duminică, 22 ianuarie 2017

Alter Ulise

Alter Ulise Solemn veneam din capul scărilor, INTROIBO AD ALTARE DEI, Istoria este-nceputul, ei? Papa Petre papă lapte, Iar răsplata după fapte. Omul avea obrajii rumeni, Ați văzut ghepard cu obrajii rumeni? Oh, Mistress mine, where are you roaming? Nici un răspuns. Toți am murit, dar nu știm. Horror în Obor. Nu este disciplină peste tot, Doar în regatul hotentot, unde un enot A preluat puterea prin lovituri de cot. O, Cote d”Ivoire, unde mă simt Ca într-o ceașcă de argint. Conspuez les Francais, Zise jupân Bebe. BMM Toccata bunăvoinței Unii-mi sunt frați, alții nefârtați, folosersc adesea morfina poeziei, cum altfel aș putea trăi? Trăim un prolog toată viața, urmarea o vor scrie alții. I-am detestat prea mult pe cei făloși, să fie sănătoși. Dar pe nimeni nu am invidiat, invidia umilește, chiar poate ucide. Unele fraze vor dăinui, altele vor dispare în noapte. M-a durut distrugerea Templului, sclavia albilor , negrilor. Mi-a plăcut curajul corsarilor. Ce treabă ai tu cu istoria? Mă întreabă un gibon. O fi strămoșul meu, mai știi? BMM Con amore Am construit cu tine palatul de cleștar, s-a sfărâmat la primul cutremur din Quatar, mi-ai spus că e nevoie de secoli, zile, neant, a doua zi neantul devine enervant. Că ne-am iubit, se știe, ne urmăreau șnapanii, Era să-mi dau și viața și haina cu galoane, Dar ai fugit în sânul familiei, umbrar, s-a năruit poemul, palatul de cleștar, m-ai șters de prin jurnale și cântece cu text, iubirea este legea, deci dura lex sed lex. BORIS MARIAN Nu era speranță, numai certitudini, noaptea străluceau stele, lumânări, scuarul se umplea de guvizi-fantome, nu erau chiar morți, fluierau pe nări. Spune -God have mercy on my soul, deci spune, un buchet de crabi vei primi în dar, ce curaj, ce lauri, valurile-n spume alergau amanții zgribuliți spre far. Strada ca o venă propulsa viață, vitriolul sfarmă și topește tot, n-am venit să-ți spun bunădimineața, te anunț că mâine va-nvia un mort. ************************************* O, Doamna mea, unde te afli? În care parte-a lumii străvezii? Eu sunt într-un abis și poate de aceea nici nu te văd aevea, nici nu pot auzi. Dar ce e dragostea? Un sunet, o lumină? Este prezență oare, este doar absolut? Nesiguranță, teamă, tunet în surdină sau poate mult mai mult, neîmpăcat sărut. Nu e-n puterea noastră să desfidem tumultul ce ne prinde în vâltori, înalte porți cu răsuflarea le deschidem, eu urc spre tine, tu, cedând, cobori. BMM Ipostaze Poetul nu este profet, Nu este un sfânt în pustiu, Doar un om ce pierde hârtii prin casă, Uită coduri, pinuri, se-mpacă, uneori, cu vecinii, fluieră câinii pe stradă, numără păsările în parc, așteaptă primăvara, visează seraiul lui Harun Al Rașid, călătorește cu Sindbad și, în final, moare în somn. Te-am invitat masă deși nu meritai, Îmi spune tovarășul Ciu En Lai, Din cauza ta au plecat mesenii, Îmi șuieră între dinți tovarășul Lenin, Nici unul nu-mi spune ce are cu mine, Eu sunt iubit între canine, Chiar și pisicile mi se uită în ochi, Dar nu mă suportă Fam Van Dong, Am eu ceva de vechi refractar, De când eram un obraznic școlar. Secretă nuntă cu fluturi, Uneori înfloresc statuile, Poți să ai zona Zoster în inimă, Nu se vede, dar sub un copac Am găsit șapca liceanului îndrăgostit, Ce-ncet plutește peștele- Timp ? Ce adânc se scufundă prima iubire? Câinii au uitat să mai latre, Se uită la ceas și ascultă ultimele știri, În curând vor înflori statuile fără mâini, Numai buze. BORIS MARIAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu