Poate că …

Poate că … Poate că și eu o să am o parte din tine, Într-o altă viață, Un canibal metafizic, pe axa timpului, Părăsind cu grație huma strămoșească, Precum copilul placenta mamei, Auzi cum trec barbarii prin secole? Noi suntem frunzele, ne rotim, ne-ntâlnim, Cădem, apoi creștem din nou, în muguri, În flori, explozii de flori, Precum râsul copiilor, Auzi, doamna mea? Precum râsul copiilor, Pielea noastră curată ca lacrima. BORIS MARIAN PS. Pe o colină împădurită din Munții Apuseni, stăteam alături, priveam râul în vale, șoseaua. Un fluture s-a oprit pe ramura cea mai apropiată. Te-am sărutat. Fluturele nu s-a mișcat. Ne-a privit, oare?