Experiența Marelui Fuck Era un indian cu nume ciudat, albii l-au poreclit Fuck prin prescurtare de la Hamurarifuckuiama. Omul a înțeles și a compus un cântecel pe care îl spunea la culcare – fuck,fuck, fuck, sunt și eu un drac, cool ori bleumarin, eu fuck pe Marlene. Meșterii de azi, calfe și nomazi, vă salut din mers, fuck și eu un vers. Unii au râs, alții l-au scuipat, vorba vine, i-au tras niște scatoalce pentru nulitatea conținutului și inestetica formei, dar confesiuni după atâta infestare, ce mai? Fraza cade greu, ca o pasăre împușcată în ceață, călăul mănâncă înghețată, se linge pe buze, locul este obișnuit, toți trăim azi, chiar și literatura, beți de soare , ies ocnașii din Casa Morții, ca un vis a trecut întunericul orbitor ( nimic despre Mircea C.), greu mă-mpăcam cu minciuna, adică iubesc arta, dar unii ucid artiști, îi lovesc unde se poate, în organele vitale și suinale, minciuna trăiește, înflorește și se urcă pe soclu singură, acolo moare, pe veci, uneori, inima seamănă cu un atu ascuns în mânecă, trișați , fraților, până nu vine Marele Fuck. El mi-a spus că o scoică duhnește mai dihai decât orice vorbă proastă, deși nu are nicio vină. Marele Fuck scria și versuri, reproduc numai două, apoi puteți dormi în liniște. Unde electrice străbat universul, nori în cădere, fulgere, mersul regelui ielelor taie cărarea, moare micuțul ca lumânarea. Ce melancolice-s ielele noaptea, ele se-nfruptă cu sânge, nu lapte, de prin tufișuri șuieră duhuri, fugi, drumețule, tu nu te bucuri? Acolo e casa de mult blestemată, acolo a fost cineva violată, fiica vergină de-un rege nebun, eu despre fuck nimic nu mai spun. Marele Fuck a tăcut, s-a scărpinat pe spinare, s-a scalpat singur și a plecat în Europa. BORIS MARIAN