sâmbătă, 1 aprilie 2017

Se-ntoarse cu spatele zeița cea bună,

Se-ntoarse cu spatele zeița cea bună,
Eu mă uitai la ceas și la lună,
Gramatica-i grea de pornești mohorât,
Zeiță cea bună, eu sunt prea urât
Să vin cu fasoane de fante, de zmeu,
Mă știu numai pixul și Dumnezeu,
Nu vin cu verice povățuiri,
Meșteșugesc din nimic, să te miri,
Îmi trec turturele prin minte cântând,
Zeiță cea bună, ai suflet prea blând,
Eu de aș fi oarecum și divin,
Te-aș pune-ntr-o barcă s-aluneci pe Rin,
Să fii Lorelei, să se-nece poeții,
Doar ascultându-te. Bestia-i Betsy.


Și , iată, a venit  un înscris,

Niște semne ciudate, ca vasele de sânge

Întretăiate, pe un pergament  transparent,

Ce scrie?  Ce scrie, întreabă înțelepții în cor.

Avangardă, scrie, en avant, lavandă.

Ce voce subțire are șoricelul acesta din ghips.

O mumie măruntă, un Lenin în miniatură

Un tanc pentru furnici.

Atunci se scoală Marele Preot,

Pupilele sale – biele de aur

Zdrobeau cătușele timpului,

Picioarele susțineau podul,

Pe pod trecea norodul,

Mighty Mouse juca pe metereze,

Leoaică rănită, iubirea cobora printre dune,

Cântând cu voce de bas

Dorul de sex interuman.

*******************



Acum fumez o pipă


 


Acum fumez o pipă și mint că nu te-am vrut,


O liniște pierdută, roman neînceput,


Hermafrodit poemul se duce-n lume trist,


Succesul îi precede și râde sus, pe pisc.


Eu am să-ți scriu la noapte despre pereți și nori,


Ai grijă-n suflet dară se regăsesc culori,


Cu-nfiorare, cine se-apropie de pat?


E umbra mea, vampiric ușor te-am înțepat,


Ce facem noi pe-aicea e joc de trei știuleți,


A fost cândva iubirea de fete și de feți,


Ciudat e echilibrul, pendulul  tremurând,


s-au întâlnit drumeții pe-o piatră de mormânt,


oglinzile topite par văluri de paing,


am fost cândva doar aur, acum sfințim cu-argint.


***********************************************


Vom face schimb de sentimente,


un condiment,  trei  continente,


trage și plapuma să nu ne vadă


Vodă Ciurelu cu Vodă Ciuvadră,


dă-mi un sărut pe ascuns, contrabandă


noi o să facem , ești salamandră,


focul iubirii nu te va arde,


eu sunt acum ce rămâne de-o șatră,


tu, fericită și dulce și noblă,


nu-ți amintești ce-am făcut la Grenoble.


BMM


Vine sergentul și strigă - culcat,


eu fac pe pomul și cresc mai înalt,


vin generalii , mă ceartă întruna,


eu le ofer gutuia și pruna,


o, the wild rose blossoms


on the little green place J. Joyce,


 ne cad dinții , nene, nu ne lua cu grois,


zice Moishe - groishe, cum spunea bunicul,


tralala e treaba, bunica și grișul,


dansatori  pe sârmă, cad pe rând spre hazul


unora ce caudă senzualul - prazul,


știm vorbi , prieteni, dar iubim cu parul,


am gusta  mai bine dulcele, nectarul,


scrie o poetă că iubește totul,


ce anume, nu știu, oi fi eu netotul,


dar îmi este dragă, că iubirea-i gravă,


numai moartea știe cum să dea otravă.


Știu ce vrea, și eu vreau, nu este de-ajuns,


inima, călcâiul cine le-a străpuns?


BMM


 


 


Acum mă privesc și mă minunez,


Uitat sunt în viață, un huhurez


Filosofard și plin de idei


De care habar n-au copiii mei,


Scriu și poeme lungi, rugăciuni,


Domnul mă rabdă, vorbesc cu străbuni,


Oamenii-s vii, nu te rabdă când plângi,


Eu calc cu stângul, am multe stângi,


Dar nu ascund că-n tăcere știu, cred


Minunile vieții  n-o să le pierd.


BMM






 


 
 



Ești o minune, știe oricine,


eu îți trmit trei mingi, tu trei prune,


plasa se rupe, valea-i abruptă,


duce spre iadul  în care se luptă


toți păcătoșii  să iasă afară,


ești o minune, salvează-mă iară,


scrie poemul de aur cum știi,


eu și din moarte  revin printre vii.


BMM


 


Eu n-am mai zăbovit privind,


Nici priveghind o ghindă,


În ceafă-mi crește  un stejar,


Urcând pe el, ajung la cerul gurii,


În gură vorbește Dumnezeu,


Vocea Ghemarei răsună trist,


Pe boltă se desfășoară halatul


Unei dive albe, cu sâni și toate cele,


Domnul tace, cipul piuie,


Megalomanul scutură clopoțelul,


Lumea se ridică și cântă amenințător –


HALELUIAH.


bmm


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 


 













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu