Am râs prea mult

　

Am decis să nu mai scriu, de mâine,
De poimâine, minciună, ai fața unui demobilizat,
Eu nu am râs de oameni, dar știu ce schimbătoare este stima,
Admirația cu sfârc, oamenii mai năpârlesc spre a scăpa.
Sunt strămutat, pietrele albe au devenit negre,
O roată se blochează, înjurând. Nici miezul nopții nu te vrea în preajmă.
Pe cine acoperă ciuperca otrăvită? Cenușa din ce carte s-a ivit?
Osana, zic eu, în zadar. Doar bufnița lipsea și a venit.

Ce caută Celan și Luca pe Podul Mirabeau?
O altă lume, o lume a poeților damnați?
Tăcere, dați tăcerii drepturile ei.
Geneza – tăcere, exitus-tăcere,
Iov complota, dar se plângea,

Vidul are culori ascunse.

Inert e-n aparență orice mort.
Dar Domnul e mișcare și Cuvânt.

Ce ai de spus propriului suflet?

Demobilizare, cu asta se explică totul.
Și dacă nu? Desigur, nu ai înțeles decât puțin,
Sunt praguri divergente peste tot,

De aceea am și râs acum.

Sub coada calului Mihai curge bălegar,
liniștit alături zace, doarme-un boschetar,
veșnicia veștedă pute a urină,
calea lacrimilor deci, duce la latrină,
nu-ndoii nimic, te rog, draga mea lungană,
tristă melodie, vai chiar din hologramă,
Honolulu are el suluri de hârtie,

bine ar fi ca unii breji pe ea să mai scrie,
stânga este noapte, yes, pentru hoți cu titlu,

dreapta bea cafea de soi trecută prin filtru,
pe canal se duc minuni, adevăr vă spune
unul care s-a îndrăgostit de minciuni și glume,
ea îmi spune că vom fi veșnic împreună,
asta sună cam ciudat, cu miros de humă,
noi fugim de moarte, cred, ea fuge mai iute,

draga mea lungană, chiar porți fuste cam scurte,
tu și eu și eu și tu, simți, nu simt, vezi bine,

într-o zi vei fi-n Olimp fără nimb, un nimeni.
Suntem rug și suntem burg, hamburgerul cade

la stomac un pic mai greu, absolutul roade.

Visul redevine vis, lumea este o miză,
m-ai adus, lungana mea în adâncă priză.
***************************************

In cap de rigă antic râde mort,
poveștile se scaldă în ocean,
încremeniți pe maluri, sort și port,

nu-i apa vie cea sclipind mărgean?
Adam, my dear,is , as you know,

părintele atâtor specii rare,
și tigru, cal ori chiar un bou

se mai alege, mai apare.

And you remember, membrule,

ce mai năpastă, tunuri mari,
răsună în Edikule
sau în culoarul gri, bancar.

Yet even then, ce să mă plâng,
mai bine scriu de psihopați,

rândurile furilor se strâng,

ei nu știu, Doamne, cum împarți.

*****

　

Stau la coadă spre Rai,
Stai, spunbe Pospai,

și-ai ales haina de haină,
pentru îngeri de taină?
Valsuri pentru popasuri,

Te-apropii, spui adevărul,
ce ai la ochi? Că oricărui
i se pune o pată, ceva.
Ceva esențial și fatal,

Vinul de mac e mortal,

Unde-s nebunii-nțelepți?

DREPȚI! Răcan tâmpit,
Unii au ochii să râdă,
Alții cu alta mai cârnă,
Pomul Vieții căzu,
Unde, tu nu știi? Nu.

Noi, iubiții linșați, robotizați.

Ce liniștit e Iisus, acolo pe cruce,

Ce ai face tu în locul Lui?

Ai cere un cui? Durerea e semn de viață,
Mai decât orice povață,
Caută-mă între icoane,
Clovni , hoțomani și nud-dame.

BMM
Buona siera și Nevada,

eu nu văd,tu vezi doar noada,

călărașii umplu câmpul,

Dumnezeu astăzi e sumbru.

Karamazov, Caramitru

hotărâți trecură Nistrul,

o țestoasă bolșevică

ne aduse-un bob de icră,

mămăliga e albastră

precum cerul din Alaska,

enervează, enervează,

tot rămâne de o varză,

sunt nevinovat ,ne strigă,

un primar sub o ferigă,

gondoleanțe, voi, amanți,

călători bizari, bizanți.

Alături suntem pentru ultima oară,

un înger mă urcă blând pe cea scară,

din așternut fugeam,fugeam

coșmarul nu-l mai părăseam.

La poartă- coajă de dovleac,

tocma ieșea din casă un drac,

De inima-i leoaică, să nu te miri defel

că nu te mai iubește nici sufletul de miel.

Nimic nu e-ntre noi, poate un fel de ceață,

zadarnic ,noapte bună ori bună dimineață.

　

　

　

　

Am râs prea mult

　

Am decis să nu mai scriu, de mâine,
De poimâine, minciună, ai fața unui demobilizat,
Eu nu am râs de oameni, dar știu ce schimbătoare este stima,
Admirația cu sfârc, oamenii mai năpârlesc spre a scăpa.
Sunt strămutat, pietrele albe au devenit negre,
O roată se blochează, înjurând. Nici miezul nopții nu te vrea în preajmă.
Pe cine acoperă ciuperca otrăvită? Cenușa din ce carte s-a ivit?
Osana, zic eu, în zadar. Doar bufnița lipsea și a venit.

Ce caută Celan și Luca pe Podul Mirabeau?
O altă lume, o lume a poeților damnați?
Tăcere, dați tăcerii drepturile ei.
Geneza – tăcere, exitus-tăcere,
Iov complota, dar se plângea,

Vidul are culori ascunse.

Inert e-n aparență orice mort.
Dar Domnul e mișcare și Cuvânt.

Ce ai de spus propriului suflet?

Demobilizare, cu asta se explică totul.
Și dacă nu? Desigur, nu ai înțeles decât puțin,
Sunt praguri divergente peste tot,

De aceea am și râs acum.

Sub coada calului Mihai curge bălegar,
liniștit alături zace, doarme-un boschetar,
veșnicia veștedă pute a urină,
calea lacrimilor deci, duce la latrină,
nu-ndoii nimic, te rog, draga mea lungană,
tristă melodie, vai chiar din hologramă,
Honolulu are el suluri de hârtie,

bine ar fi ca unii breji pe ea să mai scrie,
stânga este noapte, yes, pentru hoți cu titlu,

dreapta bea cafea de soi trecută prin filtru,
pe canal se duc minuni, adevăr vă spune
unul care s-a îndrăgostit de minciuni și glume,
ea îmi spune că vom fi veșnic împreună,
asta sună cam ciudat, cu miros de humă,
noi fugim de moarte, cred, ea fuge mai iute,

draga mea lungană, chiar porți fuste cam scurte,
tu și eu și eu și tu, simți, nu simt, vezi bine,

într-o zi vei fi-n Olimp fără nimb, un nimeni.
Suntem rug și suntem burg, hamburgerul cade

la stomac un pic mai greu, absolutul roade.

Visul redevine vis, lumea este o miză,
m-ai adus, lungana mea în adâncă priză.
***************************************

In cap de rigă antic râde mort,
poveștile se scaldă în ocean,
încremeniți pe maluri, sort și port,

nu-i apa vie cea sclipind mărgean?
Adam, my dear,is , as you know,

părintele atâtor specii rare,
și tigru, cal ori chiar un bou

se mai alege, mai apare.

And you remember, membrule,

ce mai năpastă, tunuri mari,
răsună în Edikule
sau în culoarul gri, bancar.

Yet even then, ce să mă plâng,
mai bine scriu de psihopați,

rândurile furilor se strâng,

ei nu știu, Doamne, cum împarți.

*****

　

Stau la coadă spre Rai,
Stai, spunbe Pospai,

și-ai ales haina de haină,
pentru îngeri de taină?
Valsuri pentru popasuri,

Te-apropii, spui adevărul,
ce ai la ochi? Că oricărui
i se pune o pată, ceva.
Ceva esențial și fatal,

Vinul de mac e mortal,

Unde-s nebunii-nțelepți?

DREPȚI! Răcan tâmpit,
Unii au ochii să râdă,
Alții cu alta mai cârnă,
Pomul Vieții căzu,
Unde, tu nu știi? Nu.

Noi, iubiții linșați, robotizați.

Ce liniștit e Iisus, acolo pe cruce,

Ce ai face tu în locul Lui?

