A crede

A crede A crede, a verde, a roșu, a mov, Paradoxală Nikonoff, Criterii naive, molipsire, Capul pe tavă și opintire, Ne turmentăm fără soluții, severitatea constituții, melancolie, molie slabă, plimbă-mă , diavole, în roabă, more geometrico, un, doi, vi l-am adus pe Baraboi, ce hormonală-i poezia, dar asta nu simte scrumbia, Noe și Lot se iau de mână, Plouă cu broaște de la stână, Vai ce tristețe, vai ce–cum este, Mai spune Brico o poveste, De când sunt sincer , nu mă crede Nici tata moșului din LD, Cu Origene fac echipă, Risipă-i moartea, ce risipă. BMM Mă sfâșie o vioară la subțiori, străpunge Durerea de la creștet ajunsă la genunche, De nu scriu azi versetul, poemul, voi ucide Pe omul ce se cheamă ciudat, ăst Tucidide. Privește lacrimi, sânge, viol și abandon, Trombonul nu e glumă, că e și el un om. Potop, incendii groase, Sodome și Gomorre, Mă simt și eu un arbor cu sânge și horore, Nimic nu stinge marea lumină din vecie, Nu mor nebunii, zeii, e doar închipuire, Groparii sapă veseli la groapa mea, groparii, Le dau un șip de whiskey și chem la joc ursarii, Din Bronx, din bronz, din criță puterea tot se sfarmă, Grăbește endul cărții cel ce învață karma, Democrația-i boală curată ca o troacă, Ne fură-n libertate și-n lanțuri mintea seacă, La Frankfurt nu se fură, în Peru nu cad perii, Eu te-am văzut , iubito, cum te dedai la jderii Cu chip de om, planoare cad în picaj pe frișcă, De la un timp pe mine și Dumnezeu mă pișcă. BMM

M-a trezit un coșmar. Am visat că m-am implicat într-un jaf cu jertfe

M-a trezit un coșmar. Am visat că m-am implicat într-un jaf cu jertfe umane, mă ascundeam într-un cămin sordid de borfași, mă așteptau ani grei de pușcărie, trăiam teroarea unei sentințe, m-am trezit bucuros că sunt acasă, mi-am luat tensiunea - 16 cu 8, uite ce chestie, uitasem să iau Fevarin, nu știi ce-i aia, probabil, ai avut , ai medici în familie? În 2004 am fost la nebunatici, la Sp. Obregia- secția recuperări, numnai cinci zile, după o tentativă de a trece Styxul, a fost palpitant, nu inventez nimic, că nu este de laudă, mă descarc, se plimbau gândacii pe noi, un țigan îmi făcea inventarul zilnic, nu reacționam, eram aproape paralizat de carbamazepam și alte otrăvuri care nu fac nici un bine, nu doresc altora să încerce, după cinci zile doctorița, o rusoaică, m-a eliberat, altfel simțeam că voi muri. Spuneai ceva de suferință, da am suferit și bucurii și necazuri, vorba unui nebun. Nu oamenii mi-au adus suferințe, sunt imun la meschinării, ci eu însumi, mama era gravidă când a izbucnit războiul, s-a evacuat din Herța de pe graniță, până în nordul Caucazului să-i găsească , probabil pe hazari-cazaci ( știi că au origine hazară? ) . Altă poveste. Eu vorbesc mult, tu nu? La școală eram eliminat ăn fiecare an pe trei zile, că vorbeam, dar mai și bombăneam la profesori. Unii chiar nu mă iubeau, doar cei deștepți vedeau ceva la neisprăvitul din banca întâia. Am fost coleg cu Bolcaș, demagogul de la TV, băiat deștept , dar rău ca dracul. Termin iute și mă culc„ cu tine-n gând ca să visez de tine”( cine a scris asta? )Chiar te gândești la mine când scrii unele versuri? Eu scriu despre tine de circa șapte zile. Nu o spun să te lingușesc. Mă obsedezi nițel mai mult. Nu trece. E bine așa. Am citit ieri, în Cișmigiu „Urcarea muntelui” de Mălăncioiu, este o poetă specială, mai bună decât ăăăăă-ita de Blandiana ( are un tic, spune ăăăăăăă). Dacă poți , procur-o neapărat. Are o poezie , spuneam, specială. Eu sunt un instabil, adică pot scrie orice, oricum, ea scrie absolut

Execuția Încolonați, disciplinați, soldații mergeau către viață. Comandantul fără sex strigă – STAI. Soldatul X să iasă din coloană. A făcut bancuri porcoase în timpul marșului. Va fi executat. Cine se oferă? Unii zâmbeau, alții tăceau. Ieși o mogâldeață, ridică arma și trase. Coloana își continuă drumul. Pe zăpadă rămase o pată kaki și o dâră subțire de sânge. Nici un comentariu. Mergeau spre viață. Care? Nimeni nu întreba nimic. Invitație la noblețe? Taci, flețe. Nici un cuvânt nu precede Cuvântului. Iar Cuvântul este la comandant, în buzunarul lui. Rațiuni inefabile. Aristeas tăcea, Philokrates la fel. Cui meniul n-a plăcut, apoi mama lui să-i facă alt meniu care să-i placă. Cita unul dintre camarazi. Apoi gazda mai fudulă puse mâna pe o cupă și sculându-se-n picioare spuse-n gura mare. Ssst! Liniște în front. Frigul era pătrunzător, ca și frica. Paralipomene în slujba balenelor. Cu masoreticele ne sfărâmăm măselele. Nu tot ce-i uriaș este și unic. Sst, taci, măi ceapă. La început Domnul a făcut banca și contul. Duhul era-n altă parte, l-am găsit într-o carte. Învață, băiete, să taci. Te întreabă cineva ceva. Taci. Taci, taci, taci. Drumul spre viață? Care viață? De la A la Zet. Morminte goale, ca buzunarele tale. Pulbere pe câmpie sunt eroii – o mie. Nu-i aritmetică, nici geometrie, o pălărie. Alb flutură drapelul păcii. Pacea care ne place, cu orice mijloace. Denunțul este frate cu struțul. Taci. Mii de draci. Cenușiul dovedește putere. Purpura o mănâncă zgura. Ah, bunii noștri timizi. Omizi. Din ele –efemeridele. Jivinele dorm în scorburi, mai înșfacă din mulțimea de orbi. Pleoapa refuză să cadă, lasă ochiul să vadă. Soldatul împușcat se ridică – nu mi-e frică. Cine-l aude? Coloana-i departe, unde. Spre viață, spre viață. Cumplită dimineață.Mai târziu vom fi cercuri, ne vom rostogoli în jeguri. Vom povesti baliverne, nu le crede nici cel ce le-așterne. BORIS MARIAN

Cărări întunecate Cărări întunecate pe care le-om străbate, Noi nu suntem făpturi obișnuite, frate, Suntem nebunii veseli născuți în iad , durere, De-aceea scriem versuri, un sfat sau o părere, Să râdă vesel bunul amic și critic, tată, Că el le știe toate, împușcă rața moartă, Noi , însetați de viață , sorbim din iazul morții, Iubim fantome, nimfe, jucăm de-a ostrogoții. Cunoaștem norii, zorii și-am inventat tiparul, Computerul ascultă ce șuieră țiparul, În ochi avem lumină, în piept un fel de inimi, Așa cum le cunoaște vraciul din Capetown , Jimmy, Spre seară mai venim să tamburim o leacă, Iubito, vino iară, să vezi cât o să-ți placă. BMM

E transparent

E transparent E transparentul soare în ochii obosiți, Balastul zilei noastre îl presărăm cu zimți, Cad fructele în poala iubitei, le culeg, Iubita mă dezmiardă un an, un ceas întreg. Mă simt ca ursul alb învăluit în nori, De parcă m-am născut de zeci de mii de ori, Cu Dumnezeu alături, cu Paradisu-n minți, Sărut în neștiință sfârcurii tari, fierbinți. Visasem , oare, iarna cum cobora-n câmpii? Mă sărutai o dată, de două ori pe zi, Cum lunecam pe alba făptură, încântat, O clipă tot orașul cu noi s-a scufundat. BMM

Mereu, cum mereu?

Mereu, cum mereu? Mergeam pe-o margine de puf, Melancolie , Ruf și Koof, Blând sufletul pleca iha, Spre țara mea, spre țara ta, Ce cauți tu în viața mea Când viața e o bidinea, Greu umilit, ucis de ger, Cinci lei îmi ceri, cinci ani oferi, Demență fragedă, frăguță, Electric scaunul mă cruță, Doi muribunzi cu doi pudeli Dădeau năvală la bordel, Plini de fiori, copii din flori, Am fost găsiți uciși, în zori. Îți amintești? Ce chin și vai, Good bye, my love, vers ai, vers n-ai. BMM

Azieri

Azieri Azi risipit e aurul zilei, Seara albastră se face brună, Suavul flaut cu muget răsună, Hainele milei cad peste mine. Nu este vorba doar despre mine? Montmirail, ce mult mă mirai. Ia-l în car și pe Rene Char, Spada cântării păzește patul. Șuvoiul sclavilor curge alene, Ikkemotubbe se așează pe gene, Mâine vor fi doar ghilotine. Așteaptă flămânde, făcând cu binoclul. A pune osul nu este util, Nici nu e nobil, Zeița cu cocul scrie de zor Codul Civil. Codul Fudul, dragoste, stresul. Ce disperare, oroare, eroare, Vin în valurile noi formulare, ai un furuncul, faci un compres. Vine în grabă un pâlc de poliție. Ai tu un foc interior, de nestins, Tace ori sfârâie ca muribundul, eu am văzut cordul deschis, Bulgări și flori de cenușă, parade, Lipsește doar endorphina din rai, O măslină-ți trimite domn Nae, faci un flash-back, nu știi ce ai. Tu ai să-l vezi pe naiba-n poveste. Vine Mefisto , văr cu Stalhit, Ei te învață figuri, îți pun trese, Noaptea visezi un gigant parazit. ****************************** .Opusă și valului, Aleanul aleanului, Trimite-un texticul, Plimbare cu pixul, Toți îngâmfații Speriați de gealații, De urlă Galații, Ce cheltuie wații, Că fecioria Visa preeria, Frumosă femeie Din vremuri ahee, Capela Sixtină o ține-n lumină, nevinovată și dezbrăcată. Eu o pictez, Eu o mulez, Eu o sculptez Până la miez. Lumea de-Apoi Ne prinde tot goi, Eva, Adam In-vocați în van, Îndoiți din spate De multe păcate, Vor scrie și ei, Acum prichindei, Mult erau frumoși, Ai noi bieți strămoși, Noi v-am îndrăgit, Voi ne-ați amăgit Că fără iubire Totul e pieire. Versuri –viața mea, Cine cuvânta? Inima curată, Mult nevinovată, Umblu tot desculț, Ca Rabi Yeshua Am să fac Teshuva. BORIS MARIAN MEHR nov.2016

Înainte de a muri mă duc la teatru. Eu mor zilnic şi chiar mai des.

Înainte de a muri mă duc la teatru. Eu mor zilnic şi chiar mai des. Pe scenă intră Guță, cel fără scuză, Aureliu pornit pe rele, Păunul Socu, lasă-i norocul, Cel fără frunte, picioare scurte, Locotenescu urmat de Escu, ca Mătăluță întors la Guță, ce s-o lungească poetul Cască? Cât despre Câine, nimic de zis, astăzi şi mâine, eu iubesc acest animal lăsat de Domnul să ne înveţe bunele maniere. Iar într-o vizită am învățat că sictir cafe este o vorbă din bătrâni care trebuie respectată. De mult nu fusei în Montmartre să-mi vizitez rudele, prietenii, jucătorii de table, tablete, tablagii şi alte cele. Să merg şi eu ca omul beat, îmbrăţişând luna ori soarele, în Montparnasse, unde nimeni nu are nas, dar tupeu cât acolo, cu amicul Lautrec, minte de diamant, cu şi fără cant. Ce ştiţi voi de a batallas de amor, campo de pluma, ce? Dar ce, pedeapsa de sine miroase a bine? Nici vorbă. Cel mai mult îmi place ROTONDA din Ceşmegiu, unde discută Heliade cu Duiliu care fuse uliu, Bălcescu cu Mircea Dinescu, e normal, Alecsandri se luă după o blană gri, un nou Pegasus călcă pe roşu, plătind un milion de frăncuţi de aramă. Când Dylan, nu acela bătrânu, ci aista, fără batistă, primi un Nobel greu de tot, au leşinat unii definitiv, alţii au aplaudat frenetic. Majoritatea au îmbătrânit peste noapte. La anu vom da în Dodu. Pe Galicianu îl ştiu cu pelicanul, îl plagia cu un colţ de stea. Că şi fanul sărmanul, avu un bunic, Epifanu, născut la sicret, luna, anu, uite, de aia nu mai cetim poetry, numai Dri-dri, toamnă gri. Am fost scos afară, unde mi s-a propus un volum de opere complete de zece mii de pagini. Unii scriu şi nu publică, alţii nu scriu şi publică lunar. Când nu mă simt prea bine , zic că s-a săturat lumea de mine şi vrea vin negru. S-a ajuns la cea mai perversă şi absolută stare de vărsământ necultural. Cine a mai văzut o poezie de cinci-zece ani să ridice trei degete. S-au ridicat două.. O lipezime înaltă se prăbuşi ca o bacantă din hotelul cu trei stele de lângă Parcele. Cauţi pământ, Hyolanta, cea cu geanta plină cu geraniu furat la El Moranho, lasă, vei fii iubită şi tu într-o dimineaţă. Există o artă a nefricii, cu multe vicii, dar pielea trebuzie întoarsă pe dos, adică dosul devină faţă şi invers , spre a fi şters. Metafizic, ftizic, dar s-o ştim şi noi. Epicur, iartă-l , Doamne, nu avea probleme cu silabele slave, fiind de felul său parabolic până la embolie. Dincolo de sine este un sinus …lungime. O derivă de nimereşti în Maldive. Cuantic. Aceste este cuvântul anti-tanti-c. Cine ştie ce boală o fi avut Sisif când i-a fost plecată femeie la armată. Un fel de hârb mai strâmb. Un fel de Apollo citit de dincolo. În odaie a pătruns o comeacă de se supără şi Rostogeană. Maximus, altius, ave, flave. Doar de Karamazov nu auzirăm noi. Că era zgomot şi se auzea karamatses. Singurul care nu ştie gramatică este Dumnezeu. Ridicol fiind , s-a ascuns..Îmbătrânim atunci când necazurile nu ne maibucură. Mai rău este când nici nu ne mai întristează. Disperarea este o formă de viaţă. În şanţurile acidului ceresc, din crăpăturauşii îndeşi tu cuvântul, din care desprins mă rostogoleam…Plumbul zorilor,suflat cu aur..lângă albul chiparos ei te-au adus… în tine, însă, din naşterespumegă celălalt izvor, pe neagra rază de comemorare te-ai aburcat la luminazilei… În roşul amurgului numele dorm, pe unul noaptea îl trezeşte şi-l duce,pipăind albe coloane, spre zidul sudic al inimii, chiar sub pini… numeluidragostei tale i se adaugă silabe…Amândouă porţile lumii stau deschise… înnoaptea scindată… purtând nesigurul verde în al tău mereu…Fiica morţii talesau frica? Gură şi sex, înconjurată cudans de-un animal aţipit… Lângă mine trăieşti, asemenea mie, ca o piatră înobrazu-afundat al nopţii… Acesta-i ţinutul unde se odihnesc cei pe care i-am ajuns Fulgii nu-i vor număra… Un cuvânt, tu ştii, uncadavru… Hai să-l spălăm, hai să-l pieptănăm, hai ochiul să i-l întoarcemspre cer. În jurul lui Celan, cam aşa se întâmplă. Negura se culcă cutine, somn şi hrană, doar atât îmi trebuie, restul este vis. Sarea de pegene? Aur. Să bei ochii iubitelor. Vai,canibalule. Mă trezesc înainte de a fi treaz, este momentul de cumpănă. Nurisipesc un strop, cana este plină, măalină dorita rază de tomnatic soare. Înafara ta nu există alt cer. Dar cu tine am pierdut cuvântul. La început a fostNecuvântul . Aşa cred, sunt hrănit cu erezii ştiinţifice. Dar iubirea în ce domeniu al ştiinţei încape? BORIS MARIAN MEHR

Reversul

Reversul SALVEAZĂ, PRIETENE ARTA, DOAR ARTA, SALVEAZĂ ȘI VIAȚA UNUI VIERMUȘOR, ACESTAI-I ÎNDEMNUL, MILA, CONSEMNUL, MI-A SPUS LA URECHE UN MONSENIOR. ERA-N PARADIS UN POM, DĂDEA ROADE, DAR LE RODEA HARNICUL INS, CĂ VIERMELE PARE ÎN SOCIETATE ȘI CULTIVAT ȘI CHIAR DISTINS. LA FEL TRĂIM ORICÂND ȘI ORIUNDE, UNII-ȘI IUBESC POEMUL NESCRIS, ALȚII DIN POAME ROD ȘI SE UMFLĂ, CE VIAȚĂ UȘOARĂ-N E-N PARADIS. bmm 20 NOV. 2016 Îmbătrânim atunci când necazurile nu ne mai bucură. Mai rău este când nici nu ne mai întristează. Disperarea este o formă de viaţă. În şanţurile acidului ceresc, din crăpătura uşii îndeşi tu cuvântul, din care desprins mă rostogoleam…Plumbul zorilor,suflat cu aur..lângă albul chiparos ei te-au adus… în tine, însă, din naşterespumegă celălalt izvor, pe neagra rază de comemorare te-ai aburcat la luminazilei… În roşul amurgului numele dorm, pe unul noaptea îl trezeşte şi-l duce,pipăind albe coloane, spre zidul sudic al inimii, chiar sub pini… numeluidragostei tale i se adaugă silabe…Amândouă porţile lumii stau deschise… înnoaptea scindată… purtând nesigurul verde în al tău mereu…Fiica morţii talesau frica? Gură şi sex, înconjurată cudans de-un animal aţipit… Lângă mine trăieşti, asemenea mie, ca o piatră înobrazu-afundat al nopţii… Acesta-i ţinutul unde se odihnesc cei pe care i-am ajuns Fulgii nu-i vor număra… Un cuvânt, tu ştii, uncadavru… Hai să-l spălăm, hai să-l pieptănăm, hai ochiul să i-l întoarcemspre cer. În jurul lui Celan, cam aşa se întâmplă. Negura se culcă cutine, somn şi hrană, doar atât îmi trebuie, restul este vis. Sarea de pegene? Aur. Să bei ochii iubitelor. Vai,canibalule. Mă trezesc înainte de a fi treaz, este momentul de cumpănă. Nurisipesc un strop, cana este plină, măalină dorita rază de tomnatic soare. Înafara ta nu există alt cer. Dar cu tine am pierdut cuvântul. La început a fostNecuvântul . Aşa cred, sunt hrănit cu erezii ştiinţifice. Dar iubirea în ce domeniu al ştiinţei încape? XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX Am pus eu inima pe tavă, Bot de vițel, limba jilavă, Sângele abur se făcea, Puteam iubi? Nu se putea. Ce-mi pasă? Dar la vernisaj Au venit vii și morți, grupaj. Ei s-au pupat politicoși, Curcani, curcane și cocoși. Un om nu este doar un gnom, Cum adenomul nu e pom, Ne facem doar că ne cunoaștem Da ne desparte un an și-un Paște. Și dacă tu te-ai istovit, Eu n-am murit, eu n-am murit, Același trubadur pierdut În labirint, și surd și mut. Cu tine muntele îl urc, Apoi noi revenim în burg, În Evul Mediu, când muream Amanți pe rug, rubin, mărgean. De parcă nu ne-am fi văzut, Necunoscuți, nici duh, nici lut, Departye ești, aproape cauți, Unul e Mickey, altu-i Mouse. Nu-mi fac iluzii, Don Juan E mort de trei sute de ani, Dar Don Quijote sunt mereu, Cu Dulcineea-n gineceu. Cum moare lupul? Pe ascuns. Nu se aud nici jale, plâns. Întreb și eu, răspunzi subtil, Un tra, un la, aproape tril. Dezvăluită de atlaz, Tu redevii o Șahrezad. Îmi spui povești în stihuri calme, Sunt aripi negre, aripi albe, De porumbel, de corb, de angel, Iubita mea mânca sparanghel. Dar unde este Turandot? Nu-mi pasă. Lumea-i rococo. BORIS MARIAN Sfârşitul conversaţiei   Şterge

E ziua mea

E ziua mea E ziua mea, cățelul de sub mașină mi-aduse un os de ren, frumos și alb, un boschetar mi-a oferit un sfert de Kent, regina mi-ar fi dat, probabil, întregul comitat, e ziua mea, la fel cum este ziua Domnului, că ale Lui sunt toate, e ziua când pe undeva, se mai ucid oameni din greșeală sau din ură, unii mai dorm și se viaează Napoleoni, e ziua ta , iubito, că exiști și mă mai rabzi, te iau în brațe, te sărut pe frunte, că iubirea nu buzele o știu mai bine, ci computerul uman, pe care mimeni nu-l întrece, vom bea un mic pahar de Merlot Noir, în amintirea nopților fierbinți cânt tu-ntrebai, ce zi e astăzi? Numai știu, dar este bine. BMM

Altă noapte albă ( prozo-poem)

Altă noapte albă ( prozo-poem) A doua noapte albă fără tine.Bine faci că nu răspunzi. Femeie să fi fost, aș fi făcut la fel....Ești muză sau buză? Sau bluză? Miliuoane de oameni scriu. trei oameni citesc. Un om memorează. El moare. S-a întâmplar de multe ori ca unii pe care-i credeam morți să supraviețuiască, la fel și invers. Dă de gândit. Dă de murit. Doi prieteni aveau o amantă. Unul a murit. Al doilea a murit și el. Amanta este veșnică. Eram la masă, unul a căzut, altul a dispărut pe cer. Aburii vinului urcau.Mirosul de mistreț prăjit urca și el.Curprins de o veselie turbată, mistrețul viu a străbătut sala toată. Așa ceva nu s-a mai văzut. A fos un poet mare care se credea mic, a fost un poet mic care se credea mare în alte părți. M-au cotropit poeții. De aceea am trecut la proză, apoi voi trece la teatru, la critică și, obligatoriu, la cimitir pentru un reportaj despre istoria literaturii. Nu-mi pasă de criza mondială. Îmi pasă că mor oameni, nu de boală, că și aia este rea, ci de briceag, de exploziv, de credință, de neputință, de ură, de cianură, de tot ce vrei. Doamne, de ce ne făcuși mișei? Mai sutem după chipul și asemănarea Ta? Ași, de unde? Nici ecologiștii nu au soluții. ne apucăm de imagologie, aia este, avem imagini false în buricul creierului. Nu sunt bolnav din dragoste, ba sunt. oricare leac e împotriva mea, oricând de mi te-nchipui, tu ești prea departe, când ești aici, mă-nchid precum o carte. Eu am să spun, ești chiar destinul meu, cu tine-ncept să cred în Dumnezeu, n-a fost și nu-i atotputernic, cuceritor, devin cucernic.************************************************ După ce fu izgonit din ședință, cenaclu, pinaclu, un tânăr arătos, fără testicule, îi trase un pumn de se trezi cu hemoragie în partea de jos a colonului, adică din sigmoidă. Acum, nu-i bai, că nimerni nu te întreabă de sigmoidă, cică m-ai lovit cu sigmoida în coaste, Patimile după mine sunt o continuare a Sf. Sebastian și Victor Brauner. On sait tout de Picasso, de Defoe și alți fotbaliști. La început oamenii aveau trei ochi, apoi doi, apoi niciunul și tot pictau. Mitologia persană și personală cunoaște multe cazuri, mulți căzură în talazuri. Sinarhia era singura ideologie care a fost înțeleasă după dispariție. Cuib cuibușor, tigru inventor, aprentor, kafkanodor, ferigi regale la ore egale, oftau ca lulelele, plămâniiși pielele, noi suntem plămâni, voi sunteți renali, piatră fulgerată, suntem doar o pată, chiorul doar țintește, nevasta plesnește, arată-i peisajul, sondele sunt gajul, acaju, na, o strâmbai la ritm, inimă icnind. Am văzut un porumbel, și-a pus piciorușul chel pe umărul meu, prieten poate fi numai un pepten. A înghețat și Marea Neagră de supărare. Putem trăi oricum, trăim. Bem bere. Scriem.Pe pereți vezi umbre. Foștii idoli. Iar tu beai gin la Smirna cu un pașă.Vadra cu lapte s-a vărsat, citeam Coranul și tot mă minunam de unde-s toate astea. Poetul are darul de a nu-nțelege ce se petrece, Lumea încotro se-ndreaptă? Privesc oglinda, Ce este paloarea ei , ce semne aduce? De mult am îngropat caii în stepă.Frățiile s-au destrămat, doar lideri peste tot, Ba mai mascați, ba fără gât sau cap sau amândouă. Peștii de aur au fugit la bancă să depună icre.Nu dau doi bani pe laude și reclame. Avortul și divorțul sunt la modă. N-am nicio treabă, mă înjură și șoferii, Sunt ocupat cu faptele, cu creierii, Dau un bilet de loto pe o carte. Țineți-vă de scaune, vă fură masa. Iar masa este chiar istoria noastră. Mai pune-un marș, băiete, pentru clasa a patra bis. Dcsalfine BMM

Că-mi trec zilele ca fumul, Oasele-mi sunt reci ca scrumul, Precum iarba de-i tăiată, mi-este inima secată, zice Dosoftei superb, înțeleaptă vorbă, verb. Iha, prihihu, aleanul Adăugă Budai-Deleanu, Cu armata lor vitează, Parpangheli smintesc necazul, De tulpină și-o fetiță Ne șoptește Ienăchiță, Văcăreștii plâng de frig, ca piloții într-un MIG, de iubire-i vorba, rază ce străpunge și scanează, moare jindios sărmanul, iubărețul Mumuleanu, geme greu de jos poporul, jugu-i greu, adânc fiorul, frumusețe din ruinuri, caldă-i inima în imnuri, fata-i gigătă la stat ca nuiaua dintr-un gard, zburătorul știe bine cum iubești Cantacuzine, Nastratin are-o zicală De te fierbe ca-ntr-o oală, Domnitori demni și domnițe, Săbii aprige, cosițe, Apoi Dan e căpitanul, Stă de strajă moldoveanul, Cad redutele și turcii Risipiți în umbra crucii, Vrea țăranul să-și ia glia, Lupta-i grea, birocrația, Dar adânc, din altă viață un Luceafăr se înalță. ***************************** VULTURUL ȘI ȘEARPELELE, Pele și șrapnelelele, într-o alinață, deci, când măgarul era fleici. Nihilism, o, nihil sine Deo și cu sibiline, Tarantulă, draga mea, ce imagini, dragostea, Ariadna cam rigidă se hrănește cu aspidă, maimuțică, bufon, DRAC, ia-l, bărbate, pune-n sac, Dyonisos, ce nisipuri folosit-ai, cataifuri, furi , nu furi, ești om censtit, lipitoarea te-a hrănit, Bayreuth, Beirut, tot un lac, auditoriul n-are trac, nu au tras în cine trebă, moritorii dau din greblă, țeausescu niculae, ba e neagră, ba-i bălaie. BMM BORIS MARIAN

Transfigurări

Transfigurări Când spiritul apare drept cămilă, Cămila se preface-n leu, Leul se-ascunde în copilă, De-l zăpăcesc pe Dumnezeu. Că suferința pare o mască, Devine jertfa joc subtil, Săruți oscioarele, mânci pască, Acum tu semeni c-un pistil. Cine-i nainte? Călătorul Sau umbra, soarele-i apus, Savanții ne prezic viitorul În viață fiind , mereu în plus. Numai nebunii-n vremuri tulburi Apar din ape sângerii, Cum se amestecă-ntre sâmburi Se otrăvesc lunci și câmpii . BMM

Carmen Saeculare

Carmen Saeculare Mizantrop și misogin, augmentare, augmentin tot un drac ce nu mi-e drag lacrimă într-un șirag, nu clădi minciuni și ură cum le rabdă-n arătură Domnul, mă întreb și eu, asta știe Dumnezeu . ********************** Uneori mă simt ca un lup Singuratic și fără trup, Numai suflet și gând și cuvânt, n-am venit să mă plâng, să încânt. Am venit să cunosc și să cred Într-un spirit înalt de Tancred, În durerea lui de Vigny, Devenind doar un punct peste i. O scânteie în haos uman, Sunt iubit și de dușman, Sunt prieteni – spirite mari, Virtuoși între mulți lăutari. *********************************** Zi direct ce ai de spus, Uniis duși, eu nu m-am dus, Construim din temelii, Dărâmăm prin a nu fi. Palmele sunt ca frunza de arțar, Capul sculptat de un meșter barbar, Gâtul de-un frate- hipopotam, Două picioare de zeu peruan. Scara pe care urcă-ndrăzneț, Nu are trepte, give me your hands, Dar îl iubește un astru-femeie, Noaptea pătrunde intrând fără cheie, Diavolul puse ochi rău, neiubind, Flăcări înalte pe ei îi cuprind, El se făcu monument de granit, Steaua - o lacrimă în infinit. Frigul pe lume veni neașteptat, Ei se iubeau într-un loc depărtat, Nu e nici urmă de Paradis, Ei se doreau mai mult ca în vis Însă din mare, o nereidă A apărut, dorea să-i ucidă, Sau să-l răpească pe partener, Cum se-ntâmpla astăzi și ieri. Zeii nu vor, dar cine ascultă Vocile celor din lumea ocultă? Cel înecat vede mai bine, În bezna lui din adâncime, Mare noroc cu vasul zdrobit De un baraj cin-l-a zidit, Astfel dispar Flory și Lory Din povestire și din istorii. Doar ușuraticii scapă, plutesc Și cu o mână ei se crucesc. ***************************** Sfinxul stă liniștit, pe labele de pisic, Privește, gândește el , oare? Pe cine va să-l însoare cu moartea, cu neiubirea, Hermafroditul A. Mirea, Nefericit este Sfinxul, nefericit ca argintul, Ordinul Sfintei Vergine, merit din sud-estul Chinei, Ca un monarh sub un arc, metri cubici în sac, Iona își scrie durerea, amplius, adhuc, interna, Fluture uscă din aripi rănile rigăi, balcanic, Se vor găsi peste seculi multe poeme și cercuri, Flatter, rarely flatter, noi vom dansa printre cețuri, , Aer vom respira, zalele vor tremura, Haleli Elochaich, Cântă, zeiță un stih, patimă, fructe amare, Cântă-ne floarea ce moare, night after night only you, Come to me, ne mogu, multă jale trecu Pe străzile din Carcasu, shot him, shot not the dog, Este un epilog, Bloom e naiv, el mai crede, Dar cameleonul nu-i verde. BMM

Noah one

Noah one Vecinului veșnică pomenire.Câte scrisori nescrise, orori. Și erori. Apari în ziar că ai ucis. E o chestie, trăiască arta adevărată. Bun, micii călăi iubesc găluștele. Un secol se schimbă cu altul precum căciulile. De la un soț la altul bugetul variază. Răceala, coniacul și laptele se predau la facultate. A strănuta pe chelia șefului aduce o condamnare sigură. Să nu prinzi pește cu amanta, mai bine chemi o slugă. Chibritul a fost reinventat în Suedia datorită Aurorei Boreale. La fel și Nobelul. Sauna este cu totul altceva. Ca și amorul în tundră. De ce Dumnzeu iubește oamenii slabi, fără burtă? Să dai examen pentru promovare este un fel de anus contra naturii. Chirurgia a ucis mai mulți oameni decât războiul peloponeziac. De vină sumnt pacienții și surorile de caritate. Cameleonul dă culoare oceanului. Altfel totul ar fi albastru infinit. Fără mască s-ar vedea ce răni urâte avem pe față. Cizmele au fost inventate de cazaci și preluate de prusaci. Sandale purtau anticii din lipsă de piele de om. Am cunoscut un cal cu nume de om, apoi un om cu nume de prinț, cal de prins și de cărat. Ori de prinț și de-mpărat. Cum treceau husarii mândri printre cadavrele pline de putresceină. Cel care-ți vrea răul poate fi uneori util. Subofițerii au fost promovați în grade de la bere la pălincă, de la rege până la opincă. Amar e nenorocul, dar și mai amară-i invidia. Tristețea stă la baza oricărei fericiri. Iubitele pe nume Ana aduc nenorociri. La parastas morții învie parțial. Mai află și noutăți. În urma unei glume a început războiul de treizeci de ani, apoi celelate războaie. Coșmarul este partea nevăzută a creierului. Am iubit o coristă cu cozi lungi, buze dulci, ochi de înger. Ce s-a întâmplat? Corul s-a dus la ceruri. Când visele se împlinesc, cineva moare. Un copilș i-a scris tatălui o epistolă lungă și a pus-o în cutia poștală. Cutia a prins aripi, a străbătut oceanul și s-a așezat în fața porții adresatului. Dar acesta nu mai era de mult printre cei vii. Doi foști amici au prins o ură atât de intensă unul față de altul că nici febra tifoidă nu i-a învins. De n-au murit, se urăsc și astăzi. După cincizeci de ani , doi foști colegi s-au întâlnit pe marginea unei prăpăstii. Unul era gras și sărac, altul – slab și bogat. Familiile îi așteptau acasă. După multe săptămâni au fost găsiți pe malul Tasmaniei. Zeii nu suportă amurgul, ucid la nimereală. Dacă am spune tot ce știm, s-ar naște un haos cosmic, nimeni nu are dreptate. Noah two Se spune că un om a împrumutat o oală de lut De la vecin, au trecut trei luni, a mers vecinul Să ceară oala, care oală, nici nu mi-ai dat-o, Fu răspunsul, apoi, nici nu era întreagă, era spartă, Ehei, dar asta seamănă cu împrumutul de la FMI, Bizonul spune, nu am nevoie de Europa, O trimit undeva, adică bizonul era din Străulești Sau Pleșcoi, nu știu exact, Marin Sorescu le știe mai bine, Spui ceva și totul se transformă, minune zic, Bastarzii joacă polca. You, bastard! Toga party, citirăți? Am un locatar himeric în casă, fără gaze lacrimogene Nu-l scot. Vita sexualis o lăsăm deoparte, rușinică. Mai de temut e nimicul. Înainte de bărbați au fost centaurii. Ariciul este cel mai elegant animal. Întunericul nu mai are putere, ne-am luminat cam mult. Uneori copacul , un pic de lumină, apoi totul se învârtește, Tunelul te aspiră și te respiră. „Cine depune mărturie pentru martor?”. Acesta era Celan. Noah 3 Fericirea vine de la FERI, DOAMNE. Am cunoscut o dramă din care nu am mai putut ieși. Era ca o placentă. Nu mai puteam să mă nasc. Ați cunoscut așa ceva? Dacă un om ar cunoaște viața unui câine, ce romane ar ieși?. Ceva mai tare ca MIZERABILII. Nici animalele nu suportă singurătatea, de ce să o suporte omul? Adevărul pare ceva simplu, dar cu cât îl iscodești, pe atât te scufunzi într-o mlaștină din care nu mai poți ieși fără calmante. Nu trebuie să știi totul, chiar de te consideri un geniu. Între Dumnezeu și om nu există nicio relație, fiecare îți vede de treburile sale. Sunt oamnei care nu cunosc tragicul, ferice de ei. Nu poți trăi întrebând mereu de ce. Unii fac literatură pentru a fi luați în seamă. Între procurori și jurnaliști există mici diferențe, dar întrebările sunt la fel de provocatoare. Nietzsche spune că oameni răi nu au cântece, o mare prostie, mai dă exemplu pe ruși. Eu am întîlnit și am citit ruși minunați, prejudecata europenilor față de ruși seamănă cu antisemitismul. Orice devine sistem este opresiv. Profunzimea spiritului nu ține de sex. Virtuțile masculine sunt un mit, în afara fiziologiei, femeia poate fi de multe ori superioară bărbatului. Chiar fiziologic, superioritatea mamei este clară. Comportamentul celui lovit este fie de leu, fie de vierme. Dar moartea nu îi ocolește. Ura nu este caracteristica omului curajos, demn. Pentru a judeca pe cineva trebuie să faci abstracție de tine însuți. Noah 4 Câinii și caii merită un respect apropiat de cel față de om. O spun cu toată convingerea. Meritul lor în ultimele milenii este incontestabil. Cineva a ucis un copil pentru că nu putea dormi. Copilul plângea mult. Este o întreagă istorie în această scurtă relatare. Există oameni de hârtie care nu trezesc simpatie și nu doresc să fie simpatici. Le admir cunoștințele, dar nu-i iubesc. Iar, corect spune Cartea, unde nu-i iubire, nimic nu este. Stepa a format poporul rus, cum bine spune Blaga. Pustiul prin care au trecut și pădurile i-au format pe germani, dar pe amricani ce i-a format? Pușca? Pe evrei Cartea i-a format. Numic nu se compară cu fericirea femeii care își regăsește căminul, bărbatul iubit. Cehov este un Kafka mai extins, dar a și trăit mai mult. Naționalismul, spunea Schopenhauer, este sentimentul compensator al individului slab. Cred că și elitismul are aceeași rădăcină. Există prejudecăți ale incultului și ale cultului. Rațiunea ascunde adesea lașitatea. Lipsa de umor și de simț al istoriei – mari lipsuri, frații mei. Ca și marxiștii, Nietzsche punea pe piedestal pe Heraclit din Efes. E o coincidență? Morala se schimbă în timp ca și tehnica. Nu trebuie să fii nicicum, ești ceea ce ești. Orice cauză este imaginară. Nici liberul arbitru nu există. Întâmplarea joacă rolul principal. Cine dorește să amelioreze lumea să facă precum sihaștrii- să se autoflageleze. Fiecare are dreptul de a fi prost. Mai complicat este cu inteligența. Egoismul este perfect natural. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Geniil se nasc în perioade de vid istoric. Noah 5 Oare Rothschild cânta la vioară? Posibil. Văd un bătrân alergând după limuzina în care fiica sa se îmbrățișa cu bancherul ce i-a cucerit inima. Bătrânul cade și moare. Este un film? Societatea noastră este o casă cu mezanin și mansardă. Plus subsol pentru homeless și șobolani. Doamna cu cățelul m-a urmărit mult timp în adolescență. Ca și disperarea din piesele lui Cehov. El le spunea comedii, poate în spiritul balzacian. Femeia și bărbatul visau că Dumnezeu îi visează. Și a fost ziua zero.Timpul avea un nume pe care l-a pierdut. Înaintea soarelui npstru au mai fost alți sori pe care i-au vânat tigrii cerului. Luna a scăpat de măcel. Din cer a căzut un strop albastru și femeia a născut un prinț. Dar el nu avea perechea potrivită și a plecat, nu se știe unde. De atunci ploile vin și trec aducând hrană. Cineva a încercat să prindă curcubeul într-o plasă. S-a făcut de râs, omul a fost uitat. Prima zi a lumii a fost orbită de un corb. Dar lumina a revenit a doua zi. Calea Laptelui purta cândva numele de Calea Viermelui, Zeul suprem fiind un vierme. Dar vremea lui a trecut. Limbajul s-a născut din durere, iubirea s-a născut tot din durere. Gheața era o femeie care s-a rugat de foc să vină și s-o topească. Culorile pluteau separat, apoi ele s-au unit și au renăscut, nefiind aceleași. Numai pictorii mai pot descifra originea culorilor adevărate. Noah 6 Înainte râurile erau femei, iar marea era bărbatul iubit, acum lucrurile s-au inversat. Aparent nu s-a schimbat nimic. Zăpada s-a născut din oboseala norilor de a zbura. Au existat două potopuri – unul din lacrimi, al doilea din bucurii. De atunci nu am mai văzut așa ceva. Primul înțelept din istorie a fost o broască țestoasă. Pierindu-i graiul, oamenii au fost nevoiți să aleagă dintre ei unul. Condorul era un rege care dorea să cucerească lumea, dar nimeni nu a răspuns la chemarea sa pentru a alcătui o armată. De atunci , el zboară trist și neconsolat. Undeva am citit că iepurele este cel mai mare duș,an al omului. Este o exagerare, unii îl consideră trădător. Dar, în Australia a distrus la un moment dat o mare parte din flora continentului. Se spune că are urechile lungi pentru că Zeul l-a aruncat din ceruri pentru obrăznicia sa, i-a făcut vânt ținăndu-l de urechi.A căzut pe labele din față care s-au scurtat. Cartoful a fost pedepsit să crească sub pământ pentru că a dorit să vadă cum se iubesc zeii. Am cunoscut o femeie extrem de frumoasă, dar toate părțile corpului erau atât de mari că a fost nevoită să zboare la ceruri și să devină zeiță. Unii spun că ea vine pe ascuns în unele nopți și se iubește cu muritorii. Orice adevăr are rădăcini, astfel deosebim falsitatea de adevăr. Furtuna – prin aer zboară delfini, lamantine și caracatițe. Cerul se acoperă de spumă, din ea se naște Venera. Ciudatul cântec al incasilor – Vom bea din tigva trădătorului/ din dinții lui vom face coliere/ din oasele lui – flaute/ din pielea lui – tobe/ iar noi vom dansa. Se crapă de ziuă, cerul se desparte tremurător de pământ. În cer nu există asasinate, nici alte păcate. Noah 7 Numărat, judecat, pedepsit, Înot pe spate, voios, O durere din adânc, ... Din care adânc? Nu suntem oare, frunze Sau trestii gânditoare? Adânc este doar Oceanul, Spun, „quia absurdum est” , Un protest, dar ce folos? Mă apropii de mal, Doamne ce nuferi, ce nalbe? Plutim de la un mal la altul. Aceasta e trecerea? Disprețuim noi trupul, Lui nici nu-i pasă, ucigașul e firav, nu are minte, așa vorbea și soacra mea Zarathustra, cea cu zacusca, predicatorii sunt morți, moartea predică singură, în piața publică muștele își scriu memoriile, copilul veni cu oglinda, se scutură grinda de atâți spânzurați, vânt de sare şi soare îl biciuieşte. Se plimbă gol pe malul abrupt. Vulturii dau roată, îl urmăresc, îl vânează. Inamicul este însuşi oceanul, dar este şi salvarea. Cine îi şterge orele, visele, urma vânătorilor, ridurile? Norii se depărtează imperiali. Dacă nu vrei, nu ai decât să nu te uiţi. Barba se ia ca o cenuşă pe degete, goluri de timp, goluri de memorie, cine scrie despre lacrimi nu ştie ce este transparenţa. Erau dureri cândva, s-au dus cu norii, străzile s-au înălţat, s-au dus, îl văd bunicul cum pluteşte cu vioara sub bărbie, stelele îi cântă-n strună, el a uitat de glonţul ce l-a străpuns cândva. De ce oare vulturii îşi leapădă veşmintele şi dau din braţe, cuprinşi, parcă de o teamă nebună?

