Lui Vintilă

Lui Vintilă poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Colectivul de redacţie [borismarianmehr ] 2012-09-23 | | Săracii au parte de hrană epuizată, Iar noi dansăm salsa în cartea de cetire, Trec câinii cu oase de poeți în gură, Vulturii trag la o corabie Plină cu găuri, , În ea stau sclavii și croșetează Manifestul lui Marx. Hai să aruncăm cărțile pe masă, Întreaga ură de clasă și rasă și masă și casă, O, balaure cu șapte capete de chibrit. Au venit cei amputați de cap, Ei fac istoria. Mâncăm lunile anului, cu unt 100% grăsimi, Soldatul necunoscut nu mai face copii din flori, s-a dat pe brazdă,are CNP, card și o vază cu care trăiește soț-soție. Puah, am ajuns prea departe, revin acum. B0RIS MARIAN . |

Giacomo

Giacomo Giacomo, lacomo, epifanii de la Como, Chipul palid, plexul moale, Asta este o lornietă, dragă Yvettă, Viorii după avort, fiord. Rotunjoară, coaptă, dulce E nepoata lui Neculce, E lăptoasă, învățată, Tocmai bună de armată, Că războiul nu mai e Ca-nainte, mușchi-file, Cere minte, cere suflet, fără ură, fără urlet, ca un șah între doi muți, iei regina, o săruți, piept lat, de bărbat, ce este pe el gravat? Tace, un telefon fără fir, Un bărbat –trandafir. Amurg. Din lenevie în para-psihologie. Numai animalele sunt singure și nici ele. Bietele. Suntem eroarea Domnului, știu, dar o îndreptăm. Când totul e limpede, uităm de virtuți. Sărută-mă cu sărutul tău. După multe greșeli totul devine sfânt. Dixit. BORIS MARIAN

ninge

Ninge, iar temerile mele se risipesc, Don Quijote trece călare prin spațiul ceresc, ninge cu Sancho Panza, în glumă, în serios, durerile se adună în Țările Mai de Jos. Ingenunchez în propriile mele poeme, privind cum puritatea se cerne, se-așterne, viața mea se încheie, de mâine altcineva din ticva mea va să beie sânge de înger, de nea. Totul este să-ți păstrezi caracterul, spune profesorul părăsind parterul.Vorba ta e realitate, ai dreptate, spune State, învățații ne susțin , ascultăm și bem un vin, ei dezvoltă cugetarea, lacrima e ca și marea, ca și apa de Amara, eu studiam la școală ” Mara”, vin ideile vorbind, iarna vine c-un colind, instrumentul principal este coada unui cal, asta spun și Beranger, Bergerac și Carl Linne. Să fiu condamnat, închis, gonit,să fiu ucis prin calomnie, să flămânzesc ca un calic, dar nu mă lipsi de poezie, să fiu bolnav în parcuri, pe străzi, să fiu uitat de Iubire, de Ură, să nu mai aud, să nu mai am văz, Poesia, lasă-mi-o , Doamne, Te-ndură. Haosul și noaptea n-au un cărăbuș, cum din moarte viața, cum de s-a urcuș? Astfel și poemul meu s-a-nfiripat dintr-o dislocare, cum s-a-nșurubat? Cum de merg nainte, unde, încotro? Cișmigiu-i verde ca și Fontainbleau. Bach și Buonarroti mă-nsoțesc la drum, scriu două-trei versuri pertinent, postum. Roze învechite, fără ghimpi, culori, cum din moarte, viața? Cum de mi-minor? Trecând prin Cișmigiu, o pasăre măiastră și-a depus găinațul pe cămașa mea. Astfel mă simt după tratament. Pe mine mă atinge orice vorbă. Nu știu cum arată mimozele, dar cred că sunt mai frumoase decât rozele, știu că înghit muște, ceea ce nu este frumos. Se închid la orice atingere, dar nu din teamă, ci din lăcomie, să apuce prada. Exact spus. Cândva, într-un adânc de noapte, la ora cinci ori era șapte, am auzit cum trece-n zbor, pe lângă geam un meteor, nu n-am să uit acel târziu ceas de odihnă, un mort viu păream, de spaimă mult cuprins, căci meteorul nu s-a stins, ci a vorbit cu glas de corb, să n-apuc ceaiul să mi-l sorb, de nu a fost un meteor care mi-a spus doar „Nevermore”, apoi s-a prezentat așa, sunt fosta dragoste, a ta, au nu mă recunoști, doar ești întreg la minte, te ferești?Sunt eu, acea suavă, trup, la suflet și mai și, te pup. Apoi a dispărut, de-atunci în Cișmigiu găsești doar prunci.Mă aflu între Da și Niet, între ER și NE, două bune prietene, la fiecare apreciind și detestând câte ceva. Er spune Ne este rea, dar deșteaptă, Ne spune că Re nu merită atenție, iar situația este la mijloc.Ne nu este rea, nu este nici foarte deșteaptă, este pregătită, ceea ce este altceva, Re este oarecum rea,o fi deșteaptă, dar eu am o teorie, răutatea este dușmana inteligenței, adună diverse bacterii, le crește apoi scoate mucegaiul și ți-l dă pe față, Ne este mai onestă, de aceea o și respect mai mult, ce m-a deranjat era că făcea pe atotștiutoarea, iar atotștiutor sunt eu, pentru că sunt paranoic.Gorod DA, gorod NIET. Nici una nu are motive să mă iubească, m-am purtat destul de urât cu fiecare, mi-am permis multe în tinerețe, acum bătrânul lup își linge rănile, așteaptă să fie mângâiat, se leagănă cu vise și cu versuri. Viața mea a fost interesantă, încă mai este, mă simt inspirat, nu mă interesează cine mă citește, nu am prieteni, nu am nevoie de prieteni, cred în mine și în familia mea, este tot ce-și poate dori un om, prietenii sunt ca pescărușii, vin și pleacă. Am vrut și vreau să spun ceva.Ce porunci ai să dai când vei fi în rai, dar în iad- Galaad, dar în brad, unde suie nebunii, când fug de petunii, crezând că-s tăunii veniți cu hunii? Ce porunci vei da, draga mea? Eu, nu, eu, nu, eu sunt acolo, Archimboldo Apolo, un derbedeu fără țară și Dumnezeu, eu mă rog pentru un biet inorog, căruia lordul John i-a rupt unicul corn și cântă, ne-ncântă într-o fântână adâncă”. Atunci când carnea va fi devorată, sângele meu secat într-o vatră, când osemintele mele vor străluci ca-ntr-un prund , pietricele, atunci voi fi doar literatură, iarbă verde voi fi, arătură, sunet curat de clarinet, miracol într-un cabaret, atunci veți afla că am trăit, undeva-n București, pe Cuțitul de Argint Când cineva îți spune să-l lași în pace este ca și cum s-ar rosti o condamnare la moarte, Fie a ta, fie a celui care se roagă să fie lăsat în pace. Nici o înjurătură nu conține tragismul și deșertăciunea acestui –„ Lasă-mă în pace”. Nenorocirea nu porneşte de la situaţia în care nimeni nu are nevoie de tine. Este chiar odihnitor. Nenorocirea este produsă de vidul sentimental, când simţi că nu eşti iubit...Să trăieşti ăn acelaşi oraş cu fiinţa iubită, care , desigur, nici nu te bagă în seamă, să nu ai curajul să-i scrii, să-i vorbeşti, telefonul e mort pentru tine, ce vei rosti în acel receptor perforat? Doamne, cum se prăbuşeşte cota cuvintelor la bursa valorilor Tale divine. Şi când te gândeşti cî mâine iubita va porni cu avionul spre alte meleaguri. Oraşul va rîmâne urât, cenuşiu, lătrător, ca un câine de lângă statuia lui Mihai Viteazu. Vorbeau, surâdeau, se sărutau, dar nu precum libidinoşii pe stradă, care se clatină ameţiţi . O dragoste puternică, de zei. De fapt odioara este un fetiş, eu nu de ea am nevoie, ea este trecătoare , nu ea este steaua, în mine trăieşte ideea de dragoste, precum o trăiesc adolescenţii, schizofrenia mea, pentru că eu cred că am o leacă de aşa ceva, se exprimă prin acest dor necontenit de ceva absolut, iar realitatea este alunecoasă, schimbătoare, ca norii, ca apele, în mine este acelaşi copac al vieţii ca în paradis. Odidă, cărămidă, nu am nevoie de tine. Pe mine, vorba lui Eminescu, mie redă-mă. Am o mostră de şopârlă în birou, de batracian, gata să înghită orice insectă zburătoare şi umblătoare.NU sunt eu acea insectă. Omul negru va veni şi va face dreptate. O va pune pe batraciană să şteargă praful, pe ţânţar să scrie articole, pe oameni să umble printre nori. Ce spui, Omule Negru? El tace, el este NIMENI.Până aici totul este o aiureală. Ceasul bate, ceasul bate solemn, lemn, lemn, cosciug, rug, cascadă de vocale, răsunet de cristale,Iubita cu ochii negri, căprui, sprincene frumoase, râs de căprioară, în cântecul greierilor nici un semn că vom muri în curând, iarba verii este tot ce a rămas din visele războinicilor ucişi . Ce contăm noi? Un fulger şi-n cerul negru ţipătul bâtlanului. O, tu, fecioară din ţări depărtate, am auzit de tine, acum te ţin în braţe. Omul Negru vine şi mi-o ia. Este ţara fără cuci. Esta ţara care nu există. Oamenii sunt mai modeşti decât par, scrie Pleşu. Nu are dreptate. Sunt mult mai încrezuţi. Noi nu respectăm autoritatea morală, corect, respectăm poziţia socială. Ce înseamnă competenţă morală? Nimic. Absolutul nu poate coborâ la mărunta dăscăleală. Cred cu tărie în iertare, deşi puţini m-au iertat cu adevărat. Progres moral nu există. Ethos în greacă înseamnă locuinţă. Noi locuim în propria morală.Etica alunecă adeseori în delirul generalizării. Când fac filosofie mă emoţionez. /p> Haosul și noaptea n-au un cărăbuș, cum din moarte viața, cum de s-a urcuș? Astfel și poemul meu s-a-nfiripat dintr-o dislocare, cum s-a-nșurubat? Cum de merg nainte, unde, încotro? Cișmigiu-i verde ca și Fontainbleau. Bach și Buonarroti mă-nsoțesc la drum, scriu două-trei versuri pertinent, postum. Roze învechite, fără ghimpi, culori, cum din moarte, viața? Cum de mi-minor? /p> Maica Tereza, parcă, spunea că nenorocirea unui om vine când el se simte inutil. Desigur, exagerează, sunt destui care nici nu-şi pun întrebarea, în goana lor după plăceri şi bucurii lumeşti. Dar, în principiu, are dreptate. Sentimentul de inutilitate poate duce pe un om sensibil, cu gândul, la sinucidere. Durerea fizică, boala te poate handicapa, te temi că devii o povară. Te mobilizezi, scapi, dar bucuria nu revine, înţelegi că lumea poate trăi fără tine. Ieri am candidat la o funcţie, într-o asociaţie. Din 25o de votanţi, am obţinut patru voturi, sub 2%. Ştiam că nu am nici o şansă, dar nici chiar aşa. Oamenii nu mă cunosc, nu au încredere. Plus vârsta.Am devenit senior. Mai departe. Colegii, unii, mă vor afară, le trebuie postul liber. Nu au nevoie de mine. Mai departe. Un amic din provincie, cu care eu credeam că am cele mai bune relaţii, s-a supărat, mulţi se supără pe mine, de multe ori nici nu ştiu de ce. De obicei , în ciuda unor riposte prea dure, eu încerc să ajut un om. Mai departe, o anumită redactoare şefă , la nu ştiu de revistă, s-a supărat pe mine, se uită cu o ură, de parcă i-aş fi atacat părinţii. Cine ştie ce i-am spus. Dar câte nu mi s-au spus mie, oare cuvintele ucid cu adevărat? Iar eu nu vorbesc cu ură, am anumite reacţii negative la ceea ce mi se pare incorect. Mai departe, o amică din adolescenţă, pe care , uneori , o şi visez în poziţii cu totul nepotrivite ( n.b. ?) nu vrea să mai aibă nici o discuţie cu mine, nici pe email, de ce? Altă amică, este adevărat, neiubită de mine, niciodată, dar niciodată, mă ignoră, deşi am fost, cândva, destul de apropiaţi. Am spus, oarecum. Aici mă opresc, familia este sfântă. Este oare viaţa unui om inutilă? Întrebarea şi-o pune un om apropiat mie, suferind. Aici vine răspunsul – NU. Viaţa este unicul dar al naturii, al Divinităţii, cum doriţi, care trebuie respectat. Al doilea dar este pasiunea de a face un anumit lucru. Eu iubesc scrisul, sunt grafoman. Nu ştiu de ce grafomania este privită cu dispreţ. Dar cei care desenează, pictează aiurea? Hai să spunem că muzicienii pot distruge liniştea semenilor. Dar oamenii îndrăgostiţi de artă, de scris, de o anumită meserie, aceşti oameni merită tot respectul. Cine este arbitrul absolut care hotărăşte cine este talentat, cine nu este, cine este de geniu, cine este un cârpaci? Numai timpul. Eu cred în Timp. Niciun comentariu: Manger Cum să petreci o vară la vatră, cum să eviţi bolile contagioase, dar femeile frumoase, rele, ca nişte belele, cum să călătoreşti cu un somon, cum de nu-ţi este somn, cum să devii cavaler de Malta, cum să-ţi schimbi amanta cu alta, cum să mănânci în avion, de la Lyon la Washington, cum să discuţi cu Baudolino, cu Mussolini şi cu Badoglio, vai dar este vorba de Eco, ah, snobul acela, îmi aminteşte de unul într-o ureche, de una care şi-a rupt o coastă şi i s-a pus în loc de coastă o fereastră, i se vede inima roşie, plină cu vopsea şi cu vaselină, ah, colegele mele, feline, râd cu mine, de mine, de tine, dar râsul lor este fără urmări, nici opere complete şi nici jumări, cum de nu s-au plictisit să citească articole fără sare şi fără iască, fără cremene şi fără piper, eu de mult am scris trei luciferi, unul cu coadă, altul cu urechi, al treilea mănâncă viermi de curechi, nu ştiţi ce-i aia, cetiţi în dicţionar, eu mi-am făcut datoria, am salar. Inaintea oricărui cuvânt este rugămintea de a primi îngăduinţa rostirii. Al doilea şi al treilea cuvânt sunt închinate Creatorului. Tăria Îi aparţine şi e de neînchipuit s-o păstrezi.Cu ce dăruire şi cu ce firesc şi-a făcut lucrarea. ... In jilţuri de aur şi smaralde tot mai înalte vor sta drepţii, potrivit faptelor lor. Dar de ce ? Intreb eu ca un profan. Drepţii trebuie să fie modeşti mereu şi în Rai. Manger – Ei dorm în parcuri şi sunt sfinţi, din sfinţenia nopţilor fără lună, numai vântul, desculţul, poate să spună cum vorbesc ei în somn. Şi El ştie – sunt sfinţi. Bucureştiul este plin de sfinţi(n.n.)L-aţi văzut pe Domnul plângând de necaz? E un caz rar, cu mult mărar, ai ales caolinul, finul, ceşti pentru ceaiul de dimineaţă, când nu ai inimă, nici faţă, mi-am umplut capul de vise, Domnul de ele nici nu auzise, iar eu i le povesteam, Domnul era Judecătorul calm. Niciun comentariu: Dezamăgire Ce multă durere poate aduce o dezamăgire? Nu ai cui să-i spui nimic,durerea este ascunsă în tine, ca un melc în casa lui. Nu este loc de ură . Nici de dispreț. Așa umblau călăii, liberi, veseli, mureau în paturile lor, iar cei mutilați se gândeau la nedreptatea lumii fără a o putea îndrepta. Pentru ce? Cum? Nimic.Frigul dimineții, Goana cu arma în spate, Dușmanul nevăzut. Si iată-mă acum ajuns la cea mai înflorită vârstă, când albul florii m-a pătruns și tremură petala tristă, se apropie un sfârșit de veac, așa cum poți sfârși o carte, mai mult șoptesc și mai mult tac, dar rima nu-i cuvântul moarte, e cineva în locul meu? E DOAR SCHIMBAREA UNUI NUME, RENAȘTEM ȘI MURIM MEREU, UN VERS ÎN POEZIA LUMII. Cred în scrisul meu, cum cred în mine. Dar sus, în albastrul pur al cerului, sufletele vor cuvânta, fiecare va spune ceva.Se poate iubirea schimba în indiferență? Numai de nu a fost iubire. Indiferență, pace și cadență, cine-o râde și-o vorbi, să mânânce o langustă îngustă. Furia îmi dereglează rima.Cum ar călca un câine pe instrumentele uitate în parc. Cea mai mare harpă este vântul. Boecklin avea un tablou, o harpistă semizidită în stâncă, ea cântă, i se vede piciorul bine făcut.O fi fost o amantă a artistului, bărbat frumos. Voi comunica așa cum aș comunica în văzduh, cu morții. Pentru mine, grav lucru, ai murit, arăți mult mai bine, vie ești frivolă. Voi uita, voi reveni la matcă, precum Ulise. Calypso,Cyrce, sirenele, harpiile se duc. Ce vulnerabil sunt, incredibil. S-au golit nopțile toate, cufere cu galbeni, sparte, se mai văd urmele dinților în pernă, craterul viselor, pe scândurile rupte, licheni au crescut, șerpi leneși, Madeleine, se-nvîrt palele, orele, zorii, unde ne sunt îndurătorii? Spuneai să fim buni, dar ce bem înainte de moarte, Madeleine? De privesc în sus, nu se vede nici un duh, cine poate, mai crede, cine nu, se întoarce cu fața la perete, în geamăt. Și-ngheață. /p> Dar nu mai cade ca-n trecut în mări din tot înaltul, ce-ți pasă ție chip de lut, dacă sunt eu sau altul? Trăind în cercul vostru strâmt norocul vă petrece, căci eu în lumea mea mă simt nemuritor și rece. Eminescu este in fiecare, dar in grade diferite. Fără a suferi de paranoie, adesea m-am simțit în această postură caraghioasă, don-quijotescă, când, investind o parte din suflet, am găsit altceva de ceea ce căutam, o forfotă, o uitare de sine și de cei din jur, lipsită de sens. Pe ea o cam doare undeva de mine,ceea ce este normal. Nu avem nimic comun, nici o perspectivă nu ne apropie, totul a fost un consum de nervi , în virtutea unei foste incandescențe de mult stinse de timp, eu trăiesc cu imaginația, spre deosebire de majoritatea care cunosc realitatea mai bine decât mine.Vivat poezia. Adio, tinerețe, fără bătrânețe.Am fost slab, prost, agresiv, naiv, exact ceea ce sunt.Mă irită suficiența unora, dar vina este a mea. Am descoperit secretul iubirii. Atracția fizică este numai un început, o reacție de „inițiere”, iubirea nu este nici o comuniune spirituală, altfel s-ar confunda cu prietenia, care este superioară iubirii, fiind purificată de material, iubirea este satisfacerea unor interese, dar nu o simplă afacere, este o afacere complexă, în care nevoile trupești, sufletești, materiale,toate formează un complex care poate rezista în timp sau se poate destrăma din trei cauze - exact cele enumerate mai sus. Prietenul cel mai bun sunt eu pentru mine. Regretabil, dar adevărat. Am mai realizat ceva – am sfârșit cu ... „trecutul negru”. Astăzi totul s-a estompat. Timpul este un executor implacabil.Potecă în barba sfântului, geamătul pământului, reziduuri în suflet, cuplet, trupul meu febril proclamă un instinct infantil, erotismul metropolei va fi cândva Guliai Pole sau Atlantida, la numai doi centimetri de triunghiul Ginevrei. Adevărul este că eu îmi plâng tinerețea, dar pe cine interesează? Prezentul este cel mai puternic adversar al amintirilor. Tu trebuia să te cuprinzi de acel farmec sfânt și noaptea, candelă s-aprinzi luminii pe pământ, dicet Eminescu, la care mereu m-am gândit cu jale. Ti-au pus pe cap o tiară de nebun, o scufă cu peruzele, ca la păun, ai fost tu un mentor, un torționar, un prost? Deasupra capitalei zăpezi cad fără rost (Mandelștam). Voi străbate marea cu înțelepciune, lumea este beată de amor divin, razele se joacă-n părul tău, mai spune cine te iubește, spune-mi să nu vin. Voi străbate drumul, timpul, înnoptarea, am un plan pe cinste, am să-ți scriu mereu, numele se schimbă, trupul și suflarea, eu străbat pustiul cu un Dumnezeu. Credincios acelei neclintite sfere care ne cuprinde fără să o știm, razele se joacă, numele diferă, lumea este beată de amor divin. Sufletul nostru este ca un vas care se cere umplut. Suferinţa este urmarea goliciunii sufleteşti, Atunci trebuie să punem ceva, unii studiază cu pasiune, alţii crează, fantazează, alţii se cred genii, de ce nu s-ar crede, alţii devin habotnici, deşi pot să fie doar credincioşi în măsura modernităţii, iar cei mai slabi de înger devin răi. Răutatea schimbă multe într-un om şi ea există în fiecare, dar pe unii îi domină. Ea se asociază cu invidia, cu sentimentul sterilităţii, al singurătăţii şi marginalizării, cu indiferenţa faţă de suferinţa altuia, cu bucuria faţă de suferinţa altuia, cu mania persecuţiei, a nenorocului prescris, se simt proscrişi, nedreptăţiţi, răutatea este un virus sălbatic care atacă întreaga fiinţă umană. Nu este absolută, pentru că mila faţă de sine mai diluează din acest pernicios sentiment, altfel am avea printre noi destui diavoli. Există şi firi diabolice, ele nu ne interesează, sunt deja călăii de profesie din toate timpurile şi se învecinează cu nebunii. Asta nu înseamnă că nebunii sunt răi. De obicei , nabuni au o blândeţe aparte, neobişnuită, am cunoscut asemenea oameni, erau neputincioşi, demni de milă, dar şi de respect. Toate aceste tipuri trăiesc în coilectivităţi, se întâmplă ca înseşi comunităţile să se înrăiască ori să fie cuprinse de isteria urii. De aici începe şi istoria tristă a omenirii. Cred că religia va trfebui să joace un rol şi în viitor, dar un rol pozitiv, astăzi ea se identifică adesea cu fanatismul. Este exact contrariul celor gândite de părinţii fondatori. Dumnezeu poate fi Unul, dar fiecare îl vede în felul său. Deci revenim la individ. < și viața și moartea, că morga-i cartea, nimic rotund, Dumnezeu scund. „Stiu, iubito, părul îmi cade acum de viață destrăbălată și trebuie să zac pe pietre. Mă vedeți bând rachiul cel mai ieftin și umblu gol în vânt. Dar a fost o vreme, iubito, când am fost pur. Aveam o femeie care era mai puternică decât mine, așa cum iarba e mai puternică decât taurul, se îndreaptă la loc. Ea a văzut cât sunt de mâhnit și m-a „„iubit.... Când mi-a dăruit trupul , mi-a spus – Aceasta e tot. Si trupul ei fu al meu. Acum ea nu mai este nicăieri, a dispărut ca un nor după ploaie.. Noaptea, câteodată, când mă vedeți bând, îi văd fața palidă-n vânt, puternică și întoarsă către mine și mî înclin în vânt” – Brecht. Ce seamană cu Poe, chiar mai frumos. Toata vara așteptând luna lui septembrie priveam aurul căzând luna lui septembrie soarta celor care mor nu este ușoară toată vara le e dor ce mai e pe-afară iar septembrie venea cu o dulce teamă unul moare altul bea septembrie-cramă. „Toamna are mâinile galbene, toamna are încălțări roșii, dar n-are nici un prieten în pădurea de oase, se aude duruitul merelor căzând, se aud bătăile de tobă ale nucilor căzând, pentru dansul morții, doar un ultim fruct contemplativ atârnă încă în spațiu, iubito, și îngerul geamăn luminează de fosfor” ( Yvan Goll).„Se-ndoapă și-apoi pier în noapte, pe rând, lăfăitele cărnuri, că de puf nu-i mai saturi, și unul peste altul se târăsc, asudând, de cutremură orașele dârdâiala din paturi” – pornografia marelui Maiakovski, în 1915.„ Microbul cu labe de aur în sufletu-i ros era rubla”, excelent.„Cu nările umflate ne uităm la femele, cu nările roase de cocaină”. O fi fost invidios? Fragment dintr-un roman nescris – „Intr-adevăr o sărutasem cu o oarecare răceală, ea simțise asta. Discuția de dinainte mă tulburase, cuvântul DRAGULE poate avea o mie de nuanțe. Iar prietenul meu cel bun murise pentru a doua oară. Cât ar fi râs , bietul de el. . | index

Lui Vintilă

Lui Vintilă poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Colectivul de redacţie [borismarianmehr ] 2012-09-23 | | Săracii au parte de hrană epuizată, Iar noi dansăm salsa în cartea de cetire, Trec câinii cu oase de poeți în gură, Vulturii trag la o corabie Plină cu găuri, , În ea stau sclavii și croșetează Manifestul lui Marx. Hai să aruncăm cărțile pe masă, Întreaga ură de clasă și rasă și masă și casă, O, balaure cu șapte capete de chibrit. Au venit cei amputați de cap, Ei fac istoria. Mâncăm lunile anului, cu unt 100% grăsimi, Soldatul necunoscut nu mai face copii din flori, s-a dat pe brazdă,are CNP, card și o vază cu care trăiește soț-soție. Puah, am ajuns prea departe, revin acum. B0RIS MARIAN

Finis coronat opus 1. Înving cei care ştiu să se schimbe, spune profesorul, el îşi este părinte, el îşi este-nceputul, ca şi sfârşitul propriilor îndoieli, stingeţi chibritul, se roagă hârca din fundul peşterii, în urma noastră vin meşterii, aranjează, decopertează, poleiesc tot ce e mucegai, scris diavolesc, sunt într-o stare minunată, strigă profesorul sub bolta renovată, durerea s-a ascuns, aproape că nu mai este, o adevărată beţie a puterii celeste, astfel vorbim, încheiem procese verbale sub fiecare din cele patru portale, profesorul căzuse de mult de la înălţime, era dus pe targă prin mulţime 2. Da, nu era, oh, nu era accesibil, nu discuta, el gândea, contempla, o ceaţă subţire îl învăluia, sfâşiată când devenea irascibil, ascunde comori, dezvăluia orori, vulnerabil fiind, voia să pozeze, cărţile domniei sale, metereze ar fi fost, dar cărţile au viaţa lor. Sunt un vinovat, nu aştept iertare, sunt nemodelat, mi-am format eu singur o statură care ar putea să-nvingă prin ea însăşi multe semne de-ntrebare. L-am zărit în urmă într-un tren uitat, într-o gară fără nume, fără linii, încerca să prindă lacrima luminii pe un geam, un abur verde-ntunecat. BORIS MARIAN . |

Clipă Freamătul blând și răgușit, valurile, Aplauze explozive, stalurile, Actorul moare pe scenă, arteră ruptă, Lincoln cade și el, fără luptă. Alge încinse în soare, cadavre verzi Cum te ascunzi, tu , furnică, te pierzi, Astfel clipa mea fericită se duse, Credeam că sunt o omidă-ntre frunze Drumul șerpuia pe lângă faleză, Eram vagabond cu lamă și freză, Creșteau în jur calamine-nflorite, Mă ascundeam în cimitire, în cripte. Dar cerul se umplea de lumină, Insecte mărunte locuiau în surdină, Eu scriam versuri în minte, frumoase, În timp ce domnița mea de mult timp plecase. Astfel ajuns-am în ștreang, a mea limbă Poate-i un semn că lumea se schimbă. Maldoror Duioșia este un act de agresiune, viclean, Urăște-mă, diavole, nu mă accepta, Eu sunt mereu același, neîmblânzit ca lupul , Liber ca vulturul, Fratele lipitorii, al șarpelui pândesc, Vor să vorbească, ei vor striga, Între noi se află omul umil. Cine e acea ființă divină. Ce taină caută? E Maldoror, nu l-ați recunoscut? Privirea lui este blândă și adâncă. Pleoapele lui însoțesc adierea. Abrupt Drum abrupt, nedrept de abrupt, înțeleptul îl ocolește, poetul nu este un înțelept, smârcuri pustii exprimă plictisul, astfel se rup prietenii, legături de rudenie, numai iubirea preferă înălțimile. Gloria este doar la buza prăpastiei, Eu prefer buzele tale, iubito. BORIS MARIAN Boris Marian

Te uit

Te uit poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Colectivul de redacţie [borismarianmehr ] 2012-07-31 | | Te uit Te uit din ce în ce mai mult, Eu în uitare mă afund, Cum uiți o boală ce ucide, Citesc acum din Tucidide. Nu știu și nu întreb nimic, În ochii mei trece un dric, Să-nmormântăm cu flori ceva Ce se numea iubirea mea. Se-nclină plopii, mă cunosc, A fost frumos, nu e, a fost.

DADA

DADA Un cal s-a mutat într-o casă frumoasă, Avea o culoare deschisă, dar ștearsă ( calul), Soarele nostru privea numai calul, Precum un șoarece – cașacavalul. N-o să mă credeți, greabănul, crupa Păreau din vremea lui Chandragupta, Fapt e că tot acest trup prea solid Nu avea ce să caute. Spun sheet. În timpul acesta noi ne iubeam În fânul uitat de celebrul cal. Căpitanul Kieckeritz Avea scris frumos, din pix, El citea cu interes Din Le Monde și din Express. Capul său era înfipt Într-un vârf de eucalipt. Ce citea era secret, Avea grade, fiind deștept, Iar alături se-nvârtea Personal iubita sa. Kieckeritz, ah, Kieckeritz, Nu bea votcă după șpriț, Că alcoolul nu e bun Fără versuri și tutun. BORIS MARIAN

Sublimele de Boris Marian * Să te arăți cum ești este o provocare, nimeni nu o agreează. Criticile și laudele m-au stimulat deopotrivă. Mă exprim liber și libertatea este prima condiție a existenței unui autor. Există o disproporție între menire și meschinăria cotidiană. Unii se sinucid. Pentru un om cu preocupări artistice, ura constantă este un apanaj ciudat, eufemistic vorbind. Cunosc un personaj cu care nu pot comunica de ani de zile, i-am întins mâna de câteva ori, el s-a uitat la mâna mea și mânia sa a crescut ca o buruiană. Vae victis. ** Uneori ți se pare că trăiești, ai un credit neștiut. Am văzut porumbeii triști în parcul care plângea. La câte uși închise nu am bătut? Ca oaspeții veniți la Sodoma. Numai corbii sau ciorile venite seara în Cișmigiu nu cunosc tristețea. Ele murdăresc totul. Nimic nu este logic, poate că așa trebuie. Cărțile nemuritoare sunt despre dragoste – Iliada, Odiseea, Război și Pace, Donul liniștit, ș.a. Chiar și Cântecele lui Maldoror. Nu mai pot scrie versuri. S-a perimat poezia? O femeie de circa 60 de ani este pe cale să ne părăsească, dar ea vrea să mai publice o ultimă carte. M-a impresionat. Scrisul este o religie. Nu este greu să fii luat drept altul. Ce trist. *** Musil a râs de Kakania, a râs de orice idee de stat, era un anarhist pașnic. Ulrich reprezintă 99% din omenire. Omul fără însușiri există.Înfocat și entuziast. Ce spun conducătorii? Mă doare undeva. Din Evul Mediu mă doare. Vorba cârciumarului din Bellevue – do ut res. Conducătorii sunt rapizi, scutierii se mişcă mai greu. Don Juan lipseşte de la apel. E la infermelie. Are infecţie luetică. Trece. Don Juan trece. Scutierul este un Păturică, ceva mai solid. Doamne, nu mă-nvăţa ce-i ura, nu-mi lăsa sufletul să plece ca un lup în lume, unde e fratele meu, Cain? E lângă tine, lângă tine, îmi spune Domnul, acum este momentul răzbunării. Eu tac, se uită lung la mine Cain, el plânge .ori îşi tăinuieşte gândul? O, Doamne, nu mă pune la-ncercare, dă-mi-l pe Cain înapoi, ca-n vremuri bune. Priveşte Cain şi se roagă-ncet cu mine. Nu e bine să fii sfânt, credeți-mă, deși nici nu am fost vreodată. **** Cândva creşteam viermi de mătase, îi priveam cum alunecă unul peste altul, ca nişte degete tăiate care se mişcă autonom, păstrând totuşi dorinţa de a apuca, de a lua. Muşcau cu sete din frunza de dud, verde, strălucitoare. Iar mătasea lor are ceva din lumina stelară. Idealul unora este satirul, al altora satira. Cine este în epicentru cade primul, cei de la margine se uită, dau din picioare să n-alunece-n groapă, cine se află în epicentru va striga din adâncuri, de ce, Doamne, de ce eu sunt alesul? De ce, Doamne, de ce? Între ideal și veridic este o falie, mulți cad în ea. ***** Bucuria de a te trezi la miezul nopţii, în miez de zi, de a scrie versuri pe care nu le citeşte nici orbul cu sensibilitatea în deşte, sihastru nu sunt, nici sfânt, poate nebun, raiul e doar o coală de hârtie, vor înflori în curând grădinile-n cer, morţii blânzi din pământ. Să-ți spun cum se scrie un poem bun – aduni cărți, vise și amintirile iubirii tale, la amesteci și dai drumul cuvintelor să zboare. Încearcă să nu respiri. ****** Rolul meu este de a mă interpreta pe mine, după lectura Comediei Divine, eu îmi scriu textul, regizorul sunt eu, uneori se amestecă şi Dumnezeu, dar, din nefericire, spectacolul este mereu întrerupt de exclamaţiile unui surd, poate că eu nu înţeleg surzenia lui, poate că-i darul Demiurgului. Olarul face ulcele, ulcele nu-l fac pe olar. Întunecarea minţii nu poate fi dezvăluită. O scânteie poate provoca un incendiu, dar după ce dispar obiectele unde se duce focul? Moartea din matcă, moartea din ou. Lumea există în oglindă, în apă, în vis. Când privighetoarea s-a hotărât să moară, ea nu a mai fost privighetoare. Lotca pluteşte pe apă. Dar fără apă, lotca nu ar mai pluti. Ce este mai important? Sufletul nu este un obiect, dar nici obiectele nu sunt obiecte. Urechea nu se poate auzi, ochiul nu se poate vedea. Înţeleptul ştie că orice vede în interior sau în exteriorul său, nimic nu este adevărat. Unghiile, părul cresc continuu, cel înţelept observă schimbările pentru a înţelege veşnicia. Peştii din adâncuri îşi schimbă înfăţişarea, deşi marea este aceeaşi, la fel şi moartea, viaţa, un continuu.Când vedem un taur, un cal, un copac, noi ştim să le numim, deci ele nu mai există în substanţa lor. Înţelepciunea şi curajul nu te vor face să cuprinzi infinitul. De ce să nu iei Premiul Nobel, dacă ți se oferă. Iar dacă nu ți se oferă, este și mai bine. Fără iubire totul ar fi foarte banal, eu spun acum o banalitate. În clipa când ai terminat cu corespondența, rămâi singur în fața coalei electronice. Fumezi sub ploaia ucigătoare. O ploaie închipuită, cum este totul pe lume. Te eliberezi de teamă, câștigi în plictis. Aș prefera uneori să fiu plantă.Artistul parodiază realitatea sau o deformează? Din instabil el face un bloc de granit, din durere – un Rai. Un fierar s-a îndrăgostit de o contesă. Fierarul are un copil cu contesa. Contele vine din război fără picioare și fără mâini. Fierarul pleacă în lume. De aici începe ficțiunea. Desigur, copilul, bastardul ar putea fi eroul unui alt roman. Cunosc o persoană care la fiecare apel telefonic începe să plângă. O admir pentru rezistența ei prin plâns. Stranii sunt cei care se ascund de propria suferință, cum pot? Nu-mi plac cei care se laudă cu propria bună stare. Chiar și suina are nemulțumiri. Cu vârsta câștigăm al treilea picior, dar nicicum al doilea creier. Uluitor , o persoană fără casă, fără soț, cu un copil, câștigă inima unui australian, deschide o editură,se realizează. Mă înclin. A muri iubind. Ce vis frumos. ******* Există început, nu există sfârșit. Eu după fiecare film, fiecare roman, scriu în minte o continuare, așa cum Tolstoi nu se mai putea despărți de personajele sale din „Război și Pace”. ORICE IDEAL ESTE FALS PRIN DEFINIȚIE. Atunci, de ce îl căutăm? Dragostea intensă nu durează doar două luni. Cred în dragostea pe viață, care se confundă cu viața, adevărata minune. Ultimul timp urmăresc expresia fețelor, mai puțin simetria trăsăturilor, constat că femeile sunt mai expresive. Sau joacă mai bine un anumit rol. Cu cât o idee este mai înaltă, cu atât fug mai mulți de ea. ******** În dormitorul somptuos, tapisat cu postav roșu, cu ferestre largi și cercevele lăcuite … murea un om. Vedea o grădină însorită, cu portocali, dar o voce spuse – Ninge. Pe loc se făcu un ger cumplit. Cineva îl ruga să se scoale, dar el plecase. De pe acoperişuri atârnătoporişti, braţe tăiate, oraşul este cuprins de flatulenţă, o unitate militarăcondusă de căpitanul Şutmăreţ defilează în tăcerea nopţii, ca în filmul „Fragii sălbatici”, un sac cu sâni tăiaţi este aruncat pe o fereastră a castelului părăsit, din marginea urbei. Mă grăbesc la gară şi nu ajung. Alerg şi drumul se bifurcă, apoi se destramă, sunt în câmo, stele strălucitoare ca becurile într-un brad de sărbători clipesc, un cârlig mă apucă de guler şi mă aruncădeparte, să nu mai vii pe asici , mi se spune.În trandafiri este un gust de roşu rânced, pe lume a venit un copil orfan. O văduvă-lehuză îşi sfârşeşte zilele pe o piele de miel. Oamenii au pleoapele plecate, ele se umflă, ca nişte cepe mari, putrede, spre sud. Se refugiază o ultimă rândunică. Tot ce rămâne, moare. Astfel s-a născut statul . La Sybaris cred că aş fi rămas definitv. Dar nu aveam legitimaţie, buletin, paşaport, adeverinţpă, chitanţă, fotografie, chip, haine, trup, suflet, nimic. Acesta era Sybaris, cel jinduit de Marele Poet. De Binele Suprem îmi pasă, dar vă rog să mă aşteptaţi puţin, revin peste trei secole.E greu să fii scriitor, te-njură lumea, e greu să fii şi om, să fii neom este mai simplu, ţânţarul anofel , care citea din Marmontel e mult mai fericit, bestia, monstrul minuscul, fragil, do ut des, mă mângâie, mă amăgeşte, îmi spune, fii atent, un deştept face prostii mai mari decât un prost, aici este toată chestia. Veți vedea într-o zi cum pământul pe mormântul meu se va ridica în zbucium, eu voi ieși tânăr, curat, voi scrie ceea ce nu am apucat să scriu. Un gând a căzut de-a dura pe soclu. Obrajii, gura îmi erau aprinse. O haită de muguri mă alerga prin cimitir. În oraș a părut o stradă nouă, fără nume, fără case, trec pe strada aceea, se numește NICIODATĂ. Nu poți cere credință, iubire, dar respect poți să ceri. ********* Nu mai era sigur pe nimic, numai creierul îi lucra febril. Mai febril ca niciodată. Îi trimitea ghirlande de metafore, fragmente de marmură, diamant, iar ea tăcea ca un sfinx. „Un sfinx trebuie spart, să vedem ce este înăuntru”. Se gândea el. Dar distanţa ca şi timpul ca şi indiferenţa ucid sentimentele cum mor păsările în zborul lor spre sud, prinse de un vânt rece. A plecat, cu o carte de un învăţat chinez, în munţii Tibetului, s-a ras în cap, cum făcuse în primul an de facultate, când şi-a pierdut prima iubire, a dispărut. Ea s-a prefăcut într-un corb negru şi în fiecare noapte rosteşte clar, răspicat, ca în celebrul poem al lui Poe..” Nevermore.”.E mai bine să te afli printre persecutați, decât printre persecutori, dar și mai bine este să nu te afli nici aici, nici dincoace. În cer nu există umor, zice Mark Twain. Bate-mă, dar lasă-mă sărâd, adaugă Moliere, din cealaltă parte a cimitirului. Unde nu sunt dușmani, nu este victorie, spunea Balzac, dar nici unde nu sunt prieteni nu este victorie, adăuga Șalom Alehem. Când te sărutăun ipocrit, numără-ți dinții.Îngeri cu aripi strivite de sfere, râuri care sunt înmormântate, piatra lovită de copite, o dragoste neterminată ne apasă, uneori pământul este mai curat decât cerul.Eu scriu tragedii, spune Dionisos. Cine îl crede? Omenirea seamănă cu ursul fugărit de foame din pădure. Așa am rămas dupăpierdutele iubiri. Nemișcat. Pentru cât timp? Să te obișnuiești cu orice rană. Așa vei supraviețui. Nu te omoară aceste răni, ci ideea că ești rănit. Un cerb murind cu săgeata în trup, săgeata fiind de fapt ideea morții. Astfel există situații fără ieșire, ne obișnuim cu ele. Cunosc câteva cazuri, oameni loviți de boala prea cunoscută și necruțătoare, care trăiau fără speranța vindecării și totuși trăiau. Mă simt un pigmeu în fața lor. Femeile sunt superioare, sub aspectul suferinței, multor bărbați, eu aș spune unui bărbat – Fii femeie. ********* De fiecare dată când îți povestești viața, mai schimbi ceva, nimic nu se reproduce identic . Înseamnă că nici noi nu ne cunoaștem propria viață. Cineva cunoscut de decenii, m-a trădat într-un mod absolut uluitor și mișelnic, predând unui clejnic propria corespondență. Nu pot nici uita, nici ierta, dar ce folos, pe respectiva o doare undeva. Mijloace scuză scopul sau invers? Scopul se degradează prin mijloacele folosite, la fel ca în lupta politică. La fel ca în stalinism. Falsul prieten, iepurele este adevăratul inamic, îți distruge încrederea. *********** „Nisipurile tac, ca și cum nu ar vedea ,marea”, frumos spune Fischof. O, rugi zadarnice. Artistul ca enigmă , emblemă, siglă, delicat, natură la miez de noapte, un bâtlan a zburat înspre sud, ceva trist, ceva mortal, ca o durere suspectă. Cine spunea că numai Dumnezeu are dreptul la existență? Are dreptate? Și este trist acest Dumnezeu? Suntem noi doar stații facultative în trecerea timpului? Un obelisc negru a fost așezat în centrul Paradisului. Fratele meu este strigătul, scria Din adâncul cenușii fratele Benjamin, l-a auzit cineva? Probabil. Dar va veni ora când noi vom vedea de undeva, de sus, cum ne vor privi alții. Maimonide credea căpărerile oamenilor despre Providență sunt în număr de cinci. Eu cred că fiecare om are o părere, deci sunt opt miliarde de feluri de a privi. A muri în somn, a nu mai muri. Femeia la treizeci de ani, de Balzac, o povestire, mi se părea neinteresantă când aveam eu optsprezece, apoi îmi aminteam cum mă uitam la o călugăriță venită la Vatra Dornei să se trateze de stomac. Măuitam ca la o icoană, o văd și acum, avea un oval perfect al chipului, ochi negri, sprincene mai frumoase decât orice aranjament, buze neiertător de frumoase, un corp unduitor în hainele lungi și negre ale călugăriei, o prizonieră a propriei frumuseți. Am visat-o mult timp, o văzusem când abia eram de clasa a opta. O mai trăi? Apoi, mulți ani mă gândeam ce ocupație ar avea o necunoscută în tramvai, în autobuz, era o curiozitate pe care Balzac mi-o insuflase, cine era necunoscuta? Juristă, contabilă,profesoară, vânzătoare, orice amănunt măfăcea să fac supoziții. Eram convins căvoi scrie cel puțin zece romane. Dar tainele au rămas taine, romanele le-au scris alții. Eu am trecut cu arme și bagaje la poeți, iar poeții s-au dus care încotro. Unii au murit. Alții abia salută. Nu-i nimic. Eu scriu ce îmi trece prin cap. Mâinile mele se odihnesc, transplanturile de adevăr încercate de mine au reușit în parte, eu nu mi-am dorit să fiu un simplu funcționar al tragicomediei moderne, am vrut să-nving apatrențele unei strări de nepăsare și stadiul unei civilizații îngândurate, mâinile mele se odihnesc ca înaintea unei frumoase glume făcute de un mort, care sărind de pe catafalc își face drum spre ieșire. Disperate, păsările se aruncă în străfundul cerului. Mie nu mi-a răspuns nimeni la nici o întrebare. Marea se simte apăsată de prea multe vase de mare tonaj. O șoaptă zboară dintr-o carte în alta. Fiecare fir de nisip reprezintă un fost imperiu. Ați văzut un corb cu o rază de lună în cioc? Eu am văzut. Pentru un pictor firimitirile de pâine sunt filigrane pe masa tăcerii. Când noaprea este prea fierbinte, stele devin colțunași. Mi-ar plăcea ca după ce voi fi decapitat, capul meu să fie coborât într-o fântână răcoroasă, adâncă. Nu uita niciodată - soarele răsare pentru tine, nu răsari tu pentru el. ************ Un adevărat creator trebuie să fie și nebun. Cineva care mănumește nebun mă scutește de orice reproș. Pe site-ul „Proletarii din Macondo”,un individ pe nume Stancagri mă face în toate felurile. Culmea, este un pic de rudă. Singurul lui defect este că , deși nu are minte, minte. Adică are două defecte într-unul. ************* Să-nmormântezi un râu? În visele mele , marea curge spre munte, iar tot ce este nobil, dispare noaptea. Cuiele plâng. Pe umeri îmi pun propria umbră. Îmi place ” L”ange aux poupons”. Să dăm uitării iubirea și vom deveni cai, măgari, etc. În ce constă forța cea mare? În nebunie. Ați auzit de Kusniewicz? Rău, este un mare scriitor, adică a murit. Nu pot să mă dezlipesc de „Regele celor două Sicilii”.Bernadetta a fost concepută în împrejurări greu de reținut… Avocatul, tatăl eiși-a îndeplinit datoria și a părăsit patul conjugal… Mama avea dureri de dinți din cauza curenților… Vă imaginați, dragi cititori. Dar „Lecția de limbămoartă”, o capodoperă? Ce mi-ai lăsat, plecând? Așa întreabă poetul. Numai regii ar putea pune o asemenea întrebare. UBU. . |

Muenchhausen Am îmbrăcat multe măști, pentru fiecare am plătit. Am fost Cyrano, Mercutio, Don Juan, David Rex, acum sunt Muenchhausen. Simt mereu nevoia unui val care să-mi inunde inima, dar valul trece,marea nu e mare, e un lac, lacul nu e lac, e o cadă, cada nu e cadă, e o cană, din cană sar stropi, dar sunt stropi aurii, o minune, va spune alchimistul din mine, o minune e soarele care nu-mi aparține, o minune este parfumul femeilor, dar, Doamne, deșartă-Ți toate minunile, cred că voi rămâne la fel de însetat. Pustiul e larg, oaza este departe, cămila disperării mă poartă, mă poartă. Când scrii despre dragoste, la cine te gândești? La o idee abstractă sau la cineva concret, drag? Cât este artificiu și cât trăire interioară? M-am îndrăgostit de Pavici, de Dicționarul khazar, de fata care mi l-a recomandat, am înfiat-o. E un incest? Khazarii sunt de vină. Fumez, trag cu sete din țigară, o fată mi-a oferit plămânii ei. Atracția începutului, spune un om sfârșit. Nimic nou sub soare este o formulă absurdă, nimic nu este vechi, azi nu seamănă cu ieri, ș.a.m.d. Când citești ceva poți să te iei în serios? Riști să rămâi descumpănit. Aici este secretul. Imoralitatea dispare odată cu moralitatea. Noi credem că ne putem ascunde în spatele lui Dumnezeu. Ne trădează umbra noastră și umbrele din interiorul nostru. Numai morții devin cinstiți. Să nu recunoști oamenii, să nu te recunoști pe tine însuți și totuși să crezi că totul va fi bine. Am să cânt o elegie despre canon. Despre canonici. Gramatica este ce este. Wilde a spus că numai poezia proastă e sinceră. Astfel sunt loviți milioane de autori. Dar, se pare, așa este. Arta și artificiul nu se pot despărți. Cineva mi-a spus – nu am vibrat. Primesc zilnic videoclipuri, informații nu vibrez. Dar la un cuvânt ieșit de sub dominația standardelor, vibrez. Nu-mi place etica, impune reguli. Iar regulile sunt dușmanii fericirii. BORIS MARIAN . |

Mi-e frică Mi-e frică de singurătate, de neiubire mi-este frig, ele m-apropie de moarte ca uverturile lui Grieg. De aceea mă primești în casă, iubita mea cu nume bizantin, nu te feri de mine, sunt de-o rasă cu cavalerii și cu Cel Divin. Dacă nefericirea te face măreț, regele Lear este un exemplu, dar ce trist. Ulise este viclean, afemeiat, aventurier și, uite, este erou. Când vine, lutu-ascultă, când pleacă, lupii mor, iar fumul, ah, ocultă e lumea noastră, a viselor. Borges, copilul octogenar al literaturii. Privitul în oglindă este un fel de act sexual și chiar de procreație. În criză sunt, dar ce mai criză, spiritul mut, numai dorință, ne-ntoarce bucuroși în lumea animală , why not, apoi ne punem toga, toca și pășim egal și academic. Nu mă dor vorbele tale, deși vorbele pot ucide oameni, mă simt ca un stejar străvechi, vorbele pot fi gloanțe, topoare, ghilotine, spânzurători, Gas-kammern, mă simt ca un stejar străvechi, nu mă dor vorbele tale, dar glasul frunzelor, vântului,râsetele copiilor sunt mai puternice decât vorbele tale, memoria nu reține nimic din ceea ce spui, o spumă galbenă la marginea lacului sunt vorbele tale, pleacă-ți ramurile tale, arbore înalt și mândru, vorbele pot fi fatale, binele nu are sâmburi, pleacă-ți ramurile tale, arbore înalt și sumbru, înaintea dumitale mă înclin și umblu, pleacă-ți ramurile tale, poate-aș....vrea..să..mă..spânzur.. Vitamina E in stare naturala exista sub opt forme chimice opt (alfa-, beta-, gamma-, şi delta-tocoferol şi alfa-, beta-, gamma-, şi delta-tocotrienol), care au diferite niveluri de activitate biologică . Alfa-(sau α-) tocoferol este singura forma care raspunde cerintelor fiziologice umane. Ce spun eu aici ține loc de declarație de dragoste. BORIS MARIAN . |

Cruzime

Texte de acelaşi autor Texte de acelaşi autor < Minuni ... (Poezie) < Mi-e frică ... (Poezie) < Muenchhausen... (Personale) < Sublimele ... (Poezie) < faBulă ... (Poezie) < DADA ... (Poezie) < Grădina... (Poezie) < Infernul cel... (Poezie) < Maldoror ... (Poezie) < Abrupt ... (Poezie) < Finis ... (Poezie) < Antisemitism... (Personale) < Nebun cap.7 ... (Poezie) < Nebun cap.6 ... (Poezie) < Nebun cap.4 ... (Poezie) < Nebun cap.3 ... (Poezie) < Ca un actor ... (Poezie) < Din Insule ... (Poezie) < Saryricon 2 ... (Poezie) < Satyricon ... (Poezie) < pohemul... (Poezie) < Lui Vintilă ... (Poezie) < Confuzie ... (Poezie) < Afurisme ... (Personale) < Fugă fatală ... (Poezie) < Decembre ... (Poezie) < Chip străin ... (Poezie) < Bunicul ... (Personale) < Două căi ... (Poezie) < Acheron ... (Poezie) < Piatră de... (Poezie) < Lady... (Poezie) < Nici... (Poezie) < Sub frunte ... (Poezie) < Dili-don ... (Poezie) < Exorcismul ... (Personale) < Ghilotina ... (Poezie) < Prietena-mi... (Poezie) < Merită ... (Poezie) < Am cultivat ... (Poezie) < Subordonat ... (Poezie) < Transfigurăr... (Poezie) < Profet ... (Poezie) < Te uit ... (Poezie) < La capătul ... (Poezie) < Fapte... (Poezie) < Satiră ... (Poezie) < Sinceritate ... (Poezie) < Dr. Moses... (Personale) < Fugos ... (Poezie) < Manipularea ... (Personale) < Înger... (Poezie) < Chagall ... (Personale) < Jurnal de... (Poezie) < Ochii care... (Poezie) < Transfigurăr... (Poezie) < Marea criză... (Personale) < DEMOCRAȚ... (Personale) < Adânca mea... (Poezie) < Cei fără... (Poezie) < ASCUNS ÎNTRE... (Poezie) < MĂ CERT CU... (Poezie) < Din tot... (Poezie) < Picioarele... (Poezie) < Vis ... (Poezie) < Colac de... (Poezie) < Asceza ... (Personale) < Cine? ... (Poezie) < Ai spus ... (Poezie) < Bondar ... (Poezie) < Aici încep... (Poezie) < Sublimele (... (Poezie) < Sublimele(2)... (Poezie) < Ability ... (Poezie) < Posibilul ... (Poezie) < Sufletul ... (Poezie) < Sunt fericit... (Poezie) < Triptic ... (Poezie) < A... (Poezie) < podul fără... (Poezie) < ADMINISTRA&#... (Personale) < A făcut tot... (Poezie) < Jaspers - un... (Personale) < Matur... (Poezie) < Democraț... (Poezie) < Faust... (Personale) < Afară... (Poezie) < Kierkegaard ... (Poezie) < De mult... (Poezie) < Despre... (Personale) < Elitism ... (Personale) < Albastru de... (Poezie) < Nedivina... (Poezie) < Ben Corlaciu... (Poezie) < Romanță... (Poezie) < Cuvântul ca... (Poezie) < Mussolinismu... (Personale) < Iubirea ca... (Poezie) < Profet ... (Poezie) Traduceri ale acestui text 0 Comentariile membrilor Anunţă-mă pe email despre comentarii noi! print e-mail Vizionări: 131 . Cruzime personale [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Colectivul de redacţie [borismarianmehr ] 2013-03-19 | | Cruzime Mai bine să fii dalmațian, decât cruelă. Omul nu are nevoie de cap. În timpul vieții sufletul stă în cap. El tulbură dreapta judecată, luciditatea. Există capete fără suflet? Poate. Inima este doar un mușchiuleț. S-a creat un mit în jurul inimii. Toate ființele vii au inimă, la ora de zoologie, la școală, am văzut o broscuță tăiată pe mijloc, îi bătea inima. Asta spune tot. Acum despre poezie. Autorul trebuie să fie el însuși, să nu se gândească la cititor. Calofilia, excesul de metafore, de sentimente comune strică. Suntem niște păcătoși, nu suntem sfinți, nici îngeri. Exemplu – Beethoven, Whitman, Esenin, ș.a. Puterea lor stă în sinceritate. Artistul este credibil și atrage prin directețea cu care se exprimă, desigur , fără a părăsi arta.Asta depinde de talent. Mai departe. În viață există sentimentele de prietenie și dragoste. Ele nu se amestecă, dar nici nu se separă. Iubirea este impură , implică atracția sexuală, orgoliul celui iubit, gelozia, trădarea, etc. Prietenia, rară în esență, este mai pură. Înseamnă chiar jertfă. Aici se apropie de dragoste. Dar eu nu am avut un prieten adevărat, poate că este și firea mea devină. Am pretenția să găsesc pe cineva care să gândească la fel ca mine, în ce privește prietenia. Castor și Pollux. Oreste și Pillade. Nu există. Orice relație ruptă produce răni. Durerea poate fi acută, latentă, de durată. Ochii mei devin violeți, scriu cu cerneală simpatică, dacă mă doare ceva. Majoritatea oamenilor monologhează. Și eu. Dar am firea amerindianului, fierbinte, iar din romane, îi admir pe Julien Sorel, Fabrice, adolescentul din „Vă place Brahms?”, ș.a. Femeile pot fi dure, de necucerit, trufașe, viclene, dar pot fi și zeițe, mame, amante extraordinare. Sunt mai complexe decât noi, bărbații, care suntem uneori niște animale. Iubirea are fragilitatea firului de păianjen. Prietenia este ca un odgon. Cunosc mai bine iubirea, ea îți dă libertate și robie, are savoare. Femeile iubesc stabilitatea. Sunt burgheze. Se cred nobile, pot fi și nobile, dar simțul datoriei este mai puternic. Se tem de aventură. Au motive. Cel mai crud la o femeie este râsul. Râsul îi ucide pe cei slabi. Eu repet după Nietzsche – ce nu mă ucide, mă face mai puternic. Cruzimea este de gheață, gheața se topește, nu rămâne nimic. Adevărul este din diamant. Cred că arta ar trebui să slujească adevărul, iar frumosul să-i fie subordonat. Ghiocelul crește din pământ. Ghiocelul artificial nu valorează nimic. BORIS MARIAN Cruzime . |

Minuni

Minunile paralele Pe când un om, în miezul vieții lui, Plecă într-un voiaj la Covurlui, Trecu printr-o pădure-ntunecată, Acolo se-mbătă , făcând-o lată. Pierdu cărarea, a zărit o nimfă Cu totul goală, îi păru mai simplă, Dar drăgăstoasă, au făcut copii Bruneți-verzui, iar unii arămii. Se minunau și tatăl, mama, luna, Doar Dumnezeu le explică minunea – Unde trăiești, acolo se iubesc Pădurea, fiarele cu neamul omenesc. ……………………………………….. Fetele-și iubesc tații, Băieții caută opusul mamei, Harpa de argint vibrează În pieptul fiecăruia, Surâdem, murim, Sărut glezna femeii Conform obiceiului oriental, Iubesc femeile înalte, Ele nu mă iubesc, Dar mie nu-mi pasă, E la fel cum ai vrea să mergi La New York, știind că acolo Nu te va lua nimeni în seamă, Dar ești fericit. Vezi Statuia Libertății . De aici începe un alt poem. …………………………………. S-a făcut pace, lupul a sfâșiat oaia, Capra a mâncat varza, Așa este normal, Cineva a călcat sub talpă ghiocelul, Dar el a crescut în anul următor. Ș.a.m.d. BORIS MARIAN Minuni O persoană respectabilă, aflată la mii de kilometri, undeva pe malul Oceanului Atlantic, m-a rugat să o penetrez. Neavând o rachetă în dotare, nu am avut posibilitatea să-i satisfac dorința, dar îi dedic aceste rânduri scrise cu durere sinceră. Pe lângă boala de care suferă și pe care o înțeleg , cred că persoana respectivă suferă și de unele tulburări mentale. Am trecut și eu pe lângă moarte prin anii 88-89 ai veacului trecut, mi-am pus capăt zilelor, apoi am reînviat la Spitalul de Urgență Floreasca, secția sinucigași. Am fugit de acolo. Pe drum un glonț mi-a străpuns măseaua de minte. Am mers la un doctor care mi-a smuls restul de măsea și mi-a produs o paralizie totală. Am chemat un jandarm să mă aresteze. Omul a văzut că nu sunt în toate mințile și mi-a aplicat un pumn în partea opusă, aducă în cadranul unu, cum spun dentiștii. Am protestat și am fost dus la Prefectură. Aici am produs o revoltă generală în urma căreia a căzut dictatorul. Eram liber, dar fără față. Kur korcea kendon, spun albanezii, ky qyet malor i juglindjes. NU știe nimeni ce vreau să spun. Când korcea cântă, munții duc cântul și țara întreagă, așa s-ar traduce. Luna a răsărit, în juru-i a albit, câmpii și munții și apele-n val, hai luminează-mi chipul oval. Să-ndemni pe îndrăgostiți, vâslind în barca lor, să nu repete greșelile străbunilor. Într-o frumoasă zi de mai, printre flori, pe atunci mă legănai, flori de mai visat-am pentru tine, fericire adus-ai pentru mine. Să fie lăudat apusul care se prelungește peste lac, să credem în această amânare a scoarței cerebrale crescute pe copac. Me mal kujttoj rinine, dje nene e gjore priste, nu înțelegeți. Este durerea. Vine ziua în care imperiul în care intri e propriul tă Iei un virus , îl pui în apă, un virus, Se mișcă la fel ca un spermatozoid,Unul vine din Adriatica, precum împăratul lui Yourcenar, Iau virusul, îl izolez, ies doi, trei, așa s-a născut omul. Șapte ani am fost suspendat de un fir de păianjen, Deasupra mării, vine un delfin păros , spune, Băi, bacterie sau virus, ce ești, că nu știe diferența, Marea muge ca vaca, dar eu iubesc mările, Din fluvii s-a format marea, pornesc înot ca o amoebă, Artista Nin încearcă un incest, o casă ezoterică în Vest, Cochilia artistului, înconștiență bătută de rumoare și cadență, Înlătura artistul, îngrijise grădina albă de narcise, atașament, Dar ce contează-n timp? Ananis Nin pe tine nu te schimb.La Londra erai una, la New York te preschimbai în virtualul rock, Durere din cuptorul de dorinți, Anais Nin ești nudă și colinzi Prin sufletul bărbaților-femei, ai fost mereu în patru sau în trei, Sau un a singură, Ofelia, lângă tine este un rai perfect pentru jivine. BORIS MARIAN . | Acest text îţi aparţine: Poţi edita/corecta acest text. . |

Avataruri

Avataruri I. Am talentul rar de a enerva Pe oricare semen, începând cu cei dragi, Până la jandarmul din colțul străzii. Mai puțin câinii și pisicile. Marele Gatsby se destăinuie, Setea de dragoste mă face insuportabil, oamenii vor liniște, Discreție, autocontrol, păstrarea tainelor, fiecare are intimitatea sa Îngustă, nu intrați la femei, nu intrați la bărbați, Mergeți pe câmp ori în junglă, acolo veți auzi Răgetul libertății, rutul animalelor sălbatice. Dar, uite, în această etapă sunt om, Avatarurile așteaptă răbdătoare. II. Visez, îți caut buzele, nu le găsesc, Perna mă împinge într-o parte, Cineva mă scoate pe ușă, e rece pe stradă, Un nebun scrie versuri pe un capac de tomberon, Ehei, unde a ajuns poezia, Mă trezesc, ești lângă mine, cu mine, Penetrez trupul tău auriu, iar visez, Dar poezia există, nu uita, nu e vorba de tine. III. Țap bătrân, meriți acest duș rece, Mare minune de nu faci pneumonie, Te simți bătrân? Ești atârnat p e o sfoară Ca o rufă, meriți această copită în coastă, Acolo unde e inima, ce credeai? Că lumea e nebunilor? Nimeni nu riscă nimic. Fiecare cu biznesul său, unii scriu poezie Cum ar sări la înălțime , alții mereu sângerează Până pier fericiți, unii adună aplauze ca pe bănuți, Numai Poetul pierde, tace și scrie, martir. Timpul le știe pe toate. Îngerii fie cu el. „ Mare e moartea, peste măsură, suntem ai ei cu surâsul pe gură”. IV. Unii nu știu să joace, Alții joacă prea mult, Cine pierde, câștigă, Cine câștigă, e surd. Unii își lasă jos garda, Ei primesc lovituri, Alții-s din piatră curată, Unii rămân imaturi. Eu iubesc mai mult câinii, Adulții copilăroși, Nu-mi recunosc stăpânii, Jocul e pentru frumoși. BORIS MARIAN . |

Sublimele versete ( 1)

Sublimele versete ( 1) Să nu te crezi niciodată profet, nu ești. Nimeni nu se urăște cu sinceritate pe sine, nici nu trebuie. Trist este spectacolul căinței, derutant. Tu nu mă admiri pe mine, eu nu te admir pe tine, totuși conviețuim. Mulți oameni sunt plicticoși pentru că prea se iau în serios. Nu spunea bietul Will că lumea este o scenă? Câte ambiții se pierd în neant și neantul nu se umple. Nu este orgoliul artistului o busolă stricată? Și totuși… Resemnarea nu este bună, dar e sănătoasă. Cine te-a scuipat o dată, o va mai face. Orice justificare ascunde un dram de neadevăr sau chiar o minciună întreagă. De oboseală ajungi să dormi între lupi. Multe idei noi par inutile, dar verdictul îl dă timpul. Lasă-i pe Socrate, Schopenhauer ș.a., gândește liber. Egolatria nu-i părăsește nici pe sihaștri. Din trândăvie s-au născut uneori idei geniale. Cine nu știe multe, nu se rătăcește niciodată. Când nu reușești să-ți învingi defectele, începi să le consideri calități. Scriitorii se deosebesc fundamental de savanți – ei nu demonstrează nimic. În momentul când accepți orice, devii o plantă fericită. Nici un om nu este de prisos decât în ochii unora. Între logică și fantezie este o dușmănie de moarte. Orice convingere este o capcană. Adevărata sărăcie este izolarea de lume.

Hoțul de suflete Nu sunt eu acela. Ba aș spune că mie mi s-au furat sentimentele. Impetuos, depuneam la picioarele iubitei un covor cu briliante , apoi rămâneam singur bătând din buze. Cititorul va spune – aha, te răzbuni. Nu. În anul întâi am fugit după o fată prin tot județul Ilfov, era în practică, studentă fiind la filozofie, făcea practică agricolă. Am ajuns într-o comună, eram plin de ulei de la un tractor care mă adusese acolo – fata m-a întrebat – de ce ai venit? Chiar, de ce am venit? Voiam s-o iau de nevastă. În anul trei m-am îndrăgostit de o minionă ( acum este ca o gogoașă) , am plecat la studii în capitala socialismului mondial, după un an, am revenit, fata m-a întrebat – de ce ai venit? Și cu ea voiam să mă însor. De aceea eu nu râd de sentimentele nimănui și înțeleg și starea sinucigașilor din dragoste. Mi-am iubit părinții, simt cum mă ocrotesc de undeva din înalturi, dar la moartea tatălui meu nu am vărsat o lacrimă. Eu aveam 19 ani, el 50, mi se părea ceva absurd și nedrept. Pe atunci nu mă gândeam la Dumnezeu, la viața de apoi. Stăteam cu o fată pe dealul Cociocului, în spatele Crematoriului Cenușa. Ea plângea. De ce plângi? Ea mi-a răspuns – mă gândesc și la tatăl meu, să nu moară. Din motive nesemnificative, ne-am despărțit ceva mai târziu, ea spunea că nu va fi niciodată soția mea, pentru că eu am o fire dominatoare. Nu știu de ce, întotdeauna m-am gândit la însurătoare. Prietenii râdeau de mine, dar s-au însurat și ei. Ei bine, fata aceea a plecat cu soțul în SUA, a revenit după zeci de ani la București, ne-am întâlnit la o cofetărie, era crispată, nu prea frumoasă, mi-a spus – tu ai fost primul meu eșec în dragoste. Am tăcut, mă gândeam cum or fi fost celelalte eșecuri. Ea lucrează la Departamentul de Stat, e specialistă în limbi străine. A doua și nu ultima este pasiunea pentru scris. Geo Dumitrescu mi-a spus că am talent și că își pune mari speranțe în mine. Cu puțin timp înainte de moartea sa, mi-a spus la telefon – ce ai făcut cu acele speranțe? Eu știu ce aștepta de la mine? Ilie Constantin a zis – ai talent, te public. Grigore Hagiu – iar ai venit cu poezele? Dan Laurențiu – poezia dumitale nu cântă. A lui cânta. Cornel Regman – poezie gnomică, adică moralistă. Florin Mugur – nu ai personalitate, dar poți s-o construiești. Nina Cassian – ai o sinceritate cuceritoare. Maria Banuș - am găsit grăunțe de aur în poezia dumitale, nu căuta efecte prin rimă. Geo Bogza – ești poet, dragul meu. Alex Ștefănescu – de ce nu se scrie despre Boris Marian? Nu știe să-și administreze opera. Gh. Grigurcu – un pedagog liric. Marian Popa – poet obsedat de Holocaust, Henri Zalis – arderea de sine concentrează lupta cu demonia ( amintește de Tzara,Urmuz, Bogza), Zoltan Terner - poet periculos, Baruch Cohen- „un Heine al zilelor noastre” ( aici mă abțin), ș.a. Dacă m-aș lua după elogiile de pe Net, 90% dintre autori sunt geniali, restul- zero barat. M-am convins de un lucru – între intenție și realizare este o prăpastie pe care nu o trec mulți. Sinceritatea, atât de importantă în viață, nu ajută cu nimic în artă. Cititorul poate să se supere. Cine știe ce este în mintea unui violonist genial? Poate nu este nimic în afara unei concentrări extraordinare asupra notelor. Asta este arta. Când iubești ceva sau pe cineva să nu întrebi – DE CE? În acel moment Dumnezeu se retrage. BORIS MARIAN       . |

Vânătorul sau ce este iubirea?

Vânătorul sau ce este iubirea? „Vânătorul o vede, ah el o vede, la ea se repede, ah, se repede, draga mea, bună ziua, fată mare, fată mare, ce faci singură-n cărare”…Un cântecel mai vechi. „Vânare de vânt”, zice Eccleziastul. Eu nu am vânat nimic. Cel mai bine știu să inventez. Când mergeam în taberele de pionieri, le povesteam noaptea colegilor de cameră din proza fantastică a lui Gogol, cu multe adaosuri. Cred că nimeni nu dormea o juma de noapte. Eram rugat să continui în noaptea următoare. Pe verii mei mai mici îi încânyam cu povești. Ei, uite că nu m-am făcut prozator. Nu știu de ce. Nu am simțul realități. Așa zic alții. O fată care nu mă iubea deloc, Olga din Moscova, îi spunea viitoarei mele soții, cu care era prietenă, că scrisorile mele îi plac foarte mult, numai scrisorile. Când a aflat că mă însor, a venit la mine, m-a felicitat, cu oarecare tristețe, așa am vrut să cred. Nu cred că minciunile mele au făcut rău cuiva. Dimpotrivă, momentele de sinceritate mi-au adus numai necazuri. Ce este viața. O minciună frumoasă pentru unii. Dacă o iei în serios, mori devreme. Cineva îmi spune – de ce te cauți doar în afară? Ok, dar în afară nu e nimic interesant. Desigur, în interiorul meu nu este o orgă de lumini, ci multe oglinzi. Ne vânăm propriile vise. După curcubeu răsare soarele. Vorbim. Miroase a cafea, tutun, căldură umană. Ce vânăm? Destine. Am fost orice, numai cinic nu. Nici vampir. Nici Don Juan. Nici înger. Nimic din ce este omenesc nu-mi este străin, vorba latinului. Ce este mai rău, să spui că minți sau să minți … cu adevărat? M-am gândit să te iubesc, zice un cântec albanez. Paler dorea să fie un rac autentic, să poată iubi ca în tinerețe. nerușinat, dar cornurat ca melcul, scria un poet. Un vânător cu degete lungi pătrunde printre ramuri și fire de păianjen. Setos îți beau mireasma și îți cuprind obrajii, scria cel ce a scris nemuritoarele cuvinte – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Mă opresc aici, cred că am spus tot ce aveam pe suflet. BORIS MARIAN

La capătul nopții

La capătul nopții La capătul nopții poate să fie orice, O cafea, o iubită, o țigară, e viața, Mai vin și anunțuri cu negre chenare, În noaptea aceasta s-a născut un poem Numit „La capătul nopții”. Se nasc și copii, vor fi fericiți? Doar corăbierul o știe. El murmură-n barbă un cântec străvechi, La capătul nopții, la capătul nopții. Eu strig la el, ce tot repeți? Mă privește, este blând, este tata. Ithaca e capătul nopții, speranța, Ithaca e casa și tot ce-a rămas, Clădim din nimic o Ithacă de flori, Poemul – „La capătul nopții”. BORIS MARIAN

 Patru ani la Moscova :
Proză 2009-12-13 (629 afişări)

 Amintiri din armata populară :
Proză 2009-12-10 (746 afişări)

 Paul Celan : Cui aparţine poetul?
Personale 2009-12-09 (761 afişări)

 JJ Rousseau : Nietzsche
Personale 2009-12-09 (699 afişări)

 Galaad :
Proză 2009-12-08 (1018 afişări)

 
 Ca un câine :
Personale 2010-03-26 (290 afişări)

 Creaţia artistică :
Personale 2010-03-24 (486 afişări)


 Einstein :
Personale 2010-03-23 (785 afişări)

 . . . :
Personale 2010-03-13 (731 afişări)
Refuzat PERMANENT
 . . . :
Poezie 2010-03-12 (608 afişări)
 Legenda Golemului :
Personale 2010-03-10 (657 afişări)
Poezie 2010-03-10 (684 afişări)
)
 Biblia lui Borges :
Eseu 2010-02-24 (1324 afişări)

 Adevărul despre mareşalul Antoneescu :
Personale 2010-02-22 (33 afişări)
 Amintirile unui nostalgic - p.III :
Personale 2010-02-20 (657 afişări)

 După 4000 de ani :
Personale 2010-02-15 (3106 afişări)

 Sunetul 1 :
Poezie 2010-01-25 (500 afişări)
Refuzat PERMANENT
 Bazar oriental :
Personale 2010-01-20 (2061 afişări)

 Cernăuţi şi poeţii săi :
Eseu 2010-01-17 (1628 afişări)

 Furioşii Domnului :
Eseu 2010-01-14 (3364 afişări)

 Isrtoria cruzimii noastre :
Personale 2010-01-12 (856 afişări)

 Minorităţile naţionale din România :
Eseu 2009-12-25 (10586 afişări)

 Arta poetică :
Eseu 2009-12-25 (1569 afişări)

 Max Blecher :
Personale 2009-12-21 (1716 afişări)

 . . . :
Poezie 2009-12-21 (1012 afişări)
Refuzat PERMANENT
 Sexul falsifică sentimentele :
Personale 2009-12-20 (789 afişări)

 . . . :
Poezie 2009-12-20 (1005 afişări)
Refuzat PERMANENT
 Acolo :
Poezie 2009-12-19 (765 afişări)

 . . . :
Personale 2009-12-19 (616 afişări)
Refuzat PERMANENT
 . . . :
Personale 2009-12-19 (719 afişări)
Refuzat PERMANENT
 Niciodată toamna : Arghezi
Personale 2009-12-18 (691 afişări)

 Amintirile unui nostalgic :
Proză 2009-12-18 (718 afişări)

 borismarian.blogspot.com/ :
Personale 2009-12-18 (18 afişări)
Refuzat PERMANENT
 Am un prieten :
Poezie 2009-12-18 (857 afişări)

 Pavese : soare deasupra ruinelor
Proză 2009-12-15 (694 afişări)

 . . . :
Poezie 2009-12-15 (1010 afişări)
Refuzat PERMANENT
 . . . :
Poezie 2009-12-15 (1002 afişări)
Refuzat PERMANENT
 Patru ani la Moscova :
Proză 2009-12-13 (623 afişări)

 Corijenţă de toamnă :
Personale 2009-12-11 (635 afişări)

 Amintiri din armata populară :
Proză 2009-12-10 (738 afişări)

 Paul Celan : Cui aparţine poetul?
Personale 2009-12-09 (759 afişări)

 JJ Rousseau : Nietzsche
Personale 2009-12-09 (695 afişări)

 Galaad :
Proză 2009-12-08 (1009 afişări)



 Madeleine
 S-au golit nopțile toate,
 Cufere cu galbeni, sparte,
 Se mai văd urmele dinților în pernă,
Craterul viselor, pe scânduri rupte, licheni,
 Au crescut șerpi leneși, Madeleine,
 Se-nvârt palele orelor, zilelor, zorii,
 Unde ne sunt îndurătorii?
 Spuneai să fim buni, dar ce bem
 Înainte de moarte, Madeleine?
 De privesc în sus, nu se vede un duh,
 Cine poate mai crede, cine nu,
 Se întoarce cu fața la perete, în geamăt
și-ngheață.

Sunt clipe care n-au cuvânt în limbă,
Miracole pierdute în risipă,
Suntem nebuni când ne iubim, nebuni,
 O moștenire ce ne vine din străbuni.
 Ascultă ceasul, cariul și tăcerea,
 Cum tremură o frunză cu-adierea,
 Precum un câine trăitor puțin,
 Când strugurele-abia se face vin.
 Nu am văzut stejarii roși de boală,
Nici munții să dea vremii socoteală,
De ce îmbătrânim doar noi, întreb,
 Pe când în jur se spulberă orice e-ntreg.
 Poate că nu ar trebui să mai ieșim
 Din noapte ca din jalnic țintirim,
 Se retrăim aievea visele, nu-s basme,
 De ce nu ne-am născut fantasme?
 BORIS MARIAN



 Asterisc
 Copiii altora sunt copiii noștri. Ce
 ușor se intră în rai, ce greu se naște un
 copil. În ziua a șaptea, Maria își
 târî trupul slab la biserică. De o lună
îi murise mama. Vântul bătea ușor.
 Rude sărmane se găsesc peste tot. Dar
 de Watteau ce ziceți? Spaima era ca o
 nimfă. Sacou gris, pantaloni gris. Dar
 Igoriuncik? Aista, da, nume. Un
 copil. Luna e și ea un copil. Întors din
 război cauți femeia. Călătorii
 imaginare pentru copii. O adevărată
nomadosofie. Brăila cu mila, Buzău
 cu Dumnezeu. Acordeon, tu ești
 unealtă divină. Din tine se nasc copiii.
 Un sărut de toamnă, unul de iarnă. Un
 sărut – un copil. Ți-aduc odrasla unei
 nopți cu aripi de sânge, au arome și
 aur, cu diamant geros, lampa angelică
se sparse. La ora surâsului privelnic,
 fața părintelui se lumină. Maica își
 legăna pruncul. Genunchii-s reci,
 primește pruncul. Violă și clavecin în
 glas. Femeia curge-n alb, gurile sunt
 arse, azurul însetat te soarbe. Poetul
 spunea, ce spunea el? Azi noapte el
 s-a dus să se plimbe prin Calea
 Lactee, ești prea tânăr, i-am spus, el a
 murmurat ceva, o formulă, nu știam
 că era cabalist, e drept că ultimul timp
 purta pe cap mereu o pălărie și repeta
 că ziua morții este și ea o zi. Dar ziua
 nașterii? Nu mi-a răspuns, a fugit de
 la locul faptei, pentru prima oară l-am
 zărit zâmbind, un zâmbet frumos,
 luminos, apoi m-am trezit cu o hârtie
 mototolită în mână, era tot ce
 rămăsese din el, a râs, dar eu nu-l mai
 auzeam, mă acoperise o lacrimă.
BORIS MARIAN



 Pisica pe acoperiș
Mă citiți, nu mă citiți, vom muri împreună, murrr,
 Pisica pe acoperiș, ca o regină, splendoare,
 Brusc se repede la un os de pasăre,
 Aruncat de la etajul opt, unde locuiește
 Un pensionar pe nume Leonardo da Vinci,
 A fost și la NOUĂ, s-a întors tot da Vinci,
Ăștia nu știu de UE, nici de muie,
 Poeții nu au habar, ei sunt triști și geniali,
 Uneori doarme Homer, uneori râde Alex,
ștergeți acest rând, este un prieten supărăcios,
 dar riscăm să ne prăbușim în golul unei cărți de aforisme,
 un cântec frumos se topea în aer, ca un nor colorat,
 de unde rezultă că nicio ficțiune nu se referă la adevărul vostru,
 alunecăm spre o albie unică, în fața mea Dumnezeu se bâlbâie, pierde sânge
 pe nas, dă ochii peste cap, nu este Dumnezeu, este vecinul de la opt,
 pe acoperiș, pisica doarme ca o regină.
BORIS MARIAN



 Anii sunt la locul lor, stima și iubirea
 Stau și ele undeva, ascunse,
 Cărțile nevândute le-am donat
 la un azil de bătrâni,
 de ce să nu plece și ei fericiți,
 cu o metaforă în gând?
 Singura mea avere,
 omul de lângă mine,
 supraviețuiește cu mine,
 cu iubirea dăruită unul altuia,
 precum fructele culese-mpreună,
veți spune, vai ce idilic,
 nu, cel mai înalt gând
 este și cel mai simplu,
 nu-l schimb nici pentru zece tratate
 de filosofie kantiană și hegeliană
O nedumerire tot am,
 cum va suporta pământul
 atâta iubire și sete de ea?
 SPERANȚĂ
Pe fruntea mea alunecă un glonț,
Ca un melc însângerat,
 Câte gloanțe nu și-au sfârșit drumul
 În trupul fratelui, surorii noastre?
 Fumul, ca o plasă subțire de păianjen
 Îmi învăluie inima, seara vine la mine
 Cu tălpile carbonizate, stelele mi se par cusute
 Direct pe piele, de pe fruntea mea
 Se desprinde zăpada însângerată,
Am purtat și eu martiri și mitraliere,
 Vorbesc cu durerea inimii, curios cât de ușor
 Se risipește celălalt trup, oare știu adevărul
 Doar cei care mor, noi, cei de dincolo de zidul alb,
 Nu știm nimic?
 BRUSC, TOATE LUCRURILE
 Brusc, toate lucrurile s-au ridicat
 Împotriva mea, eram într-o închisoare a lucrurilor,
 Se aruncau spre mine, mă loveau
 Peste față, peste genunchi,
 Mă simțeam bătrân de patru mii de ani,
 Bătut cu pietre, hohote și chițăieli,
 Plângeam în mine ca un câine,
 Mă-mpiedicam, mă urmărea doar râsul,
 Deși am jucat și am cântat și eu
 La masa veseliei, port în spinare
 Propriile erori, păcate,
 Toți le-am purtat, unii le-au aruncat la ghenă,
Mi-a mai rămas doar cântecul șoptit,
 Iubirea din ascunse amintiri,
 Le cânt și cânt ființa din aceste cânturi,
 Că om sunt eu, ca voi, oameni – lucruri.
 POEM PENTRU NIMENI
 Nu poți trăi cu-nțelepciune, singur,
 Cum strălucește soarele în linguri,
 Ești vulture ori ești șarpe ori ești om,
 Nu poți visa de te-adâncești în somn.
 Iubesc, învăț, n-am încetat nicicând,
 Până voi fi cenușă ori pământ,
 Iar prin iubire-nvăț de două ori,
 Primind lumina sunt luminofor.
 Primind sărutul redevin bărbat,
 Eu știu și nopțile în care m-ai visat.
 VOCE-N PUSTIU
 Umblu-n pustiu,
 Găsesc un izvor,
 Vreau să-l sorb,
 El se retrage, dispare,
 Trece o pasăre-n zbor,
 Este imaginația mea,
 Aud o voce, „nu ești singur”, aud,
 În jur nu este nimeni,
„unde ești?”, întreb,
„unde ești”, răspunde ecoul,
 Eu sunt și vocea și izvorul,
 Deasupra e cerul moral,
 Cum zicea singuraticul Kant,
 Pentru cine-s moral?
 Pentru ce?
 Orice pustiu are-un capăt.
 La țărmul oceanului mă regăsesc,
 Oceanul și oamenii, orașe, un vuiet.
 Sunt sungur? Nu știu.
 Un copil mă întreabă ce fac.
 Nici asta nu știu.

 CRIMĂ
Rimă, crimă, o minciună
Este moartea cea străbună
Timpul are el un nume,
 timpule, nebune.
 Zilele pornesc la drum,
 Anii tot adună scrum,
 Îngeri urcă și coboară
Între cer-pământ, o scară
Iacobe, străbunul meu,
 Cum te-alese Dumnezeu?
 Ciclice-s schimbările,
 Continente, mările.
 Cad aleșii, vin aleșii,
 Plopii înfloresc, cireșii,
 Munca este chin și pace,
 Bursa-i joc ce mult ne place.
 Yes, I like and I love you,
 One, two three, DADA, TATOO
 Cap tăiat, cap tăiat
 Ce-ai vorbit de te-au luat?
 Capul joacă sus în țeapă,
Cine tace, acela scapă.
ORGA NEBUNĂ
Se ridică nebunia în două picioare,
țopăie , plânge cu lacrimi de crocodil,
 e plină de sânge, poartă mănuși albe,
 par niște aripi de rechin.
 Nu este clipă de pierdut,
 Se clatină zidurile, orga tot cântă
Orgolioasa orgă de lut,
 O furie de undeva, de lângă.
La-li-lo-la, do-fa-mi-sol
 Mă fugărește, latră la mine,
 Ce e cu tine, în care rol
 Încerci să te afirmi în lume?
 Cine este organistul nebun,
 Ba eu, ba tu, ba un intrus,
 Ne cântă orga pe ultimul drum,
 Orga-i tăcută, eu parcă-s dus.
 IDIȘE MAME
 Unul dintre cântecele care mă face să lăcrimez când îl aud este IDIȘE MAME. Nu este numai dragostea naturală pentru cea care mi-a dat viață și m-a apărat în primii ani pe acest pământ, dar și regretul extrem de acut, nepotolit, că nu i-am dat atâta dragoste și prețuire cât mi-a dăruit ea mie. M-a învățat să am încredere în mine, fără a fi trufaș, să nu fiu slab, dar să am grijă de sănătate, să fiu mândru de ceea ce sunt și să nu aplec urechea la bârfe, să răspund încercărilor a de fi pus la colț, de a fi nedreptățit. Poate că, din acest motiv am avut chiar de suferit, dar nu ei îi pot reproșa aceste praguri puse de destin. A avut o viață care pe alt om, mai mult, o femeie ar fi încovoiat-o moralmente, dar ea era rezistentă, era o luptătoare cu soarta. În copilărie era bătută de un părinte cu concepții retrograde despre educație, care îi mai și spunea că nu este frumoasă, nici bogată. Avea o minte ageră și asta cred că a suplinit totul. Primul soț despre care nu mi-a povestit niciodată, am aflat indirect, a înșelat-o, ea l-a lăsat, al doilea soț, tatăl meu, un om admirabil, însetat de carte și de idealuri, a murit la vârsta de 50 de ani. Mama a trăit până la 88 de ani, relativ, singură, eram eu, familia mea, frații ei, dar niciunul nu am stat cu ea mai mult timp, nu i-am adus alinarea de care avea nevoie. Nu a fost o fire nesociabilă. Dimpotrivă, se împrietenea ușor cu te miri cine. Nu a fost prea amabilă cu aleasa mea, dar după un timp a acceptat-o, gelozia mamei a cedat generozității.
 Ce pot să mai spun? Nimic. Nu merg la mormântul ei, pentru mine nu a murit, o văd aproape în fiecare noapte, în vis, deși au trecut 17 ani de când a plecat, din păcate, în chinuri nemeritate. Un bărbat nu plânge, eu nu plâng, nu pot, dar picături invizibile îmi trec prin suflet.
 PYTHONUL
 Pythonul este ambiția noastră. El este colegul/colega noastră. El este viața. El nu are sex. La început este umil. Te laudă. Te-a înghițit , dar te laudă. Dă lecții de viață, de filozofie, se pricepe la poezie, este cel mai bun poet, a asimilat toată literature universală. Adeseori este confuz, dar are o scuză – noi suntem cu toții foarte confuzi. După multe contuzii. Nu a semnat scrisori, nu a fost în opoziție. Pythonii pot fi uneori și torționari și conducători de state, pot înghiți orice funcție. La prima catastrofă mondială, i-aș propune lui Dumnezeu să-l radă de pe fața pământului. Ca exponat ar fi o minune la Antipa sau în altă parte. Un ciocan ar da primul semnal.
 Nu mai bate, nu-ți sunt frate. N-avem noi același Dumnezeu, fier suntem și tu și eu. Fără python viața ar fi altfel. Dulce ca mierea.Vinovat este cel bătut. Că există. Un car bolnav la șold trece scârțâind. Pythonul îi smulge cuiele. Pythonul taie lemne și capete.Vârfuri știrbe în zig-zag. Aveam un coleg la ospiciu, se numea Zig-zag, juca table cu oase de om. Pythonul te înjunghie și te îmbărbătează. Uneori se preface în vacă și moare înainte de a da… lapte. Ca un paing urâtul se smulge de pe ață, iar eu îmi scriu poemul cu sânge și cu viață, tăișul se afundă în carnea încă vie, mișcare controlată, din suflet o fâșie se duce-n infinitul foșnind ca o hârtie, iar trupul se-nfioară, iar Dumnezeu privește, poetul-lumânare-ntr-o noapte se topește. Dansând cu cartea de citire, coboară tot mai în adâncuri, acolo latră, scos din fire ,crâncen câinele pământului. Subțire rochia de mireasă valsează undeva-n văzduhuri, căruța mortului e trasă și tremură în iarnă murgul, o, câine al pământului, vezi bine că eu sunt în război cu timpul, străbunii mei purtară flinte, eu retopesc plumbii-n cuvinte. Eroare mare, cred, se face, când râde-un om de dobitoace, pentru că râsul nu e semn de multă minte, ci din lemn e capul celui care crede că umbra lui nu se mai vede, iar umbra este peste tot o umbră de biet dobitoc. A reuși să vezi în afara ta, aceasta este culmea înțelepciunii.Tzara nu a mâncat salam cu soia, aceasta ne confirmă chiar și Zoia Kosmodemianskaia, din filmul unde mult plângeam, acum vreo cincizeci și ceva de ani. Era real, se pare, nu spun ba, dar cu Tzara e altă dandana, că nimeni nu înțelegea, ce vrea acel ochelarist cu DADADA. Păi aste el dorea, și azi irită prostia ce-i mereu gravidă. De n-ar fi Dumnezeu, de n-ar fi Dumnezeu, eu tot aș vizita un templu, un muzeu, de nu ar exista nimic divin, atunci eu tot m-aș mulțumi privind la câini și prunci, beția religioasă din marile orașe se aseamănă picturii grăbite, în guașă, barbară este oaia, iar lupul un estet, iubirea este trustul cu adresă și antet, Aristotel și Platon și multe celelalte celebre nume-și caută un loc mărunt în carte, gigante panouri, picioare, buze, piepți se zbuciumă în vântul seninei dimineți.„Îți voi arăta cu totul altceva decât umbra ta pășind în urmă-ți dimineața”.



FINIS CORONAT OPUS
 Înving cei care știu să se schimbe, spune profesorul, el își este părinte, el își este-nceputul, ca și sfârșitul propriilor îndoieli, stingeți chibritul, se roagă hârca din fundul peșterii, în urma noastră vin meșterii, aranjează, decopertează, poleiesc tot ce e mucegai, scris diavolesc, sunt într-o stare minunată, strigă profesorul sub bolta renocată, durerea s-a ascuns, aproape că nu mai este, o adevărată beție a puterii celeste, astfel vorbim, încheiem procese verbale sub fiecare din cele patru portale, profesorul căzuse de mult de la înălțime, era dus pe targă prin mulțime… Da, nu era, oh, nu era accesibil, nu discuta, el gândea, contempla, o ceață subțire îl învăluia, sfâșiată când devenea irascibil, ascunde comori, dezvăluie orori, vulnerabil fiind, voia să pozeze, cărțile domniei sale, metereze ar fi fost, dar cărțile au viața lor. Sunt un vinovat, nu aștept iertare sunt nemodelat, mi-am format eu, singur o statură care ar putea să-nvingă prin ea însăși multe semne de-ntrebare. L-am zărit în urmă într-un tren uitat, într-o gară fără nume, fără linii, încerca să prindă lacrima luminii pe un geam, un abur verde-ntunecat.
 O vară blândă, energică trecea Bucegii, dormisem mult, în vis o viperă-nțeleaptă mă prevenea, eu îi citeam însemnul. Corabia din suflet se apropia de port. Îmi sprijineam propria casă cu spinarea. În primăvară ne alintă toți cireșii, iar toamna numai luna nu mai caută pe sub pleoape. În vis o viperă-mi vorbea de vise. Orbind noi nu vom fi nevolnici, numai trufia s-o lăsăm deoparte, ca pe-o haină veche. Nici pânzele corabiei, nici vântul nu ne aduc mai multă bucurie, ca însăși conștiința de a fi.


 Profeții
 Profeții ne-au deschis calea,
 Noi am venit să dezvirginăm istoria,
 Care este o matroană cu experiență,
Ea strigă, m-ați nenorocit, m-ați dezonorat,
 Noi nu o credem, nu vrem să o credem,
 Bem bere, râdem, aruncăm bombe de presă,
suntem mereu imberbi, deși
 există pietre cu lumina lor proprie,
 zilele și nopțile sunt precum adevărul și speranța,
 precum minciuna și disperarea,
 simt în lucruri cum crește o stavilă,
dragonii meditează și ei, statuile meditează și ele,
 uneori se prăbușesc din cauza meditației.
 Am întâlnit un gnom, l-am străpuns cu un ac,
 Regret, era multiplicabil.
 BORIS MARIAN


 Complotul șoriceilor
 Postat de MALDOROR în Iulie 2, 2014 la 4:20am
 Vezi blog
 .

 Cică niște șoricei au pornit un complot , o răscoală, o zaveră împotriva munților de scriitori, care se înalță pe planeta noastră virgină. Mari mâncători de aer și amine au decis că ei sunt trimiși de Domnul să ne aducă bezna definitivă. Ne vor aduce un veac de singurătate. Ne vor îngropa trecutul. Dar oamenii bătrâni au aripi uriașe. Pe râu plutea cel mai frumos înecat. Cine ar plăti cu moartea o iubire flămândă?Iluzionistul vindea ultimele panglici, ele se prefăceau în șerpi colorați. Rio del Sul curgea înainte și înapoi. Povestitorul își puse palmele în ceafă și se strânse de gât. Șoriceii alergau veseli. O istorie universală a necinstei ne lipsește. Lazarus Forelus a eliberat sclavii care l-au ucis apoi de bucurie. Văduva Ciungului a devenit Pirat. Biluță ucidea numai joi. Va urma o istorie a veșniciei, de ce nu? Cred în în orbis teertius. Primele două s-au perimat. Loteria a apărut înaintea Bibliotecii din Alexandria. O cornută m-a invitat să gândesc pozitiv. Dar eu nu știu să rumeg. Violonistul a fost călcat în picioare de doi călăreți. A rămas vioara, plângea singură. Trăiască în veci stelele cerești. Ce nu poți număra? Stelele, copacii strâmbi și proștii. Pe scena dezolării urcă bătrâni neajutorați, adulți dezechilibrați, tineri revoltați. Cimitir de oameni fricoși, viteaz cu părul alb, mai rar. N-a ieșit rima, a ieșit glontele. Mă trec frigurile până în măduva oaselor, dar tu n-ai oase spuse viermele către șarpe. Sunt în luna a treia , rosti o revistă. Suntem hoinari pe pământ, cei care scriu. Unii au creierul în picioare, alții în stomac, alții în inimă. Aceia sunt poeții. Ne-am născit în aceeași casă. Casa a luat-o vântul. Dar aproapele există, unde ești, aproapele meu?
 BORIS MARIAN

 Ești aspră cu tine, ajungi și la astre?

 Tu nu aveai aripi, ca oricare om.

 Cum s-au frânt ele, când omul doar umblă?

Învață ce-i umbletul de la țestoase,

 doar ele cunosc poemul de secole.

 Ah, neputința de-a-ntoarce trecutul,

 precum Prometeu ce regretă azi focul,

 cu veșnicia am un contract,

 citește-l , vei înțelege mai mult.

 Nu eu l-am scris, eu cred în Absurd.

 Absurdul e însuși Cel Unic, Puternic,

 nu căuta în abis mângâiere,

 nu căuta oglinzile mute,

 poeții știu să vorbească oriunde,

 chiar și în moarte, deși ea nici nu este.

 Zâmbești, ce e zâmbetul?

 O rază firavă. Pierdută pe veci,

 Pe veci adorată. Astfel să te vezi,

 Poezia nu minte.

 BORIS MARIAN




 Alte poeme







 Apoteoza

 Apoteoza
 Citesc versurile profesorului
 în întuneric,
 ele strălucesc ca niște ochi de pisică,
ca țigările unor puști sub scară,
ca părul ielelor electrizat sub ramuri,
 ca nucleele sub microscop,
 ca urechile doamnelor la teatru,
 ca submarinele ieșite din adâncuri,
 aprind lumina și totul se risipește,
 în fața mea stă mut - profesorul
 ************************
 Numai copacilor morți le place focul,
 spunea profesorul îngrijorat,
 cineva se uită la cer și deschise o umbrelă înflorată,
un gând mărunt poate fi grădinar pentru întreaga lume,
 cine ar putea reteza norii?
 Profesorul luă o afină între dinți
și o strivi încet, auzeam geamătul mic al boabei,
 apoi eliberarea din chinga circulară,
sângele ei de pui de balaur,
 năvălind printre dinții puternici ai profesorului,
 un fulger lovi conform celor spuse
 un vârf uscat de copac
și focul ne lumină ca pe niște vase vechi de aramă.
 ************************************
Înainte de a muri sau de a pleca definitv
 de la catedră, sufletul se îmbrățișează
cu trupuil ca doi amanți, șopti profesorul
 în stația tramvaiului trist care se apropia.
 Ia-mi și mie un bilet, te rog, am avut și eu o iubită,
în numele ei te rog, ia-mi un bilet.
 Câte dimineți cu aer rece și iarbă curată
au trecut peste noi de când orașul Ur nu mai este?
 Îl întrebă pe profesor un cetățean care nu știa bine stațiile.
 Nu le-am numărat, murmură el, Doamne, ce vorbiți?
 Parcă nu ați fi Dumneavoastră.
I-am scuturat brațul, el s-a lăsat moale
și atunci am observat că numai mâneca și haina
 erau ale lui, restul - o gravă confuzie.
 Profesorul alerga pe lângă tramvaiul trist
și nu putea să urce.
 BORIS MARIAN


 Niciun comentariu:





 Vom face luntre

 Vom face luntre
 Din tragedii vom face luntre,
 cu ele vom pluti spre moarte,
 noi din dureri mărunte, crunte,
 vom nălța temple pentru Marte.
 Erori peste erori se-așează,
la orice edificiu antic,
 la fel și noile fațade
 se sprijină pe furtul cuantic.
 Iubind, noi le rescriem viața,
 bunicilor, părinților străbuni,
 un fel de furt din focul sacru,
 jucați, săltați peste tăciuni.
 Își face filosoful casă,
dar nu mai intră niciodat,
 orice sistem e pentru mase,
 profeții spun doar ce-au visat.
 Iar Atlas geme sub povară,
se-aude Cântul lui Orfeu,
 trecu Potopul, avis rara
 lovește-n tâmple reci de zeu.
 BORIS MARIAN





 Niciun comentariu:





 Celebritate

 Celebritate
 Am întâlnit pe o insulă pustie o celebritate.
 Cine spune asta? Întreabă restectivul.
 Avea dreptate. Semăna izbitor cu Homer,
 dar era un biet pacient fugit dintr-o deternție.
 De la el am aflat că multe bastoane
 sunt , de fapt, avataruri ale unor generali,
 profesori, ehei, oameni cu biblioteci în formare,
 ca niște balene aduse în casă cu macaraua,
 de la el am aflat că și copacii bătrâni reprezintă ceva,
 de pildă înalți funcționari uitați în ungherele timpului,
 de la el am aflat că fluturii sunt foști călăi trecuți în rezervă,
unul din trei fusese chiar le execuția dictatorilor,
 la un moment dat insula a început să se scufunde,
 era un submersibil uriaș, avea o formă de broască țestoasă,
am strigat și nevasta m-a potolit, înțelegătoare.
 BORIS MARIAN


 Niciun comentariu:





 MOARTEA LUI HAMLET

 Moartea lui Hamlet

 Profesorul se gândea intens
 la Hamlet, atât de intens
 încât Hamlet îi apăru în față
tânăr, cutezător, dar atins de moarte,
 iubirea profesorului plutea
 pe apele memoriei cântând,
 profesorul își ținea propriul
 craniu în palmă și discuta
 degajat cu Hamlet,
 nicio trădare nu-l atingea,
 nici cât un zbor de pasăre,
 Hamlet știa toate răspunsurile,
 păcat că murea, profesorul
 discuta cu el probleme grave
și Hamlet murea, așa
 se întâmplă mereu și
 nu numai cu profesorul.
 BORIS MARIAN

 Niciun comentariu:





 Aduceți vorbele la mine

 Aduceți vorbele la mine,
 în dimineți cu tinerime,
 loc psihic are fiecare,
 fără rușine suntem fiare.
 Vom scrie o carte a furiilor,
 apocaliptică, yoghinilor,
 scara lui Iacob fără trepte
 o suie caprele deștepte.
 Din sfera vieților private
 luăm jucăriile pătrate,
 pentru că aur preacurat
 ascuns e-n lumea de-altădat.
 Când eu voi trece-n altă lume,
 căutați-mă la alte nume.
 ***************************
 Omul trăiește până ce moare,
 apoi ciclul se reia nebunește,
 scrie un vers, o bucată de soare,
 încă un vers și se poemește.
 Poemiți-l pe poetul cel dus,
 nu umblați cu pomeni fără rost,
 ce-am spus la-nceput deja s-a mai spus,
 vom fi religioși până la os.
 Scriu cu o mână de mort încă viu,
 apoi, după moarte vin și transcriu.

 BORIS MARIAN

 Niciun comentariu:





 Stări

 Stau pe o parte, citesc din carte,
 nu-mi aflu soarta, vine nepoata,
 rostul vieții, să-ți vinzi castraveții
 la grădinari veseli, hoinari.
 Lasă copacii, crească în lună,
tu cară-ți sacii, nu da arvună,
duhul e beat, prin fragi și mure,
 sânii-s pietroși, fesele dure.
 Fluturi -mirese, visele mele,
 nălucile morților- minții sfredele.
 *******************************
 O încordare permanentă,
jerbele memoriei anciente,
 o sete de armonie pian - royală,
astfel trecurăm de o portală,
profesorul își amintea de școala
 unde o iubise pe Lala,
 lăcașuri vechi de rugăciuni,
 spitalul, plimbarea pe ultimul drum,
 spăimoase lătrături, zăvozi, ,
 vechili, vânători, boieri, voievozi,
 fete cuminți, mai roșii-n obraji
 ca maharadjahii din Pendjab,
 sfeșnice galbene plângând pe mese,
 bunica-mi spunea o altă poveste.
 *********************************
 Coșmarul vieții sale era
 să cadă în gol de undeva
și a căzut, brațe vânjoase
 l-au prins abia la cote mai joase,
 nu mai avea picioarele sale,
 erau un fel de stâlpi în sandale,
 un fel de picioare de elefant,
 nu se trezise, coșmar cam jenant.
 ****************************
 Cu Desdemona și cu Ramona,
 din Barcelona și până la Roma,
 îmi petrecusem boema toată,
cum ai rostogoli pe deal o roată.
Fauri și tauri și mauri în zări,
 firul de iarbă, flăcări pe mări,
 umed e firul, rece e focul,
 crudă e soarta, fuge norocul,
 cristalul ochiului, diamantinul,
 umoarea, retina, prea alb e crinul,
 lup înțărcat , mirosind a lapte,
 mâinile mele mângâie șoapte,
 aspra spinare a lunii, luceferi,
 Doamne, iubindu-ne, noi murim teferi.
 BORIS MARIAN



 Niciun comentariu:





 HAREM

 Între noi este un vid,
 spuse Liviu livid,
 avea o biluță, o tărtăcuță, harem
 în amintiri te chem,
 mătăsuri parfumate,
 omoruri blestemate,
 herem, harem, blestem.
 O pânză de păianjen,
 pe-ntins deșert turanic,
 un înger negru-alb,
 un scalp,
 un rai în tot seraiul,
 privighetoare- vaier,
 nici Marea Odaliscă
între ruini nu riscă,
numai lili-lili-lililiecii
 eunucii, hiper-recii,
 ca ienicerii, robii,
 astfel e spusa cobei,
 ce mormăie el, duhul,
 semi- demi-eunucul.
 E propriul prizonier
 haremului de ieri.
 Din iarbă, lut și sânge,
 haremul crește, plânge,
 ne naștem, un” te culci,
 râd corbii de conți, duci,
 deduse sunt, seduse,
 cadânele supuse,
 glob susținut, cadâne,
 suave și stăpâne,
 acum ești doar pământ,
 în cer harem și cânt.

 BORIS MARIAN




 Niciun comentariu:





 Vi(tu)pere

 Vipera neagră cu ochi rubinii
 secoli străbate , păduri și câmpii,
 suflete multe trimise în iad
 vipera roșie cu ochi de jad.
 Ne poluăm mințind mai mereu,
 orice fățarnic e corifeu,
 se rușinează de noi cimpanzeii,
 uită CUVÂNTUL IUBIRE ateii.
 Uită de toate omul de lut,
 cum de e om, cin-l-a făcut?
 *****************************
 Seara ne vedem pe noi înșine,
 înstelăm apele întunecate,
 ca umbră maternă - copilăria.
 Vom fi cândva cocori?
 Sau numai nori?
 Acum îți zăresc ochii, iubito,
 atât de larg deschiși,
 încât mă cuprinde amețeala.
 Aud pe lângă mine trecătorii
 strigând, fluierând,
 nu mai știu, sunt om sau copac,
 ce secol este acesta?

 BORIS MARIAN





 Niciun comentariu:





 Clarice


 Clarice

 Fructul interzis l-a păstrat Clarice,
 o poveste despre
 suflete pedestre,
 inimi excitate,
 sufletul se zbate,
 numele e crud,
 cum e trupul nud,
 litere mortale,
 basme amorale,
 sărut între uși,
 ascuns de mătuși,
 încrederea-n timp,
 neatinsul limb,
 sfere infernale,
 klitere mioare,
 dar paradisiace,
 piei din cale-mi, drace.
 BORIS MARIAN




 Niciun comentariu:




 A capella

 A capella îți mai cântă
ba Viorella, fie Nella,
 dar la Aachen e departe,
 luăm pe Augustin din carte
și pe Trakl, da, din moarte,
 bun prieten cu o mierlă,
și-un egrete, ca subretă.
 ***********************
S-a risipit tot aurul juniei,
 noi nu mai plângem, ciocârlie,
 iar tu revii, tu, pasăre nebună,
străbunii mormăie - nu-i bună,
când muribunzii-ncet se tânguie,
 când pepenii din sud se pârguie ( sic!),
 mai am și eu un pic, o viață,
desigur, voi pleca de dimineață,
că viața veșnică e moarte,
 mai bine e să fii o piatră,
o rapsodie a cetății,
 cum lunecau umbrele ceții,
 trece tramvaiul trist, un dric,
 de sub o lespede ridic
 pe Genghiz Han, că-i redivivus,
 voi o să râdeți precum Plinius,
 ia-mi un bilet până în Rai,
 nu am mărunt, tu rest nu dai,
 pe mă lăsați la Ur,
 cum o iubeam pe profa Șnur,
 azi cineva mă prinde-n brațe,
 căzut-am din propriile lațuri,
 nu-i nimeni să măsoare clipa,
 când muritorii-n cer ridică
un nou lăcaș pentru Păcat.
 Nu spun nimic, am terminat.

 BORIS MARIAN





 Niciun comentariu:





 Feminin

 Omul deschise umbrela,
 violina și violoncela,
 spuse violoncelul,
 nu îmi schimbați voi sex-genul.
 Afinul și cu afina
 aveau o fiică, Geanina,
 ea îngrijea grădina.
 Suflet cu suflet, o floare,
 floare cu floare, o mare,
 cum mă scăldam între flori,
 ca între valuri de viori,
 un fulger lovi brusc copacul,
 de-am zis că ne luase dracul.
 Ne-a luminat, eram umbre,
 duhuri rebele și sumbre,
 trist se opri caruselul
 la cimitirul Belu.
 Dincolo erau Gianina,
 Nicola și Paganina.

 BORIS MARIAN

 Niciun comentariu:





 Schijă

Citesc versurile profesorului în întuneric,
 ele strălucesc maoric, berberic,
 ca țigările puștilor sub scară,
par niște stele căzute-n afară.
Par a fi pletele ielelor pe ramuri,
 fantomele marilor generali mauri,
 urechile doamnelor venite la teatru,
 din perechi se fac trei sau patru,
 par submarine ce ies din adâncuri,
 aprind vâlvătăi, pâlcuri, pâlcuri,
 totul se risipește pe dată,
când se trezește ultimul papă.
Numai copacilor le place focul,
 mori și trăiești cum ți-e norocul,
 ne spune profesorul plin de grijă,
nu știe când l-o străpunge o schijă.


Niciun comentariu:




 La gardul mileniului

 La gardul mileniului


 La gardul mileniului,
 se adună geniile,
 care pe hârtie,
 care pe simbrie, dar pe Internet,
 omul e discret.
 Actul iniţiatic
 nu mai este practic,
 actul sexual
 nu mai e actual.
 Supravieţuire,
şekspiri şi şekspire,
 ah, tremenduos,
 totul e pe dos,
 dosul e în faţă,
sub braţ cu o raţă,
iar monotonia
 nu e România,
 multiplicitatea
 a-mbătat cetatea.

 Niciun comentariu:





 Nu vreau soclu

 Nu vreau soclu, nu vreau cioclu,
 am urcat cu liftul până la cer, madam Lucifer,
 acolo m-a întâmpinat un ziler,
 făcea curățenie, de utrenie,
 ce faci aici, atât de devreme?
 M-a întrebat alene.
 Ești viu? Mergi la treabă.
Poți lua și o roabă.
Rob cu rob să ne unim,
 spune un angel din exil.
 Raiul seamănă c-un stup,
 cunoscut, dragă, te pup,
 o sticlă tot mai destup,
 apoi fiecare spune - salutare!
 Strugurii ursului cresc peste tot,
 poți face sirop, poți scoate un dop,
 gâl-gâl, un whisky tare,
 vai, rai în degradare,
 a vrut și Domnul o reformă
 și s-a trezit cu filme porno.
 Păi, treabă e asta?
 Basta!
 BORIS MARIAN.



 Niciun comentariu:






 Arivaj

 Arivaj, arivaj, strigă omul de la Blaj,
 că blăjenii sunt de treabă,
nu te pupă, nu te-ntreabă,
ca amicul din Lion, unde mi-am luat palton
 Un palton și un poltron
 jucau table pe balcon,
 la palat, da, la palat
 o salată au mâncat,
 Pan cu favoritele,
 Nan cu cameristele,
 numai Stan și Bran muncesc
 de-unu mai muncitoresc.
 Nu mai râde tov. Pascalu,
 te pui rău cu genialu,
 un pantof și o pansea
 jucau leapșa-n Bogota,
 că acolo-s mulți bogați
și se simt cu toții frați.
 Iar pistolul doar ucide,
 asta spune Tucidide,
 ca fumatul, ca scuipatul,
 incomunicarea, da,
 asta spune Obama.
 BORIS MARIAN




 Niciun comentariu:





 Deci...

 Deci, fie lucrurile meargă de la sine,
 de prin Madagascar în Philipine,
 astăzi mă culc, mâine mp scol uriaș,
desigur eu visez un alt locaș.
Am fost cândva păstor pe alte plaiuri,
 poate un rege legendar peste seraiuri,
 trăind mai mult vieți, psihostazia
 m-a ajutat să-mi regăsesc menirea, poezia.
 Din vise nu trăiești, dar nici nu mori,
 ai șansa să reînvii de mii de ori.
 ***********************************
Șarpelui i s-a intentat proces,
 deși el își amanetase clopoțeii, din interes,
 a fost acuzat de parazitism social,
 dar el era sinusoidal.
 Eu nu am avut treabă cu el decât prin Eva,
 îl mai admir, este un fel de Kamadeva,
 este-nțelept, mereu imprevizibil,
 ca o metaforă, mortal atacă, e oribil.
 **************************************

 O bubă ca o hrubă,
gogoașă și cocoașă,
Doamne, ce daruri,
 ne faci, ah, mii de draci,
 deschid Cartea de Aur,
 simt duhul Cărții, faur,
 crunte și mărunte
 temeri ciudate, lașitate.
 Născut să mor în luptă,
mă ceartă Chandragupta,
 aut Caesar, Brutus,
 prefer atunci Confucius.
 Cu Robinson, Quijote,
 Columb în fruntea flotei,
 ajung să scriu poema
 pe-o masă la Boema.
 BMM


 Niciun comentariu:





 Nu sunt

 Nu sunt de luat în seamă,
e clar ca bună ziua,
 nu sunt nici Dalai Lama,
 adeseori spun „piua”.
Nu mă ascund de mine,
 nu-s tânăr nici bătrân,
 un veteran, acolo,
 pe versul meu stăpân.
 Poetul, ca Ulise,
 își caută mereu casa,
 iar casa lui dispare,
 în zarea fumegoasă.
O Penelopă, totuși, așteaptă undeva,
 acolo unde nimeni nu m-a citit cândva.
 BORIS MARIAN


 Niciun comentariu:





 Tot

 Tot ce ating în pulberi se preface,
 de au, de tărână, mi-e egal.
 Oricare ceas devine mai rapace,
 înghite călăreț și cal.
 Mă simt în caruselul disperării,
 speranța moare prima uneori,
 un gol care coboară-n hăul serii,
 mă-ntâmpină înspăimântate zori.
 Dar firea mea este aceeași, trează,
mă-ncred chiar în a morții rază.

BORIS MARIAN

 Niciun comentariu:





 1.

 O turmă inumană prin timp mergea

 încet,

 Sălbaticele coame, ca flamuri în

 deșert,

 Cerșea lumină turma, copte-n glod

 lovind,

 s-a prăbușit asupra fulgerător bolid.

 S-au ridicat strămoșii, a fost întâia zi,

 Cum farul într-o noapte din valuri

 s-ar ivi,

 Apoi un altul, sute, milioane, eu

 credeam

 Că omenirea poartă lumina ca pe-un

 hram.

 De-aceea mi se pare ciudat să văd,

 s-aud

 Un bocănit de ură din glod și

 din străfund.

 2.

 Voi , ce turnați în slove

 Frumoase simțăminte,

 Nu vă uitați în urmă,

Ci mergeți înainte.

 Cuvintele trădează,

Se pot citi oricum,

 din stânga și din dreapta,

 se năruie în scrum.

 Nu încercați a crede

 Că deveniți stăpâni

 Misterelor ce scapă

Ca șerpii printre mâini.

 Cuvintele-s ca norii,

 ca stelele căzând

 în miezul verii calde,

 redevenind pământ.

 Niciunul nu-i maestru,

 Iar fala n-are loc,

 Voi scrieți înainte,

 Cum arde jertfa-n foc.

 BORIS M. MARIAN

 33

 Istorie literară


În societatea actuală, bazată pe consumism şi

 superficialitate, modelele perene, ce se erijează în pionieri şi

 călăuzitori de minţi şi suflete, trebuie

 multiplicate şi reanimate, ori de câte ori

 pericolul decadentismului ne urmăreşte perfid.

 Ion Creangă este cu certitudine unul dintre

 aceste modele, impus prin caracter, prin opera

 literară, dar şi prin contribuţiile importante la

 dezvoltarea învăţământului românesc, în

 calitate de autor de manuale. Puţini cunosc

 rigurozitatea şi devotamentul său, dragostea

 pentru lucrul făcut cu temei, reminiscenţe ale

 unei vieţi aşezate, ţărăneşti, cu rădăcini adânc

 înfipte în sevele arhaicului moldovenesc.

 Astfel, o întâmplare plină de haz, situată oarecum în legendă,

dovedeşte rigurozitatea scriitorului, considerată de unii

 obsesivă. Th. D. Speranţia povesteşte cum, alături de

 Creangă lucrau la Cartea de cetire preotul Gh. Ienăchescu,

 Vasile Receanu şi Constantin Grigorescu. Aceştia trebuiau să

aleagă texte pentru manual. Începe Creangă să citească Inul

şi cămeşa, repetând obsesiv prima frază, „Din in ca şi din

 cânepă, tot pânză se face…”, părându-i-se oarecum

 nepotrivită. Cere apoi părerea celorlalţi: „Cum vi se pare


 vouă? Ian ascultaţi: Din in ca şi din cânepă, tot pânză se

 face… Din in? Din in ca ş din câepă …din câepă… Din

 in ca ş din câepătot pâzăse face…” (1) Constantin

 Grigorescu izbucneşte nervos: „Ei, dar dă-o dracului, ce tot

 o frămânţi şi o învârteşti atâta?“. Dar Creangă nu renunţa şi


 repeta fraza cu mâinile la urechi, spre uimirea şi enervarea

 colegilor, care pleacă şi spre seară, amintindu-şi de el,

 presupun că a plecat supărat de întârziere. Ajungând însă la

 casa respectivă, îl aud de la prispă repetând: „Din in ca şi din

 cânepă, tot pânză se face…”. Aceasta este o dovadă a


 rigurozităţii sale scriitoriceşti, căci, după cum singur afirma,

 aprecia valoarea unei bucăţi literare după efectul sonor pe

 care i-l producea: „mă ţin după ureche, scriu, şi după ce


 scriu citesc tare şi ascult să văd cum sună, cum vine la auz,

şi dacă-mi pare că nu sună bine, schimb şi eu până ce nu ştiu

 cum s-o mai schimb”. (2)

 O altă mărturie a acestei “obsesii” pentru acustica frazei,

 ce dă dupăpăerea lui Creangă valoare literarăacesteia, este

 măturia unui fost elev, Jean Bart: la ore, proba bucăţle

 literare ce trebuiau publicate î Învăţătorul copiilor,


 punându-i pe elevi să le citească şi să le recitească pentru a le

 percepe: „-Mai zi o dată, mă băiete…ş îcăo dată…căasta


 nu sunăcurat româeşe…ş cu mâa pânie la ureche,

 asculta repetirea fiecăei fraze. Î chinuia uneori ceasuri

 îtregi un singur cuvât ce i se păea cănu-i la locul lui -

căi dupăauz judeca el efectul literar al stilului”. (3)

Şi Artur Gorovei povesteşte că era rugat să citească din

 nuvelele lui Vlahuţă, rar, iar Creangă îl urmărea cu atenţie,

 repetând pe şoptite cuvintele celui care citea. Uneori îl

 întrerupea, punând să repete anumite fraze, spunând că nu i

 se par pe româneşte. Gorovei citea din nou pasajul respectiv,

 apoi repeta câte o frază, ca şi cum ar fi scandat-o. „Creangă


judeca bucăţile literare după efectul acustic pe care i-l

 produceau lui”. (4)

 Tocmai această seriozitate şi dorinţă de a realiza ceva util

şi de calitate pe tărâmul instruirii copiilor au făcut din Ion

 Creangă primul autor de manuale pentru clasele I şi a II-a

 primară, manuale apreciate de persoane avizate. Sunt şi

 critici acizi, cum era I. Nădejde, ce critica în presa vremii

 conţinutul ştiinţific al Învăţătorului copiilor. Drept răspuns,


 I. Creangă, în calitate de coordonator al lucrării, scrie
 Întâmpinare la critica domnului I. Nădejde

 Niciun comentariu:





 . Voi spune DA în ultima clipă, umil treci doar de o

 milă. Ah, picioarele, aripioarele, fastidios, insidios, duios, osos,

 os. Printr-un culoar se strecoară și poeții mari. Not yet, niet.

 Avem și părți blestemate ca niște nestemate. Essai sur le don,

 Armaghedon. Insuficiență, pace și cadență, cine-o râde și-o

 vorbi s-o mănânce coaptă. A trecut un veac și merg ca un rac. E

 bine fără picioare, dar mai bine fără cap. Asta am auzit de o sută

de ori ca un banc prost. Fac un duș, mă uit, nu am picioare. Dar

 am suflet, sufăr. Sufleu, suflu etc. La început a fost ideea, apoi

 au venit idioții. Arhanghelii au doar aripi. Când cuvintele nu au

 picioare nechează. Când o literă nu are pălărie se numește A.

 Ah, Adela, ERAI IUBIREA MEA DIN FÂN. Fân fin, sânul era

 din… Am visat cămi-au crescut picioarele la loc. Dar îi

 pierdusem vederea. Mi-am luat nișe ochelari sănu se vadăcreierul. Î timpul inundaților din octombrie, a fost găităo

 inimăde băbat. A venit un motan ș a mistuit-o, asta e. N-aduce

 anul ce aduce motanul. Vinul fiert este foarte incert. Ea nu este

 nepoata noastră bunico, măauzi? Făăpicioare poț câta la

 pian, pe pedale pui un câne săapese. Fiecare clapăde pian este

 un sfâc, atinge-l ușr, săauzi cum câtă Făabstracțe de tine ș

ai săl vezi pe dracul gol. Ironia e suprafaț sferei, î interior e

 numai durere sau un copil minune ce nu s-a năcut. Orice

 imitațe a sferei este tot sferă îcearcăo elipsoidă Am văut căse vâd inimi mobile, Poț răni la ele, ț se va

 răpunde, elefantul le ignoră cățlul se miră se vâd ș capete

 mobile pentru cei cu permis de port-cap. M-am trezit, era

 îtuneric, Cineva măîbrâcise pe scăi, cineva mățnea de

 braț, altul mălovea cu sete î burtă afară striga un bețv, afară

strigau alți mai treji, la mine strigau? De ce, pentru ce? De unde

 aceastăbeznă Orice beznăare o cauză Bezna din tine,

 dinafară M-am luminat. Nu era nimeni. Măluptam cu propriile

 mele fantome ale trecutului. Eram cu toți la fel, neiertăori,

 orgolioș peste măură iar poezia plâgea undeva, îtr-un colț

ghemuită săn-o îcaseze ș ea.

 BORIS MARIAN

 _____________________________________________________________________________________________

 Niciun comentariu:






 Altceva
 Mă stăpânește gândul că am trăit prea mult,
 o temere față de propriile-mi erori,
 eroic îmi mai scriu ori mai ascult
 cum croncăne flămânde ciori.
 ************************
 Pace, pace, să piei, drace,
 te numesc unii Taiping,
 între oameni, dobitoace,
 unii trag, alții împing.
 Tu cobori din sălcii line,
 din priviri, privighetori,
 pacea numai pentru tine
 nu vine de două ori.
 Spui Salem, shalom, la paix,
 fie îngrădită sfada,
 din Mallorca în Taipe,
 vom impune Shantipada.
 Lupu-și schimbă numai blana,
 el n-a cunoscut Nirvana.
 **************************
 Pălăria, ah, aria pălăriei,
 din opera dureri de cap,
 e prima noastră simfonie
 pe care am cântat-o-n pat.
 El nu a purtat-o, vă jur, o. nu,
 diavolul era chiar chel,
 de ce să poarte inconnu,
 o pălărie - șervețel?
 Herr Athanasius, vă rog,
 să nu vă luați prea în serios,
 bățoșii au în iad un loc,
 în care fierb din greu, în sos.
 Cine nu râde doar o zi,
 cine nu râde doar un veac,
 aceluia eu nu-i voi fi
 slujbaș, deși am fost un drac.
 De mult nu-mi bate inima
 decât la ce-i frumos, plăcut,
 eu voi muri la cinema,
 precum Boris Vian, tăcut.
 BMM




 Niciun comentariu:





 Dureri de cap

 Dureri de cap cât merele umflate
 cu multe chimicale. fără gust,
 întoarcere la vatră, un confrate
 te ca servi cu o ulcea de must.
 Ocupă-te, când poți, de Tao,
 învățătură plină de-nțeles,
 în viața viitoare vei fi bao,
 adică baobab regesc.
 Găini trec prăfuite, mândre,
 un domn e luat la pumni de liceeni,
 zâmbește ori aruncă zâmbre,
 lichelele se trag, cred, din licheni.
 Nu judeca, să nu arunci cu pietre,
 ne aliniem fără să știm, treptat,
 progresul se transformă-n retro,
 în locul de primar vine-un primat.
 BMM

 Niciun comentariu:






 Nebun cap.9

 Noi nu știm ce este în trupul nostru, dar cum să știm ce este în suflet? Răceala din ochii unor oameni te duc la ideea morții universale. Doi soldați își veghează camaradul care este pe moarte. Visele din mintea muribundului se transformă în baloane colorate. Camarazii nu le văd. La un moment dat, rănitul dă semne că … nu mai trăiește. Semne… Îl părăsăesc, iar el strigă cu o voce neauzită – „Nu mă lăsați singur”. Cutremurătoare scrisoarea lui Franz Kafka adresată tatălui. Un tată care nu l-a agresat, doar a încercat să-i impună un alt mod de gândire și de viață. Tatăl este statul, este societatea, Kafka este individul strivit de autoritarism. Fericiți cei săraci cu duhul, dar bogați în subconștient, acesta este talentul. Lecție de modestie – ce importanță are dacă Homer sau Shakespeare au existat sau nu ?Dacă mieii, vițeii, purceii nu trezesc mila, de unde mila pentru om?Ați privit ochii unui copil bătut?Cuvântul poate fi pumnal, glonț, otravă, dar și panaceu. Nu lăudați soarele, el există și fără noi. Pe cel rău, binele îl înrăiește mai mult. O știu din experiență. Cruzimea din texte face bine, dar nu acesta este adevărul căutat. Adevărul este iubire. Iubirile nu mor, se transformă. Poți cunoaște un om în câteva minute sau niciodată. Ura se hrănește din orice, chiar din ea însăși. Femeia și bărbatul au aceleași drepturi, dar fiecare le înțelege altfel. Nu există un labirint mai greu de străbătut decât sufletul femei, dar merită. Cavalerii, cu legile de acum, ar fi fost toți la închisoare, pentru omor calificat. Adevărul nu este urât, urâți putem fi noi, uneori. E bine să ascultăm femeile, dar apoi să judecăm la rece. Laudele pot fi letale pentru artiști. Trăncăneala este salvare pentru cei ce nu gândesc. Fii circumspect față de anii ce vin. A fi sau a nu fi nu este o întrebare, ci două, iar răspunsurile sunt nenumărate. Să fii cinstit și să te cheme Brutus? Ca să rupi un trandafir îți trebuie fie curaj, fie pasiune. În timpul vieții, poeții nu sunt luați în serios, iar după moarte sunt uitați. Unii. A greși este omenește, a nu regreta este iar omenește, a repeta, tot omenește este, dar ce nu este omenește? Minciuna nu are picioare lungi, dar poate alerga în patru labe. Șantajul este puterea celui slab Un fost prieten nu ți-a fost prieten niciodată. Întotdeauna va fi nevoie de cozi de topor, altfel nu ar exista topoare ( din fabule) .Când adevărul poate fi văzut și de un orb, tot se găsesc unii să-l nege. Lașitatea și lingușirea sunt surori gemene. Urmează nedreptatea și crima. Mare semn de generozitate – să-i dai dreptate protivnicului Când lupul mănâncă o oaie este o chestiune economică, dar când atacă și păstorul, chestiunea devine politică Cum de se înțeleg ticăloșii mai bine decât oamenii normali? Oamenii inteligenți nu scriu. Dușmanul nu există decât în închipuirea noastră. Atracția sexuală ne urmărește toată viața, de ce nu am crede că și istoria omenirii este un capitol de sexologie? Cel mai inexplicabil este motivul atracției dintre doi iubiți. Ușurința de a insulta un om este aceeași cu aceea de a-l ucide, adică , fără regrete. Singura șansă a suferinței este dispariția. Nu este niciodată târziu să mori pe malul mării. Nici o povară nu este repetabilă, ca și clipa. Dacă timpul ar avea zone , aș alege sudul. Durerea nu are norme, moartea nu cunoaște opreliști. Natura nu are nici o datorie față de noi. Printr-o lacrimă totul se vede mărit. Gândirea oamenilor este ca și zborul păsărilor, fiecare cât poate. Aflați pe același Titanic și tot nu erau solidari. Amatorii oferă cele mai mari surprize. O poezie nu se scrie, se desenează, se cântă, dar nu se scrie. Cei care nu citesc poezie sau citesc în exces ( da!) nu pot fi cititorii mei Cel mai rău sfetnic este ambiția, dar mai rău, orgoliul. A nu ierta este prima etapă spre omucidere. Cine fură de nevoie este un sfânt, cine fură din lăcomie merită o ghilotină. Iubește la bătrânețe ca și cum ar fi prima oară. Nu orice dragoste se transformă în ură, dar ura se naște și singură Păcatul originar nu a fost cel al cunoașterii, ci al duplicității.O femeie poate fi frumoasă prin caracter, un bărbat este sigur urât prin caracter. Cei care știu totul, nu știu nimic, dar nici cei care nu știu nimic, nu sunt nevinovați. Mi-a fost milă numai de omul ridicol, de handicapați nu mi-e milă, eu nu-i jignesc cu mila mea, încerc să-i iubesc Un câine poate fi generos, dar oamenii generoși pot fi suspecți, uneori. Cine nu mă iubește nu este dușmanul meu, ci al său. Curios cum un artist, poet, eseist, iubitor de oameni, plante și animale poate ucide în serie, prin cuvinte, înjură birjărește, sparge dinții trecătorilor, urăște de moarte și mai este și fericit. Tăcerea are nevoie de ascultători. Orice om se poate contrazice fie din interes, fie din lipsă de memorie. Ca să demonstrezi un neadevăr îți trebuie talent. Nu există poeți mici. Nu există otravă nefolositoare. Politețea exagerată este suspectă. Nu orice bâzâie , face miere. Ruinele au și ele valoarea lor. Să fii la fel de calm ca munții în amurg și-n zorii zilei. Nimic mai nedrept decât un leu în cușcă, nimic mai josnic să-l batjocorești. Floarea de cartof, rădăcina, cartoful fiert – o viață. Dacă am ști ce viață duc vulturii, am prefera soarta porumbelului. Descoperirea vieții de apoi ar fi cea mai valoroasă realizare științifică, restul nu contează. Soarele nu știe că emite raze. Visez o lume fără pronume posesive. Nimeni nu-și pierde drumul în viață, doar și-l schimbă. Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul , cu Satana, se pare că există o confuzie. Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente. Urechile și ochii tulbură mintea. Nu-mi puneți o piatră pe mormânt, voi ieși în curând. Unele idei nu le mai scoți decât cu creier cu tot. Minciuna rodește în creierele cele mai reavăne. Mincinoșii „se prind” imediat. Ambiția și fragilitatea te pot duce la sinucidere. Cea mai banală idee este premoniția morții. Iubim mierea și nu iubim albinele, numai pentru că înțeapă? Animalele mari sunt mai puțin periculoase decât virușii. Pistolul prietenului nu este prietenul meu. Gardul cimitirelor nu este pentru morți, nici florile. Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munți. Este foarte ușor să fii dur, ba să te și lauzi cu asta, citește în ochii celorlalți.













 Niciun comentariu:





 Nu gândi
 Prințesa Lory-mi spuse, nu te gândi prea mult,
 ia Calea Căilor, a cailor și lasă-te-n tumult,
 căiește-te, încuie-te, e raiul raiului,
 învață arta ceaiului și fii mai gospodar.
 Atot-puternic Domnul din proști face deștepți,
 mă va lovi norocul să dorm când nu te-aștepți,
 mă detașez, vezi bine, ca un vagon uitat
 sunt tulbure, un fluture de păsări degustat.
 Dualitate, asta-i, visând că zbori, tu mori,
știința-i nepătrunsă de nu ești visător,
 temei și sentimente, naiv suflet , femei,
 dar nu le place gândul s-alerge pe-unde vrei,
 să fii serios, adâncul să-l explorezi cu har,
 e bun și râsul, însă trimite-l în Tartar,
 mai rezonezi, iubite? Mai rezonăm și noi,
 un zumzet de nuclee magnetice sub ploi,
 de nicăieri ne vine in set de primăveri,
 ciudat, nimeni nu moare când urlă de dureri,
 dar rezonând cu steaua cea rece chiar te stingi
 străpuns în șapte locuri de tuburi și seringi,
 că moartea nu-i cadoul primit ca orice dar,
 muncește, scrie, plânge. Nimic nu-i în zadar.
 Deșiră-te, deliruri în Baia Sprie-ncerci,
 numele tău se scrie ca pașii-n glod când mergi.
 Eu las în urmă șapte nepoți, o nepoțea,
 că mor și nu mai termin decât cu o bezea.
 BORIS MARIAN

 Niciun comentariu:






 Laringe
 Unii-și pierd laringele,
 nopți-coșmaruri, stinge-le,
 inimă, plămâni,
 zâne, zâni,
 zâ-ne nouă o poveste,
 hei, poetule, maestre,
 dar poeții- s alienați,
 ia ascultați.
 Nefericitul se împăca bine cu Platon,
 avea mâini reci și umede,
 l-am întrebat - îmi recomanzi cartea ta?
 A râs de sus. Mai cunosc.