O, Valery

O, Valery

 

Omul nu dorește ciorchinele înțelepciunii,

Nu dorește să soarbă aburul strămoșesc,

El judecă totul, nu se lasă mistuit, doar mituit,

De aceea focul este dușmanul binelui,

Să faci din orice căldură și lumină,

Am auzit că bălegarul luminează noaptea,

Tăciune răbdător, creierul fiecăruia,

Sângele – trandafir topit  de inimă,

Trupul femeii –o amforă pentru vinul plăcerii,

Golul așteptării e viața noastră.

********************************

Bolnavă de prea multă frumusețe,

O insulă agonizând în Marea Sargasselor,

O văd și nu cred, o simt și o reneg,

Aud cum cântă epavele vaselor.

Ziua se retrage ieșind din coridoare,

Se duce pe ape spre alte continente,

Singurătatea nopții se lasă ușoară,

Sunete, umbre, eminamente.

Astfel călătorim pe lunecoase drumuri,

Unii,  văduviții de fericiri de-o clipă,

Nu sunt nici eu același, dar tu ești tot cu mine,

Pentru că pașii noștri nu vor ști de risipă.

BORIS MARIAN

Never

 

Nevermore

 

 

 

De-atâtea nopți Te-aud plângând,

Aud  materia plouând,

Sunt singur și mai scriu un rând

Despre lăcuste.

O, Doamne, nu mă mai ierta,

Sunt o lăcustă-n fața Ta,

Un greiere eu de aș fi,

Aș scrie poezii.

Dar nu mi-e pana bidiviu,

Eu cu computerul tot scriu,

El se mai strică uneori,

Dar nu l-aș da, să mor.

Aici, alături m-oți găsi

Cu o amantă-i spune Psi,

O mie de pixeli de-mi dați,

Pe mine nu mă cumpărați,

Nu mă lăudați zadarnic, eu

Scriu pentru Dumnezeu.

****************************

 

 

 Nu mai era sigur pe nimic,

 numai creierul îi lucra febril.

 Mai febril ca niciodată.

 Îi trimitea  ghirlande de metafore,

fragmente de marmură, diamant,

iar ea tăcea ca un sfinx.

 „Un sfinx trebuie spart,

 să vedem ce este înăuntru”.

 Se gândea el.

Dar distanţa ca şi timpul

 ca şi indiferenţa ucid  sentimentele

cum  mor păsările în zborul lor spre sud,

prinse de un vânt rece. 

 A plecat, cu o carte de un învăţat chinez,

în munţii Tibetului, s-a ras  în  cap,

 cum făcuse în primul an de facultate,

 când şi-a pierdut  prima iubire,

 a dispărut.

 Ea s-a prefăcut într-un corb negru

 şi în fiecare noapte rosteşte clar, răspicat,

 ca în celebrul poem al lui Poe..” Nevermore.”

 

E mai bine să te afli printre persecutați,

 decât printre persecutori,

 dar și mai bine este să nu te afli

nici aici, nici dincoace.

 

În cer nu există umor,

 zice  Mark Twain.

 Bate-mă, dar lasă-mă să râd,

adaugă Moliere, din cealaltă parte a cimitirului.

 

Unde nu sunt dușmani,

 nu este victorie, spunea Balzac,

 dar nici unde  nu sunt prieteni

 nu este victorie, adăuga un om hâtru.

 

Când te sărută un ipocrit, numără-ți dinții.

 

Îngeri cu aripi strivite de sfere,

 râuri care sunt înmormântate,

 piatra lovită de copite,

 o dragoste neterminată ne apasă,

 uneori pământul este mai curat decât cerul.

 

Eu scriu tragedii, spune Dionisos. Cine îl crede?

 

Omenirea seamănă cu ursul fugărit de foame din pădure.

 

Așa am rămas după pierdutele iubiri.

 Nemișcat. Pentru cât timp?

                                                    BORIS  MARIAN                                                      

Prea mare-i dorul

 

Prea mare-i dorul, curajul

Scade iar, cresc munți de deznădejde și durere,

Nimic în jur, deșert de zgură, jar, trec oameni,

Seamănă-ntre ei, iar tu aștepți, poate va reveni,

Timpul viclean tot urcă zi cu zi, zadarnic soarele-și încetinește mersul,

Nu va veni, e toamnă, iarnă gri, e primăvară și se moare de tristețe,

Nu va veni, spun corbii, lupii cenușii, vecinul  râde, te salută amical,

Se-adună-n tomberoane rest de viață, prea mare-i dorul,

De departe tropotind, caii aleargă, moartea te înhață.

Ea vine, astfel reînvii.

BMM

 

Carte aurită

Carte aurită

 

Amurgul , ca o carte aurită

Se lasă greu pe fruntea mea,

Citesc din amintiri câte-o iubită,

Apoi ajung copil. Un nimenea.

Citesc cu încântare umbre, șoapte,

Simt, plin de teamă, rară-nfiorare,

De parcă pe pământ  e prima noapte,

De parcă soarele lumină n-are.

În jur, oamenii vorbesc de toate,

Eu nu aud, cuprins sunt de iluzii,

Doar mâna ta pe fruntea mea, o carte

Fără cuvinte potolește cruzii

Pirați ce vor să mă răpească.

Eu nu te merit, blândă ești, cerească.

BMM  

 

 

Biete cuvinte

Biete cuvinte

 

Biete cuvinte, bete, oarecare,

Obscure, uneori,  precum și sentimentele ascunse,

La sărbători se-mbracă în aur,

Apoi dispar ca Nibelungii.

Când nu mai este nimic de făcut,

Când toate iubitele s-au pierdut,

Vin cuvintele, porumbei rătăciți,

Bat la uși, sună, oamenii sunt tăcuți.

O, fericiți sunt poeții, ei se bucură

și de o silabă, ei mor fără grabă,

eu au  surâsul pe buze, cuvintele lor – flori albe,

negre obuze, turcoaze, rubine, cuvinte line.

BORIS  MARIAN

Între zid și vis

Între zid și vis

 

Între zid și vis, între vid  și scris

Dorm  îngerii după joacă oleacă,

Se luminează focul de propriul suflu,

Suntem un cuplu, clopot la același schit,

Iubirea, poți s-o închizi cu zece porți,

Ea trece dincolo și  dincolo de dincolo,

Până când? Nu-nchide dragostea, nu poți,

Cum nu cuprinzi cu ochiul cerul, stelele – puzderii,

Nu-nchide vocea Anei dincolo de zid.

BORIS MARIAN 

 

 

Tinerețe

Tinerețe

 

Ce tânăr sunt și ce bătrân, aproape ca profeții,

Oricărui zvon eu mă supun,  mă strânge  vântul de pe drum,

Să-mi atârnați ghirlande  pe  piatra ce va străjui  veșnica poartă,

mi-am dezgolit  în fața armelor, fără de teamă, pieptul,

mereu am timp, nu mai trăiesc, deci liber sunt,  am dreptul.

Răcoarea  amintirilor mă-nvăluie  ca melodia  unui vals uitat,

Prin țări-minune  trec fără a fi văzut.  Iubita știe.

Întotdeauna mi-am ironizat   propria soartă,

Nu am avut zei, doar amici de drum, mereu

mi-a fost îndrumător doar UNICUL, EHAD   ELOHIM, DOMNUL DUMNEZEU,

 de nu e  logică, nimic nu e, mă parodiez ca un nebun, dar logic.

N-am spart statui, nici nu m-am închinat la idoli,

Când nu mai am puterea să mă tem, ce fac?

Desigur scriu, anume ce?  Cred, un poem.

BORIS MARIAN

Cel mai iubit

Cel mai iubit

 

Fiecare om este cel mai iubit dintre pământeni,

Chiar și Ulise, ce multă durere i-au adus

Iubirea și ura zeițelor,

Visez și eu, te visez, Ulise,

Așa cum tu mă visezi pe mine,

Zise prietenul  Vasile,  unele capete au căzut,

Toate visau la tine, Ulise.

M-am trezit cu o rană adâncă  deasupra umerilor,

Nu mai aveam cap,  se întâmplă,

Auzeam cum picură noaptea,

Precum gheața din martie,

m-am rugat Celui de Sus,

El mi-a amintit de  toate războaiele  sângeroase,

Ce te miri? M-a întrebat, nu ești tu cel mai iubit dintre pământeni?

Ce te miri?

 

 

BORIS MARIAN

iUBIREA sF. iOAN

.Capul meu stă pe tava privirilor voastre,

 tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n  fereastră,

 cum de nu pot muri după ce am scris un poem?

 Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn,

 nu mai pot nici ochii să-i închid,

 lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.

 Ne-ndoios, nimic nu stăpânesc,

îmi trec stele galbene în sânge,

 eu dansez, cu cartea-mbătrânesc,

 Zidul Plângerii mă cheamă și mă strânge,

iar pustiul ce l-am străbătut

 a- nflorit, a dat fructe de aur,

 secolul din trupul meu a rupt,

dar sunt veșnic cum este și valul.

 Nume port, morminte – cenușar,

n-am pus însă doliu pe retină,

 inima îmi bate mult mai rar,

când m-apropii tot mai mult de Tine

Ca iarba-n primăvară este iubirea mea,

o paște timpul, iarna o face fulg de nea

 și mai rămâne-n urmă o lacrimă, apoi

trec norii ca și anii, nu vom mai fi nici noi,

dar în adâncul firii trăiește, lumânare

 ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare,

 sub raza tremurată citesc în mine, scriu,

 „De ce-nțelegem rostul iubirii prea târziu?”.

Ai ochi de fecioară frumoasă, iubito, cu părul șaten,

 lăsat pe umerii netezi ca zarea-n ținutul Goshen.

 Zâmbești ca un prunc înaintea descătușării din vis,

 zadarnic aș vrea doar cu mintea

 să-mi stăpânesc ochiu-nchis

în mine, în inima care, bătând nebunește, cerșind,

 îți caută cu viclenie dorințele, șarpele – jind.

 

Absurd one

Absurd one

 

Orice ating se preface în aur.

Merg în pustiu, îl caut pe Dumnezeu, pe Faur. 

Am părăsit câmpia înmiresmată.

Nimic nu există, totul pare, deodată. 

O buhă-mi țipă-n urechea stângă,

Lacrima râsului începe să plângă.

Cuvântul fugar se strecoară cu teamă,

Ca un lup către stână.

Fericirea cu moartea se-ngână.

Azi, iarna vrajbei noastre,

Cu vrajbă nouă s-a-năsprit,

Dar lupul, că-i flămând e pedepsit. 

Spune ce bei, lupule?

Lapte negru, omule.

Spune ce bei, focule?

Șoaptă, geamăt, omule.

Spune, ce bei, ștreangule?

Doar tăcere, omule.

Spune, ce bei, glonțule?

Sânge,. Spaimă, omule.

Ah, atuurile morții,

Ah, absurdele  proporții.

Trump  of Doom, tritonule.

Spune, spune, omule.

 

 

Absurd two

Absurd two

 

Pe strada Cazărmii au sângerat crinii,

În fiecare noapte tropăie iacobinii,

Ce te miri, mire? Ia-ți mireasa

și du-o în locul  unde se face mătasea.

E-o pacoste, Doamne, să te ucidă

Un oarecare, ca pe o omidă,

Fii om, ridică-te în picioare,

Fă stânga-mprejur,  mergi la răcoare.

Din par mă ridic ca o ridiche,

Mă doare rotula, apoi rinichii

Încep să țipe  la mine satanic,

E sărbătoare-n ținutul turanic.

Trist eu domnesc , mi-e anatema,

Precum un fluture  subteran trece vremea,

Un vultur duce spre creste în gheare

Propria-mi inimă, zboară, cum zboară?

Rumen la față, albastru-n priviri

Îngerul meu din Gulag sibir.

BMM

Călare

Călare

 

Iubiților, nu alerg după lauri,

În câmpul artei sunt Bauer,

Mnemosyne îmi e verișoară,

Cu ea mâna mea-i mai ușoară,

Cu Clio mă-mpac uneori,

Euterpe mă scoală în zori,

Melpomene, ah, Melpomene,

Să merg la tine mi-e lene,

To search to the bottom, vezi bine,

Nu poate-n Guvern orișicine,

Cine v-a spus despre asta?

Întreabă Ion din „Năpasta”.

Ne ducem încet la culcare

Văduviți, măduviți, mădulare,

Intrăm  ireversibil

În coșmarul mereu invizibil.

Billy spune, e  sceptic în timp,

Dar la noi a-nvățat un colind.

Boii soarelui  urcă din greu,

Mergi călare  spre Dumnezeu.

 

BORIS MARIAN

 

Curcubeu

Curcubeu

 

 

 

                              Curcubeu

 

 

                      „Azi, noapte, am văzut un curcubeu”, spune profesorul,

 

                        „mă jur pe Dumnezeu, dar nu era un curcubeu obișnuit,

 

                         avea doar sunete  și nici un colorit, cânta precum o orgă

                        

                         sus, în ceruri”, în clasă s-a făcut tăcere, elevii se uitau și ei,

 

                        uimiți, unul șopti, ”Si-o fi ieșit din minți , de poate să ne mintă-n

 

                          acest fel”, dar  iată, norul plânse ca un miel,

 

                        arce concentrice, albastru, galben, roș ,

 

                            se desfăceau , iar soarele – cocoș

 

                           pătrunse-n  încăpere anunțând

 

                            că profesorul   este om și-i de cuvânt,

 

                            atîta doar, că  uneori visează, fie că-i noapte,

 

                             fie că-i amiază.

                         

                                                                     Boris Marian 

Corvoada

Corvoada

 

Și jocul este o corvoadă, când nu ai păstrat copilăria în suflet.

La început a fost Haosul,

A venit dr. House și-a întrerupt repaosul,

Zeița Geea era femeie de serviciu,

Lucra la un baron pe nume Ariciu.

Îi făcea curte și un mic golan,

Mai oacheș, îl chema Tartarian.

Iar o vecină mai geloasă, Nyx,

i-a scos un ochi cu-o lovitură grea de pix.

S-a prezentat un polițist Ether,

A întrebat aiurea, nu avea nici fler,

Însă directorul Uranus sau Uranul

A dat  în aer și a prins cu banul.

Eos se înălța în pielea   goală,

De cădeau zeii  amețiți de boală,

Thanatos rezolvă cu totul,

Chemă pe  secretarul – hotentotul

Care mai multe chestii  nu știa, sireacul.

El încurca și Siria cu Irakul.

*************************************

Ce e destinul ori preaplinul ori carminul?

Întreabă  peștele  cu ochi, de-i zice spadă,

Vine Saturn, el mai nimic nu rabdă,

Ce discutați ca niște curci de-ogradă?

To handle the ribbons, asta importă,

Zise Popescu, diriginte fiind la poștă,

Nu m-așteptați, vă făuriți cu brațul

Destinul, ca la table marțul.

Zosima convertitul , ofițer

și-a luat învățăcel  pe un berber,

adolescent fiind, moștenitoarea

din Togo a fugit pe Valea Loarei.

O mână lungă se ducea prin Europa,

ce fac idioții, că  se-apropie sincopa?  

Încerci să te exprimi mai coerent

 și te trezești că te numești Ghivent.  

Ehei, dar are arta și valențe,

Poți îmbrăca pe împărat în zdrențe?

Demonii-s mai de preț decât  e crețul

Berbec cel sfânt ce-l  ispitește șperțul.

Crimă, pedeapsă,  fie-le totuna,

Caută-ți băiete vioara , caută struna,

Destinatar ori păstrător, ales-bulit,

Ah, lector  șmecher mare, ipocrit.  

 

BORIS MARIAN

Întrebări

Întrebări

 

Încep să mă întreb tot mai des, de ce scriu? Apoi mă întreb dacă eu scriu literatură sau doar niște însemnări. Desigur, nu fac rău nimănui, nici pasărea, aparent, nu face rău, dar mai ciugulește o larvă, un viermișor. Toți suntem niște prădători. Cineva  vorbea de suferință. Toți suferim. Unii tac. Cineva vorbea de credință. Ne putem ruga. Dar de ce scriem? Îmi puteți spune?

 

Joc

Casă nouă,  Casanova

A murit lovit de rouă,

Micromegi și microregi

Îl urmează pe poteci,

About, about, ce s-o lungim?

Povestea-ncepe  cu piligrimi,

Unul, mascat, e Casanova,

Las-o pe blonda, ia-o pe mova.

Above the salt, stă unul breaz,

Nu are fund, n-are obraz,

Dar Casanova-i suce-o mână,

Nu mîncă ouă o săptămână

și îl iubesc femeile toate,

că-i Casanova tare-n coate.

Ceres și Bacchus îl binecuvântă,

O, casă nouă, lumină blândă.

E lax, e flasc, e basc frumos,

O, Casanova cel duios.

*********************************

Ce vrei tu? Noi? Bună pace,

Însă pacea e rapace,

Ea înghite milioane,

Hai, ridică-te , Ioane.

Cum ajungi la Polul Nord?

Nu ești șerb, nici nu ești lord.

Peary a ajuns, vezi bine,

Precum banul Mărăcine.

El, tovarăș cu Champlain,

Când erau copii, doar gem

Se mânca la orice masă,

Ce vrei tu? Doresc o plasă.

Orellana-n Amazoane?

Nu prea sună, frate Ioane.

Țara Sibola așteaptă,

Pacea-i strâmbă ori e dreaptă?

Ce vrei tu? Un ban în plus.

Ce-a voit acel Apus?

 

BORIS MARIAN  

  

Un bec ars

Un bec ars

 

Omul era expert contabil. Ehei, în vremurile noastre  de restriște, mare lucru este să scapi de necazuri  pe această funcție. A scăpat. Cândva aveam discuții, el îmi reproșa că nu-mi vizitez unchiul bolnav , tocmai în Drumul Taberei. Era un unchi hâtru. Avea niște vorbe. Întrebam – ce să-ți aduc? Nu ai ce-mi doresc – sănătate.  Cum merge? Nu anul trece greu, ci ora. Îmi era milă de el, îmi amintea de tata, fratele lui, care se prăpădise de mulți ani. După fiecare vizită aveam o strângere de inimă. De aceea , dar și din comoditate nu m-am dus  prea des la acel unchi. Dar el avea pasiunile lui – îi plăcea muzica populară românească , iar de Irina Loghin era îndrăgostit. Ar fi luat-o de nevastă. Ehei …Uneori cânta în prezența mea, cu o voce moale, caldă, mă emoționa. Ei bine, acel fals văr, adică o rudă de gradul șapte, soțul unei rude, etc. mă tot pisa de ce nu merg la unchiul, că el merge, îl suportă, se plictisește, dar merge. Nu te oblig eu, cine te pune? Mă simt obligat. De ce? Ridica din umeri. Știa el ceva. Într-o zi mai nenorocoasă, unchiul s-a prăpădit. În câteva zile casa s-a golit. Un prieten de vizavi luase tot ce avea de luat, era un prieten bun și nevoiaș, nu îl judec. A apărut și buna mea rudă. În casa goală era doar un bec și acela ars. A luat becul și l-a pocnit de perete. Asta mi-a povestit el cu ciudă, o ciudă care se reflecta direct și asupra mea. Ce ți-e și cu mila asta între semeni?

BORIS MARIAN    

Caleidoscop

Caleidoscop

 

Teatru, bordel, cazinou, niște locuri,

Sherlock Holmes avea  baston și brelocuri,

Absolutul era un pui de găină,

Garanție că totul va fi de la bine  la bină.

Măruntaiele full, dar ce plăcere,

Regii se apelează cu VERE,

Mai plănuiesc  și pornesc războaie,

Undeva în memoria lui tataie.

Albastrul vorbește la telefon,

Poltronelul răspunde  chiar de pe tron,

Una e roșie, suferă vag

De  sete mare și esofag,

Azi ești aici, mâine te duci

Într-o câmpie cu nuci și cu cruci.

Roși, alb, albastru, oricum,

Fiecare  se pierde pe drum.

Totul este OK, yes, merci,

Scrie poete, dacă mai știi,

Numai pe tine, lector ipocrit,

Noi te uitarăm, ai ațipit.

Albul vrea să repete ceva,

Face copii în debara.

BORIS MARIAN

    

Plutonierul

Plutonierul

 

Cred că istoria a fost scrisă  de un plutonier.  Nu Biblia, nu Dumnezeu, ci plutonierul a creat istoria. El a scris regulamentul, el l-a aplicat. Înalt sau scund, slab sau gras, cu mustață sau fără, el este omul fără carte , dar care știe tot. Nu a condus în viața lui un pluton. S-a ocupat de treburi administrative. Registre, efecte militare,  hrană, ordine, da, ordine, fără ordine nu există  nimic. Nu ridică vocea, el doar mârâie.  Superiorii nu-l iubesc, soldații nici atât. Dar el este plutonier de sute de ani. Nimeni nu știe dacă  a fost însurat, dacă are copii, nici plutonierași  ca el, greu de închipuit. Are două vicii – minte de îngheață apele și fură. De furat , fură puțin, o pâine, o carte ( la ce-i trebuie?), dar de mințit , nu am văzut mitoman mai mare. Tu îi pui dovada în față,  el, nu , el este stăpânul  adevărului mincinos. Uneori și plânge, ca să te convingă de dreptatea lui. O fi un psihopat? Nici vorbă. I-am fost prieten, a uitat, l-am ajutat  să-și ia bacalaureatul, a uitat. În schimb îmi reproșează căl-am trădat mereu și oriunde. Adică merge pe principiul – te judec cu unitatea mea de măsură. Este un rău necesar. Fără plutonieri, vorba lui Sveijk, când vorbea despre clistir, imperiul acesta se dărâmă. Să nu creadă cineva că am ceva împotriva plutonierilor reali, vorbesc despre un plutonier iluzoriu. Plutonierul există sub forma ADN-ului în foarte mulți oameni. Ei nici nu știu cât de plutonieri sunt. Nici nu vor ști, altfel s-ar supăra.  Iar arta nu trebuie să supere pe nimeni. Dacă eram Rembrandt făceam un portret nemuritor – PLUTONIERUL.

BORIS MARIAN

 

Borghese

Borghese

 

Locuind la Vila Borghese,

Mă gândeam să plec la Farnese,

Să apuc, cum se spune-n popor

Taurul de un picior

Sau de coarne, ce bine-i să mori

Străpuns de un corn lucitor.

Cineva murea de păduchi,

Cineva se ruga în genunchi,

Se temea c-o să fie bătut

c-a furat și el un mamut.  

Dar mamutul era orb și surd

și era foarte temut.

Acum el se plimbă prin lume,

n-am de gând să dau nici un nume.

 

BORIS MARIAN MEHR

,  

Căderea din Rai

Căderea din Rai

 

Discutam cu prietenul Will,

El spunea că lumea-i o scenă,

Adevăr zice, nu sunt abil,

Nu pricep  ce-i o mască, o trenă.

Ce e-n fond  o ființă  umană?

Densitate, spirit, eter?

Fiecare avem doar  o mamă,

Din păcate, multe-s în cer.

Pe atâtea drumuri umblat-am,

Cu atâtea iubiri m-am pierdut,

Am zărit cândva în Manhattan

Cel mai jalnic câine bătut.

Ne despart kilometri și specii,

Fiecare iubim cât putem,

Cerșetorii sunt frați și cu regii,

Doamne, fă-ne iar oameni. Amen.

Aruncați măști și vorbe deșarte,

Poezia e numai un semn

Că mai e o speranță, o parte

Ce-a rămas din pustiul Eden.

*****************************************

Vom fi pulbere de stele

Din Bangul Mare risipiți,

Serbările au fost și ele

Doar stații pentru cei muriți.

Vom înota în alte ape,

Pe alți curenți, reunduind,

Vom fi departe sau aproape,

Wer reitet schnell durch Nacht un Wind?

Bătut în cuie numai Domnul

Ne privi plutind pe veci,

Cine va ști ce a fost Omul?

Eroarea Neîntinatei Legi?

 

BORIS MARIAN

 

 

 

 

Expirăm?

Expirăm?

 

Când expirăm, totul continuă cucernic,

Auzi cum bate ceasul tic-tac-tic?

Autodidact e Domnul și puternic,

Ne învelește haosul-nimic.

Cum  luna  umilită și opacă

Urmează pașii duhurilor reci,

Astfel ființa noastră se dezbracă

De propria materie pe veci.

Copil fiind măsori doar pașii,

Cu timpul nu ai dialog,

Povești cu mohicanii și apașii

Înlocuiesc oricare drog.

Și totuși soarta-n drumul fără piedici

Înalță și coboară vieți,

Când expirăm, nu avem timp de predici,

Ne-așteaptă nesfârșite dimineți.

 

BORIS MARIAN

 

 

Până la urmă

Până la urmă

 

Până la urmă am să mă obișnuiesc

Cu această rană pe creier,

Cum te obișnuiești cu lepra,

SIDA, mizeria, minciuna,

Unii  nu-și deschid  portmoneul

și nici sufletul, omnia fluunt,

suntem niște fluturi,

ne mai ucidem unii pe alții

cu vorba, cu fapta,

din culpă, ne știe dom” Nae,

dar omnia mutantur,

vrei să crezi în Domnul?

Fă bine și crede, nu vrei, Te privește,

Toate la vremea lor,  nu încerca să complici lucrurile,

Lasă neologismele, arhaismele,  silogismele,

Nu te izmeni pentru isme,

Încolonați vom merge în Rai sau în Iad,

Că de aia am făcut armata,

Cu cântec înainte, marș.

 

BORIS  MARIAN