Să nu-mi iei dragostea

Să nu-mi iei dragostea Nespus de trist m-am simţit gândindu-mă Că a plecat iubita în Kamceatka, Trupul meu a început să înflorească pornind spre moarte, începe ziua, ziua e gata să izbucnească, Privesc trandafirii, nici trist, nici vesel, am înţeles că lucrurile vin şi se duc, dincolo de tristeţe, omnia fluunt, omnia mutantur, Necontenit vii şi pleci, chiar şi locul se schimbă. Oricum toţi ajungem în cer, Sufletul meu urăşte porțile înalte, Kerouak beat, hip-hop, Ori Gică Like Ionescu. Vorba prietenului Ichim, Ni-i amintim pe Sanherib și PREAFRUMOASA Ninlil, Capucine, capucine, cine are cap ca tine? Aseară eu ascultam cum cămila spunea – HAM, Iar câinii traduceau în limbajul din Hanau. Întâlnii un om pe stradă, cu cornițe și cu coadă, Nu putea vorbi, avea limbă, dinți de catifea, Nu avea nici mâini, picioare, doar o inimă mai mare, Nici tu pântec, pantaloni, însă omul era om. Mult sensibil la legume, fructe, flori, poeme bune, Se făcea că alerga pe un deal de mucava, Iar pe culme moartea crudă se făcea că nu asudă. Unul a mâncat orez și s-a făcut huhurez, De lingoare nu mai scapi nici c-o lingură în cap. Fii curios, dar nu prea mult, poți ajunge mort și surd. Haideți, priviți copacii cum zboară, Hegel și Gogol ne-au tras cam pe sfoară. Era odată un tâmplar ce te lovea încet și rar, În tâmplă te lovea, nu râde, în jurul lui, doar păpuși hâde, Iar într-un cufăr Nothingham se instalase, șobolan Era musiul, OUT, OUT, strigă armatele din flaut, Victorie, unu la zero, cu doi de O, FELIKS DZERJINSKI VOIA SĂ SE CULCE, l-a nimerit în glonț între dinți, dar a fost odată un tâmplar ce te lovea la tâmple, rar se întâmpla să nu lovească, săreau icoanele din pască, nu râde, e un lucru sfânt, să vrem iubire, nu pământ, cum strecuratu-s-a în cufăr, un șobolan pe nume Kupfer, un Nothingham din baroneți, cei dolofani și prea isteți, tu, când te culci ai grijă mare, unde te afli la culcare, te poți trezi în viitor, la morgă , post de spălător, o sferă grea cade pe noi, în iad nu sunt astfel de goi, diavolul, mănuși gălbui, culoarea mușețelului, un deget deveni fitil, nici prea util, nici prea futil, pe cal urcat să spui ceva, altfel doar calu-o cuvânta, apoi el pleacă, spânzuratul s-a mai zbătut nițel, sireacul, iar asta fuse tot, mă jur, preaonorată Curte-juri. În Kamceatkă , în Sumatră, inima mereu mă latră, Ce cauți tu în viața mea, de ce-mi făcuși zob inima? Dar clipa fericirii pe care-o voi păstra, Împiedică durerea ce-o lași în urma ta, în urma ta, a, a,a,a,a,a,a! BORIS MARIAN BORIS MARIAN