Albastru de Baleare

Albastru de Baleare poezie [ ] poem - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Colectivul de redacţie [borismarianmehr ] 2011-12-24 | | Albastru de Baleare Să fiu embrionul mai multor femei, O mie de oameni mă iartă, se spune că lichidul e lacrima lui Dumnezeu, iar tu Cain, Abel sau cum te cheamă ai sorbit aceeași lacrimă cu mine. Fără vicii nu am fi oameni, Raiul s-ar prăbuși În lipsa celor viciați, Iadul ar fi neîncăpător, O funie subțire Ca firul de păianjen Ne ține legați. Un glonte-n tâmplă, C”est la morte, , Azi am fumat ultima țigară, Ieri am sărutat ultima fată, Nu de mult m-am lăsat de alcool, dar viciul există ca șarpele, cu un singur ochi, să-l privim în ochi. Incognito mergeam în Baleare, Păream un prinț la mare depărtare, Un manechin în plină disperare, Implozie ce nu are căutare. A ierta-iertare, crește iarba mare, Vine din război carul cel cu boi, Carul n-are roate, boii nu au coate, Căruțașu-i mort, sus, pe capră-i Lord Verde vârcolac, bun pentru spanac, Pentru vrăji, vădane, nasc copii-n borcane, Hei, opriți aici, strigă din bunici Unul mai bătrân, că e slab și spân, De unde venirăți, cine v-a adus? Cine să-i fi spus? Noi suntem iertarea, Bubuie și zarea, Tremură pământul, Tace și cuvântul, Vârcolacul sare – v-am adus iertare, Ce batjocorire, Ce mai plâns în lume, Vorbele nu-s bune, Unde e Iubirea? Moare-n mănăstire. Din două respirații cristaline, Redeveneam copii, călini, căline, Călugăr- prinț plecat în în Baleare, Un abanos albastru, mările amare. Boris Marian . |