Firea lucrurilor

Firea lucrurilor Firea și fierea lucrurilor, Uneori ele adorm, Nici capul nu le doare, Basmele umblă bezmetice, Palide-s vintrele, ca la morgă, Nu mai ochii, nefericite oglinzi Lăsați balaurii să facă dragoste, Doar pătrunjelu-i de vină. Toacă bine vorbele, să nu-și sfarme cititorul creierii, Fii o iscoadă modestă a florilor, Viitorul lor e incert, Ele sunt oarbe, Era o vreme când nu mă temeam de nimic, Acum nimicul se teme de mine, Numai soarele știe să scoată lumina adâncurilor, Rege sau cerșetori, egali în fața apusului. Toamna cu frunze alungate din pomi, Ca electronii căzuți din atomi, Nu știm nimic, strălucirea lipsește, Vin profesorii, îi numeri pe dește, O hologramă pentru un cal, Dincolo sare pacientul Baal, Totul ne pare prea încâlcit, Palide vorbe a la Democrit, Hai să lăsăm lumii ăsteia trupul și să urcăm fără temeri și scrupul, trecem de nori, de lumină, de legi, eu te aud ce-mi spui, mă-nțelegi? Din oglindă cade ciobul de lumină, Căile lactee se nasc din rugină, Soră e rugina cu o venă cavă, Sângele ei curge – o fierbinte lavă, țurțurii îngheață după lacrimi multe, nimeni nu aude amintiri tăcute. BORIS MARIAN