De unde să încep?

De unde să încep?

 

De unde să încep, prea multe am de spus,

Despre prietenie, singurătate, destinul prea este brutal,

Norocul e un șarpe, un șacal, se duc eroii, ața este scurtă.

Noi suferim de infinit, îl vrem, nu-l vrem, el ne primește,

Ca norii visele se sting, când soarele cade în altă parte.

Vise precise, salt, satelit, suntem o floare-n humus,

Apoi, care apoi?  O mână nevăzută ne  sucește gâtul.

Suntem iubirii robi? Au robii taine ascunse,

Nu sunt nici snobi, nici pervertiți  îndeajuns,

Călăul-moarte tremură și el, în mâna Domnului sunt toate.

Ne prezervăm, dar precum iarba, apar copii, o lume de copii,

Poeții nu pot fi atei, poeți –atei nici nu există.

O, știu că mă citești,  iubito, nu-ți voi rosti nici numele,

Tu nu exiști, așa ai vrut, deciziile sunt foarte clare,

Dar apa clară se evaporă cândva.

Ce mai rămâne? Doar o râmă, doar o muscă,   

O fi chiar avatarul tău? Doamne, ferește.

PS. Se făcea că ieșisem din viața ta, relicvă a unor umile începuturi. Acel cineclub avea să rămână un suvenir sentimental. Dar tu, calculată întotdeauna, nu mai nutrești acele amintiri duioase. Tu evadezi, evadezi, până unde?  Vei ajunge oricum în fața plutonului de execuție. Eu voi fi doar o salcie, un martor natural. Auzi cum geme salcia în vânt, auzi?

BORIS MARIAN