Un bec ars
Omul era expert contabil. Ehei,
în vremurile noastre de restriște, mare
lucru este să scapi de necazuri pe
această funcție. A scăpat. Cândva aveam discuții, el îmi reproșa că nu-mi
vizitez unchiul bolnav , tocmai în Drumul Taberei. Era un unchi hâtru. Avea
niște vorbe. Întrebam – ce să-ți aduc? Nu ai ce-mi doresc – sănătate. Cum merge? Nu anul trece greu, ci ora. Îmi
era milă de el, îmi amintea de tata, fratele lui, care se prăpădise de mulți
ani. După fiecare vizită aveam o strângere de inimă. De aceea , dar și din
comoditate nu m-am dus prea des la acel
unchi. Dar el avea pasiunile lui – îi plăcea muzica populară românească , iar
de Irina Loghin era îndrăgostit. Ar fi luat-o de nevastă. Ehei …Uneori cânta în
prezența mea, cu o voce moale, caldă, mă emoționa. Ei bine, acel fals văr,
adică o rudă de gradul șapte, soțul unei rude, etc. mă tot pisa de ce nu merg
la unchiul, că el merge, îl suportă, se plictisește, dar merge. Nu te oblig eu,
cine te pune? Mă simt obligat. De ce? Ridica din umeri. Știa el ceva. Într-o zi
mai nenorocoasă, unchiul s-a prăpădit. În câteva zile casa s-a golit. Un
prieten de vizavi luase tot ce avea de luat, era un prieten bun și nevoiaș, nu
îl judec. A apărut și buna mea rudă. În casa goală era doar un bec și acela
ars. A luat becul și l-a pocnit de perete. Asta mi-a povestit el cu ciudă, o
ciudă care se reflecta direct și asupra mea. Ce ți-e și cu mila asta între
semeni?
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu