Copacul

În cale-mi stă un copac
sub formă de șarpe,
ascultă, spune șarpele,
am sfaturi bune,
copacul este doar camuflajul meu,
eu am să-ți dărui oricare fruct,
al poeziei, al muzicii, al dragostei,
ce vrei?
M-am dat un pas înapoi,
nu te sfii, arată-ți talentul ,
șuieră reptila,
l-am ascultat, am scris un poem,
nu merge, zice șarpele,
cântă-mi-l, l-am cântat,
nu-mi place, fă dragoste,
zise, pe loc s-a prefăcut în fecioară,
mult am iubit-o, mi-am pierdut mințile,
bolborosesc în transă
cuvinte și muzică.

BORIS MARIAN

File de poveste

File de poveste

 

Era odată, în Orașul Sfânt,

Un învățat cu har pentru Cuvânt,

Venise din Venice, alese-o casă

Din piatră cenușie, colțuroasă.

El număra și ore, zile,

Cum numeri la popice bile,

O pădurice îi cânta în noapte,

Muntele repeta ecouri, șoapte,

Se-nfiora în vânt fecioara,

Cum se cutremură sub ramuri căprioara,

Iar mai departe,  îngerii în horă,

Iubire de nestins, o auroră,

Ea spuse,îmbrac rochia albastră,

O glastră, o fereastră, o năpraznă,

Un decolteu triunghiular, un paraleu,

Un pantofior pierdut  în defileu,

Cenușărese și negrese, bal mascat,

Domnule Somn păreți un bou moscat,

Liubovi și Benjamina, Gelsomina,

Înaltul comisar închide mina,

Pe armăsarul său ori chiar invers,

Un armăsar sărea pe un pervers,

Un rege trist pierdea la twist, la păcănele,

O, Corleone, frate cu Nerone,

Ia o agrafă, ține-o strâns în dinți,

Să plângă diavolii, să-ți iasă chiar din minți,

Scrisoarea ta o voi studia ca pe o hartă,

Din disperare eu prefer o harpă,

Vis de grădină, fără gardinieră,

Ah, rupe corzile, mi-e trupul o citeră,

Munții devin  mereu tot mai golași,

Cum ne apar mai rar pe țărmuri papuași,

Smochinul are ramuri seculare,

Cine va îndrăzni să-l ducă-n abatoare?  

 

 

 

 

Sfatul rău

Sfatul rău

 

Sfatul rău, sfatul rău,

Vin și eu de la Durău,

Întuneric, o femeie,

Ca-n deșert o orhidee.

Nu mi-e teamă, nu te temi,

Ne-m iubi cumva în tren,

Când cortina se ridică,

O godzilă mai pitică

Se repede, ne blestemă

Că sesiunea n-are temă.

Pe pereți steaguri și cheaguri,

Sânge vechi, sânge de taur,

Candidații sar și strigă,

Îi ascultă o mămăligă.

Brusc se-aprinde  toată sala,

Flăcări nalte, alandala

Fug civili, pompieri, pacienți,

Democlanți, demiurgi demenți.

 

  

 

Sunt oameni

Sunt oameni

 

Sunt oameni care rămân în afară,

 spune bossul cu glas de fanfară,

natura bate cu pumni de oțel,

bossul spune că e un miel.

Seara te cheamă acel acasă,

Bossul vine cu o mireasă,

Eu aș dormi sub cerul liber,

Prieten fiind cu domnul Retriver.

Miră-te tu și pentru tine,

Eu am luat prea multe buline,

Oameni, rămâneți mereu în afară,

Că-năuntru casa-i murdară,

n-are cine s-o mai albească,

respublica noastră să înflorească.

BORIS MARIAN

 

 

Cuvânt?

Cuvânt?

 

Și nu ne-am spus nici un cuvânt,

Mult prea devreme am ucis

Oricare sentimente,  sunt

și eu printre acei din vis?

Deci, călătorule, bilet,

Să-ți iei oriunde, mi-e egal,

Orice devine un secret

Când dușmănia e pe cal.

Un pod, un drum,  ne salutam,

Ne strângeam  mâinile luând

Numele Domnului în van,

Prietenia-i doar cuvânt?

 

 

Între prietenie și iubire

Între prietenie și iubire

Pentru prietenie calină, cală,

Ajunge o cutie poștală,

Pentru ură și pentru prostie

Nu ajunge o galaxie.

Frumoși noi suntem chiar din născare,

Ajungem uneori stâlpi de sare,

Sodoma, Gomora, nu ne învață,

Iubirii, urii nu le-ajunge o viață.

******************************

Foarte tare basamacul,

Îl beau lupul și cazacul,

 stă lungit în Mauzoleu

un chelos cu cord de zmeu,

iar la coadă, proletari ,

ori naivi, ori foști căprari,

stă Vasilii  blând în Piață,

mai respiră el o viață,

joacă multă-n jur, doar paza

neclintită ca o rază

ne asigură, nimic

nu se schimbă fără click.

Moscova ar crede-n lacrimi,

De-ar veni ai lumii sacrii

și adevărați profeți,

fără logosuri, poveți,

un chinez mai înțelept,

un Confucius  blond și drept.

****************************

Iubesc mai mult iubirea-n sine,

Decât pe cei pe care îi iubesc,

Puteți să-mi azvârliți oricare vine,

Iubirea este legământ ceresc.

De aceea anii se adună, poate,

Prea mulți și prea zadarnici, tot mai sper,

Că este Cineva ce leagă toate

Iubirile în strălucitul Giuvaer.

Pe acela eu l-oi dărui odată,

Cu sufletul, cu răsuflarea ferecată.

BORIS MARIAN     

 

Cântecul boschetarului

Cântecul boschetarului

 

Mierla cântă, ai mierlit-o,

Zice lumea că te-ai dus,

Dar tu ești în Puerto Rico,

Cu prietenul Barfuss.

Risipești zile de aur,

Seara e albastră rău,

Flautul degajă aburi,

Ai trei zile de bulău.

Melancolic strigă țapul,

Văduv, a rămas  uitat,

Ce blândețe? Ia proțapul

 și înfige-l în moscat.

Greul umilinței trece,

Iartă totul și mai mult,

Noaptea vine, trupu-i rece,

Boschetar adus pe scut.

Bătăliile-s pierdute,

s-a pariat pervers, șmenar,

miliardele-s cusute

pe un cont secret, bancar.

Lasă mierlele să cânte.

Adormiși?  Auspicii blânde.

 

BORIS MARIAN

  

 

Niluțe, biluțe

Niluțe, biluțe

 

O bilă se plimba pe Nil,

Niște niluțe  cu două biluțe,

În colțul  buzelor, zâmbet – biluță,

Dintr-0 biluță, două căruțe,

Caii nechează, moartea e trează,

Cum să opresc rostogolirea,

Îngenunchierea, pământenirea

Bilă, biluță, nu-ți pierde firea,

Viața-i o bilă cu pietre de-o kilă,

**************************************

Într-o noapte am visat că nu murisem,

Mă plimbam liber pe străzi,

Nu avea cine să mă salute,

Mă lătrau câinii, semn că existam,

Lăcrimau stelele, o umbră a trecut  pe lângă mine,

„Tu ești, Makidoane? ”, mă întreabă umbra,

„Nu”, zic, „Dar cine ești?”,

„Un om care crede în nemurire,,, ,,Fugi de aici, cu ce te ocupi?,,

Scriu.

***************************************************

Port masca lui Maldoror,

Cel mai purtător de-orori,

Cer eu cerului să-ndure

Cuvântările-mi cam dure,

Nu scriu pagini mohorâte,

Dar nu râd la chipuri hâde,

Neînduplecat rămân,

Nu cunosc nici un stăpân,

Fruct amar e uneori

Viața unui Maldoror.

Sună ceasul din-don-don,

Eu discut cu Lautreamont,

Voi dați birul cu fugiții?

Lupt alături doar cu prinții.

Că poetul este prinț,

Are, n-are doi părinți,

Zboară peste noi cocorii,

Corbii negri, maldororii,

n-aveam teamă de nimic,

doar de jocul din buric,

doar de focul inimii,

kiss me, darling, go to me.

 

BORIS MARIAN  

 

Să scrii

Să  scrii

 

Să scrii când îți plesnește-o vână-n cap,

Precum cârligul  ce se-nfinge-n crap,

Povara noi o ducem tot mai greu,

Nu știu vecinii, ceea ce știe Dumnezeu.

