Berlin - ultimul poem

Berlin - ultimul poem Scriu ultimul poem într-un Berlin ploios, Într-un scrin frumos, tumbalalaika, Hava Naghila, Menta, afinul, agenta și cătina, bat-o vina, Coada șoricelului, râsul prichindelului, l-or fi găsit pe Dolfi? Era un fluture. Merișorul se scutură. Bridge blue, Catinthia, ia-mă de soţ, pe nume Gotz. Northumbria, mă sperie umbra scrumbiei. Te-ai mistuit ca o lumânare În sfeșnic, fără a crede în minunile lumii, Ai dat și fiarei un nume, În jur – gropi comune, morminte, Ce au trecut din tată în fiu, Uri ancestrale, și poate și invers. Riversplatta. Mi-e frig , un frig al neiubirii, Memoria a fost pulverizată De un sinucigaș ce credea în zei-canibali, Sunetul trist, îngrijorat, cad fructele Din ramuri grele, cântec sugrumat, Ucise galbene gazele, eu mângâi orga Purtătoare de spații, nu fierbeți clovnii, Ei spun adevărul, au răni ce nu se pot ascunde, Numai cel cu carapace merge-n liniște și pace, Creierul nu se mai mișcă, trepanăm cu-o toporișcă, Toporișca e de zahăr, că țestoasa este mahăr. BORIS MARIAN