Avataruri

Avataruri I. Am talentul rar de a enerva Pe oricare semen, începând cu cei dragi, Până la jandarmul din colțul străzii. Mai puțin câinii și pisicile. Marele Gatsby se destăinuie, Setea de dragoste mă face insuportabil, oamenii vor liniște, Discreție, autocontrol, păstrarea tainelor, fiecare are intimitatea sa Îngustă, nu intrați la femei, nu intrați la bărbați, Mergeți pe câmp ori în junglă, acolo veți auzi Răgetul libertății, rutul animalelor sălbatice. Dar, uite, în această etapă sunt om, Avatarurile așteaptă răbdătoare. II. Visez, îți caut buzele, nu le găsesc, Perna mă împinge într-o parte, Cineva mă scoate pe ușă, e rece pe stradă, Un nebun scrie versuri pe un capac de tomberon, Ehei, unde a ajuns poezia, Mă trezesc, ești lângă mine, cu mine, Penetrez trupul tău auriu, iar visez, Dar poezia există, nu uita, nu e vorba de tine. III. Țap bătrân, meriți acest duș rece, Mare minune de nu faci pneumonie, Te simți bătrân? Ești atârnat p e o sfoară Ca o rufă, meriți această copită în coastă, Acolo unde e inima, ce credeai? Că lumea e nebunilor? Nimeni nu riscă nimic. Fiecare cu biznesul său, unii scriu poezie Cum ar sări la înălțime , alții mereu sângerează Până pier fericiți, unii adună aplauze ca pe bănuți, Numai Poetul pierde, tace și scrie, martir. Timpul le știe pe toate. Îngerii fie cu el. „ Mare e moartea, peste măsură, suntem ai ei cu surâsul pe gură”. IV. Unii nu știu să joace, Alții joacă prea mult, Cine pierde, câștigă, Cine câștigă, e surd. Unii își lasă jos garda, Ei primesc lovituri, Alții-s din piatră curată, Unii rămân imaturi. Eu iubesc mai mult câinii, Adulții copilăroși, Nu-mi recunosc stăpânii, Jocul e pentru frumoși. BORIS MARIAN . |