Scrisoare mamei

Scrisoare mamei • Mai trăiesc, bătrâna mea măicuță, mă apropii tot mai mult de vârsta ta, eu pe tata l-am lăsat de mult în urmă, ar putea să-mi fie fiu cumva. Am trecut prin multe ca și tine, bine este că nu le-ai știut, parcă văd cum dădeai fuga, temătoare, întrebând ce s-a-ntâmplat , ce m-a durut. Și mi-e dor de sfaturile tale, le-ascultam zâmbind, nu le urmam, tu vedeai în ochi-mi nerăbdarea, împreună ne opream, zâmbeam. Niciodată nu pierdeai umorul, moartea însăși s-a sfiit când mi te-a luat, mai trăiesc bătrâna mea măicuță, tu auzi în vis cât te-am chemat? De ne-om reîntâlni în altă viață, liberați de ce și cum, mustrări, ai răbdare, am să vin ca de la școală, cu carnetul plin de-atenționări. Ai să spui că nimeni nu-i de vină, Domnul va zâmbi, un moș bătrân, mai trăiesc , iubita mea măicuță, anii trec de parcă-s săptămâni. BORIS MARIAN MEHR

Eu nu cobor și nici nu urc

Eu nu cobor și nici nu urc _____________________________ Pe o moviliță zării ce? Musculiță. Am săpat mai gios, șarpe veninos găsii, părea a fi râmă, poate doar o gâlmă, pe loc îl strivii, au ieșit pui vii, verzi, eu m-am rugat Domnului, păcat să fie tot șerpi, motănei aș vrea, gri, de catifea, să cânte coral Imnul Național. BORIS MARIAN

Opusă și valului

Opusă și valului Se dedică lui Ion Barbu Opusă și valului, Aleanul aleanului, Trimite-un texticul( de la text), Plimbare cu bricul, Toți îngâmfații Speriați de gealații, De urlă Galații, Ce cheltuie wații, Că fecioria Visa preeria, Frumosă femeie Din vremuri ahee, Capela Sixtină o ține-n lumină, nevinovată și dezbrăcată. Eu o pictez, Eu o mulez, Eu o sculptez Până la miez. Lumea de-Apoi Ne prinde tot goi, Eva, Adam In-vocați în van, Îndoiți din spate De multe păcate, Vor scrie și ei, Acum prichindei, Mult erau frumoși, Ai noi bieți strămoși, Noi v-am îndrăgit, , Voi ne-ați amăgit Că fără iubire Totu-i pieire. Versuri –viața mea, Cine cuvânta? Inima curată, Mult nevinovată, Umblu tot desculț, Ca Rabi Yeshua Am să fac Teshuva. BORIS MARIAN

Ce întâmplare?

Ce întâmplare? __________________ Soarele – un pește prins în plasa clorofilei, Precum femeia care prinde tot, în cale, Struguri cuprinși de flăcări dulci, poți cuvânta Între doi sâni cu două sfârcuri violacee? Există prea adânci curenți fierbinți Precum în prima noapte ochii miresei de mirări surprinși. Dar eu pornii spre mall cu mare avânt, La ușă m-am zgâriat de –un cui, otravă, Degetul pe loc mi s-a umflat, Aud cum râde teroristu-n spate, Am amețit, căzui într-un nămol, Ce mirosea precum cadavrele de-o lună jumătate, A izbucnit și un război local, în care mi-am pierdut și mâna și piciorul, de nu mai pot nici scrie, nici iubi. Cu asta s-a-ncheiat frumoasa mea duminică. BORIS MARIAN

Femeile frumoase

Femeile frumoase __________________ Orice femeie este frumoasă, de la mama, de la logodnica, de la soția Eva, noi fiind bieții Adami, mereu păcăliți. Prima femeie admirată de mine A fost profa de germană. Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime, De unde și dragostea mea pentru poezia germană. Apoi, toate iubitele mele erau frumoase, Unele mai mititele, altele mai măricele, Dar, cele mai frumoase au fost doctorițele care m-au salvat de la moarte. A venit la mine o zână, era rezidentă, mi-a spus – ai să trăiești, dar ai răbdare. Am trăit, mi-a arătat că și ea avea probleme Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare. Apoi a venit o zână la Terapie intensivă, Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu, Dar ea mi l-a pus la punct și m-a învățat să merg. Acum iubesc o princesse lointain, Este frumoasă și mândră ca zeița Atena. Cine va veni ,să nu fie ultima femeie frumoasă, Să nu poarte coasă. BORIS MARIAN

• Comedia erorilor Îmi place frumusețea ta și puritatea ta îmi place, Păcatul de a nu iubi este mai diabolic, drace! Mefisto plânge undeva, iar șarpele este un foc nestins, Ne vine moartea blând, matern,te cheamă, o refuzi , a nins. Ea-i deghizată-n vizitiu, te biciuiește pân-la sânge, Inchizitorii sunt în noi, Mefisto, tu câștigi, nu plânge. E gândul cel mai mare hoț, pare mai prost, pervers, copilul, Un thriller e nimic când simți că te absoarbe lacom vidul. Nu-i scenă lumea, nu-s actori atât de buni să joace rolul Înșelătorului perfect, pe Don Juan îl pierde golul, Eu n-am să pierd cât timp găsesc răspuns pe buzele femeii, Cuvântul n-are nici un rost, visez legendele Egeei. Când zimbrul cu colți de argint mă va zdrobi, eu voi renaște, O fericire o plătești cu viața, ești un miel de Paște. Nu-i fericit nici Dumnezeu, el ne iubește-n pacea-i amplă, Îmi place frumusețea ta și puritatea ta de ambră. Fals suicid, se stinge gândul, noi parodiem o suferință? Dar cine știe câți ucid în ei iubirea cea mai sfântă. Ai obosit trăind, defel, un glonț în ochiul stâng, revino, Aș vrea să mă scufund în somn precum Titanicul în vinuri. Să fii și grădinar și flori, ai mâini ușoare, rece-i roua, Un chip prea alb, privești prea blând, mă fulgeră seninu-n două. Am un prieten, îl aveam, s-a aruncat din disperare, Clădirile erau prea mici, el a zburat în depărtare, De-a acolo ne scria frumos, a luat un premiu pe la Stockholm, , Dar ce folos, era mai mort, decât oricare mort, mai molcolm. Să fim prieteni, tu mi-ai spus, prietenia este sfântă, Stau în genunchi și îți cerșesc indiferența ca osândă.

• Comedia erorilor Îmi place frumusețea ta și puritatea ta îmi place, Păcatul de a nu iubi este mai diabolic, drace! Mefisto plânge undeva, iar șarpele este un foc nestins, Ne vine moartea blând, matern,te cheamă, o refuzi , a nins. Ea-i deghizată-n vizitiu, te biciuiește pân-la sânge, Inchizitorii sunt în noi, Mefisto, tu câștigi, nu plânge. E gândul cel mai mare hoț, pare mai prost, pervers, copilul, Un thriller e nimic când simți că te absoarbe lacom vidul. Nu-i scenă lumea, nu-s actori atât de buni să joace rolul Înșelătorului perfect, pe Don Juan îl pierde golul, Eu n-am să pierd cât timp găsesc răspuns pe buzele femeii, Cuvântul n-are nici un rost, visez legendele Egeei. Când zimbrul cu colți de argint mă va zdrobi, eu voi renaște, O fericire o plătești cu viața, ești un miel de Paște. Nu-i fericit nici Dumnezeu, el ne iubește-n pacea-i amplă, Îmi place frumusețea ta și puritatea ta de ambră. Fals suicid, se stinge gândul, noi parodiem o suferință? Dar cine știe câți ucid în ei iubirea cea mai sfântă. Ai obosit trăind, defel, un glonț în ochiul stâng, revino, Aș vrea să mă scufund în somn precum Titanicul în vinuri. Să fii și grădinar și flori, ai mâini ușoare, rece-i roua, Un chip prea alb, privești prea blând, mă fulgeră seninu-n două. Am un prieten, îl aveam, s-a aruncat din disperare, Clădirile erau prea mici, el a zburat în depărtare, De-a acolo ne scria frumos, a luat un premiu pe la Stockholm, , Dar ce folos, era mai mort, decât oricare mort, mai molcolm. Să fim prieteni, tu mi-ai spus, prietenia este sfântă, Stau în genunchi și îți cerșesc indiferența ca osândă. • BORIS MARIAN

