Mama

Mama La mormântul mamei au crescut Ierburi înalte, sunt remușcările mele, Mă așez, mă sprijin de umbra ei, de vocea ei, ... Mă trezesc noaptea și o aud, Ea este pretutindeni, ea este casa mea, Îmi arată desenele mele, primele mele poezii, Una îi era dedicată, ea zâmbește, Mi se părea un joc de culori, Mă-ncercuiesc străvechi amintiri ca niște albine, Peisajul dansează sub lacrimi, Rădăcinile vorbesc și ele, Nu mai există departele nici în timp, Nici în spațiu, călătorim, eu și mama mea, Printre fluturi și păsări. În aer nu mai e nici o urmă. Mă sprijin de o floare.

Berlin - ultimul poem

Berlin - ultimul poem Scriu ultimul poem într-un Berlin ploios, Într-un scrin frumos, tumbalalaika, Hava Naghila, Menta, afinul, agenta și cătina, bat-o vina, Coada șoricelului, râsul prichindelului, l-or fi găsit pe Dolfi? Era un fluture. Merișorul se scutură. Bridge blue, Catinthia, ia-mă de soţ, pe nume Gotz. Northumbria, mă sperie umbra scrumbiei. Te-ai mistuit ca o lumânare În sfeșnic, fără a crede în minunile lumii, Ai dat și fiarei un nume, În jur – gropi comune, morminte, Ce au trecut din tată în fiu, Uri ancestrale, și poate și invers. Riversplatta. Mi-e frig , un frig al neiubirii, Memoria a fost pulverizată De un sinucigaș ce credea în zei-canibali, Sunetul trist, îngrijorat, cad fructele Din ramuri grele, cântec sugrumat, Ucise galbene gazele, eu mângâi orga Purtătoare de spații, nu fierbeți clovnii, Ei spun adevărul, au răni ce nu se pot ascunde, Numai cel cu carapace merge-n liniște și pace, Creierul nu se mai mișcă, trepanăm cu-o toporișcă, Toporișca e de zahăr, că țestoasa este mahăr. BORIS MARIAN

Hanka și balaurul ( basmo-poem)

Hanka și balaurul ( basmo-poem) Un nume, un om, un scriitor, un drum spre Argentina, unde nu vezi argint, un vin bun, ecuatorul, fără semne distinctive. Navidat. Ea era singură. Un mort, doi morți, toată familia. Vezi rudele? În ceață. S-a evaporat și Hanka. O veche dragoste stinsă ca o lumânare. Silvia venea din NY. Un om nu este niciodată bătrân, poate bolnav. Se moiare de boală, de singurătate, deși credința uneori se păstrează. Adio, nu înțeleg nimic. O limbă, ce a trăit sute de ani, moare. Krochmalna este o stradă. Două femei și un bătrân. Nici un copil în jur. Toți uciși. Strigătul gâștelor moarte nu ajută la nimic. Dar nai era și Miriam, cea cu viață de haiduc în diverse lagăre. Să ceri iertare fostei logodnice. Anii fug. Ea te-a învinuit că n-ai iubit-o . Are dreptate? Ce fel de viață ducem? Suntem noi comis-voiajori cu toții? Hanka știe tot. Există oameni buni, răi și lilieci. De ce lilieci?Așa vrea Domnul. Te purifici de Purim. Să nu-ți faci testament în timpul vieții. În timpul vieții îl iubeau toți. Ce rost are? Nici învățătura nu-l ajuta. Prin convertire capeți două morți. Devii logodnic cu două logodnice. Ei, dacă venea Cohen, era altceva. O poliță falsificată poate să te trimită în altă viață. Frumoasele pasiuni ale tinereții, ciudatele pasiuni de după. Plânge Leonard de atâtea blestemății, cinstitul Brutus își ascunde cuțitul și scoate limba înveninată, onestul Iago face ordine în seifuri, culege scrisori de iubire, spre bine Republicii, zice Brutus, să ne iubim , zice Iago, îl respect dacă-i gay, nu-l iubesc, cineva amintea de Arghezi, „făcu din zdrențe muguri și coroane”, ura, aplaudă cucuveaua, iar eu luai mărgăritare și le pierdui printre cotețe. Ce oroare. Un șir întreg de jucători de bile colorate, biluțe mai rotunde și mai sparte, tăcere, suntem în sanctuarul politeții, nu înjurați, scuipatul interzis, dar eu am guturai, pot să strănut? Junona spune – quo usque patientia nostra?Adică , mai putem răbda acest păun prea înfoiat? Eu mă retrag, plec în Canada sau în Asia, totuna-i. Poemul meu, un zmeu purtat de vechi iubiri.Nimic nu se compară cu admirația. Bach ține loc temporar lui Dumnezeu. Subarboretul mi-a adus brevetul. Herzogenhorn și Feldberg, nun, Carne tocată printr-un tun. Copacul nu suportă pădurea. Dudul dudui, castanul se castră, Frasinul fu prezident la țară ,sâmbovina, bat-o crina, ulmul, culmul și drezina, carpen, cimișir, cireș, faci amorul pe un preș. Bre, dar sideroxylonul se nălță mai ca balonul. Un arin, castan porcesc, toate ne reînfrățesc. Frumuseţea nu îmbătrâneşte niciodată.Umblaţiuşor,nutreziţimorţii.Să ai aripi şi să nu zbori este o tragedie. Morţii zâmbesc numai în vis. Visează-i. Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zideşti în el. Setea de putere ascunde frica de moarte. În dragoste nimic nu este normal. Uneori ai impresia că maimuţele se trag din oameni. Morala s-a născut din contrariul ei. Cine nu mă iubeşte, nu este duşmanul meu, ci al său. Să ocoleşti pădurile fără copaci, frazele goale. În fiecare trăieşte un corăbier. Eu ştiu că voi muri, ei şi? Moartea nu e o revanşă, ci o răsplată. Şi raţiunea te poate îmbolnăvi. Fericirea nu este o proprietate. Ucis de atâtea ori, eu nu mai cred în moarte. Pe unii îi apasă o oboseală milenară. Cel ce nu vrea să audă, este mai jalnic decât surdul. Alarma nu este pentru surzi. Te pui cu prostul, dai de dracul. Nu poţi urca mai sus decât muntele visat.Cu asta închei BMM-

Dacă-mi ridic în soare ochii

Dacă-mi ridic în soare ochii Dacă-mi ridic în soare ochii, Înseamnă că am soare-n loc de ochi, Trupul devine numai un ciorchine, Iar tu îmi ești și trestie și soc. Noi suntem doi somoni pierduți în ape, Deschidem porți de umbre cu-n sărut, Ce curcubeu se naște din iubire? O auroră, străluciri de necrezut. Poate că noi suntem albine, Culegem tot ce este-n floare mai de preț, De nu erai, eu deveneam ruină, Pictai cu buzele doar ochii-mi pe pereți. De nu erai, nici Domnul nu ar face Un început, reluat de mii de ori, Adam și Eva adormeau sub carapace, Eram un duh firav, tremurător. BMM

Din Insulele Comorre—, 1. Femeile, mari fluturi albi Surprinși de ziuă, Cu ochi lucind hipnotic, Tremurând În febra îngerilor, aripi Ce le-au adus pe-acest pământ. De-atunci li se așează-ncet lumina În strat subțire, mii de ani, discret, și nevăzute zboară fără teamă sub ochii istovitului poet. 2. La fântâna nebăută-ndeajuns mă întorc, la anii noștri prea tineri, neistovita culoare mov, jder în întunecime, horă-ntâlnind mâna ta, chip străin, oh, prea devreme murim prima oară, prea devreme murim. 3. O parte din legi s-au șters Prin plecarea voastră, Tăcerea m-a învelit Ca pe un vierme blând, de mătase, în edificiul părăsit cineva a intrat frumos și alb, încăperile pustii i-au devorat chipul, eu privesc prin transparența clipei, cine mă va elibera de aripi, înainte de a mă închide în mine? 4. Să bei dealurile dulci, înmiresmate, și tăria munților s-o bei, sufletul iubitelor plecate și poemele și plânsetul de miei, la sfârșit să-ți sorbi propriile gânduri, sângele să se întoarcă-n piept, și să mori cum mărul moare-n sâmburi, să aștepți un an mai rodnic, îl aștept. BORIS MARIAN Această postare nu va apărea în secţiunea Noutăţi a altor persoane, decât dacă o distribui DistribuieVezi mai multe amintiri

Orașul cu nebuni ( prozo-poem)

Orașul cu nebuni ( prozo-poem) Întreg orașul era plin de nebuni, unii vii, alții morți, purtau haine de gală luate de la teatru. Treceau râzând și nu-i puteam opri, erau prea mulți, n-aveam nici loc de ei. Voiam să fiu ca ei și nu puteam. Apoi totul s-a terminat cu bine. S-au aprins lumânări.Se plângea. Nebunii nu plâng. Lumea este tot mai grăbită. Constat cu tristețe. De fapt nimeni nu este nebun. Timpul melancoliei a trecut. Ca și timpul poeziei. Oamenii se nasc, învață, lucrează, fac copii, mor. Vin alții. Eu nu pot să mă plâng, trăiesc cum vreau, deși uneori mă doare capul din senin. Umblă un duh în mine. Fratele lipitorii merge cu pași înceți pe lângă mine. În ranița oricărui poltron e un baston de doctor science, numai că bastonul are două capete, poltronul – niciunul, cunosc un cocon fără un vierme pe dinăuntru, ce vânt vă aduce, lăcuste din lacustre? Tigrul modern are labe de lemn, nu-mi ies din fire, din primărie, ai să te faci frumoasă, piatră cam pufoasă, știați că vrabia se naște din vrabie și nu din scabie? Ochi de strugure, țară ca un mugure. Poet Lamartine, nu turna venin. Dottore, sapienza. Bate lutul colibei în cizme de pescuit, înfrigurat,sare de pe un picior pe altul,niciodată nu a fost mai bucuros de blidul cald de linte primit, spune: şi lacrimile nu mai apucă să i se usuce, afară îl aşteaptă sania trasă de câini ciobăneşti pe fluviul îngheţat, care-l va trece înapoi,mort, copt, de undea venit. Niciodată nu a fost mai bucuros?Dar data trecută?Bucurie şi milă: reflexele roşii ale anarhiei , aici e ceva ce nu există, e secret, e un aeroplan din copilărie, cu care traversa fluviul, vara?O iluzie vopsită. Ba e o cioară crescută în turnul ruinat al colibei prescurtată Ro: stai,nu pleca înainte de a întoarce încă un tăciune cu vătraiul în vatră! Nu pleacă - înainte de a netezi grămăjoara de cenuşă cu un beţişor parfumat şi a scrie:noi, cei care am participat la revoluţie, nune plângem…Ai îmbobocit, te duci la fund, esenţă, de aici înainte nimic nu mai contează -ţii ochii închişi, tunelul (de întoarcere pentruunii, de evacuare pentru alţii) nu are sfârşit pentru tine,fugi o zi înainte, fugi o zi înapoi, vei medita, peste o lună vei înflori, vei fi admirată, chiar dacă nu ai stil: „Este bine să se facă aşa”. Madam, funcţia memoriei.Cimitir părăsit de morţi, colecţie de lespezi fără epitafuri pe ele.Epitafuri transfigurate papagaliceşte, pe carapacele de broască ţestoasă descoperite în ruine?Carapace ale smintiţilor ălora care au început să se preumble pe ţărm cu puştile lor de lemn, cu două ţevi pe umeri! Smintiţi care au deschis morminte şi au tras cu sare în ceruri, însunetele fanfarei din oraş: fără morţi? Numai cuaer spiritual. Au tras şi au înflorit! În fiecare primăvarăse întâmplă asta - uite, flori de meri albe, roze, roşii pe aceeaşi creangă… Doamne,binecuvântează aceste povârnişuri de piatră din cimitir,grămezile de epitafuri şi demonii lor scăldaţi în apa memoriei.Ghiceşti cu boabe de ipsos, dar încurci cuvintele,nu le mai ţii minte sensul, ce tot bâigui? A venit primăvara, începe curăţenia, ai îngropat capra?Am îngropat cartea. Pornind de la esenţele formate, intime, care nu sunt sesizabile… Am întrebat dacă ai îngropat capra, nu cartea. Urli:pentru a curăţa maţele, pentru a smulge straturile de osânză… Te duci tot mai la fund.Ai îmbobocit, peste o lună vei înflori.Florile de tei se scutură, ce frumos e în această văgăună. Agudele au căzut în gura celor ce au trecut ieri pe aici. Probabil: şi tu? Tu ce naiba faci? Visează cu ochii deschişi, separată de trup. Toarnă ulei încins în căldări.Căldări cu ulei încins şi var, ce vor fi vărsate în căpăţânile trecătorilor. Eşti nebună? Vărsate de la înălţimea văgăunii noastre interioare, a zidurilor ei: de unde preferăm să zâmbim şi să îndurăm, puşi în lanţuri pentru neglijenţă în serviciu, „liberi,altfel, să facem ce vrem”, inclusiv să ne îmbarcăm pe o corabie la Brăila…Fac distincţia între un plan inferior şi unul superior. Suferinzi, ai crede, sprijiniţi unii pe alţii în staţia de aşteptare a autobuzelor, înghiţind fumul adus de vânt: uite la ăla, trage fire de păr din coada calului.Calul e înhămat la căruţa plină de sticle goale, staţionat lângă un magazin de legume şi fructe,unde stăpânul lui strămută pietre de moară înlăuntru.Înlăuntrul creaţiei. Că e un număr de fenomene menite a-i releva esenţa. Beţiv ordinar! Ce face ăla cu firele de păr, smulse din coadă? Face laţ să prindă porumbei, bine ar fi să prindă ciori. Peste drum, în faţă la anticariat, se descarcă tot felul de cărţi vii, a dat iar unul colţul. Pe bancă, un ţăran vinde cu 15 lei paharul de vin, tir de mitralieră nu vinde?Ţuică de corcoduşe - de aceea e aglomeraţie în staţia de aşteptare a autobuzelor.Trec pe trotuar o fetiţă şi o doamnă cu îngheţatele înmuiate la pachet, scurse pe bărbie, pe rochii, pe picioare,se şterg degeaba cu batistă înflorată.Autobuzele opresc şi pleacă, care o fi structura lor cea adevărată? Fosilele din aer, scamatoare goale, îi nedumeresc pe toţi, ele ajută la prinderea greierilor, râdem, de ce oare se spune că suntem plini de apă? Pe trei sferturi.Suntem o idee a mărilor de la începutul lumii - care asimileazăşi-şi amintesc totul.În rochii transparente, privind în sus, un punct, la răsărit: spre marea minciună! În exilul solitar al ultimilor ani. „Eu mă aprind şi eu mă sting”: cât durează parcă… O fecundaţie? O slavă de gradul al doilea. Bat amândouă din palme: apucă unul din pepeni, întins de sclavul lor, heruvim, îl taie în felii, îl desface,sâmburii se revarsă… Poftim, câţi sâmburi! O fi, dragă,pepene de parte bărbătească… Întoarce capul,scoate limba.Cealaltă arată ceasul. Era ora. Între ceea ce este perceput şi ceea ce le e dat. O viziune.Nimic profetic. Sclavul li se înclină, iese din sufragerie. Oare textul este al meu? Habar nu am. BMM

Noul bazar circular

Noul bazar circular Geanta circulara, de culoare neagra, accesorizata cu tinte metalice, Genti de umar, informatii detaliate dupe colț, dar si prețul prepuțului, pe linkul urmator, Geanta încăpătoare, din material uman, cu imprimeu în nuanțe de bej, gri si fuchsia, Clovnul trist, unu, doi, trei, Lumea râde, bea, doi, trei, Clovnul sângerează, Spune și face bancuri ciudate, Despre alți clovni frumoși, învinși, Lumea urlă aprobator, e-n firea lucrurilor, Unde ești , Mugur – poetrist? Dormi, ești altundeva. Palide degete bat darabana pe capacele sicrielor, Ochi albaștri plutesc în văzduh, străbat zările, Portretul necunoscutului devine emblemă, Mândria de a fi întreg, când nu mai ești aproape nimic. Un nod și un semn, e toată poezia, o rană prelungită, Trăim încet până murim, se aud nervi țârâind Precum cosașii, greierii, Minutul meu nu a venit. În capul meu se învârte o moară, Mijlocul mi-a fost lovit de o ghiulea, știu că tot ce nu doare acum este doar în afara mea. Am spus că o iubesc, m-a acuzat de multe. Cine ești? De unde? Papuci comozi, de culoare bej, cu baretute decorate cu strasuri . O, lume, ți-am smuls floarea. Mi-i de ajuns. Blocurile paralelipipipepedice par moarte, Aerul pare de piatră, este de piatră, Din crăpături se scurge sânge rece, alb, Focul luminează în somn. Pereții gâfâie, damned. BMM

Embrion, nu avorton

Embrion, nu avorton Să fiu embrionul mai multor femei, o mie de oameni mă iartă, se spune că lichidul e lacrima lui Dumnezeu, iar tu Cain, Abel sau cum te cheamă ai sorbit aceeași lacrimă cu mine.Fără vicii nu am fi oameni, raiul s-ar prăbuși în lipsa celor viciați, iadul ar fi neîncăpător, o funie subțire ca firul de păianjen ne ține legați. Un glonte-n tâmplă, c”est la morte, azi am fumat ultima țigară, ieri am sărutat ultima fată, nu de mult m-am lăsat de alcool, dar viciul există ca șarpele, cu un singur ochi, să-l privim în ochi. A ierta-iertare, crește iarba mare, vine din război carul cel cu boi, carul n-are roate, boii nu au coate, căruțașu-i mort, sus, pe capră-i Lord, verde vârcolac, bun pentru spanac, pentru vrăji, vădane, nasc copii-n borcane, hei, opriți aici, strigă din bunici unul mai bătrân, că e slab și spân, de unde venirăți, cine v-a adus? Cine să-i fi spus? Noi suntem iertarea, bubuie și zarea, tremură pământul, tace și cuvântul, vârcolacul sare, v-am adus iertare, ce batjocorire, ce mai plâns în lume, vorbele nu-s bune, unde e Iubirea? Moare-n mănăstire. Ochi mari, nu implorați. Lunec în libertate printre grâne coapte. Fără energia dizlocantă a poeziei, ce ar mai fi realitatea? Un nimic. Podul spune – treci peste mine să vezi ce tare sunt, apoi se prăbușește inexplicabil. Cine sunt stăpânii șesului, dacă nu munții. Astfel și noi suntem stăpânii pământului. Dar am întâlnit în pustiu două picioare de piatră. Urmele uriașilor, unii spun că mai există. Sunt vii, se feresc de noi. Urma lăsată în aer de rotația flăcărilor ne mai călăuzește. Restul este istorie. BMM

Prințesa din Alpi Prințesa din Alpi era un personaj de vis. Nu cunoșteam starea ei. Nu am văzut-o niciodată. Într-un tablou apare cu un copil. Ea are părul negru, are ochi negri, arzători, trăsături delicate, capul și-l ține înclinat. În alt portret, părul pare grizonat, ea își sprijină bărbia în pumn. Mi se pare frumoasă în ambele tablouri. Am citit câteva din cărțile ei apărute la Milano. Sunt neobișnuit de profunde, profesional scrise, fără divagații sau artificii. Mulți o admiră, sunt gelos, în special pe cei tineri, eu, faun bătrân și trist. Uneori o zăresc pe un cal negru, ea călărind în maniera clasică, în rochie albă, lungă, aplecată pe o parte, nu mi-o pot închipui în pantaloni de călărie. Cred că mă influențează un serial istoric, italian. Îl înțeleg pe Stendhal când scria „Mănăstirea din Parma”. Cred că nu am s-o revăd niciodată. Iubesc în tăcere ca o lumânare într-o peșteră, aud tropotul calului. Este prințesa. O privesc în ochi, e o dublă imagine, cea de deasupra mea, în munți, cea din fața mea. Nu reușesc să înțeleg unde mă aflu. Ea nu mă știe. Se teme? Nu, este prea mândră. Îmi place mândria ei, tăcerea,iubirea de sine. Nici nemurirea nu-și are rostul. Uși ferecate, distanțe se așează între noi. Care noi? Eu nu exist. Câtă splendoare în această inexistență. Câtă risipă. Prințesă din Alpi, vom pleca împreună. Caii din nori bat ușor din copite. BORIS MARIAN

A noua noapte albă ( prozo-poem)

A noua noapte albă ( prozo-poem) A doua noapte albă fără tine.Bine faci că nu răspunzi. Femeie să fi fost, aș fi făcut la fel....Ești muză sau buză? Sau bluză? Miliuoane de oameni scriu. trei oameni citesc. Un om memorează. El moare. S-a întâmplar de multe ori ca unii pe care-i credeam morți să supraviețuiască, la fel și invers. Dă de gândit. Dă de murit. Doi prieteni aveau o amantă. Unul a murit. Al doilea a murit și el. Amanta este veșnică. Eram la masă, unul a căzut, altul a dispărut pe cer. Aburii vinului urcau.Mirosul de mistreț prăjit urca și el.Curprins de o veselie turbată, mistrețul viu a străbătut sala toată. Așa ceva nu s-a mai văzut. A fos un poet mare care se credea mic, a fost un poet mic care se credea mare în alte părți. M-au cotropit poeții. De aceea am trecut la proză, apoi voi trece la teatru, la critică și, obligatoriu, la cimitir pentru un reportaj despre istoria literaturii. Nu-mi pasă de criza mondială. Îmi pasă că mor oameni, nu de boală, că și aia este rea, ci de briceag, de exploziv, de credință, de neputință, de ură, de cianură, de tot ce vrei. Doamne, de ce ne făcuși mișei? Mai sutem după chipul și asemănarea Ta? Ași, de unde? Nici ecologiștii nu au soluții. ne apucăm de imagologie, aia este, avem imagini false în buricul creierului. Nu sunt bolnav din dragoste, ba sunt. oricare leac e împotriva mea, oricând de mi te-nchipui, tu ești prea departe, când ești aici, mă-nchid precum o carte. Eu am să spun, ești chiar destinul meu, cu tine-ncept să cred în Dumnezeu, n-a fost și nu-i atotputernic, cuceritor, devin cucernic. Boris M. Marian 22 sept. 5016 .

Nota E

Nota E Per numărul e , savanții îl stimează, E academic și formează bază pentru logaritmi. Asta ne spunea proful de mate, iar eu auzeam O melodie într-o gamă necunoscută, El e, noi em, voi eți, ei ehei. Mă copleșește tristețea, tristețea gonește oamenii, Am invidiat mereu regnul floral și chiar animal, Omul este o biată frunză, abia a răsărit, că a și început să tremure, Să ieșim din zona de câlți, de lână, ocale surde-n coșarca spaimelor, Podeaua e unsă cu creolină, era noapte de mult, un clește, un crab imens, Doar nota E cântă în noapte, e Dumnezeu, eu sunt eu, tu, el, Taurul are forme suave, boala ascute simțurile. Am spus ceva? Am vrut, dar ce a ieșit? Pui de baltă cresc neauziți. BMM

Salutam

Salutam Salutam din bloc Ca un buldog, salutam, Pălăria scoteam, capul cădea, Cravata scoteam, gâtul rupeam, Zât, nu te zgâi, cămașa scoteam, Cadânele mă sechestrau, ehau, ehei, Pantalonii mei, panta rei, Iubeam, mulți copii făceam, apoi eu muream, Totul vă lăsam, ehau, ehei, cititorii mei Mă citesc plângând, pe rând. Prea multe taine lăsam, spoream misterul Dâmbovițean, morminte pupam, La lumiere que je sens, insondabil păream. Je veux danser pe versul vrai, de ce râzi , bre, Poate ești câine, fii serios, îl am pe Nostradam în os, Pe Gaia o avurăm toți, că Zeul Ea n-are soț, Te du, te du, moș Enkidu, că vin Enoh și Noah, Bloh, Humbaba, David, Goliat, unde nu-i minte, Nu-i păcat, Ullikumi este un dar, Un Pokemon fără radar. BMM

Trei

Trei Erau zile groaznice, căzuse din cer o molimă. Spectrul se strecura în orășel din țări depărtate, din Asia. Bântuia ziua-n amiaza mare. Cine mai putea socoti numărul victimelor? Mic și mare, tânăr și bătrân cădeau ca spicele. Păzitorii cadavrelor și groparii și-au încetat activitatea, nu mai făceau față. Din case răzbăteau gemete, apoi liniște. Umbre rătăceau încoace și încolo. Se adunară credincioșii la un loc cu păcătoșii, așa a voit Înțeleptul. O frică necunoscută cuprinse adunarea. Înțeleptul citi numele celor morți. Mai bine citea numele celor vii, erau mai puțini. Așa a ținut adunarea mai mult de trei ceasuri. Câțiva din cei prezență căzură adăugându-și numele în lista decedaților. Vai și amar. Gazetele băteau încă toba cu divorțuri, violuri, accidente rutiere, amenzi, procente, comisioane, etc. M-am trezit din somn. Nu era nicio molimă. Visasem ceva din secolul XVI. Am râs cu poftă, am luat zgarda câinelui Lord, i-am pus-o pe gât și am pornit la plimbare. Doamne, frumoasă e viața. știam că noaptea următoare voi visa același lucru. M-am hotărât să nu mai dorm. Imposibil. Trăiam, mâncam, plângeam. Într-o noapte a venit un înger și m-a îtrebat – ce dorești, păcătosule? O fecioară, îngere, o fecioară curată ca lacrima. Dormi și mâine ea va veni cu ziarul pe care-l citești. Așa s-a întâmplat. Asta a fost acum cincizeci de ani. Alături de mine este trimeasa îngerului. Ne iubim și scriem versuri fie în gând , fie pe computer. Versuri de doi bani, cine are nevoie de ele? Doar molima să nu revină. *************************************************** Îl iubeau colegii. Niciodată nu se arăta mândru și mai avea un dar – cânta. În nopțile de iarnă se adunau în jurul lui și-l rugau să cânte. Fiecare învăța câte una din melodiile sale. Le compunea chiar el. Uneori simțeai fericirea, alteori zvâcnirile unei dureri profunde. Gata de drum, gata de sacrificiu, spuneau cântecele, fiecare suflă funinginea de pe coșul său….Să zburăm undeva, sus, unde au trăit marii savanți din sud, din apus. Cu timpul, colegii au observat că prietenul lor se stinge, mai bine zis slăbea, iar obrajii erau roșii de febră. Părea o flacără cu termen scurt. Părea bolnav, dar el ascundea pasiunea pe care i-o trezise o fată ce locuia peste drum de școală. Unii spuneau că ar trebui să-l vadă un doctor. Au adus un student la medicină care a confirmat presupunerile colegilor. Bietul muzicant a murit, fata de vizavi nu i-a împărtășit iubirea. Doar două lacrimi s-au scurs din ochii ei, la întoarcerea de la cimitir. ***************************************************** Această istorisire se naște numai de Paște, Din îndoială, din nedumerire, din nedormire, Din ghinion, din ghidon, Miquelon, Nu mă du în ispită, sex, bex, rex, keks, Teliatina, ce dulce sună, kinjal, un chin de jale, Cum au ucis-o pe Hanna? Eu am ajuns la Hamburg, Hanna. Am ajuns în Miquelon. Capcana era o cană cu cap, laptele mamei s-a risipit pe cer. De aceea privesc seara bolta și mă rog. Încerc. Se spune că Dumnezeu era Femeie, spunea Alban Berg. B.MARIAN

Viața mă cheamă

Viața mă cheamă Viața mă cheamă, nu zic ba, De moarte mi-e teamă, cum o fi ea? Un salt în gol, un alt ocol? Pleci cum veniși – curat și gol. Orice durere se duse-n fiere, Fierea nu-i bună că nu e strună, În cerc de smalț n-ai cum să stai, Poți fi un homeless, poți fi un crai, Doar din mirări am tot trăit, Nici un răspuns nu am primit, O, știu că Domnul omniprezent mi-a tot șoptit. Impenitent, eu am greșit iubind, scriind, neobosit, singur oricum, mi-aștept tavarișciul de drum. BMM

Baroc

Baroc Baroc, ba, rock, fiți gata, Mergem în sala de operații, Tainic rut, de nevăzut, prin geam- ecran, Umilința din mâl se trage, curaj, bagaje, Un mare chivot vișiniu, e așezat pe capete de cai, pătrat, Zadarnic spaimele răsună, brrr, e frig aici, încă e bine, Ceramica se face-n cerc, lumina vine din Montberg, Dar ce tristețe, ce pustiu, plutim prin pulberi, argint viu, Prin burguri de carton presat, de viață/moarte obsedat, Passions and other stories, this trip made little sense, Boris, Între infern și paradis, mai discutăm, cântăm la bis, Când te privesc, privirea mea, la miezul nopții priveghea, Aș vrea în flăcări să-ți cuprind trupul de gheață, Doamne, jind. BMM

Rateu

Rateu Străzi pustii se împreună, Ca-ntr-un vodevil, sub lună, Ne iubim în vechiul parc, Crapă buzele și ard, Frunzele sunt suflete, Frunzele sunt scutece, Sfinți suntem fără sfințire, Ești mirare, eu sunt mire, Astragal și hyacint, Antracit preafericit, Trap mărunt, un trip secund, Zborul meu căzu-n ocean, Eu eram în Astrahan, Salt în timp , în spațiul rar, Din Chicago-n Krasnodar, Erai crimă, eu sunt Grimm, Vin la tine mai intim, Mai tomnatic, suferind, După o noapte, mă alint. Woman, recognizes voice? See my girls and see my boys. PS. Nu chibzui nimic, adevărul este doar o părere. Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare și altele. Trăiește, nu șovăi, există înțelepți și la casa de nebuni. ... Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc. Nu există bucurie fără suferință, dar există suferință și atât. Totul trece numai tu rămâi același, deși crezi că te schimbi. Oricine se consideră nevinovat, dar nu este. Când cauți adevărul, leagă-te la ochi. În libertate nu există autoritate. Nici un cuvânt nu dă lapte și pâine. Când te rupi de realitate, trăiești un vis absolut, dar cine știe cum se termină? Adevărul absolut e mut și surd, degeaba strigi. Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva. Nu fi virtuos, te costă, dar și păcatul te costă. Învățătura nu face lumea mai bună, nici mai rea. Puterea este mereu împotriva omeniei. Când nu se mai înțelege nimic , vine un înțelept și spune ceva absurd. Cine spune că noi am ieșit din Evul Mediu? Unii nu au ieșit nici din Era primitivă. Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează? Matematica este singurul domeniu care nu cunoaște ura. Sinceritatea absolută poate duce la crimă. Consideră orice mișcare ca pe un exercițiu fizic. Și altele. BMM

Ce poate artistul?

Ce poate artistul? Artistul poate orice este uman și suprauman, Din atomi face o lume, dintr-o lume face un nucleu, Numai iubirea întrece orice poem. Nu știați? Tumbalalaika este și nu este. Ana lui Manole este și nu este. Întunericul începe de la voci. Vecia de la întuneric începe. Apoi? Copilul vrea o continuare. Țin ochii-nchiși să te mai văd o dată. Îi deschid, văd lume și destine. Valul se sparge, dar rămâne marea. Au câștigat cei care fug. Ciudată dragoste, ciudat echilibru. Am inventat oglinzile transparente. Vedeam prin tine. Tu vedeai prin mine. Ex nihilo nihil. Dar existăm ca într-o feerie. Trecem unul prin celălat. Egalite, fraternite, liberte. Ne ghilotinăm până la unul. Acela este artistul. BMM PS. Uriașa părăsire abia începe.

Cucul nostru Fiecare are un cuc, eu mă duc, tu nu te duci, Eu nu scriu, tu scrii mereu, nici nu este foarte greu, Dragii mei, se scriu poeme și în constelația Gemeni, Numai cucul amintind că trăim un scurt răstimp, Iar apoi, ehei, ce liberi vom zbura fără de știre, Ei, atunci să te-ntâlnesc, într-un colț de rai ceresc. Să te-ntreb de ce tăceai când trăiam și tu trăiai, Interzisă, neguroasă, tot mai ești o preafrumoasă? Știu că ești, dar muza cui? Că eu scriu doar nimănui, Mai privesc o pasăre, clatină-se casele, Că vederea mea e tulbure, ca un zbor de fluture, Iară inima de mult, ca pe cucul meu o-ascult. Ne iubim la fel, mereu, la dreapta lui Dumnzeu. ************************************************* Poate că … Poate că și eu o să am o parte din tine, Într-o altă viață, Un canibal metafizic, pe axa timpului, ... Părăsind cu grație huma strămoșească, Precum copilul placenta mamei, Auzi cum trec barbarii prin secole? Noi suntem frunzele, ne rotim, ne-ntâlnim, Cădem, apoi creștem din nou, în muguri, În flori, explozii de flori, Precum râsul copiilor, Auzi, doamna mea? Precum râsul copiilor, curat ca lacrima. BORIS MARIAN PS. Pe o colină împădurită din Munții Apuseni, stăteam alături, priveam râul în vale, șoseaua. Un fluture s-a oprit pe ramura cea mai apropiată. Te-am sărutat. Fluturele nu s-a mișcat. Ne-a privit, oare?

După noi, oglinzile

După noi, oglinzile Potopul este un fel de oglindă, cum ne-am purtat, Cum am înotat în propriile greșeli, Scoate limba, ascunde adevărul, Mâna spune una, ochiul cântă alta, O întrebare m-a urmărit o viață, Acum am uitat-o, dar ești lângă mine, Răspunsul meu, iubito, ești lângă mine Ca tot ce mânconjoară, închid ochii. Ești lângă mine. Aș putea orbi, aș putea paraliza, Ești lângă mine. Numai oglinzile nemiloase, Ca niște diavoli, chiar diavolii sunt mai blânzi. Sparg oglinzile, chipurile noastre sunt veșnice, Nu crezi? În ochi se zbate o lacrimă. BMM

Psiho-poetica

Psiho-poetica Râsul nu răsună, ochii strălucesc, Copiii și câinii au un fel special de a privi, Plâng fie cu lacrimi, fie fără, A trecut paracliserul fără o vorbă, Un poet a fost ucis de proprii camarazi de gherilă, Mass media sunt pline de sânge nestors, Adevăratele experiențe se fac în conștiință, În magazie a crescut un palmier pitic, Viața s-a încheiat la cămașă, și-a pus o cravată , s-a dus la locul execuției, și… Mormântul unui nou gând. Frigul are şi el gură, ca şi foamea. Morţii devin şi ei neliniştiţi. Uneori ironici. În pământ este multă iubire, nu o vedeţi, este iarba. Viaţa nu este o închisoare, poezia nu este o închisoare, Dar gândul tău poate fi oricând aşa ceva. BMM

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Sunt cel care sunt, nu știu nici eu, dar voi știți? Lucifer assistant? No. Designer de suflete? No. Mă aclimatizez, adică dorm. Oportunitatea mea este să dorm. Mai sunt determniat să scriu, dar sunt deja terminat. Implementez ce mai pot, niscaiva vorbe. Fiecare suntem o speță. Locația noastră este în ceruri. Mai anvizajăm un poem scurt/lung, cât ne țin tentațiile. Achiesezi, stimabile? Pe ce ne focusăm acum? Dă-l încolo de feed-back. O vilă cu lac, mde, merge. Personal nu am prieteni, am amici, amari, plus restul. Singura șansă a suferinței este dispariția. Nu este niciodată târzxiu să mori pe malul mării. Nicio povară nu este repetabilă, ca și clipa. Natura nu are nicio datorie față de noi. Hait, am început să vorbesc de la catedră. Cobor și mângăi un copil blond. Sunt chiar eu. Scuze, aici vorbesc de unul singur. BMM

A doua viață

A doua viață Cine nu visează moare o singură dată, Așa cred, nu trebuie să mă aprobați, Necurmat inactiv cine este? Tao? Lucrurile oblăduite se întruchipează de la sine. Înțeleptul netulburat rămâne în simplitatea inimii sale. Apa oglindește totul, tăcerea ei este poezia noastră. Desăvârșirea este numai lăuntrică, nimic dinafară nu o ajută. Dependența de ce spun alții este un drog. Iubito, n-ai vrut să fim copii, te înțeleg, te plâng, precum La popa la poartă e-o pisică moartă, cine râde și-o vorbi, s-o mănânce coaptă. Să nu fim copți, mai bine abisinieni. Nimicul este la baza tuturor faptelor noastre, Tăcut ca un pește oceanic, înăuntru este Iona. Așa o fi? BMM