Ai cere un cui? Durerea e semn de viață,
Mai decât orice povață,
Caută-mă între icoane,
Clovni , hoțomani și nud-dame.

BMM
Buona siera și Nevada,

eu nu văd,tu vezi doar noada,

călărașii umplu câmpul,

Dumnezeu astăzi e sumbru.

Karamazov, Caramitru

hotărâți trecură Nistrul,

o țestoasă bolșevică

ne aduse-un bob de icră,

mămăliga e albastră

precum cerul din Alaska,

enervează, enervează,

tot rămâne de o varză,

sunt nevinovat ,ne strigă,

un primar sub o ferigă,

gondoleanțe, voi, amanți,

călători bizari, bizanți.

Alături suntem pentru ultima oară,

un înger mă urcă blând pe cea scară,

din așternut fugeam,fugeam

coșmarul nu-l mai părăseam.

La poartă- coajă de dovleac,

tocma ieșea din casă un drac,

De inima-i leoaică, să nu te miri defel

că nu te mai iubește nici sufletul de miel.

Nimic nu e-ntre noi, poate un fel de ceață,

zadarnic ,noapte bună ori bună dimineață.

Cei frumoși Frumoșii blestemați au făcut epocă, A venit era criticilor atot știutori, Lictorii, Nichita spunea – scriitorul E cititorul de cititori, „critici voi cu flori deșerte”, Spunea Poetul, preferul un jazz nebun Unui articol sec ca o felie uitată de un an În cămară, am găsit niște tigri amatori de critici gustoși, Bastonul are două capete, criticul nu are niciunul, Are diplome, dar nu are poezie, timpul lor Este netrăit, unii au barbă, alții au burtă, Unii au vile, alții au kile, ori au de toate, Prietenii lor au murit de mult, degeaba Titus le face cu mâna, degeaba Călinescu Îi strigă pe nume. Ei nu au nume, doar inițiale, XYZ. Uneori au și fixuri, e vorba de genii. Cică un bou voia să ajungă batracian, dar nu învățase Săritul de pe o piatră pe alta, el doar suia pe copite. BMM

Cei frumoși Frumoșii blestemați au făcut epocă, A venit era criticilor atot știutori, Lictorii, Nichita spunea – scriitorul E cititorul de cititori, „critici voi cu flori deșerte”, Spunea Poetul, preferul un jazz nebun Unui articol sec ca o felie uitată de un an În cămară, am găsit niște tigri amatori de critici gustoși, Bastonul are două capete, criticul nu are niciunul, Are diplome, dar nu are poezie, timpul lor Este netrăit, unii au barbă, alții au burtă, Unii au vile, alții au kile, ori au de toate, Prietenii lor au murit de mult, degeaba Titus le face cu mâna, degeaba Călinescu Îi strigă pe nume. Ei nu au nume, doar inițiale, XYZ. Uneori au și fixuri, e vorba de genii. Cică un bou voia să ajungă batracian, dar nu învățase Săritul de pe o piatră pe alta, el doar suia pe copite. BMM

Complotul

　

Se spune că în nuș”ce secol, se ivi un copăcel care puse o întrebare existențială – de ce noi, copacii avem de toate, pământ, rădăcini, frunze, coroană, dar aripi? Zboară pe aici tot felul de filfizoni, mai mici, mai mari, ne piuie în cap tot felul de sofegii, ne mai umplu de găinațul lor respingător, ne ciupesc, ne ocărăsc, iar noi stăm și privim impasibili la această orgie a tupeismului. Până când? La acest discurs bine articulat, se găsiră câțiva isteți care propuseră organizarea unei campanii de construire a unor colivii, să stea acolo trufașele păsări, să moară de foame, așa. Pe rând, an după an, numărul păsărilor se reduse la zero. Copacii erau mulțumiți, părea că însuși Domnul, El însuși ar fi aprobat această campanie. Treptat copacii se umplură de insecte de toate mărimile, formele, poftele, cu maxilare de oțel și începură a măcina copac după copac, iar îndrăgostiții nici nu mai veneau în pădure, era o muțenie ce te înfiora. În cimitirul de alături viermii se bucurau nespus, lucrarea lor de salubrizare a subsolului era garantată, nici un mort nu mai avea să-și păstreze vreo formă, iar pietrele și monumentele funerare începură a se înclina spre pământ. Toate bune, însă un crocodil cu ferăstrău în bot se indignă foarte. Adică mie , căruia nu-i plac pădurile, eu fiind un adept al mlaștinei să-mi fie teamă că rămând fără mediul ambiant? Au început crocodilii să taie copacii cu ajutorul curentului electric. Întreg pământul deveni o mlaștină care la apusul soarelui părea toată și toată de aur. Nici copaci, nici păsări, spre tristețea hipopotamilor și a altora. Mlaștină peste tot. Atunci se auzi vocea adevărată a Creatorului. Ce v-am lăsat eu și ce ați făcut voi? Schimbări, comploturi, lovituri de stat și vă mai lăudați că Mă iubiți pe mine, Creatorul vostru. Ia, comanda la loc. Totul pornise de la invidia unui copăcel ce nu putea zbura , deși acesta era visul său. Istoria aceasta nu este cunoscută, pentru că omul nu apăruse în scenă, mai trebuia să aștept câteva milioane de ani, dar când apăru, jalea deveni catastrofă.Eu am citit istoria pe frunză de nufăr. O fi un mit, o fi un nimic? Dumnzeu știe.

BMM

　

　

　

　

　

　

　

Bazar dezoriental

　

Zăpada din cireși face tot posibilul,

Un pistil –pistilă schimbă pe-o cămilă,

Scoți castanele din foc, iar cuțitul la talcioc,

Adormiră stelele, velele, muierele,

Nimic nu este urât, nici chiar un porc cu puțin rât,

Viața consumă timp, tâmpul cunsumă strâmb,

Dărâmi o statuie, dar lași piedestalul,

Poate acolo se-nalță șacalul,

Stimate Othello, greșiși hotelul,

Ascultă-l mereu pe Leporello,

Unul ne minte, altul ucide,

Unul iubește, altul decide,

Fiindcă dreptatea e boală curată,

Crede în Arya și Ayavarta,

Scrisul e zilnic, nevoia e mică,

Tone de cărți pentru bunică,

E lumea ,poete, pe care-o visai,

Ca o fântână din Bachciserai.

ăzbunare, lăzbunare, strigă racii din răzoare,

Alcoholul nu e cool că te face matatul.

Ace, apă, sapă, crapă, glonțu-i iute și te scapă.

Cu îngăduință mută poți o viață s-o faci scurtă,

Un sacou, acolo, sfoară se găsește și la gară,

Atârnat de tren, de scări, faci lansări în alte țări.

Ai răbdare, nu spera, puia-gaia te și ia.

Yalele se-ascund sub presh, tu la Yale să mergi doar fresh.

Ai noroc, la Aveyron au găsit un biberon.

Biberonul e regal, îl predai, primești un cal.

Nietzsche sine Deo, hic leo, hic rodeo.

Învață zoologhia, să-ți stăpânești soția.

Vulcanii sunt buni ca foi de tutun.

Thiere avea o salatieră, noi trăim în altă eră,

samovarul fu la modă, cine știe azi de Skodă?

Martorii ne vin din Marte, crede-i cine vrea și poate,

Drahma, krona și cu lira au exterminat vampira,

Iar ca semn că te liubesc, colo gios mă fiscălesc.

Bmm

Dumneata ai o părere bună despre dumneata. Ai argumente? Eu am îndoieli în privința Domnului biblic,canonic, nu accept canoanele,sunt lanțuri ale gândirii.Era voios vecinul, a murit cu regrete.În momentul când îți dai duhul totul reintră în normal. Orice tratament este greșit, medicina este încă în adolescență, ce vreți, cognosce te ipsum.Cu timpul ne jucăm rolul tot mai prost. Trăim pe propriul credit.Etc.

　

După noi, oglinzile

După noi, oglinzile Potopul este un fel de oglindă, cum ne-am purtat, Cum am înotat în propriile greșeli, Scoate limba, ascunde adevărul, Mâna spune una, ochiul cântă alta, O întrebare m-a urmărit o viață, Acum am uitat-o, dar ești lângă mine, Răspunsul meu, iubito, ești lângă mine Ca tot ce mânconjoară, închid ochii. Ești lângă mine. Aș putea orbi, aș putea paraliza, Ești lângă mine. Numai oglinzile nemiloase, Ca niște diavoli,…

După noi, oglinzile Potopul este un fel de oglindă, cum ne-am purtat, Cum am înotat în propriile greșeli, Scoate limba, ascunde adevărul, Mâna spune una, ochiul cântă alta, O întrebare m-a urmărit o viață, Acum am uitat-o, dar ești lângă mine, Răspunsul meu, iubito, ești lângă mine Ca tot ce mânconjoară, închid ochii. Ești lângă mine. Aș putea orbi, aș putea paraliza, Ești lângă mine. Numai oglinzile nemiloase, Ca niște diavoli,…

Un șoarece alb străbate lumea

Un șoarece alb străbate lumea nu se vede, nu se aude, o fi poezia din noi? Brr, ce s-ar supăra irina sau luminița, fie, Algernon, el așteaptă flori, din lumină în întuneric e rău nici invers nu-i bine, dar cum,Platoane? Nările balenei suflă din greu, Iona gândește și suferă, ziarul din poală strigă știri, sutienul vedetei, șlițul președintelui, gripa rățuștilor, există amoruri telegrafice, seisme orgasmice de opt grade, oare cum se iubesc scoicile? Veni o sperietoare,un monstru al moralei, se dușmănea cu criticul Dyonisos Ștefanache, descoperi că nimeni nu are har, nici harfă? Ei și? Actorul s-a împușcat sub scenă, martor fiind șoarecele alb. În Jardin des Plantes vezi pelicani din Chapultepec, emoționant. Cu asta am spus totul, bye.

Urmașilor mei, copiii

Urmașilor mei, copiii

_________________

 

Ploaia este bucuria copiilor,

Culori, mirosuri distincte,

 Ce semne ne aduce vara?

Un ghid ilustrat al armoniilor.

Fiece zi – o uimire.

Posedați suntem de intuiția particularului,

Infinitul ne produce greață.

Cum poate vocea Kostromarului?

Tristețea zorilor  la execuție.

A amurgului pentru un om părăsit.

A amiezii pentru un om flămând.

Din pânza  radioului – un glas hârâit.

Urmașilor mei eu nu le scriu,

Nu voi pleca într-un sicriu,

Umblând pe două-trei picioare,

Mai știi , chiar patru aripioare.

Oftează tânăra domniță, așteaptă în pat o linguriță,

Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea.

Sunt Zburătorul dacă vreau, ajung cu tine la Breslau,

Bea când ți-e sete Dâmbovița, să-ți pierzi suflarea și ființa,

Boul, vițeii se ajută, Casa Boborului este mai slută,

Alecsandri îmi este unchi din al Veneției rărunchi,

Astfel venii și eu aici, gură de rai, trai la bunici,

Cum se deschide între nori o poartă, văzui un picior,

Atât zării, pe loc crezui, de-atunci mănânc numai gutui.

Dar asta nu-i melancholie, albastră floarea e mai vie,

Albastră, roșie se-arată această inimă de fată.

Trecut-au anii ca și banii, acum bogați sunt doar golanii,

Ne cântă-acuma  și prohodul, ce dor mai are azi norodul?

Rondel trecut și tare dulce, pescarul prinde știu ce, știuce,

Dar nu se știe că un drum mai duce-n pipa cu tutun,

Când eu vă las întreagă-averea lui Dobrogeanu,  parcă Gherea,

știu codri mari de brazi, molizi, în mine tu nu mă închizi,

nu port nici plumbi, arginți, magnezii,

eu îl iubesc pe T. Arghezi , lacustrele bacoviene,

romanțele minulesciene, pe cronicarii lui Urmuz

ce au luptat și la Oituz. Cu Topârceanu facem jocul,

cum vine rima cu norocul, dar nu poate a fi uitat

ce-au scris domnii Maniu și Pillat, eu lui Barbu

Ion , am să-i ridic în marmuri un monument ci filigrane,

Dar mai trezește-te, Ioane.

Un melc se-mprieteni cu-n  diavol,

Melchiom, Melchior și Bravol.

În limuzină, Meluzina făcea amor cu mandolina.

A voi fără a vrea să voiești, vuiește

Codrul de povești.

Fraged și gingaș se naște omul,

Uscat și tare rămâne oul,

Nimic mai moale decât apă,

Lasă cortina, să înceapă.

*888

Bună dziua, fluturaș,

Iar mai scrii un romănaș,

Are multe personaje

și idile drept furaje,

toată lumea e scriitoare,

unu-i mic,altu-i mai mare,

unu-i nalt numai la stat,

altul pare talentat,

despre premii ce să spun?

Toate-s unse cu săpun

și alunecă ușor

precum râma sub pridvor.

N-am invidii, sunt mai bun

Decât cel mai fin tutun

și mă sorb doar pricepuții,

rima sună a la Nuți,

spaima Constituții,

scriu pentru că am trecut

clasa-ntâia cu un șut,

restul claselor le-am luat

din visare și căscat.

Am iubit doar versul sec

Cu o urmă de buchet,

Am iubit marii poeți

Ce n-atârnă pe pereți,

Am iubit femeia,viața,

Vă zic – bună dimineața.

BMM

 

Pompe funebre

Nu știu de ce majoritatea oamenilor mor în zori. Rimează ca naiba. Aveam un profesor de istorie care ne spunea cu orice ocazie și fără ocazie- eu nu am încredere în mine, cum să am în voi? Cinism,filozofie, prostie? Dar să revenim. Lucram la o societate de pompe funebre, deci nu hidraulice, vizitam casele celor duși în altă lume. Mărturisesc că aveam o pasiune păcătoasă, citeam jurnale intime, scrisori, manuscrise, ceea ce mă apropia de lumea lui Balzac și a lui Stendhal. Zice unul –la început era avântul, apoi cuvântul, apoi mormântul.E vesel? Multă aritmetică în hârtii,bani,ani,femei,boli,păcate,multe banalități. Multă sing            urătate, melancolie , ca pe plăcile de ebonită cu marca his master voice. Sinucideri simulate, secrete de familie.Romantism și necrofilie,gnoze, prognoze, remușcări, casa doarme,omul moare. Păianjeni, lime,lipitori, limacși, enciclopedii vechi.Zgură. De unde? Cine a ars? Pași. Emoțiile se hrănesc cu cadavre. Halucinații pe tapet. De ar putea câinii să citească jurnalele foștilor stăpâni…Elevii  nu vor aprecia pe Mona Lisa, ei nici nu știu ce colici intestinali o chinuiau pe biata femeie. Voi continua. Deci cum de săgeata lui Cupidon nu nimerește decât în inimă și niciodată în capul victimei? După opinia elevilor toți profesorii vor ajunge în iad. Am văzut pe o tarabă Manualul turnătorului fruntaș - 1982, Ed. Tehnică.O chestie. Vecina de la parter îl umflă pe vecinul de la subsol. Angelina e numele unei fete foarte rele. Un bărbat gras, gros, păros poate trezi pasiuni. Nu vorbim de  dragoste, asta e altă colecție. Când porcii cântă, mierlele tac. După mult sport miroși a cămilă. De multe ori pantofii depășesc valoarea purtătorului. Parașutiștilor nu le plac trandafirii. Sărutul favorizează răspândirea microbilor, ei și? În fața oglinzii orice femeie este frumoasă. Împărăteasa, așa scria în roman, trăia cu contele care o biciuia cu cravașa până la sânge, povestea s-a pervertit și s-a spus că împărăteasa trăia cu calul contelui. Clonele ne vor schimba viața, unii deja ne-am clonat în taină. Când va ninge în Sahara noi vom fi morți.Vreme trece,vreme vine…tu rămâi la toate rece. Și multe altele…Pompele funebre au dat faliment, lumea nu mai moare. S-a deschis un restaurant Golgota.

BMM

 

Funebre-continuare

Se descurcă fiecare cum poate,spuse șopârla și pe loc deveni crocodil. Crocodilul este un animal inteligent,hrăpăreț și laș totodată. Femeia avea păr roșu peste tot,dar avea inimă bună,ca un cărbune încins. Pâinea dintre rădăcini crește, degetele sunt rădăcini. Inter-viu cu un inter-mort. În viitor. Versurile mele nu au uși, doar ferestre. De ce? Ochi, nu picere. Poemele cuminți nu mă interesează..Puțină/multă nebunie,da.În cursul unei vieți mănânci o balenă, învers față de Iov. Uah! Un punct este începutul deșertului. Cu fiecare vers mă zidesc pe mine însumi, meștere Manole cel crud cu consoarta.

BMM