Am încercat

Am încercat Am încercat să vorbesc cu ușa blocului, Nu mi-a răspuns, nici nu a scârțăit, era bine unsă, Gâtul nostru poartă un cap, dar capul ? Pieptul nostru poartă o inimă ? Dar inima? O piesă de schimb. La Termopile au murit eroii. De atunci noblețea a murit definitiv. Cândva, iubind, voiam să mă dizolv în trupul dragei mele, Era ca o magmă, era. La Pompei a murit focul. Am încercat să-ți spun povestea cu Prințul fericit, Apoi am citat din Rumi, ai tăcut ca o piatră de caldarâm, Nu poți judeca pe cel care nimic nu aude. PS. La început nu am observat persoana. Modestia nu este o lipsă, dar aduce mari neajunsuri. Inteligenţa ei nu se observa, pentru că nu spunea la început nimic. Eu am obiceiul extravertitului- spun tot de la început.Nu înainte de a-l întreba pe micul Puck din mine ce părere are. Deci o admir, nu vreau să mă complic, îndrăgostindu-mă, dar o admir. Mi-a atras atenţia cu privire la comentarii. Sunt indivizi care epatează prin expresii fruste, şocante, incorecte gramatical sau logic (formal). După un timp îţi dai seama. La început pare normal, apoi vezi că discursul devine o placă uzată. Eu cred că între a iubi cu adevărat şi a scrie versuri nu este nici o legătură. Poezia este mai parşivă, te dă de gol. A repeta cuvintele iubire, sărut, lumină, moarte, Dumnezeu este echivalent cu încălcarea unei Legi a Decalogului – Nu lua numele Domnului în deşert. Nici aripile nu lipsesc, deşi Icar a căzut de mult. Urci proaspătă din mine, ca apa din adâncul izvoarelor, tu, fericirea cuprinsă în om. Privirea ta e mai caldă decât sângele, ca razele lumini solare. Aşa spune Sandu David, prin Sebastian Costin. Nu a venit nici unul la festin. Doamna Jerome este chiar doamna Jerome? Poate că nu a fost niciodată căsătorită. Are o pisică, este chiar o pisică. Desface scrisorile şi le rupe începutul. Fragmentul rămas nu este decât un ghemotoc în căuşul palmei. Fotoliu negru, mamrmură neagră, nailon negru, blana neagră a pisicii, pianul negru. Fotografii în alb negru. Cum să nu te gândeşti la moarte.? Dar poemul este bun, nu sunt pufuri, duhuri, aripi, lacrimi, vase, braţe, pisica mârâie de cum aude un poem prost. Aici îmi dau mâna cu persoana pe care nu am numit-o. Boris Marian Se trezeau peste văi melodrame glorioase, orgoliul metalic din inima omului, cum spui, o iarnă, nu mai veni? Degetele dragostei erau fermecate. Seara, tânguirile se întețeau, macul roșu devenea negru, am zărit un greiere mort, nu mai scptea un sunet, deci mort, vântul șterge stelele de pe cer, monstrul Colombre devenea distractiv, se prezenta după anii detenției, mister Kolomber, nevasta era Kolombina, am convocat adunarea aleșilor, șoimi, scolopendre, icneumoni, parameci, armadiți, tumberji, stafilocuci, ciclopozi, iguanodonți, fiecare ales din zona lui. Din cimitir au venit generali încă treji, cineva anunța moartea unui amic, dar amicul venise singur pe catalige, s-a iscat o hărmălaie pe care doar Sfântul Sisoie a put s-o domolească. Marele om de Stat avea o mustață neagră, lungă și foșnitoare. A murit într-una din camerele destinate tortutilor. L-am zărit pe temutul tartor al cuvintelor scrise, l-am întrebat, până când mă mai țineți în beznă? Nu a răspuns, saltimbancii i-au luat gura. BMM Există credite Există credite mari pentru viață, dar noi debităm, gata cu impostura. Jupoaie-ți pielea, omule, vor crește petale, vom mirosi a trandafiri, pretenția de a fi fericit este justificată, vom desființa sărăcia prin Lege, cine mă crede? Priviți zâmbetul unui copil, priviți. Nu vă grăbiți cu vârsta, lăsați tablourile false, fiecare cu chipul său, înălțimea sa, să trăiți, înălțimea voastră, vedeți groapa aceea ? Este cam adâncă, dar merge. Am ieșit în câmpul alb, nu am zărit decât infinitul. BMM Graiul de greier Ce știe greiele știm și noi, Nu vine din Walhala, ioi, Doar nibelungii mult prea lungi Ne cântă despre foc și dungi, Curg lacrimi de mister și grund, Unde raiul Kunigund? Cu iadul mult m-am împăcat, Te-aștept în prag, apoi în pat, De respirăm, deci ne iubim, Înseamnă șirul Hașirim, Sfinții trecură la secret, Văzui pierdut un epolet, Ce naște din nimic, se știe Te stoarce-n ceaiul cu lămâie. Din vioară cânți sau din plămân, Același Domn îți e stăpân. BMM E vremea minunilor, iubirea-i cu ață, domnul Stomach și Kafka uriașul, iată, plecară de dimineață să mai colinde bazarul, orașul. Doamnele Dalloway , Bovary umblă cu droguri puternice PSI, trăiește-ți clipa, strigă nebunul, fiind spulberat, din eroare, cu tunul, croitoreasa mea, Kunigunde, întreabă unde-s priapicii, unde? Dama de pică în apă curată a fost curtată de o surată, Domnul de pică umblă ca racul de râd răcanii, petecul, sacul, dar tramvaistul ZOGU milogul nu lasă frâna , i-o smulge tot Gogu, din tălpi până-n tâmple tremură Antonie, ispita e mare, în târg e dihonie, peruca și-o pierde Irodiada, o luară pirații în brațe, cu lada, foc, spune Cato în liniștea grea, Infernul e viață, iubiți-o pe ea. BMM Common sense Fără teamă, fără mamă, fără gamă, ești o dramă, dar ce dramă, traumă, saună, smithsoniană, sothebyană. Mă iubești, zise-o silfidă, n-ai bun simț cât o omidă, o, o, o, Waterloo, dear silfidă, piramidă nu se nalță cu bun simț, ci cu inima-ntre dinți. Te iubesc și fără el, voi muri precum Ariel, făr-de lacrimi și cuvânt, doar cu fața la pământ. BMM Am murit Am murit de multe ori, Bolovani sunt destui, Corbi mai puțini, unii au luat diplome, Fiii fură mai mult decât părinții lor, A început un război între obiecte, Unii trag în alții, cu ochi mari și senini, Am vrut să mă nalț, dar se pare că nu mai este loc Acolo, sus, cizmele tropăie în oricare parte, Parcă nu era așa pe vremea Părinților, Cine mai știe ce este un ștetl? Acum îmi este cunoscut și Raiul și Iadul, au căzut în baltă. Iar la fiecare cotitură dai de o un eșafod Din fier forjat. Asta e. BMM Am o cabană Am o cabană în Gura Văii, alături locuia un conetabil, nu contabil, a murit acum doi ani, în beciul casei lui s-au găsit mii de scrisori de la iubite necunoscute. Noii locatari au aruncat scrisorile în grădina publică. După un an au apărut straturi, straturi de flori nemaivăzute, erau flori exotice de pe toate meridianele globului. Noaptea venea conetabilul și le stropea cu lacrimi. Vorbea cu ele. În limbi diferite. Asta spune paznicul. Cine îl crede? Îl cheamă Brebenel, unii cred că este fratele defunctului. Cazul lui nu este unicul. O floare se numea Narzis, alta Goldmund. Extrem de roșie era Siddhartha. Printrte flori erau și mărgele de sticlă. Zilnic venea un copilaș , se juca , apoi arunca bilele la coșul de gunoi. Parabola teniei spune că nimeni nu este atât de bun cum își închipuie. Tenie crede că este folositoare. În locul mconetabilului, am uitat să spun,. s-a mutat Kierkegaard. Nimenu știa să-i pronunțe numele. Îi spuneau nea Gardu, dar el era Chirchegor. Deși a trăit puțin, el a spus - Doamne, aș vrea să trăiesc mai mult aici, decât în lumea de dincolo. Dar Domnul nu l-a ascultat. Ce pretenție să mai am eu? Am nevoie de o adiere Am nevoie de o adiere, Atmosfera e nemișcată, Curentul își urmează calea, Unde mi-e busola? O să fluier, Să stârnesc o adiere, După atâtea zile sunt tot pe țărm, Mă gândeam la moartea profesorului, Am mușcat dintr-un măr galben, Am mângâiat părul străinei, știam, nimic nu-mi aparține, în afara acestor degete, acestui poem, a toamnei roșii din care bem, păsările au trecut ca niște gloanțe, au perforat o bandă-ngustă de romanțe, numai părul iubitei mele necunoscute îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute. Cine-a venit cu doru-acesta-ntre ființe? Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prințe, s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul și umblă-n trupul meu, alt trup, vânându-l. BORIS MARIAN