Căderea în Paradis

Copacii mor precum oamenii în pustiu,

de secetă, de focul auriu,

nici câinii nu se mai opresc pentru un piss,

începe drumul către Paradis.

Acolo vravia e mult mai jucăușă,

Corbii ceremiomioși stau doar la ușă,

iar cariul și furnicile lucrează,

să roadă-n carnea înmuiată de gălbează.

În care limbă noi murim? În geamăt,

iar geamătul nu prea se ia în seamă,

tradu-l în versuri ori petrece cum dorești,

suntem la Porțile Orientului, în București.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Where are you? Întreabă

schilodul înghițindu-și o labă,

se consumă singur, se violează,

iar statuia de marmură veghează.

Ce suflete moarte și vii,

sufleuri, drajeuri, sarailii,

Raiul-grădină, raiul - găină, cocoș,

Gogu și Gog, mogulul Gogoși,

tu ești precum Pendulul lui Foucault,

mă-ntrebi de ce, o știe Kalmaro,

eram un comis-voiajor, un virus,

ce ți-a pătruns în suflet ca Șekspirus,

împărăteasă- a orhideelor, mimoză,

contesa mea cea fără de nevroză.

Demonii vântului turbat din miază-noapte,

aruncă luna-n baltă pe la șapte,

eu scriu pe-un pergament prea diafan,

cu litere de ceară și șofran,

zburăm deasupra cuibului de cuci,

între tombale pietre, pruni sălbatici, cruci.

BORIS MARIAN

Duhului meu, diavole

Duhului meu, diavole

 

Tentacule, tentații se desfășoară-n spațiu,
Se împreună vise cu geamăt și nesațiu,
Întrevăzute glorii uitate în unghere,
Spre altă lume caut, sosește o părere.
Neînfrățite sfere, ca sânii unui nud,
O clipă, te ascunde  un întuneric crud,
Zâmbești, culori, palete sub ochiul tremurat,
Iar vălul cade liber, trăiești neîmpăcat.
Din umbre crește cercul, ne înconjoară strâns,
Același țărm așteaptă, același râs și plâns,
Iar fulgerele toate se-adună la final,
Îmbrățișați rămânem în gerul sideral.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Fiecare are o boală,

O coală, o oală, hanul lui Mânjoală,

Dar înțelegerea-i limitată

La două vorbe, una e lată,

Exemplu –sus, jos,  dreapta, stânga,

Rotiri din Parâng în Crânga,

Ceai de sunătoare să sune,

Iei coada calului , faci din ea strune,

Mailul s-a întrerupt? Recunoașterea

Nu este ce înțelegem – Renașterea,

Dau un Giotto pe un peloto,

Noi ne iubim perine Otto.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

N-am venit să-ți tulbur somnul,

Nici șalăul ori somonul,

Prin cuvânt ucidem sigur

Necuvântul, picuri, picuri,

Sângele din inimă,

Din iubire minimă,

Informații, sentimente

Pentru  spargeri  eminente,

Un balet ușor, pe muchii,

Braț la braț cu Dolgoruki,

Napoleon spunea, femeia

O câștigi fugind,  o, Rhea.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@,

Totul iar se schimbă, totul ruginește,
Telefonul tace, nu mai vin emailuri,
Dar eu scriu-nainte, cum străbate-un pește
Oceane până-n margine de ceruri.
Multele capricii ale fiecărui
Se adună-n mine ca într-o găoace,
Pasional m-apropii și încerc, mă dărui,
Dar în jur, funebră, domină o pace.
Unul dă, iar altul poate că primește,
Poate că refuză, urcă-n cer un abur,
Sângele iubirii poate se răcește,
Eu iubesc ca-n vremea regelui-prim, Arthur.

BORIS MARIAN

   

