Adânca mea dezamăgire

Adânca mea dezamăgire Să nu cauți adevărul. Nici dreptatea. Ai să găsești cadavrele copiilor uciși. Bunicii împușcați pe malul apei, Prea sângeros e adevăru-n ochi cruciși. De aceea, mai molcuț s-o luăm, ca melcii, Să fim mai blânzi ca mieii sub cuțit, Cu lacrimi se inundă Universul, Când mor oameni, adevărul e mințit. E cineva care m-amenință cu moartea, dar eu, înconjurat de nimfe, fără păs nu am armate, scriu câte o carte și nu dau patrupezilor ovăz. Mi-e dor de cântece și voia bună dintre oameni, De erotismul doamnelor de vis, De ochii verzi, căprui, albaștri, îți cer, Doamne, Să fiu de multă dragoste ucis. BORIS MARIAN Păpădii moarte și vii, în zăpadă preschimbate, fulgi albaștri peste sate, aburi din morminte goale, nume albe în scrobeală, explodând numai în timp, blânde, fade, fără nimb, puf de perne sfâșiate, din legende lăcrimate, capete în vis tăiate, corpul risipit de îngeri ori pirați din vechi înfrângeri, ah, călugărițe-n gânduri s-ar iubi cu sfinți pe scânduri, apă risipită-n aer precum strigătul din vaier, zeci corăbii coborând mai adânc, tot mai adânc, spre iubire și spre moarte, dragoste fierbinte-n șoapte. BMM