Sans peur et sans reproches

Sans peur et sans reproches Un prieten mă somează să nu-l bombardez cu emailuri. În privința comunicării eu sunt un cerșetor … de cafea, vorba Brumarului. Fiecare avem dispoziții, indispoziții, setea de libertate individuală este normală, nu-mi cere ce nu pot da. Ok, am pățit-o cu oameni foarte apropiați. Tezeu, te chem din file-ngălbenite, să vii cu Hipolit, ispite, ia-l pe Egeu cel plin de eu, să ne ajute Dumnezeu, vom galopa cu Antiopa, femeie aprigă, ah, jopa, s-a încurcat povestea-n nuc, recurgem la un eunuc. Cu Ariana e mai greu, ce sentimente, derbedeu fu Minos când a construit un labirint chiar pe Wall Street. Să revenim la Glaucos, acela ce aduse glasnosti, Dedal ce s-a dedat la zbor, a construit un cuib de ciori, pe Hercule, ajunge, zic, dar ce ne spune Demonique? Nimic nu e sub soare, deci să nu fii nimic, sărut la subțioare, desfac și e un plic, buzele tale , sigur, poem suprarealist, nici eu nu-ți stau în cale, eu mor și nu insist, ne vom iubi? Nu poți să fugi, orice ar fi, m-ascund în rugi, scoate acum și una și alta, în sfârșit, cu cât tu ești mai nudă, pe-atât sunt fericit, scriu versuri chiar pe sâni și chiar și pe buric, la nouă luni, desigur, voi fi iar străbunic. O iarnă grea, cumplite tragedii, ruinele fumează, de mine nu mai știi, ce frig și anonimi noi ne simțim pe străzi, vom închiria un pat, vom adormi pe lăzi, ACEEAȘI VECHE CIUMĂ PĂTRUNDE UNDE VREA, zadarnic trece timpul, bolnavi suntem de ea, sol non occidat, nu te baza pe el, mai multe știe prostul, mai multe un mișel, bat clopote în ceruri, nu se aud, sunt surzi și sfinții și nesfinții, fiți dârji ca niște kurzi, colacii de salvare, olcuțele cu vin vor să salveze veacul ce poate fi ultim. Zadarnic, supărarea e doar un fleac în cer, eu scriu de fericire că nu a murit ieri. BORIS MARIAN