Matur și foarte trist

Matur și foarte trist poezie [ ] poezie - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Colectivul de redacţie [borismarianmehr ] 2011-12-29 | | Matur și foarte trist În întuneric, un câine negru, Hoinar flămând trece pe lângă mine, O umbră de diavol exilat, Nopțile copilăriei mele au fost dominate De lătrături neliniștitoare, O locomotivă, la mari distanțe, șuiera disperată, bețivani se opreau lângă fereastra mea, învățându-mă argourile pușcăriașilor, iar eu închideam ochii, îl zăream pe căpitanul Ahab gonind după Balena Albă. Apoi se făcea ziuă, Eram matur și foarte trist. BORIS MARIAN Democrația melancolică Melancolică trece democrația, Ca o femeie abandonată, Nici prieteni, nici dușmani, „Nu fiți familiari, tovarăși”, zbiară La megafon un nebun, este frig afară, Toate trenurile sunt în întârziere, Otrăvurile sunt prea dulci, nici câinii Nu le culeg de pe stradă, Dar iubirea nu cunoaște opreliști, Nici eșecuri, nici trădări, veniți la Clubul Orolologiul, se vor cânta liturgii lugubre pentru morții din viață, . Călătorul, care sunt eu, voi lăsa umbra să se odihnească, o fi monstrul atât de puternic? Trebuie să ne gândim și la asta, Da, cu rețeta în mână. Copiii fac educație părinților, bunicilor, străbunicilor, Dar degeaba. Este nevoie de o mare demolare. Eu iau harfa din cui și cânt, Strunele ei sunt rupte, precum în alt cântec, Dar cânt, ujn șarpe mi-aruncă dinții La picioare. Cânt. Afară și-nlăuntru Stăm prea mult în afara noastră, Singuri tragem obloanele, închidem ușile, Umblăm bezmetici printre oameni, Ne este team să intrăm În interiorul nostru, preferăm ocolul, Cercul perfect, Iar sufletul nostru, ca un biet animal domestic Dărâmă, rupe totul În interiorul nostru Până în ziua când cineva deschide Ușile, ferestrele, Bine ai venit, iubito. Pământul nu arde, e rece, Numai ființele vii ard Ca niște făclii, Unele ascund focul lor interior, Altele ard precum Hus ori Giordano, Tu, iubito, găsești în mine un rug, Eu aud cum șoptești, Focul arde, el arde, va veni și tăcerea Pe-ntregul pământ, Noi vom arde în stele, Alături, pe rând. ******************************* De mult n-auzisem De mult n-auzisem de el, Am aflat că murise de mult, El eram eu, eu murisem de mult, Mai știa el de mine, mă mustra? Doar ascult. Mai aud câte-un sunet din albele lumi, Îmi vorbește, îmi scrie, mă-ndeamnă și cum Ar mai fi, ar mai vrea să mai schimbe ceva, Dar lumea pășește ca tancul de câmp Peste gropi și tranșee, pe cadavre, pe dâmbi, Ne urăm , ne uităm, ne-ngropăm fără plâns, Eu ridic un pahar, în el lacrimi am strâns, Ascunse cu grijă, să nu râdă un ins Ce nu știe că moartea de mult ne-a cuprins, O moarte în suflet, când trupul e viu, De aceea trăiesc, de aceea mai scriu. BORIS MARIAN