Lucifer
 
Îmi place numele, ar trebui să fie un personaj pozitiv. Aș purta acest nume, cum fetele se pot numi Lucia, Lucecita, Lucy. Mi se spune – ești însurat, ca și cum trenul nu ar merge pe șine, nu ar avea roți. Am o căsnicie model, adică are și hopuri, un coleg m-a făcut cândva gelos, dar a fost o impresie și totul a trecut. Am produs și eu deraieri,  am roșit uneori, dar familia este sfântă. Am un mare respect pentru Decalog,  în special pentru a doua parte. Și totuși mă-ndrăgostesc zilnic.  Așa cum un pasionat de tablouri ar cumpăra orice tablou valoros. Și totuși iubesc. Am cunoscut o fată cu care nu mă mai văd de 50 de ani și cu care mă cert zilnic , în gând. Am cunoscut o fată care este pe moarte, mi-a spus că mă adoră, apoi a încetat să mai scrie. Am crezut că a murit, nu a murit. Refuză, probabil dezamăgirea. Mi-a spus o fată că eu calc în picioare sufletele oamenilor. Nu cred. Mi-a spus o fată că sunt ori nebun ori orb. Iar nu cred. Am văzut un clip muzical minunat, un chip cunoscut și altul nu. Se numea Duchetză, adică simți tu oare?  Cum poți spune cuiva  dragă, dacă nu știi că ești iubit? Poți. A fi ortodox? Este prea mult, fiecare a călcat strâmb. Important este să crezi în suflet. În sufletul tău, altfel nu exiști. Respiră adânc, este martie. Se schimbă lumea, lumina. Ce este o căsătorie fără bariere? Habar nu am. Într-un autobuz aglomerat se poate întâmpla orice. Nu la furt mă gândesc. Zâmbetul face sacoșa mai ușoară. Fă un gest mic și va ieși un scandal mare. O noapte de bine. De ce nu se spune – vă doresc o noapte bună? Binele este ceva neobișnuit. Ori schimbi lumea ori te schimbă ea pe tine. Iubirea la modul infinitiv. Subjonctiv. Obișnuiți-vă cu oamenii perfecți. Prietenii la nevoie nu se mai cunosc. Altruiștii stau mereu la coadă. Fii tu însuți și ai să rămâi singur. Binele este ca și kilogramul, se împarte până la miligrame.  Un prieten rece este un om mort. În memorie rămân numai gesturile mici. Dă-i vieții un sens și te-ai nenorocit.  Tainice sunt căile omului. Cu cât ai mai multe convingeri, cu atât le vei pierde mai repede. Până la fericirea deplină mai este un pas. Nu l-a făcut nimeni.
BORIS MARIAN

 

 

Cine nu se teme

Cine nu se teme

 

Cine nu se teme de nimeni

Este mare sau este tot nimeni,

El nu se teme nici de nimic,

E mic nimicul pentru un dric,

Inima mea, Ahile, călcâiul,

Cordul meu sângerează întâiul,

Liniște, doamnă, în dormitor

A pătruns un drac, un motor,

El taie ața vieții, iubirii,

Decapitează nunii și mirii,

Cu motocicla pe zidul morții

Noi călărim spinarea sorții,

Acesta este doar un poem,

Noi, bețivii, nu știm să-l bem,

Prea e solid, prea nu știu cum,

Dragostea moare de gloanțe dum-dum,

Run rabbit rabid, fuga , băiete,

Te urmăresc  șapte rachete,

Apoi Big- Bangul  își face treaba,

Sunt inutile ruga și graba.

BORIS MARIAN

 

 

 

Talk with me

 

Talk with me, darling psi,

Un abis, one kiss and piss,

Tu ești , unde ești, nu spui,

Bați în inima-mi un cui,

Cuiul este din argint,

Toate lucrurile mint,

False vești  ne vin din Iad,

Nu mai mergem că e cald,

Un tangou mai știu și eu,

Poate orice derbedeu,

Dar un vals e dificil,

Luăm un taxi spre Mizil,

Ne iubim într-un motel,

Ești Ginevra, eu - Martel,

Tu ești Juna, eu sunt Jo,

Vom dansa un bolero,

Eu voi trage șapte focuri,

Pierd averi pe spirt și jocuri,

Dar afară plouă, ah,

Am să dorm puțin cu Bach.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Tu ești aici și pretutindeni,

Acolo unde nu ne prinde

Nici diavolul în intrigi, zaruri,

Suntem un fluviu fără maluri,

Tu nu te temi, eu nu mă tem,

Iubirea nu e un refren,

știu , nu pot să ofer

mai mult de-un suflet, ca sufleur,

dar pot să dărui scena, teatrul,

orașul împărțit în patru,

sectorul galben, roșu, albastru

și negru, fără de cadastru.

Eu te iubesc doar de o lună

și de un soare, n-o s-apună.

 

 

 

 

 

 

Nebunii interesanți

Nebunii interesanți Scribii au dispărut. Gol imens. Demolator trece elefantul inteligent. Sub pământ trăiesc animale fabuloase. Așa o fi și în sufletul omului? Confesiuni în mijlocul pădurii, Copacii scriu singuri. Nebunii interesanți se plimbă printre copaci. Au idei. Uneori sunt bătuți cu nuiaua sau li se taie capul. Nu-i bai. Sunt frate cu ei. Uneori, dușmanii devin prieteni și invers, AȘA CUM IARNA SE SCHIMBĂ CU VARA, Agonii mentale, forme de demență, dar ce contează? Stau de vorbă în turn, cu Hoelderlin și el îmi spune – „ Se putea și mai bine”. Boris Marian

Goya invers Săgeată-n zid, un Goya invers, Când corbii scriu romane Cheevers, Pe munți mai urcă brazi și fagi, Din munți coboară morții dragi. E foamete în cer și jos, La poala unui chiparos, Voi spânzurați doar manechini, Iar Goya cu capriciul-chin. Ce fructe, ce mai răzbunări, Cu salve roșii până-n zări, O placă memorială pune, Nepoate peste-al tău străbune. @@@@@@@@@@@@@@@@ Să dai mâna cu leprosul, Să accepți transplantul, osul, Inima și tot ce ai, Să ai șansă pentru Rai. Bate ceasul, bate capul, În băltoacă șef e crapul, șobolanii cu ochi roșii sunt prieteni doar cu gauchii. Veșnici noi nu suntem, dar Cine este miliardar? BORIS MARIAN

CĂDEREA

CĂDEREA DIN RAI Discutam cu prietenul Will, El spunea că lumea-i o scenă, Adevăr zice, nu sunt abil, ... Nu pricep ce-i o mască, o trenă. Ce e-n fond o ființă umană? Densitate, spirit, eter? Fiecare avem doar o mamă, Din păcate, multe-s în cer. Pe atâtea drumuri umblat-am, Cu atâtea iubiri m-am pierdut, Am zărit cândva în Manhattan Cel mai jalnic câine bătut. Ne despart kilometri și specii, Fiecare iubim cât putem, Cerșetorii sunt frați și cu regii, Doamne, fă-ne iar oameni. Amen. Aruncați măști și vorbe deșarte, Poezia e numai un semn Că mai e o speranță, o parte Ce-a rămas din pustiul Eden

Ceva se stinge, dar floarea de lotus

Ceva se stinge, dar floarea de lotus Ceva se stinge, poate soarele, poate dragostea, O flacără într-o lampă afumată, Întunericul are brațe lipicioase, Creierul meu aleargă – titirez pe masa lucioasă a contelui, Nu mai bate inima pentru tine, așa mi se pare, Dar nici o flacără nu ajunge la stele, Am văzut morminte care umblau pe stradă, Aud un râs pe scări, o fi râsul iubitei? O fată suavă se făcu otravă, ca-n basmele cu pogonici, Pentru cei mici, erai bună, te-ai făcut mătrăgună, Altfel e umbletul, portul, Îmi duc în mine și mortul. ******************************, Floarea de lotus și-a deschis petalele De un alb orbitor, La fel ca femeile care știu să iubească, știu să respingă ura prostească, știu să aducă alinare celor străbătuți de curenții reci ai singurătății concrete, floare de lotus, care zeiță te-a plămădit din propria ei carnație? Amețit de minunea naturii, străbat apele verzi ale minciunii, Un crap viclean îmi face cu ochiul, Te-nșeli , dragă, e doar o simplă floare de lotus. BORIS MARIAN About these ads Share this:

Schițe 1. Mica Mica are 85 de ani, și-a pierdut soțul după 65 de ani de tovărășie ireproșabilă, când o întrebi ce face îți spune că vrea să meargă la Puiu. Toată lumea știe chestia asta, dar ea nu se hotărăște. Într-o zi, am sunat-o și nu mi-a mai spus nimic. A tăcut, am insistat, iar la următoarea convorbire a mărturisit. Într-o noapte, dormind ea adânc, a auzit telefonul, alo, aici e Puiu, care Puiu, este Puiu al tău, de ce vrei să vii la mine? Am înghețat de frică, zice Mica, iar el, Puie adaugă, eu nu mă plictisesc aici, tu nu te grăbi. A închis, mă uit, nici un număr, cine a sunat? Cine face asemenea glume? Am întrebat, nimeni nu știe nimic, tu știi ceva? Doamne ferește. Zice Mica, Puiu nu m-a înșelat niciodată, de ce să mă înșele acum? Zic eu – dar nu te înșeală, el este în altă lume, face și el ce poate. Ai dreptate, dar tot nu e frumos din partea lui. Am să te mai sun, dacă mă mai caută Puiu am să-i bat obrazul. Nu m-a mai sunat. S-a dus și Mica. Ce scandal i-o fi făcut? Am remușcări, trebuia să nu-i dau dreptate lui Puiu. 2. Ipohondria E sunt un ipohondru nenorocit, stau la poarta ta și mă lamentez că nu există minuni pe lume. Adevărul este că de când mă știu m-a durut ceva. Sufletul mă doare tot timpul, nu am leac, burta mă durea când eram mic, din cauza lui Hitler, capul a început să mă doară de când l-am citit pe Dostoievski, adică de la 16 ani, am mai avut niște chestii la ganglioni, motiv pentru care am vizitat Israelul de două ori, am pus un bilețel la Zidul Plângerii și mi-a trecut, doctorii au spus că ... nu se poate, trebuia să mor cu 20 de ani în urmă, adică sunt retardat, de curând am pus un stent la picior, având arterită ( te pricepi la medicină? ) , am primit o ofertă de la Federația de Fotbal să dau cu piciorul în ... șefi, etc. așa că nu mă mai panichez, am fost în Infern, știu cum este, nu mă tem , iar Raiul nu îmi este accesibil, pentru nenumăratele păcate făptuite în stare conștientă . Te iubi, îmi placi că nu mă mai las de tine ... pour toujour. , pour eternite..nu, că asta scrie prin cimitire…aveam pasiunea să învăț textele de pe pietrele tombale.. pe primele prietene le duceam la cimitirul Bellu să le sărut în voie. Mai vorbim, acum sunt treaz și ...mă doare capul ușor, al naibii cap, adică un cap prost se luptă cu un stăpân deștept sau invers.... 3. Trenul S-au aruncat în urma trenului, au scăpat, s-au frământat în iarbă, s-au iubit, în timp ce trenul gonea nebunește spre moarte. Ei doi erau nemuritori. Așa este în dragoste. Cei din tren iubeau și ei, dar nu știau ce-i așteaptă. Unii mor înainte de a iubi, aceștia merg în Rai, fără dubii, trenul e unica șansă. Poate nu este unica, mai există și altele. 4. Zăpada Zăpada a acoperit tot ce este trist, așa cum vorbele acoperă trădarea, frământările, regretele, așa și trebuie, orice tăcere dezvelește adevărul, drumul este prea anevoios, câinii turbează în singurătate, oamenii mai mușcă uneori, nici primăvara nu aduce pacea, eu simt cum moartea ne pândește-n luna mai, la școală eram exmatriculat mereu în mai, iar prima fată care mi-a spus că nu mă iubește era născută în mai, eu am crezut-o. Uneori e iarnă-n luna mai. BORIS MARIAN

Laudă Poesiei „O , ești frumos, cum numai-n vis Un înger se arată, Dară,pe calea ce-ai deschis n-oi merge niciodată”, spunea iubita, ea era frumoasă precum slova, am sărutat-o ca pe-o stea, cum astăzi – supernova, ceva se termină, mai mor și oamenii, poeții, alții se nasc din foc și dor, cad munții și pereții, oricât am aștepta, veneau mereu alte iubite, până la urmă Morgentau a risipit ispite, de-i tristă lumea, ne grăbim să mai trăim oleacă, prințesa mea, noi te iubim, eu și urmașii-n veacuri. @@@@@@@@@@@@@@@ S-au stins serbările în parc, s-au demontat estrada, lacul, băncile, oamenii-au plecat și a murit copacul. Doar visul meu cu tine-n timp, Un infinit ne aparține, Noi facem între noi un schimb, Regatul meu unei regine, Vezi artificiile pe cer, Nu e nici noapte, nu-i nici soare, Se cern atâtea primăveri, Sărutu-l simt, adânc, cum doare. @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ N-am să te rog, iubito, Eu nu te voi ruga, scultă doar tăcerea, mi-e rudă moartea mea, be happy, strălucită să fii pân-la final, n-am să te rog, iubito, mi-e scrisul cardinal. Nu cred nici în cuvinte, Când sentimente nu-s, Nu-i nimeni care minte, Păcatul e indus, Purtăm în noi aceeași Trădare din vechimi, Când șarpele ne spuse, Iubiți-vă. Iubim. BORIS MARIAN Vizualizări: 11 Promovat! Promovat de 2 membri . Partajare Twitter < Postarea precedentă

Balada cazară

Balada cazară Trăim , nu simțim sub picioare pământul, Toți se laudă și toți cad pe brânci de un chin, Cum să facă palate din lut frământu-l, Ce frumos era, Doamne, să fii doar copil. Cazarii, cazarii, poeți mândri, liberi, Nu se tem de Damocles, de suspendări, Ei își iubesc femeile, tineri Cazarii rămân din zări până-n zări. Au fost în Read land, în Deadland, antagonici, Au luptat în Blacklandul uneori alb, În Flowland, în atâtea cnezate de gnomici, Cazarii nu s-au predat, n-au fost slabi. Cine câștigă și cine pierde? Cel din trufie sau cel cu talent? Cel care-ngheață de teamă sau fierbe De nerăbdarea de-a fi Timurlenk? Cazarul iubește prietenia, El nu trișează, nu face pariu, El își iubește și graiul și glia, Cazarul din mine, cel care scriu. BORIS MARIAN

Tentacule, tentații se desfășoară-n spațiu,

Tentacule, tentații se desfășoară-n spațiu, Se împreună vise cu geamăt și nesațiu, Întrevăzute glorii uitate în unghere, Spre altă lume caut, sosește o părere. Neînfrățite sfere, ca sânii unui nud, O clipă, te ascunde un întuneric crud, Zâmbești, culori, palete sub ochiul tremurat, Iar vălul cade liber, trăiești neîmpăcat. Din umbre crește cercul, ne înconjoară strâns, Același țărm așteaptă, același râs și plâns, Iar fulgerele toate se-adună la final, Îmbrățișați rămânem în gerul sideral. BORIS MARIAN

Poate că …

Poate că … Poate că și eu o să am o parte din tine, Într-o altă viață, Un canibal metafizic, pe axa timpului, Părăsind cu grație huma strămoșească, Precum copilul placenta mamei, Auzi cum trec barbarii prin secole? Noi suntem frunzele, ne rotim, ne-ntâlnim, Cădem, apoi creștem din nou, în muguri, În flori, explozii de flori, Precum râsul copiilor, Auzi, doamna mea? Precum râsul copiilor, Pielea noastră curată ca lacrima. BORIS MARIAN PS. Pe o colină împădurită din Munții Apuseni, stăteam alături, priveam râul în vale, șoseaua. Un fluture s-a oprit pe ramura cea mai apropiată. Te-am sărutat. Fluturele nu s-a mișcat. Ne-a privit, oare?

Ai toată viața înainte

Ai toată viața înainte Ai toată viața înainte, centaure rănit, Găsește piatra filosofală, iubirea, Piticul roșu o ascunde, el nu cunoaște iubirea, Cutia neagră ce a rămas pe fundul mării Ne va spune cândva adevărul. Din labirintul înghețat iese regina, Bătrânul gringo vine s-o salute, Deși nu-l lasă măscăricii, Soarele-i gol, spune domnișoara Dory, Ea ne va dărui sărutul morții, cine știe? Barbare insecte vor cuceri Capadocia, Candizii dorm printre corbi și visează Prea albe fecioare, Troia s-a dus în adânc Din prea multă trufie, trădare, Cucuta în doze mai mici nemurire aduce, Râde bufonul, el este om, știe-l Domnul. Voi visa fără grabă, te ridic cu brațe mereu renăscute, O nouă lumină din ochii ce nu mai sunt orbi, Iar vocea pe care nicicând n-o auzi, Va fi lângă inima ta, cu ea se-mpreună. Boris Marian

Finis

Finis coronat opus 1. Înving cei care ştiu să se schimbe, spune profesorul, el îşi este părinte, el îşi este-nceputul, ca şi sfârşitul propriilor îndoieli, stingeţi chibritul, se roagă hârca din fundul peşterii, în urma noastră vin meşterii, aranjează, decopertează, poleiesc tot ce e mucegai, scris diavolesc, sunt într-o stare minunată, strigă profesorul sub bolta renovată, durerea s-a ascuns, aproape că nu mai este, o adevărată beţie a puterii celeste, astfel vorbim, încheiem procese verbale sub fiecare din cele patru portale, profesorul căzuse de mult de la înălţime, era dus pe targă prin mulţime 2. Da, nu era, oh, nu era accesibil, nu discuta, el gândea, contempla, o ceaţă subţire îl învăluia, sfâşiată când devenea irascibil, ascunde comori, dezvăluia orori, vulnerabil fiind, voia să pozeze, cărţile domniei sale, metereze ar fi fost, dar cărţile au viaţa lor. Sunt un vinovat, nu aştept iertare, sunt nemodelat, mi-am format eu singur o statură care ar putea să-nvingă prin ea însăşi multe semne de-ntrebare. L-am zărit în urmă într-un tren uitat, într-o gară fără nume, fără linii, încerca să prindă lacrima luminii pe un geam, un abur verde-ntunecat. BORIS MARIAN . |

Biografie –poem

Biografie –poem Nu există lumină fără întuneric, viață fără de moarte, Eram singur în salon, a intrat o femeie, m-a rugat s-o las să doarmă o noapte, într-un pat liber, era frântă de oboseală, soțul ei se afla într-o rezervă, fără ferestre, își aștepta finalul, am adormit, dimineața femeia dispăruse, ușa de la rezervă era închisă, dar să începem cu nașterea mea în ținutul hazar din nordul Caucazului, după un an bunicii mei materni erau împușcați pe malul Bugului, de o patrulă germană, nu i-am cunoscut, cum se spune, și-au săpat singuri groapa, chiar așa a fost, uneori visez că eu sunt acela care o îngrop pe bunica, am venit după război, într-o curta m-a atacat un cocoș viteaz, precum Hercule i-am sucit gâtul, l-am mâncat cu plăcere în supă, o fată se dezbrăca în fața mea, mă ruga să închid ochii, eu o priveam printre gene, ea râdea, în clasa primară, dascălul mă bătea cu rigla pe palme, a venit mama și l-a făcut cu ou și oțet, dascălul a spus că eu sunt de sticlă, copiii așa m-au poreclit, băiatul de sticlă, apoi a murit tovarășul Stalin, a coincis cu moartea bunicului din partea tatei, bunicul nu-l iubea deloc pe tovarășul Stalin, n-a apucat să se bucure, în ultima clasă de liceu ne-a chemat la comisariat, ne-a dezbrăcat în pielea goală și ne-a întrebat de părinți, rude, m-am simțit foarte umilit, eram îndrăgostit de profa de mate, avea un piept mare, frumos, am urmărit-o mult timp, apoi am ajuns la facultate, prima iubire, o fată de la filozofie, secretară de utc, ne-am iubit și ne-am uitat, am alergat după ea degeaba, tatăl ei, procuror a zis că sunt un golan, nu-l salutam, apoi am cunoscut o elevă mult mai deșteaptă decât mine, am ascultat împreună Sonata lunii, am vrut s-o îmbrățișez, m-a respins, ne-am certat, apoi a murit tata, era tânăr, o colegă mi-a alinat suferința, am plecat la Moscovia, mi-a plăcut locul de execuție din Piața Roșie, mai puțin Kremlinul, că era închis, Stalin fusese scos fără acceptul său din Mauzoleu, plutea o supărare în aer, soldații erau încruntați, am revenit însurat după absolvire, eram tată, mama spunea-un copil are un copil, acum am nepoți, întretimp am scris versuri, am fost inginer, mi-a fost urât să ascult tâmpeniile șefilor, am dat mâna cu geniul carpatin, arăta cam răblăgit, nu se uita la nimeni, dar erau în mașină doi câini negri, doi diavoli și cucoana alături, apoi i-am văzut împușcați, nu m-am bucurat, deși toți urlau de entuziasm, nu mi-au plăcut nici minierii, semănau cu hunii, hazarii, erau minieri de suprafață, adică pluteau ca niște corbi, ce să mai spun, sunt fericit că nu am murit încă, dar mai am timp. Dum spiro spero, spuse Asterisc(X). BORIS MARIAN.

Foarte confuz

Foarte confuz Voi fi foarte confuz. Așa sunt eu, mă intimidează propria personalitate. Dar tu, ești , oare, Sfinxul? De unde ai acea armonie interioară, acea înțelepciune? Din lecturi, din viață? Este adevărat, iubesc femeia, dar nu ca pe ceva abstract, dimpotrivă, foarte concret, dureros de concret. Am să ocolesc metaforele, ele falsifică ADESEORI mesajul. Când tace iubirea, totul devine tern, banal, oamenii încep să semene între ei, bărbații seamănă cu femeile și invers. Există un război secret între sexe. Este singurul război binecuvântat. Bărbatul mai simte durerea din coasta smulsă de Domnul. Eu nu știu cât de bun sunt la suflet. Poate că nu sunt bun, nu știu nici cât sunt de rău. Pot fi și cabotin, ca orice om normal. Pot plagia pe oricine și orice, nu veți ști niciodată pe cine. Nu m-am trezit niciodată din alcoolul iubirii. Poate de aceea nici nu mor, nici nu îmbătrânesc. Simt absența iubirii, uneori, ca o gară scoasă din circuit. Nu voi lăcrima, nu iubesc țintirimul, cei dragi sunt cu mine, ce bine știm să închidem o poartă, o ușă, o gură, ce-ar fi Dumnezeu să ne ia oxigenul? Un mort se odihnește dansând. Dar eu,, de trei zile sunt fericit. Cunoaștem noi dragostea munților, brazilor, fragilor, mirosul adânc al pământului reavăn? Cine nu trăiește, nu greșește, mi-ai spus, ai răbdare, dar pământul nu mă mai rabdă, ce fac? Nu suntem pulberi de stele? Nu suntem melodii ce cântă adesea-mpreună? Cunoaștem noi libertatea? De unde? Frumoasă e orice dorință? Întreb doar de este frumoasă. Nici lipsa dorinței. O barcă-ncărcată cu genele morților noștri. Îmi amintesc oglinda fermecată pe care fata negricioasă mi-o punea în ochi. Nu mai vedeam nimic. Ce nemișcat e soarele și noi ne tot rotim fără un rost. De marionete nu are nevoie nici Demiurgul. Unde ne sunt divinii în veșminte omenești? Străbați un drum, apoi un altul, te rătăcești și nu mai știi niciunul. Cum îmi clipește fata din oglindă. Mai știm noi ce-i mirarea? Noi care știm de toate și nimic. Mai știm ce-i îndoiala? Noi ne rotim în cercuri tot mai mici. Eu mai privesc la pălăria celui care a plecat de mult. E tot mai strâmtă. Doar sperietorile mai știu ce bună e o pălărie spartă. Nu vreau să mă gândesc la cele sfinte, dar fără ele este și mai rău. Un cerșetor șchiop bântuie lumea. Și nu mă voi lua după vulturi, semeți sunt ei, dar hrăpăreți. Le plac și mortăciunile, why not? Voi ați văzut o veveriță tremurând? Suntem obișnuiți cu abdicarea. Ce mult ne plac aplauzele-n secret? O clipă mi-am zărit propriul sufklet, minte, ce era nu știu, cum rătăcea pe cer, căuta doar nemurirea, atâta doar, o nemurire, fie și-o clipă. Ce face fluturele-n jurul lămâiței? În palma mea o gâză îmi ghicește viitorul. S-au dus și tremurul, cutremurul, de neclintit este Cuvântul. Amin. BORIS MARIAN

Fotografia

Fotografia O cameră, nimeni Nu-i găsește intrarea, La mijloc, în semiîntuneric Ești tu, o bluză roșie, Sânge transfigurat în mătase, Chipul, buzele, numai gândul, șarpe ascuns, lactofag, eu te respir, apari și dispari, trecut și prezent, precum două lichide ne întrepătrundem molecular, liniștea ta, a mea nebunie frecventă, gingaș Olimp lângă Hades, hrănește-mi auzul, privirea, pleoapele tale de fluture, o, caliphora serenă. PS. Din folclorul australian – În Tasmania se zice că trăia un trib ferice și șeful acelui trib era însuși Tibo-Tib. Tibo-Tib ducea o viață formidabil de măreață și-avea dame indigene cu belciuge-n nas și pene, hei, Tibo-Tibo-Tib, ești un mare șef de trib. Un malagambist din Cuba, că aicea ne fu buba , a venit și el acolo deghizat în Marco Polo. Pe dame le-a violat și pe Tibo l-a castrat. Hei, Tibo-Tibo-Tib ai fost mare șef de trib. Scuze! Nu pot fi inchizitorul propriilor gânduri și nici ale altora.