De treci prin foc, te mistui, așa cred,

Tu să iubești precum nebunul de Tancred,

Te ține-un cerc  legat de pământeni,

Fă o plimbare până la Berceni.

Cu fiece prieten mori puțin,

Cu fiece iubită mori din plin,

E totul jumătate sau un sfert,

Pentru că nu te voi uita, eu doar te iert.

BORIS MARIAN  

 

Cetatea îngerilor

Cetatea îngerilor

 

În cetatea îngerilor nimeni nu are loc,

Doar îngerii-și cântă propriul noroc,

E cumplit să fii înger, totul e interzis,

Nu circulă nici mașini, duminica totul e-nchis,

Nu ai voie să suspini, nu porți suspensori,

Sponsorizarea vine de la drăcușori.

Acolo sunt un deal și un mălin,

Mălinașul sus pe deal  de flori albe este plin.

Am încercat să fiu prieten cu un înger bătrâior,

El mi-a spus în secret că a fost maior,

s-a supărat că nu-l salut, chiar dacă sunt mut,

nimeni nu citește și nu scrie în Rai,

o voce îmi spune, rămâi pe Pământ, mai stai.

Durerea îți dă și viață și moarte, nu știi?

Era o vreme când nimeni nu scria poezii,

Nimicul și întregul erau Unul,

Totul se rezolva cu mitraliera și tunul,

„e veșnică pe lume numai schimbarea”,

„ba reîntoarcerea ”,  șoptește  cicoarea,  

„Ce contradicții?”, întreabă o voce din off,

Vin atomiștii în frunte cu Molotov,

O mică hiroshimă  se întreabă de ce?

Sofisme și paradoxuri , explică BC,

Bea și cucută, nu strică defel,

Nu e socată , dar  e imortel,

Absurd, strigă surdul, îl aude un mut,

Epicurienii   joacă la  Hollywood,

Stoicii s-au înrolat în miliții,

Or fi populare ori ne invadează bandiții?

 

BORIS MARIAN

Blocul

Blocul

 

Blocul nu avea ștergător de picioare. Nici becuri. Nici familii zâmbitoare. În schimb, în fața lui era o poartă măreață din fontă urmată de niște trepte strâmbe. În locul ferestrelor erau găuri  cum au oamenii cărora li s-au scos ochii. S-a auzit o armă, un zgomot de împușcătură, un braț frânt. O mână neagră s-a întins peste cartier. A trecut o umbră cu aripi largi. Oamenii ieșeau din case și se învârteau în cerc, amețiți. Nimeni nu punea o întrebare.  Într-o anumită privință și pentru oamenii  ușuratici lucrările fără de ființă pot fi mai lesne răbdate. Totul părea fantastic, un vis, un coșmar. Atunci apăru ludi magister. El avea să salveze lumea. Instrumentele de constrângere erau adunate și distruse. Acum se împlinește dorința. NU mai este nevoie de grai. Nici de scris. Stau împietrit, stâncă uitată la țărm. Cresc moluște pe ea. Durerea e bine închisă, ascunsă definitiv. Eu am creat-o ? Poate tu, poate el? Acum se-mplinește restriștea. Peste puterile inimii. Cunoașteți, desigur, lacrima clovnului, un Charlot cu ochii umezi în întunericul sălii. Cine-l aude? Filmul e mut.

Nisipurile uitării. A învins labirintul oricare cale dreaptă. Omul acela e orb, dar are inima largă. Stafia soldatului nu ne va păstra niciodată. Un tigru monden va schimba lumea. Timpul netrăit va deveni real. Mitraliere tac. Colonelul tace. Apoi totul reîncepe, colonelul zboară pe cal, copiii dispar în pământ. Femeile sunt duse la casele de toleranță. Bătrânii mor de atâta jale. A apărut Melchisedec cu aripi gigantice. El arăta înspre râul însângerat, unde plutea un tânăr îmbrăcat în ginere. Pâinea anilor târzii. Călătorule,  de vei trece pe acolo, nu uita să spui două-trei cuvinte.

BORIS MARIAN

Hemo

Hemo

 

Hemoleucogramă de cuvinte, dureri de ceafă înainte,

Un VSH acolo, la o adică, colesterolul, Doamne se ridică,

Transaminazele  vertiginos se nalță,

Trigliceridele  se clatină-n balanță,

Cu glicemia cum stai, frate?

Ești acru rău, se vede și din spate.

Știm ce face dublul, dar nu știm ce-i simplul,

ce mai drege timpul, care nu e-n cuplu,

nu ca scriitorul   zis și Ygrec Ix ,

dă-mi , te rog, o viață , dacă poți un pix.

Cu Grandet tovarăș , scriem proză iarși,

Cu sminteala, na-te, iepure jum”ate,

Respect falimentul, formolul, fermentul,

Înșelătoria, cât rabdă hârtia.

Biluță, poete, dă-ți oile-n petec,

Eșec, zice altul, din curat-înaltul,

Eșecul artistului, bucuria fiscului,

Străbunii, nebunii reaprind cărbunii,

L”impromptu de l”Alma, scrie-mi și din Palma

De Maiorca, dragă, fragă și cu Bragă,

Rinocerizare, pătimiri bizare, ca niște trasoare  

Din Rezbelul Mare. A murit un rege,

Cine-l înțelege? Cine mai aplaudă?

Cauți, poete, caută. Tainic logofete,

Nu ceda , poete, nu ceda nici morții

Blestem de proporții, poate izbăvire,

Pentru pomenire.

*********************************

Auzi chemarea,schimbarea, schisma?  

Se rupe sufletul din prizma

Pieptului, un glas matur

De fluture, de purpură, impur.

Auzi, Pasăre Măiastră, a noastră,

A voastră, castă?

Inima cântă singură, ce vrea,

Azurul este doar o peruzea,

Ca ochii dragei mele.

În intimitate, prinde culorile toate.

Este o ultimă chemare, apoi totul devine venal, carnal, vamal,

Mortar mortuar.

Cu Bunăvestire întru pustiire.

Visezi un Templu, o tâmplă

Tremurând, stângă.

Havuz impetuos, chemare, fluier duios.

Ziua străluce-nainte de a veni dimineața.

Viața, doar viața.

Nu-L deranja pe Dumnezeu,

Crede-L și nu-L deranja,

Respiră mai rar, nu-L  tulbura,

Este vecinul tău.  Veșnicul Vecin.

El nu împrumută nimic, El dăruie când nu te aștepți.

El este El, de s-ar lăsa tăcerea-n jur,

Tu nu-L uita, este vecinul tău.

Nu-I  mulțumi, El nu așteaptă daruri.

Ciudat este că până azi tu n-ai știut

Cu cine te învecinezi.  Așteaptă.

 

BORIS MARIAN    

 

 

 

 

 

Fain, fain, zise bursucul

Fain, fain, zise bursucul

 

În cercuri  tot mai vaste

Ne-ndepărtăm de noi,

Atrași de alte astre,

De îngeri și moroi.

Unii devin furtună,

Alții doar  vulturi gri,

Eterni  vom fi, cunună

Altor planete vii.

Iar eu mă voi întoarce

La masa mea de scris,

Un  vechi ceasornic toarce,

Oare ce vede-n vis?

**************************

Strâmbul zice că e drept,

Iar nebunul  e-nțelept.

****************************

Suntem seniori și signiorine,

Din Burgundia, Burdujeni, Berceni,

Avem aceiași părinți, vezi bine,

Călătorim  prin codri și vremi.

Vorbele plutesc  luminoase,

Soarele- coif  lucind,

Pletele sale să lase

Speranțele  către Ind.

Femeile frumoase  scriu versuri?

Stăm roată și așteptăm,

Cineva cântă, alesul

Moare departe, pe țărm.

Secerișul capetelor – pe terminate,

Cei plecați nu revin,

Cei rămași tânjesc după moarte,

Jocuri sălbatice. Știm.

Goarne, statui amintirii

Amestecă rufele vechi,

Apar fiii omenirii,

Versurile perechi.

Începe ospățul, finalul

Orele curg vuind,

Plângi Lorelei?  E valul,

Mănăstirea cuvintelor. Simt.

BORIS MARIAN