Ermitaj

Ermitaj Dimineața ne doare capul, că este dimineața, Demimondenele au fost ghilotinate cu grijă, În Angola se doarme bine pe bani, Orele și surorile, egal dragoste, egal incest, Inexact, erau vitrege, viforoase, Schisma s-a rezolvat cu cuțitul de la bucătărie, Ne-am îmbrățișat ca două lalele căzute în labele leului britanic, Pendula se agață de centrul universului detronîndu-L pe Demiurg, Gata cu Apocalipsa din vremea portocalelor lipsă, Căzut în genunchi, număram secolele în care te-am iubit Fără să suflu. Ca un scafandru-robot. Dar, Dama de la etaj și-a făcut tatuaj, Canibalii la bal au răpit-o virtual. Granitul nu moare de foame, fugi de aici, Charlesmagne, pompierul Allegro integrul salvează Corbul cel negru, ah, Cavaler Nevermore, scoate masca, eu mor, un vârf din Sinai arde, vai, Violeta-n lumină tresare de multe iubiri precare, totul se stinge în Ermitaj, hoțul plânge. BMM

Poemul cel tare

Poemul cel tare Poemul cel tare e o căldare în care căzură Multe capete de regi blegi, vin și țuică, Tăietori, o tarantulă-n scrisori. Domnii Ana și Caiafa, toți bărbați privindu-și ceafa, Tăietorii rad păduri, bărbi, hipopotami impuri, Toți se mută-n Europa că acolo-și găsesc popa. Am viziuni de vizuină, spune vesela găină, Cu o vulpe în amor septicemic și cu spor. Fără gratii, liberal, tigvă tristă, psiho-deal. Iar în loc de pod avem brațe să ne alintăm, Buze să fim mai intimi, la copii să ne gândim. Bate pendula în oasele tale, Foucault a făcut-o, Ole și oale, desfac dușumeaua, găsesc doi burgheji Ascunși de prin vremea lui Gheorghiu-Dej. Frunze de laur tot mestecăm, numai mesteacănul Să nu-l tăiem. BMM

Era un perete lung

Era un perete lung Era un perete lung, cum îl atingeai, te electrocutai, dar nu mureai. Chiar dacă voiai , nu mureai. Dar un cuțit în spate tot primeai, pe gratis și fără ranchiună. Pentru că multă minte – multe păcate. Cine insultă gintele, își pierde dintele, îi bâzâie mințile, ca viermii-n șnițele. Brânza de-Olanda, nu ca-n Swazilanda, nici alandala, cum e la gala filmelor despre ecarisaj. Lord-cancelar, nu fii portar, fă-te portal la un local, îți iei o nalbă, mai furi o salbă, Doamne, ce pierd? Pierd pe un sfert. Un câine șchiop a rupt stejarul, în locul lui crescu măgarul, că nimeni nu moare numai de glonț, mai avem clonț, mai avem Kranz, lanț. Eu sar pârleazul, mă umflă prazul, vine miliția, la braț cu poliția, cu procurorul-gladiatorul, nu mă loviți, fiți isprăviți, regulamente, arhidemente, cu multă mentă semidecentă. Eu sunt poetul cu zaiafetul, eu sunt ce? Regretul.Când găina striga cu-cu-rigu se numea cocoșul zu, soarele pe loc răsărea bondoc. Calul este o algă care țipă noaptea să sperie rechinii. O dramă se poate petrece și în lift, dacă ai talent la șrift. Un om cu talpă în Marea Albă știe ce este un pântec-vestă. Lasă Gulagul, lasă-mi nădragul. Indiferența copacilor este aparentă. Tenebra nu poate ascunde algebra. Impudoarea artei este altceva decât scosul chiloților în stradă. Dar fiecare stradă cu calicii ei, străzile ar trebui desființate.Iresponsabil nu este cel care cântă fals, ci ascultătorul. Seara vine cu moros de tei, de mici, de vomă și multă iubire. BORIS MARIAN