Smulgătorul de inimi

Smulgătorul de inimi Nu sunt smulgătorul de inimi, L”arrache coeur, ce titlu, Doamne, În inima mea este secetă, Ai venit ca o ploaie de aur, Drumul meu șerpuiește printre calamine, Mă-ntrebi ce este dragostea neîmplinită, Nu știu, ea are o mie de fețe, precum cristalul, Oare poeții n-au trup? Oare poeții nu mor? Acesta e timpul, iubirea mea, El ne apropie, el ne desparte Precum într-un vals fără moarte. Un nume, ce este un nume, întreabă Julietta, Trandafiru-și păstrează parfumul, Dar ce este iuirea fără de nume? Eu ți-l voi da, care ? Spune. Universul nu se grăbește, Dar eu sunt un vers, un mental univers. Pervers. BORIS MARIAN

Anotimpuri ONE Cedez trupul pentru transplanturi, Sufletul îl păstrez, Ca pe un diez, ca pe un fulg ce nu se topește, Nici greutate reală nu are, Martor la orice schimbare, Poemele mele ies uneori prin degete Ca sângele hemofiliticilor, Durerea renăscută, moartea neîncepută, Yes, Sir, to be, but why? Numai câinele pripășit la mine De la un vecin decedat Îmi spune privindu-mă în ochi, scrie, scrie, scrie, ok? *********************** TWO Inimi sfâșiate atârnă de-a lungul drumului, Amanți părăsiți se plâng de un rău tratament, Voiau să sărute locul tainic, Pe țepușe se preling stropii de sânge, Vlad Țepeș trece călare, e mândru, un Don Quijote pervers, Auzi aerul cum geme? Cum rostește sacadat Numele celui iubit? Se pricep bohemienii La cânt și la dragoste. Punctul sensibil și erogen, poetul-extremă și ambigen, Acolo androginul se simte bine. Un gângurit de copil rupe vraja. Lașii caută mereu pretexte, soarele se răcește, Copilărie – penurie- penumbră, Papilele gustative au fost depuse la morgă Pentru anchetă, o papilă a luat-o pe coridor, Aoi în curte, caută un gură-cască. Hrana este cărbunele alb. Adică, spune canibalul, măduva oaselor e foarte gustoasă, Asasinii au aceeași părere, au renunțat la fudulii, Bar grille, asta vrea tineretul, loup a l”acaille, O mică revelație este pâinea din făină de oase, Plăcintă din palme tăiate cu toporul, Tu, iubito, m-ai făcut antropofag, Bras și Troisbras, ei sunt ajutorii mei. Firile sensibile se tem de pericole neștiute, Vibrează ca firele de telegraf. Boris Marian

Ultimele știri

Ultimele știri Pușca veche de vânătoare Respiră acum cu multă duhoare, Vuietul muntelui, geamătul milei, Sardanapalului și Sardanapilei, Ce frumusețe-ntristată, crispată, Odinioară dezglaciată, Mii de cocori vor trece, petrece, Templul de aur pustiu e și rece, Parfumuri subtile, preorientale, Ca zilele unei maharadjale, Mătușa Zulia știe ce știe, Iubirile ei din copilărie, Pe vremea când fluviul nu era Galben, Nu se purtau barbă și salbe, Numai Baraba cere și cere Iertare la mase cu fiere-n ulcele, Maestrul vrăjilor ține închise Păsări măiestre și le ucise, Alb porumbelul – iubita sedusă De-nțelepciunea severă hindusă. Sunt eu bărbatul care nu are Voie să plângă, fără-ndurare? Plâng uneori și iezii și zeii și huhurezii pe stânca Egeii. Blesteme ca valurile nalte, prea multe, Verzi de-nciudare în spumă, insulte, Nu mă pricep, frate crunt, sarazine, Taie briceagul gâtlejuri-tulpine, Steagul se-ntinde din soare în soare, O fi coșmarul, finala strigare, Semilunatic suie profetul, Este trimisul, este procletul, Pune pe masă știre cu știre, Nu e limaxul lipitorire, Coline ca sânii zeiței materne, Poeții se-aruncă în gurile Senei. BORIS MARIAN

Mereu mai bun

Mereu mai bun 1. Și păsările îi mâncau din palmă, Iar el era nefericit, Din slăvi se auzi o salvă, Iubita lui l-a părăsit. Ce știu despre iubiri colunii? Nevinovați, tăcuți, firavi, Ei sunt exemplu pentru unii, Nu-ntreabă, ei nu sunt prea gravi. Firească-i și nefericirea, Firesc e și poemul meu, Trăiești o clipă nemurirea, ți-o dăruiește Dumnezeu. 2. Paranoia noastră cea de toate zilele Este singura mângâiere în cenușa imperiului, Dar noi nu vom răni sufletul pur al iubitei, Este singura paranoia care nu-și are scuză. În rest, acvilă dragă a visului, Înalță aripi, ridică-ți vocea peste nălțime, Poate un glonte va să te caute prin nouri, Poate un șarpe plin de invidie Va să te scuipe. Nici o zi nu e pierdută când zbori o clipă, Este ușor, închizi doar ochii, privești în tine, Nu e nevoie să scrii poeme, respiră Aerul tare al înălțimilor tale, ascunse. În rest, acvilă dragă, nu aștepta laude, Unii vor zice, uite nebunul cum trece, Scrie și scrie, în loc să-și caute norocul În balta largă a pieții comune. Numai iubita poate că plânge, te vede singur, Coboară lin și împreună veți fi. BORIS MARIAN

Frica depășită

Frica depășită 1. Profet e cel ce minte viitorul, Eu îl iubesc cum mi-aș iubi odorul, Voință depășită de voință, Adio, draga mea ființă. Am depășit și frica și realul, Eu am reinventat trăsura, calul, Mă reîntorc mereu la punctul zero, De nu sunt Zeus, poate tu ești , Hero. Iubim ce-i trecător, dar și etern, La fel și raiul, viața în infern, Așa cum Dante nu este Jules Verne, Nici eu nu sunt zăpada, cern. . 2. Sensul basmului cu plus, Pulsul crește , luna-i sus, Eu înaintez prin nori, Pasul doi și trei viori. Elefant bătrân se joacă, șifonierul e o barcă, rochii triste greu plutesc dinspre Gibraltar spre vest. Creierul fotografiat Pare-un șoarece speriat, În mănușa de mătase Al Rashid se îmbătase. Eu sunt grâul, tu- secară, Mă călcați să nu mă doară, Moartea eu o cunoșteam, Sărutând acum un an. 3. Despre tăcere n-am ce vorbi, Diavolul știe, to be, not to be, Fără haine de gală eu vin Să povestesc de Nastratin, De Odiseu, de Magellan, Cum am uitat tinerii ani, Haos și ordine, ce-nsemnătate Au, când iubirea inundă cetatea. Zâne fantome, nude fecioare, Fauni, Dionis iubind cu ardoare, Filozofie stearpă, morală, Eternitatea nu are școală. BORIS MARIAN . 2.

Ciudata dragoste

Ciudata dragoste Posted by Emanuel Pope on 31/05/2013 in Poeme Rate This Ciudată este dragostea noastră, Nu ne vedem niciodată, ca doi orbi Închinându-se la aceeași icoană, Îmi lipesc urechea de calculator, Aud voci, Orfeu, Euridice? Absență umilitoare sau nu? Spațiul seamănă cu un uter ori cu o deltă. Ne zărim printre trestii, unde e fiica Faraonului? Prin transparență vom ajunge pe un tărâm mirific Acolo te voi întâlni, te voi lua în brațe. A trecut un secol, mi-ai spus, Mai mult decât trecerea prin Sinai. Trebuie doar să mergem înainte, Nici un simț nu e mort, frumusețea, spaima, totuna. Dă-mi mâna. Sub plapuma liniștii, șarpele gândului nerușinat se strecoară și caută. Nu are mâini, dar apucă, nici picioare s-alerge. Ochii viciului străpung întunericul ca două flăcări albastre. Îți aprind umerii, brațele, sânii, caută centrul plăcerii. Părintele somnului veghează, echilibrul de mult s-a pierdut, Ne-ntoarcem în haos, la capătul căruia O nesfârșită oboseală ne așteaptă matern. BORIS MARIAN Share this: 1            Google+

Spiritul este…

Spiritul este… Spiritul este, de fapt, cămilă, Spune Nietzsche, o spune din milă, Dar cămila se preface în leu, Asta poate doar Dumnezeu. Leul este, în fond, un copil, Dar mi se pare foarte abil, De-apoplexie mor astăzi unii, Nu încărca focarul, cărbunii Ard ca în iad, necazuri sunt multe, Vulturu nu stă să ne asculte, Pot discuta cu Bibescu Vodă Despre water , whiskey și sodă, Era să mă calce cândva o mașină, În ea se afla o blândă blondină Pieptoasă, scurtă în fustă și iute, Fata avea prea multe rute, i-am luat o cupă, am măsurat-o, stai, iubito, doamnă, fato, avea o bluză galbenă, pai, de striga și Craiova, vai, ce-i traseismul acesta, întreabă, trecea pe acolo, comunistă, o babă, n-o iau în seamă, îmi văd de piept, sărut blondina pe sfârcul drept, fără să uit de Dumnezeu, el spunea, nu e rău, nu e greu, doar nu-njura, nu bea palincă, am să-ți ofer la final o budincă, dau cerșetorului leul cerut, Faust se supără, e încrezut, Au dat faliment Goethe cu Schiller, Voi nu citirăți pe Nin și pe Miller, Vrei să bei lapte, laptele zise, Vrei și un om, ia-l cu caise, Oamenii nu mor, Domnul ne spuse, Sufletul urcă fus peste fuse, Praful e gros pe Lună, e-al nostru, Acolo stăpân e Cagliostro, Mai trece și Bergerac uneori, Mie în pat mi-au sosit niște nori, Mă dializează , îmi schimbă sistemul, Dar am uitat cum se scrie poemul. BORIS MARIAN ,