Bărbați ai Atenei

Bărbați ai Atenei Nu știu, bărbați ai Atenei, Cum veți fi fost înrâuriți… De altfel , nici nu s-a cădea Să vin în fața voastră… Drept , te-ai mistuit ca o lumânare În sfeșnic, fără a crede în minunile lumii, Ai dat și fiarei un nume, În jur – gropi comune, morminte, Ce a trecut din tată în fiu, Uri ancestrale, și poate și invers, În rivers. Mi-e frig , un frig al neiubirii, Memoria a fost pulverizată De un sinucigaș ce crede în zei-canibali, Sunetul trist, îngrijorat, cad fructele Din ramuri grele, cântec sugrumat, Ucise galbene gazele, eu mângâi orga Purtătoare de spații, nu fierbeți clovnii, Ei spun adevărul, au răni ce nu se pot ascunde, Numai cel cu carapace merge-n liniște și pace, Creierul nu se mai mișcă, trepanăm cu-o toporișcă, Toporișca e de zahăr, că țestoasa este mahăr. BORIS MARIAN