Aș vrea să chem Salvarea

Aș vrea să chem Salvarea
Aș vrea să chem Salvarea, nu pentru mine doar,
Salvarea nu mai vine, fiara, ca un șarpe, se sfâșie pe sine, Ne pune stetoscopul chiar Sfântul Dumnezeu, n-am înțeles momentul , nici scopul , scriu mereu. Efectul placebo al morții? Un cerșetor dat afară în pumni
A fost trimis la azil,
A trăit regește trei luni,
Avea trei copii părăsiți cu treizeci de ani
În urmă, avea trei diplome, acum
Zace la cimitirul Trei Plopi. Nimic de râs. Mi-am văzut statuia la Muzeul de Ceară,
Se topea, plângea, lui Lenin îi dispăruse capul,
Mustața Fuehrerului plutea într-o baltă vâscoasă.
Un chirurg mi-a spus că boala te face mai rău sau mai bun
De cum erai înainte. La fel este și cu bătrânețea.
Muzica, femeile devin mai frumoase ca înainte, Ambițiile se anemiază, suferința fizică îți pune la încercare
Credința, ca biciul călugărilor,
Crezi fiindcă vrei să crezi,
Ești mai aproape de esențe, poate că asta
Atrage pe unele femei, logoreicii sunt mai rari,
Apoi visezi mult, frumos, malul Pacificului,
Unde nici nu ai fost, bătrânii devin onirici, unii chiar suprarealiști,
îți recitești viața , cărțile, iubirile,
Erori cu duiumul, unde este Marele Corector?
Iar Salvarea vine prea târziu, pentru unii. Mai bine.

Ai să lași în urmă

Ai să lași în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă,
Un rând, O vorbă de duh,
nimic,
dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic și Dumnezeu Este doar o diferență
de nuanță.


Când voi ieși din viață,
Ca dintr-o casă veche,
Fără ferestre, ușile
Date deoparte,
Mobila hămăind
Precum câinii obosiți, terorizați, Voi zări cerul limpede,
Chipul iubitei aplecat
Peste chipul meu,
Voi respira ușor, Atât de ușor, Încât respirația Lunii Va semăna cu o salvă de tun.
Vom pleca împreună,
Fără haine, înveliți de un nor argintiu.

Vă rog să nu citiți acest poem.



O mireasă și doi câini,
Câinii dorm de săptămâni,
Iar mireasa scrie-n lacrimi
Mirelui din vechiul Sarmis.
Ți-n mână o țigară,
Mândră e pe dinafară,
Ea privește în viitor, Mulți o văd și mulți o vor.
Muza mea, iubește-mă,
În iubire, clește-mă.


Harababură, zice cu dispreț,
Criticul în naltu-i jeț, Cad capete tăiate la mașină,
Iar trenul meu plecat-a din Chitila.
O vrabie în palmă mi-a rămas,
E propriul suflet, caută un pripas.


O rază de soare în apă,
Merg și pe urma ei, Poate de moarte mă scapă,
dau de-n castel cu polei,
o castelană înaltă,
blondă și fără cusur
văd cum mă primește,
îndrăgostit sunt, vă jur,
apă vie-n artere
simt cum pătrunde șuvoi,
astăzi voi scrie poeme,
mâine voi un moroi, raza de soare se stinge, vine și noaptea cu draci, eu voi fi prințul din Togo, am să vă-nvit la colaci.
Toți o să fiți, numai unul
O să lipsească, eu știu,
Că despre mine e vorba,
Sigur eu n-am să fiu.

Cu anii te-mbunezi, te înrăiești,
Iar pierderile sunt mai mici,
Pierzi un amic din Timișoara, București, Câștigi un loc în stele, licurici. Ai scris, n-ai scris, oricum vei fi uitat, Te pomenește-un dicționar cu multe file, Rămâne-un vers ori poate un citat,
n-are răbdare timpul și nici milă.
Răsare-un geniu tânăr, fericit,
Apoi vin generațiile geniale, Tu stai și scrii ca într-un schit, Chipul Iubitei te așteaptă blând în Vale.


Mulatră e soarta, iar poarta și vatra
Sunt negre și grele, ce chestie, trestie, Ochii pe ochi, urechi pe urechi, Puricii strigă URA, vidivechi.
Lumea, baloane albastre, săpun,
Gluma, baroane, mă doare postum.
Merg înapoi, înainte-napoi, n-avem nevoie de griji și nevoi. Abel și Cain sunt frați, noi doar veri, Dragostea fu îngropată mai ieri.


Pitulice, pitulea, du-te la iubita mea,

Spune-i că mi-e dor de ea, pitulici se tupila.
William Pitt era ministru, mai așa, dar cam sinistru,

El a dat un ordin scurt, se permite orice furt,

Dar urmarea e mai rea, funie de gât și pa.

Prost e că la noi nu-s funii, mai mulți fani decât nebunii,
Pitulici avem alese, pituloi cheloși ori freze

și înaintăm ca racul până ne va lua chiar dracul,

până vine o lege nouă, boul fură numai ouă.



*******************************************************

Tamară, prințesă pe Terek, ești scumpă,

în ochii poetului, naltă și suplă,

câți au murit pentru tine, isterici,

istoria știe ce face, ce fereci?

Cu omnibuzul circulă picii pisicii,

ei au proiecte și planuri ca priculicii,

tu ai doar aripi, vine coco-poliția

caută un hoț originar din Galiția,

organiza ministere, fantome și sfere,

Terekul curge plin de aur, galere,

perle fără de preț, vechi diamante,

astfel poemeul fi resculptat de Bramante,

că e și Dante poet, dar mult mai mic,

Whitman se nalță mitic mega-pitic,

Apolinaire ca și Muenchensen își scoate scalpul,

salută cu creierul, râde pe brânci și ortacul,

Frăulein, o, Frăulein, wie rot ist dein Mund,

ai in logodnic cam cocoșel și cam scund.

BMM

 

 

 

 

 

Am râs prea mult

 

Am decis să nu mai scriu, de mâine,

De poimâine, minciună, ai fața unui demobilizat,

Eu nu am râs de oameni, dar știu ce schimbătoare este stima,

Admirația cu sfârc, oamenii mai năpârlesc spre a scăpa.

Sunt strămutat, pietrele albe au devenit negre,

O roată se blochează, înjurând. Nici miezul nopții nu te vrea în preajmă.

Pe cine acoperă ciuperca otrăvită? Cenușa din ce carte s-a ivit?

Osana, zic eu, în zadar. Doar bufnița lipsea și a venit.

Ce caută Celan și Luca pe Podul Mirabeau?

O altă lume, o lume a poeților damnați?

Tăcere, dați tăcerii drepturile ei.

Geneza – tăcere, exitus-tăcere,

Iov complota, dar se plângea,

Vidul are culori ascunse.

Inert e-n aparență orice mort.

Dar Domnul e mișcare și Cuvânt.

Ce ai de spus propriului suflet?

Demobilizare, cu asta se explică totul.

Și dacă nu? Desigur, nu ai înțeles decât puțin,

Sunt praguri divergente peste tot,

De aceea am și râs acum.

Sub coada calului Mihai curge bălegar,

liniștit alături zace, doarme-un boschetar,

veșnicia veștedă pute a urină,

calea lacrimilor deci, duce la latrină,

nu-ndoii  nimic, te rog, draga mea lungană,

tristă melodie, vai chiar din hologramă,

Honolulu are el suluri de hârtie,

bine ar fi ca unii breji pe ea să mai scrie,

stânga este noapte, yes, pentru hoți cu titlu,

dreapta bea cafea de soi trecută prin filtru,

pe canal se duc minuni, adevăr vă spune

unul care s-a îndrăgostit de minciuni și glume,

ea îmi spune că vom fi veșnic împreună,

asta sună cam ciudat, cu miros de humă,

noi fugim de moarte, cred, ea fuge mai iute,

draga mea lungană, chiar porți fuste cam scurte,  

tu și eu și eu și tu, simți, nu simt, vezi bine,

într-o zi vei fi-n Olimp fără nimb, un nimeni.

Suntem rug și suntem burg,  hamburgerul  cade

la stomac un pic mai greu, absolutul roade.

Visul redevine vis, lumea este o miză,

m-ai adus, lungana mea în adâncă priză.

***************************************

In cap de  rigă antic râde mort,

poveștile se scaldă în ocean,

încremeniți pe maluri, sort și port,

nu-i apa vie cea sclipind mărgean?

Adam, my dear,is , as you know,

părintele atâtor specii rare,

și tigru, cal ori chiar un bou

se mai alege,  mai apare.

And you remember, membrule,

ce mai năpastă,  tunuri mari,

răsună în Edikule

sau în culoarul gri, bancar.

Yet even then, ce să mă plâng, 

mai bine scriu de  psihopați,

rândurile furilor se strâng,  

ei nu știu, Doamne,  cum împarți.

*****

 

Stau la coadă spre Rai,

Stai, spunbe Pospai,

și-ai ales haina de haină,

pentru îngeri de taină?

Valsuri pentru popasuri,

Te-apropii,  spui adevărul,

ce ai la ochi? Că oricărui

i se pune o pată, ceva.

Ceva esențial și fatal,

Vinul de mac e mortal,

Unde-s nebunii-nțelepți?

DREPȚI!  Răcan tâmpit,

Unii au ochii să râdă,

Alții cu alta mai cârnă,

Pomul Vieții căzu,

Unde, tu nu știi? Nu.

Noi, iubiții linșați, robotizați.

Ce liniștit e Iisus, acolo pe cruce,

Ce ai face tu în locul Lui?

Ai cere un cui? Durerea e semn de viață,

Mai decât orice povață,

Caută-mă între icoane,

Clovni , hoțomani și  nud-dame.

BMM

 

 

　

　

　

　

　

　

　

　

　

　

BMM


　 |