Eu nu ți-am cerut să mă iubești

Eu nu ți-am cerut să mă iubești Cum aș fi putut cere iubire, Când ea este peste tot ca și aerul, Dar noi nu știm să respirăm, Mai mult gâfâim, ne opintim, Gândurile își întind din ape mâinile, Ai impresia că strigă după ajutor, Dar știm noi ce gândește sângele? Omu-și face loc oriunde, Taie un pom, dărâmă un munte, Iartă-ne Gea, iartă-ne Tea, Fiul rătăcit va reveni în pământ, Uneori mă simt prins ca de o stâncă, Precum Prometeu, alteori mă apasă Pământul, ca pe Atlas, halucinații, Lasă impresiile, ia o țigară și taci. Citesc un poem cu ochii închiși În aula Academiei de Surzi. BORIS MARIAN