Cucul nostru Fiecare are un cuc, eu mă duc, tu nu te duci, Eu nu scriu, tu scrii mereu, nici nu este foarte greu, Dragii mei, se scriu poeme și în constelația Gemeni, Numai cucul amintind că trăim un scurt răstimp, Iar apoi, ehei, ce liberi vom zbura fără de știre, Ei, atunci să te-ntâlnesc, într-un colț de rai ceresc. Să te-ntreb de ce tăceai când trăiam și tu trăiai, Interzisă, neguroasă, tot mai ești o preafrumoasă? Știu că ești, dar muza cui? Că eu scriu doar nimănui, Mai privesc o pasăre, clatină-se casele, Că vederea mea e tulbure, ca un zbor de fluture, Iară inima de mult, ca pe cucul meu o-ascult. Ne iubim la fel, mereu, la dreapta lui Dumnzeu. ************************************************* Poate că … Poate că și eu o să am o parte din tine, Într-o altă viață, Un canibal metafizic, pe axa timpului, ... Părăsind cu grație huma strămoșească, Precum copilul placenta mamei, Auzi cum trec barbarii prin secole? Noi suntem frunzele, ne rotim, ne-ntâlnim, Cădem, apoi creștem din nou, în muguri, În flori, explozii de flori, Precum râsul copiilor, Auzi, doamna mea? Precum râsul copiilor, curat ca lacrima. BORIS MARIAN PS. Pe o colină împădurită din Munții Apuseni, stăteam alături, priveam râul în vale, șoseaua. Un fluture s-a oprit pe ramura cea mai apropiată. Te-am sărutat. Fluturele nu s-a mișcat. Ne-a privit, oare?