Psyche

Psyche Ce faci, Psyche? Ce studiezi? Curcubeul din amiezi, Mai încerc să cizelez O idee fără miez. Te-am zărit, erai un duh Parfumat, un pămătuf, Am întins mâna să prind Posteriorul tău de-argint. Nu-i normal, nici armonios, Psyche, te gândesc duios, Nu sunt rațional, o știu, Ce-i rațiune nu e viu, Cred mai totul din ce spui, mi-am pus poftele în cui. BMM

Razna

Razna Multe pot s-o ia razna, tot ce merge bine, Va merge prost, desăvârșitul viază fără scop, Însingurat și neînțeles, poetul se înfrățește cu Leviathanul, Scrie mult, băiete, până când mâna îți va cădea uscată, Computerul va exploda, cititorii te vor ocoli ca pe o umbră suspectă, Mozart a depășit orice limite, dar nu de asta a murit, a scrie puțin este o artă, A nu scrie nimic este un Everest al anonimatului, Că omul se află în om, zice oricare, crinul se regăsește în crin, Autorul lalelelor a murit de tristețe, fiecare filosofăm în căutarea Propriei esențe, îți bei propria supă, nu compara A cu B, eu cu el, Un orb îș zărește mai lesne pe Dumnzeu, dar nu orice surd este Beethoven, Legea cantității se referă la bani, la zilele rămase, cine îți numără versurile? O fi un contabil la Fondul Literar. Cantitatea este o măsură a morții, Nu iubesc pe cei care nu vorbesc, ca niște tramvaie oprite în depou, Prefer plantele, pietrele, nu ați văzut ce mult vorbește un câine? Pe tine, iubito, te voi săruta de o mie de ori pe noapte, Starea de bine de la Dumnezeu vine, dar nu tot ce vine din ispirație De la Dumnzeu vine, suntem oare otravă unul pentru celălalt? Lupta cu Dumnzeu este zadarnică, Îngerul va învinge, Ai plecat la mare disprețuindu-te pe tine și pe ceilalți, Ce vină avem noi că nu te păoți iubi? Inexistența lui Dumnezeu dovedește atotputernicia Sa, Poetul nu are o soartă, are o veșnicie, lasă-i ușa deschisă. BMM PS. Doamne, iartă-mă, am visat că eram Tu, Mi s-a spus, vai, ce bătrân ești, Avem un loc în azil, avem și pamperși.

Acum fumez o pipă

Acum fumez o pipă Acum fumez o pipă și mint că nu te-am vrut, O liniște pierdută, roman neînceput, Hermafrodit poemul se duce-n lume trist, Succesul îi precede și râde sus, pe pisc. Eu am să-ți scriu la noapte despre pereți și nori, Ai grijă-n suflet dară se regăsesc culori, Cu-nfiorare, cine se-apropie de pat? E umbra mea, vampiric ușor te-am înțepat, Ce facem noi pe-aicea e joc de trei știuleți, A fost cândva iubirea de fete și de feți, Ciudat e echilibrul, pendulul tremurând, s-au întâlnit drumeții pe-o piatră de mormânt, oglinzile topite par văluri de paing, am fost cândva doar aur, acum sfințim cu-argint. BMM

Aratul

Aratul Nu am arat niciodată, știu că este Un act sacru, o fecundare a pământului, Buddha se ocupa cu aratul, Semințele cerului, apoi aratul, Apoi iubirea, apoi copiii, Bărbatul e plugul, femeia e brazda, Un festin veșnic sacru. De am păcătuit, voi ara în iad, Oașele se mută în timp, Dar morții? Pământul e brăzdat de prăpăstii, Sufletul de dureri ascunse, Dar ce este liniștea? Oare există liniște? BMM

Fecioara – lup Am cunoscut Fecioara-lup, voi nu o știți, Avea inima – o peșteră adâncă, Se înălța ca Turnul din Pisa, iar în loc de urlete Scotea note de harpă, ochii – lacuri glaciare, Gândurile – câini de vânătoare, aripi erau urechile, Buzele – doi limacși lucioși, vineți, ea nu cunoaște Oamenii, nici cărțile noastre de cetire. Dumnezeu a creat-o din eroare? De când face El erori? O buhă îi dă roată. Ispita nu vine doar de la Diavol. De dragul Fecioarei-lup mă voi sinucide într-o marți, Marți este ziua nebunilor. Da, deci, așa este ziua a șaptea, O trambulină de culoare roz, ca vinul, cum de ți-e teamă De necunoscut, necunoscutul poartă o pălărie gri, de agent, Bibilică, Trnilică, Bismark, Widmark, Fecioara își face meseria De când lumea, ce știți voi? BORIS MARIAN

Respirație, ritm, toamnă

Respirație, ritm, toamnă Toamnă, Hoelderlin, nebunul din turn Se deșteaptă, Verlain abia se năștea, Cad oameni, frunze, stele, saturnalii sângeroase, Romanțe mute, inima este ochiul orb, Cândva o fată frumoasă, astăzi e marmură rece, Mirosul de naftalină al morții, Mă susține un stâlp de abanos, Abisul freamătă de bufnițe flămânde, Abracadabra rostesc spre resuscitarea simțurilor, Acantele se pleacă și plâng printre spini, Părintele Adam e-n fundul cimitirului, Aeroliții sunt tot mai rari, o Afrodită mi-oferă cafeaua, Albastre sunt mările, niciuna nu simte toamna, Spun amin tuturor celor ce speră, Se lasă amurgul, mai sting o dată lumina, Poate ultima oară. BMM

Zet

Zet Zvonire din fire, zevzecul mai rar, Zvârluga și zarul, zvârlet și samsar. Zvâcnire, albire, supt sângele, har, Zvelt trece der Kaiser, cândva doar zvonar. Un zumzet, o rimă, o crimă pe-ascuns, Zurliul o spune, iar eu zac străpuns. Zaharicale servim noi în oală, Păcală devine pe loc negustor. O zugrăveală, pereții-s din smoală, Norodul de artă e doritor. Zoralie, azi dansăm cu finețe, Zoolatrie în loc de tristețe. Ah, abanosul și cabanosul, Ce vis adânc, fără de fund, Dinți ascuțiți, sfarmă-se osul, Îngerul morții e negru și scund. BMM

Artistul

Artistul El încerca să între-n ritmul vremii, Viitorul de abia e-ntrezărit, departe-s temerile, multe premi pentru orgolii-fandaxii s-au risipit. Artistul nu e singur niciodată, Alături stau genialii morți de mult, El murmură o Biblie uitată, Pentru Socrate, ce n-a scris, are un cult. Mai plânge pe ascuns, surâde-n față, Amantă este muzice de-un veac, Doar astfel își păstrează propria viață, Iar ochiul interior nu e opac. Nu l-au învins furtunile Saharei, Nici ghețurile arcticei pustii, Nici marea criză, hoardele barbare, Doar murmurele primăverilor târzii. În nopțile miraculoare vede raiul, Deopotrivă iadul cel de foc, Poetul este-n limba sa chiar Craiul, Să ni-l cinstim, de-ar fi de-acum olog. BMM

Atila Pe-un perete am pus doar poze cu tine, La bază crescu un firav mărăcine, Este semn că exiști și că eu mai exist, Am venit, un cocor rătăcit din Egipt. M-ai primit , radiai ca un mac rupt prea brusc, Cei iviți cam prin mai au ceva înnăscut, Au R magnetique, mă lipesc , zece bani, Moștenire dedic trei poeme pe an, Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung, Unde nimeni nu fu, în altarul burgund. ************************************ Mă urmărește moartea peste tot, Ne întâlnim întâmplător, tot cu netot, Ea – mână grea, eu nu mă las, O păcălesc, o duc de nas, Caut arme noi, ea se retrage, În alte nopți aud cum rage, Eu nu știu când s-o termina Acest coșmar de cinema. Frica depășită 1. Profet e cel ce minte viitorul, Eu îl iubesc cum mi-aș iubi odorul, Voință depășită de voință, ... Adio, draga mea ființă. Am depășit și frica și realul, Eu am reinventat trăsura, calul, Mă reîntorc mereu la punctul zero, De nu sunt Zeus, poate tu ești , Hero. Iubim ce-i trecător, dar și etern, La fel și raiul, viața în infern, Așa cum Dante nu este Jules Verne, Nici eu nu sunt zăpada, cern. . 2. Sensul basmului cu plus, Pulsul crește , luna-i sus, Eu înaintez prin nori, Pasul doi și trei viori. Elefant bătrân se joacă, șifonierul e o barcă, rochii triste greu plutesc dinspre Gibraltar spre vest. Creierul fotografiat Pare-un șoarece speriat, În mănușa de mătase Al Rashid se îmbătase. Eu sunt grâul, tu- secară, Mă călcați să nu mă doară, Moartea eu o cunoșteam, Sărutând acum un an. 3. Despre tăcere n-am ce vorbi, Diavolul știe, to be, not to be, Fără haine de gală eu vin Să povestesc de Nastratin, De Odiseu, de Magellan, Cum am uitat tinerii ani, Haos și ordine, ce-nsemnătate Au, când iubirea inundă cetatea. Zâne fantome, nude fecioare, Fauni, Dionis iubind cu ardoare, Filozofie stearpă, morală, Eternitatea nu are școală. BORIS MARIAN .

Anotimpuri

Anotimpuri Anotimpuri despletite, vârste, vâsle, Ape care nu-și văd peștii aurii, Râuri care nu cunosc marea, Alei care au uitat duelul, Vântul ce aleargă între casa de nașteri și cimitirul vesel, totul e pregătit, totul este iluminat, zorii, ce repede trec, dureros, îngeri de cristal luminând în beznă, ploile negre ce te îngrijorează, rugați-vă pentru cei lacomi, mai agil este timpul, ne fură, ne jefuiește, nici nu-l mai simți, ce simți? O simplă părere de rău. O părere. BMM

Ciudățenii Mergeam cu un prieten în lift, brusc, el s-a întors cu fața la mine, avea părul și fața ca focul, liftul zbură dincolo de ultimul etaj, cine ești? L-am întrebat. Sunt Stalex. Mințea, Stalex este o matahală simpatică, mâncător de poeți, scoate sunete prudente, decente, pe lângă el ard pomii și somnii, el doar aude muzica pașilor, el recunoaște mersul trăpașilor, gheața se sparge, liftul tot urcă, pietrele patriei gem din adânc, precum rinichii, precum rechinii, șira spinării doare poe rând. Secol jalnic, douăș”unu, bune cărți pentru copii, dar adulții mor de sete, nu au cărți,nici jucării. Dorm în fiece clipă, astfel se moare treptat, nici delfinii nu cunosc trucul. Liftul merge. Bem ceai. Ne iubim în taină. Ne iubim în lift, femeia a luat locul lui Stalex, o femeie fără de preț. Totul pare ciudat. Eu, care mă pregătema pentru iad, iată-mă aproape de rai. Am câștigat liniștea, am pierdut o piesă de teatru. Vulturii vor liniște. Femeia îmi spune – ssst! Poezia mea hermafrodită, unde fugi? Liftul urcă. Stalex s-a evaporat. Am fost, n-am fost, dar v-am iubit. Sunt purtat de un drac într-un dric, la trick-track. Trupul nu-mi aparține. Desenz ochi, ai mei, ai tăi, nimeni nu-și cunoaște ochii. Poate ne-am spus prea multe, a venit rațiunea să ne amendeze. Inimile noastre stau la uscat. Lumina surâde în bătaie de joc. Nu sunt trist, sunt sub-realist. Înviu și mor, depind doar de cuvânt. În care punct al sferei am poposit? Nu ascultați aceste șiruri fără șir, nu, aveți alte munci de-ndeplinit. Doar Stalex mă ascultă, bietyl Stalex. Clovnul Stalex. Dar unde auzii cuvântul sacru? Warte nur balde…Cine dorește despărțirea? Mereu am îndrăgit această culme. Acolo era Annabel Lee, oare? Vântu-a bătut în geamuri ca un hoț. Mai știe cineva când zorii vin? Din clipe se alcătuiește veșnicia. Mari străzi de liniște în jur. Neprihănitul suflet acum se-apropia. BMM