A fi veșnic – o poveste A fi veșnic - o poveste, Care și de unde este, Auroră, zefir, suflet, Un sufleor la teatrul Boubette , Cum în cărăbuș transformi Pe oricine, dinți enormi Are lupul zis Robot, Ca amicul Barbă-Cot. Ce e Legea? Nu-ntreba, Că te-aude cineva, Interzisă-i orice lege Printr-un ordin, Ubu-rege. Ce frumos visau bolnavii Că e lumea, dragii mamii Lui Belial, pleacă de-acolo, Trei milenii caut un solo, Caii mor, lupii se-adună, La putere-s împreună, Ai dureri de spate, bun, Scapi cu-o salvă de tun-tun, Dumnezeu nu ne promite Fericire, că smerite Pot fi oricare lighioane, După râs și după toane, Fulger, trăznet, fie, ploaie, țara intră în noroaie, că norodul, cam nărod, crede c-a făcut un pod spre un Vest bogat în găuri, o busolă cu zerouri. BORIS MARIAN Un enorm pas în gol Un enorm pas în gol și-n salvatoare ficțiune Este demersul meu, spunea profesorul scârțâind din pantofii noi-nouți, atenție, fără personanțele inconștientului viața ar câștiga, probabil, precizie și luciditate, profesorul se aplecă să ajute un bătrân să urce pe trotuar, să zgârii neantul cu unghia stiloului nu e o treabă de lepădat, dar infinit mai frumos este să umbli ca Ioan Botezătorul pe o umbră de pământ, sub un cer ce coboară din stea în stea cu sunet de arginți suspendați, nu fumați, scria deasupra ghișeului, nu vorbiți tare, numărați restul în fața noastră, ca multe altele, ne aflăm în plin progres, gândea încă profesorul, dar mandatul poștal nu sosise. De ce măsura iubirii este pierderea ei, uite o întrebare Mai interesantă, deși cunoscută, ne-a poluat trei luni, s-au smochinit strugurii, ce-ar fi să fie mai ferm, cerul gurii noastre este spongios și plin de pustule, urma o noapte în nuanțe de papagal gulerat, amiral roșu, margarete palide, ah, portocale ca sânii. BORIS MARIAN