hambar amar, ambiție de poetor, risc un ix pe pisc,

ameţitor caltaboșind, un sepulcru amoniac,
dezvirgin a te pirisu, plăcere.
Ai grijanie, pifiselea, chisăliță, da, suntem chisăliță,


şic, bu-bu uita dec, doc, prumsița lui,

bre, pe unde treci, laşi amenda,
un tip trăit împreună, pierde inimi sub valuri,
un somn, nepufăiesc, stalismin, basculat în sufleu,
un hogea eschimos, alb vorbeşte în blocul Hanovra,
goa de sfori pe gât și cu zât, hopa,

vorbim urât?

Cilcele comoției, radiu și castaniu,

plumb de Bloom, lovește în ochi cu mare sete,

bre, breloc ești ori ce? Ai să rămâi un semn pe lemn,
cilibația diperatăabia se vindiferează,
soclu cu membrul scos la răcoare.
Chiar dacă nu eşti, ce are? Poţi schimba cu putinele,
cu siguranţe, peruci, lacăte, ei, bată-te,
ca un cazac de toarnă alcoholul în holul palatului imperial,
multe brânze,fiori, horia brenciu,

doar unchiul rămâne bine înfipt,
Îi dai un nume, Bubă, vîntul va scoate o fufă,
Chiar dacă vine doamna de psiho,
vântul va scoate rochiile, sutienele, santinelele

vin în fugă, urmele noastre, șepte luni !
Doar trecerea ghimpelui, fără vârstă,
sărutul picerului şi-al plămânului.
Drugul meu pentru tine să cadă,
întinzi sânul, nu-l vei atinge,

după ușă te voi găsi!
Dezonorezi în mine, în cufărul meu,
în praștiile mele, sunt aici, îţi strivesc cupletul,
îţi sărez rănile, mă topesc ca untul, în tine,
mii de molecule se desprind,

totul se ridică, așa, un pic.
*************************************

După ce fu izgonit din ședință, cenaclu, pinaclu, un tânăr arătos, fără testicule, îi trase un pumn de se trezi cu hemoragie în partea de jos a colonului, adică din sigmoidă. Acum, nu-i bai, că nimerni nu te întreabă de sigmoidă, cică m-ai lovit cu sigmoida în coaste, Patimile după mine sunt o continuare a Sf. Sebastian și Victor Brauner. On sait tout de Picasso, de Defoe și alți fotbaliști. La început oamenii aveau trei ochi, apoi doi, apoi niciunul și tot pictau. Mitologia persană și personală cunoaște multe cazuri, mulți căzură în talazuri. Sinarhia era singura ideologie care a fost înțeleasă după dispariție. Cuib cuibușor, tigru inventor, aprentor, kafkanodor, ferigi regale la ore egale, oftau ca lulelele, plămâniiși pielele, noi suntem plămâni, voi sunteți renali, piatră fulgerată, suntem doar o pată, chiorul doar țintește, nevasta plesnește, arată-i peisajul, sondele sunt gajul, acaju, na, o strâmbai la ritm, inimă icnind. Am văzut un porumbel, și-a pus piciorușul chel pe umărul meu, prieten poate fi numai un pepten. A înghețat și Marea Neagră de supărare. Putem trăi oricum, trăim. Bem bere. Scriem.Pe pereți vezi umbre. Foștii idoli. Iar tu beai gin la Smirna cu un pașă.Vadra cu lapte s-a vărsat, citeam Coranul și tot mă minunam de unde-s toate astea. Poetul are darul de a nu-nțelege ce se petrece, Lumea încotro se-ndreaptă? Privesc oglinda, Ce este paloarea ei , ce semne aduce? De mult am îngropat caii în stepă.Frățiile s-au destrămat, doar lideri peste tot, Ba mai mascați, ba fără gât sau cap sau amândouă. Peștii de aur au fugit la bancă să depună icre.Nu dau doi bani pe laude și reclame. Avortul și divorțul sunt la modă. N-am nicio treabă, mă înjură și șoferii, sunt ocupat cu faptele, cu creierii, Dau un bilet de loto pe o carte. Țineți-vă de scaune, vă fură masa. Iar masa este chiar istoria noastră. Mai pune-un marș, băiete, pentru clasa a patra bis.

|

*********************

Între Anna și Caiafa

stau o iapă și o ceafă,

dacă nu slăveam eu eul,

cine termina liceul,

cine obținea licența

cu lanțeta-n Costalenza?

Cu pistolu-n Costa Rica,

recunosc, frumoasă-i frica.

**************************

　

Copilul cel trist luă fazanul cel trist,
îi suci gâtul cu o mișcare dibace, apoi

îi smulse toate penele, toate, m-am apropiat,

nu era un copil, era un pitic apăsat de complexe,
m-am cutremurat, am intrat într-o casă oarecare,
era a unui alcoolic lăsat la vatră, bea numai acid sulfuric,
a murit, evident, mi-a lăsat casa doar ca să-i sap o groapă
și să-i cânt God saves the Queen, în jurul casei au crescut buruieni uriașe
care , noaptea, vorbeau, ce vorbeau? Legende din vechiul Kent,

a intervenit la timp o vecină inimoasă, pieptoasă și a tăiat buruienile,
m-a luat de bărbat și m-a îngropat în fericire.
Casa somnului era ceva mai rece, în jur se rostogoleau capetele

celor ghilotinați de Franța revoluționară,
iubita locotenentului devenise prostituată,
deși nu-i lipsea inteligența, avea să devină matroană,
apoi milionară și să conducă o fundație de caritate.
A născut un copil trist care a crescut mare și a devenit
mare șef de poliție, un fel de sherif.

　


Trapaea

　
Și s-au zvârlit copiii, ce îngeri s-a născut?
Rușinea se-abătuse pe tot ținutul sud,

În lanul de secară mai revenea și Platon,



Juca barbut cu Gatsby și se-nchina lui Aton,

Ei au găsit și capul fălcos al lui Domaso,



Etruscii erau meșteri la fel ca messer Tasso,

Tătarii făceau drumuri, francezii – testamente,

Trăiește-ți clipa, soro, de-i fi la Sacramento,



Armate morți în frunte cu generali de paie,

Păzea că vin popoare de răi masculi în coaie,

Turgheniev nu cunoaște viața insalubră,

Copilul tot mai fierbe în propria sa supă,



Eu nu sunt Still desigur, dar știu ceva de Billy,

Să mi-amintești de floarea uitată în Antile,



Ferma de-animale sosi un nou dictator,

Îl cheamă îl cheamă Nu știu cine, semnează doar Cunctator.

Pe Calea Celor Căi să învățăm Te-Kingul,

Să nu uitați că toate le-a înghițit Beijingul.

Atot-prezent poetul stă singur, scrie, plânge,



Din ceruri cad doar stele , el în sertar le strânge,

Cândva orangutanul le va găsi, citi-va?



Viitorul este sigur știut chiar din ieșiva.

BMM


　

Admirăm


Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,
Cam turbulent părea , din el ceva se va alege,
Are urechi și mâini și ochi, citește, cântă, zboară,
El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,
Visează revoluții noi, bea vinul doar cu zeii,
Când nu găsește un leu mort, se joacă și cu mieii,
Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,

s-a sinucis pe drum, de ce? Din drag de doamna Liciu.

I-au scris o biografie , ah, nu amintea de Shakespeare,

Pentru că domnul Lear era un fel de arhitector.
*****************************************

Ziua-i masivă , albă și rece,
Ca un colegiu pentru colege,

Numai iubita, doar ea se zărește
Într-o oglindă ca ochiul de pește.
Trece cu trenul omul cu trenciul

Luat pe-o hârtie de treisprezece,

Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece și albă,
Numai iubita, subțire, înaltă
Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă.
**************************************

Un om fost sac, fost rac, avataruri,

se ruga la altcineva, nimic nemuritor,

dar sâmburul luminii? Pe când eram ființă,
am îndrăgit poeme, am dat pe la științe,
ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime,

deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu cuminte,
greu, și azi este greu, râde criticul -balon, ca și cel cocârjat,

iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greșelile ne bântuie,
ne-vântul e, mușchi de argint, suflet aur, pământule,
când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea

nu sunt veșnice, doar sfeșnice, în viața mea,

ca într-un super-mall au fost mulți oameni,

multe surprize și brânzeturi, zaiafeturi,

dar tangoul morții nu l-am dansat, nu-l știu,

cred că cineva drag mă așteaptă dincolo,
știu.

BMM





　

　

　

　

　

　

La capăt de drum


Scrie mult, băiete, până când mâna îți va cădea uscată,
Computerul va exploda, cititorii te vor ocoli ca pe o umbră suspectă,
Mozart a depășit orice limite, dar nu de asta a murit, a scrie puțin este o artă,
A nu scrie nimic este un Everest al anonimatului,

Că omul se află în om, zice oricare, crinul se regăsește în crin,
Autorul lalelelor a murit de tristețe, fiecare filosofăm în căutarea
Propriei esențe, îți bei propria supă, nu compara A cu B, eu cu el,
Un orb îș zărește mai lesne pe Dumnzeu, dar nu orice surd este Beethoven,
Legea cantității se referă la bani, la zilele rămase, cine îți numără versurile?
O fi un contabil la Fondul Literar. Cantitatea este o măsură a morții,
Nu iubesc pe cei care nu vorbesc, ca niște tramvaie oprite în depou,

Prefer plantele, pietrele, nu ați văzut ce mult vorbește un câine?
Pe tine, iubito, te voi săruta de o mie de ori pe noapte,
Starea de bine de la Dumnezeu vine, dar nu tot ce vine din ispirație

De la Dumnzeu vine, suntem oare otravă unul pentru celălalt?
Lupta cu Dumnzeu este zadarnică, Îngerul va învinge,
Ai plecat la mare disprețuindu-te pe tine și pe ceilalți,

Ce vină avem noi că nu te păoți iubi?
Inexistența lui Dumnezeu dovedește atotputernicia Sa,

Poetul nu are o soartă, are o veșnicie, lasă-i ușa deschisă.
*******************************************************

Doamne, iartă-mă, am visat că eram Tu,
Mi s-a spus, vai, ce bătrân ești,
Avem un loc în azil, avem și pamperși

Pe potrivă, nu este nimic că nu prea judeci,
Primim și proști, doar să fie cuminți,
Să nu sară la femei cu fund mic,
Nici la marii noștri creatori,

Citesc versurile unei poete sexiste,

Sex, sex, plex plesnise,

Coapse, sinapse, gândește prin

centrii nervoși și prin vagin,

Pentru iubire e bine, e bună,
E brună, o însoțește un guard
Ceva între brad și bulevard,

Între un vierme gigant, genuin,

Mult sânge rău îmi făcură, din plin,
Cântă , zeiță , mânia ce-aprinse
pe-Ahil Peleianul , mânia mă prinse,
Un an flămând, un râu Cocor,
Pasiunile adânc mă dor,
un om se naște, alții mor,

De mine însumi îmi e dor,

teamă prea tulbure spumând,
Castanii galbeni mor pe rând,

castanele-sâni de negresă,
Valuri, tandrețe, o, contesă,
Apoi ghețarii vin greoi ,

împing un milenar noroi,

Iar noi nu vrem, nici nu-ncercăm
de ură să ne depărtăm,
m-au înjurat cât au putut,

neghiobul slut, frumos rebut.

Deșertul prinde viață iar,
un vis, speranță ori coșmar?
Tu crezi că nici nu m-a durut?
Oho, dar nu e greu să uit.
BMM

　

Benitez

Salatierul era o rasă de câini care mânca … salată,
O făcea lată când voia, oleandrul era la locul lui,
Despre albastrul de mare ce să vorbim, bleumarin.
Candelario a fost prins între pulpele Mariei Perlamării.
Liber Belial, strigau studenții plecând la miting.

Acolo se discuta despre Aristotel zis și Mefisto.

Nu-i bai. Metafora, metafora, se aud din sală proteste.
Goya zâmbește, el știe taina metaforei. Ca și Gauguin.

Ca și Gagarin. La Carcassone, băieți, ne strigă vecina,
Venise de la Glina. Acolo e muntele înalt și plin de bazalt moale.

Pe Rio Costa am stat și plâns, ne număram coastele, coasele.
Numele trandafirului se citea sus, pe creste, era numele tău, iubito,
Ia-mă în clopotul tău minunat. Încrucișați coborâm în Maelstrom.
BMM

　

　

　

Admirăm


Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,
Cam turbulent părea , din el ceva se va alege,
Are urechi și mâini și ochi, citește, cântă, zboară,
El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,
Visează revoluții noi, bea vinul doar cu zeii,
Când nu găsește un leu mort, se joacă și cu mieii,
Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,

s-a sinucis pe drum, de ce? Din drag de doamna Liciu.

I-au scris o biografie , ah, nu amintea de Shakespeare,

Pentru că domnul Lear era un fel de arhitector.
*****************************************

Ziua-i masivă , albă și rece,
Ca un colegiu pentru colege,

Numai iubita, doar ea se zărește
Într-o oglindă ca ochiul de pește.
Trece cu trenul omul cu trenciul

Luat pe-o hârtie de treisprezece,

Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece și albă,
Numai iubita, subțire, înaltă
Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă.
**************************************

Un om fost sac, fost rac, avataruri,

se ruga la altcineva, nimic nemuritor,

dar sâmburul luminii? Pe când eram ființă,
am îndrăgit poeme, am dat pe la științe,
ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime,

deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu cuminte,
greu, și azi este greu, râde criticul -balon, ca și cel cocârjat,

iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greșelile ne bântuie,
ne-vântul e, mușchi de argint, suflet aur, pământule,
când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea

nu sunt veșnice, doar sfeșnice, în viața mea,

ca într-un super-mall au fost mulți oameni,

multe surprize și brânzeturi, zaiafeturi,

dar tangoul morții nu l-am dansat, nu-l știu,

cred că cineva drag mă așteaptă dincolo,
știu.

BMM





　

　

　

　

　

　

La capăt de drum


Scrie mult, băiete, până când mâna îți va cădea uscată,
Computerul va exploda, cititorii te vor ocoli ca pe o umbră suspectă,
Mozart a depășit orice limite, dar nu de asta a murit, a scrie puțin este o artă,
A nu scrie nimic este un Everest al anonimatului,

Că omul se află în om, zice oricare, crinul se regăsește în crin,
Autorul lalelelor a murit de tristețe, fiecare filosofăm în căutarea
Propriei esențe, îți bei propria supă, nu compara A cu B, eu cu el,
Un orb îș zărește mai lesne pe Dumnzeu, dar nu orice surd este Beethoven,
Legea cantității se referă la bani, la zilele rămase, cine îți numără versurile?
O fi un contabil la Fondul Literar. Cantitatea este o măsură a morții,
Nu iubesc pe cei care nu vorbesc, ca niște tramvaie oprite în depou,

Prefer plantele, pietrele, nu ați văzut ce mult vorbește un câine?
Pe tine, iubito, te voi săruta de o mie de ori pe noapte,
Starea de bine de la Dumnezeu vine, dar nu tot ce vine din ispirație

De la Dumnzeu vine, suntem oare otravă unul pentru celălalt?
Lupta cu Dumnzeu este zadarnică, Îngerul va învinge,
Ai plecat la mare disprețuindu-te pe tine și pe ceilalți,

Ce vină avem noi că nu te păoți iubi?
Inexistența lui Dumnezeu dovedește atotputernicia Sa,

Poetul nu are o soartă, are o veșnicie, lasă-i ușa deschisă.
*******************************************************

Doamne, iartă-mă, am visat că eram Tu,
Mi s-a spus, vai, ce bătrân ești,
Avem un loc în azil, avem și pamperși

Pe potrivă, nu este nimic că nu prea judeci,
Primim și proști, doar să fie cuminți,
Să nu sară la femei cu fund mic,
Nici la marii noștri creatori,

Citesc versurile unei poete sexiste,

Sex, sex, plex plesnise,

Coapse, sinapse, gândește prin

centrii nervoși și prin vagin,

Pentru iubire e bine, e bună,
E brună, o însoțește un guard
Ceva între brad și bulevard,

Între un vierme gigant, genuin,

Mult sânge rău îmi făcură, din plin,
Cântă , zeiță , mânia ce-aprinse
pe-Ahil Peleianul , mânia mă prinse,
Un an flămând, un râu Cocor,
Pasiunile adânc mă dor,
un om se naște, alții mor,

De mine însumi îmi e dor,

teamă prea tulbure spumând,
Castanii galbeni mor pe rând,

castanele-sâni de negresă,
Valuri, tandrețe, o, contesă,
Apoi ghețarii vin greoi ,

împing un milenar noroi,

Iar noi nu vrem, nici nu-ncercăm
de ură să ne depărtăm,
m-au înjurat cât au putut,

neghiobul slut, frumos rebut.

Deșertul prinde viață iar,
un vis, speranță ori coșmar?
Tu crezi că nici nu m-a durut?
Oho, dar nu e greu să uit.
BMM

　

Benitez

Salatierul era o rasă de câini care mânca … salată,
O făcea lată când voia, oleandrul era la locul lui,
Despre albastrul de mare ce să vorbim, bleumarin.
Candelario a fost prins între pulpele Mariei Perlamării.
Liber Belial, strigau studenții plecând la miting.

Acolo se discuta despre Aristotel zis și Mefisto.

Nu-i bai. Metafora, metafora, se aud din sală proteste.
Goya zâmbește, el știe taina metaforei. Ca și Gauguin.

Ca și Gagarin. La Carcassone, băieți, ne strigă vecina,
Venise de la Glina. Acolo e muntele înalt și plin de bazalt moale.

Pe Rio Costa am stat și plâns, ne număram coastele, coasele.
Numele trandafirului se citea sus, pe creste, era numele tău, iubito,
Ia-mă în clopotul tău minunat. Încrucișați coborâm în Maelstrom.
BMM