Balada foștilor prieteni

　

Prietenii mei au murit în primul război punic,

unii apar sub forma frunzei-fosile,

prietenii sunt trecători precum planetele,

dar de aici înainte e altfel, henceforth, prietene Botgros,

prietenul din ghindă e credincios,

ce-o să se întâmple cu noi?

Suntem ca un tren pe lângă vacile micuțe din Ireland,

arde, focule, arde, chef să fie, că nebuni sunt destui,

după nașterea primului monstru, avea o fâșie de pește,

din era peștilor roșii, Dvs. nu ați fost la nebuni?

Soțule era motanul din brațele Venerei,

aș risca blasfemia, cazanul este locul celor buni la gust.

Gălăgioși dinți, tăceți.

Păsările coboară pe pământ,
dar nu pot lua cu ele decât o pradă,
nu pot lua fericirea.
Nefericite păsări, izgonite în cerul pustiu.
Logica nopții îmi spune că există o armonie în noi
pe care nu o cunoaștem ziua.

De ce ne este frică de noapte,
de moarte?

Ascultă cum cântă iarba
cu glasurile celor plecați dintre noi. Până atunci sărută-ți iubita, ea există.




Triptic poetic


Don Quijote
Deși n-am fost și nu sunt Don Quijote, iar tu nu ești și n-ai fost Dulcineea, o disperare sfântă mă dezleagă de oricare ridicol. Ești Femeia. Deși-i citesc pe Dante și Petrarca, pe Shakespeare, Eminescu și pe Goethe, o disperare sfântă mă dezleagă de oricare ridicol. Tu ești Lethe. Căci nu mă vezi, nu știi nimic de toate cutremurările din vise și aievea, cristalul din privirea ta e rece și raiul meu e sumbru. Tu ești Eva. Eu numele ți-l voi ascunde-adânc, în mine, în fibrele nervoase, fine.

Annabel Lee
Tot mă gândesc la Annabel Lee, o durere ce vine din sânge, din creier, îngerii urcă și coboară, sunt mii, durere pulsând cu putere de gheizer. Va fi cândva dimineață, va fi numele ei purificat de dorință? Noaptea, prin somn, Annabel Lee trece frumoasă, de nume desprinsă și nu poartă numele de Annabel, eu sunt acela care-o cheamă hoțește, sufletul ei, nevăzut porumbel, eu, păcătosul, dorind-o trupește…


Intrarea hoţilor
Oamenii se scoală de dimineață, pentru a se chinui ziua-ntreagă, spune profesorul, pune o față de masă, struguri, lichior de fragă, când nu vom mai plânge din pricina morții, vom fi mai fericiți, oare? Se ridică profesorul, umbra nopții în locu-i se așază, pe fotoliul tare. Cugetând la tine, poți permite intrarea hoților în cetate? Câinele de sub masă sughite, mobila scârțâie, cumpărată în rate. Ia-mă cum sunt, deși nu-ți sunt tată, nu-mi poți fi dușman niciodată, profesorul iese, câinele-n lesă pare un monolog dintr-o piesă. Totul este să-ți păstrezi caracterul, spuse profesorul părăsind parterul cu capul în jos, pe fereastra deschisă, de unde ajunse pe o narcisă, sunt un om oarecare, nu luați exemplu, templul grecesc este numai un templu, priviți-l, de pildă, pe Harold Lloyd atârnând la etajul o sută doi, să te plimbi cu o fată de ziua victoriei înseamnă să ierți toate erorile, spune profesorul, pune mâna pe clanță și pleacă din școală cu o ambulanță.

autor: Boris Marian



Amorul unei marmure

　

Dacă mângâi prea mult o marmură,

Te trezești cu silicoză sau poți muri chiar,

Adică te răstrezești, ferește-te de oamenii călduți,




Nu sunt nici sfinți, nici diavoli, mai broscuți,


Ei cred că viața este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.




Iubirea-i doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,


Adică un challenge,la mijlocul vieții omul crede

Că o pădure poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,

Viața mea este din piscuri și orori. Te rog să nu-mi răspunzi,

Așa cum ai promis, tăcerea-ți este mult mai grăitoare,

Ai preferat refugiul dinadins, într-un refugiu orice viață moare.

Tu uiți că Domnul ne-a dat glas și inimă și minte să cunoaștem,

Să învățăm a ne iubi, că de pripas sunt doar potăile.




Altfel de ce ne naștem? Sunt om ca orice om, dar om,


Tu ești ca mine, suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?

Deși-n atomi este o inimă ce arde.

Miliarde de sălbatici insulari, vorbim tot mai puțin și tot mai rar,

Cp are fiecare jobul lui, ce-i pasă viața nu știu cui?

Ce-i pasă că se moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat

De-aproapele carele ne este totuși om, mai bine ne nășteam atomi.




BORIS MARIAN

　


De aici pornește răul, de la mijloc.




Lovit de viruși bine înarmați,


mijlocul se dilată, marginile capătă

o nuanță stacojie, ați văzut morți stacojii?

În sânul Firii s-a clădit lumea,




patrusprezece lighioane au alergat


patru leghe marine, după care s-au scufundat.

Scorpionii beau cafea cu lapte, se balonează.

Asta nu înseamnă că a fi berbec este ceva de laudă.

La renaștere aș vrea să nimeresc în zodia Fecioarei.

Doamne, ferește-mă de păcate. Caută-mă în altă parte,




OK? Trying to refine them also out of existence.

BMM

 

 

Bâlciul   plinăciunilor

 

Un fățarnic  poate fi 

Și  prieten, și  fi-fi

Are fețe, doar un fund,

Precum neamțul are  Grund.

Cine-l  vede?  Dumnezeu?

N-are timp, nu face-un leu,

cei mai mari, când îi atingi

redevin  bile și mingi,

cine decupă balconul

de căzu din pat poltronul?

Mergi pe calea dreaptă, mde? Ce rost are, căp. Jose,

Zâmbet ucigaș, ești  viu,

Dansul morții  în sicriu,

De la Glina iese rar

 O canină- cărturar,

primele iubiri, bluziță,

și matroană și fetiță,

un sărut flămând , un dar,

de la schilodul căprar,

dar parfumul parizian

a ajuns în Pakistan,

nu ne mai mirăm nicicum,

filosofi din Kara-Kum,

iar cenușa din santal

reveni în Senegal,

timpul este prețios,

joci ori imediat ești scos,

 ca în dragoste, pe loc

redevii un dobitoc.

Cum se spune, disp/erarea

E umană , știe-oricare,

Că iubita m-a-mpușcat

și în cord și în ficat,

în zadar concerte, vaier,

doar rachete zboară-n aer,

nu plătești în bani, ci-n sânge,

vârcolacul rău mă strânge,  

poate peste mii de ani

vom redeveni umani.

*******************************

Mai drabă mângâi o fesă, decât un sărut

A la Greta Garbo, un vălmășag crunt și iute,

cu capul plecat și aproape ascuns sub coama de păr lins,

Gariboldi ascultă sentința, râse și nevăzut se făcu.

Corăbiile fantomă deficalară prin fața  monarhilor,

Femeile fantomă  se ascunseră în spelunci,

Orașul se umplu de sifilis purulent,

Dar cine mai citește cronicile?

Someone whispers, He has arrived,

His Lordship the execusioner.

Multe cuvinte împrăștii, rostesc viitoare semințe,

Un cactus pitic declară revoluția mondială.

O lobodă roșie strigă – La moarte cu Mozart.

Președinte a fost ales un pătrunjel, că pătrunde adânc

Problemele.  Sub crinul împărătesc unii citesc Scripturile,

Nu degeaba.

BMM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fasundo și Secundo au învins mari greutăți,

unul cu capul, unul cu trupul, inconștienți,

așa sunt prinții, caudillo, aud? Cina se termină,

începe jocul, dinți, nasturi, moșii, femei,

tigrul juca și el, revanșă, strigă mulțimea beată,

Quipoga trișează, riscul e mare, pumnalul e lung,

Guaedua del Monde cobora din munte, la joc,

la joc, repeta Nebunul, libertatea sălbatică se strecură afară,

pământul aluneca amenințător, Nicanor era în frunte,

el muri primul, ferma sa fu vândută la un ptreț jalnic,

acesta era secolul, Urquisa, acesta era tatăl,

Funes era fiul, Duhos era porumbelul,

toate la locul lor, Cardinalul , prezent incognito

își nota clienții, unul dintre ei era însurat

cu o fostă sclavă, iubirea lor era legendară.

Uciși, uciși amândoi de un derbedeu.

I-a răzbunat Misia Blanca, avea cea mai bună armă.

Ce vremuri. Eu nici nu pricep cum am trecut prin viață.

BMM

Triluind

Anotimp cu umbre

　

Zăream o lopată pe cer, o lopată de zăpadă , de fier,
Ca un rondel rotofei, cui meștere, te înclini, te închei?

Ba zbenguiai sub tramvai, te gudurai, ponei, cai,

Un potcovar dat cu var te-a fericit cu un dar.

Mielul era un copil, sus în copac, bil și tril,

Despre oameni și flori nu poți vorbi cu fiori,

Sper ori nu speri, totuna – i, în ghimpi ca o zeghe, tulai,

De mă îmbeți spun multe, dar mă mai oprește un jăndar,
Francois Villon din Babilon, de ce mă crezi mereu spion?
Un iconar m-a-ncondeat, cu alef, semn optim, pătrat.
**********************************************

　

Ne apropiem de porțile lacaniene,

nimeni nu vorbește de mânecuță,
ura de plasă prinde libelule,
din contrafort se aud guli-gule.

Ghimpele țese giulgii de fier,

toate imperiile ajunseră la ananghie,
Machiavelli se vinde pe o femeie,

dai cu barosul de sare cocoșelul,

pe Eminescu, băieți, noi nu-l vom mai ajunge,
nici cu troleibuzul, nici cu confuzul,

ce gură are soprana din Covent Garden,
din Marea Moartă nu se iese oricum,
nu uitați Dresda, nici ea nu vă uită,
porumbelul Labiș povestește chestia cu tramvaiul,

mentorul și-a scos brăcinarii și s-a spânzurat,
ce păcat...vai, consuma mentol.
Spațiile angoasei se umplu ca pernele siliconate,

lasă sfârcul, îl rupi, nenorocitule.
Vicioasa trage calul de o piesă rudimentară,
Muntele Venus a primit liceenii cu supă ce scoici,
omorul și tricornul urcă la bursă,
nu confunda virgula cu pașnicul sex al copilului.

Dany Zetti abia a intrat în clasa a-ntâia

și s-a-nsurat cu Lucia din Lămureni
Dar să nu uităm de molusca triticoidă
cu isterii nenumărate. Pe această moluscă o iubesc.
Restul votați voi.

*****************************************

Fie câștigi totul, fie pierzi totul,

Ecuația este aceeași,

Eu cred în soartă, ca și în soacră,
Sacrosantă, cam acesta e stilul-pistilul,
Eu îmi apăr sărăcia și bărăția,
Et voila justement comme on ecrit l”histoire,

Spuse domnul librar, propoziția fiind reluată
De papagalul din pălăria sa transparentă,
Mare meșter e timpul, dar nici spațiul dintre noi

Nu trebuie ignorat, un vid ne apropie,

Ce aliaj minunat, vae soli, noi nu ne văităm,
Ne latră pisicile, dar nu ne pasă,
Iubito, așează-te-n inima mea,
Eu voi porni motoarele, în Venus vom zbura

Cu venele deschise.
******************************

Când singură tu alergai,

triluirind și promițând,

se scuturau cer și pământ,

pe dinăuntru, nu știai?

Vântul nu are ochi, nici trup,

vântul e șarpe orb și slut,

brățări la glezne are el,

e PARPANGHEL.

Râul lucește, alb cuțit,

e crimă că noi ne-am iubit?

Ce spadă grea cade din cer,

un fulger rece, fier.

Astfel și inimile mor,

tot mai departe-n Vărsător,

prea sunt bătrâne străzile,

prea vechi visări, doar prăzile,

nu luăm nimic, un romantism

de rozmarin.

Am să te pierd la diavol-joc,

sânge -pistolul e în toc,

faceți ceva ca să revin,

nu-s heruvim.

BMM

Aș vrea să chem Salvarea

Aș vrea să chem Salvarea
Aș vrea să chem Salvarea, nu pentru mine doar,
Salvarea nu mai vine, fiara, ca un șarpe, se sfâșie pe sine, Ne pune stetoscopul chiar Sfântul Dumnezeu, n-am înțeles momentul , nici scopul , scriu mereu. Efectul placebo al morții? Un cerșetor dat afară în pumni
A fost trimis la azil,
A trăit regește trei luni,
Avea trei copii părăsiți cu treizeci de ani
În urmă, avea trei diplome, acum
Zace la cimitirul Trei Plopi. Nimic de râs. Mi-am văzut statuia la Muzeul de Ceară,
Se topea, plângea, lui Lenin îi dispăruse capul,
Mustața Fuehrerului plutea într-o baltă vâscoasă.
Un chirurg mi-a spus că boala te face mai rău sau mai bun
De cum erai înainte. La fel este și cu bătrânețea.
Muzica, femeile devin mai frumoase ca înainte, Ambițiile se anemiază, suferința fizică îți pune la încercare
Credința, ca biciul călugărilor,
Crezi fiindcă vrei să crezi,
Ești mai aproape de esențe, poate că asta
Atrage pe unele femei, logoreicii sunt mai rari,
Apoi visezi mult, frumos, malul Pacificului,
Unde nici nu ai fost, bătrânii devin onirici, unii chiar suprarealiști,
îți recitești viața , cărțile, iubirile,
Erori cu duiumul, unde este Marele Corector?
Iar Salvarea vine prea târziu, pentru unii. Mai bine.

Ai să lași în urmă

Ai să lași în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă,
Un rând, O vorbă de duh,
nimic,
dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic și Dumnezeu Este doar o diferență
de nuanță.


Când voi ieși din viață,
Ca dintr-o casă veche,
Fără ferestre, ușile
Date deoparte,
Mobila hămăind
Precum câinii obosiți, terorizați, Voi zări cerul limpede,
Chipul iubitei aplecat
Peste chipul meu,
Voi respira ușor, Atât de ușor, Încât respirația Lunii Va semăna cu o salvă de tun.
Vom pleca împreună,
Fără haine, înveliți de un nor argintiu.

Vă rog să nu citiți acest poem.



O mireasă și doi câini,
Câinii dorm de săptămâni,
Iar mireasa scrie-n lacrimi
Mirelui din vechiul Sarmis.
Ți-n mână o țigară,
Mândră e pe dinafară,
Ea privește în viitor, Mulți o văd și mulți o vor.
Muza mea, iubește-mă,
În iubire, clește-mă.


Harababură, zice cu dispreț,
Criticul în naltu-i jeț, Cad capete tăiate la mașină,
Iar trenul meu plecat-a din Chitila.
O vrabie în palmă mi-a rămas,
E propriul suflet, caută un pripas.


O rază de soare în apă,
Merg și pe urma ei, Poate de moarte mă scapă,
dau de-n castel cu polei,
o castelană înaltă,
blondă și fără cusur
văd cum mă primește,
îndrăgostit sunt, vă jur,
apă vie-n artere
simt cum pătrunde șuvoi,
astăzi voi scrie poeme,
mâine voi un moroi, raza de soare se stinge, vine și noaptea cu draci, eu voi fi prințul din Togo, am să vă-nvit la colaci.
Toți o să fiți, numai unul
O să lipsească, eu știu,
Că despre mine e vorba,
Sigur eu n-am să fiu.

Cu anii te-mbunezi, te înrăiești,
Iar pierderile sunt mai mici,
Pierzi un amic din Timișoara, București, Câștigi un loc în stele, licurici. Ai scris, n-ai scris, oricum vei fi uitat, Te pomenește-un dicționar cu multe file, Rămâne-un vers ori poate un citat,
n-are răbdare timpul și nici milă.
Răsare-un geniu tânăr, fericit,
Apoi vin generațiile geniale, Tu stai și scrii ca într-un schit, Chipul Iubitei te așteaptă blând în Vale.


Mulatră e soarta, iar poarta și vatra
Sunt negre și grele, ce chestie, trestie, Ochii pe ochi, urechi pe urechi, Puricii strigă URA, vidivechi.
Lumea, baloane albastre, săpun,
Gluma, baroane, mă doare postum.
Merg înapoi, înainte-napoi, n-avem nevoie de griji și nevoi. Abel și Cain sunt frați, noi doar veri, Dragostea fu îngropată mai ieri.


Pitulice, pitulea, du-te la iubita mea,

Spune-i că mi-e dor de ea, pitulici se tupila.
William Pitt era ministru, mai așa, dar cam sinistru,

El a dat un ordin scurt, se permite orice furt,

Dar urmarea e mai rea, funie de gât și pa.

Prost e că la noi nu-s funii, mai mulți fani decât nebunii,
Pitulici avem alese, pituloi cheloși ori freze

și înaintăm ca racul până ne va lua chiar dracul,

până vine o lege nouă, boul fură numai ouă.



*******************************************************

Tamară, prințesă pe Terek, ești scumpă,

în ochii poetului, naltă și suplă,

câți au murit pentru tine, isterici,

istoria știe ce face, ce fereci?

Cu omnibuzul circulă picii pisicii,

ei au proiecte și planuri ca priculicii,

tu ai doar aripi, vine coco-poliția

caută un hoț originar din Galiția,

organiza ministere, fantome și sfere,

Terekul curge plin de aur, galere,

perle fără de preț, vechi diamante,

astfel poemeul fi resculptat de Bramante,

că e și Dante poet, dar mult mai mic,

Whitman se nalță mitic mega-pitic,

Apolinaire ca și Muenchensen își scoate scalpul,

salută cu creierul, râde pe brânci și ortacul,

Frăulein, o, Frăulein, wie rot ist dein Mund,

ai in logodnic cam cocoșel și cam scund.

BMM

 

 

 

 

 

Am râs prea mult

 

Am decis să nu mai scriu, de mâine,

De poimâine, minciună, ai fața unui demobilizat,

Eu nu am râs de oameni, dar știu ce schimbătoare este stima,

Admirația cu sfârc, oamenii mai năpârlesc spre a scăpa.

Sunt strămutat, pietrele albe au devenit negre,

O roată se blochează, înjurând. Nici miezul nopții nu te vrea în preajmă.

Pe cine acoperă ciuperca otrăvită? Cenușa din ce carte s-a ivit?

Osana, zic eu, în zadar. Doar bufnița lipsea și a venit.

Ce caută Celan și Luca pe Podul Mirabeau?

O altă lume, o lume a poeților damnați?

Tăcere, dați tăcerii drepturile ei.

Geneza – tăcere, exitus-tăcere,

Iov complota, dar se plângea,

Vidul are culori ascunse.

Inert e-n aparență orice mort.

Dar Domnul e mișcare și Cuvânt.

Ce ai de spus propriului suflet?

Demobilizare, cu asta se explică totul.

Și dacă nu? Desigur, nu ai înțeles decât puțin,

Sunt praguri divergente peste tot,

De aceea am și râs acum.

Sub coada calului Mihai curge bălegar,

liniștit alături zace, doarme-un boschetar,

veșnicia veștedă pute a urină,

calea lacrimilor deci, duce la latrină,

nu-ndoii  nimic, te rog, draga mea lungană,

tristă melodie, vai chiar din hologramă,

Honolulu are el suluri de hârtie,

bine ar fi ca unii breji pe ea să mai scrie,

stânga este noapte, yes, pentru hoți cu titlu,

dreapta bea cafea de soi trecută prin filtru,

pe canal se duc minuni, adevăr vă spune

unul care s-a îndrăgostit de minciuni și glume,

ea îmi spune că vom fi veșnic împreună,

asta sună cam ciudat, cu miros de humă,

noi fugim de moarte, cred, ea fuge mai iute,

draga mea lungană, chiar porți fuste cam scurte,  

tu și eu și eu și tu, simți, nu simt, vezi bine,

într-o zi vei fi-n Olimp fără nimb, un nimeni.

Suntem rug și suntem burg,  hamburgerul  cade

la stomac un pic mai greu, absolutul roade.

Visul redevine vis, lumea este o miză,

m-ai adus, lungana mea în adâncă priză.

***************************************

In cap de  rigă antic râde mort,

poveștile se scaldă în ocean,

încremeniți pe maluri, sort și port,

nu-i apa vie cea sclipind mărgean?

Adam, my dear,is , as you know,

părintele atâtor specii rare,

și tigru, cal ori chiar un bou

se mai alege,  mai apare.

And you remember, membrule,

ce mai năpastă,  tunuri mari,

răsună în Edikule

sau în culoarul gri, bancar.

Yet even then, ce să mă plâng, 

mai bine scriu de  psihopați,

rândurile furilor se strâng,  

ei nu știu, Doamne,  cum împarți.

*****

 

Stau la coadă spre Rai,

Stai, spunbe Pospai,

și-ai ales haina de haină,

pentru îngeri de taină?

Valsuri pentru popasuri,

Te-apropii,  spui adevărul,

ce ai la ochi? Că oricărui

i se pune o pată, ceva.

Ceva esențial și fatal,

Vinul de mac e mortal,

Unde-s nebunii-nțelepți?

DREPȚI!  Răcan tâmpit,

Unii au ochii să râdă,

Alții cu alta mai cârnă,

Pomul Vieții căzu,

Unde, tu nu știi? Nu.

Noi, iubiții linșați, robotizați.

Ce liniștit e Iisus, acolo pe cruce,

Ce ai face tu în locul Lui?

Ai cere un cui? Durerea e semn de viață,

Mai decât orice povață,

Caută-mă între icoane,

Clovni , hoțomani și  nud-dame.

BMM

 

 

　

　

　

　

　

　

　

　

　

　

BMM


　 |




　
　
　





　

　
　
　





　

APRIORICA

Vizionări: 165   APRIORICA   Fiecare crede că nu greșește, dar și Tu, Doamne, mai greșești uneori, și mai cum. Există Etica lui Spinoza, Etica religiosului, , Etica omului pus în ștreang, Etica vânătorului, a vânatului, Doamne, învață-mă ce să fac. Ura dă putere pentru a construi un iad în loc de rai, în care intră cei răi și cei buni laolaltă, spunea profesorul, nemaiținând cont de șirul lucrurilor, de calendar, avantajul statului pe loc rezultă din posibilitatea de a alege, PE CÂND MERSUL ARE O DIRECȚIE, care poate fi de la început cea bună sau cea rea, de pildă, astăseară nu mai merg acasă, nu mai merg nicăieri, nu mai deranjez pe nimeni, rămân aici, pe loc, e ca și cum aș fi murit… Spuse visând o herghelie de cai sub stele. Dar nimic nu se împlini, iubita veni să-l ia cu mașina și el îmi lăsă în palmă in bănuț pe care-l păstra să treacă Acheronul. ************************************** Eu îmi sunt părinte și mormânt, Spuse profesorul, dar acesta este abia începutul, Un necaz nu vine singur, ci însoțit de o bucurie… Sunteți într-o stare minunată, i-am spus, durerea s-a ascuns, Aproape că a dispărut, este o adevărată beție A puterii de a vă stăpâni, puteți ajunge Chiar la începuturi , și eu vorbeam înainte Fără să observ că profesorul deja încheiase Jos, în stradă, procesul verbal despre propria sa Cădere de pe fereastră , corecta chiar Unele mici greșeli de exprimare. ,   |

 

 

 

Aveam un mesaj ca un masaj,

Adică un gaj ca un garaj,

Acel zid, acea mimoză,

O găină și o proză,

Niște meandre, niște ceară, 

Cine cere n-o să piară.

Cel ce nu văzuse- oceanul

Are-acum  cecul și banul,

Iguane vede-n vis,

Precum medicu-a prescris.

Acrobatul e frumos,

Trei costume și un os,

Ultimii la coadă-s corbul,

șalul andaluz și sorbul, 

în hotel cineva moare,

dar la cinema e soare,

la război nu-i loc de vis,

o , Sesame, ai închis,

trei tăblițe cântă-n strană,

nu te-ascunde după blană,

un balaur, opt carate,

mama broaștelor curate,

animale sferoide,

șerpii nu  mai fac partide,

nici himere, nici sirene,

ia-mă Bebe, ia-mă nene,

nimfele se duc la bal,

Phoenix trage un chintal,

Monstrul Aheron e plat,

Faust este apostat,

Calul alb devine negru,

Se lipește de un cedru,

Ochi de câine tare-albaștri

Ne privesc, din pod cad aștri.

Zilele sunt număr prim,

 Mane, Tekel, Ufarsim.

 Zilele, numai în versuri,

De la mers, pluralul mersuri,

Moare cu fiecare vers,

Ca o lacrimă de pers.

Zic  și eu ex nihilo

nihil, ceea ce înseamnă Bill,

 Se îngăduie și forma

Torna, fratre, torna, torna.

Cred în Soare și Oțel,

Dar mai mult eu cred în El. 

Mâine va fi un adaos

Fericit? Who knows? Who knows?

 

*****************************

 

Cavalerul are dreptate, disprețuiește cultura,

de la Moise la Michelangelo, nimeni nu-i spune nimic,

un trandafir , acolo, un trubadur ucis,

imaginea trezirii amintește de Lazăr  sculat din morți.

Priveam adeseori întunericul, el mormăia ca ursul,

dar punctele de aur nu dispar,  ele sunt fericirea.

Fost boschetar, am ajuns cardinal, apoi scarabeu,

acum simplu poet, inventez ce vreau eu,

prietenii se cam feresc de mine,

poezia nu ajută la nimic, ea însăși este pe moarte,

femeia c-un ulcior pe umăr nu mai există.

Iar viața seamănă cu iarba, gândește.

********************************

Copitele bat, țacv, șac ,

Ciupercile cântă, wrac, wrac,

Sicriele umblă, tot, toc,

Ghețarii coboară, loc, loc,

Râd bulevarde, tovarășe, arde,

Cine să prade la Prado, ei, madre,

Iubiți, totuși caii, oamenii mor

În orice secundă sau uneori,

Zilele trec , revoluții, se uită

Cine împușcă un om sau o ciută,

Prea s-au aprins Robespierri , Vladimiri,

Jungla se mută în albe Sibiri.

**************************************

Apoi, frate aprioric,

Ori oprești, ori mergi spre glorii,

Fraged visul se usucă, ,

Unul cade, altul urcă,

Amfore se dăruie,

Celui care stăruie,

Ramurile goale, scurte

Nu ajung să ne încurche,

Felinar electric, bre,

Dai cu capul de cișme,

 dar femeia-ți dă de toate,

carne, ghete, brânză , lapte,

univers speculativ,

să nu șifonezi un tiv,

trei opinii și-un cartof,

tu comandă Stroganoff.

BMM