Plutonierul
Cred că istoria a fost
scrisă de un plutonier. Nu Biblia, nu Dumnezeu, ci plutonierul a
creat istoria. El a scris regulamentul, el l-a aplicat. Înalt sau scund, slab
sau gras, cu mustață sau fără, el este omul fără carte , dar care știe tot. Nu
a condus în viața lui un pluton. S-a ocupat de treburi administrative.
Registre, efecte militare, hrană,
ordine, da, ordine, fără ordine nu există
nimic. Nu ridică vocea, el doar mârâie.
Superiorii nu-l iubesc, soldații nici atât. Dar el este plutonier de
sute de ani. Nimeni nu știe dacă a fost
însurat, dacă are copii, nici plutonierași
ca el, greu de închipuit. Are două vicii – minte de îngheață apele și
fură. De furat , fură puțin, o pâine, o carte ( la ce-i trebuie?), dar de
mințit , nu am văzut mitoman mai mare. Tu îi pui dovada în față, el, nu , el este stăpânul adevărului mincinos. Uneori și plânge, ca să
te convingă de dreptatea lui. O fi un psihopat? Nici vorbă. I-am fost prieten,
a uitat, l-am ajutat să-și ia
bacalaureatul, a uitat. În schimb îmi reproșează căl-am trădat mereu și
oriunde. Adică merge pe principiul – te judec cu unitatea mea de măsură. Este
un rău necesar. Fără plutonieri, vorba lui Sveijk, când vorbea despre clistir,
imperiul acesta se dărâmă. Să nu creadă cineva că am ceva împotriva
plutonierilor reali, vorbesc despre un plutonier iluzoriu. Plutonierul există
sub forma ADN-ului în foarte mulți oameni. Ei nici nu știu cât de plutonieri
sunt. Nici nu vor ști, altfel s-ar supăra.
Iar arta nu trebuie să supere pe nimeni. Dacă eram Rembrandt făceam un
portret nemuritor – PLUTONIERUL.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu