Amorul unei
marmure
Dacă mângâi
prea mult o marmură,
Te trezești
cu silicoză sau poți muri chiar,
Adică te răstrezești, ferește-te de oamenii călduți,
Nu sunt nici
sfinți, nici diavoli, mai broscuți,
Ei cred că
viața este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.
Iubirea-i
doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,
Adică un
challenge,la mijlocul vieții omul crede
Că o pădure
poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,
Viața mea
este din piscuri și orori. Te rog să nu-mi răspunzi,
Așa cum ai
promis, tăcerea-ți este mult mai grăitoare,
Ai preferat
refugiul dinadins, într-un refugiu orice
viață moare.
Tu uiți că
Domnul ne-a dat glas și inimă și minte să cunoaștem,
Să învățăm a
ne iubi, că de pripas sunt doar potăile.
Altfel de ce
ne naștem? Sunt om ca orice om, dar om,
Tu ești ca
mine, suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?
Deși-n atomi
este o inimă ce arde.
Miliarde de
sălbatici insulari, vorbim tot mai puțin și tot mai rar,
Cp are
fiecare jobul lui, ce-i pasă viața nu știu
cui?
Ce-i pasă că
se moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat
De-aproapele
carele ne este totuși om, mai bine ne nășteam atomi.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu