Din Insulele Comorre—,
1.
Femeile, mari fluturi albi
Surprinși de ziuă,
Cu ochi lucind hipnotic,
Tremurând
În febra îngerilor, aripi
Ce le-au adus pe-acest pământ.
De-atunci li se așează-ncet lumina
În strat subțire, mii de ani, discret,
și nevăzute zboară fără teamă
sub ochii istovitului poet.
2.
La fântâna nebăută-ndeajuns
mă întorc,
la anii noștri prea tineri,
neistovita culoare mov,
jder în întunecime,
horă-ntâlnind mâna ta,
chip străin,
oh, prea devreme murim prima oară,
prea devreme murim.
3.
O parte din legi s-au șters
Prin plecarea voastră,
Tăcerea m-a învelit
Ca pe un vierme blând,
de mătase,
în edificiul părăsit
cineva a intrat frumos și alb,
încăperile pustii
i-au devorat chipul,
eu privesc prin transparența clipei,
cine mă va elibera de aripi,
înainte de a mă închide în mine?
4.
Să bei dealurile dulci, înmiresmate,
și tăria munților s-o bei,
sufletul iubitelor plecate
și poemele și plânsetul de miei,
la sfârșit să-ți sorbi propriile gânduri,
sângele să se întoarcă-n piept,
și să mori cum mărul moare-n sâmburi,
să aștepți un an mai rodnic,
îl aștept.
BORIS MARIAN


  |