De ce aș fi trist?

De ce aș fi trist? De ce aș fi trist când pot să scriu ce vreau, cum vreau și uneori o nimeresc? Sunt trist pentru ceea ce spunea Marin Preda – când dragoste nu e, nimic nu e. Iar eu văd că nimic nu este. Chiar acum am deschis computerul, văd pe cineva care se dă mare, îl cunosc, nu contează sexul, în privința orgoliului, sexul chiar nu contează. Se laudă acel cineva că toată lumea îl plagiază, dar nimeni nu l-a plagiat, că nu are ce. Altul se laudă că scrie versuri și scrie verzi și uscate. Mai este unul care te numește gunoi , așa în viteză, are un pic dreptate, toți ne naștem din humă, nu cunoaște cuvântul. Gunoi și humă sunt cuvinte diferite. Mai e unul care te acuză de ură față de Laponia. Laponia are o cultură milenară, eu nu-l cunosc pe acest autor din Laponia. E vina mea. În rest, lumea merge de la bine la excelent, Candide să trăiască. Lenin rabotaet, Stalin rabotaet, Hitler arbeitet, oamenii mor. Cineva fură, cineva nu fură, oamenii mor. E-n firea lucrurilor, totul se schimbă, oamenii mormăie, mor. Doarme computerul, dorm atributele, oamenii mor. Degete palide, zeița Valide, ochi de rubin, ochi de topaz, decazi. Balaurul numără sumerii, umbrele, șomerii suferă, oamenii mor. Vulturii, soarele, șacalii, cară-le hoit cu hoit. Ahoe, strigă, elevul Goe din capul statului pe șezut. Îl doare pipota, leafa-i modestă, din est vin esticii, mestecă trestiile, hipopotam. La prânz vin zânele, aduc osânză dulce cu căpșuni. Luna e udă, soarele-asudă, oamenii mor. Ce e viața, râde paiața, mor spectatorii, doar biata Lori, văduvă plânge, încet ea strânge ca un melc gri. Atâta jale, mor cu milioane, tu scrii. Te luminează doar licuricii, lectricitatea s-a stins, e noaptea ce-ți dă fiori și viori. Ar fi acceptabil, precum e acul în partea moale, tu scrii sicrii. Pe toate aleile, pietrele spun, de ce n-ar spune – nume. Ah, adorate, ah, neuitate, era cel mai bun. S-a dus. Ducă-se naibii, s-a dus. Nici iarba nu crește numai sub vânt, nici mintea nu lucră sub pământ. Exemplarul din argint, pomenit într-un colind nu se știe unde ste, ehe. Dar nici Ceașcă nu mai e. Ehe. Poți citi din coadă-n cap, cartea-i scrisă cu nărav, lasă timpul , nea Cartof, lasă-l pe Rasskolnikoff. O brazdă nu doar de plug, poate să fie de chirurg, lătratul nu e de cățel, poate e Marmontel. Ai vândut zăpadă-n port, nu fi porc și nici ein Wort. O vară Cartofor avea, scufiță roșie nu purta, nici lupul nu o suporta, îl cred pe Rapaport. Eu vă spun, la informații se-angajară toți sarmații, exerciții fac doar sciții, însă oameni mor. BORIS MARIAN

Orgasmul ca principiu de viață

Totul este un orgasm. Nașterea, moartea, debutul , inputul, totul. De astăzi nimeni nu mai moare de capul său. Numai din orgasm. Fiecare are două capete. Unul rece, altul cald. Niciunul nu-i aparține în întregime. Adică suntem niște viermișori văzuți din avion.Unul devine cuc, altul cucuruz, unul cucuvea, altul hulala, nu se merită , zice Mary din cartierul Primavery, știți că Yorik purta pălărie și a fost la președinție? A terminat prin orgasm. Cineva a strigat - ieși afară, a intrat în istorie , a luat o papară, după un orgasm groaznic. Avem timp pentru toate, să nu dormim, nepoate, să alergăm, netoate, să regretăm, fârtate, să-i judecăm pe alţii, să respectăm înalţii, să regretăm că scriem, scriitori între o mie, avem chiar şi proiecte, din lipsă de obiecte, avem timp de iluzii, de nu facem ocluzii, ambiţii şi cenuşă, destinul după uşă, din nori şi amănunte, noi construim un munte, reclame , accidente,răspunsuri remanente, un vis ce se sfărâmă, un dans înalt pe sârmă, din lecţii neuitate, ne regăsim un frate, din daruri rău primite, dureri nelămurite, tandreţea vine, trece, iar trupu-i deja rece, iar cine te iubeşte, iubirea nu e-n deşte, iubirea nu se cere, de ai sau n-ai avere, iubirea nu-i de-o clipă, dar poate fi risipă, să crezi mai mult în tine, să ştii mai mult ce-i bine, deşi au două feţe, monezile răzleţe, e timp să rabzi, să nu rabzi, te poţi trezi din colaps, erou e cel ce ştie, orice ar fi, să fie egal cu sine însuşi, chiar de rămâne singur, de simţi durerea, poart-o, nu-i nimeni s-o împartă, oricare suferinţă, ea ţine de-o fiinţă, nu te-nrăi oricare să creadă că eşti tare, de eşti cinstit cu tine, poţi fi cu orişicine, când scrisul te alină, ai propria-ţi lumină. Fără viză mergi în paradis, ai trăit ori n-ai trăit un vis, chiar în holul Operei bate primul gong, abia mai apuc să mai spun so long, las la garderobă haina peticită, intru drept în sală, simt că am artrită, cântă Rigoletto, cântă Traviatta, vine eu o durere care mă dă gata, Gilda moare-n barcă, altfel Violetta, viaţa este sacră, moartea e cocheta ce n-are măsură, ce nu bagă-n seamă c-am avut cu toţii un tată, o mamă, am avut mai multe rude şi prieteni, dar cu toţii singuri am rămas pe Plevnei, iar alături este Opera, divina, cântă limba lungă, şuieră jivina, latră câinii-n parcuri şi la colţ de stradă, de-aş lătra ca dânşii, liber, fără zgardă.Dar orgasmul? L-ați uitat,fraților. Nu există scriitor fără orgasm. Dacă este impotent i se va transplanta toto ce este necesar. Pe baza unui fond asigurat de Orgasmul Națiunilor Unite.Așa văd eu acest secol plin de ispite. Boris Marian

Sans peur et sans reproches

Sans peur et sans reproches Un prieten mă somează să nu-l bombardez cu emailuri. În privința comunicării eu sunt un cerșetor … de cafea, vorba Brumarului. Fiecare avem dispoziții, indispoziții, setea de libertate individuală este normală, nu-mi cere ce nu pot da. Ok, am pățit-o cu oameni foarte apropiați. Tezeu, te chem din file-ngălbenite, să vii cu Hipolit, ispite, ia-l pe Egeu cel plin de eu, să ne ajute Dumnezeu, vom galopa cu Antiopa, femeie aprigă, ah, jopa, s-a încurcat povestea-n nuc, recurgem la un eunuc. Cu Ariana e mai greu, ce sentimente, derbedeu fu Minos când a construit un labirint chiar pe Wall Street. Să revenim la Glaucos, acela ce aduse glasnosti, Dedal ce s-a dedat la zbor, a construit un cuib de ciori, pe Hercule, ajunge, zic, dar ce ne spune Demonique? Nimic nu e sub soare, deci să nu fii nimic, sărut la subțioare, desfac și e un plic, buzele tale , sigur, poem suprarealist, nici eu nu-ți stau în cale, eu mor și nu insist, ne vom iubi? Nu poți să fugi, orice ar fi, m-ascund în rugi, scoate acum și una și alta, în sfârșit, cu cât tu ești mai nudă, pe-atât sunt fericit, scriu versuri chiar pe sâni și chiar și pe buric, la nouă luni, desigur, voi fi iar străbunic. O iarnă grea, cumplite tragedii, ruinele fumează, de mine nu mai știi, ce frig și anonimi noi ne simțim pe străzi, vom închiria un pat, vom adormi pe lăzi, ACEEAȘI VECHE CIUMĂ PĂTRUNDE UNDE VREA, zadarnic trece timpul, bolnavi suntem de ea, sol non occidat, nu te baza pe el, mai multe știe prostul, mai multe un mișel, bat clopote în ceruri, nu se aud, sunt surzi și sfinții și nesfinții, fiți dârji ca niște kurzi, colacii de salvare, olcuțele cu vin vor să salveze veacul ce poate fi ultim. Zadarnic, supărarea e doar un fleac în cer, eu scriu de fericire că nu a murit ieri. BORIS MARIAN

Ciudata dragoste

Ciudata dragoste Posted by Emanuel Pope on 31/05/2013 in Poeme Rate This Ciudată este dragostea noastră, Nu ne vedem niciodată, ca doi orbi Închinându-se la aceeași icoană, Îmi lipesc urechea de calculator, Aud voci, Orfeu, Euridice? Absență umilitoare sau nu? Spațiul seamănă cu un uter ori cu o deltă. Ne zărim printre trestii, unde e fiica Faraonului? Prin transparență vom ajunge pe un tărâm mirific Acolo te voi întâlni, te voi lua în brațe. A trecut un secol, mi-ai spus, Mai mult decât trecerea prin Sinai. Trebuie doar să mergem înainte, Nici un simț nu e mort, frumusețea, spaima, totuna. Dă-mi mâna. Sub plapuma liniștii, șarpele gândului nerușinat se strecoară și caută. Nu are mâini, dar apucă, nici picioare s-alerge. Ochii viciului străpung întunericul ca două flăcări albastre. Îți aprind umerii, brațele, sânii, caută centrul plăcerii. Părintele somnului veghează, echilibrul de mult s-a pierdut, Ne-ntoarcem în haos, la capătul căruia O nesfârșită oboseală ne așteaptă matern. BORIS MARIAN Share this: 1            Google+ Emanuel Pope Emanuel Pope Related

Marea hoinăreală Cântau din clarinet cândva, cu toții orbi, la cinema rula un film cu Stan și Bran, iar eu murisem de un an.Mă preumblam ca o stafie, alături moniadilie, toți conjurații interlopi și misogini și androfobi. Ah, ginalinabubulina, cum mă durea pe mine splina când aplaudați orice minciună, iar eu murisem de o lună. Ne tragem, oare, din hiene? Nu voi afla, nu mai am vreme. Am visat că am murit, nu aveam loc de dormit. Cineva îmi luase trupul, l-aruncase-n groapă, grupul. Niște câini mă ciopârțeau, nu prea dulce, mârâiau, unul Demony scuipa fiere chiar pe canapea, ah, Ionel, Ionelule, nu mai bea, pruncuțule, ai chelie, ai burtică, ești un geniu ca Mitică, altul Dreck, numit și Brun o căuta pe Hilda-n drum, unde-i Hilda, nu e Hilda, a plagiat-o ea pe Gilda? Aia ce venea din Cipru și s-a înecat în Tibru. Au plecat nemulțumiți câinii kapo nebeliți. Apărură maiestuoși corbii din Munții Stâncoși, ei în fine-au terminat trupulș meu, de l-au mâncat. Un corb spuse sentențios – din gunoi venim pe jos, în gunoi ne vom întoarce, nu în humă, scrie-n Carte. Semăna corbul c-un om cunoscut și la Vandome, s-ar cruci și bietul Darwin, om din corb, îl chema Martin. Nu maimuța e străbuna, ci e falsa și cu bruna. BORIS MARIAN Ps. Mă scol la cinci, din morţi, mă dezmorţesc, deschid calculatorul ca pe-un templu, privesc tâmpeşte ultimele veşti, apoi scriu un poem, mănânc, contemplu, discut, mănânc, discut şi iar mă culc, ah, stopul cardiac de ce nu vine, să fac economie de un glonţ? Dacă oricum murim atât de bine? … Necunoscut îmi sunt eu mie, ajuns aproape de nimicnicie, simt nodurile dureroase de copac, urmarea unui vechi atac. Scriu pe o foaie biblică, subţire, ca Patriarhii cei bătrâni din fire, le sunt toiag şi sprijin, înger, poate, trăiesc şi mor în braţe cu Renate. Poemul e o spermă cu speranţe, auzi cum nervii ţârâie în tălpi? Pământul sângerează-n slăvi, minutul cât un secol se întinde când nu iubeşti şi frigul te cuprinde, ai grijă, norii-s gingaşi, ca sărutul, dar grei ca aurul, când îi absoarbe lutul . Iar capulmeu va zace-n iarbă, căci iarna-i lungă, iarna vrajbei, vrajbă.Ascultă, Eli, cred că eşti frumoasă .Mi-ar place să spun ceva adevărat, ca o casă. Îi aud vocea, totul se schimbă. Şacalul puse mâna pe telefon, ca o limbă. Te place Nae, se aude în receptor. Trebuie transcrise aceste cuvinte de dor. . De ce nu?În pauză mă trage deoparte şi-mi face vânt de la etajul şapte. Arăt mohorât. Oi fi pe moarte? Întreabă un trecător, alergând mai departe.Cred că a încercat să facă starea lui spastică.Ploaia se opreşte. A doua zi ciocănesc la uşa academicianului Pi.Se deschide, după o zi şi o oră şi ies o hârcă şi o minoră. Din expresia feţei nu poţi deduce nimic. Cum te cheamă? Soare dulce. Păsările ciri- ciripesc,în cameră intrăun bulldog omenesc.Carolică îl cheamă, se săpuneşte, în timp ce-mi spune de ţara lui Peşte.Părerile sunt împărţite, prietenia s-a stricat ca şi puftia. O javră din vecini mă anunţă că nu mai publică un manuscris fără puţă, trimis de mine, deoarece proprietarul editurii a plecat înPC. Adică la Poarta Albă pentru documentare şi crime la centru.Intră microbul şi-n lumea scriitorilor, citesc dezolat dicţionarul simbolurilor, scriitorul este ca abanosul, negru şialb, cum pare bossul. Şi eu sunt negru şi roşu şi alb, precum e steagul tiranului Grab. Abanosul alungă frica, ruşinea, simbolizând intrarea-n piscină. Adică-n infern,ceva este rău,apare uneori un monstru, un fals dumnezeu, elpoartă haine albe, o funie şi mo seringă lungă cu unghie. Încerc să nu o iau razna, deviez. Sufletul nu are busolă, nici miez. Sub ochii uluiţi ai motanului, şoarecii joacă o piesă a Sheridanului. Cum vezi orbirea? Vezi şi nu vezi. A te privi în interior e cam Quez.Să-ţi pierzi vocea, abia atunci gândeşti o lumină aurie aruncată pe preş. Resentimentul şi regimentul au fost înfrânte de |nero dementul.

Fumuri Motto – Fără canabis, vă rog! Mă scol la cinci, din morţi, mă dezmorţesc, deschid calculatorul ca pe-un templu, privesc tâmpeşte ultimele veşti, apoi scriu un poem, mănânc, contemplu, discut, mănânc, discut şi iar mă culc, ah, stopul cardiac de ce nu vine, să fac economie de un glonţ? Dacă oricum murim atât de bine? … Necunoscut îmi sunt eu mie, ajuns aproape de nimicnicie, simt nodurile dureroase de copac, urmarea unui vechi atac. Scriu pe o foaie biblică, subţire, ca Patriarhii cei bătrâni din fire, le sunt toiag şi sprijin, înger, poate, trăiesc şi mor în braţe cu Renate. Poemul e o spermă cu speranţe, auzi cum nervii ţârâie în tălpi? Pământul sângerează-n slăvi, minutul cât un secol se întinde când nu iubeşti şi frigul te cuprinde, ai grijă, norii-s gingaşi, ca sărutul, dar grei ca aurul, când îi absoarbe lutul . Iar capulmeu va zace-n iarbă, căci iarna-i lungă, iarna vrajbei, vrajbă.Ascultă, Eli, cred că eşti frumoasă .Mi-ar place să spun ceva adevărat, ca o casă. Îi aud vocea, totul se schimbă. Şacalul puse mâna pe telefon, ca o limbă. Te place Nae, se aude în receptor. Trebuie transcrise aceste cuvinte de dor. . De ce nu?În pauză mă trage deoparte şi-mi face vânt de la etajul şapte. Arăt mohorât. Oi fi pe moarte? Întreabă un trecător, alergând mai departe.Cred că a încercat să facă starea lui spastică.Ploaia se opreşte. A doua zi ciocănesc la uşa academicianului Pi.Se deschide, după o zi şi o oră şi ies o hârcă şi o minoră. Din expresia feţei nu poţi deduce nimic. Cum te cheamă? Soare dulce. Păsările ciri- ciripesc,în cameră intrăun bulldog omenesc.Carolică îl cheamă, se săpuneşte, în timp ce-mi spune de ţara lui Peşte.Părerile sunt împărţite, prietenia s-a stricat ca şi puftia. O javră din vecini mă anunţă că nu mai publică un manuscris fără puţă, trimis de mine, deoarece proprietarul editurii a plecat înPC. Adică la Poarta Albă pentru documentare şi crime la centru.Intră microbul şi-n lumea scriitorilor, citesc dezolat dicţionarul simbolurilor, scriitorul este ca abanosul, negru şialb, cum pare bossul. Şi eu sunt negru şi roşu şi alb, precum e steagul tiranului Grab. Abanosul alungă frica, ruşinea, simbolizând intrarea-n piscină. Adică-n infern,ceva este rău,apare uneori un monstru, un fals dumnezeu, elpoartă haine albe, o funie şi mo seringă lungă cu unghie. Încerc să nu o iau razna, deviez. Sufletul nu are busolă, nici miez. Sub ochii uluiţi ai motanului, şoarecii joacă o piesă a Sheridanului. Cum vezi orbirea? Vezi şi nu vezi. A te privi în interior e cam Quez.Să-ţi pierzi vocea, abia atunci gândeşti o lumină aurie aruncată pe preş. Resentimentul şi regimentul au fost înfrânte de |nero dementul. BORISMARIAN

Sentințe • Un oaspete poate fi chiar Învățătorul. • Singurătatea este ca o ciumă, am avut surpriza, surprizele de a întâlni oameni care nu doreau această comunicare, se izolau ca melcii, ca țestoasele. Credeam că eu sunt vinovatul. Nu, boala singurătății este o boală mai grea decât o simplă trăncăneală, care mai mult este o viroză. • Romantism – sărăcie pierdută.. • Sinceritatea – o mare deschisă • Contactele electrice între oameni pot distruge, pot realipi. • Soare delicat – o metaforă • Adevărul e mai presus de artă, dar poate plictisi. • Civilizație egal conștiință. • Mă voi recunoaște doar după moarte. • Sunt mulți care nu știu pentru ce trăiesc. Dar trăiesc. • A|DEVĂRURI PROPRII NU EXISTĂ. • Absurdul este doar un punct de plecare, în nici un caz finalul sau finalitatea. • Toți spun – viața merită a fi trăită, dar cum? Când spui asta? • Nu merită să mori nici pentru adevăr, nici pentru minciună. • Sentimentele sunt superioare rostirii. • Nu există scriitori mari și scriitori mici, poate după moarte. Valoarea scriitorului depinde de modul cum sunt recitiți și dacă sunt recitiți. • Nu înțeleg absurdul morții, totul pare extrem de logic și oarecum comic. Viața nu este absurdă doar dacă se subordonează morții. • Nicio minune nu este recunoscută decât după dispariție. La fel și talentul. • Mă mut de pe o zi pe alta, apoi unde? Boris Marian

Afurisme de Boris Marian - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -- Fericiți cei săraci cu duhul, dar bogați în subconștient, acesta este talentul. Lecție de modestie – ce importanță are dacă Homer sau Shakespeare au existat sau nu ? Dacă mieii, vițeii, purceii nu trezesc mila, de unde milapentru om? Ați privit ochii unui copil bătut? Cuvântul poate fi pumnal, glonț, otravă, dar și panaceu. Nu lăudați soarele, el există și fără noi. Pe cel rău, binele îl înrăiește mai mult. O știu din experiență. Cruzimea din texte face bine, dar nu acesta este adevărul căutat. Adevărul este iubire. Iubirile nu mor, se transformă. Poți cunoaște un om în câteva minute sau niciodată. Ura se hrănește din orice, chiar din ea însăși. Femeia și bărbatul au aceleași drepturi, dar fiecare le înțelege altfel. Nu există un labirint mai greu de străbătut decât sufletul femeii, dar merită. Cavalerii, cu legile de acum, ar fi fost toți la închisoare,pentru omor calificat. Adevărul nu este urât, urâți putem fi noi, uneori. E bine să ascultăm femeile, dar apoi să judecăm la rece. Laudele pot fi letale pentru artiști. Trăncăneala este salvare pentru cei ce nu gândesc. Fii circumspect față de anii ce vin. A fi sau a nu fi nu este o întrebare, ci două, iarrăspunsurile sunt nenumărate. Să fii cinstit și să te cheme Brutus? Ca să rupi un trandafir îți trebuie fie curaj, fie pasiune. În timpul vieții, poeții nu sunt luați în serios, iar după moarte sunt uitați. Unii. A greși este omenește, a nu regreta este iar omenește, a repeta, tot omenește este, dar ce nu este omenește? Minciuna nu are picioare lungi, dar poate alerga în patru labe. Șantajul este puterea celui slab. Un fost prieten nu ți-a fost prieten niciodată. Întotdeauna va fi nevoie de cozi de topor, altfel nu ar exista topoare ( din fabule) Când adevărul poate fi văzut și de un orb, tot se găsesc unii să-l nege. Lașitatea și lingușirea sunt surori gemene. Urmează nedreptatea și crima. Mare semn de generozitate – să-i dai dreptate protivnicului. Când lupul mănâncă o oaie este o chestiune economică, dar când atacă și păstorul, chestiunea devine politică. Dacă timpul ar avea zone , aș alege sudul. Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști. Natura nu are nici o datorie față de noi. Printr-o lacrimă totul se vede mărit. Gândirea oamenilor este ca și zborul păsărilor, fiecare cât poate. Aflați pe același Titanic și tot nu erau solidari. Amatorii oferă cele mai mari surprize. O poezie se desenează, se cântă, dar nu se scrie. Cei care nu citesc poezie sau citesc în exces ( da!) nu pot fi cititorii mei. Un rău sfetnic este ambiția, dar mai rău, orgoliul. A nu ierta este prima etapă spre omucidere. Cine fură de nevoie este un sfânt, cine fură din lăcomie merită o ghilotină. Iubește la bătrânețe ca și cum ar fi prima oară. Nu orice dragoste se transformă în ură, dar ura se naște și singură. Păcatul originar nu a fost cel al cunoașterii, ci al duplicității. O femeie poate fi frumoasă prin caracter, un bărbat este sigur urât prin caracter. Cei care știu totul, nu știu nimic, dar nici cei care nu știu nimic, nu sunt nevinovați. Mi-a fost milă numai de omul ridicol, de handicapați nu mi-e milă, eu nu-i jignesc cu mila mea, încerc să-i iubesc. Un câine poate fi generos, dar oamenii generoși pot fisuspecți, uneori. Cine nu mă iubește nu este dușmanul meu, ci al său. Pedeapsa pentru furt este invers proporțională cu suma furată. Oamenii inteligenți nu scriu. Dușmanul nu există decât în închipuirea noastră. Atracția sexuală ne urmărește toată viața, de ce nu am crede că și istoria omenirii este un capitol de sexologie? Cel mai inexplicabil este motivul atracției dintre doi iubiți. Ușurința de a insulta un om este aceeași cu aceea de a-l ucide, adică fără regrete. Singura șansă a suferinței este dispariția. Nu este niciodată târziu să mori pe malul mării. Nici o povară nu este repetabilă, ca și clipa. Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști. Natura nu are nici o datorie față de noi. În junglă este mai mult disciplină decât ne închipuim noi. Legătura dintre iarbă și o stea este omul. Sapi grădina, apoi sapi mormântul. Nu poți urca mai sus decât muntele visat. Petalele cad fără zgomot, ca unele morți neobservate. Când zidurile plâng, omenirea este în pericol. Pe cât este de puțin cunoscută, istoria evreilor este cea mai comentată, adeseori fals. Am avut mitologie, apoi teologie, acum – tehnologie. Ce urmează? Energie, analiză, sete și sarcasm – calități sau defecte? Dulceața deznădejdii – o ultimă salvare. Pe unii îi apasă o oboseală milenară. Curios cum un artist, poet, eseist, iubitor de oameni,plante și animale poate ucide în serie., în masă. Tăcerea are nevoie de ascultători. Orice om se poate contrazice fie din interes, fie din lipsă de memorie. Ca să demonstrezi un neadevăr îți trebuie talent. Nu există poeți mici. Nu există otravă nefolositoare.. Nu orice bâzâie , face miere. Ruinele au și ele valoarea lor. Să fii la fel de calm ca munții în amurg și-n zorii zilei. Nimic mai nedrept decât un leu în cușcă, nimic mai josnic să-l batjocorești. Floarea de cartof, rădăcina, cartoful fiert – o viață. Dacă am ști ce viață duc vulturii, am prefera soarta porumbelului. Descoperirea vieții de apoi ar fi cea mai valoroasărealizare științifică, restul nu contează. Soarele nu știe că emite raze. Visez o lume fără pronume posesive. Nimeni nu-și pierde drumul în viață, doar și-l schimbă. Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul , cu Satana, se pare că există o confuzie. Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente. Urechile și ochii tulbură mintea. Nu-mi puneți o piatră pe mormânt, voi ieși în curând. Unele idei nu le mai scoți decât cu creier cu tot. Minciuna rodește în creierele cele mai reavăne.Mincinoșii „se prind” imediat. Ambiția și fragilitatea te pot duce la sinucidere. Cea mai banală idee este premoniția morții. Iubim mierea și nu iubim albinele, numai pentru că înțeapă? Animalele mari sunt mai puțin periculoase decât virușii. Pistolul prietenului nu este prietenul meu. Gardul cimitirelor nu este pentru morți, nici florile. Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munți. Orice trebuie făcut cu talent, rutina este o boală mortală în orice, în iubire, muncă, distracție, creație, etc.

Cică era..

Cică era.. Cică era un regat mic cât o nucă. Rege era Hrean Popcorn, regina – Blina Futai. Ei aveau multe masterate făcute la Universitatea din Groenlandia, ca orice tânăr mai răsărit pe ogoarele patriei. Primeau corespondența, o citeau și aruncau jumătate, iar restul corectau cu sârg, strecurându-și , uneori,producții proprii. Regatul acela a fost luat de un val, dus prin Marea Neagră, Bosfor, Mediterana, Atlantic până în insula Pitcairne. Carne –ioc, vorba turcului. În schimb perje, minciunele, poeme dedicate lui Fuck, zeul tuturor timpurilor, cât încape. Trai pe vătrai. Pe insulă a apărut o generație spontanee de insecte minuscule numite homeri. A nu se confunda cu homari, care nu sunt insecte. Pe unul îl chema Rweke, pe altul Maleiu, altul era de pe Venus, regi fiind pomeniții de la început. Treaba mergea, literatura mergea, valurile lovea ritmic malul, luna se rotea, ce mai – nimic de zis. Dar nuca s-a spart. Regii s-au trezit pe nisip. Au apărut niște furnici roșii , i-au mistuit, în timp ce autorii din generația spontanee înotau în forță înapoi spre meleagurile mioritice. Povestea am aflat=o de la un străbunic al meu , Magellan al II-lea. BMM

Nebun X

Nebun X O mică preocupare - sinceritatea, Da, o preocupare. Aduce moartea? Inutil, replică reptila din Hill. Doi lilieci au ales culoarea vernil. Vom scrie un nou roman, două, nouă, Elogiile vin şi trec ca o rouă, Cea mai rară piatră - bunătatea, Cu ea se poate dărâma cetatea, E ca un berbec, urcă veseli pe scări Violatorii, flămânzi de jumări. Trece mortul cu fală în fruntea cortegiului, Mă prinde dorul de parcul Obregiului. Ca un taur creşte bucuria în mine, Soarele-i roşu, sunt nebun şi mi-e bine. Boris Marian

Experiența Marelui Fuck Era un indian cu nume ciudat, albii l-au poreclit Fuck prin prescurtare de la Hamurarifuckuiama. Omul a înțeles și a compus un cântecel pe care îl spunea la culcare – fuck,fuck, fuck, sunt și eu un drac, cool ori bleumarin, eu fuck pe Marlene. Meșterii de azi, calfe și nomazi, vă salut din mers, fuck și eu un vers. Unii au râs, alții l-au scuipat, vorba vine, i-au tras niște scatoalce pentru nulitatea conținutului și inestetica formei, dar confesiuni după atâta infestare, ce mai? Fraza cade greu, ca o pasăre împușcată în ceață, călăul mănâncă înghețată, se linge pe buze, locul este obișnuit, toți trăim azi, chiar și literatura, beți de soare , ies ocnașii din Casa Morții, ca un vis a trecut întunericul orbitor ( nimic despre Mircea C.), greu mă-mpăcam cu minciuna, adică iubesc arta, dar unii ucid artiști, îi lovesc unde se poate, în organele vitale și suinale, minciuna trăiește, înflorește și se urcă pe soclu singură, acolo moare, pe veci, uneori, inima seamănă cu un atu ascuns în mânecă, trișați , fraților, până nu vine Marele Fuck. El mi-a spus că o scoică duhnește mai dihai decât orice vorbă proastă, deși nu are nicio vină. Marele Fuck scria și versuri, reproduc numai două, apoi puteți dormi în liniște. Unde electrice străbat universul, nori în cădere, fulgere, mersul regelui ielelor taie cărarea, moare micuțul ca lumânarea. Ce melancolice-s ielele noaptea, ele se-nfruptă cu sânge, nu lapte, de prin tufișuri șuieră duhuri, fugi, drumețule, tu nu te bucuri? Acolo e casa de mult blestemată, acolo a fost cineva violată, fiica vergină de-un rege nebun, eu despre fuck nimic nu mai spun. Marele Fuck a tăcut, s-a scărpinat pe spinare, s-a scalpat singur și a plecat în Europa. BORIS MARIAN

Sontag

________________________________________ ________________________________________ [ Susan Sontag – o mare scriitoare americană- 10 ANI DE LA ÎNCETAREA DIN VIAȚĂ Susan Sontag născută Susan Rosenblatt (n. 16 ianuarie 1933, New York - d. 29 decembrie 2004, New York) a fost prozatoare, critic literar, scenarist,filosof, intelectual de prestigiu. Cartea care a consacrat-o este Împotriva interpretării, o pledoarie pentru relativismul filosofic din epoca postmodernismului. A studiat la University of California (Berkeley). apoi la University of Chicago. apoi la Harvard College, unde obține licența în engleză (1954) și filosofie (1955). Timp de un an e bursieră și predă filosofia la același colegiu. În 1957 obține o bursă de studii la St. Anne's College (Oxford), apoi la Paris. În 1963 publică primul roman: The Benejactor. În 1965 este bursieră a Fundației Rockfeller.Apare volumul de eseuri „Against Interpretation”. Tipărește al doilea roman: Death Kit. Calatoreste la Hanoi si publica Trip to Hanoi, volum care cuprinde impresii de călătorie în Vietnam. Scrie scenariul filmului Duet for Cannlbals. Face parte din juriul festivalurilor cinematografice de la New York și Veneția. Realizează al doilea film: Brother Cari.Termina Promised Land, un documentar despre Israel. Eseul On Photography câștigă The National Book Critics Oircle Award. Publică , în urma unei experiențe personale traumatizante„ Boala ca metaforă", apoi eseuri în volumul Under the Sign of Saturn. Realizează al patrulea film: Unguided Tour.Opere traduse in românește sunt „Împotriva interpretarii”, traducere de Mircea Ivănescu, Bucuresti, Ed. Univers, 2000 ,Boala ca metafora, SIDA si metaforele ei, traducere de Aurel Sasu, Cluj, Ed. Dacia, 1995, „În America„-Colectia ADEVARUL.- 2007.Creația Susanei Sontag este cu totul remarcabilă prin îmbinarea unui modernism care include absurdul, a și pus în scenă o piesă a lui Beckett, ”Așteptându-l pe Godot”,respectul pentru tradițiile democratice, a criticat vehement politica propriei țări în Asia, în Balcani, ca și o înțelepciune care s-a concretizat în eseuri pline de miez , în romane de înaltă calitate artistică. Romanul `În America`” trateaz[ problema imigranților veniți din Polonia, din alte țări est-europene. America este, cum a fost de la început„ țara tuturor posibilităților”, dar și unui nou tip de relații. Un conglomerat de personaje de diverse credințe, cu diverse tradiții, nivele culturale, pregătire, caractere. Ca o bună cunoscătoare a psihanalizei lui Freud, Susan Sontag își sudiază personajele, cu ticurile, nevrozele lor. „ Dumnezeu este și el actor”, spune un personaj. Romanul este ultimul din cariera autoarei, care avea deja o carieră de scenarist, de critic de film și de teatru. Lumea teatrului domină în cadrul narațiunii. Intervine și un fals jurnal. Cartea este scrisă pe mai multe planuri, deși personajele principale se păstrează, relațiile sunt în permanentă schimbare. Fascinant, romanul se citește dintr-o suflare. Insuficient cunoscută la noi, Susan Sontag merită o mai mare atenție din partea iubitorilor de frumos și înțelepciune. Cit[m c\tega g\nduri ale Sudsanei Sontag - • Minciuna este un mijloc elementar de autoapărare. Perversitatea este muza literaturii moderne. Sănătatea psihică e o minciună confortabilă. Nu există nimic mai murdar potenţial decât un război ascuns. Singurele răspunsuri interesante sunt acelea care distrug întrebările. Nu vroiam ca visele mele să-mi interpreteze viaţa, ci ca viaţa mea să-mi interpreteze visele. SIDA îi face pe oameni să se gândească la sex ca având, probabil, cea mai îngrozitoare consecinţă - sinuciderea. Sau crima. Cel mai frumos lucru într-un bărbat viril este un element feminin; cel mai frumos lucru într-o femeie feminină, este un element masculin. Aparatul de fotografiat ne transformă pe fiecare dintre noi intr-un turist în realităţile altor oameni, şi poate chiar şi în propria noastră realitate. Trecutul în sine, în vreme ce schimbările istorice sunt tot mai alerte, a devenit unul dintre subiectele cele mai suprarealiste- aceea de a crea posibilitatea de a vedea o nouă frumuseţe în ceva ce dispare. BMM ________________________________________

Diavolul

Diavolul Criminalul a fost depus într-o cușcă de sticlă,ca să poată vedea și să fie văzut chiar mâncând ori făcându-și nevoile. Era acuzat de uciderea a 1200 de bărbaţi, femei și copii. Folosise toate mijloacele -cuţit,topor,frânghie,otravă,glonţ, ș.a. Nu avea nicio remușcare, spunea că primise ordin de la Diavol.„Dar dumneata nu poţi gândi fără a primi ordine ?”, a fost întrebarea cheie a acuzării.„Nu” a spus scurt inculpatul. „Deci noi ar trebui să-l judecăm pe Diavol”, „Pe el, pe el”, a strigat bucuros criminalul. „ Cum dovedești că ai discutat cu Diavolul?”. „ E aici, în sală, voi sunteţi Diavolul” fu răspunsul. Rumoare în sală. ”Liniște, altfel vă evacuez!”, a intervenit judecătorul, răsfoind jurnalul acestui individ ciudat. Pe fiecare pagină era descrisă în amănunt câte o crimă. Literele aveau înflorituri gotice. Omul purta ochelari cu ramă neagră,avea ochi mici și pătrunzători,păr negru,părea cam de 60 de ani, dar putea fi mai tânăr. Deodată se auzi un strigăt isteric – „ Îl vreau de bărbat/> pe acest om”, declara cu voce spartă o femeie cam zburlită și violent vopsită. „ După lege trebuie să-l eliberaţi”. S-au auzit comentarii – „ Nu ţi-e teamă? Dar care lege spune să fie eliberat? ”.„Legea strămoșească”, bubui femeia cu voce de marinar. Pe ușă se strecură un pitic cu pălărie neagră, și pantofi enormi pentru statura sa. „ Eu sunt Diavolul, mă scuzaţi”, șopti prichindelul. „Vino mai aproape”, ceru judecătorul.„ Ai acte?”.”„Am”.„ Ce vârstă ai, cu ce te ocupi?”.„ 8000 de ani, mă ocup cu orice, doriţi un bilet în iad?”, întrebă mieros saltimbancul. Cineva îl recunoscuse – era clovnul de la circul care tocmai poposise în oraș. Criminalul se holba la el și nu pricepea mare lucru. Apoi interveni – ” E un hoţ,minte, mi-a furat ieri ceasul de buzunar”. „ Nu ţi-e rușine, păcătosule, nu am vorbit noi zilnic la telefon? Nu ţi-am spus eu mereu ce să faci?”, se supără piticul. Sala era înmărmurită. Se auzea doar o picătură ce cădea de pe o ramură pe pervazul ferestrei.Judecătorul făcu infarct. Femeia îl luă pe condamnat sub ochii jandarmilor și-l duse acasă,unde făcu o nuntă ca în povești. De atunci,în oraș nu se mai auzi de nicio crimă. Asta este puterea dragostei. Boris Marian Vizualizări: 2 Promovează . Partajare Twitter < Postarea precedentă .. Adaugă un comentariu Diavolul Criminalul a fost depus într-o cușcă de sticlă,ca să poată vedea și să fie văzut chiar mâncând ori făcându-și nevoile. Era acuzat de uciderea a 1200 de bărbaţi, femei și copii. Folosise toate mijloacele -cuţit,topor,frânghie,otravă,glonţ, ș.a. Nu avea nicio remușcare, spunea că primise ordin de la Diavol.„Dar dumneata nu poţi gândi fără a primi ordine ?”, a fost întrebarea cheie a acuzării.„Nu” a spus scurt inculpatul. „Deci noi ar trebui să-l judecăm pe Diavol”, „Pe el, pe el”, a strigat bucuros criminalul. „ Cum dovedești că ai discutat cu Diavolul?”. „ E aici, în sală, voi sunteţi Diavolul” fu răspunsul. Rumoare în sală. ”Liniște, altfel vă evacuez!”, a intervenit judecătorul, răsfoind jurnalul acestui individ ciudat. Pe fiecare pagină era descrisă în amănunt câte o crimă. Literele aveau înflorituri gotice. Omul purta ochelari cu ramă neagră,avea ochi mici și pătrunzători,păr negru,părea cam de 60 de ani, dar putea fi mai tânăr. Deodată se auzi un strigăt isteric – „ Îl vreau de bărbat/> pe acest om”, declara cu voce spartă o femeie cam zburlită și violent vopsită. „ După lege trebuie să-l eliberaţi”. S-au auzit comentarii – „ Nu ţi-e teamă? Dar care lege spune să fie eliberat? ”.„Legea strămoșească”, bubui femeia cu voce de marinar. Pe ușă se strecură un pitic cu pălărie neagră, și pantofi enormi pentru statura sa. „ Eu sunt Diavolul, mă scuzaţi”, șopti prichindelul. „Vino mai aproape”, ceru judecătorul.„ Ai acte?”.”„Am”.„ Ce vârstă ai, cu ce te ocupi?”.„ 8000 de ani, mă ocup cu orice, doriţi un bilet în iad?”, întrebă mieros saltimbancul. Cineva îl recunoscuse – era clovnul de la circul care tocmai poposise în oraș. Criminalul se holba la el și nu pricepea mare lucru. Apoi interveni – ” E un hoţ,minte, mi-a furat ieri ceasul de buzunar”. „ Nu ţi-e rușine, păcătosule, nu am vorbit noi zilnic la telefon? Nu ţi-am spus eu mereu ce să faci?”, se supără piticul. Sala era înmărmurită. Se auzea doar o picătură ce cădea de pe o ramură pe pervazul ferestrei.Judecătorul făcu infarct. Femeia îl luă pe condamnat sub ochii jandarmilor și-l duse acasă,unde făcu o nuntă ca în povești. De atunci,în oraș nu se mai auzi de nicio crimă. Asta este puterea dragostei. Boris Marian Vizualizări: 2 Promovează . Partajare Twitter < Postarea precedentă .. Adaugă un comentariu

Antagonice

Antagonice Cioplesc cuvintele în ape curgătoare, Se pierd tăceri asurzitoare, Ideile ca iezii mor de sărbători, O lacrimă să-mi dărui, Mirador. Virgine trec, în urmă cavaleri, În pulbere se nasc puberi, Sunt legendarii noștri străbunici, Ce-mi pasă mie de călăi pitici? Au o mustață sus și una jos, Au creier jos și-n craniu sos, Sunt holograme, umbre de copaci, Din cauza lor n-ai timp să taci. Desfac petala florii fără vini, Ce-mi pasă dacă-n Rai e și venin? Un ocean fără rechini E mort și pentru albastrul cristalin. Știau și anticii, nu-i bine fără rău, Fu…l dracii fără Dumnezeu. Singurătate, tu ești obiectul studiului meu, Cu tine L-am găsit pe Dumnezeu, Într-o noapte am visat că am ucis un om, Dimineața, în curte, murise un pom, Dar m-am dus la poliție să întreb ce și cum, În noaptea aceea murise-un nebun, mi-au spus, tu ești acela, viu sau mort, nu mai știam, kein einziges Wort. BORIS MARIAN

Într-o noapte

Într-o noapte Într-o noapte m-am trezit absolut singur, Fără amintiri, fără cuvinte, am gemut, mi-a răspuns un câine la mari depărtări. Am iubit eu, oare? Am avut prieteni, oare? M-am născut singur, unde sunt părinții mei? Unde mă aflu? În jurul meu numai cărți. Suflete moarte. Nu se poate trăi doar din cărți. Am început să caut pe întuneric. Am dat tot de mine. Oare, voi n-ați avut astfel de nopți? De ce tăceți? De ce trebuie să murim de atâtea ori Ca să recunoaștem simplu – da avem nevoie de dragoste? Dimineața totul era ok. Sau părea ok. Cât invidiez nebunii cu lumile lor imaginare. BORIS MARIAN

Misterioșii hazari

Misterioșii hazari Abia înaintez, un pas, doi, un elefant de puf, Viața e lentă cu inexistenții, Luna nici nu există. O rochie ce nu rezistă. Fotografiile din creier s-au șters. În dantele răposatei, șoriceii au adormit fericiți. Cuțitele de argint așteaptă în scrin mâini puternice. Orice întrebare miroase a mosc și a liliac. Opera privighetorii nu a fost tipărită. Copile, tu nu ești veșnic, dar ocolești întrebarea. Plânsul este muzical și matematic. Oricare drum se va termina într-o prăpastie plină cu flori. Destul ne-ai jignit, mătușă moarte, e timpul să pleci . Când toți plâng, cine mai este sincer? Hai , îmi spuse fata de la intrare, Fugim în desiș, va trebui să te sărut. Așa mi-a porunci Stăpânul. Despre hazari , nimic. BORIS MARIAN

Firea lucurilor- 2 Firea, fierea, nu te juca tu cu mierea, Uneori, un bour adoarme în nouri, Mașina de scris a ucis, Basmele și orgasmele, Palide degete, Satana vede, La Roșiorii de Vede, șapte purici pe-un picior, dar picioru-i carnivor. Balaur cu ochi de aur, n-a făcut rău, raiul nu este al său. Tu în rai de te duceai, Rai în urmă , zic, lăsai. BMM

Firea lucrurilor

Firea lucrurilor Firea și fierea lucrurilor, Uneori ele adorm, Nici capul nu le doare, Basmele umblă bezmetice, Palide-s vintrele, ca la morgă, Nu mai ochii, nefericite oglinzi Lăsați balaurii să facă dragoste, Doar pătrunjelu-i de vină. Toacă bine vorbele, să nu-și sfarme cititorul creierii, Fii o iscoadă modestă a florilor, Viitorul lor e incert, Ele sunt oarbe, Era o vreme când nu mă temeam de nimic, Acum nimicul se teme de mine, Numai soarele știe să scoată lumina adâncurilor, Rege sau cerșetori, egali în fața apusului. Toamna cu frunze alungate din pomi, Ca electronii căzuți din atomi, Nu știm nimic, strălucirea lipsește, Vin profesorii, îi numeri pe dește, O hologramă pentru un cal, Dincolo sare pacientul Baal, Totul ne pare prea încâlcit, Palide vorbe a la Democrit, Hai să lăsăm lumii ăsteia trupul și să urcăm fără temeri și scrupul, trecem de nori, de lumină, de legi, eu te aud ce-mi spui, mă-nțelegi? Din oglindă cade ciobul de lumină, Căile lactee se nasc din rugină, Soră e rugina cu o venă cavă, Sângele ei curge – o fierbinte lavă, țurțurii îngheață după lacrimi multe, nimeni nu aude amintiri tăcute. BORIS MARIAN

Staliniana-2014

Staliniana-2014 Cânt 1 Tavarășul Stalin trăiește în noi, Habar nu avem ce este un moroi, Era el, tovarășul bun specialist, Numai puțini îl știu ca lingvist, Nu era el un oarecare, A sugrumat cuvinte, popoare, Eu îi mai scriu uneori, în pustiu, El nu citește, îmi plac cei ce știu, Cei ce nu dau nimănui socoteală, În iad ei au dușmani de clasă, de școală, La fel și urmașii urmașilor săi, Îți vine să strigi la Dumnezei, Intră un varan, iese un pui, Portretul lui Stalin fixat e în cui. ************************** Cânt 2 Călina, calina, Mălina, mălini, Câți ai sfărmat între canini? Outsideri, buldogi de pe Vega mă latră, Ei sunt genialii din era de piatră, Mă simt depășit, sunt poate senil, Dar râd de prostanul trufaș, infantil, În artă, de-i artă, atuul nu-i scris În ani, sex, etnie. E doar Paradis. Dar ce înțelege bostanul citit? El știe să-njure scuipând cu acid, Brăila cu mila, în București Cresc doar bureți, se bea fără cești, Margento? Ce-i asta? Întreabă un ins Fost grangur, acum un cinstit securist, Epitalamul , may Lord never put, Eu cred că-n zadar unii inși s-au născut. Vă iert, cum vă iartă și Domnul din cer, Scrieți băieți, cum spunea Boris Mehr. Cânt 3 Apoi veni aporia și spuse, Lasă-ne, Doamne, opinii opuse, Locomotiva prinde viteză și va lovi în mers o cinteză, au și apele ironiile lor, voi nu veți ști, onorați verișori, nu vă ratați timpul, talentul, eu nu accept , glumeț, argumentul, scriu și trăiesc serios și seros, doar cu perfuzii de sânge câinos, las liniștit în urmă istoria, Homer, Vergiliu și Muntele Moria, Trec pe la poștă, iau un pachet, E cioclopedia unui băiat Ce mă admiră de peste ocean, Lacom admir poștărița, n-o am. Cânt 4 Reversul unui zbor, O amintire de cocor, Din cormoran nu scoți un ban, Sunt cel ce spală umbrele pe apă, Doar albul ne învață și ne scaldă, Din scorburi vin ciclopii mult prea hâtrii, Se-nvârte moara vieții, se învârte, Când se cosește iarba fără voie, Poți să-l decapitezi pe zeul Joe. BORIS MARIAN București 9 august 2014

Nastasia

Nastasia Domnișoara Nastasia, domnișoara Nastasia Ne trezea pasiunile, pe maidanul dragei mele Sfârâia cărbunele, Un copil cânta în soare, un destin și zâmbete, Închid ochii, duh bătrân, lasă-mi clipa, strâmbă-te. Trăiam ca o pasăre, ca un mormoloc, Ale mele maida-nele au luat-o din loc, Înconjoară, azi, planeta Vagabonzi și hoți, Îmbrăcați în salopete, baronii-iloți. Vă sculați, nu-i mântuire, rob cu rob, uniți, Nu strigăm, nu-i stalinire, Marxiști liniștiți. Unul scrie cântecul, altul umflă pântecul, Un fir din fus se duse, din biznes- parnuse. Degeaba cânți, viețaș milog, Ucis-ai tu un biet olog, Dar ai și tu un cord deschis, Care vorbește chiar și-n vis. Sub plopii rari merg doi acari, Unu-i Păun, altu-i șperțar, O, stinge soarele, te rog, Se milogește Nedaibog. Unul moare, îi crește sub frunte o floare, Eu nu mai aud șoapta frasinului, Numai pașii asin-asasinului. BORIS MARIAN

În castelul Metzengerstein

În castelul Metzengerstein Lui E.A.Poe În castelul Metzengerstein Intră o stafie, La o sută verste, mie Mi se pare Cain. Ia bomboana, zice hârca, Mestecă hârtie, De la Viena pân-la Bârca De stafii – oștire. Berenice, Berenice, Cum te mai iubiră Richard Wagner și cu Nietzsche, Dar eu cânt la liră. Regele pe nume Ciumă Intră în cetate, Morții nu prea știu de glumă, Gâzii n-au păcate. Ah, Ligeea, ah, Ligeea, Lasă Casa Usher, Stă să cadă la cutremur, Îngeru-i la ușă. Un portret oval îți dărui, Tenul tău de crin e, Masca morții roșii, cărui Diavol îi stă bine? Într-o hrubă sună ceasul, Orologiu sumbru, Inima îmi spune, lasă, Nu mai pot să umblu. Waldemar apare galben, Lămâios și țeapăn, Eu lui Waldemar o palmă i-aș servi , dar crapă. Demonul perversiunii Face-n Iad ravagii, Metzengerstein, scrie-n rune, l-au distrus iobagii. | Profet Păsări și arbori, visuri și nopți, Degete smulse, strivite de roți, Harnic călăul spânzură, taie, Are prieten doar o potaie. El este Marele Inchizitor, Nu are nume, numele mor, Noapte, tăcere, de undeva Spune trei vorbe o cucuvea. Mult mai departe, în zări, un păstor Își pregătește propriul viitor, Fluieră-ncet, adună-n secret, Domnul păzește pe noul Profet? BORIS MARIAN

Matur și foarte trist

Matur și foarte trist poezie [ ] poezie - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Colectivul de redacţie [borismarianmehr ] 2011-12-29 | | Matur și foarte trist În întuneric, un câine negru, Hoinar flămând trece pe lângă mine, O umbră de diavol exilat, Nopțile copilăriei mele au fost dominate De lătrături neliniștitoare, O locomotivă, la mari distanțe, șuiera disperată, bețivani se opreau lângă fereastra mea, învățându-mă argourile pușcăriașilor, iar eu închideam ochii, îl zăream pe căpitanul Ahab gonind după Balena Albă. Apoi se făcea ziuă, Eram matur și foarte trist. BORIS MARIAN Democrația melancolică Melancolică trece democrația, Ca o femeie abandonată, Nici prieteni, nici dușmani, „Nu fiți familiari, tovarăși”, zbiară La megafon un nebun, este frig afară, Toate trenurile sunt în întârziere, Otrăvurile sunt prea dulci, nici câinii Nu le culeg de pe stradă, Dar iubirea nu cunoaște opreliști, Nici eșecuri, nici trădări, veniți la Clubul Orolologiul, se vor cânta liturgii lugubre pentru morții din viață, . Călătorul, care sunt eu, voi lăsa umbra să se odihnească, o fi monstrul atât de puternic? Trebuie să ne gândim și la asta, Da, cu rețeta în mână. Copiii fac educație părinților, bunicilor, străbunicilor, Dar degeaba. Este nevoie de o mare demolare. Eu iau harfa din cui și cânt, Strunele ei sunt rupte, precum în alt cântec, Dar cânt, ujn șarpe mi-aruncă dinții La picioare. Cânt. Afară și-nlăuntru Stăm prea mult în afara noastră, Singuri tragem obloanele, închidem ușile, Umblăm bezmetici printre oameni, Ne este team să intrăm În interiorul nostru, preferăm ocolul, Cercul perfect, Iar sufletul nostru, ca un biet animal domestic Dărâmă, rupe totul În interiorul nostru Până în ziua când cineva deschide Ușile, ferestrele, Bine ai venit, iubito. Pământul nu arde, e rece, Numai ființele vii ard Ca niște făclii, Unele ascund focul lor interior, Altele ard precum Hus ori Giordano, Tu, iubito, găsești în mine un rug, Eu aud cum șoptești, Focul arde, el arde, va veni și tăcerea Pe-ntregul pământ, Noi vom arde în stele, Alături, pe rând. ******************************* De mult n-auzisem De mult n-auzisem de el, Am aflat că murise de mult, El eram eu, eu murisem de mult, Mai știa el de mine, mă mustra? Doar ascult. Mai aud câte-un sunet din albele lumi, Îmi vorbește, îmi scrie, mă-ndeamnă și cum Ar mai fi, ar mai vrea să mai schimbe ceva, Dar lumea pășește ca tancul de câmp Peste gropi și tranșee, pe cadavre, pe dâmbi, Ne urăm , ne uităm, ne-ngropăm fără plâns, Eu ridic un pahar, în el lacrimi am strâns, Ascunse cu grijă, să nu râdă un ins Ce nu știe că moartea de mult ne-a cuprins, O moarte în suflet, când trupul e viu, De aceea trăiesc, de aceea mai scriu. BORIS MARIAN

CICLUL

aCICLUL Iubirea vine 1. Iubirea vine de la Dumnezeu și de la Diavol, Asta mi-au spus doctorii Nein și Jawohl, Îți amintești de mine, Diana, Poți să mă ierți c-am părăsit Savanah? Gautami și Prabati, Kama –sutra Ei o știau când nu era nici Chandragupta, Prea sunt fierbinți aceste nopți prea bengaleze, Trec mereu duhuri mohorâte, treze. Amrita , ți-amintești iubitul Ce-ți atingea doar locul, prea-sfințitul? 2. Diabolice Priceputul la percepție Se prezintă cu-o infecție, Nu îl place funcționarul, Dar ficțiunea este harul. Celui care mai citește Versurile lui nea Pește. Ți-am fost dragă, zise Zița, Mestecând în dinți halvița, Dar să-mi spui tu, te-ai temut De motanul Belzebuth? Lung pământul, lat e patul, Vine nașul, cere blatul, Dă-i o fată, măi, Săgeată, Nu ești beat, dar ea e toată. 3. Mâine, mânia va fi vesperală, Cu disperare, centrifugală, Trec prin dumbrăvi privighetori, Ce priveghează pe muritori. Lin este glasul morții caline, Nu te opri lângă pietre, străine, Pline de farmec sunt clipele-clipuri, Are viața o mie de chipuri. Ce vrei s-asculți, trecătorule laș? Fugi la o damă, la crâșmă-n oraș……… ……….Gaudeamus cântă-ne, Pe noi, morții, leagă-ne, Rupe flori, plătește-amenda, Dar nu plânge, sacramenta, Muchos, voi, urmați-mă, stația e maximă. 4. Apoi veni aporia și spuse, Lasă-ne, Doamne, opiniile opuse, Locomotiva prinde viteză și va lovi în mers o cinteză, au și apele ironiile lor, voi nu veți ști, onorați verișori, nu vă ratați timpul, talentul, eu nu accept, glumind, argumentul, scriu și trăiesc serios și seros, doar cu perfuzii de sânge câinos, las liniștit în urmă istoria, Homer, Vergiliu, Pico și Moria, Trec pe la poștă, iau un pachet, Cioclopedii ale unui băiet Ce mă admiră de peste ocean, Lacom admir poștărița, n-o am. BORIS MARIAN

momente

Moment Simfonia a Cincea beethoveniană, În arome de pește prăjit, Trec mașini, cineva e lovit mortal, Un câine urlă prelung, Mă grăbesc spre casă, voi scrie Poemul de dragoste, așteptat. Mi-am irosit viața, mi-am mirosit moartea, un iz de nectar și sulfină, mergeam pe ape-lumină, dar Domnul mi-a dat înc-o șansă, ca unui rege o Franță, am pătruns în inima ta, iubito, un don Juanito? Ce pușlama, strigă îngerii, Lasă-i în Valea Plângerii, Rostogol prin ierburi, verbul A ne iubi. Demn e cerbul. Mai puțină teamă, indiferență, Sunetul adânc, de aramă, Penitență, Doamne, penitență, Recife negre întâlneam cândva, Oceanul se scufunda, Soarele ronțăia oameni și pietre, La ce să scriu pe perete? Ochii tăi, zidul meu, Ochiul lui Dumnezeu, Atunci ai coborât , înger blând. Să te părăsesc? Nicicând. Un secret ce salvează viața? Zăceam în zăpadă, dimineața. Oare când am băut această zăpadă? Când a intrat Transatlanticu-n radă? Un uriaș pe catalige, timpul nostru. Care timp? Care e rostul? Empitric trăim, gândind imperial, Doar chipul dragostei e palid, oval. Fluturii fac un zgomot ciudat, Parcă o rudă a decedat. Strălucirea soarelui, trecută, Undeva furtunile se nasc, Prima mea iubire prea durută, Sufletele-n ceruri stele pasc, Cad zăpezi anemice pe case, Frunzele apar și mod prea des, Prima mea iubire, ca o plasă, Crește plasa, fire se-ntrețes, Nu uităm nimic din ce ne doare, Râsul este drumul spre neant, n-am să râd pentru că totul moare, din regrete cresc, hazar gigant. În Caucaz eu m-am născut, tot hazul, s-a reconstruit Caucazul. Boris Marian . |

Albastru de Baleare

Albastru de Baleare poezie [ ] poem - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Colectivul de redacţie [borismarianmehr ] 2011-12-24 | | Albastru de Baleare Să fiu embrionul mai multor femei, O mie de oameni mă iartă, se spune că lichidul e lacrima lui Dumnezeu, iar tu Cain, Abel sau cum te cheamă ai sorbit aceeași lacrimă cu mine. Fără vicii nu am fi oameni, Raiul s-ar prăbuși În lipsa celor viciați, Iadul ar fi neîncăpător, O funie subțire Ca firul de păianjen Ne ține legați. Un glonte-n tâmplă, C”est la morte, , Azi am fumat ultima țigară, Ieri am sărutat ultima fată, Nu de mult m-am lăsat de alcool, dar viciul există ca șarpele, cu un singur ochi, să-l privim în ochi. Incognito mergeam în Baleare, Păream un prinț la mare depărtare, Un manechin în plină disperare, Implozie ce nu are căutare. A ierta-iertare, crește iarba mare, Vine din război carul cel cu boi, Carul n-are roate, boii nu au coate, Căruțașu-i mort, sus, pe capră-i Lord Verde vârcolac, bun pentru spanac, Pentru vrăji, vădane, nasc copii-n borcane, Hei, opriți aici, strigă din bunici Unul mai bătrân, că e slab și spân, De unde venirăți, cine v-a adus? Cine să-i fi spus? Noi suntem iertarea, Bubuie și zarea, Tremură pământul, Tace și cuvântul, Vârcolacul sare – v-am adus iertare, Ce batjocorire, Ce mai plâns în lume, Vorbele nu-s bune, Unde e Iubirea? Moare-n mănăstire. Din două respirații cristaline, Redeveneam copii, călini, căline, Călugăr- prinț plecat în în Baleare, Un abanos albastru, mările amare. Boris Marian . |