Căutătorii de aur

Căutătorii de aur

 

Căutătorii de au  pălării,

Sub pălării – aer, niciodată,

Ultima scrisoare nu va ajunge

La destinație, să te naști din spumă

De șampanie,  e o chestie, înseamnă că

Pământul nu există, învață dansul și  minciuna,

E suficient, nimeni și nimic nu au profunzimea

Fluviului  care poartă cadavre, memoria cuvântului

Nimic nu este în fața memoriei unei văduve,

Pe dinăuntru pământul este locuit, mi-a spus un decedat

Din Secolul Luminilor, pământul e ca o inimă,

inocent, indecent, dar mult prea  bun  pentru noi,

pe când e omul la mijlocul vieții, lui i se pare

că se-nvârt planeții.  Iar el plutește  în jurul

propriei origini. Un strop amar îl poate chiar răpune.

S-at bucura cu un sărut fugar.

 Aduce spaime noaptea, de ești singur,

Aduce fericire de ești tu.

Din noapte fă o viață, poți?

Fără de saț trăim, dar care foame

Este mai mare decât dorul de viață?

BORIS MARIAN