sâmbătă, 19 aprilie 2014

Corvoada


Corvoada

 

Și jocul este o corvoadă, când nu ai păstrat copilăria în suflet.

La început a fost Haosul,

A venit dr. House și-a întrerupt repaosul,

Zeița Geea era femeie de serviciu,

Lucra la un baron pe nume Ariciu.

Îi făcea curte și un mic golan,

Mai oacheș, îl chema Tartarian.

Iar o vecină mai geloasă, Nyx,

i-a scos un ochi cu-o lovitură grea de pix.

S-a prezentat un polițist Ether,

A întrebat aiurea, nu avea nici fler,

Însă directorul Uranus sau Uranul

A dat  în aer și a prins cu banul.

Eos se înălța în pielea   goală,

De cădeau zeii  amețiți de boală,

Thanatos rezolvă cu totul,

Chemă pe  secretarul – hotentotul

Care mai multe chestii  nu știa, sireacul.

El încurca și Siria cu Irakul.

*************************************

Ce e destinul ori preaplinul ori carminul?

Întreabă  peștele  cu ochi, de-i zice spadă,

Vine Saturn, el mai nimic nu rabdă,

Ce discutați ca niște curci de-ogradă?

To handle the ribbons, asta importă,

Zise Popescu, diriginte fiind la poștă,

Nu m-așteptați, vă făuriți cu brațul

Destinul, ca la table marțul.

Zosima convertitul , ofițer

și-a luat învățăcel  pe un berber,

adolescent fiind, moștenitoarea

din Togo a fugit pe Valea Loarei.

O mână lungă se ducea prin Europa,

ce fac idioții, că  se-apropie sincopa?  

Încerci să te exprimi mai coerent

 și te trezești că te numești Ghivent.  

Ehei, dar are arta și valențe,

Poți îmbrăca pe împărat în zdrențe?

Demonii-s mai de preț decât  e crețul

Berbec cel sfânt ce-l  ispitește șperțul.

Crimă, pedeapsă,  fie-le totuna,

Caută-ți băiete vioara , caută struna,

Destinatar ori păstrător, ales-bulit,

Ah, lector  șmecher mare, ipocrit.  

 

BORIS MARIAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu