Orașul cu nebuni ( prozo-poem)

Orașul cu nebuni ( prozo-poem) Întreg orașul era plin de nebuni, unii vii, alții morți, purtau haine de gală luate de la teatru. Treceau râzând și nu-i puteam opri, erau prea mulți, n-aveam nici loc de ei. Voiam să fiu ca ei și nu puteam. Apoi totul s-a terminat cu bine. S-au aprins lumânări.Se plângea. Nebunii nu plâng. Lumea este tot mai grăbită. Constat cu tristețe. De fapt nimeni nu este nebun. Timpul melancoliei a trecut. Ca și timpul poeziei. Oamenii se nasc, învață, lucrează, fac copii, mor. Vin alții. Eu nu pot să mă plâng, trăiesc cum vreau, deși uneori mă doare capul din senin. Umblă un duh în mine. Fratele lipitorii merge cu pași înceți pe lângă mine. În ranița oricărui poltron e un baston de doctor science, numai că bastonul are două capete, poltronul – niciunul, cunosc un cocon fără un vierme pe dinăuntru, ce vânt vă aduce, lăcuste din lacustre? Tigrul modern are labe de lemn, nu-mi ies din fire, din primărie, ai să te faci frumoasă, piatră cam pufoasă, știați că vrabia se naște din vrabie și nu din scabie? Ochi de strugure, țară ca un mugure. Poet Lamartine, nu turna venin. Dottore, sapienza. Bate lutul colibei în cizme de pescuit, înfrigurat,sare de pe un picior pe altul,niciodată nu a fost mai bucuros de blidul cald de linte primit, spune: şi lacrimile nu mai apucă să i se usuce, afară îl aşteaptă sania trasă de câini ciobăneşti pe fluviul îngheţat, care-l va trece înapoi,mort, copt, de undea venit. Niciodată nu a fost mai bucuros?Dar data trecută?Bucurie şi milă: reflexele roşii ale anarhiei , aici e ceva ce nu există, e secret, e un aeroplan din copilărie, cu care traversa fluviul, vara?O iluzie vopsită. Ba e o cioară crescută în turnul ruinat al colibei prescurtată Ro: stai,nu pleca înainte de a întoarce încă un tăciune cu vătraiul în vatră! Nu pleacă - înainte de a netezi grămăjoara de cenuşă cu un beţişor parfumat şi a scrie:noi, cei care am participat la revoluţie, nune plângem…Ai îmbobocit, te duci la fund, esenţă, de aici înainte nimic nu mai contează -ţii ochii închişi, tunelul (de întoarcere pentruunii, de evacuare pentru alţii) nu are sfârşit pentru tine,fugi o zi înainte, fugi o zi înapoi, vei medita, peste o lună vei înflori, vei fi admirată, chiar dacă nu ai stil: „Este bine să se facă aşa”. Madam, funcţia memoriei.Cimitir părăsit de morţi, colecţie de lespezi fără epitafuri pe ele.Epitafuri transfigurate papagaliceşte, pe carapacele de broască ţestoasă descoperite în ruine?Carapace ale smintiţilor ălora care au început să se preumble pe ţărm cu puştile lor de lemn, cu două ţevi pe umeri! Smintiţi care au deschis morminte şi au tras cu sare în ceruri, însunetele fanfarei din oraş: fără morţi? Numai cuaer spiritual. Au tras şi au înflorit! În fiecare primăvarăse întâmplă asta - uite, flori de meri albe, roze, roşii pe aceeaşi creangă… Doamne,binecuvântează aceste povârnişuri de piatră din cimitir,grămezile de epitafuri şi demonii lor scăldaţi în apa memoriei.Ghiceşti cu boabe de ipsos, dar încurci cuvintele,nu le mai ţii minte sensul, ce tot bâigui? A venit primăvara, începe curăţenia, ai îngropat capra?Am îngropat cartea. Pornind de la esenţele formate, intime, care nu sunt sesizabile… Am întrebat dacă ai îngropat capra, nu cartea. Urli:pentru a curăţa maţele, pentru a smulge straturile de osânză… Te duci tot mai la fund.Ai îmbobocit, peste o lună vei înflori.Florile de tei se scutură, ce frumos e în această văgăună. Agudele au căzut în gura celor ce au trecut ieri pe aici. Probabil: şi tu? Tu ce naiba faci? Visează cu ochii deschişi, separată de trup. Toarnă ulei încins în căldări.Căldări cu ulei încins şi var, ce vor fi vărsate în căpăţânile trecătorilor. Eşti nebună? Vărsate de la înălţimea văgăunii noastre interioare, a zidurilor ei: de unde preferăm să zâmbim şi să îndurăm, puşi în lanţuri pentru neglijenţă în serviciu, „liberi,altfel, să facem ce vrem”, inclusiv să ne îmbarcăm pe o corabie la Brăila…Fac distincţia între un plan inferior şi unul superior. Suferinzi, ai crede, sprijiniţi unii pe alţii în staţia de aşteptare a autobuzelor, înghiţind fumul adus de vânt: uite la ăla, trage fire de păr din coada calului.Calul e înhămat la căruţa plină de sticle goale, staţionat lângă un magazin de legume şi fructe,unde stăpânul lui strămută pietre de moară înlăuntru.Înlăuntrul creaţiei. Că e un număr de fenomene menite a-i releva esenţa. Beţiv ordinar! Ce face ăla cu firele de păr, smulse din coadă? Face laţ să prindă porumbei, bine ar fi să prindă ciori. Peste drum, în faţă la anticariat, se descarcă tot felul de cărţi vii, a dat iar unul colţul. Pe bancă, un ţăran vinde cu 15 lei paharul de vin, tir de mitralieră nu vinde?Ţuică de corcoduşe - de aceea e aglomeraţie în staţia de aşteptare a autobuzelor.Trec pe trotuar o fetiţă şi o doamnă cu îngheţatele înmuiate la pachet, scurse pe bărbie, pe rochii, pe picioare,se şterg degeaba cu batistă înflorată.Autobuzele opresc şi pleacă, care o fi structura lor cea adevărată? Fosilele din aer, scamatoare goale, îi nedumeresc pe toţi, ele ajută la prinderea greierilor, râdem, de ce oare se spune că suntem plini de apă? Pe trei sferturi.Suntem o idee a mărilor de la începutul lumii - care asimileazăşi-şi amintesc totul.În rochii transparente, privind în sus, un punct, la răsărit: spre marea minciună! În exilul solitar al ultimilor ani. „Eu mă aprind şi eu mă sting”: cât durează parcă… O fecundaţie? O slavă de gradul al doilea. Bat amândouă din palme: apucă unul din pepeni, întins de sclavul lor, heruvim, îl taie în felii, îl desface,sâmburii se revarsă… Poftim, câţi sâmburi! O fi, dragă,pepene de parte bărbătească… Întoarce capul,scoate limba.Cealaltă arată ceasul. Era ora. Între ceea ce este perceput şi ceea ce le e dat. O viziune.Nimic profetic. Sclavul li se înclină, iese din sufragerie. Oare textul este al meu? Habar nu am. BMM