Debutul și destinul unei poete – Irina Lucia Mihalca

Debutul și destinul unei poete – Irina Lucia Mihalca Citesc versurile Irinei Lucia Mihalca de circa zece ani. În urmă cu ceva ani am promovat pe site-ul Negru pe Alb numele ei ca Poet al anului și nu am greșit. Debutul ei a întârziat în urma unor nepotriviri de gusturi cu un editor care nu știe să respecte un cuvânt dat. Nu merită să-i pomenesc numele. Poeta a fost remarcată și premiată la mai multe concursuri în țară. Înainte de a mă exprima asupra volumului de debut apărut în 2016 la Editura Mușatinia, Roman , „ Dincolo de luntrea visului”, voi cita câteva opinii ale unor confrați sau simpli lectori. Editor este un om de cultură – Emilia Țuțuianu, prefața semnată de Adina Dumitrescu. Prefațatoarea pare „molipsită” de stilul poetei și începe cu un text poematic din care cităm – „Vorbesc porțile cerului de o copilă” …„Vorbesc gemetele pământului” …”Vorbesc malurile răscolite de brize”…„ Vorbesc valuri de creste-nspumate” …„Vorbesc mătăsurile iatacurilor”…„ Vorbesc dunele de pași suprapuși”...Scriitorul Geo Galetaru afirmă cu convingere că „poemele sunt ample revărsări de lirism, cu supraetajări de metafore de mare impact”…”Poemele Irinei Lucia Mihalca contureazp o mitologie erotică și existențială sui-generis”…Mai sunt și alte ecouri, mai entuziast fiind cel al lui Ben Todică , scriitor, ș.a. Ce-mi mai rămâne de spus după asemenea caracterizări extrem de bine potrivite? Multe. Ca poet, eu încerc să o citesc pe poetă în propria mea cheie. Ca impresie generală, creația ei stă sub semnul muzicii sufletului. Ai mereu senzația că ea scrie ascultând în paralel un Chopin, un Mozart, o mare muzică din veacuri trecute. De altfel ea are în palmares multe videoclipuri cu texte proprii și muzică clasică sau modernă. Toate se regăsesc pe Internet. Apoi, din lectura atentă a multor poeme se remarcă o adâncă pătrundere în textele Cărții Cărților, Biblia, cu Psalmii ei, cu Vecvhiul și Noul Testament. Aceasta dă o structură de înaltă etică și estetică sufletească. Frumosul devine o religie pentru toți oamenii planetei. Fără a fi subordonate canoanelor religioase, poemele sunt prin ele însele atinse de sfințenie. Mai departe. Ceea ce am apreciat la această autoare este putetrea de sugestie prin stăpânirea unor mijloace de expresie bine lucrate. Poetul nu este un simplu interpret al propriilor sentimente sau ale sentimentelor semenilor. El este obligat să se aplece precum un bijutier asupra „lucrării” poetice. Pentru exemplificare mă voi opri la câteva exemple – „suntrem lumini, suflete întoarse la matcă”…„ fugim din moartea din noi” …„vuietul veșniciei” ( rarissimă descoperire) …„ timpul femeii nu curge pe aceeași cale cu timpul bărbatului, spre celălalt trup” ..„își caută urmele noastre în timpuri”…„suntem piesele aceluiași puzzle…manifestarea Absolutului din noi”…„AU INTRAT ÎN VIS SCRIIND SINGURA LOR CARTE” ( sună ca o sentință, dar poeții adevărați scriu o singură carte risipită în mai multe volume”)… „ îți revedeai inexplicabil imaginea ta pe chipul meu”…Remarcabile sunt poemele – Rătăcirea Timpului la Masa Tăcerii, Culegătoarea de stele, Exodul cuvintelor, Ceasornicul timpului, Ieșirea din labirint, În veșnicia fără cuvinte, Cântul viorii, Privește marea întâmplare, Un fulger a sfâșiat cearșaful cerului, ca și autoprezentarea „Și dincolo de neființă”. Poezia Irinei Mihalca merită o analiză atentă, eu cred că vor mai veni critici onești și competenți să o recitească, dar eu voi reține câteva jaloane – obsesia timpului la modul existențial și filosofic, adresarea către o altă lume în care cititorii cred, mă includ printre ei, puritatea sentimentelor care depășesc sările fizice, spre deosebire de deraierea multor poeți moderni și hiper-moderni care se recomenadă prin obsesii carnale, deci vorbim de hieratismul și oarecum ermetismul nedisimulat al creației sale, viziunea luminoasă, demnă de invidie, nu găsești momente de disperare „poetică”, autoimpus, căldura sufletească fără de care poeta s-ar depărta de noi în sfere inaccesibile, ș.a. Se recunosc adesea sursele de inspirație, unele din propria biografie, altele din lecturi întinse pe secole și milenii de tradiție sacrală, respectul pentru o uriașă moștenire culturală a omenirii. Pentru viitor aș îndrăzni că vin cu unele sugestii - evitarea unor repetiții dintr-un poem în altul, efectul , impactul se diminuează, hieratizarea excesivă poate duce la o stagnare a inspirației. Eu am citit întregul volum cu o mare satisfacției, unele poeme le cunoșteam, repet, am avut imprersia că ascult o melodie care mă însoțește pe tot parcursul lecturii. Originalitatea și prospețimea poemelor nu este de neglijat, dimpotrivă, ele pot fi leacuri pentru nenumărații desperados ai acestei lumi de „oameni și lupi”. Volumul se autopromovează prin detașarea de moda actuală, adică de teribilismele și canibalismele unor confrați. BORIS MARIAN MEHR Membru USR 24 ianuarie 2017