duminică, 20 iulie 2014

Paranoia


Paranoia

 

Sunt orto-meta-paranoic,

Scria un tip din neozoic,

Cui, oare? Poate altcuiva.  

Era un hering de cișmea.

Diliul era din Lehliu,

Diluviul  a distrus sicriul,

Bătrânul câine saliva

Ca ploaia peste-o canava,

Foc la han, ce avem azi?

Cad stelele pe lanțul Anzi,

Avioane, lecția e învățată,

Cutia neagră este plată,

Întortocheate străzi în veac,

Nu comentez, gândesc și tac.

Sunt clipe când nu știi ce simți,

Se sfarmă  prietenii în dinți,

Înnebunind  cu mare jind,

O, wunderschoen, o, Wunderkind.

Ascultă  fericiri, puzderii,

Ce spânzurații-n pragul serii,

Oricare clipă  e un prinț,

Pe cine poți să ameninți?

Ești Diavol sau ești Cel de Sus?

Pornesc încet către apus.

 

BORIS MARIAN

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu