Biografie –poem

Biografie –poem Nu există lumină fără întuneric, viață fără de moarte, Eram singur în salon, a intrat o femeie, m-a rugat s-o las să doarmă o noapte, într-un pat liber, era frântă de oboseală, soțul ei se afla într-o rezervă, fără ferestre, își aștepta finalul, am adormit, dimineața femeia dispăruse, ușa de la rezervă era închisă, dar să începem cu nașterea mea în ținutul hazar din nordul Caucazului, după un an bunicii mei materni erau împușcați pe malul Bugului, de o patrulă germană, nu i-am cunoscut, cum se spune, și-au săpat singuri groapa, chiar așa a fost, uneori visez că eu sunt acela care o îngrop pe bunica, am venit după război, într-o curta m-a atacat un cocoș viteaz, precum Hercule i-am sucit gâtul, l-am mâncat cu plăcere în supă, o fată se dezbrăca în fața mea, mă ruga să închid ochii, eu o priveam printre gene, ea râdea, în clasa primară, dascălul mă bătea cu rigla pe palme, a venit mama și l-a făcut cu ou și oțet, dascălul a spus că eu sunt de sticlă, copiii așa m-au poreclit, băiatul de sticlă, apoi a murit tovarășul Stalin, a coincis cu moartea bunicului din partea tatei, bunicul nu-l iubea deloc pe tovarășul Stalin, n-a apucat să se bucure, în ultima clasă de liceu ne-a chemat la comisariat, ne-a dezbrăcat în pielea goală și ne-a întrebat de părinți, rude, m-am simțit foarte umilit, eram îndrăgostit de profa de mate, avea un piept mare, frumos, am urmărit-o mult timp, apoi am ajuns la facultate, prima iubire, o fată de la filozofie, secretară de utc, ne-am iubit și ne-am uitat, am alergat după ea degeaba, tatăl ei, procuror a zis că sunt un golan, nu-l salutam, apoi am cunoscut o elevă mult mai deșteaptă decât mine, am ascultat împreună Sonata lunii, am vrut s-o îmbrățișez, m-a respins, ne-am certat, apoi a murit tata, era tânăr, o colegă mi-a alinat suferința, am plecat la Moscovia, mi-a plăcut locul de execuție din Piața Roșie, mai puțin Kremlinul, că era închis, Stalin fusese scos fără acceptul său din Mauzoleu, plutea o supărare în aer, soldații erau încruntați, am revenit însurat după absolvire, eram tată, mama spunea-un copil are un copil, acum am nepoți, întretimp am scris versuri, am fost inginer, mi-a fost urât să ascult tâmpeniile șefilor, am dat mâna cu geniul carpatin, arăta cam răblăgit, nu se uita la nimeni, dar erau în mașină doi câini negri, doi diavoli și cucoana alături, apoi i-am văzut împușcați, nu m-am bucurat, deși toți urlau de entuziasm, nu mi-au plăcut nici minierii, semănau cu hunii, hazarii, erau minieri de suprafață, adică pluteau ca niște corbi, ce să mai spun, sunt fericit că nu am murit încă, dar mai am timp. Dum spiro spero, spuse Asterisc(X). BORIS MARIAN.