Bărbați ai Atenei

Bărbați ai Atenei Nu știu, bărbați ai Atenei, Cum veți fi fost înrâuriți… De altfel , nici nu s-a cădea Să vin în fața voastră… Drept , te-ai mistuit ca o lumânare În sfeșnic, fără a crede în minunile lumii, Ai dat și fiarei un nume, În jur – gropi comune, morminte, Ce a trecut din tată în fiu, Uri ancestrale, și poate și invers, În rivers. Mi-e frig , un frig al neiubirii, Memoria a fost pulverizată De un sinucigaș ce crede în zei-canibali, Sunetul trist, îngrijorat, cad fructele Din ramuri grele, cântec sugrumat, Ucise galbene gazele, eu mângâi orga Purtătoare de spații, nu fierbeți clovnii, Ei spun adevărul, au răni ce nu se pot ascunde, Numai cel cu carapace merge-n liniște și pace, Creierul nu se mai mișcă, trepanăm cu-o toporișcă, Toporișca e de zahăr, că țestoasa este mahăr. BORIS MARIAN

Teama de propriile gânduri

Teama de propriile gânduri _______________________________ Teama de propriile gânduri Te poate duce în scânduri, Propria ta poezie să fie o nerozie? Dar o iubești. Ca pe o femeie plină cu defecte. Viața se subțiază mereu, narcoticele Te fac transparent, gândurile se văd ca oasele la radiografie, știu că trăiești, iubito, deși vrei să mori în ochii mei, nu vrei să fii iubită de mine, ei și? Sub stâncile roșii sângerez, scriu poeme De izgonire a duhului rău, nereidele te duc în adâncuri, Asiști la propriul înec, ei și? Între pasiune și durere este o conlucrare firească. Nu căutați femeia, anchetați-o, va spune totul în afară de adevărul simplu. De obicei , dimineața, ne îmbrăcăm cu un fals caracter, Seara îl scoatem , iar eu cobor în aceeași fântână, Am să-ți povestesc un vis, doar ascultă. Semnele înstrăinării duc spre iad, asta e sigur.

Pârdalnicul amor

Pârdalnicul amor ________________ Multe-am văz”t pă bani, vezi bine, Cum tu mă vânduși pă mine, Spune domnul Șaptecoți, Acum joacă dacă poți. Ai căzut, iubita mea, Din rang nalt la paria, Din regină în albină, Apoi gâză în grădină, Eu iubesc gâze și flori, De la Domnul – sărbători, Pe la două zile,trei, O frumoasă de prin Tei, Nici tu, ea , altcineva Fărâmat-a-mi inima, Floare-a lumii, a luminii Dintre taine sibiline, Pept frumos, scrie poieme La serbări pe orice teme, Tulburat în mine, dorm și visez un iad enorm, dar trădarea nu m-ajunge, nu mă coase,nu mă-mpunge, mai bine eram buimac decât trist și tolomac, superstiții tare vechi, are lumea ochi, urechi la peire, la semn rău, să mă iau de Dumnezeu ca Iaacov, dar am eu drept să mai iert, să mai aștept? Să răspect, să nu răspect O iubire cu defect? Strig și sângelui să stea, Bem o țuică de surcea, Vinovatul nu mai simte Că-i căzu întâiul dinte, Un ecou, dar ce ecou Înălțat de calul-bou. Doar poporul muncitor Ară lumea c-un tractor, Iar tractorul da ocol, În motor avea vitriol. BORIS MARIAN

Să nu-mi iei dragostea

Să nu-mi iei dragostea Nespus de trist m-am simţit gândindu-mă Că a plecat iubita în Kamceatka, Trupul meu a început să înflorească pornind spre moarte, începe ziua, ziua e gata să izbucnească, Privesc trandafirii, nici trist, nici vesel, am înţeles că lucrurile vin şi se duc, dincolo de tristeţe, omnia fluunt, omnia mutantur, Necontenit vii şi pleci, chiar şi locul se schimbă. Oricum toţi ajungem în cer, Sufletul meu urăşte porțile înalte, Kerouak beat, hip-hop, Ori Gică Like Ionescu. Vorba prietenului Ichim, Ni-i amintim pe Sanherib și PREAFRUMOASA Ninlil, Capucine, capucine, cine are cap ca tine? Aseară eu ascultam cum cămila spunea – HAM, Iar câinii traduceau în limbajul din Hanau. Întâlnii un om pe stradă, cu cornițe și cu coadă, Nu putea vorbi, avea limbă, dinți de catifea, Nu avea nici mâini, picioare, doar o inimă mai mare, Nici tu pântec, pantaloni, însă omul era om. Mult sensibil la legume, fructe, flori, poeme bune, Se făcea că alerga pe un deal de mucava, Iar pe culme moartea crudă se făcea că nu asudă. Unul a mâncat orez și s-a făcut huhurez, De lingoare nu mai scapi nici c-o lingură în cap. Fii curios, dar nu prea mult, poți ajunge mort și surd. Haideți, priviți copacii cum zboară, Hegel și Gogol ne-au tras cam pe sfoară. Era odată un tâmplar ce te lovea încet și rar, În tâmplă te lovea, nu râde, în jurul lui, doar păpuși hâde, Iar într-un cufăr Nothingham se instalase, șobolan Era musiul, OUT, OUT, strigă armatele din flaut, Victorie, unu la zero, cu doi de O, FELIKS DZERJINSKI VOIA SĂ SE CULCE, l-a nimerit în glonț între dinți, dar a fost odată un tâmplar ce te lovea la tâmple, rar se întâmpla să nu lovească, săreau icoanele din pască, nu râde, e un lucru sfânt, să vrem iubire, nu pământ, cum strecuratu-s-a în cufăr, un șobolan pe nume Kupfer, un Nothingham din baroneți, cei dolofani și prea isteți, tu, când te culci ai grijă mare, unde te afli la culcare, te poți trezi în viitor, la morgă , post de spălător, o sferă grea cade pe noi, în iad nu sunt astfel de goi, diavolul, mănuși gălbui, culoarea mușețelului, un deget deveni fitil, nici prea util, nici prea futil, pe cal urcat să spui ceva, altfel doar calu-o cuvânta, apoi el pleacă, spânzuratul s-a mai zbătut nițel, sireacul, iar asta fuse tot, mă jur, preaonorată Curte-juri. În Kamceatkă , în Sumatră, inima mereu mă latră, Ce cauți tu în viața mea, de ce-mi făcuși zob inima? Dar clipa fericirii pe care-o voi păstra, Împiedică durerea ce-o lași în urma ta, în urma ta, a, a,a,a,a,a,a! BORIS MARIAN BORIS MARIAN

Domnul Profesor spune

Domnul Profesor spune Domnul Profesor spune, Nu-i cere cuiva ce nu poate, minune, Poți fi rege ori cerșetor, Nu cere, nu veni-n ajutor. Nici prea devreme, nici prea târziu, Mai bine nu veni, coliliu, Tu prea spargi nimburi, baloane, săpun, Aerul este unicul bun, Tu te rezemi de flori și de nori, De zăpezile din Labrador, Păsări – marile mori de vise, Nu ești printre ele, cineva te ucise, Zburăm absolut separat, la un hat, Atomii vrăjmași ne-au iradiat, Umilința nu-și are locul aici, Politețea cu atât mai puțin, bibilici. Nevoie de Pygmalion există, Ce șanse pentru statui din revistă, Un tren deraiat, un trend răsuflat, Orizontul pulsează ca un cord spart, Don Quijote rostește ultima frază, Este în comă și se colmatează, Duminica trupului orb și flămând, Numai nebunul știe cum cânt, Din cupa vieții băurăm destul, Câinele vine din Barnaul, Maestrul Colombre pleacă pachet, Trece Barnabo drept pivnicer, De nu știai, căzuși din cer, Inexistent cavaler, ce cauți tu în drum? O, Absalom, plâng eu acum, Blândă e noaptea, crimele-n lanț Sperie pe polițistul K. Franz, Vino, Râmarule și pe la noi, Cucoana Chatterley are doar doi, șarpele nu are pene, dar zboară ca un pian sau ca o vioară, un scarabeu ești, ai bea din vin, bea-l, ce este de are venin? Doi bani jum”ate, o lună-n Kamcia, Vălul se lasă pe tot ce iubea, Tu pe Lolita nu o constrângi, Ai nevoie de brațele stângi, Acum vă invit pe eșafod, Acolo e bun grătarul de cod, De veghe în lan, ne iubim cu elan, Elanul fuge în Pakistan. Un pelican, un pehlivan, Astfel ajuns-am la lacul cel Van. Acesta-i peisajul, v-ați lămurit, Javert-profesorul a fost murit. BORIS MARIAN

Tu ai spus

Tu ai spus (POHEM) Tu ai spus – nu cer nimic, Nici cerul nu poate cere, Tu ai spus, evoluăm pe raze diferite, Este bine, iradiem ceva, tu ai spus, Nu suntem nici aproape, nici departe, Este drept, noi doar suntem , Tu ai spus, nu este momentul, Așa este, nicio execuție nu se potrivește cu momentul, Pentru mine nu există decât ACUM, Dar nu ai cum înțelege, ai ceasul tău, Nu-ți sunt străin cât timp ne aflăm în această lume, Tu ai spus, iubirea este-n tine, fals, Iubirea mea este la tine, iubirea ta nu este nicăieri, Poate că este în cuvinte, dar ce sunt cuvintele? Pui de vrăbii, zboruri de rândunele, vorba Minulescului, Cel ce pierduse cheia, pălăria și bastonul, Tot mai departe ne vom roti, mâine vom fi departe, Acum este deja mâine, everyone around me is dying, Fiecare pleacă în alt tren, avion, au rămas un pantof fără toc, Un toc fără peniță, din joacă se nasc iubirile, Ca furtuna-n aprilie, copleșit îmi plec fruntea, Parcă ieșeam din spital sau din închisoare, Mă simt ca o libelulă, adică liber, în jurul meu moare timpul, Acest fluviu pe care plutesc cadavre invizibile, Eins , zwei, copii împușcați în fața mamelor, Mame împușcate în fața copiilor, cine să-i mai plângă? Istoria se scrie de jos în sus, apoi se autodecapitează, Buzele mele mușcă aerul, pântecul aerului, mormânt aerian, Am scos sabia de aur de sub nisip, ca Lancelot, Pălăria lui Hamlet a fost uitată la rechizite, Veneau lupii și urinau peste tot, Departe urlă felinele mari, Mă acund și repet, toate sunt vânare de vânt. BORIS MARIAN

Crin nebun

Crin nebun

 

Crin nebun, crin nebun,

Nu știam ce să-ți mai spun,

Ai sicriu de sticlă-n cer,

Nu știam ce să-ți mai cer,

 Dă-mi o dragoste – dogoare,

Să mă ducă, să mă omoare,

Dezertez din cotidian,

Un război de mii de ani,

Să ascult divin concert,

Mai nostalgic, mai alert,

Cărțile  mă mângâie,

Crezul meu de stâncă e,

Cred în viața de apoi,

Domnul e mereu cu noi,

Nu ne lasă neantului,

Eroarea savantului,

Moartea ne muncește, are

Sarcini, bună îndrumare,

Crinule, îngerul meu,

Mă înmiresmezi mereu,

Ca și dragostea dintâi,

O, rămâi la fel, rămâi.

PS. Numele numelor nu poate fi cuprins în cuvânt- Lao Tse

 

BORIS MARIAN   

Ultima clipă a lui Faust

Ultima clipă a lui Faust


Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toți suntem Faust, părem fericiți
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un șobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ți vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.

Aakjaer Jeppe, prozaror, poet,

Cine te citește, nu simte regret,

Copii mâniei fac și ei copii,

Bucuria muncii naște bogății,

Cu toții suntem prizonieri,

Pentru că azi e mereu ieri,

Leu sângeros – mănâncă bani,

Iar circu-i plin de șobolani,

Forget, forgive, ne reformăm,

Noi nu furăm, doar luăm și dăm,

În ochii tăi nimic nu moare,

Nici ursul alb, nici Stea Polară.

Nu este Poesia, ţara tuturor posibilităţilor? Spre ea mă îndrept, trecând peste lanţul munţilor, ziua-i ceţoasă, graniţa e ascunsă, prieteni întâlnesc cu inima străpunsă. Acolo nu voi avea nici paşaport, nici număr, acolo un porumbel mi se aşează pe umăr, acolo-i voi întâlni pe Tristan Tzara, Urmuz, Geo Bogza şi un citat din Ghemara... Nu lipsesc nici poduri şi nici fluvii, nu lipsesc nici străzile-n oraş, pentru călătorii şi heruvii ce îşi lasă sufletul drept gaj.Vântul bate-n borul pălăriei Profesorului, îl ţune aplecat, o poveste din copilărie pentru toată viaţa m-a marcat. Fără ţintă-ar merge înainte, timpul e un codru vechi, virgin, pânza de păianjen, din cuvinte creşte din înalt în rădăcini. Numai vântul trece pe sub tâmple, ce ar trebui să se întâmple?

BORIS MARIAN

 

Zăpada de peste drum s-a topit,

Zăpada de peste drum  s-a topit,
Moartea lui Labiș, ar fi avut 78 de ani,
Hoelderlin a stat în turn o viață, nebun,
Primesc o scrisoare din adolescența mea
Sfâșiată,
Picuri de sânge pe hârtia virgină,
E ceasul trei spre dimineață,

O liniște funebră învăluie orașul,
Dormi, orașul meu etern,
Am să mă culc și eu, cine se va trezi
și unde?Pagini neașteptate,

Parfumul scrisorii furate,

Atenția mea – un paratrăsnet,

Pumnalul și crinul,

Moartea șovăia înaintea  execuției, amânată ca de obicei,

Contesa sângeroasă nu mi-a spus nimic,

După o noapte de dragoste tandră, de ce?

M-ai întrebat ce-mi place din trupul tău,

Eram prea obosit să mai răspund, dar ți-am atins

Locul inimii.

@@@@@@@@@@@

Plecând, ai lăsat o treaptă,

O treaptă spre nicăieri,

Ca o voce-n pustiu,

Viața e plină de trepte,

Pe unele se dansează,

Pe altele se moare,

Pe treapta lăsată, eu

Te-am sărutat.

Toată noaptea te-am sărutat.

Treapta se apropia periculos de Lună,

Te-am strâns în brațe,

Sânii tăi se topeau pe pieptul meu,

What a man, ai șoptit,

m-am trezit lac de sudoare,

o buhă râdea dintre copaci,

iar râsul tău era al alteia.

BORIS MARIAN

Laika

Laika

 

Laika, nume puțin cunoscut, a murit în cosmos,

s-a învârtit fără suflare șase luni,

Diderot s-a înecat cu o cireașă,

Cook a fost returnat de hawaieni doar

Sun formă de oase lucii,

Nu fiți cuci.

O beție cu marx a costat

O sută de milioane de suflete,

Hoții bagă mâna în buzunare, sub sutien

și în conturi bancare,

concertul e dirijat de Mefisto,

oamenii mor din cauza aurului,

la autopsie  se dovedește că oamenii sunt muritori,

am trecut de Europa precum Titanicul,

Doamne, iartă-mă, îngerii ne dau organe false,

Bufonii trebuie eutanasiați, spune un nebun adevărat,

Limita ticăloșiei este cinstea,

Barbarii au venit, nimeni nu știe de ce,

Noi mergem la ei, transhumanță,

Viermele este la mare cinste, tace și face,

Botezul se face cu cocaină,

Unde ești tu, Despot Vodă,

Să pui lanțul pe gâtul pios?  

BORIS MARIAN

Au trecut calicii lumii

Au trecut calicii lumii

 

 

Au trecut calicii lumii

Au băut din ape verzi

Crucile se-apleacă-n drumuri

N-avem filosofi prea treji

Moare poezia  prin orașe

Proza crește ca o junglă rea

Muzica bubuitor ne paște

Doar calicii știu ce-nsemnă o stea

Mila se împarte doar pe conturi

Toți sunt inimoși la un pahar

Nici blondinele nu sunt și n-au fost blonde

Trec calicii lumii cu pas rar.

 

 

              Boris Marian

La priveghi

La priveghi

 

Uno

La priveghi, privighetoarea cântă cu lacrimi,

Picuri de lună adună, o amăgire, marmura

Sărută fântânile,în grădini, copilele

Se dăruie zburătorului, clopote anunță pedeapsa.

Dar iubirea are un curaj de neînfrânt,

Copacii mereu se sărută, nu se mai satură,

Nemărginiri imposibile, de jur-împrejur,

Ritmuri de ceasornic, crinii urcă nestingheriți,

Ferindu-și aripile de mângâierea păianjenului- soare,

Ferice-aș muri în beția luminii.  

 

Due

Iubește-ți aproapele, îngână  bigotul,

Cel cu două capete și doi idoli în ochi,

În locul Domnului el are o mie de idoli,

Pe ei îi sărută conform calendarelor vechi.

Să nu ucizi, repetă el, dar el scuipă

În sufletul semenului otrava inimii verzi,

El postește, apoi se înfruptă din carnea și sângele

 Aproapelui său, pe cine prostește el?

Pe sine însuși, Îl ucide Mesia de o mie de ori,

Dând vina pe urmașii lui Moise, îl ucide pe Lorca,

Spunând că așa-i la război, caii sunt negri,

Copitele-s negre, lapte negru îi dă să bea lui Celan,

Bigotul are doar plumb în vene, ay, spune Lorca

Ce steaguri negre atârnă pe la răscruci?

BORIS MARIAN

Zburătoare

Zburătoare

----------------------

 

Cresc zburătoarele-n cer,

Sapi fântâni în boltă,

Fructele cad dintre stele,

Grâul crește din soare,

vom fi nemuritori cândva?

Caut luminișul – clipă,

 alba tăcere-kitul,

un adăpost pentru Iona,

crengile pun întrebări,

scorburile  ascund fecioare,

cântul devine rază,

în întuneric – explozii,

sunt florile dezlănțuite,

copiii- singurii pământeni

ce vor să zboare.

BORIS MARIAN

.

 

Confuzii

Confuzii

”De frumusețea ei se temeau
Calomniind-o în șoaptă,
Erau atrași, dar temerea îi gonea departe,
În nopțile fără lună delirau dorind-o supusă,
Întunericul își punea brațul pe fruntea lor
și umilința se culca lângă ei scârbindu-i de ei înșiși”,
povestea profesorul,
”Era frumoasă cum niciodată frigul n-a strălucit
Mai frumos în lumina de gheață,
Ea a venit, a îngenuncheat sub cerul pustiit de uimire,
aveam cea mai cumplită armă împotriva ei,
iubirea fără teamă”, mai adăugă profesorul fericit
în clipa în care pe ușă năvăli un zdrahon de femeie strigând-
” Iar te lauzi, bețiv nenorocit, hai acasă,
Mă scuzați, v-am confundat, scuzați-mă”.
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

 

Todo la vivo que passa

Prin porțile  ultime, vai,

Gândește omul când pleacă

În dricul străvechi, tras de cai.

Oare închis-am eu ușa,

 nu-mi fură nimeni poemul?

Râde calul, iar roate

Saltă zvârlind cremalierul.

 

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Bal la palat și orchestra

același marș  suie-n aer,

acelașii Radetzky de care

n-a auzit nici un fraier.

Apoi singuratic poetul,

La mic-adâncime respiră

gazul putreziciunii

și scrie o nouă satiră.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

I love you  so and only you,

Să nu spui da, să nu spui nu,

Ne întâlnim, ne despărțim,

Citind pe Anais Nin, apoi

Pe Jelinek, un-doi,

Nu comentăm ,așa o fi

În lumea celor veșnic vii,

În mine ești, tu nu vei ști

Ce mult te așteptam să vii,

De poarta Purgatoriului,

Voi trece, te las dorului.

BORIS MARIAN

UNU

Unu-nseamnă doi
I.
Nefericirea nu poate fi cactus,
Cum fericirea nu este un crin,
Abia deasupra norilor, înaltul
Ne spune ce-i mărunt sau e divin.
Într-un pustiu nu vin nici viața, ploaia,
Poate că sufletul e uneori pustiu
și totuși noi simțim văpaia,
cu Dumnezeul viu.
Iar de-ncălcăm porunci, nu vrem iertare,
Pedeapsa și iertarea sunt în noi ,
În urma noastră, asemănătoare,
Este ființa, unu-nseamnă doi.

II.
În spatele zidului era o comoară,
Zidul dăinuia de o mie de ani,
șopârlele ajunseseră la a mia generație,
viermii nu putea să pătrundă
prin metal.
Acolo bătea o inimă, așa spunea învățătorul,
Dar cine s-ar fi apucat să scoată comoara,
Ar fi riscat prăbușirea catastrofală a zidului.
Zidul era până la cer.
Numai un orb putea să facă lucrarea.
Un orb nu poate fi pedepsit de nimeni.
III.
Pe câine îl chema Riabcik,
Venea din ținutul Riabland.
Avea ochii roșii, era slab ca un deținut,
Dar fericit când nu primea picioare în coaste.
Culcușul său era în peștera walkiriilor.
În tinerețe a fost duce.
Mai era acolo o femeie, Frosa,
Care-l hrănea cu jeratic.
Câinele căra găleata la râu,
Răul era de foc, Riabcik l-a traversat,
A cucerit Roma, acolo a rămas fără coadă.
Catedrala San Pietro î privea cu milă,
Prietenul său bun era Romulus,
Amândoi sufereau de jigodie.
Astfel s-a născut o rasă.
IV.
An de an, capul meu
Se înclină mai adânc
În fața celor morți,
În fața celor uciși,
Alături de cel care am fost
Jelește cel care sunt astăzi,
Mai gânditor, mai înțelegător,
Umbrele se tânguie,
Așteaptă să le chem pe nume,
O melodie tristă e amintirea lor,
Dement îmi apare trecutul,
Îmi cereți să-l privesc umilit?

V.
Un mic soare s-a urcat pe un soare mai mare,
O frunză a declarat că este poet,
Un broscoi a devenit cel mai mare,
O vrabie rănită nu l-a trădat.
Ori ce client are ochi de înger.
Boii au coarnele pașnice ca și sânii femeilor.
Ne vom regăsi în grădină, fiecare – o plantă.
Lăsați stelele, au ele alte griji.
Pietrele ne roagă să nu le lovim.
Covoarele ne duc dorul.
Obosit, mă descompun în puf.
Toate păpușile mor într-o zi.
VI.
Înainte de a adormi, apuc să văd
Cum leii sfâșie o girafă,
Cum le sclipesc ochii răi,
Cum se mânjesc cu sângele girafei,
Care se prăbușește de pe catalige ,
Am adormit adânc, ziua a fugit în brațele beznei,
m-am trezit, au trecut câteva veacuri,
în față dansa o rază violetă,
îmi spunea – te iubesc – mă simțeam inundat
de o bucurie intensă, amestec de roșu, albastru, violet. BORIS MARIAN




  |

Fără  nume

 

I love you  and only you,

Nu spui da, nici nu spui nu,

Ne-ntâlnim, ne despărțim,

În iluzie  plutim.

Cu Anais NIn, apoi,

Unu –doi-unu-doi,

No com., așa o fi,

În lumina celor vii.

Ești în mine, n-ai să știi,

Cât aștept  să vii, să vii.

Poarta Purgatoriului,

Te las numai dorului.

BORIS MARIAN

Aceste versuri

Aceste versuri

 

Aceste versuri nu pornesc din rațiune,

Nu, nu, nu, du-du-du, suflăm în jar, el se aprinde,

Focul nu are defecte, doar efecte,

Lasă o cenușă citibilă peste veacuri?

Asta știu doar mutul și surdul plus orbul și corbul.

Mă bucur că exiști, iubita mea cu nume întreg,

Simt că lângă mine crește o plantă  care îmi seamănă,

Vom crește până la cer ca-n basmele cu berberi,

Stăm într-un tablou vivant, aș vrea să mă săruți,

Enfant sunt eu, en fin  ești tu, imensă este apa veșnică,

Trece mândru  Ciubăr Vodă prin  câmpii de lobodă,

Că a fost sau nu a fost geniu sau un trufaș prost,

Nu e bai și nici nu-i vai, că istoria nu-i mai,

Nu lovește, are Alzy, nu ne temem noi de alții.

Latră câinii , însă clară îți zâmbește-o Stea Polară.

BORIS MARIAN

 

 

 

 

Din Insulele Comorre—,
1.
Femeile, mari fluturi albi
Surprinși de ziuă,
Cu ochi lucind hipnotic,
Tremurând
În febra îngerilor, aripi
Ce le-au adus pe-acest pământ.
De-atunci li se așează-ncet lumina
În strat subțire, mii de ani, discret,
și nevăzute zboară fără teamă
sub ochii istovitului poet.
2.
La fântâna nebăută-ndeajuns
mă întorc,
la anii noștri prea tineri,
neistovita culoare mov,
jder în întunecime,
horă-ntâlnind mâna ta,
chip străin,
oh, prea devreme murim prima oară,
prea devreme murim.
3.
O parte din legi s-au șters
Prin plecarea voastră,
Tăcerea m-a învelit
Ca pe un vierme blând,
de mătase,
în edificiul părăsit
cineva a intrat frumos și alb,
încăperile pustii
i-au devorat chipul,
eu privesc prin transparența clipei,
cine mă va elibera de aripi,
înainte de a mă închide în mine?
4.
Să bei dealurile dulci, înmiresmate,
și tăria munților s-o bei,
sufletul iubitelor plecate
și poemele și plânsetul de miei,
la sfârșit să-ți sorbi propriile gânduri,
sângele să se întoarcă-n piept,
și să mori cum mărul moare-n sâmburi,
să aștepți un an mai rodnic,
îl aștept.
BORIS MARIAN


  |